Archive

tara lui ba pe-a ma-tii

  1. Timea are 27 de ani, e terapeut, învață suedeză ca să lucreze la un call-center la Microsoft și oricum vrea să emigreze în Suedia unde oamenii au rezolvat problema gunoiului, îl transformă în energie, acum s-au apucat să preia gunoiul altor popoare pentru că ei, suedezii, nu mai au gunoi. Vrea să învețe în Suedia tehnici de protejare a naturii, să le importe aici, în Covasna, unde șoseaua e halită de flămânda molie de beton, urcă dealul găurită, spartă, năruită, printre copaci golași înfipți ca totemurile secuiești în capul tumulilor de peturi, pungi și conserve, moarte dar nepieritoare. Nimeni nu repară șoseaua pentru că o bucată din ea e în Covasna și o bucată e în Harghita, cine dă banul, cine fură banul, uite așa nu se hotărăsc de ani de zile să facă nimic dar mai e un drum, prin Târgu Secuiesc, ăla e mai bun. Timea zice că politicienii sunt toți așa, nu a mers la vot și nici nu va merge până nu știe că s-a schimbat generația asta, a bătrânilor cu comportamentele modelate de comunism. Și vor muri ăștia, vor dispărea nicăieri, nu are nicio îndoială Timea pentru că ea a citit Harry Potter și acolo, în carte, scrie foarte clar răspunsul la toate problemele noastre: de fiecare dată când răul apare pe pământ, binele se naște odată cu el. Răul și binele nu pot trăi unul fără altul, sunt concomitenți și de sens opus dar au aceeași forță. Când a fost Hitler, a fost și Churchill, când a fost Stalin, au fost americanii.
    Iar acum suntem înghesuiți într-un colț, politicienii ne bagă într-un colț și când se întâmplă asta, când nu mai ai spațiu și ești îngrămădit, strivit, când cei de-afară sar cu fundul pe geamantanul în care au vârât 2 dulapuri, aragazul, cușca lui Lupu și patul pliant, atunci …boooooom!!!!
    Big Bang.
    Universul nu poate să fie ținut în pumn. Și nici mânia.
    O să vedeți, zice Timea și apoi îmi spune că în Statele Unite atunci când mori poți să alegi să fii copac. Cum adică Timea?
    Adică cenușa ta să fie plantată la baza unui lăstar de copac. Să alergi în cercurile din trunchi, să te ridici în vârful unui mugure, pe vârfuri, să vezi valea.
    Aș vrea să renasc copac, îmi zic și mă uit la Timea care pregătește o cremă hidratantă care să-mi alunge oboseala. Poate ar trebui totuși să citesc Harry Potter.
  2. Nici nu știu cum izbucnește discuția. Doamna Escu are 63 de ani și vrea să meargă la mitingul PSD ca să-și arate atașamentul față de ideea de familie. E familistă, spune și domnul Tinu zice că poate să fie familistă la ea acasă, dar de ce să meargă în stradă să fie instrumentul unor ticăloși care uite, îi doare-n cur de familie, unul e la a nșpea nevastă, ălălalt e divorțat și umblă cu una mai tânără cu 30 de ani decât el? Fiica doamnei Escu îmi dă un cot și îmi spune că vrea să plece din țară. Doamna Escu interceptează fraza și se repede asupra noastră acuzându-ne că dăm bir cu fugiții, că ar trebui să rămânem aici să schimbăm ceva. Intervine nepotul domnului Tinu care sesizează persoana a doua plural din sfatul doamnei Escu: ar trebui să schimbați ceva.
    Dar dumneavoastră sunteți spectator? Pe dumneavoastră nu vă afectează inflația, ticăloșenia, minciunile, hoția, corupția? De ce nu faceți nimic?
    Doamna Escu se uită la noi trăznită și spune: noi suntem bătrâni, e timpul să faceți voi ceva. Noi ne-am făcut treaba.
    E rândul fiicei doamnei Escu să-și întrebe mama ce a făcut exact ea.
    Desigur, a crescut-o. Fără mama ei, fiica doamnei Escu nu ar fi ajuns medic. A stat de capul ei să învețe, să termine o facultate. S-a chinuit, a stat la cozi să facă rost de mâncare, au îndurat…
    -De ce nu v-ați revoltat împotriva sistemului? De ce nu ați schimbat ceva?
    -Pe vremea aia nu puteai să te revolți împotriva sistemului, era dictatură, securitatea…
    -Tocmai atunci când e dictatură te revolți, căci atunci când e libertate, alegi, căci ai de unde.
    -Lasă, faci pe deșteptul cu mine, îi spune doamna Escu fiului domnului Tinu, dar voi sunteți puturoși, nu munciți cum am muncit noi pe vremea lui Ceaușescu, nu vreți să învățați, vreți să vă ținem noi în spate toată viața, nu vă comparați cu noi, noi am făcut…
    -Ce ați făcut?
    -Trăiți de pe urma realizărilor noastre. Noi am făcut metroul, voi ce ați făcut în ultimii 29 de ani?
    -Cine l-a votat pe Iliescu acum 28 de ani? Cine l-a votat pe Iliescu acum 26 de ani? Cine l-a votat pe Iliescu acum 18 ani? Cine a stat cu mâinile în sân când ăștia furau țara?
    Domnul Dan intervine și spune așa: deși nu-mi place să vorbesc politică trebuie să recunoaștem că Ceaușescu a făcut și lucruri bune. O grămadă de lucruri bune.
    Adunarea aprobă, plimbând capul pe axa OY.
    Și ce dacă nu aveam libertate de călătorie sau libertatea de vorbire, aveam industrie, aveam agricultură, aveam de toate și ne-am plătit datoriile externe. Aveam mândria noastră.
    Fiica doamnei Escu intervine și îi amintește că nu exista mâncare, curent, apă, căldură. Că parcă eram în război.
    Domnul Dan îi răspunde decis: eram. Cu rușii eram în război.
    Și acum suntem în război cu multinaționalele care ne-au cumpărat. Și noi ne-am vândut pe 3 lei.
  3. Taximetristul îl regretă pe Ceaușescu. Orașul e praf, se conduce anapoda, pensionarii fac taximetrie și nu-i lasă pe ei, oamenii ăștia în putere, să muncească. Uite, el știe unul, un căpitan care a fost la Târgoviște în completul de judecată al lui Ceaușescu, e șofer de 20 de ani la Cobălcescu. Are spre 70 de ani și nu iese la pensie. El și nemernicii ăștia din politică, l-au ucis pe Ceaușescu de frică să nu-i dea în gât, să spună lumii întregi că sunt spioni ruși. D-aia l-au omorât pe săracul Ceaușescu. El i-ar alinia pe toți, în Piața Victoriei, și i-ar executa pe toți. Tot parlamentul ăla de hoți și loaze. Asta ar face și am lua-o de la zero.
  4. Copacul din poarta cimitirului crește strâmb. De el e rezemat un țigănuș mic cu un iphone mare. E bătut cu pietre nestemate. Telefonul, nu țigănușul. Mă gândesc la morți, cum stau într-o coadă imensă la rădăcina copacului-periscop pentru șansa unică de a urca pe trunchi până în vârful celei mai înalte rămurici să privească peste gardul cimitirului la tramvai și la parcare și la institutul de construcții.
    Tot mai bine era pe vremea lui Ceaușescu, o să spună ei. Și apoi se vor gândi dacă Ceaușescu era un om  rău, cine era omul bun născut ca-n Harry Potter, ca o reacție la rău? Sau dacă era un om bun, cine era omul rău?

