Archive

tara lui ba pe-a ma-tii

Acum 5 ani pe vremea asta scriam postul de mai jos.
Între timp Raed, eroul lui ianuarie 2012, a trecut prin Colectiv fără ca un fir de păr să i se clintească pe cap-norocul posesorului de calviție- și acum câteva zile a dirijat un exercițiu de simulare a unui cutremur de 7,5 pe Richter, cu 1000 de victime, 400 de morți și mii de clădiri avariate.
Asta după ce poporul nu s-a dus la referendum stârnind, desigur, mânia lui Dumnezeu. Cutremurul e pe vine, trebuie să fim pregătiți.
Costurile operațiunii Seism 2018 nu au fost calculate. Ar fi câteva sute de mii de lei, așa a zis Raed, ce mai contează niște sute de mii, 3-4-5, câte or fi fost pe lângă milioanele pulverizate între referendumuri, Catedrale și petreceri cu mici, ițari și călușari?
Centenarul lăcomiei și hoției continuă. Și te cutremuri. Să vină Raed să ne scoată de sub dărâmăturile țărișoarei ăsteia șubrezi care ni s-a prăbușit în cap.

Vocile crainicilor ies din aparatul de radio cu prrr și mrrrr, vestind apropierea unor cutremure catastrofale pentru care noi, românii, nu suntem pregătiți. L-au scos iar pe Hâncu din coteț, ca pe moaștele sfintei Parascheva?-încerc timid o conversație cu taximetristul demn.
“Ce cutremure, domnișoară? Astea sunt praf în ochi, să nu ne mai gândim că măresc TVA-ul și să uităm de gazele de șist și de Roșia Montană”.
Mă uit mai bine la el, tricou transpirat, păr refugiat  sub o bentiță de tenismen strânsă în jurul capului, m-aș fi grăbit să-l pun în grămăjoara prostimii care ascultă cu gura căscată predicile exaltate ieșite dintre buzele unsuroase ale lui Gâdea.
Cum se face că atât de multă lume înțelege că ăștia de la putere sunt niște nemernici și atât de puțini ies în stradă?
“Pentru că sunt mulți cretini pe care nu-i vedeți, domnișoară, mulți”. Stau în ilice și șosete de lână groasă pe gresia cavernoasă din apartamentele făcute pe credite, cu cistita ascuțită și prostata mărită, c-un pahar de țuică aruncat pe gât, ca să se-ncălzească, “și când ne-o fi mai rău așa să ne fie”-ciocnesc paharele fără să realizeze că mai rău nu se poate, că sunt capătul lanțului trofic, plancton pentru balenele cu eșarfe Vuitton din fruntea țării.
“ Ne trebuie o dictatură”, concluzionează adânc taximetristul. Dar trăim deja una-dictatura obrazului gros, a mârlăniei și prostiei fără de margini, a ortodoxismului găunos, a servilismului, pupincurismului și imposturii.

“Iliescu e de vină pentru tot”-șoferul mârâie în timp ce așteptăm încolonați să ne vină mintea la cap și să se facă odată verde. 24 de ani de așteptat încolonat să ne vină mintea la cap și să se facă verde. 24 de ani de când l-am împușcat pe Ceaușescu. Cel despre care elevii de 18 ani au scris la bacalaureat ”Nicolae Ceaușescu a construit cu doar câțiva oameni statul român modern în sec. 19. A făcut fabrici, moluri, ștranduri. Aveam cele mai frumoase mine din Europa, unde minerii săpau frumos în pământ. Și a mai rămas mii de tone de aur”

Mă văd cu Massur. E iranian, are 25 de ani, muncește în Istanbul la o cafenea și știe mai multe despre Ceaușescu decât 78% din tinerii români absolvenți de liceu. Știe să facă deosebirea dintre comunism și dictatura, știe ce este o ideologie și ce este un regim politic, știe că noul președinte iranian este aceeași Mărie cu altă pălărie, cã ayatollahul conduce cu adevărat prăvălia și că extremismul islamic este doar o creație a americanilor, știe ce e aia manipulare, oricare ar fi blatul pe care e așezată: naționalistă, religioasă sau ideologică, știe că Ceaușescu era rău și că rușii nu sunt buni, că războiul din Siria este o oportunitate și că resursele sunt limitate.

Dar Massur nu știe nimic despre cutremurele anunțate de Hâncu în România. Habar nu are despre cataclismele pe care le așteptăm de 20 de ani, cu tablourile date jos de pe perete, să nu ne strivească în timp ce dormim.
Cutremur? Suntem pregătiți, nicio grijă.
Pregătiți pe dracu.
Mă uit în oglindă. Întreaga țară ne-a căzut de mult în cap dar fiind prea tari de el, nu ni l-a crăpat.

