Archive

tara lui ba pe-a ma-tii

Vecinii de la parter sunt intelectuali. Ei sunt și șefii informali ai asociației de locatari. E un bloc mic, cu 8 apartamente, 2 neocupate de 3 ani de când m-am mutat aici. Nu este deci o asociație de locatari, ci un mic trib de dothraki pensionari, rătăcit la marginea deșertului. Familia de la parter, intelectualii, a luat pe numele ei factura de apă. O împart apoi pe apartamente după un algoritm interesant. Deși ei își spală mașina și udă grădina, plătesc la fel cu tine, care nu speli mașina și nici nu uzi grădina pentru simplul motiv că tu ești chiriaș, ești un picuț mai tânăr și vin oameni la tine în vizită.
Chiriașul e subom.
Asta crede familia de intelectuali de la parter și părerea e împărtășită de văduva de la etajul 1 care, deși stă vis-a-vis de nebuna blocului care urlă, bleastemă, rage și trântește ușile la 2 dimineața înjurând securitatea, nu este deranjată de crizele acesteia. Nebuna este proprietară, poate să facă ce vrea la ea în casă, are drepturi.
Intelectuala de la parter-fostă profesoară, este acră și plină de reproșuri. Soțul, inginer pensionar, coboară în gânduri ca într-un beci după gogonele, e atât de prins cu borcanu de 5 kile de gânduri încât niciodată, dar niciodată, nu a fost în stare să spună Bună ziua.
De ce ar face-o? Sunt doar o chiriașă. Și încă una căreia îi intră o grămadă de oameni în casă tocind scările, respirând aerul blocului, consumând lumina de pe hol.
Dar stai, că instalația electrică s-a stricat. Pipăi cu vârful cizmei treptele ca să urci până la doi, bâjbâi cu mâinile împrăștiate, căutând pereții minei Moria. Intelectualii de la parter, șefii blocului, nu au problema asta, deschid poarta și țuști la ei în casă, la lumină.
Plătesc eu reparația, îi spun văduvei de la etajul 1. Doar faceți ceva, că uite, o prietenă a căzut în fund, și-a fisurat noada pe scări din cauza întunericului.
Văduva dă din cap înțelegător și spune că va lua măsuri, va vorbi cu pensionarii-intelectuali și va rezolva problema. Plec două luni din țară și mă întorc la o realitate inedită. RENEL a constatat că are contract de furnizare a curentului pe spațiile comune ale blocului încheiat cu o persoană decedată, anulează deci contractul și cere unuia dintre proprietari să preia contractul pe apartamentul său. Proprietarii se codesc, nu ar prea vrea o asemenea responsabilitate, așa că RENEL taie complet curentul pe scară, adio interfon. Intelectualul-inginer nu se pierde cu firea, pune o yală nouă, face chei, cere bani locatarilor pe chei și bâjbâiala continuă pe scara blocului, în tăcere, căci nimeni nu suflă o vorbă despre asta, nu în public. Bezna e o normalitate la care cu toții am achiesat-ah cât îmi place cuvântul ăsta, noi, chiriașii, că suntem suboameni și oricum părerea noastră nu contează, ei, proprietarii că nu pot fi obligați să își asume un astfel de contract. În definitiv cine știe de ce a murit mortul cu contractu RENEL? Poate de la atât de multă responsabilitate care a apăsat pe pereții inimii, i-a rupt ventriculul drept și dus a fost. E mortal un contract d-ăsta, mai bine bezna de pe hol decât cea eternă.
Blocul meu e țara mea.
Proprietarii sunt niște idioți inepți, incapabili să administreze prăvălia. Desigur, prostia e umezeala care atrage igrasia răutății. Proprietarii sunt românii care nu vor să vină chiriașii, străinii, să le spună lor cum să facă treaba. Proprietarii nu vor banii chiriașilor să repare ce e stricat, preferă să strice de tot, după principiul otrăvirii puțurilor și incendierii ogoarelor. Decât să fie bine pentru toată lumea, mai bine să ne fie rău tuturor. Și ce dacă văduva își poate rupe și ea capul pe scări, faptul că știe că eu am un etaj în plus de străbătut, deci șanse duble să îmi rup capul, o face fericită. Așa, nu o să mai vină atâția oameni străini la noi în bloc și ei, proprietarii, vor trăi fără frica invaziei, în urletele dementei care înjură securitatea.
Nu ne vindem țara. Nu vrem străini în bloc. Eventual, să se intre cu buletinu. Cei cu soț în zilele pare, cei fără soț în cele impare.
Suntem pierduți.
România stă pe o cracă pe care o taie veselă de sub ea, sperând că în cădere va stâlci străinul oprit să facă pipi la rădăcina stejarului.
Intelectualul român ceaușist, cel care citea America ogarului cenușiu și spunea bancuri cu Lenuța la poarta raiului, înrăit de pensia mică, de Becali, Udrea și Ponta, de Nețoiu și Gâdea, de Soroș și Badea și Ghiță, nu vrea decât să producă durere. Și dacă în timpul acțiunii, un șrapnel se înfige și în el, îl primește fericit, căci asta înseamnă să fii erou.