Azi am primit de la colegul Codin, un hâtru, următorul banc despre Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă urcă scările:
-Acesta este etajul trei?
-Nu. Patru!
-Și unde este etajul trei?

Am râs cât de stupidă e Viorica Dăncilă, femeia incapabilă să nască o propoziție care să nu sufere de hidrocefalie și apoi am pășit încrezătoare pe peron, să iau trenul de Viena. Pe ultimul vagon scria cu cretă Vag. 1.
În locul unde ar fi trebuit să fie agățate plăcuțele indicatoare cu numerele vagonului și trenului, originea și destinația, două piroane așteptau inutile să treacă timpul, ca doi bețivi care nu știu că a murit Ceaușescu și s-a închis combinatul la care ei oricum nu au mai ajuns de 18 ani.
Apoi, după vag. 1 venea abrupt vagonul 413. De data asta scria pe o plăcuță jegoasă, cu un roșu acoperit de noroi, că ăsta e trenu de Viena care pleacă din București.
Urma vișiniu, vagonul bar-bistro. Fără număr. Scria doar mare pe el Bar-Bistro, cu literele ușor înclinate, ca și când se încordau, cu fruntea împinsă în față, să nu le zboare viteza nebunească de 100 de kilometri pe oră pe care o prinde garnitura pe tronsonul București-Ploiești
Apoi erau două vagoane de dormit sau cușetă, nu știu sigur, aveau o bandă fostă galbenă trasă pe frunte ca Ilie Năstase pe vremea când avea haz și nu juca la PSD.
Ăstea erau 412 și 411. În fața lor așteptau mușterii însoțitorii de vagon, el absolut neremarcabil, ea însă curat Alina Bică, ai fi jurat că totul e o țeapă, fata e aici, în Berceni, nu în San Jose, la cocktailuri cu Leni.
Și după 411, desigur, ce ar putea veni altceva decât chiar vagonul 431, care încheie apoteotic suita absurdă de numere.

