Am fost citită și dată-n fapt

Până la sfârșitul lui aprilie cartea o să fie în librării.
Nu știu când fac lansare, nu știu cât o să coste, m-am mai relaxat că vorba aia, sunt la al doilea copil și nu mă mai împiedic și îmi rup gâtul alergând între plasa cu pijamale, sufertașul cu piure, cărțile de lamaze și plicurile cu șpăgi pentru asistente. Nici măcar contracțiile nu au fost atât de mari și dilatarea s-a făcut lin și suficient, ca la o cloșcă experimentată. Am depus oul în cuibar, fără prea multe cotcodăceli. Aleluia.

Pe copertă zice vorbe meșteșugite despre mine și carte scriitorul Radu Paraschivescu. Nu au încăput toate vorbele lui meșteșugite că nu aveam copertă atât de mare și mai trebuia să adaug vorbele meșteșugite ale lui Andi Moisescu. Ca să îi fac dreptate textului lui Radu Paraschivescu le-am înșirat pe toate aici, ca o tăviță plină cu cornulețe cu gem.
”Raluca Feher e o rockeriţă a scrisului. Şi n-ar fi putut fi altfel din cel puţin două motive. Primul: Raluca Feher lucrează în publicitate, unde cuvintele trebuie să scapere şi să pocnească din călcâie. Al doilea: în literatura convenţional (şi prost) denumită „de călătorie”, blues-ul nu invită la stârnire şi la înfierbinţirea sângelui, ci la picoteală. Prin urmare, pe rastelul din care îşi ia armamentul Raluca Feher scrie, cu litere electrice, „Rock’n roll over, Beethoven”. Dacă i-aţi citit păţaniile din Argentina, Uruguay şi Chile, ştiţi la ce să vă aşteptaţi: ritm de TGV, fraze trepidante şi un cocktail afectiv cu o reţetă uşor de transcris şi greu de nimerit: ironie (plus muuultă autoironie), insolenţă, bravadă, niţică exasperare şi credinţa că poţi lua la bord orice pasager fără riscul de a-l pierde de client.

Cât despre decor, te obligă şi el, nimic de zis. Brazilia sambei, a statuilor giganteşti, a cafelei, a jazzului (da, da), a culorilor, a drogurilor şi-a fotbalului. Şi nu numai. Avem şi Columbia, mulţumim de întrebare. Cu literatură, cariere, cartiere şi carteluri. Cu gherile şi gorile. Cu Macarena şi Cartagena. Cu vestitul cvartet (de coarde?) Coca, Ina, Mari şi Juana. Cu Escobar, FARC şi Medellίn. Şi, da, avem chiar şi Peru. Cu muzee în care descifrezi şpiluri erotice pictate pe oale. Cu drumuri în buza Pacificului. Cu autobuze deşelate şi ghizi joviali. Cu localuri în care miroase a de toate. Cu temple antice construite unul în altul, căci Matrioşka a avut o verişoară în America de Sud. Şi cu un Machu Picchu sătul de turişti ca românul de politicieni. Iar la final, o piruetă argentiniană pe muzică de Mike Oldfield.

Mulţumesc, Raluca Feher. Findcă scrii cum scrii, dar şi fiindcă ai umblat după vize şi pentru mine.

RADU PARASCHIVESCU”

În Helsinki, de unde scriu acest post înjurând lentoarea mediteraneană a netului, nu e nevoie de viză. Doar de o șubă și de o atitudine reținută față de alcoolul care nu reușeste să coboare sub prețul de 5 euro păhărelul liliputan de schnapps. Dar ce nu fac eu pentru cititorii mei, ce nu fac eu.