Acum un an pe vremea asta, șpagatistul și ciuvică, omul cu c mic ca orice substantiv comun care miroase a căcat, mă făceau troacă de porci pentru că cerusem advertizerilor și agențiilor de publicitate să își retragă reclamele de la televiziunile mincinoase. Comunitatea coleguților mei din publicitate, comunitatea coleguților mei din media, nimeni nu a dat vreun comunicat sforăitor: cerem CNA să amendeze, să ia măsuri, să oprească infamele atacuri asupra duduii Feher. Nu.
Mai mult, creativii-așa le place să-și zică băieților cu globuri în barbă și fetelor tunse cu ciobul-deși nu au mișcat un deget instituțional (frate, există CNA, să-și facă treaba CNA-ul; fată, nu e treaba mea că brandul x își face reclamă la a3, hai, mai bine, zi un headline pentru posteru ăsta că o să facem festivalul Victoriei și o să luăm un premiu cu el), s-au bulucit la aprins luminițe și făcut tricolorul din cartoane, la strâns likeuri cu posturi inteligente pe facebook și la înscris la festivaluri de creație proiecte prin care demonstrează că nu ordonanța 13 ci ei au scos românii în stradă acum un an.
M-am gândit atunci că e multă ticăloșie, cinism, ipocrizie și duplicitate în rândul indivizilor ăstora care lucrează în publicitate, lingăi, josnici și speriați în fața clientului, curajoși, temerari, independenți și vocali odată coborâți în anonimitatea pieței.
Dar, așa e țara, m-am convins, a fost acoperită de un tsunami de vaselină, am dat pe tot, de la balamale, la proteze, de la genunchi, la DNA, oriunde e ceva de uns, am uns, nu am reparat, nu am schimbat, am uns cu vaselină gros și acum trăim în mehlemul ăsta puturos de care suntem atât de mândri: cine are nevoie de reformă când are alături un butoi de vaselină? Dă domle din belșug, o să vezi că nu scârțâie nimic.
Așa mi-am zis atunci, asta e țara, ăștia sunt oamenii, niște mecanici murdari.
Dar am uitat de alți colegi de publicitate de-ai mei, ieșiți în piață, cu pancarte și postere, cu sloganuri vesele, să dea jos guvernul. Același guvern care îi plătise de două ori prin agenția de ocupare a forței de muncă niște milioane de euro pentru campanii de comunicare care arată a spălătură de bani profesionistă. Sidonia Bogdan a scris pe Vice despre asta aici. Doamneeee, mi-am zis citind despre creativii descurcăreți din agenția Rusu și Borțun, acesta e profilul de securist tânăr și ambițios pe care îl caută alde Maior și Oprea, oameni care profită de orice situație, din orice poziție. Oameni care iau de la mine și de la tine, care primesc milioane de euro doar ca să țină de șase când serviciile ne-o trag pe toate părțile. Și ei care păreau niște creativi cumsecade care vând margarină și banking pentru imm-uri, chiar mă întrebam cum se descurcă să țină atâția oameni când au 2-3 conturi triste. Răspunsul este simplu: făcând contracte cu statul.
Știam că nu sunt singurii dar m-am luat cu altele și am uitat de istoria asta până azi, chiar azi, când m-am împiedicat de o poveste scrisă la Rise de Ana Poenariu acum 1 an jumate. Este o altă ticăloșie în care sunt implicați creativi cu bărbi și șoșete roz.
O altă micronică agenție, Arsenoaie și Mătășel, care a luat 3.527.300 euro pentru munca de comunicare a proiectului Start-o viață de calitate în siguranță! realizată pentru Agenția Națională de Egalitate în Șanse între Femei și Bărbați. Lasă că nu s-a văzut nimic, dar 3 milioane jumate este o sumă gigantică pentru un kiosc al unor băieți-cocheți cărora le purtai de grijă că mor de foame pe praful ăsta.
Cum ajung alde Arsenoaie și Mătășel Consulting-Publicitate sau Rusu și Borțun să câștige astfel de proiecte? Cum se fac aceste pitchuri? Cine a mai participat la ele? A văzut careva caietul de sarcini? Cum se urmărește implementarea proiectelor? La cine s-au dus parandărăturile? De ce mai lucrează clienții normali, clienții comerciali, cu astfel de indivizi care sunt băgați în escrocheriile ăstea monstruoase? Da, escrocherii. Căci dacă citiți atât materialul Sidoniei cât și pe cel al Anei, înțelegeți că este vorba de banii noștri, milioane și milioane de euro păpați de stat, securitate și iată, colegi creativi ieșiți în piața Victoriei să dea jos guvernul.
Comparându-i cu șpagatistul sau cu ciuvică, realizez că oamenii din agențiile ăstea de publicitate (și câți or mai fi, nu-i așa, câte proiecte s-or mai fi făcut fără ca noi să știm ceva) ar trebui să ia lecții de civilitate de la primii. Pentru că, indiferent cât de jos sunt oamenii televiziunilor mincinoase, au un discurs loial, constant, predictibil.
Joacă mereu cu negrele, știi unde sunt pe teren.
Ceea ce nu poți spune despre indivizii luminați care umplu agențiile de publicitate în discuție. Acum bagă șah, acum popa-prostul pe pedepse, acum ruleta rusească.
Discursul lor scârțâie atât de tare încât o tonă de vaselină nu îl poate amuți.
Poate clienții țițiriți, cămăși albe, butoni de argint și degete catifelate la sesiuni de manichiură ar trebui să fie mai atenți când strâng mâinile unsuroșilor. Și în loc să se șteargă pe pantaloni și să creadă că toți suntem la fel, să îi trimită să se spele la chiuvetă și apoi sã-i dea afară.
Căci murdărirea nu e bună.
Și vaselina iese greu de pe haine.

Maică-mii nu îi plac homosexualii. Nu cunoaște niciunul dar nici nu vrea, îi e scârbă de ei. Cu toate astea se uită la filme cu homosexuali, se uită la filme cu lezbiene și îl adoră pe Freddy Mercury care, chiar dacă a murit de SIDA, pentru că era confuz și promiscuu și se culca și cu bărbați și cu femei, avea o voce minunată și era și născut în aceeași zi cu ea. Deși merge la biserică și are cărticică de rugăciuni din care mormăie în fiecare seară invocări ale îngerașilor, maică-mii nu i-ar trece niciodată prin cap să își pună paltonul și să meargă la o sală de cinema să oprească un film.
Pentru că maică-mea nu este parte din Fratia Ortodoxa Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtatorul de Biruinta, organizația care acum amenință să oprească un alt film de la MȚR, “Soldații. Poveste din Ferentari” care urmează să fie difuzat azi de la ora 17.00.
Cine este Frăția Ortodoxă Sfântu Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință?
Nu știm, că siteul e în construcție. Îi găsim pe instagram că taie lemne, ridică biserici și ies la proteste împotriva homosexualilor alături de Gigi Becali.
Au tabere de muncă, lansări de carte, împart steaguri de ziua națională pe care le duc în Secuime, o săptămână nu au stat în ultimii 2 ani de când au apărut.
Frăția nu pune pleoapă pe pleoapă de frică să nu vină homosexualul să bulănească tradițiile, să pipăie pe țâțe strămoșeștile obiceiuri.
Citind grozavele chemări la revoltă de pe pagina lor de Facebook („IMPORTANT !!! DRAGI ROMANI SI BUCURESTENI, JOI 8 FEBRUARIE 2018 LA ORA 17 NE INTALNIM IN FATA MUZEULUI TARANULUI ROMAN DIN BUCURESTI, CU MIILE SI ZECILE DE MII, PT A OPRI PROPAGANDA SODOMITA , PRIN INCERCAREA DE A FI DIFUZAT ACEL FILM SCARBOS, ANORMAL SI GRETOS !!! STOP SODOMIEI !!!“) nu ai cum să nu vezi similitudinile cu nazismul.

Naziștii credeau că homosexualitatea este o boală care poate fi tratată în lagăr prin muncă grea sau chiar prin castrare pentru care puteai opta dacă vroiai să eviți lagărul de concentrare. Mai târziu în război, castrarea a început să fie impusă de ofițerii Frăției SS. Homosexualii au fost șobolanii pe care s-au făcut experimente medicale în lagăre, fiind mutilați de dragul cruzimii nu în scopul obținerii unor rezultate utile din aceste experimete.

Rudolf Hoess, commandant of Auschwitz, wrote in his memoirs that homosexuals were segregated in order to prevent homosexuality from spreading to other inmates and guards. In the eyes of the Nazis, homosexuality weakened the Aryan race, in part because gay men did not contribute to the effort to increase the Aryan birthrate, having “physically withdrawn their ‘generative power’ from society,” reads another panel. They “feared [homosexuality] as an ‘infection’ that could become an ‘epidemic,’ particularly among the nation’s vulnerable youth.” One Nazi diagram, for example, showed the “contagion” moving from one individual to another 28 people by means of “seduction.”

Frăția Ortodoxă cu nume lung care vorbește despre sfinți, dragoni și biruință se întâlnește azi la MȚR să oprească un film care face propagandă sodomită și batjocorește țăranul român care este creștin și nicidecum homosexual.
Frăția nu se dă cu fundul de pământ când un popă pedofil cântă pe la nunți, botezuri și revelioane, Frăția nu pichetează școala unde un profesor de religie se freacă pe cuc în fața elevelor, Frăția nu are nimic de zis când popi cu unsoare în barbă își dau jos rochiile din mertzuri și fac trafic cu păduri și terenuri, Frăția nu comentează când biserica e implicată în spălare de bani și trafic de arme în Africa.
Frăția nu iese în stradă când criminali, violatori, hoți au fost eliberați de către PSD, nu zice nimic de legile justiției care l-ar scăpa pe Dragnea și ai lui de pârnaie, Frăției nu îi pasă că puterea de la București i-o trage țăranului român fix în fundul ăla unde timp de secole alți asupritori i-au tras-o.
Frăției i se rupe de schimbarea legislației fiscale care sărăcește țăranul futut în cur de sistem, de creșterea ROBOR-ului, de inflație, de dările mai mari, de prețul mai mare la păpică, gaz, curent, benzină.
Și mi se pare și normal.

Căci toate aceste probleme ignorate de Frăție sunt bube tradiționale ale neamului românesc, încălecat de popi, scuipat de boiernași, furat de poterași.
Dar homosexualitatea, eeee, asta e o chestie nouă. Care ar însemna că țăranul român, îmbolnăvit de pederastie, s-ar putea să înceapă să îi placă să și-o ia la dos.
Și niciunui violator, se știe, nu-i convine ca victima să găsească plăcere în viol. Că atunci nu mai e viol, nu-i așa?
Frăția se asigură că țăranul român, bătut și futut în cur, suferă.
Și azi la 5 vine la MȚR să se asigure cu imnuri, icoane și cruci, exact ca naziștii, că homosexualii nu vor reuși să seducă țăranul român, să-l transforme într-un sodomit.
Mai bine trilobit, decât sodomit.

Afară e vopsit gardul, înăuntru, leopardul.

Leopardul o fi înăuntru dar este foarte greu de văzut. Rătăcește, pată cu pată, spart în sute de particule, printre frunze și umbre, crăci și izbucniri de soare, se adună pentru 5 secunde în întregu-i felin și dispare posomorât, risipindu-se în junglă, lăsându-te mut, cu respirația oprită de osul victoriei rămas în gât: l-am văzut, am văzut un leopard la Bumbeni. Richard se împiedică în noduri de entuziasm peste care sare greu, ca un obez pus să alerge 100 de metri garduri. Deși lucrează în Phinda de 1 an, a văzut până acum 2 leoparzi și niciodată unul atât de clar cum am făcut-o acum, după ploaie, urcând smucit cu toyota rebegită, pe dealul noroios. Căutam un ghepard, o femelă cu trei pui, unde Dumnezeu o fi, uite-o aici, zice Iulian.
Nțțț, ăsta e ditamai leopardul, neguros, ascetic.
Este extrem de greu să îi găsești. The most elusive animal, blabla, ghizii își ridică ziduri de scuze în fața turiștilor care plătesc 1000 de euro pe zi ca să vadă Africa aia din ce în ce mai mică, refugiată în parcuri și rezervații, captivă între garduri și câmpuri de porumb.
Bivolul, leul, rinocerul și elefantul sunt înghesuiți în câteva sute de mii de hectare, gardul e electrificat, nu vopsit, iar leopardul îl sare și rău face, căci dă peste braconieri care îl ucid pentru că blana lui este folosită de religia Shembe, baptiștii nazareni, 4 milioane de credincioși care au drept dat direct de la Ăl de Sus să poarte blană de leopard. Nu toți, doar bărbații căsătoriți.
Și atunci, de câteva zeci de ani, leopardul a fost găsit de ochi ageri și vânat nemilos și organizația Panthera zice că 21000 de practicanți Shembe au blănuri de leopard. Ce e de făcut? Leopardul moare, dispare, e greu de văzut dar o să fie imposibil de văzut dacă nu facem ceva. Panthera s-a gândit ce să facă și a vorbit cu chinezii.

Și atunci chinezii, da, să râdem, dar ei au fost salvatorii leopardului, tocmai ei, ăia din cauza cărora sunt braconați elefanți și rinoceri, delfini, balene și dragoni de Komodo, ei bine ei au sărit cu niște copii superbe și ieftine de blănuri de leopard, atât de ieftine dar și durabile, de 6, 7 ori mai durabile decât cele naturale, încât toată preoțimea Shembe și toți credincioșii Shembe, au decis să lase blana de leopard pe animal și să se îmbrace de la Liu și Xi și Xiang și astfel leopardul, pe moment, a fost salvat.
Domnul fie lăudat.

Scriu asta acum pentru că avem nevoie de chinezi.
Azi, la cât, la 5 ani după circul veninos de la Muzeul Țăranului, IAR, IAAAAR, butaforia ortodocsiei noastre a dat năvală peste niște oameni veniți să vadă un film. Au cântat imnuri, au strâns la piept icoane, au oprit proiecția, poliția a stat și a privit înlăcrimată încălcarea unor drepturi fundamentale în numele fundamentalismului.

Avem nevoie de chinezi care să inventeze și pentru noi false ținte pe care ortodocșii cu icoane, broboade, jelanie și chef de sfadă să le ia la tăvăleală.
Să ridice chinezii un monument al pederastiei daco-romane, să invadeze piața cu înregistrări ale preoților pedofili-ah, dar pentru asta nu e nevoie de chinezi, există deja personaje implicate în scandaluri, ce folos. Să vină chinezii cu filmulețe din orele de religie din școli când profesorii se ating pe mădular, dar ah, și ăstea există, cui îi pasă.

Poate să reușească chinezii să creeze un gigantic pai în ochiul creștinopatului român care să îl jeneze pentru niște ani, să îl facă să lăcrimeze, să dea cu picături, să aibă mâncărimi și, între timp, să putem și noi să ne uităm la filme de Cannes, de Oscar, de dracu să le ia. Să ne uităm la filmele ăstea fără ca o babă cu batic, trimisă de popa de la colț, care în viața ei nu a fost la cinema, să bocească peste un cearșaf pe care scrie Soroș, lasă viitorul copiilor noștri în pace.

Copiii lor nu mai sunt de mult în țară, sunt la strâns vinete în Sicilia. Și nu mai vor să se întoarcă, nu din cauza lui Soroș, ci din cauza părinților lor. Și a lui Dumnezeu care e atât de strâmb încât cere pieirea unei specii ca să îi fie lui pe plac.
Eu v-am făcut, eu vă omor.
Dumnezeul lor vrea ca noi, ăștia de ne uităm la filme cu prostii, să nu mai existăm. Să pierim ca leopardul. Dumnezeul lor vrea ca ortodocșii să umble cu piei de hipsteri pe umeri, cu piei de telectuali, cu piei de ingineri și cuconeturi de București.
Dumnezeu nu se gândește la echilibrul faunei sociale.
Eu v-am făcut, eu vă omor.

Poate există o organizație Panthera, pentru oameni care vor să fadă filme de Cannes. O organizație care să vorbească acum cu chinezii, să îi pună să fabrice false piei de hipster pe care să le arunce mulțimilor dezlănțuite venite să se roage la Arsenie Boca.
Sau poate nu există, și atunci trebuie să o înfințăm.
În fragila ecologie socială în care trăim, falsul devine o monedă a binelui. Mă duc să-l sun pe Xin Ping, sper să-mi răspundă.

Sunt 4. Ei, amândoi, au bască, una din ele are capul descoperit, cealaltă o pălărie cu borul mare și moale, umbrindu-i fața. Stau în mijlocul bazinului cu apă fierbinte, scufundați până la subtiori și, concentrați, discută soarta țării. Vorbele ajung la mine doar când tac pistoalele de găurit și aparatele de sudură care huruie și pârâie și sâsâie în timp ce mușcă metalul și betonul terasei de pe margine. Un negru cu o perie mătură praful ridicat de mașina de găurit, îl trimite să tragă cu urechea la discuția celor 4.
Mă uit la ei, 300 de ani de viață pusă la un loc, cu gută, reumatism, artrită și diabet, 300 de ani de experiență strânsă în supraelasticul costumelor de baie care acum au de înfruntat o nouă provocare: confiscarea pământurilor fermierilor sud africani de către puterea de la Joburg.
-Nu se poate așa ceva. Nu poți pur și simplu să iei pământurile și să le dai negrilor. Pământurile ăstea au fost cucerite de noi în bătăliile cu negrii acum sute de ani, sunt ale noastre. Ne-am îngropat străbunicii și bunicii și părinții în pământurile ăstea, cum să le dăm la negrii? O să fim al doilea Zimbabwe.

În anii 2000, fermierilor din Zimbabwe, 99,99% albi, Mugabe le-a luat pământurile. Unora, nu puțini, familiile le-au fost măcelărite. Au fugit din țară, acum sunt în Mozambic sau Namibia, Botswana sau Africa de Sud. Noii stăpâni ai fermelor de mii de hectare s-au frecat pe frunte, s-au frecat pe ceafă, s-au scobit în ureche apoi în nas și, negăsind o idee mai bună, s-au apucat să jupoaie tot. Au tăiat pomii fructiferi, au ars lemnul, au lăsat grădinile în paragină, au mâncat vitele și oile și caprele și apoi i-au zis guvernului că nah, mor de foame și guvernul le-a mai dat niște ferme.
Carin a avut pământ lângă East London, l-a vândut acum 10 ani și s-a mutat în St. Francis. De frică.
-E epidemie. Atacă fermierii, îi torturează, violează femeile și apoi îi ucid cu o cruzime îngrozitoare. Se infiltrează cu câteva săptămâni înainte de atac, se angajează la fermă, urmăresc rutina zilei, observă cine sunt restul muncitorilor, fac alianțe și într-o noapte atacă. Iar poliția, pentru că poliția acum e controlată de ei, nu face nimic. Fermierii și-au făcut grupuri de vigilantes, se anunță unul pe altul, au grijă pe cine angajează, dar nu poți să ceri cv la un lucrător agricol. Sau recomandare. Poți doar să întrebi oamenii din comunitate, dar și ei sunt răzbunători. It`s pay back time.

Să ne întoarcem la poliția e acum controlată de ei. Cine sunt ei?
Carin se uită la mine ca la o idioată.

-De negrii. Negrii taie și spânzură. Au zis ei în 1994 că trebuie să ne împăcăm, reconciliem, așa a zis Mandela, să lăsăm trecutul, căci nu putem să îl schimbăm și toată lumea a fost vrăjită de discursul ăsta. Dar eu nu. Eu nu, sunt îndeajuns de bătrână cât să nu fi uitat că Mandela însuși a fost un terorist, a făcut parte din gruparea lor de guerilă, ar fi ucis o grămadă de oameni dacă nu ar fi fost prins la timp.
Abel e negru și crede despre Mandela că este un sfânt. Abel e zulu, l-a votat pe Zuma pentru că este zulu, dar crede că Zuma a îngropat țara. Abel conduce și o mână o ține pe volan iar cealaltă o duce la inimă când spune că Ramaphosa nu o să confiște pământurile fermierilor și nu o să le retrocedeze negrilor, nu, pentru că negrii sunt proști, o să ardă  pomii, o să taie vitele și apoi o să rămână la fel de săraci și de proști, dar fermierii vor fi plecat din țară, poate chiar în Zimbabwe și economia Africii de Sud se va duce dracului și nimeni nu va avea de câștigat decât poate Zimbabwe care acum încearcă să atragă fermierii înapoi.

Abel crede în educație. Negrii trebuie învățați să muncească pământul, să cultive viță de vie, măslini, grâu sau portocale. Ai fost în Transkei, unde sunt ei, negrii între ei?

Am fost.

Căsuțe acoperite cu tablă, gunoi tăvălit de vânt, purtat peste obrazul neras al câmpului, printre buruieni între care pasc capre. Când treci de Mthatha e mai bine, căsuțele strâng niște umbră de eucalipt, o grădiniță de legume înconjoară cavoul familiei, strămoșii odihnindu-se între ceapă și varză. Apar măgăruși și vaci, trecând agale șoseaua.

