Archive

vinerea copilariei

azi implinesc 39 de ani. acum ca stiti asta, folosind un soft smecher, puteti sa-mi dibuiti cnp-ul si astfel sa-mi spargeti conturile si sa ma lasati saraca lipita. sau cel putin asa mi-a spus marius ca se intampla cu cei care isi pun-inocenti-data nasterii pe facebook.

la 29 de ani, o amica mi-a scris pe biletelul care insotea desuurile roz, cu perfor, pe care nu le-am purtat niciodata: “la multi ani and be happy, it’s the last time when you’re in your 20s”.  scria in engleza, cu carioca rosie si erau desenate niste zambetele care sa-mblanzeasca suriul strecurat miseleste in stomac. m-a urmarit mult timp rautatea corectitudinii acestei afirmatii.

suntem crescuti intr-un sistem decimal, cind ajungi la “si 9”, bate un vant de noiembrie si n-ai cum sa nu  te gandesti ca trebuie sa-ti faci catrafusele si sa te muti in alt sertar, alaturi de restu cetatenilor care impartasesc cu tine prima cifra a varstei.

la 29, am primit -sa ma insoteasca in anevoiosul drum prin my 30s-un vibrator mare, mov, cu bile si lubrifiant la pachet. catalina mi-a spus ca orice femeie care se respecta trebuie sa aiba unul. ea de exemplu, pentru ca se respecta mai mult, avea doua. vibratorul a trecut decada, tupilat prin diverse sertare, ascuns de scocioralile de raton in tomberon ale lu taica-miu, departe de bombanelile si crucile crestineste batute de maica-mea. oi avea eu un vibrator ca orice femeie care se respecta, dar in continuare nu sunt una. ma port ca un copil, speriat de ce-o sa zica mam’mare si ce ii trece prin cap lu al batran.

la 39 de ani ma simt exact ca la 16. agitata, frustrata, nervoasa, adolescentin rebela, neimplinita, pe bataie, cu manecile suflecate ca sa-ti demonstrez ca eu stiu mai bine si ca tu esti un impiedicat.

doar oglinda imi spune ca 40-ul a fost vazut urcand gafaind scarile catre apartamentul meu. si contul-daca nu m-ati ciordit deja, vezi povestea cnp-ului-imi arata ca pentru gangbangul murdar care este viata de zi cu zi, daca esti insistent si perseverent, macar o sa fii platit.

tata a lucrat la cfr. linga blocul cfr era cantonul cfr la cismeaua caruia toata populatia cartierului se-nsira pe-nserat, damigene si butoiase, sticle, caldari si galeti, sa ia apa sa puna in cada, ca nenorocitu de cizmar sau poate chiar odioasa lui sotie, iar umblasera la robineti, ii inchisesera de asta data pe amandoi, si ala cu rosu-de apa calda, si ala cu albastru de apa rece. cind ne-am mutat in apartamentul de serviciu primit de taica-miu de la cfr, nu am putut sa dorm o luna. cind vedeau blocurile brasovului, locomotivele tzipau in crucea noptii, aruncand lumini albe pe tavan care se fugareau de la dreapta la stanga si se strangeau intr-un colt, ca o pisica sub dulap cind vede veterinarul intrand in casa.

de cateva ori, in vacante cind eram acasa, pe linga geamurile blocului cfr a trecut mitropa, trenul rosu cu auriu care venea din vest, incarcat cu guma si cu pepsi si ciocolata. taica-miu a reusit sa cumpere de la un neamt bere si tigari kool, mentolate. nu cred ca mai exista azi.

copiii de la bloc se jucau pe linga linie, erau de fapt 6 linii, trebuia sa fii foarte atent cind le traversai pentru ca traficul era vanjos, juuuum, trecea un diesel la deal si jaaaam, un diesel la vale. trenuri de marfa enorme, 50 si 60 si 80 de vagoane se fatzaiau in sus si-n jos si, sa tot fi fost prin ’87-’88, cind cele de calatori incepusera sa opreasca cu scrasnet de dinte de urias care musca din piatra, chiar in buza cantonului cfr. navetistii nu mai aveau chef sa mai astepte 40 de minute troleibuzu de la gara, asa ca trageau semnalul de alarma si o luau pe jos spre casa, ca erau mai aproape.

copiii de la bloc se jucau pe linga linie. am mai zis asta. insa intr-o toamna, copiii de la bloc s-au jucat cu scalpul unui tanar care s-a aruncat inaintea trenului. nimic politic, buba de dragoste, stiu asta pentru ca maica-mea l-a vazut atarnand nehotarat pe linga calea ferata si, presimtind ce urmeaza, a incercat sa-l convinga sa nu se omoare: uite viata merita traita, femei gasesti pe toate drumurile, gasesti chiar si bere straina si guma cind trece mitropa, la cantonul cfr e apa cind ceausescu o opreste, nu te sinucide omule, ca viata e frumoasa! dar el nu si nu si cadavrul lui sfartecat mi-a bantuit noptile vreo 3 ani. iar scalpul lui a fost ridicat in bombeu de copiii de la bloc saptamani dupa saptamini.

la sfarsitul anilor ’80, cred ca am vazut vreo 6-7 sinucideri, locomotiva tzipa, frana, insa rotile prindeau carnea si-o marunteau bine, cadavrul sfasiat era ridicat de masina de salvare sau sa fi fost morga, nu stiu. privind pe geamul de la bucatarie, taica-miu imi spunea si atunci si imi repeta mantra si acum: cel mai sigur mijloc de transport din romania este trenul. cefereul nu a avut un eveniment de cale ferata din ..haaaat, sa tot fi fost anii ’50.

ma gandesc la asta in timp ce trenul se taraste spre campina. normal ca nu se va intampla niciodata la noi ceea ce tocmai s-a intamplat in spania. la 30 de kilometri la ora, nici sa te sinucizi nu mai poti.

pe 10 aprilie frate-miu a implinit 42 de ani, cine sa traiascaaaa, cine sa traiascaaaa, laaaa-muuuuulti-aaaaani, iulica spune ca l-a sunat sa il felicite dar seria lui “sanatate-fericire-implinirea tutu..” a fost taiata de o conversatie pe celalalt telefon soldata cu un “sunt doi elefanti prinsi in trafic, trebuie sa plec”. nu este un cod care inseamna ca e stricat la matze si a luat drumul toaletei, nu. frate-miu salveaza animale, este vicepresedintele asociatiei combaterea abuzurilor, se ia de gat cu primaria, cu prefectura, cu veterinaru, basescu, barbulescu si tiriac, scrie memorii, se lupta prin tribunale, ataca in contencios, sterge cu ei pe jos, cine ar fi crezut ca geniul istoriei care stia cat poarta la cizma mihai viteazu si cu ce isi trata calvitia stefan cel mare, o sa ajunga junghiu administratiei locale? dumneavoastra ati fi crezut? poate dumneavoastra?

nimeni nu a vazut-o venind, frate-miu e underdogul perfect, se ridica plin de bale, sange si muci in runda a 7-a si castiga prin ko, cum a facut la lantul slabiciunilor in 2003 cind a inhatat potu’ din poala unui andrei gheorghe uluit: cine ar fi crezut ca profesorasu de istorie din brasov o sa castige cind nea nelu era mai pregatit si tanti gina rapaia raspunsurile ca o mitraliera gatling? dumneavoastra ati fi crezut? poate dumneavoastra?

sau cum a intrat la saguna cind nimeni nu-i dadea nicio sansa, omul era pamant la matematica, cum sa intri la saguna cind tu nu stii sa aduci restul de la 10 lei cind cumperi un pachet de snagov la tutungerie, si nu numai ca a intrat la saguna ci a reusit sa reziste si la treapta a doua, mai usor reusesc sa explic alchimia transformarii apei in vin sau fizica mersului pe apa decat miracolului admiterii la al mai smecher liceu din brasov, la mate fizica. si sa mai fii si casierul utc-ului pe clasa, hahaha, brava codrut, nomenclaturist ascuns ce esti, cine ar fi crezut ca te vei descurca atat de bine? dumneavoastra ati fi crezut? poate dumneavoastra?

mult timp ne-am urat cu pasiune, picioare in usa si amenintari cu moartea urlate cu spume la gura in crize de isterie vadimiste, dar acusi, dupa atatia ani, prefer sa-mi amintesc cand te-am tinut de mana prin zabrelele patutului-parnaie in care am fost inchisa 365X3 nopti pin’ la amnistia de la 4 ani, nu puteai sa dormi dupa ce discret i-ai deschis gura cadavrului unchiului iosca, intins pe masa la lidia acasa, de mic iti placea arheologia, te-ai strecurat si craaaac, ai deschis gura faraonului mort si ce sa vezi, avea un somoiog mare de vata pe o limba vanata, coapta, aaaaaaaa, ai tipat si te-au certat, ca nu-i frumos, ca nu-i bine, ca de ce si cum si sa-ti fie rusine si, ajunsi acasa, dezbracati de doliu, pusi la culcare si asteptand somnul care nu vroia sa vina, te-am tinut de mana prin zabrelele patutului si tu ai reusit sa adormi, visand ca intr-o zi o sa salvezi elefanti prinsi in trafic si o sa te strangi de gat cu primarul ctitor de giratorii.

 

maica-mea are jurnale de cand ma stiu, cu scris marunt, inghesuie in ele ca-ntr-un sertar prea mic, trentzele murdare de peste zi, certuri cu mine si cu frate-miu: “nu seamana cu mine niciunul din ei, nebuni ca tac’su, daca nu eram eu, ii mancau plosnitele”, implicit certuri cu taica-miu a carui dementa este precis dibuita in genele venite din partea bunicului, “un nebun, un psihopat care ii spunea chiorului chiorule si schiopului-schiopule”, gasesc ordine in gandirea bunicului, nu l-am cunoscut, a murit citeva luni inainte sa ma nasc, cu inima-ngropata in slanina si suparare ca bunica-mea l-a lasat pe mainile femeii asteia cu ambitz, care nu stie sa gateasca gasca umpluta cu portocale, pentru ca da, in anii ’70-zice taica-miu rotunjind ochii ca dinescu la revolutie, in romania se gaseau la bacanie gaste, portocale, scoici la borcan si carne chinezeasca la conserva, boierie era in ’74 cind bunica-miu s-a saturat sa-i zica chiorului-chiorule si si-a luat talpasita spre locul in care “mortii ma’tii” nu-i o injuratura ci locatarii din parcela g7.

inaugurez azi rubricuta “vinerea copilariei”, cu prima mea amintire, zguduitoare amintire, pun intended, venita taman din 4 martie 1977, vineri, ora 21.22, asa zice wiki, eu nu vedeam ceasul de pe olita, pe fundul careia mi se ordonase sa creez relief, nu-mi amintesc daca am reusit, n-am avut timp, cred, pentru ca unchiul ioji-par lung, saten, trasaturi incerte-m-a inhatat si m-a dus in fatza geamului, casa din fatza dansa, trei pasi la stanga, o reverenta, apoi doi la dreapta, o reverenta, sa fie cadrilul?, nu, e cutremur, podeaua se-ndoaie si fuge catre peretele cu soba mare, de tuci, alunecam catre ea, nu, unda ne arunca inapoi inspre canapea, barcaaaa, pe vaaaaaluri, plu..

icoana de lemn de pe perete se crapa pe mijloc,  sfantuletu e doi sfantuleti, divizarea zigotului, mai multa credinta, mai multe sanse de castig, uita-te la noi-ne-am scos, suntem neatinsi, sanatosi, vii, habar n-am ce faceau mama, tata, frate-miu, dar nu-mi amintesc sa fii tipat cineva, sa se fii dat semnalul “trageti cojocelele pe voi” si sa o luam la goana pe scari. stiu ca eu, ioji si olita suntem foarte in regula, balul s-a terminat, icoana s-a crapat, pe jos sunt bucati de zid, tencuiala spulberata, dar casoiul de la 1700 a rezistat, tanti rudich de la 1 e bine, tanti temesvar de la parter nici nu s-a prins ca-i rost de cataclism natural.

e vineri, 4 martie 1977 si pe baritiu 23, brasov, romania, miroase a chiftele. daca ar fi trait bunica am fi avut ratza cu portocale.