Mă simt exact ca Viorica Dăncilă. Cum aș putea ști unde vine etajul 3 când am trecut prin etajul 7, etajul 524 și etajul mezanin care oricum nu are număr că nu băgăm cu zecimale?
În tren, un tânăr informat al zilelor noastre explică doct unui domn în vârstă cum olandejii e răi și nu ne lasă pe noi să facem din Constanța un mare port și astfel să luăm caimacul traficului portuar din Europa detronând Rotterdamul. Apoi explică de ce am face bine să nu mai așteptăm nimic de la Iohannis, e clar că a fost pus de nemți să vândă pe bucăți România. Apoi spune că Putin e patriot, că noi nu avem un patriot ca el sau ca Orban, poate doar Dan Diaconescu dar și lui i-au închis gura, l-au amenințat că îi omoară familia și nah, omul ce să facă, trebuia să tacă. Dar știți de ce s-a întâmplat asta? Pentru că știa că ticăloșii ăștia, toți, au pus mâna pe conturile lui Ceaușescu, nu ălea din Elveția, ălea erau rahat, conturile lui Ceaușescu din Israel, că știi că Ceaușescu a vândut evrei lui Israel și avea un cont enorm, cumpărase câmpuri petrolifere în Arabia Saudită și Iran care acum sunt moștenite de știți cine?
Nu.
Soroș care era combinat cu Ceaușescu în afacerea asta. Vă spun.
-Nu vă supărați, aș vrea să vă pun și eu o întrebare, că vă văd informat.
-Spuneți vă rog, nu știu dacă vă pot răspunde dar o să…
-Acesta este vagonul 431?
-Da.
-Aveți idee unde este vagonul 430 și vagonul 429?
-Nu doamnă, întrebați conductorul.
Sau poate pe Viorica Dăncilă. Poate le-a găsit din greșeală când a ieșit de la bar-bistro.