Richard crede că toată povestea asta cu retrocedări fără compensații este blabla revoluționar al lui Ramaphosa, viitorul președinte al Africii de Sud. De fapt, ANC, PSD-ul local, tarat de scandaluri de corupție, trebuie să își adune electoratul care a sărit pârleazul la EFF, bucurându-se la acadelele aruncate de Julius Malema.
Zgomotos, agresiv, Malema este cel care a cerut expropierea fără compensații de ani de zile. A fost catalogat extremist dar iată cum Zuma, obosit să stea în picioare în autobuzul popularității, a decis să preia mantra expropierii fără compensație și să o plimbe pe culoar, poate, poate, va primi un loc să se așeze.
Bătrâneii își scot guta afară din bazinul cu apă fierbinte.
Ramaphosa nu o să lase asta să se întâmple asta. Comparându-l cu Zuma și cu Malema, viitorul președinte este aproape alb.
Cum comparându-l pe Iliescu cu Vadim, Iliescu era aproape democrat. Căci acesta este rolul partidelor extremiste ai căror fondatori, în marea majoritate a cazurilor, sunt desprinși din partide de centru. Să susțină teze și concepte radicale, să testeze limitele condimentării discursului public, să toarne prea multă sare, prea mult piper, prea mult oțet și prea mult ardei, să te obișnuiască să înghiți idei periculoase pentru creier și stomac și apoi, când organismul tău e educat să nu mai respingă otravă, să moară, nu înainte ca partidul mamă, cel din care s-au rupt, să preia retorica extremistă, acum atât de normală pentru mațul electoratului.
Din 2000, noi nu mai avem partide extremiste. PRM a crăpat odată cu victoria lui Iliescu, Noua Dreaptă sau partidul lui Ghiță sunt doar niște biluțe făcute de degetele boante ale consultanților israelieni ai PSD-ului.
Noi nu avem partide extremiste pentru că discursul autoritar, agresiv și radical iese din gurile deputaților cu mitraliere și ale ministreselor cu doctorate cumpărate la kil, fanatismul vine de la primărițe țoape și de la rectori gângavi, toți oameni ai marelui PSD care poate orice pentru că Poate.
Să le ridicăm cetățenia Monicăi Macovei și tuturor celor care discreditează imaginea României în lume, o vorbesc de rău la Bruxelles pe România, trebuie să îi amendăm sau chiar să îi băgăm la închisoare, așa mi-a spus acum 4 luni, o telespectatoare Antena 3 care credea că cel mai mare pericol pentru țară este Soroș.

Soroș e ungur și e evreu și vrea să distrugă țara ca să pună mâna pe ea pe 3 lei, dar noi nu vrem să primim 3 lei pe ea, noi vrem 8 lei pentru că trebuie să facem și noi profit. Nu se poate să fi muncit atât ca să furăm și să nu facem și noi profit.
Învățat cu ciorba stricată a discursului PSD, poporul a uitat cum e să te hrănești normal. Nu mai știe ce gust au perișoarele și nu se întreabă de ce legumele sunt putrede.
Când partidul majoritar este și cel mai mare partid extremist din țară, s-a terminat.
Mi-ar fi milă de Africa de Sud dar nu mai am resurse de milă decât pentru mine.
Lor li se pregătește un 1947, colectivizări și naționalizări.
Noi suntem în 1952. Mi-e groază că pe Tâmpa scrie Stalin.

Norii s-au oprit în ceafa muntelui. Unii din ei au alunecat pe frunte, ca o meșă strâmbă, dezvelind nedemn chelia purtătorului.
Șoseaua coboară acum, a ajuns în valea care desparte ca o uliță munții, sunt cocoșați, ghemuiți, s-au strâns ca babele la poartă, așezați de-o parte și de alta a drumului în lumina asfințitului. Mașinile aleargă printre podgorii și cum mă uit la munții îngrijorați care țin în spate nori năbădăioși, mă gândesc că e un Moise prin preajmă, despicând chiar acum oceanul pentru noi, lăsându-ne să fugim pe fundul mării. Sunt pești și rechini în păduri și în spatele muntelui balene, sunt sigură că dacă aș opri acum, aici, aș da peste calcani tupilați între vii și stele de mare în poienițe.

Aerul e apă, îmi spun și atunci începe să plouă, dar nu o ploaie corectă, nemțească, densă și udă. O ploaie ca un abur, ca o respirație de balenă ieșită la suprafață.

Pe fundul oceanului este țara hughenoților. Totul e Petit, Maison, Grande, Provence, Chateaux. La naștere, nu contează de e alb, colorat sau negru, toți cei care sunt destinați să ajungă în Franschhoek primesc un băț mic pe care doctorul, după tăierea cordonului ombilical, li-l instalează în fund.
Merg cu bucile mai strânse, călcând pe vârfuri.
Ei sunt aleșii, cei care vor lucra la vinuri, poate pe strada Bordeaux, poate la restaurantul Folliage. Îți vor spune despre cupaj că în el detectezi castane și smochine și a fost premiat în 2016 la Campionatul Mondial de shirazuri din Hong Kong. Îți vor spune că vinul este corpolent sau poate diafan, că are parfum de caise sau mentă, că e ținut 30 de ani la învechit în butoaie de stejar aduse din Marea Britanie, vor turui toate astea către tine în timp ce tu rotești expert paharul, apoi adulmeci conținutul, apoi iei o gură și aprobi. Clar, simți smochine proaspete chiar dacă nu știi ce gust au smochinele proaspete. Înțelegi totul mai bine, universului i se vede furoul, totul e simplu și evident.
Ce nu înțelegi este cum a reușit negru ăsta care te servește să-și depășească potrivnica soartă și a ajuns să vorbească în franceză, cupaj, penaj, apanaj, sauvage.
Educație, îți spui, sorbind din sauvignon blancul cu nuanțe de soc și portocale.

Dacă mai aud o singură dată cuvântul educație, plesnesc.

