Archive

tara lui ba pe-a ma-tii

Ce sunt 30 de ani?
O viață de om.
Drumul de la oreion la osteoporoză.
Distanța care separă dezarmarea nucleară de reînarmarea nucleară.
Anii furtunilor, tornadelor, urgiilor și fierbințelii.
În magazinul Star, fost Universal, din Brașov, ăștia 30 de ani sunt lungul somn al lui Macondo. În spatele tejghelelor, nesărutate prințese dorm visându-și cavalerii salvatori.
Pe scaune, în coaforul deschis la parter, moțăie coafezele. Una își ține capul în palmă ca pe o vrabie care ar trebui să ciugule firmituri dar capul nu ciugule nimic, stă acolo înghețat, ca o pasăre împăiată.
La etajul 3, în spatele unei tejghele, sunt doi domni care vorbesc mărunt politică. Pe tejghea scrie că repară ceasuri. Cine mai vine cu ceasul la reparat în vremurile ăstea când timpul merge înapoi?
Printre rochiile și bluzele de pe umerașe, o vânzătoare blondă se strecoară somnambulă, călcând ca pe apă, ascultând doar foșnetul stofelor care vorbesc chinezește, uo bu șî laoșî. Chinezește vorbeau și înainte hainele dar uneori, încălțările, schimbau câteva vorbe în ardelenește și mai aveai și sectorul geci care o rupea pe germană.
Alte vremuri.
În 1988, Universalul avea forfota Sulinei la sfârșitul secolului XIX. Era locul unde se primeau cămăși, pijamale și pantofi din vinilin, pentru export dar orișicât, pantofi. Uneori chiar și mobuți și geci de puf de pinguin, lână, dantelă și ștrampi. Stăteam la cozi în fața unor raioane goale, pariind pe ce va fi să fie să bage.
Ce se bagă?
Se bagă șosete și chiloți tetra. Mănuși de ski și fâșuri.
Se bagă.
Vânzătoarele erau curtate, periate, adorate. Vă rog puneți-mi și mie de-o parte un M și dacă vin cizme, un 37. Eu am piciorul mic dar dacă nu mi-s bune, le las fiică-mii că e în creștere.
Vânzătoarea primea săpunul, lichiorul, pachetul de țigări. Uneori vânzătoarea zâmbea, de cele mai multe ori își păstra severitatea profesionistului care intră acum în operație. Da, a primit ploconul, ca orice zeu rugat de muritori să aducă ploaie, să tripleze recolta, să ucidă lăcustele. Dar asta nu înseamnă că, dacă ți-am păstrat un M și o pereche de ghete 37, suntem prieteni. Nu.
Vânzătoarea trebuia îmbunată de fiecare dată. Cu ouă, cu bomboane, cu o sticlă de vin. Zâmbetul vânzătoarei era ca u program de 8 ore de apă caldă pe zi. Ca o seară fără să fie luat curentul.
Zâmbetul vânzătoarei era o capră neagră, cu puțin noroc o zăreai în poze, țeapănă, vânată de tovarășul Nicolae Ceaușescu.

30 de ani sunt o viață de om dar pot să fie și 3 ore de somn.
Am văzut eu într-o poveste cu o fetiță care cădea într-o vizuină de iepure și ajungea în magazinul Universal.
-Ce se dă aici? a întrebat ea Ceasornicarul Nebun care servea din spatele tejghelei.
-Două ordonanțe și trei proiecte de lege.
-Aaaaa, bun, atunci dă-mi perechea de ordonanțe că mi s-au rupt ghetele. Sper că au puțin toc și sunt îmblănite.

Elena din Krasnoiarsk, Siberia, a făcut facultatea la Sankt Petersburg, pe vremea aia Leningrad, URSS. Acum 30 de ani, Leningradul, aidoma cu ex-Stalingradul de la poalele Tâmpei, se măsura în oameni care stăteau la cozi la …
Ce se dă?
Nu știm. Dar dacă se dă ceva, luăm.
Elena din Krasnoiarsk mi-a povestit cum traversa un magazin când câteva sute de oameni care au stat până atunci pe ciuci, pe plase, pe jos, pe vârfuri, pe gânduri, au țâșnit în direcția tejghelei unde apariția unui grup de vânzătoare a semnalizat că s-a băgat ceva.
Valul celor câteva sute de oameni a luat-o pe sus pe Elena ca pe-un colac lăsat prea aproape de mare și a lipit-o de tejghea. Prima. Era prima și vânzătoarea aștepta, morocănoasă, să spună câte.
Câte ce? a întrebat Elena și vânzătoarea a vrut să o plesnească. Nu poți să irosești timpul unui profesionist.
Haideți tovarășa mai repede, au strigat ceilalți clienți. Nu avem toată ziua să stăm la cozi.
Așa că Elena a zis Unul și a primit un serviciu de cești de ceai. Noroc că avea bani la ea să plătească. Ceai nu avea acasă. Nici ceai nu se găsea. Poate se bagă mâine.
30 de ani mai târziu, piața de la Star fost Universal e moartă. O singură tarabă a fost ocupată. Un domn înfofolit vinde ceaiuri și niscaiva borcănașe cu decocturi.
Citește domnul cu ceaiurile.
E prea frig ca să doarmă deși, se știe, frigul dă somn. Dar și căldura dă somn.
În general oboseala dă somn și ăștia 30 de ani au fost obositori cu tăcerile și absențele lor. La ce visează vânzătoarele și coafezele din magazinul Universal?
Ce vise au băgat la tejgheaua unde stau ele la coadă?

