Institutul râsului în pandemie

A cântat până acum dizeuza pe versant, la vreo 2 kilometri în munte, cântece din repertoriul internațional, apoi un domn a mulțumit lu medames și lu mesiu și dizeuza a tăcut și muntele a tăcut și acum pot și ariciu și caisu din fața mea să doarmă. Insula e pustie. Hotelurile sunt închise. Pisicile sunt mai slabe decât anul trecut. Țânțarii mor de foame. Sau sete, nu știu niciodată să spun exact ce le lipsește.
Oamenii nu se plâng, că lacrimile înseamnă pierderi de săruri.
Beau cafele, spun cuvinte cu mult ț, cuvintele cu mult ț te fac să ridici colțurile gurii, observați și voi, ț-urile te fac să zâmbești. Apa e turcoaz, pisica Tana a lui Kostas e mulțumită, zace-ntr-o rână la intrarea în magazinul lui Kostas. Kostas zice că nu e nevoie de mască la el în magazin, e vaccinat cu Pfizer, tot neamului lui e vaccinat cu Pfizer, sunt bine, acum sunt sub 10 cazuri noi pe insulă, de ce nu dau englezii drumu la turism?
Mânării. Cu ț. Cu zâmbet. Mânăriți.
Cu bunăvoie și fără obidă. Nu poți să fii obidit când sunt 28 de grade și apa e turcoaz.
Mulțumesc, țe fați?
Primesc înghețată din partea casei, primesc mastika din partea casei, primesc pâine cu măsline din partea casei. Peste apă, albanezii dansează sub lumini violet.
Sper că neoanele ălea sunt de la institutul român din Sarande. Ce stupizenie, ați spune, cu ț, zâmbind.

Dar nu, între 25 iulie 1938 și 1 noiembrie 1940, în Sarande, peste gârlă de unde stau eu, a existat Institutul Român de studii și cercetări arheologice din Albania. Regele Zog al Albaniei a donat în 1932 lui Nicolae Iorga o parcelă de aproape 800 de metri pătrați, unde să fondeze acest institut, dar n-a fost să fie. Mai întâi nu au fost bani, apoi italienii au invadat Albania, apoi au venit nemții. “The building was confiscated by the Albanian state in the years following World War II, and became private property after 1990, with the Romanian Ministry of Foreign Affairs making a formal claim in the 2010s” zice wikipedia.

Kostas nu știe nimic din toate astea. Și nici nu-l interesează. Sunt câteva sute de albanezi în Corfu, veniți cu roata de tractor, peste marea Ionică, oameni și ei, ca noi, împinși de munți în mare.
Ne uităm la Sky News, nu avem de ales, nu sunt alte posturi la tv.
Președintele Biden, ales de grecii și albanezii din State, s-a întâlnit cu președintele Putin, neales de nimeni dintre noi. Un reporter cu voce nisipoasă, îl suge în conversație pe președintele rus, îl plimbă-n introduceri ca pe-un cal înainte de cursă și apoi întreabă serios, fără ț: domnule președinte, domnul Trump a spus că nu sunteți criminal, dar domnul Biden crede că sunteți unul. Sunteți un criminal?

Kostas cade de pe scaun de râs.
Sunt 3 mese din 30 ocupate. Își poate permite sarcasmul.
Mai vrei o mastică?
Mai vreau.
Nu sunt turiști, politica e de rahat, dar umorul e ca sarea din mare. Mult, îți strânge pielea și, astfel, strângându-te, te face să te simți mai mare pe dinăuntru.
Trei nemți se uită la noi.
Nu știu că numele lor e cu ț, deci nu râd.
Hanț, țvai, polițai.
Viață!!! Țum laudae!!