Până la Helen, am vorbit cu sute de oameni în Africa de Sud și ei mi-au spus că singura soluție ca țara să-și vindece cangrena socială, este prișnița cu educație pusă peste.
Școli, profesori bine pregătiți, acces la universități.

Școlile publice sunt niște orori. Părinții plătesc doar 1000 de ranzi pe an (cam 620 de euro) dar copilul învață în clase supra-aglomerate (45-50 de copii), nu au manuale și facilități.
Școlile semi-publice, fostul modul C, care era deschis în vremea apartheidului numai pentru albi, sunt soluția pentru middle class-ul colorat și negru. Aici costă 9000 de ranzi pe an (5580 euro pe an), dar copilul are tot ce vrea el, bazin de înot, teren de cricket, rugby, fotbal sau tenis.
Un profesor la stat primește în medie 1500 de dolari pe lună. La privat, mult mai mult. 1500 de dolari e o insultă, așa zice Veronica, învățătoare în Durban, dar nu are ce să facă, ce să te aștepți de la statul în care președintele este un fost păstor de capre venit din fundul Bantustanului?

1500 de dolari? Înghit în sec. Mâncarea aici este infinit mai ieftină decât în România, chiriile sunt mai ieftine decât în România. Poate organizez un import de profesori români care crapă de foame în faimosul sistem de învățământ românesc.

La universități e bătaie la înscrieri. Da. La începutul lui ianuarie, au adus poliția pentru că a ieșit busculadă la una din universități. Cu ultimele puteri, înainte să fie trimis la colț pe coji de nucă, președintele ciurdar de capre a impus o cotă universităților, cerând să accepte mai mulți studenți.
Educația este soluția, zice chiar și viitorul președinte al Africii de Sud și mesajul ăsta e luat și repetat de mii și mii de ori, încât se tocește, dispare în propria lui rostire, ca o mantră silabisită, topită în ritmul rugăciunii.
Ce înseamnă educație?
Să mergi la școală? Să treci clasa? Să ieși din școală cu o diplomă? Să ai un set de cunoștințe și să știi să le îmbini? Să fii competent pe un anumit domeniu de studiu? Să știi să scrii? Să știi să aduni 2 cu 8 sau să împarți 9 la 3? Să știi cine a fost Shaka Zulu sau Turing? Să știi că pământul e rotund, că Dumnezeu și cu Darwin nu se înțeleg și că omenirea distruge planeta?
Ce înseamnă educație?
Îmi amintesc de reverențele făcute de maică-mea în fața studenților, dragă, Costel e student la AR, Codrin e student la Poli. Și ce mamă, sunt niște brute care se îmbată și se bat, între ei sau pocnesc câte o fată, așa, că sunt beți.
Dar dragă, sunt studenți.
Am zis mai sus de Helen. 72 de ani, refugiată din Zimbabwe. Albă.
Educația pe care a primit-o nu a ajutat-o defel în viață. Universitate, studii de limbi străine, a fugit din Zimbabwe sub Mugabe, a stat în Mozambicul ros de corupție după războiul civil și acum, de 4 ani, e în Africa de Sud. Nu are pensie, trebuie să muncească la o microgalerie de artă. La 72 de ani. Cu educație aleasă.
Lipsa educației este scuza perfectă pentru un sistem inept și corupt. De ce nu merg lucrurile, lipsa educației. De ce își bat bărbații nevestele, lipsa educației. De ce SIDA e atât de răspândită, lipsa educației. De ce se fură, lipsa educației.

Știindu-te cu musca pe căciulă, vai, am terminat doar liceul sau vaaaai, am renunțat la facultate și nici vorbă de master sau doctorat, tu, cetățeanul civilizațiilor unde se deplânge lipsa educației, taci rușinat, lăsându-i pe ăia mai educați, cu doctorate și masterate, să-și spună părerea.
Profesorul Lucan, profesorul Pop, profesorul Voiculescu, profesorul Oprea.
Derizoriul.
Educația ne va salva pe dracu.
Educația ne va pierde. Pentru că educația, cea dată de ai mei, îmi cere să respect oamenii în vârstă pentru înțelepciunea lor, îmi cere să ascult oamenii cu mai multă școală, pentru cunoașterea lor, îmi cere să tac atunci când nu cunosc subiectul, să las experții să vorbească, să nu mă cațăr pe realizările altora, să muncesc pentru banii mei, să …

Tânărul negru care îmi prezintă vinul seamănă cu Chris Tucker. Îi spun asta și , încântat, revine după 5 minute și spune că nu trebuie să plătesc degustarea, e din partea lui.
Educația e soluția?
Nu. Omenia e.
Lipsa ei nu poate fi camuflată cu diplome de absolvire.
Pe fundul oceanului se bea vin și Chris Tucker îmi face cinste cu un shiraz în care se ciocnesc arome de ciocolată și fructe de pădure.
A învățat la școală să spună asta dar pe mine mă interesează ce e dedesubt, sub hăinița de plastic a educației, și îl întreb de criza de apă și de cozile la pompe și el îmi povestește de fricile lui și de fricile maică-sii și de fricile prietenilor.

Apoi își amintește că trebuie să fie vesel și francez aici în Franschhoek și fuge să toarne un alt vin unor nemți amorțiți între pahare.
Sante!