Marin a intrat în casa vecinului Mihai prin spate, i-a luat telefonul de pe noptieră, a ieșit pe geam, s-a tupilat pe după tufe, a ajuns la ușa din față, a ciocănit, a răspuns Mirela care nu a înțeles ce spune Marin, că Marin era mut de beat și nu spunea nimic, gemea mărunt și trimitea telepatic acest text: am găsit telefonul lui Mihai în iarbă și vreau și eu să-mi dați niște bani, recompensă, să-mi iau o țuiculiță.
Dar Mirela auzea doar icnetele lui Marin, nu era atât de evoluată ca acesta, nu avea deschis bluethootul telepatiei. Nu a înțeles că Marin a găsit telefonul lui Mihai în iarbă și vrea recompensă că l-a adus stăpânului său de drept, ci a crezut că Marin a furat telefonul lui Mihai așa că a chemat polițistul satului care a venit iute și i-a spus lui Marin: păi ce făcuși frățioare, e a treia infracțiune, te duci la pușcărie!
Și Marin a ajuns la arest înainte să se trezească din beție, fără recompensă, fără telefon, fără o țuiculiță care să-i facă viața asta suportabilă. A fost condamnat la 3 ani și nevasta, Rodica, și-a zis că ăsta e momentul cel mai bun să se despartă de Marin care o bătea cu dosul palmei peste gură, cu pumnul în nas, cu ciomagu pe spinare, o dată a ars-o cu țigara pe mână. L-a lăsat pe Marin și l-a luat pe Aurel, un bărbat mic de stat și speriat ca un șoricel. Aurel s-a mutat în casa lui Marin și ăsta a aflat și a zis așa: Rodico, eu vin acasă și te omor și pe tine și pe nimericul ăla.
De data asta nu a zis telepatic ci i-a transmis nevestei mesaju prin șefu de post, om cu experiență care a sfătuit-o pe Rodica să ia tot ce poate din casă, să-l ia pe Aurel și să fugă pentru că nebunu o să o omoare și nimeni nu poate să o apere. Nu mai are mult timp, câteva luni.
Unde să plece?
În Spania. Sau poate să rămână aici dar să își facă operație estetică, să nu o recunoască Marin. Sau să angajeze un bodiguard, să aibă grijă de ea și de Aurel.
Rodica s-a gândit la toate.
Și i-a spus lui Mihai la ce s-a gândit. Mihai era oricum necăjit că totul a plecat de la telefonul lui care l-a ispitit pe Marin. Acum însă simțea că viitoarea dublă crimă e întru totul vina lui. Cine l-a pus să cheme poliția? Nu putea să o rezolve mai simplu, fără plângere, să-i dea omului o țuică, poate două și să termine cu circul? Nu era mai bine pentru Rodica să rămână bătută și uneori arsă cu țigara dar nu cu viața în pericol așa cum este acum?
Mirela i-a servit cu cornulețe cu rahat și cei doi au mâncat și au tăcut și Mirela a spus ca să rupă tăcerea asta plină de dinți care sparg coca tare:
Ați văzut că Dragnea face miting de 1 milion de oameni la București ca să susțină familia tradițională?
Rodica a răspuns că nu a văzut și apoi s-a gândit la Marin care mai are 9 luni de stat în pușcărie și nu poate să participe la minunăția asta de adunare, cu oameni frumoși, cu frica lui Dumnezeu, să o vadă pe domnișoara Irina, tânără și superbă, și alte fete tinere, superbe care au avut noroc să își găsească niște bărbați maturi, realizați, cu bani, care nu trebuie să fure telefoane și să spună că le-au găsit în iarbă ca să primească o recompensă pentru că ei au furat termocentrale și mine, uzine și zăcăminte de petrol și bănci.
Dar nimeni nu a chemat poliția să anuțe furturile și uite așa bărbații ăia nu au făcut pușcărie și soțiile lor nu și-au găsit țiitori cât ei au fost închiși și nimeni nu a fost amenințat cu moartea și nimeni nu a murit ci chiar au trăit până la adânci bătrânețe, fericiți.
Și tradițional.
Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa dar e una adevărată, dintr-un sat de lângă Brașov unde prințul Charles vine să se relaxeze tradițional, cu oameni tradiționali și iubiri tradiționale.
Și nimeni nu a murit încă din cauza lui. Doar Mihai și telefonul lui au pe conștiință o familie tradițională. Pariu că Mihai ăsta votează și cu Cioloș.

