imprumuturile prietenesti si investitiile in pantofi

sorana zice: nu mai da niciun leut imprumut, nu sunt bani pe piata, nu o sa-i mai vezi inapoi. cuvintele ies, se-ntind ca fumu de tigara in aer si tot ca fumul de tigara intra-n nari, otravitoare si inecacioase: cum adica sa nu-i mai vad inapoi? am imprumutat prieteni nu vreun nenic de la coltul strazii.

sorana insista: da draga, prieteni. si ariciu a dat bani tot unui amic, cind s-a facut termenu asta i-a spus ca nu are de unde sa ii dea inapoi pentru ca si-a luat niste pantofi castoci. “pai si eu ce fac? am nevoie de bani”-a zis ariciu. ce vrei fratelo, ti-am zis ca mi-am luat pantofi, esti incredibil. ti dau inapoi cind o sa am. pam-pam.

la televizor, pe kanal d, un titlu gras, trantit pe diagonala, zice: investiti in pantofi. sub litere se grabesc imagini cu sandale aurii, argintii, gablonturi si pietricele, tocuri de 36 de centimetri si fundite de catifea. o reporterita rage in microfon, incercand sa acopere ritmul care sparge boxele: cat a costat tinuta dumneavoastra? un travestit tinand elegant in mana o vaza albastra capacita cu o umbreluta, isi grebleaza agale buclele blonde si susura baritonal raspunsul: 1000 de euro. urmeaza o paparuda invelita in roz. si dinsa a investit tot 1000 de euro. “investitie”, asa se cheama. la anu pe vremea asta o sa scoata dividendele din pantofi si din tzipla roz. asteapta si tu prieten drag care mi-ai dat bani imprumut, asteapta pin la anul. dar daca totusi au luat bani de la banci? improbabil.

ma lupt din aprilie sa obtin un card de credit. am raspuns la ghicitori, m-am dat de trei ori peste cap cu un pahar de vin in mana, fara sa-l vars, am dansat salsa cu un urs pe role, cu greu i-am convins dupa ce investigatorii bancii au vorbit cu patronu, cu femeia de serviciu, sefu de scara si moasa satului. insa a trecut vara, s-a dus dracului sezonu. daca as fi diva blonda nu m-as baza pe cardul de credit. atunci poate un credit de nevoi personale? pun pariu ca travetitul a ajuns deja la refinantare. imi amintesc de duduia care a luat unul, n-a mai fost in stare sa-l plateasca si cind i-au batut la usa-boc-boc-boc-recuperatorii de la banca, a ridicat din umeri, i-a poftit in casa si le-a aratat rochia neagra, cu paiete, cumparata special pentru revelion. revelionul de madafacari unde a fost dusa de o prietena, numai baieti de top 300, numai smokinguri, pantofi cu scart, butoni cu diamante. sansa unica de as gasi un arac pe care sa creasca si sa rodeasca. 1000 de euro a costat tinuta ei, dar alte investitoare si-au dorit mai mult victoria si au bagat si mai mult in rochite, fitze, funditze, poate chiar si-au pus tzatze si si-au umflat buze. domnita din poveste s-a intors acasa pe 1 ianuarie. si ea cu buza umflata, dar nesiliconata. n-a prins nimic, acum are de platit si banii bancii dar nu are de unde ca sugardadi n-a gasit, investitia nu a fost amortizata.

si atunci ce-i de facut? cind banca nu-ti mai da gologani, ma’ta n-are de unde, ca la oltchim nu s-au mai platit salariile din ’94 si mazare anunta in chiloti dungati ca incepe sezonu de impuscat papitoi cu bani pe litoral? ce-i de facut?

te duci la prieteni, colegi, amici, umezesti ochiul, frangi mainile si anunti ca e vorba de taica-tu, e foarte bolnav si trebuie sa il aduci la bucuresti, sa il opereze, sa il intremeze, sa il trepaneze, ai nevoie de 1000 de euro, ca stii cum e cu medicii in ziua de azi, niste corbi, te lasa sa mori cu zile daca nu le umpli buzunarul, 1000 de euro, 2 luni, in 2 luni ii vezi inapoi, jur, nu am unde sa ma duc ca stii cum sunt astia cu bancile si tata saracutul, viata lui e in mainile tale …

nu poti lasa asa ceva sa se intample, ii dai banu pe care l-ai strans pentru vacanta ta ignobila, bati trei cruci marunt si zici “doamne ajuta”. cu putin noroc, in 6 luni te faci cu o pereche de pantofi tiptop. doamne ajuta indeed sa fie numarul tau.