 

Inadecvare.
Alienare.
Ultimii doi ani ne-au rupt de noi înșine. Ne-au amputat spiritul, suntem împuținați, încrâncenat-concentrați pe subiecte monoteiste, incapabili să ne mai umplem corpurile rămase prea mari.
Simțim lipsa lucrurilor de Dinainte, uneori ni se pare că putem să trecem mâna prin păr dar mâna nu e acolo, a fost tăiată de un satrap de la Putere pentru că ai avut curajul să o ridici strânsă în pumn, împotriva lui.
Noi de acum nu mai suntem egali cu noi de dinainte.
Nu mai suntem cetățenii acestei țări. Nu mai suntem cetățenii orașului pe care îl locuim. Nu mai suntem nici cetățenii ocupanți ai propriilor trupuri.
Am fost evacuați de noile cerințe: veghe permanentă, luptă eficientă.
Se așteaptă de la noi soluții, implicare, participare.
Muncim în trei schimburi să ținem oțelăria în funcțiune dar toate grinzile și bușoanele, răngile și buloanele pe care le producem rămân cu noi, nu avem o piață de desfacere pentru revoluție. Depozitele și cămările, beciurile, podurile, dulapurile și valizele sunt pline de fierătanii pe care nimeni nu le vrea.
Oamenii vor sărbători fericite, un pahar de țuică și poate un masaj la șale după o zi de muncă.
Oamenilor vor sfârșituri frumoase, și au trăit fericiți pân la adânci bătrâneți, de ce nu se poate să trăim fericiți pân la adânci bătrâneți, lasă-mă domle în pace cu grațierea și amnistia dumitale!
Doar nu oi muri din asta. Și nici dumneata nu oi muri, poate decât dacă îți dă un recidivist o rangă în dinți. Dar recidivistul ăla nu o să fie Dragnea, să știi. Nici Vâlcov sau Cozma, Șova sau Năstase nu o să fie recidiviștii care îți vor ciordi telefonul și portofelul în timp ce tu zaci lățit în fața liftului.
Așa că de ce să mă încrâncenez eu împotriva ăstora dacă nu ei o să-mi dea în cap? Am alte treburi de făcut.
Și eu plec, lăsând un picior în ușă, nu mai am picioare, pe toate le-am lăsat într-o ușă deschisă cu greu de un om care are alte treburi decât să protesteze împotriva grațierii și amnistiei. Și când nu am mai avut picioare, am lăsat mâini, urechi, torsouri și clavicule, am lăsat coate și ochi în uși.
Și acum nu mai am ce să las.
Așa că mă las bătută.
Și mă întorc la cărțile mele.

“Isuse Hristoase, vorbim politică Isuse Hristoase cel făcător de dreptate. De ce nu vorbesc asta cu un mezcal în față în superbul hotel în care locuiesc? Pentru că sunt atât de idioată încât să mă iau după cetățeanul Iulian și după cetățeanul Hector Christian care acum spune că este complet nemulțumit că are două nume mici pentru că e foarte complicat la completat formulare. Ei, în Mexic, au multe formulare de completat căci e mucho birocrația. Un singur nume ar fi fost mai bine.
Bono.
Isus.
Beatles.
Madonna.
Oricum aici folosești doar un nume. Sau porecla.
Chapo.
Jeffe.
Iar mă uit către pista posibililor narcoși, parcă au mai stins din luminițe.
Christian are multe nemulțumiri. Multe nume și multe nemulțumiri.
Uite, de pildă, spiritul revoluționar mexican nu mai e ce-a fost. Acum se protestează pe facebook. Numai pe facebook. Poporul dă click, dă like, pune attend, pune fețe mânioase, sharuiește articole.
Revoluția e complet virtuală.
Ne spune că a fost acum o lună o știre despre o instituție publică din San Luis Potosi  luată cu asalt de poporul nemulțumit de incompetența și corupția conducerii. Mii de likeuri, muchachos, Zapata vive, la lucha sigue!!! Christian s-a urcat în mașină, a trecut prin fața Bastiliei la 20 de minute după anunțul revoluției.
Nimeni.
Ți-pe-ni-e.