În anul 1992 am intrat la Universitatea Transilvania din Brașov, facultatea de Științe Economice. În primul an de facultate, nu mai știu dacă un semestru sau două, am studiat furnalul, ce e pirita și la ce temperatură se obține fonta. Pentru că trebuia să mănânce ceva și gura profesorilor de la Poli a căror recoltă de viitori ingineri se împuținase dramatic. Am dat și examen din cuptoare, casare și zăcăminte de fier, am luat 9 și astfel am reușit să-mi păstrez bursa de merit. Profesorul era un cetățean ușor dezorientat, cu demnitatea șifonată după ce revoluția l-a scăpat pe jos cât să i se crape ecranul. Nu cred că apucase să fie uns cadru didactic universitar pe vremea lu Piticu, dar se obișnuise să primească plocoane de la studenți, să fie respectat și acum hop, ăștia cu jos comunismu îl treziseră în toiul nopții și-l scoseseră-n pijama în stradă. Singura cale spre recăpătarea demnității era să predea profesionist și să ceară entuziasm din partea studenților.
-Dar noi suntem la Științe Economice, de ce ne-ar interesa ce-i cu furnalul?
-Pentru că o să ajungeți, poate, contabili la combinat la Galați și nu o să știți cu ce se mănâncă antracitu și pirita.
Tot în anul întâi, posibil și în anul doi, ne-a predat economie domnul Moraru. Singurul lucru proaspăt la domnul Moraru era mirosul de pământ reavăn de pe sicriul din care ieșea în fiecare dimineață să vină să predea la Universitate. Domnul Moraru părea să aibă în 1992 107 ani. Înainte de revoluție fusese profesor de economie politică și atât dicția cât și vocabularul lui erau perfect cioplite dintr-un buștean mare, de plop. Avea ceva din atmosfera de Scornicești, cred că inclusiv spunea ca nea Nicu pretini.
Domnul Moraru dicta și câte 12 pagini pe ora de curs. Citea dintr-o carte definiții, concepte, enumerări și noi scriam, idiotizați și apoi la examen trebuia să reproducem, la fel de idiotizați, cele 12 pagini de concepte, definiții și enumerări.
Nici domnul Moraru nu a putut fi lăsat de universitate fără studenți. Cum nici doamna ahhhh, am uitat cum o cheamă, care ne-a predat probabilități matematice tot în anul întâi nu a putut fi lăsată să-și ia salariul împuținat de trădarea politehniștilor fugiți să facă bișniță în Turcia. Și câți profesori, lectori, asistenți de care habar nu am or mai fi fost vârâți în programă la umplutură, șpăguiți de studenți ca să treacă anul, hrăniți la petrecerile de absolvire. Din anul doi nu m-am mai dus la cursuri, doar la examene pe care le-am luat cu brio, tocind ca o vită sute de pagini de text cules de mâinile obosite ale colegilor de grupă. Totul ca să am o diplomă pe undeva într-un sertar, un capac care închide un borcan gol, educația primită în sistemul universitar românesc.
Nu cred că există vreun absolvent onest de facultate din România care să nu se recunoască în descrierea mea de mai sus. Eu am 5 ani de studii superioare-ahhh, ce minciună glazurată, ce trigon cu rahat e această formulă: studii superioare.
Ăștia mai tineri faceți sau ați făcut 3. Cred că fără să exagerez pot să spun că 75% din cursuri sunt nimic învelit în hârtie de cadouri, sunt cumetrii, sunt datorii stinse pe seama timpului nostru, al studenților, sunt șpăgi sau operațiuni de salvare a vreunui securist văduv căruia îi murise recent și peștele și vroia să socializeze ca să scape de depresie.
Scrisoarea rectorului Mircea Dumitru vorbește despre o criză politică dar ignoră totuși o boală sistemică. Peste tot, absolut peste tot în sistemul universitar, există câțiva profesori foarte buni pierduți într-un ocean de incompetență și impostură pe care nimeni nu l-a denunțat până acum. Oare nu tocmai lipsa curățeniei în cancelariile facultăților și infestarea cu profesori incapabili sunt cauzele care au condus la erupția molimei corupției care, la rândul ei, a dus la episodul de acum câteva zile la care se referă domnul rector? Poate că da, poate că nu. Un lucru este cert: când 29 de ani mergi la curve fără prezervativ, nu te plânge că te ustură când faci pipi.

