Economizdele și doctoranzii

Am intrat a 9 a la facultate, erau 5 pe un loc, bătaie zdravănă să te faci economist în `92. Economizdă, cum ziceam noi, muieretu, eram o grupă cu 5 băieți, economijdi erau ei. Îl aveam profesor pe tovarămnu Mocanu. Un nene cu un picior în comunism, comunizm cum zicea Piti, că suna mai bine cu z, a la Zorro. Mai mult tovarăș decât domn, ne preda un soi de economie politică, scriam de îmi cădea mâna, așa mi-am și distrus caligrafia, mâzgălind zeci și zeci de foi cu genul ăla de informații pe care le bagi în valize și le dai la săraci, să se acopere ei cu PIB-uri și locații de gestiune. Ne preda și domnu rector, uite că nu-mi mai amintesc defel cum îl cheamă, cum nu mai știu nici numele ăluia cel mai al dracu, de făceam în anul IV economie cu el. Dar figura rectorului mi-o amintesc, că avea fața acoperită de cuperoză sau poate trăgea la măsea și d-aia era roșu. Și ăsta nu era singurul lui beteșug, căci avea boala sinonimelor, adică a cuvintelor care au același înțeles adică spun același lucru. Și astfel reușea să facă o frază groasă ca obrazul lui Ponta și ceafa lui Oprea adăugând strat după strat de sinonime cu succes adică izbândă, adică reușită, adică rezultat bun.
Și atunci, cred că era în al doilea semestru, am decis că nu are rost să mai merg la școală, adică mergeam doar în sesiune, luam cursurile de la Bob să le trag la xerox și apoi i le dădeam înapoi că îmi era frică de tatăl ei care mi-a spus odată că îi periclitez lui Bob viitorul și m-a făcut nesimțită, așa că le luam doar pe câteva ore, le copiam și le dădeam înapoi. Cert e că din ăștia 5 ani de școală din care cap la cap cred că am fost la cursuri 3 luni, am rămas la inimă doar cu profesorul de informatică Lixăndroiu, care mi-a explicat cum se fac schemele logice pentru că noi, în 92, asta făceam la informatică, scheme logice și visam să lucrăm în Norton Commander. Și cu Ialomițeanu, care a fost și ministru, un domn rumen, de la Bran, cu simțul umorului, care a făcut cumva de până și oroarea de contabilitate pe model franțuzesc a fost inteligibilă și astfel am zburdat ca un elefant tânăr prin poienițe smălțate cu conturile casa, cheltuieli fixe și provizioane. Nu că aș fi făcut vreodată în viața mea un buget, eu nici măcar nu țin portofelul.
Și acum văzui eu tantamul ăsta cu școala și spiciul lui Iohannis, că vezi bine că România e plină de impostori și România nu e educată și România e în febra copiatului, îmi aduc aminte că nu erai considerat om dacă nu copiai în facultate, doar nu era să înveți mizeriile ălea pe dinafară. Și până și eu, cel mai speriat om din lume, mai fricos decât leul din Oz, am copiat o dată, cred că era la Mocanu, și chiar și așa am luat doar 9, nu am reușit să iau 10. Și astfel nu am mai luat bursă de merit ci doar d-aialaltă, normală.
Atât de bine învățam, încât am avut 5 ani bursă. 5!!!!
Iar acum nu știu să citesc un bilanț. Nu știu să lucrez în Norton Commander și nici marketing nu știu, că domnu cu cuperoza mi-a dat zece pentru că am scris o teză bogată în care am turnat bicarbonatul sinonimelor peste micul sfrijit al subiectului și el l-a înghițit așa umflat și apoi a râgâit adică a eructat adică a eliminat gaze din stomac.
Ce școală am făcut noi mai bună?
Când a fost să fie mai bine decât este acum?
Impostorii au căpușat statul încă din 1945. De atunci a început sistemul să se cangreneze și unii oameni, câțiva, au făcut carte pentru că au vrut ei să o facă, dar alții, ăia care nu vroiau decât o diplomă sau să scape de armată, s-au strecurat exact ca acum printre găurile imense ale năvodului, atât de mari că reușeai să scapi chiar și o balenă.
Și să nu uităm esențialul: până în 89 al doilea om din stat era o academiciană, nenumărate premii, doctorate, patalamale. Deci ce credem că s-a schimbat? Tovarămnu Mocanu a murit dar au venit ăilalți din spate, profesori universitari, hehehehe, conferențiari, hăhăhăhă, lectori, hohohohoho.
Și eu pot să fiu lector, trebuie dăcât să zic. Da, da, că preparatorii de doctorate sunt plătiți la cap de vită furajată, deci cu cât mai mulți se înscriu, e mai bine.
Chiar aș primi bani dacă m-aș înscrie să îmi fac doctoratul la agronomie, așa mi-a zis acum trei ani o doamnă binevoitoare.
Așa deci, doi ani de zile aș primi bani și aș deveni doctor și după ar trebui să îmi mărească salariu la întreprindere pentru că au un doctor în agronomie în mijlocul colectivului.
Sau chiar aș putea să predau.
-Păi ce să predau, că e clar că nu o să învăț nimic?
-Eeee, atunci găsești un loc cald într-un minister, mi-a spus doamna. Vă spun, era chiar drăguță, se gândea numai la binele meu.
E până la os cancerul în țara asta și mirarea lui Iohannis mi se pare copilărească. Adică infantilă, adică inocentă, adică naivă, adică plină de candoare.
Un președinte inocent la o țară de tâlhari, dacă eram doctor în agronomie mi-aș fi dat seama ce fel de plantă e asta sau ce fel de mană s-a depus pe mica noastră patrie. Dar n-am vrut. Mi-ajunge că sunt economizdă.