Focul din fața noastră e la fel de virtual ca revolta din San Luis Potosi.
Îmi clănțăne dinții în gură și încă nu e 12 noaptea.
Mai avem de așteptat 2 ore.
Din ce trăiesc oamenii ăștia în deșert?
Din banii trimiși de rudele din State în casă. Dacă nu ar fi peyote, narcoși, mariachi, mezcal și ieșire la două oceane, Mexicul ar fi un soi de Românie. O țară ca un măgăruș blând încălecat de un căpcăun gras și rău, care îi dă călcâie în burtă și pumni în ceafă.

Clasa politică.
Se pleacă în State la muncă, singura șansă să te chivernisești dacă nu ai cumetrii printre guvernatori și nici nu ești încuscrit cu vreun narcos. Muncești în California, ești șofer sau femeie de serviciu, faci bani, trimiți acasă, unde la fel ca în Maramureș, neamul construiește o vilă mare, colorată, terasă cu baluștri, spoturi, inox, termopane. Și mai trimiți niște bani și îți cumperi un truck, și rudele pun lift în casă și iau un LCD cu diagonala de 2 metri, să poți să vezi din patio telenovela.
Dar acum nu mai fac asta, spune Christian împingând o crenguță în foc.
Sunt atât de înghețată încât cuvintele îmi ies ca niște cuburi de gheață din gură.
-De ce?
-Pentru că cei care au ars-o pe opulență au fost răpiți.
-Pardon?
M-am înmuiat.
Narcoșii, e clar că…
-Narcoșii, îmi confirmă Christian. De fapt nu ei, dar zona de criminalitate care crește în umbra lor. Au armate enorme pe care trebuie să le întrețină și teritorii pe care trebuie să le apere. Uneori, de plictiseală, mai fac niște razii pe la casele ăstea chivernisite. Îi saltă pe proprietari sau pe rudele lor cât proprietarii sunt la muncă în State și apoi cer răscumpărare.
Adevărul că țin cu narcoșii. Viloaiele sunt oribile. Proprietarii trebuie pedepsiți pentru urâțenie pe care au moșit-o. Prostul gust țipător este o forță mai strașnică decât gravitația sau iubirea, conectând cocălărimea harnică din întreg Universul.
Pun pariu că pe Trafalmadorele lui Vonnegut, extratereștrii care nu au luat bacul se uită la telenovele și au spoturi în casele vopsite roz-turbat. (Scurtă enciclopedie a fricilor omenești, o călătorie prin Mexic-Africa de Sud-Rusia.)

Parastasul e vesel. Pe masă e salată de vinete și sunt icre, în pahare face mărgeluțe pălinca. În jurul mesei sunt 4 bătrâni și 2 tineri. Doi dintre bătrâni sunt fani ai lui Tăriceanu, el are 84 de ani, ea 79. Sportivi, umblați pe afară, apreciază postura liderului ALDE. Îl cunosc din tinerețe pe Tăriceanu, umblă vorba, moaștele amintirii prieteniei cu șeful Senatului sunt purtate într-o raclă mică, bătută cu pietre prețioase.
Ceilalți doi bătrâni sunt femei, foste fane Băsescu, acum adoratoare ale lui Iohannis. Când președintele apare pe ecran, la parada de la Alba Iulia, una din ele spune: se vede că este un om de calitate. Cealaltă aprobă înghițind o măslină. Tăricenii fac o grimasă, ea zice: ete scârț.
Văduva continuă fără să o audă: Băsescu era deștept, dar e mârlan. Aia e când ești înconjurat de oameni fără căpătâi, te molipsești de la ei.
Da.
Cu asta sunt toți de acord. Nu mai sunt oameni de calitate. Toți vorbesc anapoda: fuck, cul, gud mornig, ochei, dracu să îi ia, că nu mai știe unul să grăiască românește.
Și ungurii? Ăia sunt cei mai răi. Trei din cei patru bătrâni de la masă au fost refuzați în Covasna (sau era Harghita, paștele mă-sii, cine mai știe?) de vânzătoarea unguroaică de la magazinul de pâine.
Nu a vrut să mă servească, să-mi sară ochii de te mint.
Dadadada, așa e. Sunt scârboși rău.
Tăricenii sunt siguri că se pune la cale preluarea Transilvaniei de către Orban și aici numai noi suntem de vină, noi, ăștia tineri, care vorbim cu gud mornig, cul, fuck și ochei și care nu înțelegem că dacă noi urlăm ca niște apucați împotriva guvernului, asta înseamnă că trădăm țara, o slăbim și Orban vine și o culege ca pe-o scamă de pe plovăr.
Văduva mai toarnă o pălincă și mai aruncă o ocheadă aprobatoare spre Iohannis.
Măcar ăsta arată a președinte.
Dar e neamț.
E și nazist. E antisemit. E hitlerist.
Bașca are 8 case.
Și e pe mână cu Cioloș, să distrugă țărișoara. Să o vândă lui Soroș.
Parastasul continuă vesel.
Pălinca numărul 5. Sau poate 6. Bătrânii spun privind parada de la Alba-Iulia: ce frumos e monumentul, patru cruci, est-vest-nord-sud. Ce frumoasă e fata de pe tanc, ce sprâncene frumos pensate are.
Singurul păcat e că sărbătoarea asta mare nu e vara. Ca la 23 august, când erau ei tineri. Cum se îmbrăcau ei în costume populare sau în uniforme de oameni ai muncii, cum fluturau steaguri și cântau imnuri, scriau PCR, Victorie, Trăiască și Pace din corpurile lor care acum nu mai scriu nimic, sunt doar puncte pe scaunele tapițate albastru.
Cum mergeau pe câmp la sfeclă și făceau armata și nu se mai dădeau atâta cu curul de pământ cum o facem noi, ăștia tineri, nu știm nimic, nu muncim nimic, doar cerem, ce am făcut noi ca să merităm ceva?
Pălinca numărul 9.
Ceaușescu nu era ticălos ca ăștia. Tăricenii și sora văduvei au vizitat casa lui Ceaușescu. Avea doar o bucătăreasă și o femeie care îi ajuta la curățenie. Nu erau risipitori și nici nu epatau Ceaușeștii că nemernicii ăștia de acum. Și Zoe era deșteaptă și a avut numai note bune, fără pile. Și Valentin era inteligent și cu bun simț și Nicu își iubea părinții.
Nu ca voi, voi ați trădat și țara și părinții.

Trădăm și parastasul.
Plecăm la mitingul din piața Victoriei.
Sunt cam 800 de oameni. Hai 1000. Se strigă România cere fără grațiere! și Demisia! și PSD, ciuma roșie!
O oră mai târziu, la Casa Poporului sunt 10.000 de oameni.
Se strigă: Boss, dă-te-n căcat, unde ai parcat?
și
Fă, futuți gurița mă-tii, nu ți-am zis să iei 6 cârnați?
și
Dacă mai plângi, îți trăznesc una între ochi ca să ai motiv!
Mă simt exact ca fetița aia de 5 ani, plângând cu un motiv nedetectat de părinți. Doar am de toate acum, la 100 de ani de România. Am un serviciu bun, am bani, sunt sănătoasă, ai mei sunt sănătoși, mă înțeleg perfect cu partenerul meu.
De ce dracului mă plâng?
PSD, ca un părinte exasperat, îmi dă o smetie peste ochi, ca să am motiv să plâng.

Parastasul s-a terminat cu reproșuri, odată cu sticla de pălincă.
Ne-ar trebuiiiiii o mie de ani să regăsim ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastrăăăăă!!!!

