30 de ani de la prima minciună

Vinul se cheamă El MIracle și podgoria care îl face are 120 de ani.
Sticla mea e din lotul 2013, îmbuteliată pe 15 noiembrie 2020.
Vinul e timp lichid, vinul e jurnal.
Anul acesta, mi-am dat seama, fac 30 de ani de când muncesc. Am intrat în pâine cu un articol pentru un ziar studențesc din Brașov. Primisem temă să scriu despre albumul 666 al lui Aphrodite`s Child.
 “We got the system, to fuck the system!”, zice primul cântec de pe 666.
Și apoi: “The day young boys will stop becoming soldiers/And soldiers will stop playing war games”
Am ascultat albumul la căști, în mediateca deschisă proaspăt lângă clădirea rectoratului. M-am străduit să par că înțeleg, mi-am camuflat analfabetismul după expresii complexe, am devenit adultul mincinos, mamă a prefăcătoriei, tată al ignoranței, parte a curții care se uită la Împăratu-n curu gol și mimează iluminarea.
Cuvinte meșteșugite, broderii de nimicuri, trambuline pe care ne prezentam în chiloți gata să facem echerul și să ne scufundăm în aplauzele audienței, voiam să aparținem unei elite nedefinite și voiam să părem că suntem cineva, să nu ne lăsăm, ca un pârâiaș, săriți de viață, să ne umflăm, peștele-lună, să speriem dușmanul.
Prima minciună, nevinovată și dulce minciună, e cea care deschide minciunile celelalte, cele care te cioplesc ca om. O statuie crescută sub dalta neadevărului, neînțelegerii, neîmplinirii.
30 de ani de la primul meu job.
Eram studentă la Contabilitate și Informatică de Gestiune, conturi, costuri, provizioane. Fapte. Numere. Funcții. Comutativitate. Asociativitate.
Simplificare până la epuizare.
We got the system, we fuck the system.
Prietenul meu spune că nu am muncit niciodată. Că am avut ocupație, dar că nu am muncit. Pentru el munca e sacul ăla pe care-l iei în cârcă la 6 dimineața și-l lași jos, cu mult noroc, opt ore mai târziu.
Pentru mine muncă e să te prefaci toată viața.
Să cari același sac, plin de vorbe, să-l dai jos și să scotocești în el cuvinte care îți aduc puncte: taumaturg, escatologic, pundit.
Acum stau cu sacul ăsta de vorbe, sunt murdare, ude, rupte pe la colțuri și nu mai înseamnă nimic, nu am nicio conversație în care să le înfig, nu pot să pansez vreo rană cu ele, nici să le-ndes sub uși, să nu tragă curentul.
Stau cu ele, ca o babă care strânge pungi și reviste Kaufland, sperând în revenirea integramelor care, pentru 2 ore, în trenul de Focșani, te făceau să te simți puternic, pregătit să ordonezi lumea în cuvânt din 6 pe verticală și 8 pe orizontală.
Am nici 48 de ani, și sunt pensionarul cu început de Alz din Alzheimer, care s-a hrănit cu minciuni. Ești ceea ce mănânci.
Citesc statusuri pe facebook.
Văd liste, profiluri, declarații, chemări.
Și toate pleacă dintr-o minciună originală, din mărul pe care am ales să-l mușcăm, știind că e doar o castană, dar prefăcându-ne că e măr, de dragul apartenenței la un trib. Căci singurătatea are gustul sincerității și nimănui nu-i place carnea de castană, preferă să creadă că papă măr.
30 de ani de la prima minciună.
Și nimeni nu o să-mi plătească pensia. Ăsta e adevărul :))



2 comments
  1. afilon said:

    Sint trist ca partea cu “asta am scris acum 30 de ani” lipseste…

  2. Un Cititoriu said:

    … si acum alte 100 de zile de tacere…?

Leave a Reply to afilon Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: