Acum 20 de ani pe vremea asta terminam facultatea. Ultima sesiune, licență, petrecere într-un beci, sărit pe Prodigy, în sfârșit maică-mea putea să se laude că are fiică economistă, presiuni să merg și eu la o bancă, să am salariu bun, să trăiesc într-un mediu onest, să las dracu bețivii ăștia din presă, o să-mi distrug ficatul și tinerețea.
Lasă-mă domle-n pace. Trăim vremuri revoluționare. E iunie 1997 și uite guvernul.
Ciorbea premier. Ciumara la finanțe. Severin la Externe. Ulm Spineanu ministrul reformei. Tăriceanu ministrul industriei și comerțului. Valeriu Stoica la Justiție. Alexandru Athanasiu e ministrul Muncii și protecției sociale. Babiuc e la Apărare. Gavril Dejeu e la Interne. Dinu Gavrilescu la Agricultură. Băsescu la Transporturi. Sorin Pantiș e ministrul Comunicațiilor. Akos Birtalan al Turismului. Virgil Petrescu al Învățământului. Nicolae Noica e ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului. Ștefan Drăgulescu e ministrul sănătății. Caramitru e la Cultură. Herlea e la Integrare Europeană, Duvăz e la relația cu Parlamentul și Valentin Ionescu e la privatizare.
Mai sunt câțiva, mediu și sport, 25 cu totul.
Cu trei mai puțini decât cabinetul lui Tudose.
Mă uit la listă.
Ciumara, Spineanu, Dejeu, Gavrilescu, Birtalan (da, ca orice ungur care se respectă, se pare că a împărțit niscaiva CD-uri cu Transilvania ținut secuiesc și d-aia o fost țâpat din guvern la prima remaniere), Nicolae Noica, Virgil Petrescu, Drăgulescu (rector la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, acuzat de traseism și cã ține cu dinții de scaunu de rector), Caramitru chiar, Herlea, Opriș, Valentin Ionescu, Stănescu niște oameni decenți.
Stoica ulterior vârât prin dosarul Becali-MApN, contracte bănoase pentru servicii juridice cu o grămadă de firme și instituții de stat.
Alexandru Athanasiu 10 ani mai târziu scufundat până peste mustăți în Microsoft II.
Babiuc, la 15 ani după prezența în guvernul Ciorbea împarte pentru 2 ani celula cu Becali pentru scandalul schimburilor de terenuri.
Sorin Pantiș, 7 ani cu executare pentru ICA.
Ioan Olteanu prins într-un vârtej penal cu Miss Bistrița, Alina Bică și alte scandaluri cu chirii încasate aiurea.
Duvăz, multimilionar, combinat cu Ilie Sârbu și Iacov, afaceri cu Petrom, băiat încă neprins de nimeni cu fofârlica, deși se știe clar că o ține undeva, prin buzunar.
Tăriceanu, Ciorbea, Băsescu și Severin au evoluat toxic, distructiv și autodistructiv.
Dar privind lista celor 25 de atunci nu ai cum să nu remarci că am ajuns acum bătaia de joc nici mãcar a unor tâlhari. Cumva asta presupune un nivel de inteligență pe care 99% dintre indivizii din guvernul lui Tudose nu-l ating, în ciuda doctoratelor, masteratelor, diplomelor, școlilor de vară, de seară, de siguranță națională, de siguranță arsă, de siguranță nesigură cu care s-au căpătuit toți.
Nu sunt tâlhari. Sunt niște fâțe, bagaboande, hahalere, șulfe, cocalari, imbecili, gorobeți, nerozi, neghiobi, curve, o adunătură de lături și lătrăi fără creier care cred că butonii sunt ceva pe care trebuie să apeși în lift și PIB-ul este codul pe care îl bagi la telefon.
Acum 20 de ani am avut un guvern în care s-au strecurat și indivizi care s-au ticăloșit. Dar, pe lângă ei, au fost oameni cu care ai fi putut să ai o conversație civilizată despre ultimele cărți citite.
Au trecut 20 de ani. Idiocracy este real.
Suntem din ce în ce mai proști. Și vorba lui Ghighi Bejan, nu există vaccin împotriva prostiei. Ați fost vreodată vaccinat în cap?

Își pune cu atenție undița la bagaje. Husa e bleumarin, fermoarul e stricat. Privește cu îngrijoarare ceilalți călători, unul din ei cară o scândură.
-Fag? întreabă bătrânul pescar.
-Stejar. Am luat-o să-mi fac niște icoane.
-Doamne ajută!!! aruncă pios pescarul. Apoi constată că este cald, apoi se întreabă unde e priza, apoi îi explică cetățeanului de pe locul 71 că țara este condusă de ochi albaștri.
-Unde e Marta? zice privind cu subînțeles printr-un singur ochi, ălălalt e beteag, i-a sărit o așchie în el când s-a învrednicit să taie lemne și acum subînțelesul nu mai poate să iasă decât prin cel stâng.
Locul 71 aprobă. Unde e Marta? este un soi de parolă, a înțeles că are de-a face cu un trezit, nu adormit ca restul națiunii care se lasă târâtă în scandalul Grindeanu care e clar că a fost dat jos pentru că știa prea multe.
Pescarul se ridică la suprafața tăcerii, ca o balenă după aer, și apoi se scufundă abrupt într-o conversație despre împinge tava la Jupiter, despre un lac de la Saturn unde a prins căluți de mare, despre plachia pe care i-a făcut-o bucătăreasa din ce a pescuit el, un tăvălug de vorbe pornit de la portița deschisă de locurile 72 și 78, doi bronzați din Miercurea Ciuc care au fost la mare ș-o fo bine, nu fu scump și apa fu numa bună.
-Cât costă un prânz? caută să afle locul 71.
-20 de lei.
-Scump, decide tăios 71.
-Nu-i scump, se apără bronzatul.
-Ba da. Și apoi fiică-mea nu suportă soarele de mare. Eu merg mereu la munte, acolo îmi place. Adevărul e că și stau la munte, în Câmpina.
E șofer pe TIR. Merge la turci des. Explică doct că turcii scot acum bani din petrol și minereuri. Sunt bine turcii, nu ca noi dar dacă stai să te uiți în mall-urile noastre vezi că nici la noi nu e atât de rău, sunt o grămadă de bani. De unde vin banii ăștia?
-Bani negri, punctează bronzatul.
-Da. De pildă din trafic de țigări, spune șoferul.
-Păi da, dar cine e prost să se bage, că-i prinde statul și merg la mititica?, se grăbește pescarul.
-Eu m-aș băga, dar da, mi-e frică să nu ajung la pârnaie, recunoaște șoferul.
Apoi coboară (nu înainte să spună Doamne Ajută!!)  în oximoronicul Câmpina, muntele cu nume de șes și pescarul se îneacă în tăcerea rarefiată din găleata în care a fost aruncat, dă din buze ca un șalău, ochiul pălit clipește albicios și se repede nărăvaș într-o dizertație despre Sevastopol dar bronzații nu-l ascultă, vânează opriri mai lungi ale trenului ca să apuce să tragă o pipă.
Moșul zice că el s-a lăsat de fumat. Apoi recunoaște că s-a lăsat și de băut. Că e mai bine așa. S-a lăsat și de auzit, vorbește într-una peste toată lumea, leorpăind cuvintele ca un câine bătrân și însetat.
Și apoi nu mai am scăpare. Mă ceartă că am ochii roși, că mă uit prea mult în computer că nu citesc cartea în germană pe care o am așezată lângă laptop.
-Nu e în germană, e în engleză.
Am mușcat la conversație. Iaca, știuca șireată a fost păcălită cu o momeală lingvistică.
Tăcerea își ia un pumn în ceafă, un cot în gură, un șut în fund. Zace pe culoar, între scaune, plină de sânge.
Oare de ce simt nevoia bătrânii să vorbească? îmi spun în timp ce privesc buzele pescarului îndoindu-se, curbându-se, ridicându-se și închizându-se peste p-uri și o-uri, m-uri și i-uri.
Vorbele sunt un sonar. Se izbesc de oameni, de stâlpi, de fotolii și se întorc la bătrân cu informații despre obstacolele din lumea asta întunecată unde indivizi dispar ca și banii pe care i-au furat împreună cu alți cetățeni cu ochi albaștri, unde totul e incert și fără contur cam ca ceea ce trimit înapoi bastonașele și conurile din ochiul drept în care a sărit o așchie.
-Coboară moșul Predealul, spune vesel acum la telefon unui ascultător fără chef de vorbă căci zâmbetul dispare și adaugă: bine, ne vedem în 25 de minute.
Apoi perplex, ca un om căruia i s-a scos o monedă din ureche, începe să fluiere speriat o melodie.
-Unde o fi Marta?

Bătrâna stă într-o cocioabă.
Într-o dimineață s-a trezit și nu și-a mai găsit gardul.
În altă dimineață s-a trezit și nu și-a mai găsit câinele.
În altă dimineață s-a trezit și lângă casa ei trăsese un crucișător de beton cu 5 etaje și geamuri termopan triunghiulare.
Căpitanul e mafiot.
Căpitanul vrea să mute cocioaba bătrânei din calea crucișătorului, vrea să nu se uite pe geam și să vadă baba mergând la căcăstoare în fundul curții.
Când ești căpitan și locuiești în duplexul de la etajul 5 vrei să vezi doar bancuri de delfini în bmw-uri ascultându-l pe Leo de la Strehaia, un ocean de dansuri de buric, ciacaracacichicea.
Dar baba nu pleacă.
Chem poliția. S-o sperie, să-i aducă un infarct în horoscop.
Mascații fac bum-bum, femeia deschide, i se cer actele de casă.
De ce?
Mascații se burzuluiesc. Dă babo actele.
Baba nu a îmbătrânit degeaba. Le dă buletinu și îi trimite la plimbare.
Pleacă mormăind că se vor întoarce și-o să vadă ea.
Căpitanul e scos din minți. Ar harpona baba, i-ar atârna hoitul de catarg. Ce gâtul mă-sii nu pleacă?
Nu e obișnuit să aștepte. E prieten cu primarul. E șeful parcărilor din oraș. E important. Ăsta e numele lui de botez. Important. Domnul Important îl strigă partenerii, domnule Important susură secretarele, domnule Important, îl perie chelnerii.
Baba nu știe cu cine se pune.
E unguroaică, normal că nu știe.
Oare cum se zice Important în ungurește? Nu ar trebui să-și pună plăcuțe bilingve pe vaporul cu 5 etaje?
Bătrâna nu are nicio șansă. Mâine când se va trezi nu își va mai găsi pulsul. Mâine dimineață când se va trezi va fi moartă și atunci va regreta că l-a supărat pe căpitan. Căci nu e frumos să te așezi de-a curmezișul progresului.

Dar baba e unguroaică, ce să știe ea despre progres?
Este doar un element dușmănos care blochează dezvoltarea imobiliară a orașului.
Căpitanul a mai văzut d-ăștia.

Dar toți pică.
Mai întâi le iei gardul. Apoi le omori câinele. Dacă nu înțeleg, le trimiți mascații. Și la final pleacă. Nicio cocioabă nu rămâne în picioare după aceste 3 etape.
Nici cea a lui Grindeanu nu a rezistat.

Prima ștampilă pe care am pus-o pe un candidat la preșidinție a fost pe Gyorgy Frunda. Părul alb, zâmbetul ușor ironic, ramele subțiri ale ochelarilor, cuvintele așternute monoton, ca o autostradă tăind valea Ruhrului, costumul elegant care îl scotea din plutonul ieftin al politicienilor cu mâinile murdare de vaselină și unghie lungă la degetul mic, foști șoferi, apviști sau ospătari. Dar mai ales accentul care îmbracă fiecare vorbă într-o coajă de gălușcă și o rostogolește afară pe gură, plină de pesmet și cu-o prună înfiptă-n mijloc. Gomboț.
Ăștia, ungurii, nu sunt hoți ca noi, fură altfel, cu eleganță, ca Peter O`Toole. Niște domni rătăciți între ciurdarii noștri, uite ce cravate au, ce butoni, ce maniere.
Ștaif.
Ungurii nu s-ar dezbrăca în șosete și budigăi ca Dumitru Zmău, deputat ALDE, ungurii nu ar amenința că ies cu mitraliera să puște demonstranții ca Rădulescu, deputat PSD. Ungurii au clasă.
Cum să nu-i votăm?, se întreabă populația de etnie maghiară privind la televizor târfele boite și peștii buhăiți certându-se în parlament. Cine să ne reprezinte pe noi, că doar nu Băsescu sau Nicușor Dan, nu vezi că sunt, cum ziceți voi la ei? Un co-caaa-laaar și-un ne-tot?
Și uite așa, la fiecare 4 ani, UDMR își trimite în parlament costumele croite mai bine, frizurile tăiate mai elegant, hoți distinși, care te fac sã fii mândru de ei, uite-l anya cât de bine taie pădurile, uite-l apa cât de încântător își angajează toată familia la biroul parlamentar. Cum să nu-i votezi ]n continuare?
Uite așa, UDMR, acești elfi de pădure intrați în instituțiile politice ale unor orci, obțin mereu acel 5%, atât de important în negocierile dintre perișoarele din marea ciorbă parlamentară.
Și ce să vezi? Sunt la guvernare de 21 de ani, de pe vremea fosilei Emil. La ei pe pagina de wikipedia scrie negru pe verde și negru pe roz, că au fost din 1996 fie în guvern fie în opoziție-partenerul guvernului. Hahahahahahahaaaaaaaaaa!!!!
Opoziție-partenerul guvernului.
Așa zice.
Pisica lui Schroedinger.
Pisica încălțată cu pantofi de lac a lui Scroedinger.
Ați auzit vreodată pe cineva să strige în piață împotriva pisicii lui Scroendinger?
Eu nu.
PSD e răul suprem. PMP e răul suprem la pătrat. PNL e mortăciune. USR e dezamăgire.
Dar nicio vorbă despre UDMR.
Niciodată.
Cele mai mari târfe, cele care de 21 de ani sunt la putere făcând podul, șpagatul și elicopterul în penisul guvernului, ei bine aceste femei ușoare au reușit să își păstreze imaginea de doamne distinse care chiar și atunci când te umplu de sifilis, o fac cu rafinament, mai dă-ne și niște șancru moale UDMR, nimeni nu o face atât de fin ca tine.
Ceea ce mă duce cu gândul la o inițiativă legislativă care ne-ar putea ajuta să ieșim din această capcană a percepției. Obligativitatea parlamentarilor ca, pe perioada mandatului dar și în campanie electorală, să se îmbrace în uniforme. Costumele le fac românii, cravatele și cămășile le alege soacra lui Dumitru Zmău, dânsul din linkul acesta http://www.b1.ro/stiri/eveniment/un-lider-alde-s-a-dezbracat-in-chiloti-in-fata-parlamentului-dorind-sa-isi-arate-sustinerea-pentru-tariceanu-foto-180509.html.

Și astfel, când vor veni alegerile, poate nu vom mai mușca la momeala marketingului unguresc și vom alege țărănoii noștri lacomi care au o singură calitate: aceea că nu ne dau nicio speranță.
Căci întotdeauna e mai bine să spui “știam eu că sunt niște ticăloși” decât să ți se spună  “ți-am spus eu că sunt niște ticăloși?”

Adrian Sârbu e îmbrăcat în alb. Stă cu spatele la intrare în cârciumă, degajat.
Îmi amintesc de o poveste veche cu un alt Adrian. Copilul Minune, așa îl chema acum 17 ani. Se așeza mereu în colțul camerei, spatele la perete, să vadă intrarea. De nenumărate ori, înainte să învețe poziția strategică pentru orice haiduc în evul mediu timpuriu, micul cant-autor fusese săltat, vârât în portbagajul mașinii și dus pe post de maimuța cu talgere la o paranghelie de băieți din Bascov sau Craiova.
Adrian Sârbu stă cu spatele la intrarea în cârciumă.
Ce înseamnă asta, mă întreb atunci când trec pe lângă el. Că nu are de ce să se teamă pentru că nimeni din Bascov sau Craiova nu vrea să-l audă cântând sau că în spatele lui, deși eu nu văd, este un perete care îi protejează spatele?

Despre Adrian Sârbu se știu multe. Că a filmat la revoluție casetele cu știți voi cine, spunând știm noi ce, că așa a ajuns dintr-un operator la Buftea ditamai mogulul care a schimbat guverne și președinți cu televiziunea dumnealui.
Despre Adrian Sârbu se știe că este cel mai curat dintre securiștii ăștia de și-au deschis trusturi, că este un vizionar, doar el ne-a dat protevara și caniculaproteve, el a pus imnul pe manele (dar acum realizez, nu l-a găsit pe Adrian Minune cu spatele la ușă, să-l salte și să-l ducă în studio, să-l bage la înregistrare).
Despre Adrian Sârbu se știe că este un om rasat, care se pricepe la modă, marketing, publicitate și tenis, poate d-aia se îmbracă în alb. Uite, asta nu se știe, de ce se îmbracă în alb? Poate vrea să pară pur și igenuu. Poate a fost angajat de o firmă de detergenți să se ducă pe terase și să își arunce în poală porții întregi de spaghete bolognese și apoi, cu o pernuță de detergent minune, să își curețe în 2 minute petele de sos roșu.
Se știe doar că Adrian Sârbu putea să facă miracole. Să facă să dispară milioane de euro tot așa, cu o pernuță de detergent minune.
Ce nu se știa despre Adrian Sârbu este că este un animal care a cerut 20 de kilograme de trotil ca să arunce în aer demonstranții din Piața Universității în anul 1990.
Exact.
A vrut să creeze o mașină capcană care să explodeze în mijlocul manifestanților, așa zice dosarul mineriadelor.
Câți puteau să moară? Câteva zeci, răniți câteva sute. Pe lângă cei 1166 care au murit ca Iliescu să ajungă legitim la putere, câteva zeci care să-l ajute să o mențină erau o nimica toată.
Vizionar. Strateg. Mascota perfectă pentru detergentul minune care spală orice pată.
Baie de sânge?
Nicio problemă, curățăm totul în 2 timpi și 3 mișcări.
Îl și văd, îmbrăcat în alb, cu un mecanism de propulsie ca al lui Michael Jackson, coborând de pe clădirea Universității în aplauzele feseniștilor deciși să își ia țara înapoi, călcând în mijlocul carnagiului, murdărindu-și tenișii albi cu sânge negru, de legionar, și salvând o pisicuță care miaună confuz, captivă în peisajul vâscos, între cadavre, bocanci și fiare contorsionate.
Mulțumim Adrian că ne-ai salvat de noi înșine. Protv e al meu. Gândesc liber. Șa-mî-dî, șa-mî-dî…
Adrian stă cu spatele la intrare în restaurant și mă gândesc că ar trebui totuși să îl salte un comando de bunici, d-ăia bătuți de mineri, d-ăia care ar fi putut să fie pulverizați de trotilu lui Adrian. Să-l ia și să-l vândă unui circ uzbek, să le spună că este singurul om care poate să își țină respirația 4 minute scufundat într-o latrină plină. De fapt să nu ceară bani pe el, să-l doneze, că e păcat ca micii uzbeci să nu aibă și ei o bucurie. Și să le spună uzbecilor că Adrian mai știe să facă ceva: indiferent cu ce-l stropești, sânge, otravă, rahat, nu își murdărește niciodată costumul cel alb.
Nu-i așa că e un om special Adrian Sârbu? Nu ar fi fost frumos să avem doi ca el?

Mă uit la Digi. Jurnaliștii vorbesc despre mazilirea lui Grindeanu. Omul care a condus guvernul care a scos sute de mii de oameni în stradă este victima partidului. Ticăloșenia lui ineptă este prezentată ca dizidență.
Am avut deja o criză de fiere azi, simt că se mai apropie una.
Firea zice că Grindeanu e omul lui Iohannis. Și pentru că ea este echivalentul uman al gonoreei, da, tind și eu să simpatizez cu șmecherașul bănățean care uite că a ieșit din ședință, își poartă semeț ceafa frizată. Fuge la guvern, și-a adus aminte că a lăsat oala pe foc.
Dar nu trebuie să uităm. Guvernul Grindeanu este cel care a produs episodul din ianuarie-februarie. Un guvern pe care l-am vrut afară din palatul Victoria.
Pentru că e plin de nemernici. Plin. Plin. Plin.
Acum un an scriam postul de mai jos. Se potrivește perfect situației de acum.

Învățămintele regelui Shang, regatul Qin, secol IV înaintea erei noastre:
“Un stat care folosește oameni de treabă ca să guverneze ticăloși se va îmbolnăvi ușor de dezordine și va fi distrus. Un stat care folosește ticăloși ca să guverneze oameni buni, se va bucura de pace și va prospera.”
Deci asta era. Ce nu facem noi pentru pace și pentru propășirea patriei?
Cu învățăturile regelui Shang pe noptieră, poporul și-a tras pătura peste cap, bucurându-se de flatulațiile de ciorbiță de fasole care parfumează pacea nopții eterne.
În Polonia, 240.000 de oameni au ieșit săptămâna trecută să protesteze împotriva puterii. La Brașov, 4 manifestanți și niscaiva presă s-au făcut că admiră panseluțele din fața prefecturii, așteptându-i pe ceilalți. Ceilalți. Oamenii cu protestul.
Unde-i domle manifestația împotriva Hexi? La Modarom sau la fântână?
Ce-i drept, la fântână, în Piața Sfatului, erau strânși așa, la vreo 200 de oameni. Zilele Brașovului-scria pe pânza întinsă în spatele unei dizeuze fugită de la cercul de preparat sărățele condus de Marina Voica.
Mai lăsați-ne domle în pace cu protestele ăstea, vrem hituri din `88 și vată de zahăr, vrem să închidem ochii și să nu luăm nicio decizie. Hexi și Achimaș, doctorate, plagiate, Ponta se întoarce și Iliescu nu a plecat niciodată. Cui îi pasă?

Nu vreau decât să scap cu viață din viața asta, pare să își zică omul cel bun care și-a lăsat destinul în mâinile omului cel rău. Dar asta nu prea se poate, că Valar Morgulis. Cu-o moarte toți suntem datori.
Păi tocmai, și atunci de ce să mă agit atât, când rezultatul este același?
Cred că pe scenă e Silvia Dumitrescu despre care tabloidele spun că are un corp superb la 54 de ani. Tot tabloidele spun că băiețelul lovit de Traian Băsescu când avea 10 ani, acum are 22 și nu o să-mi vină să cred ce s-a ales de viața lui. Vreau să văd. Dă-i dracu pe Hexi, vreau să văd ce a crescut unde a dat Băsescu.
Ce-mi pasă de Achimaș când Istrătoiu a făcut o carieră în modeling și cinema? Cine?
Istrătoiu. Băiatul bătut de Băsescu acum 12 ani. Băsescu, ăsta care a furat flota și a distrus țara. Care acum e cu Turcescu. Chiar, iartă-mi șpagatul conversațional, dar ai văzut ce pantofi sidefați are Firea?
Hrănit cu furaje, omul mult și bun trăiește la firul ierbii admirând copleșitoarele drame din lumea râmelor, furnicilor și puricilor de plante.
E pace.

Undeva sus, în birourile lor de stăpâni, regi, împărați, mari-preoți, ticăloșii fac ticăloșii ca noi să trăim liniștiți.
E și ăsta un sacrificiu.

Pe vremuri, când Ea vroia să îl jignească pe El îi spunea așa: lăbarule. Sau curvarule. Sau impotentule. Știa bine Ea că El se uită la porno, noaptea ca hoții, pe Prosieben sau poate chiar pe telefon de când fiică-sa, altă stricată, i-a cumpărat telefon d-ăsta cu internet unde fiecare 1 și 0 din codul care încarcă informație pe ecran ascunde o pasăre epilată și-un coș pe o bucă sau un mădular învârtoșat.
Nu ți-e rușine lăbarule, om bătrân să te uiți la mizeriile ălea?
Ura îi umplea craniul ca un gaz voinic și îi împingea ochii afară din orbite: curvarule, impotentule, lăbarule!
Dar acum, când Ea vrea să îl jignească pe El, îi spune așa: ateule!!!
E mai grav decât porno-ul privit noaptea pe canale nemțești sau ungurești, e mai grav decât pofta sau onania manifestate la senectute. Nu crezi în nimic, n-ai niciun Dumnezeu, ateule!!!
-Ești cu Coaliția pentru Familie, am întrebat-o pe Ea deunăzi când am văzut-o.
-Da.
-Vrei deci să schimbi constituția, ai o problemă cu homosexualii? Câți homosexuali știi?
Ea tace. Eu plec. Mă grăbesc acasă să termin de citit The Lemon Tree, o carte despre arabi, evrei și definiții clădite din cuvinte, aer cu miros de gură, care în ciuda faptului că sunt invizibile și inefabile, umplu trenuri cu evrei și le trimit la Treblinka sau lasă sute de mii de arabi fără case.
Și cartea asta mă luminează, căci habar nu aveam că bulgarii sunt singurul aliat al naziștilor care și-a protejat evreii, nu i-a trimis la cuptor. Un manifest din 1943 semnat de partidul comunist bulgar spunea așa:

Poor Bulgaria! We are seven million people, yet we so fear the treachery of 45000 Jews who hold no positions of responsibility at the national level that we need to pass exceptional laws to protect ourselves from them. And then what? Gentlemen. Decide now! Will you stand behind the Constitution and the Bulgarian people in defence of freedom, or will you march in step with the political mercenaries and bring shame on yourselves as you undermine our country|s life and future along the way.

Schimbați Jew cu homosexual. Schimbați Bulgaria cu Romania. Schimbați 7 cu 19 milioane și schimbați 45.000 cu ….Cu cât?
Câți homosexuali cunoașteți?
Și de ce vă e frică de ei?
-Pentru că sunt focare de boli, de ce crezi că au murit atâția? George Michael și Freddie Mercury și David Bowie, mor pentru că se îmbolnăvesc pentru că au organismele slăbite de boli luate unul de la altul, spune Ea.
Trebuie opriți.

For us, it is a problem of whether our nation can ever recover its health, whether the Jewish spirit can ever really be eradicated.  Don’t be misled into thinking you can fight a disease without killing the carrier, without destroying the bacillus.  Don’t think you can fight racial tuberculosis without taking care to rid the nation of the carrier of that racial tuberculosis.  This Jewish contamination will not subside, this poisoning of the nation will not end, until the carrier himself, the Jew, has been banished from our midst.
Acesta este o bucățică dintr-un discurs al lui Hitler în 1920, cu 22 de ani înainte să o ia razna, cum ar zice domnul Gheorghe Iancu, apărător al Coaliției pentru Familie.

Să înlocuim din nou cuvântul evreu cu un alt cuvânt: homosexual.
Să înlocuim racial cu orientare sexuală. Luptăm cu tuberculoza orientării sexuale. Această contaminare homosexuală nu va scădea în intensitate, otrăvirea acestei națiuni nu va lua sfârșit.

Homosexualul, întocmai ca evreul, este viclean, pervers, putred, infectat și infestant.
Ce faci, îi lași să-ți intre în casă, să se scarpine după ureche cu piciorul drept din spate, să te umple de căpușe rinocer, să-ți mănânce covorașul de baie și să se aplece după săpun de atâtea ori încât unul mai slab, poate chiar El, lăbarul, impotentul, curvarul, să cedeze și să se împreuneze cu homosexualul ăsta pe platoul cu salată de beouf proaspăt făcută?
Nu poți să permiți una ca asta.
Homosexualul trebuie să dispară.
El și milionul de homosexuali români care rod sequoia națiunii întemeiată de Decebal și Traian, îi halesc trunchiul ca un cârd de castori hămesiți. El și celălalt milion de atei români care spun: ai înebunit femeie, ce-ți pasă ție ce face milionul de homosexuali români? Lor crezi că le pasă de tine?
Și apropo, cunoști vreun homosexual?
Eu cunosc 3. Cunosc și 3 lesbiene.
Miros bine, gătesc superb, au mâini frumoase și unul din ei chiar zice Doamne Ajută! când termină conversația.
Doamne-Doamne al lui, nu Doamne-Doamne al Ei.
Căci dacă Ea e făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, oricare dintre noi este ateu.