Un intelectual naționalist-ortodox român susține că exemplul Finlandei care, de centenarul propriu, a făcut o frumusețe de bibliotecă națională nu poate fi urmat de România pentru că, ce să vezi, noi ne-am mișcat mai cu talent și Doreii noștri au ridicat deja o mândră bibliotecă națională, încă de pe vremea când finlandezii se luptau cu spiritul lui Tuoni, mama celor 9 molime.
Avem de tăte, avem pasaj energetic în Bucegi, avem dac hiperborean, avem primul alfabet al lumii. Avem bibliotecă națională modernă și avem ceva ce fraierii de finlandezi nu au. Avem frig în biblioteca națională, d-ăla de pod săsesc în care ții slana, d-ăla de beci unguresc unde ții cârnații, se păstrează mai bine în frig cărțile.
Pe 7 noiembrie, angajații bibliotecii naționale se încălzeau cu aeroterme aduse de ei de acasă, asta deși ceruseră de două săptămâni să fie dat drumul la căldură că îngheață ca fetițele cu chibrituri visând la bibioteca finlandeză. Numai că îngheață în interiorul clădirii, nu afară. Afară ar fi putut să dea foc la niște cauciucuri, să facă niște ruguri de cărți, poate chiar niște dosare de la CNSAS și niște facturi de la Tel Drum.
Dar cei 250 de angajați erau atât de înghețați pe 7 noiembrie încât nu mai puteau să gândească. Stăteau în gecuțele lor de iarnă și vestuțele căptușite cu vatelină și se uitau la angajații Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, colegi cu ei de clădire, care țineau geamurile deschise la birouri. „De prea multă căldură. Îi vedem dimineaţa, când venim”. (news.ro)
Invidioasă pe colegii din minister, directoarea interimară a bibiotecii, Mirela Răducu, s-a apucat să dea interviuri pe la televiziuni, în pragul remanierii ministrului Ivașcu.
-E frig, nu dă RADET-ul drumul la căldură, pică instalația electrică de la aeroterme.
Păi e normal, doamnă? Cum să criticați în an Centenar realizările statului român care a întrecut de mult realizările Finlandei, de ce dați apă la moară detractorilor care spun că nu suntem pregătiți să preluăm președinția Consiliului Uniunii Europene și că poate ar fi mai bine să o preia Finlanda?
Fin-lan-da.
Cine sunt domne ăștia?
Țara lui Moș Crăciun.
Dar Moș Crăciun e dac, se știe, și dacii au inventat renii, săniile, bradul și Coca-Cola. Și Laponia e numită după nevasta lui Scorilo, Lapo.
Nu știm dacă și azi mai îngheață angajații bibiotecii naționale că li s-a băgat pumnul în gură. Țineți-vă gura că e rușine mare să comentați în pragul marii sărbători naționale.
Și apoi, de ce faceți din țânțar armăsar?
Și în catedrala mântuirii a fost un ger cumplit dar lui Dumnezeu îi place așa, că pe frig nu mai simți halena și nici duhoarea de corupție care se ridică din ghetuțele Puterii.

Într-o lună și o firmitură preluăm președinția Consiliului Uniunii Europene. Pe marile șantier al PR-ului Puterii, icoanele competenței și meritocrației sunt atârnate de grinzile golașe, încercând să mascheze lipsa pereților.
Vântul bate printre cuvinte mari care înșiră uniform site-uri scrise de dibaci mânuitori ai noii limbi de lemn.
Motto-ul președinției este „COEZIUNEA, O VALOARE COMUNĂ EUROPEANĂ“.
Pe site-ul http://www.romania2019.eu, aparținând Ministerului Afacerilor Externe-acest loc de pripas al copiilor de ciocoi moderni, se face risipă de rumeguș propagandistic.

“Motto-ul „Coeziunea, o valoare comună europeană“ este rezultatul unor consultări instituționale  plecând de la propunerile făcute de 21 de reprezentanți de prestigiu ai mediului academic, științific și publicistic și integrează viziunea pe care România o are asupra mandatului său ca Președinție a Consiliului Uniunii Europene în 2019.

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene vine într-un moment important pentru viitorul proiectului comunitar. Programul de lucru al Preşedinţiei va avea în prim-plan cetățeanul, eforturile noastre urmând să se concentreze cu precădere pe dosarele cu impact direct şi imediat asupra vieţii de zi cu zi a locuitorilor spațiului comunitar.

În acest context, Președinției Consiliului Uniunii Europene îi revine responsabilitatea importantă de a contribui, prin temele prioritare pe care le va aduce în dezbatere, la  consolidarea unităţii Uniunii, un ideal care trebuie urmărit cu consecvență. De altfel, prin exercitarea rolului de mediator imparțial, dar și de facilitator de consens, România va căuta să asigure coeziunea statelor membre în fața provocărilor curente dar și a nevoii de a redefini, împreună, viitorul Uniunii Europene.

Acest efort, la care Președinția României este gata să se angajeze, are ca obiectiv creșterea credibilității Uniunii în ochii cetățenilor europeni, apropierea acestora de procesul decizional de la Bruxelles și,implicit, eficientizarea funcționării proiectului european. Coeziunea blocului comunitar este des evocată în discursurile liderilor europeni. Spre exemplu, în prefața „Cartei Albe privind Viitorul Europei“, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, evoca principiul unității statelor membre, menționând faptul că pe măsură ce decidem încotro ne îndreptăm, ar trebui să ne amintim că Europa a fost întotdeauna în forma ei cea mai bună atunci când am dat dovadă de unitate, de curaj și de convingerea că ne putem croi viitorul împreună.

Prin intermediul motto-ului „Coeziunea, o valoare comună europeană“ dorim să reliefăm importanța reîntoarcerii la obiectivele fundamentale ale construcției comunitare. Astfel, coeziunea poate fi considerată o valoare comună elementară pentru coerența și capacitatea Uniunii Europene de a-și îndeplini obiectivele, așa cum rezultă și din art. 3 al Tratatului privind Uniunea Europeană, care prevede faptul că unul dintre cele mai importante obiective comune este promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale între statele membre. Apărută ca mecanism încă din 1957, ca parte a politicilor regionale, coeziunea a căpătat o dimensiune proprie în 1988, când și-a definit obiectivul ca instrument esențial de atingere a convergenței economice, sociale și teritoriale la nivelul Uniunii Europene. În 1993, prin Tratatul de la Maastricht, aceeași politică se dotează de un fond specific și cunoaște o creștere semnificativă a bugetului alocat făcând din acest mecanism, principalul instrument de sprijin pentru dezvoltare la nivel european.”

Ați supraviețuit până aici?
Să continuăm în spiritul coeziunii să cercetăm site-ul construit din umilele resurse ale domnului Meleșcanu. Ce mai avem? Avem dezbateri publice, mă rog, am avut până în 18 mai, de atunci ori a plecat omul cu textele pentru site-ul romania2019.eu, ori s-a luat it-istul cu treabă, ori chiar nu s-a mai făcut nicio dezbatere, că oricum erau treburi mai grele de rezolvat cum ar fi mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Care va să zică ultima dezbatere a fost pe 18 mai, la 9 zile după ce ministerul lansa consultările cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene. Nu știu unde au fost făcute și cu cine consultările ăstea cetățenești, dar cred că totul a mers atât de bine, pe principiul COEZIUNII, încât a ajuns doar consultarea de pe 9 mai în care cetățenii au scuipat în palme, le-au frecat vrednic una de alta, au pus mâna pe coasă și au dat drumu la treabă.
Adică la pregătit forumul RO-EU 2019 de la Sibiu.
Aici, aflăm de pe site, există grupuri de lucru pe diverse tematici.
Avem, de exemplu, tematica transport. Șeful grupului de lucru este domnul Octavian Udriște, fost barosan la Metrou pe vremea lu Ceașcă, cetățean cu plăcuța de apartament pe care scrie ing. dipl.; la anul, cu mult ajutor de la bunul Dumnezeu, Octavian Udriște va face doar 84 de ani.
Avem la grupul de lucru aspecte economice și financiare pe domnul V. Valeriu Velciu. Dânsul, dacă este același personaj cu cel descris de un articol din Adevărul din 2004, a fost propunerea PRM numărul 1 pentru Senat pe județul Vrancea și…
“Valeriu Velciu are, de altfel, un CV impresionant: secretar economic II in Directia America a Ministerului Comertului Exterior (1984-1990), ministru consilier cu probleme economice la Ambasada Romaniei in SUA (1990-1992), director general in Ministerul Comertului (1992-1994), dupa care a devenit presedinte sau director general al unor societati private, printre care si SC Automatica SA (2000-2003). In aceasta functie, el a fost numit de catre actionarul majoritar al societatii, respectiv Euroform Milenium, fara ca anterior sa aiba vreo legatura cu Automatica. Acest ultim episod din cariera candidatului Velciu este insa unul care ridica numeroase semne de intrebare asupra sa si care demonstreaza inca o data faptul ca nu poti sa slujesti la doi stapani. In cazul de fata, Valeriu Velciu, presedinte al Consiliului de Administratie al SC Automatica SA, nu a uitat niciodata ca este si proprietarul a patru firme – SC Trade Action Unit SRL, SC Unicorp SA, SC Unicapital SA si SC Unisecurity SA – care trebuie si ele sa traiasca. Concret, Automatica a incheiat contracte cu sereleurile d-lui Velciu. Astfel, in perioada 2001-2002, firmele domnului Velciu au incasat de la Automatica, condusa tot de catre acesta, urmatoarele sume: Trade Action Unit SRL – 1,5 miliarde de lei; Unisecurity – 3,5 miliarde de lei; Unicapital – 749 milioane de lei; Unicorp – 265 milioane de lei.”
Mai avem Miruna Balosin la grupul educație și formare despre care s-a scris în 2013 că lucra la Siveco și, în același timp, la un proiect al Ministerului Educației care se parteneriase cu Siveco, proiectul fiind manageriat de tatăl doamnei Balosin.
Toată afacerea cu iz de conflict de interese este aici: http://www.investigatiimedia.ro/stiri/posibil-conflict-de-interese-la-varful-ministerului-educatiei-miza-bani-din-eternul-pos-dru
Mi-e și frică să continui.
Coeziune.
Cine nu are securiști vechi, să-și cumpere. Sunt fonduri europene special pentru asta. Eu mă duc la Obor chiar acum să-mi iau o pereche și să bag un grup de lucru pe tema propagandei și fake-news.
Cu bicarbonat, ca-n vremurile bune.

