Politia reazama blindatul, tunul de apa de pe acoperis indreptat catre piata, coloane de manifestanti se apropie cantand, traficul e infernal, soferii abrutizati au cazut cu capul pe claxon, tobele bubuie, ce zici, nu te aud! tobele bubuie zic, steagurile flutura, e meci? pe cine a batut argentina la fotbal? nu senora,  nu la fotbal, acum 10 ani argentina si-a batut clasa medie cu paru, a inghetat conturile, oamenii si-au pierdut banii si 39 de ghinionisti viata.

In Jurassic Park asta nu se poate uita, pentru cei care au multe pe cap si nu au bani de lecitina exista archivo nacional de la memoria, bagi mana adanc si scoti 30 de fotografii, le maresti si le pui pe panouri, se scot tobele si steagurile, se aduc boxele si microfoanele, se tiparesc numere speciale de ziar, studentii sunt cu noi, suuuuunt, tinerii peronisti sunt cu noi, suuuuuunt,  batranii peronisti sunt cu noi? suuuunt, peronistii cu varsta incerta sunt cu noi? suuuuunt, fotografii sunt cu noi? suuuunt, vanzatorii de sucuri si inghetata sunt? aici, 7 pesos inghetata, 5 pesos sucu, hm, ce s-au scumpit toate, cica e 20% inflatia dar nu mai zi la nimeni, ieslea domnului cu pruncu, magaru, vita si magii sunt? suuuuuunt.

Ok, sa incepem, in jurassic park lumea stie drillul, se protesteaza fara ragaz de 70 de ani, lovituri militare, revolte, razmerite, atacuri armate, inveti de mic sa scuturi pumnul in fata congresului, cati ani ai? 7 ani, esti om mare, ia tine piatra asta, asaaa, vezi politistul ala, hai sa te vad daca-l nimeresti, bunicile lasa andrelele, pun baticele si fac lant in fata politiei calare, ce vreti frate acum? sa nu uitati ca in 2001 au murit 39 de oameni, sa fie inchisi vinovatii, ne vrem banii inapoi si nu in ultimul rind feliz navidad.

In Jurassic Park lumea nu uita si nu iarta, “de donde es?” de rumania, “aaaaa, voi ati fost sub comunisti, cum era?” am uitat senor, “incearca niste archivo nacional de memoria, functioneaza perfect”. N-am, v-am spus doar, yo soy de Rumania.

In fata un neamt cu palarie si sacou de imprumut asuda si zambeste stramb catre camera in timp ce pe piciorul sau drept a poposit o domnita seminuda de  89 de kile in chip de partenera de tango, praful se ridica de sub cizmele unui gaucho manufacturat in china si se depune pe friptanele unor americani care aplauda si inghit entuziasti halcile de carne oh my gosh, great show, gogaltz, gogaltz, in fiecare cotlon cate o fetita in strampi si corset cu strasuri se inoada in jurul unui sarac cu pantofi scalciati in aplauzele multimii care a venit sa vada unde s-a nascut tangoul si nu-si da seama ca e la pomana lui de 40 de zile, ce zic eu, de 400 de zile, ca mortu nu a fost ingropat si pute.

Pute a putreziciune si pute a marketing, a vopsea proaspata, a inceput sezonul de vanatoare de fraieri, aici s-a nascut tangoul, uite fix aici, avea 3 kile 400, ouaaaau si aici s-a nascut maradona, avea 4 kile 200, ieeeeeei, si aici o sa mori tu daca nu-mi dai portofelul, asta e dupa lasatul serii daca n-ai lasat spaga la terasa si te recunoaste chelnerul, asa iti trebuie, ce dracului cauti tu in cel mai periculos cartier al buenos airesului pe intuneric?