Luminițe, căciuli suedeze, pancarte vesele, vuvuzele, copii în cârcă, pe de-o parte. Jandarmi călare, primărițe și ministrese platinate, mustăți trimate și buze catifelate la televiziunile mincinoase, pe de altă parte.
Suntem două grupuri de turiști vizitând în acelasi timp un monument istoric, unul de japonezi și unul de ruși, fiecare rămânând în barierele limbii lui, neafectat defel de vorbăria de lângă el care, incomprehensibilă fiind, devine un zgomot de fond ca lătratul câinilor sau huruitul bormașinilor.

Existăm în același spațiu fizic dar la etaje diferite de moralitate și niciunul dintre cei care locuiesc în podul valorilor nu vrea să plătească pentru inundația din demisolul conștiinței iar cei de jos nu vor să dea bani pentru țiglele de pe acoperișul național.
Suntem uniți de identitatea națională prin care fiecare din noi înțelege altceva.
Dar mai suntem uniți de altceva, de identitatea religioasă, ortodoxia, religia îmbrățișată de peste 90% din populația țării.

Nicio revoluție nu poate să aibă loc fără mase, biserică sau armată. În fiecare revoluție din lumea asta, reformatorii din armată sau biserică au fost cei care au asigurat victoria revoluției.
În Ucraina anului 2014, maidanul a avut parte de susținerea necondiționată a unei coaliții de biserici ucrainiene.

“They stand defiant before shield-wielding riot police, clutching gilded crosses and inspiring the freedom-seeking masses in Kiev’s Independence Square.

But the clergy of Ukraine are more than leaders of the protest that threatens to split the nation’s troubled alliance with Russia. They are a link to Ukraine’s historical independence, before the Russian Revolution led to the Soviet occupation that lasted until 1991 but still hovers above like a dark cloud. Amid the escalating violence, priests have been seen defying police, leading civilians safely past them and performing last rites on those killed in the clashes.” (http://www.foxnews.com/world/2014/02/21/ukraine-priests-provide-protest-inspiration-proud-link-to-pre-soviet-era.html)

Nu are sens să întrebăm de ce nu este biserica ortodoxă română în stradă, alături de turma de credincioși care s-a ridicat împotriva clasei politice românești care ne scoate din Europa și ne trimite din nou în poala pedofilului rusesc.

BOR-ul este o instituție la fel de coruptă ca lumea politică românească. Catedrala Mântuirii neamului va fi gata în 30 noiembrie și va costa 90 de milioane de euro, fără finisaje. Biserica scapă basma curată din orice scandal, fie cu profesorul de religie cu mâncărimea la ouă, fie cu pedofilul Pomohaci, fie cu implicarea în spălarea de bani din trafic de armament din țări africane, fie cu tăieri de păduri, fie cu construcții de mânăstiri, fără autorizație, în parcuri naționale, fie cu exorcizări criminale.
Bisericii i se iartă orice pentru că biserica este aliatul cel mai important pentru primarul hoț al pesedeului, el merge cu popa la pescuit, cu popa joacă vinerea șeptic și bea un vin de țară.

Biserica iartă corupția și bisericii i se iartă corupția. O mână spală pe alta. Iar în noiembrie 2018, 100 de ani după marea unire, catedrala va fi gata să-și mântuie ocupanții. Să ne primească pe toți, la ceas de sărbătoare, împreună.

Dar noi nu o să mai fim aici, noi ăștia din grupul de turiști japonezi. Vom fi plecat din țara să ne facem o altă țară.
Și aici intervine ipocrizia BOR-ului care nu înțelege că centenarul unirii nu poate fi sărbătorit doar cu juma de popor. Că atitudinea bisericii în fața acestui cataclismic val de emigrări trebuie să fie acea a preoților ucrainieni care au ieșit în maidan, interpunându-se între manifestanți și scutieri.
Biserica trebuie să înțeleagă că ce se întâmplă acum în țară este asemănător cu Maidanul lui 2014, mai insidios și aparent mai puțin mortal, o infecție care te ucide în câteva luni, nu în câteva ore. E malarie, nu ebola.

Biserica trebuie să înțeleagă că proiectul unității naționale nu poate să fie realizat fără o națiune. Acum sunt 3,4 milioane de români afară. După această iarnă, vom fi 5 sau poate 6. 99% dintre cei care au plecat sau vor pleca sunt tineri, forța de muncă a patriei care ar trebui să construiască următoarea sută de ani de Românie. Sunt elitele, sunt intelectualii, sunt conștiința spirituală a poporului român. Știu, cuvintele ăstea sunt tocite ca o pereche de flecuri de mersul apăsat al propagandei pe coridoarele de marmură ale Casei Poporului.
Politicienii sunt demagogi, hoți, ticăloși. Nu mă aștept de la ei să gândească mai departe de termenul de judecată în dosarul de corupție care îi privește. Dar în biserică mă aștept să fie preoți care să priceapă că poporul ăsta se risipește ca un stol de pescăruși în care intră alergând un grup de labradori.

Oare nu există în biserică preoți care să înțeleagă că cele două Românii au nevoie de un translator care să îi ajute să înțeleagă celebra scandare: ce vrem noi, e și pentru voi?
Dacă nu, vom rămâne cu luminițele, căciulile suedeze și vuvuzelele, protestând de data asta de la Londra sau Madrid sau Oslo. Iar platinatele își vor acoperi sfioase cu basma capetele când vor intra în Catedrala Mântuirii Neamului. Dar mântuit folosit cu înțelesul popular: isprăvit, terminat.

Sfârșit.
https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2014/02/20/dramatic-photos-ukraines-priests-take-an-active-role-in-protests/?utm_term=.e72e4de18c3e