Sâmbătă am fost la concursul Miss USR Europarlamentare desfășurat la fostul cinema Patria, actuală Filarmonică brașoveană. În sală multe costume, familiile candidaților surghiuniți pe scenă, m-am simțit ca la o preselecție la Tip-Top, Mini-Top a lui Mihalea, ce bine dacă MC ar fi fost Mihalea și nu domnul care vorbea într-o cască de star pop care trebuie să cânte și să stea în mâini, deci nu are cum să aibă un microfon normal.  MC-ul, nu i-am reținut numele, ne explica la finalul fiecărui segment de răspunsuri ale concurenților-candidați ce ar fi trebuit să înțelegem din ce au spus aceștia și mai spunea mereu că USR e fain și că USR este un exemplu de democrație și că USR dă o lecție României și, la final, familiile și prietenii din sală au aplaudat frenetic candidații care sunt toți buni și candidații s-au felicitat pe ei și pe organizatori și toată lumea a urat succes tuturor într-o confucianistă atmosferă a meritocrației și dorinței colective de  propășire a societății.
Și apoi, la o țigară, un candidat a zis: dacă nu iese niciunul din grupul nostru în primii 7, eu demisionez.
Apoi altul a zis că s-au tras sforile, facțiunea lui Ghinea al cărui locotenent e Barna o să fie aia care va lua caimacul. Dar chiar și așa, el rămâne să se lupte cu ei, moare cu ei de gât.
Apoi altul a zis că o să vină și atârnachele ăla de Cioloș și să vezi atunci omor pe liste.
Și apoi un altul a spus că totuși e mult mai bine ca în alte partide, fusese și în altele și nivelul de democrație aici este mare, poți să spui orice. Chiar și că nivelul de democrație e mare.
Și apoi frate-miu mi-a spus că a vorbit cu Ghinea pe holul filarmonicii, l-a întrebat de ce, dacă tot a afirmat de nenumărate ori că nu poate să facă nimic pentru țară din parlamentul României și tot este favorit în alegerile interne pentru candidați USR la europarlamentare, de ce nu a renunțat la scaunul de parlamentar român, să îl ia un alt USR-ist și el să rămână doar în campania internă pentru europarlamentare?
Mai sunt doar 6 luni până la alegeri, sigur o să ajungă la Bruxelles, de ce, după ce s-a înfruptat din stârvul puterii, în loc să lase restul haitei să mănânce, s-a culcat peste halca rămasă?
Și știi ce mi-a zis Ghinea? Că nu îi fac lui alții agenda apoi a spus că uite, îi vine familia, și a plecat. Frate-miu e perplex. Eu nu. Întotdeauna el a fost inocentul familiei.
Se bea vin roșu și avocatul îmi povestește de facțiunile din USR, sunt 4. Conservatori, progresiști, neoliberali și nicușoriști. Cineva spune că nicușoriștii au bătut palma cu neoliberalii lui Ghinea ca să-l susțină pe acesta la europarlamentare în schimbul susținerii lui Nicușor la primăria București de către neoliberali.
-Așa o fi.
-Nu cred că e așa.
-Dacă e așa, eu îi bag în pizda mă-sii și plec.
Nicușor nu pare, cel puțin acum, că mai are un contracandidat în partid pentru primăria Bucureștiului. Cine taie cele 22 de capete ale balaurului din Voluntari se califică direct în ….Frânăăăă!!!!
Dacă cetățenii ăștia de la Oameni Noi nu reușesc să adune numărul de semnături, să vină cu proiectul în parlament și, cu ajutorul domnului Ghinea și al bunului Dumnezeu care să le ia mințile pesediștilor majoritari, să modifice legea electorală pentru ca primarii să nu mai fie aleși dintr-un tur, Nicușor e mâncat de balenă.
Dar asta nu înseamnă că USR nu e fain. Că în USR nu e democrație. Chiar festivalul democrației. Pe care vrea să-l strice Cioloș care nu-și mai face dracului partid ci doar lansări de partid. Cu 100, cu 500, cu 1500 de oameni. La un moment dat, când o să jucăm noi șah în parcul Cișmigiu cu ceilalți pensionari, partidul o să se nască adult, 21 de ani o să aibă la naștere partidul și 63 de kile și 800 de grame. O să aibă filiale în Făurei și Țăndărei și Carei și domnul Cioloș o să ne spună că viitorul este în față și noi în față o să vedem doar mâna tremurândă a pensionarului care mută calul la G7.
Șah.
Uite domle că se poate.
Am așteptat dar iată că a meritat.
Acum putem să luăm primăriile, dar numai după ce facem o alianță cu USR, căci e clar că niciodată PSD nu a fost bătut decât de o alianță.
Alianța Oamenilor Frumoși din România.
Frumoși și Trecuți. Dar tot frumoși.
Acest post e dedicat Ilenei.
Acum 7 ani, ea și soțul ei s-au apucat să facă săpunuri. Apoi s-au apucat să facă și creme și uleiuri de corp. Nu au bani să-și plătească angajați, nu au reușit să facă rost de finanțări europene, nu știu să scrie aplicațiile și nici nu au timp. Asta nu înseamnă că au amânat să-și îndeplinească visul. Asta nu înseamnă că au rămas agățați în joburile lor de dinainte, așteptând ca cineva să le dea bani, să angajeze cu banii ăștia niște experți în cosmetice cărora să le dea ei indicații, că d-aia sunt patroni.
Ileana și soțul ei se descurcă așa cum pot, fac ei doi totul, de la ales ingrediente, la ambalaje. Nu mint, nu fură, nu stau cu mâna întinsă. Nu au timp nici să crape, muncesc ca niște sclavi și noaptea cad lați.
Firma lor se cheamă Fain-natural. Au și magazin online: fain-natural.ro.
Dacă nu ar fi Ileana și soțul lor și cei alți 3 oameni ca ei pe care îi cunosc, mă gândesc că nu a mai rămas nimic fain în România. Doar adjectivul ăsta venit din germanul fein care rimează cu nein și stein.