Un indian guarani imi da un flyer si ma invita la restaurantul lui, “de donde es?”,  de rumania, “stiu doar un cuvant in romaneste ca am avut multi prieteni care erau acum 10 ani pe aici, chiar asa, unde au disparut romanii?” unii s-au stricat si unii s-au pierdut, da’ ce cuvant, insist ca proasta, guaraniul rade “la pula”, il felicit pentru cunostintele lingvistice, ii spun ca daca va rosti acest cuvant cind e la ananghie o sa apara chiar printul duda si il va ajuta, oooo-laaaa, poftiti intrati, un pitic ars trage de mine sa intru intr-un magazin, in vitrina e tricoul lu messi, mai sunt 47 de magazine identince in 60 de metri patrati, afara, pe stencilul cu maradona urineaza un caine sfatos, o iau pe linia desfintata de tren si ma trezesc fata-n fata cu bombonera, visul umed al lui serban, stadionul echipei campioane a argentinei, al doispelea jucator in Boca Juniors. Pe bordura intre rahati de rotweileri, niste domni cu burta aspira bere la litru, la 5 metri o pereche isi imparte pumni si ocari, femeia tzipa ceva si-l altoieste pe concubin, focoasa femeie, o ceata de admiratori s-a strans pe un balcon subred, berea quilmes vrea afara, unul din burtosi se precipita catre un copac, de la atat pisat un pompier salveaza o sirena in una din frescele ce impodobesc stadionul.

Welcome to Jurassic Pa.., “ce dracu faci?” ma intrerupe un pterodactil versat, e seara in Boca, culorile palesc si n-am esarfa antilama la mine, “nici un welcome, ia-ti talpasita ca nici mama lu maradona nu te poate salva”, stiti, dinsa a incetat din viata acum o luna, pterodactilul se suie grabit in autobuzul 64, il urmez fara sa cracnesc, daca nu vreau sa dispar si eu ca romanii aia de acum 10 ani.

Levan are cearcane si mustata, bollywood direct, nu chiar direct, via tibilisi de unde a plecat in lumea larga sa se faca pictor si dupa un intermezzo teuton a ajuns in buenos aires sa deseneze calcane. Aseara, cu o punga in mana, facea de straja tabloului selectionat la gala tinerilor artisti unde batrani critici beau vinoase si prindeau pe dupa talie fete cu turbane rosii si cercei in nas, hatz, vino-ncoa tinara artista, stai la taicutzu pe genunchi si spune cum te cheama si cati ani ai tu talentata mosului.

Niste hipsteri se harjonesc pe terasa care da, stimati cititori, in plin mall, galeria pacifico, al mai spectaculos mall pe care l-ati vazut vreodata, baroc, mult auriu, balustrade, ghirlande, candelabre-sa-si muste mainile becali si irinel, mai bine sa si le muste unul altuia-cu vitralii si fresce pictate de berni, tata lu’ pictorii argentinieni.

Welcome to Jurrasic Park, locul in care mall-ul are la etajul 3 food court pentru creier. Cind te saturi de probat ghetute, incercat cremute si rezolvat problemele creierului reptilian, pui piciorul fin pe scara rulanta si ai grija si de neocortex, iote ce oferta bogata, pe linga tinerii artisti si malbecul lor delicios, avem un pictor din iran si o expozitie permanenta despre Borges, da domle, mosu ala care a scris chestia aia despre zi sa-i zic, fantastic ce am uitat, si era influentat de cum il cheama pe italianu ala de scrise despre locul in care nu esti nici in iad nici in rai, tztztztz, ce lapsus am, uite avem si un fotograf care cred ca e blestemat ca s-a nimerit la toate catastrofele, razboi in bosnia si tsunami in japonia si eruptie vulcanica in chile dar daca esti satul de nasoleli poftim dragutza la expozitia rock seen de bob gruen, moasa rockului, omu care i-a pozat pe ramones in metrou cu chitara-n punga si a prins vremurile cind nu ii puneai batista pe cap bebelusului de frica paparazzilor ci starul te chema el insusi sa-i pozezi nou nascutul, starul fiind lennon nu stefan banica junior, nea gruen e o legenda, e un dinozaur, unde altundeva sa ai o expozitie despre munca lui decat in Jurrasic Park, unde altundeva decat intr-un mall in Jurrasic Park, mai precis?

