Zbor deasupra unui cuib de frici

Pe rândul din față, locul de la culoar stă un bărbat creț. Nu-i singur, e însoțit de nevastă și  copil. Nevasta nu o văd, doar o mâna, fără trup, care îl mângâie pe genunchi în timp ce bărbatul creț și-a dus palmele la urechi și pendulează, înainte, înapoi, cuprins de disperarea pe care o ai atunci când îți vezi tot neamul stins și întins pe un cearșaf, trimis engros în ceruri de un atac cu rachete israelian.
Decolăm.

Bărbatul creț trece printr-o criză de frică așa cum nu am văzut niciodată în viața mea.
Nici măcar la Cristina, care ia cu vodcă, ia cu vin, își așterne un covoraș de alcool în stomac și apoi adoarme ca un bețiv pe bordură, amorțită și cu bală.
Îmi este frică să zbor. Îmi tot repet mantra cu șansele care, nu-i așa, sunt atât de mici să pățesc ceva dar totuși, eu zbor destul de des, dacă provoc destinul?
Dacă am ghinionul să fiu în avionul unui pilot kamikazde care vrea să călărească furtuna și care, ca în accidentul lui Air Asia, urcă prea brusc și omoară motorul? Dacă mă prind rebelii peste Yemen, Siria, Ucraina, Afganistan, Pakistan, Stanca stă-n castan cu Stan și mănâncă un castan? Dacă prindem un gol de aer sau trecem printr-o furtună magnetică, dacă frontul atmosferic sau allienii sau președintele Poloniei sau…? Dacă?

Suntem de 10 minute în aer. Bărbatul creț e mai calm dar aruncă priviri hăituite peste umăr încercând să se asigure că avionul nu și-a agățat  coada în ceva și acum se deșiră și uite, mai sunt 5 rânduri și o să se deșire și locul lui și el o să cadă de la 12.000 de metri și jos o să-l prindă pământul dar nu o să-l arunce înapoi. Nu, o să-l înghită, praf de om cu părul creț. O să fie supt de un banan sau de un mango și o să mănânce din bărbatul cu păr creț doi copii thailandezi, de azi în 2-3 ani.
Se foiește pe scaun, tastează frenetic iphoneul care e setat pe plane mode, adică nu poți să suni pe cineva, să ții un speach ca la deturnarea avioanelor din 11 septembrie. Nu poți să o suni pe mama ta, cu părul creț și ea, să-i spui: mamă, mor de frică. Nici nu mai contează că nu se întâmplă nimic, eu mor tocmai pentru că nu se întâmplă nimic, mor de presimțirea lucrurilor care se pot întâmpla.

Mâna nevestei îl mângâie pe genunchi, genunchiul lui se zbate, ca o pisică otrăvită, are convulsii, dar mâna continuă să îl mângâie. Bărbatul oprește la fiecare 10 minute stewardul și-l chestionează: cât mai avem?
Cu 10 minute mai puțin.

Cu 10 minute și mai puțin.

Încă 10 minute au trecut.

Avionul se zguduie ușor, împiedicându-se de un nor. Mâinile se duc la urechi, capul se apleacă între genunchi, burta pe pulpe. Poziție de impact. Mâna soției îl mângâie pe spate. Trupul țâșnește, e drept ca Cidul, legat de cal. Strânge disperat și mai tare centura și rotește nebunește, ca o dansatoare balineză, ochii în cap.
Încă o zguduială, d-aia de bunic care te ține pe genunchi. De pe scaunul de la culoar vine un damf de frică puternic. Ca orice animal empatic, îmi surprind încordarea. Fără să mă gândesc, mâna mea a strâns și ea centura. Nu mai sunt relaxată. Nu sunt nici turbată. Dar tensiunea care vine de la bărbatușul creț a spulberat calmul restului călătorilor. E o foială ușor panicată, căprioare care au prins miros de lup.
Stewardul sesizează panica și aplică tehnica darurilor. Aduce și împrăștie în primele rânduri câteva kituri de călătorie ale companiei. Atenția e distrasă de la creț. Poporul probează șosetele, dopurile de urechi și păturicile negre, sobre, de călugări franciscani.
Avionul coboară și sub noi e golful Bangkokului, negru ca păturicile JetStar, presărat cu firmiturile luminoase ale felinarelor pescadoarelor.
Roțile izbesc pista și avionul  se mai ridică o dată, ca o piatră trimisă pe apă, să sară ca broasca. Frâneazăăă și bărbatul creț își culege ochii care au plecat să scarpine la ușa cabinei pilotului. În 3 secunde are activat telefonul, desfăcută centura și e gata de drum, deși avionul nici măcar nu a ieșit de pe pistă și are încă 70 de kilometri pe oră.
Nevasta și-a retras mâna, acum are grijă de fetiță. Cei trei părăsesc carlinga, el țanțoș, în față, ele urmându-l umile.