Mâinile bărbatului înghesuit în scaunul 11 F sunt roase, roșii, torturate de frig, apă rece, stau ca niște animale bătute în poală. Îmi spune sărumâna când mă așez lângă el. Dar cu stewarzii vorbește cu: ai cafea? dă și mie un croasant d-ăla!
Mâinile bolnave țin acum paharul de cafea, croisantul, un păhăruț cu lapte condensat și o linguriță de plastic, un șervețel. Bărbatul nu știe cum să desfacă măsuța, îi arăt, tresare speriat și apoi păstrează o sfioasă recunoștință.
În fața noastră e o familie de țigani, soțul, soția, 3 copii, cei mai cuminți copii din lume. Se întorc acasă, cei doi mai mici nu au mai fost aici niciodată. Tatăl, macraon, față de spărgător de mașini, are o privire umilă, de câine care urmărește mișcările dresorului atunci când se uită la instrucțiunile făcute de stewarzi.
Tot avionul aplaudă încântat aterizarea. E plin de muncitori, veniți acasă pentru Paște. Oameni cu copii în treninguri înflorate care știu ce înseamnă snack dar nu și pufuleți. Oameni cu mâinile arse și lovite, care nu știu să folosească tacâmurile. Oameni care vorbesc cu făăă, fir-ai a dracului dar și cu: sărumâna, mulțumesc frumos.
E prima zi de Paști, nu sunt taxiuri. La cele 6 mașini care scuipă bonuri, un text însoțește plimbarea stingheră a autoturismului animat de pe ecran: nu sunt taxiuri, vă rugăm reveniți.
Afară, jarul sutelor de țigări înroșește noaptea.
Și dumneavoastră vi s-a anulat avionul?
Femeia e subțire, are un cercel în nas, 35 de ani.
-Nu. Eu aștept să găsesc un taxi. Dar ce s-a întâmplat?
-Ryanair a anunțat că zborul la Roma nu mai există. Ne-a oferit pentru miercuri un alt zbor. Nici banii nu ni dă înapoi, nu pe toți. Și zborul de miercuri trebuie să-l plătim.
-Trebuie să-i dați în judecată, nu se…
-Da, clar, am vorbit cu avocatul meu din Roma. Dar problema e că eu am de recuperat prețul biletului de 100 de euro și despăgubiri pentru că m-au ținut aici, pe aeroport, de la ora 4 după-masa. Fără să ne dea nimic. Dar cât am de plătit avocatul? Nu pot să îi dau 150 de euro, nu? Dar știți ce, tot o să îi dau în judecată, pentru binele nostru, al tuturor.
-Dar ceilalți călători ce au făcut?
-Italienii s-au organizat, am cerut o soluție, românii au plecat capul și au înghițit. De 18 ani sunt plecată din țară, nu mai am nimic aici, casă, familie, nimic, dar mereu m-am simțit româncă. Până azi. Ne-am dus la polițist, să cerem să facă ceva și știți ce ne-a zis polițistul? A zis așa: eu sunt responsabil cu ordinea publică și cu protecția aeroportului, nu să vă dau bilete. Mă doare-n cur de problema voastră. Așa a zis, ca pe vremea lui Hitler ăsta al nostru, ca pe vremea lui Ceaușescu. Polițistul a zis că îl doare în cur. Și atunci am zis că de azi nu mai vreau să fiu româncă. Sunt italiancă pentru că în Italia, chiar dacă sunt probleme, cu banii, cu salariul, cu politicienii, oamenii se ajută între ei. Oamenii sunt oameni, nu sunt mâncați de răutatea asta de la noi.
Găsesc după o oră jumate taxi. Șoferul e vesel că într-o săptămână pleacă în Norvegia. A lucrat acolo în construcții. E frig dar oamenii țin de cald. Stă 3 luni, 3 săptămâni vine acasă, încă 3 luni, încă 3 săptămâni acasă. Până cînd acasă va deveni acolo și aici va fi un loc în care vii să te cerți cu polițistul pe care îl doare în cur de tine.
Preferă să aibă mâinile rupte, decât sufletul plin de vânătăi.
Dumneavoastră locuiți aici?, întreabă.
Da. Încă.
Ciudat, păreți intactă.
Nu sunt. Pe dinăuntru sunt spartă și nu e niciun lipici să mă pună la loc.