Si uite asa te apuca miezul noptii in galeria Pacifico si nici macar n-ai trecut pe la KFC sau la pacanele, n-au de nici unele amaratii astia, nu stiu sa se distreze. Si prostia asta ce mi e? Cezarica tata, fii pe faza, YPF, Petromu lu’ argentina adica, organizeaza primul campionat national de trupe rock, vorbeste si tu cu patriciu, cine stie. hehehehehe

Statistica spune ca un argentinian maninca 55 de kile de carne de vita pe an, cam cit mine cu ghetutele-n picioare, daca te gandesti ca au 4 mese pe zi, mic dejun, pranz, gustarica de la 5 si cina care se termina la miezul noptii, nu intelegi cum isi sug ceafa, ca burta m-am prins cum se trage, orasul miroase a carne fripta, untura curge mieroasa pe animalele rastignite in vitrina si micii raptori isi lipesc nasucurile de geam, balind nu dupa dulciuri-e prea cald pentru ciocolata zice folclorul local-ci dupa matze de vaca si ficat la gratar.

Welcome to Jurrasic Park, un sfat decat, hehehe, luati-va scobitorile sau cartile de vizita la voi, codin mi-a aratat ca te poti descurca de minune cu ultimele, ce-i drept, alea mai groase nu fitzele astea noi, plapande. La 1 argentina se aseaza la masa, atunci poti sa ataci tara de foc, minele de topaz si zacamintele de petrol, ce s-a intamplat? ati atacat patria? ihi, bine, vorbim dupa 3, de fapt dupa 4 cind termin cafeluta si mi-am facut digestia, ia uite, am mai gasit o pulpa de vita intre dinti, da si mie niste chimichurri, da si una copa de vino tinto, hai ca a alunecat, domle, ce chestie, la tzanc s-a dus cat sa iau gustarica de la 5, hai mai bine atunci sa o lasam pe ora 7, ce ziceati ca s-a intamplat? ati atacat minele de topaz? eeeee, stati sa vedeti ce patiti voi daca ne ridicam de la masa, nu ca ne si enervam, ce fel de oameni sunteti ca sa ne suparati cind mancam? n-aveti niciun dumnezeu? nu stiti ca la 8 tot crestinu, chiar si cel ateu, se pune la masa cu familia si prietenii,  hai s-o lasam pe maine, nimic nu poate ramine nerezolvat daca pui niste medialunas linga si niste empanadas.

Nimic nu-i iute la argentinieni, nici macar mancarea mexicana, netul abia se taraste, teava e colmatata si informatia curge picpicpic, ca apa in centrul vechi in bucuresti, 23%, siii, ce spuneaiiii, inamicii au atacat minele de topaz, cind draga? pe la 1, cind ai inceput tu sa downloadezi pagina, geaba au toti blackberry si toate carciumile wifi, da-le dracului de supozitoare informationale, ziarul e carnos si zemos, uite el nacional are vreo 60 de pagini si 7 suplimente de sport, cultura, entertainment, politica, iti pute ziarul poftim de alege: reviste de economie, de satira, benzi desenate, reviste de caini, 6 feluri, freze de caini, mancare de caini, matrimoniale de caini, moda pentru caini, ai chiar si revista bullterrier cu si despre rottweileri hehehehe, reviste de prajiturele si, ieri am vazut, chiar capul de bour al mass mediei mondiale, revista Arroz, orez adica. Ce putem citi in ultimul numar al Arroz: stiri externe despre orez, stiri interne despre orez, cancanuri cu orez basmati, vedete cu orez, trenduri pe orez si chiar si orezul de la pagina 5, gol dar plin de nuri. Cu toate astea nu vad pe nimeni mancand orez, poate pentru ca e de citit nu de vanzare. Ma ridic incet de la masa, am 6 coaste in plus si o roaba de matze fripte si sarate, mi-e frig la picioare, tot sangele e in stomac, imi intind degetelele spre carbunii care prajesc parilla, iuuuuuuuuuupiiiii, un urlet de fericire se aude din spate, s-a incarcat pagina de net, 100%, ce zice? ce conteaza acum, e miezul noptii, nu mai bine citim in ziarul de maine? Eu o sa-mi iau revista Arroz.

