Ubertaximetristul nopții

E 1 dimineața și la Otopeni sunt vreo 10 curse întârziate. Dacă n-ar fi bara de oțel, poporul sosit să-și aștepte neamurile s-ar prăbuși, rostogolindu-se ca o captură uriașă de moruni pe puntea pescadorului. În fața fiecărui aparat de la care poți să comanzi taxiuri sunt 12-14 persoane. Ne tăiem drum printre șoferi care picotesc ținându-se cu ambele mâini de hârtii pe care scrie: Frank Schupter sau MCRMSM Ltd.

Mergem la plecări, mereu găsești acolo taxiuri care aduc pe cineva.
Este un D`Artex. Șoferul e în plovăr și are o șapcă pusă invers, cozorocul la spate. Ne ajută să băgăm rucsacul în portbagaj și pornim. Ca să facem conversație, spunem că e coadă la mașinăriile care cheamă taxiuri.
Desigur, vinovat este sistemul ăsta stupid cu bariere, care nu le permite taximetriștilor să urce la aeroport dacă nu au comandă. Șoferul declară că el moare de foame, că e taximetrist de 25 de ani și nu are un ban să mănânce și apoi, cuprins de o criză de ură pornește să înjure cu foc patronii firmelor de taxi unde a lucrat, fir-ar mama lor a dracului și băga-mi-aș eu p..a în ei și nu se mai uită la drum. Acum cozorocul conduce și ochii lui sunt fixați în ai mei și îmi explică, stropind cu salivă, cum le-ar viola el nevestele și copiii șeficilor cu 2 clase pe care îi pun ăștia la firmă.

Zice: controlorii de trafic, fir-ar mama lor a dracului, cum să stai tu cu ochii pe mine boule și să nu iei italienii ăștia ieșiți în fața hotelului, mă aștepți pe mine să vezi dacă întârzii ca să mă arzi? Eu conduceam atunci Mercedes, am venit, ola cappo, mi-am dat seama că italienii au bani, i-am dus la un club de striptease și mi-au dat șapte milioane, șapte. Iar boul de controlor a luat p..a, că nu s-a mișcat de acolo. Futu-te-n gură de cretin analfabet, păi ai pierdut șapte milioane doar pentru că ai vrut să mă prinzi pe mine că am întârziat la comandă. Și mă chemi la sediu și-mi zici: gusteraș. Păi eu sunt gusteraș cu tine?

Mâinile nu sunt pe volan, mașina trage dreapta, pe lângă noi trece un alt taximetru care claxonează speriat de traiectoria pe care a luat-o loganul nostru.
-Ce morții mă-tii, acum ar trebui să mă iau la întrecere cu boul ăstălalt, săă..
-Aș prefera să nu ne întrecem cu nimeni, apuc să șoptesc cu o semi-pareză de frică.
Șoferul înfige piciorul în accelerație dar s-a făcut roșu așa că frânează violent. Celălalt taxi e după intersecție, nu îl mai prinde.

-Nici nu cresc nenorociții prețul. Și vin și ăștia din Ilfov aici, suntem zeci de mii de mașini. Într-o zi pac!, repede un pumn în aer, în dreapta.
Prind un căcat d-ăsta cu ochi de dă licențe și îl bat până îl omor. Că el nu mă lasă să fac bani, eu nu îl las să trăiască. Și îi violez și nevasta și copiii, până îi omor și pe ei. În halul ăsta m-au adus.

E 1.30 dimineața. Țipenie pe străzi. Mă gândesc să sun poliția după ce cobor.
Dar să mă văd afară, vie. Bombăne ușor când îi dau doar cu 5 lei mai mult decât face cursa și adaugă:
-Am vorbit mult și m-am plâns că deh, nu mai pot. Odată, un client care avea o cameră șmecheră, mi-a zis să trag pe dreapta, să opresc, că nu-i plăcea că vorbesc urât. Bine frăție, pac, am oprit imediat și el a ieșit și mi-a zis că mă reclamă la centrală și atunci știi ce-am făcut. Bang, i-am futut o portieră peste aparat, i l-am distrus. Reclamă-mă futu-ți Dumnezeii mă-tii, reclamă-mă!!!

De frică am uitat să mă uit la numărul mașinii. Am stat ca vita, uitându-mă după taxi, într-o stupoare mentală, ca cel lângă care tocmai a căzut o bombă care nu a explodat.
Înainte cu 12 ore, coborâsem dintr-un taximetru Toyota Prius condus de un șofer în cămașă albă, cu cravată, bărbuța frumos trimată și conversație fină.
Nici în Spania nu este Uber. Dar serviciul de taximetrie nu este făcut de psihopați.
Da, știu, nici la noi nu sunt toți așa.
Dar ajunge să întâlnești unul d-ăsta care-ți schimbă chimia nopții și-ți bagă frica în oase ca să nu mai vrei să riști vreodată să-l întâlnești.
Pe el sau pe un alt gușter ca el. Nici măcar pe boul de controlor de trafic.