Managerul restaurantului e o fată creață, cu zâmbet cald, moldoveancă de la Piatra Neamț care s-a mutat în Dublin de 11 ani: Doamne, ce bine că nu am mers după frate-miu în Firenze, cum îi zice, că nu pot să-i suport pe italieni, sunt groaznici cum sunt ei așa, făloși. E minunat în Dublin, banii sunt buni, lumea se poartă frumos cu tine, totul e să vrei să muncești. Nu se merită să ai mașină că parcarea e 3 euro pe oră, și casele în centru sunt scumpe, 1500 de euro pe lună un apartament cu două camere dar banii ăștia îi faci aici dacă vrei să muncești, totul este să vrei să muncești.
Fata creață privește plină de speranță în ochii mei, căutând dorința de muncă, parcă era sub fusta asta, nu-i, atunci în sertarul ăsta cu perii, chiloți și bigudiuri?
Fata cu părul lins și zâmbet radiant e șefa de salon la Chapter One, restaurant cu stea Michelin în frunte. E din Cluj, a venit acum 5 ani aici, are două joburi și, la început, spunea că e italiancă de teamă să nu se ia lumea de ea că e româncă. Plătește taxele, toate, și rămâne cu bani cât să-și permită să meargă la coafor săptămânal, la cosmetician, sală, pedichiurist și să-și plătească și faimoasa chirie de 1500 de euro pe lună. Aici salariul se ia joia, în fiecare săptămână. E perfect căci știi cum să-ți aranjezi uichendul, viața e mult mai organizată.
Reapare marota muncii care îți aduce numai lucruri bune. Dacă muncești, dacă vrei să muncești, atunci porțile raiului se vor deschide și tu vei fi lăsat să intri și să bei apă La Fântâna din păhărele albe, de plastic ceresc.
Îți dau lacrimile când te gândești cât de puțin cerem.
Cerem să fim lăsați să muncim, două joburi nu sunt prea multe, e ok și cu trei. Dar să ni se plătească taxele de către patroni, să fim respectați, să ne permitem o locuință decentă, să mergem la pedichiură și coafor săptămânal, să avem acolo o pensie, acces la un credit.
Fetele ăstea au venit aici una la 19 ani și una la 31. Ce făceam eu la 19 și la 31 de ani? La 19 lucram la un ziar unde eram plătiți la 3 luni, ni se spunea: joi vine clar salariul. Nu venea, cred că trebuia să ne ducem noi după el dar nu știam în ce cârciumă se oprise, se făcuse pulbere și nu mai știa drumul spre redacție. Oricum banii ne ajungeau doar pentru bere și țigări. Nu aveam contracte. Nici măcar convenții. Nu primeam diurne pentru deplasări, nici nu știam că există așa ceva. Ni se rupea că eram plătiți la negru, că nu avem cărți de muncă. Doar nu eram ca mama și ca tata, la fabrică, nici nu vroiam să avem cărți de muncă, ăstea erau niște chestii comuniste. Eram niște călugări tibetani, trăind din mila patronilor care ne aruncau în tigăița de cupru, din când în când, niște firfirei. Și noi ne aveam unul pe altul și cu toții pe Mami de la barul presei care ne dădea pe datorie să bem și să mâncăm sendvișuri cu șuncă și cașcaval.
La 31 câștigam mai bine, banii veneau la sfârșitul lunii, aveam și carte de muncă dar pe ea era pus salariul minim pe economie, că nah, mai reduci și tu din costuri când ești tânăr patron și vrei să faci profit. Și ce dacă am pe cartea de muncă salariul minim, cui îi pasă de pensie sau de credite? O să continui să stau cu chirie, cine vrea să-și cumpere casă în mizeria asta de București.
Din Irlanda au plecat la marea foamete din secolul XIX 1 milion jumate de oameni, abia acum, 150 de ani mai târziu, populația a ajuns-după un influx gigantic de imigranți-la nivelul de dinainte al catastrofei. Migrația a continuat în anii 70 în timpul crizei petrolului și apoi în timpul crizei din 2008 din care abia acum 2 ani Irlanda a dat semne că începe să-și revină.
Din România au plecat în ultimii 10 ani peste 4 milioane de oameni. Catastrofa nu a fost inevitabilă ca mana cartofului irlandez sau prăbușirea unui sistem financiar planetar. Noi nu am fost ocupați și torturați de o forță străină. Și cu toate astea, 4 milioane de români s-au mutat, zeci de mii dintre ei pe o insulă unde trage umezeala la șale, fericiți să își ia 2 servicii dacă asta înseamnă că pot rămâne aici, să meargă la coafor și pedichiură o dată pe săptămână.
Noi nu am avut foamete, ocupație, război.
Noi am avut securitate, Ion Iliescu, FSN și tot parcul de dinozauri scăpat în zarzavaturile din grădina bunicii.
Vreau să trăiesc decent. Asta zicea moldoveanca și asta zicea și clujanca, vreau să muncesc și să trăiesc decent.
În România decența există la Antipa, e împăiată imediat lângă condor. Ultimul exemplar a fost zărit acum 11 ani, undeva în județul Sălaj, și a fost omorât de un sătean cu un par.

“ALDE va rămâne partidul cel mai vocal pe direcţia apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, având în vedere abuzurile, excesele de putere care s-au manifestat în ultima vreme (…) În cadrul acţiunii noastre politice şi parlamentare, astăzi am convenit cu colegii ca în următoarele două săptămâni să definitivăm proiectele pe care le-am anunţat – legea privind funcţionarea comisiilor parlamentare de anchetă şi legea privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale Unice de Interceptări, care vor fi depuse la Parlament ca iniţiative legislative ale noastre”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, după şedinţa Delegaţiei permanente a ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă în procesul retrocedărilor. În același proces este inculpat și domnul Tal Silberstein.  Acesta este un consultant politic israelian implicat, printre altele, în încercarea de deraiere a alegerilor din Austria.