Maradona, Messi, Marilyn Monroe, Dalai Lama, Sofia Loren, Claudia Cardinale, Marcelo Mastroianni, Ingrid Bergman si chelnerul se uita la mine asteptand sa ma decid, ma infig la un meniu complex, chelnerul se cruceste, restul privirilor de celuloza ma fixeaza mustrator-mania persecutiei o am de la mama,  “senora, n-o sa puteti manca atat, zic sa va luati doar niste paste si mai vedeti”, e cred a treia oara cind sunt oprita de la un overkill, e timpul sa o spun “welcome to jurrasic park” locul in care cind cineva vrea sa te fure o face punindu-ti pistolul la cap nu incarcandu-ti nota de plata. O sa intrebati-tot mustrator-care e avantajul femeie, esti nebuna?, este unul major, apuci sa te relaxezi un pic, apuci sa-ti scoti din fund morcovul si cei 3 iepuri care rodeau la el, poti sa lasi paranoia legata ca un pechinez la intrare, sa maraie si sa-si ia guma-n par de la trecatori si poti sa te concentrezi mai mult si mai bine in momentele cind chiar ai nevoie sa o faci, cind esti in safari in favela orasului sau cind te-a prins noaptea cu diamantele pe pieptutz prin cartierul baietilor care le folosesc sa-si taie drum in cariera, gen.

Pe peretele din dreapta mea este un a4 plastifiat care contine gandurile unui calugar taoist   nemilos care te anunta in timp ce-ti maninci spaghetele ca tu si numai tu esti responsabil pentru toate nenorocirile care ti se intampla si tu si numai tu esti capabil sa le depasesti, responsabilitatea nu merge cu aglio, olio, pepperoncini, ceva mai vesel aveti? clar, in fata o placuta de plastic spune “cine stie sa manince, stie sa spere”, eee, deja mai veniti.. de unde toate drumurile duc, mor dupa jocurile de cuvinte.

Misti ochii 18 grade si dai peste anuntul in versuri de pe usa incaperii in care se usureaza caballeros, afisul zice ca daca maninci bine si bei pe masura traiesti o suta de ani. Ii ascult, imi mai iau un pahar de vin, mancarea e perfecta, daca sunt atenta cind trec strada si reusesc sa evit conversatiile cu familia, discutam la o cafeluta despre proaspata operatia de cataracta peste 60 de ani. Platesc si la plecare, in loc de bombonica sau de limoncelo, nea Giulio serveste intelepciune sa ai de supt pe drum, pentru digestie, minte si literatura, poftim  “daca faci dragoste asa cum maninci, nu-i de mirare ca esti incornorat”.

Welcome to jurrasic park, locul unde primesti lectiile de filosofie al dente de la un brontozaur macaronar care inchide la 3. Buen provecho.

In Buenos Aires nu prea sunt biserici, nici catedrale, soferii nu au iconite la oglinda si nici nu-si fac sase cruci dupa ce au tavalit o bunicuta pe trecerea de pietoni, ce cauta-i fir-ai a dracului pe strada, doamne iarta-ma, uite cum ma faci sa vorbesc.