Farmacie, farmacie, bancă, păcănele, păcănele, magazin secondhand, Mega, amanet. Salariu luat pe card scos în ziua virării, mers la păcănele, pierdut salariu, luat aspacardin -să aibă în ce să se rezeme inima cât tu încasezi de la nevastă ocări: ticălosule, acum cu ce mai cumpăr mâncare? Copiii urlă, unul are muci, nevasta îl îndoapă cu antibiotice, costă și ălea, du-te și amanetează lănțișorul de la mama.
Te duci, iei banii dar nu intri la farmacie ci la pariuri, prost să fii noroc să ai. Nu ai. Prost ești. Norocos ba. Ai pierdut și banii ăștia, te împrumuți de la un fin, mai bine decât de la cămătari. De fapt, fraiere, finul e cămătar, îți cere 80% dobândă dar măcar știi că nu trimite un fochist să-ți rupă mâna dacă nu plătești la timp. Vine el și vorbește cu soția. Soția are mereu ceva pus de-o parte. Pentru zile negre. Ăstea sunt zilele negre.
Black Wednesday. Black Thursday. Black Friday.
De Black Friday, anunță victorios prezentatoarea știrilor, românii au cumpărat cu 43% mai mult decât anul trecut.
Normal. Comportament de nevastă ignorată de soț, pansându-și tristețile cu o pereche de pantofi cu toc de 12 centimetri.
Românii au cumpărat cu 43% mai mult pentru că românii au o groapă în suflet cu 43% mai mare. Încearcă să o umple cu aparate de ras și console de jocuri dar deznădejdea ultimilor ani, scandalurile cu părinții, ura cu care se apasă pe claxon, înghesuiala de la metrou, flegmele de la televizor sapă și mai repede și mai apăsat decât toate creșterile de salarii și pensii ale lui Olgu de la Craiova.
Nepotu-miu îi dă raportul bunică-sii care îi cere detalii despre colegul Mihnea.
-e în Anglia.
Dar Daria?
-e în Anglia?
Și Miruna?
-a plecat acum 2 săptămâni în Anglia.
Oamenii dispar din viețile noastre și lasă loc numai bun să așezi o mașină de spălat luată de Black Friday. Sau poate un frigider.
Oameni înlocuiți de mașini.
Freon în loc de sânge.
Mai bine așa, mașinile nu mint și nu împrumută bani pe care nu-i mai dau înapoi, nu plâng că nu au primit adidași cu leduri și nici nu se dau cu curul de pământ că ai tocat banii la păcănele.
La anul, de Black Friday, românii o să cumpere cu 87% mai mult sau poate chiar cu 231%. Și-n orice casă de unde a plecat mama sau tata, unchiul sau nașul să facă bani în Germa sau Anglia, Olanda sau Suedia, o să se strângă, ascultătoare, 3 frigidere și 4 televizoare, 4 aspiratoare și 12 mașini de epilat, să fie, să simți că toată sărăcia asta interioară a meritat și în ciuda faptului că îți îngheață picioarele când umbli desculț prin tine, pe afară toată lumea crede că ești bogat.