“The Silberstein Affair draws attention to how important social media has become for political campaigns. Persily (2017) has recently explored the role of fake news and social media in the context of the last US election. He points to the advantages viral posts may provide to political campaigns, as information, whether correct or false, becomes widely disseminated. Especially, the FPÖ takes social media very seriously: while the party did not get the most votes, it consistently dominated interactions on Facebook and Twitter. Among the many narratives of dubious informational content, they published stories suggesting that Jewish billionaire George Soros, the bête noire of reactionary forces, finances Sebastian Kurz. A post on the Facebook page “Die Wahrheit über Sebastian Kurz”, now managed by Silberstein’s former team, echoed the sentiment. Yet, their attempt to remain camouflaged as an FPÖ fan page backfired: by publishing negative content on Soros and Kurz, the affair was colored with an anti-Semitic undertone that shaped subsequent media coverage of the scandal.[3]
Tot materialul aici.

Tal Silberstein, urmărit penal în același dosar cu domnul Tăriceanu, este formatorul lui Asaf Eisin, consultantul lui Dragnea, Firea și PSD-ului în general. Revista 22 scria: Eisin a lucrat intr-o campanie electorala din Serbia alaturi de firma Majoritas, fondata si detinuta de Lucian Despoiu, scrie sursa citată. Informatia initiala care arata ca Majoritas a lucrat alaturi de Asaf Eisin in campania PSD din 2016 a fost contrazisa de Lucian Despoiu, care susține ca Majoritas a furnizat doar o prezentare, fara a se implica in campanie. Lucian Despoiu este fondator şi CEO al Majoritas, o firma de comunicare politică si tehnologie.

Prezent la o dezbatere de acum 4 ani, șeful Majoritas era descris așa:  “Lucian is an influential persona in the political marketing world, having successfully led more than 20 political campaigns in Ghana, Albania, Serbia, Bulgaria, Greece and Austria. Under his supervision and strategic thinking, the two companies have grown to offer full services and technologies to political parties, politicians and public institutions.”

Acum câteva zile a apărut, doar în albaneză, acest material care conectează Cambridge Analytica de Majoritas și domnul Despoiu.
http://tirana-times.blogspot.ro/2018/03/skandali-cambridge-analytica-midis.html

Interesant este că domnul Despoiu lucrează pe campaniile electorale din Africa și Balcani cu Dorin Marian, fostul consilier al lui Emil Constantinescu și fost șef al cancelariei lui Călin Popescu Tăriceanu, urmărit pentru mărturie mincinoasă în dosarul…ghiciți, hai că e simplu. Dosarul retrocedărilor, unde mai este domnul Tăriceanu, Tal Silberstein și, am uitat să spun prima oară, faimosul Beny Steinmetz. Cum, nu știți cine e? Black Cube? Băieții care au torpilat-o pe doamna Kovesi acu vreo 2 ani?
Beny Steinmetz, eheee, hai să o lăsăm pe altă dată. Sau dați google și vedeți în ce este implicat.
Revenind la Majoritas, Cambridge Analytica și manipulările campaniilor electorale, avem deasemenea români bãgati in alegerile din Tanzania și Zanzibar prin firma Revitalco. Nu vreau să vă obosesc, mai bine vă duceți direct la comentariile acestui articol destul de greu de urmărit: http://www.bursa.ro/scandalul-intre-smart-si-transelectrica-in-faza-penala-dupa-acuzatia-de-furt-iacov-il-invinuieste…&s=companii_afaceri&articol=291149.html.
Și uite așa ajungem la asta http://sorinamatei.ro/baietii-destepti-ai-serviciilor-lupta-sa-puna-mana-pe-contractul-sri-de-255-milioane-de-euro-de-analiza-a-bazelor-de-date-ce-i-vizeaza-pe-toti-romanii/.
Adică la lista firmelor care se luptă să implementeze Big Brotherul românesc, Revitalco, de pildă, fiind una dintre ele. Citiți și vă îngroziți.
Toate informațiile ăstea sunt sub nasul nostru. Nu sunt jurnalist de investigații, sunt contabil, știu să adun și să scad.
Ce-mi dă este așa, puterea de la București, prin Tăriceanu, Dragnea și cine o mai fi, se hrănește cu un cocktail de consilieri israelieni, contractori israelieni, serviciile secrete trimițându-și piciorușele la plimbare în Austria, Africa, Albania, Bulgaria, Grecia și, cel mai amuzant, totul se întâmplă sub ochii noștri larg închiși.
Totul sub pretextul apãrãrii libertãtilor noastre si cu bani europeni. Noroc bun.