Welcome in Jurrasic Park, aici poporul desi se da catolic crede mai mult in frane decat in fecioara si, in loc de world peace se roaga asiduu sa-i tina verdele mai mult la semafor. Dios ii asculta, demaraj, intra a doua, vine in 2 secunde si a treia si franaaaa, tot poporul din autobusul 39 se grabeste catre sofer, aaaaaa, prinde bara surioara si tine-te bine, soferul e darz si mandru, cine are frane ca ale lui, ee? aud?, sta in pianti, pe locuri.. ce tot atata fiti gata, ii da pinteni nervos, tot poporul din autobusul 39 schimba directia de alergare si da o fuga catre capatul masinii. Cobor la prima, autobusul 39 imi ureaza cu litere albe pe geamul din stanga soferului “feliz cumpleanos”, ce linie cumsecade, o sa mai merg cu ea, ma uit nostalgica dupa autobusul oprit la trecerea de pietoni, de sub el  iese zambitor un “reciclator” tarand un carut enorm plin de cartoane si peturi. Omul se opreste la ghena de linga terasa la care m-am asezat si spune “buen provecho”, adica nu, nu a cerut bani ci mi-a urat pofta buna, probabil fericit ca franele autobuzului 39 s-au dovedit de mare incredere si azi, cind nu mai stii in cine te mai poti baza, guvernul vrea sa elimine subventiile, femeile arata ca barbatii si barbatii se epileaza, isi pun palariute si beau sucuri bio, nici teoria relativitatii nu mai e ce era acum ca au dat de urma bosonului lui higgs.

Ii spun multumesc, sisif impige muntele de peturi mai departe, frana, unui taximetrist i s-a terminat verdele mai repede, e cambrat tot, o rupe turbat in cursa, doamne dumnezeule, sper sa scape …lumina, am o idee care o sa rupa, o sa ma imbogatesc octave si o sa platesc pe cineva sa tina blogul in locul meu, hai ia-o pe asta: creez o noua religie, franarii, brakerii, cei care stiu si pot sa se opreasca, aduc numai preoti nemti ca stiu cu abs-ul, umblam toti cu placuta de frana sfintita la gat, o sa propavaduim cumpatarea si o sa ne rugam sa ne dea dumnezeu frana ca-i mai importanta decat toate. Si cind  o sa citesti octave ca in autobusul 39 din buenos aires niste placute au lacrimat sange, sa-ti scoti degraba banii de la banca, e semn ca vine apocalipsa si nimic nu mai tine lumea asta sa se duca dracului, doamne iarta-ma, uite cum ma faci sa vorbesc.

In seara zilei de 5 septembrie 1926, Nestor Alvarez si-a parcat camioneta in fata fierariei si a intrat sa schimbe doua vorbe si trei bujii cu Paco. Nimeni nu l-a mai vazut de atunci si nici nu a mai auzit de el, masina a trecut prin marea criza economica, peronism, junta, boom economic, trosc economic, inflatie, falimentul tarii, si-a facut 3 cruci cind poporul a ales prima femeie presedinte dar nici o clipa nu s-a clintit din loc si si-a asteptat stapinul.

La 3 strazi distanta si 45 de ani mai tarziu, Milagros Cecilia Morello a parcat hotarata in fata unei clinici dentare dar maseaua de minte nu a mai fost scoasa niciodata, asistenta s-a jurat ca Milagros nici n-a intrat pe usa, ancheta a fost agatata in cui, erau ani grei, dispareau oameni cu duiumul atunci, poate si Milagros trasese prea pe stanga, nu era bine deloc sa joci aproape de trotuarul ala dar masina nu s-a dat dusa din fata portii unde a fost lasata si nu va pleca, “cherchez la femme” continua sa insiste in franceza ca-i peugeot.

Carlos de Pena a fost vazut ultima data in ‘51 coborand din automobilul sau luxos, intrand in casa lui Eduardo Lonardi si tragand atent usa dupa el, inflatia era de 50%, pesosul se devalorizase cu 70% sub Peron,  isi pierduse aproape toata averea si respectul de sine si, neavind ce sa mai piarda, hotarase sa conspire impotriva presedintelui. Carlos nu a mai ajuns niciodata la etaj si fiind vorba de o conspiratie, nimeni nu a anuntat disparitia autoritatilor. Limuzina insista ca e un caz de sublimare, intalnit la persoanele religioase mai cu seama in India, si asteapta reincarnarea. A convins chiar cateva renaulturi vechi ca aceasta se va intampla vineri 30 decembrie la ora 14, la timp sa prinda la televizor retrospectiva politica a primului deceniu din secolul XXI.

 Luis umfla ochii-n cap cind povesteste si imi palpeaza antebratul zguduit de propriile dezvaluiri, strang gura tip portofel de baba, domnu, am citit si noi Eliade, dati-o-ncolo, Luis arunca ultima piesa in joc, a vuit presa, se stie ca e adevarat, rollsul lui Bernardo Juarez La Boca a ramas in fata congresului din noaptea zilei de 8 martie 1930 cind, in timp ce Bernardo juca poker, criza a lovit argentina in plina economie, a 4 a mondiala zice statistica, Bernardo a pierdut tot si la poker si la criza si a disparut in acea noapte, enigma totala, oale si ulcele o fi pe undeva prin europa si-a zis familia care a bagat un sicriu gol in cavoul neamului la recoleta dar vezi bine ca Bernardo Juarez la Boca s-a jucat cu timpul, l-a inodat si l-a impletit si in octombrie 2011 pe 31 rolls-ul a disparut din fata congresului unde a asteptat cuminte 81 de ani si, uite poza, a fost vazut la noaptea librariilor pe corrientes, ca lui Bernardo ii plac cartile.

Welcome to Jurrasic Park, o lume disparuta care a lasat macar masinile in urma. Luis, luuuiiiis, unde a pierit domle omul asta?

Nici Bruegel cel batran n-ar fi putut s-o lege mai bine: e soare, cald, trantiti pe o paturica niste indragostiti s-au impletit un ochi pe fata unul pe dos, 10 metri in stanga niste ninjutzi cu mustata isi dau cu betele in cap si fac tumbe sincron, un trompetist rezemat de un arbore de jacaranda canta jazz unei familii galagioase de vreo 30 de papagali verzi care tipa si se paruiesc ca pensionarii la ajutoare sociale in sectorul 2, 14 baieti tatuati merg pe o banda intinsa intre 2 copaci, pas dupa pas, banda se lasa mai aproape de pamant si devine mai instabila, mainile intinse in lateral incearca sa prinda aerul, ohh, a cazut, urca un pletos subtire care reuseste o epocala traversare a poienitei, ceilalti sunt invidiosi, niciunul nu-l felicita ci brusc sunt interesati de o babeta care face pilates la baza unuia dintre copaci, “draga jurnalule, mi-am dat seama ca viata e o lupta si ca trebuie sa fac fatza singur incercarilor viitoare”

2 copaci mai incolo 3 fete in iegari si sutien se spanzura cu niste panglici de o craca si fac niste acrobatii stangace, o haita de vreo 10 caini scosi la aer de un mexican supraponderal latra intermitent trompetistul si apoi dau sa fugareasca biciclistul care aduce inghetata, 6 baieti fac poarta din rucsace, scot mingea si leaga o miuta frenetica, o familie iesita la picnic trece in mood religios si da drumul la niste imnuri hare krishna,  4 folkiste cu ochelari zdrangane concentrate la chitara si un megasaur sare cu rolele peste statuia generalului Urquiza.  E 6 seara, intr-o marti in Jurrasic Park.

Concurs cu premiu!

daca reusiti sa gasiti solutia la problema: care este produsul inmultirii numarului cetatenilor care au venit in parc doar s-o frece cu numarul de patratele de pe stomacul fetelor cu panglica, puteti castiga o excursie in Jurrasic Park. Succes.