E miercuri, sute de oameni stau la cozi la casele de bilete CFR. Pentru vineri. Vineri, orice om cu minte știe, nu se mai găsesc bilete. Cum e vorba aia? Vara îți faci sanie și iarna căruță. Miercuri e vară, vineri e iarnă. Ai două zile să-ți faci sanie căci nici vremea nu mai e ce-a fost și toamna durează doar 48 de ore.
Sunt 3 case deschise din vreo 8. Sunt lejer peste 150 de oameni la cele 3 cozi. ADN-ul frustrării spiralează cu sacoșe și bocceluțe prin sala înaltă.
Ce bine că e înaltă. Se ridică murmurele și blestemele fierbinți spre tavan, aerul cald e mai ușor, am învățat asta la termodinamică în a X-a.
Înainte cu 4-5 ani învățasem cum e cu un corp scufundat într-un lichid. Se chema legea lui Arhimede. Arhimede s-a băgat în baie și corpul lui a fost împins de jos în sus de apă cu o forță egală cu greutatea volumului de apă dislocat de corp.
Națiunea e lichidul. În cada plină cu popor a intrat acum 29 de ani PSD-ul. Se chema altfel în 1990 PSD-ul dar legile fizicii nu s-au schimbat odată cu prăbușirea comunismului care, dacă mă întrebați pe mine, nu s-a prăbușit sau, altfel spus, fiind antimaterie, a căzut în sus. Dar asta este o lecție de fizică pentru avansați, să rămânem deci la hidrostatică.
Primari cefoși, miniștri burtoși, consilieri zeloși au intrat în cada umplută cu vârf de 23 de milioane de români liberi. Unii dintre politicienii de rit nou au intrat încălțați în apă, unii înfofoliți în  cojoace de oaie și blănuri de vulpe, unii și-au băgat BMW-ul la spălat sau chiar au ascuns o insulă întreagă în costumul de baie.
Scufundarea corpului PSD-ului în lichidul națiunii a dus la dislocarea unui volum de români peste granițele căzii.
Milioane și milioane de români au ajuns în băltoace mici, în Germania și Spania, Italia și Anglia, în Canada și Australia și pe unde au mai ajuns ei, sufocându-se în ecosistemele aglomerate, visând la cada-mamă în timp ce și mai mulți bugetari, președinți și vicepreședinți, directori și adjuncți, secretare și consultanți, experți și membri supleanți, academicieni și doctoranzi, cu toții au intrat în cada cu apă fierbinte și astfel au mai dislocat niște milioane de românași.
Și uite așa, cum stăteau ei, oamenii statului, în cada din ce în ce mai plină și, în același timp, din ce în ce mai goală, li s-a făcut frig. Și când s-au ridicat să își ia un prosop de pe cuier, au văzut că apa le venea pân la genunchi.
Ce-i de făcut? Poți să aduci apă din Vietnam sau din Filipine, din China sau din Kazahstan. Sau poți să mai aduci, să facă zid în jurul tău, să-ți țină cald când ți-o fi greu, un milion de bugetari.
Ce e de preferat? Apa fierbinte care, însă, nu-i statornică și dă p-afară sau murdăria loială, care stăruie pe lângă omul ce-o hrănește, ca un câine credincios?
Statul crește.
Strat după strat după strat de coajă se depune pe pielea statului într-o crustă groasă, un palton al nesimțirii, în timp ce apa din cadă scade, pic, pic, pic, e din ce în ce mai neagră și mai puțină.
Și atunci, mă-ntreb privind la cele 3 ghișee CFR deschise, de ce sunt atât de puțini funcționari la stat?
Întrebarea mea se lovește de ușița de termopan a ghișeului 4 care tocmai se închide. Mârâind și foșnind, cei 50 de oameni de la coada asta îngroașă grăbiți celelalte 2 cozi.
Corpurile lor dislocă ură.
Ura urcă în tavan. Evrikaaaa!Evrikaaa!

Băiatul omului ăsta muncește la ministerul afacerilor externe. E diplomat, a făcut școală pe bune, nu a avut pile. Omul are o cârciumioară, a câștigat mai bine înainte. Acum nu o duce strălucit. Clienții vechi s-au împuținat. Mulți dintre ei au plecat din țară.
Oameni cu bani, cu afaceri, oameni care au case de milioane de euro, care își permiteau să plece în vacanțe oriunde. Nu au mai vrut să stea. Au zis că nu mai vor să le plătească ăstora taxe și au plecat. Pentru copiii lor dar și pentru ei. Nu vor să îmbătrânească în ura asta.
Pentru prima oară în 29 de ani omul al cărui băiat lucrează la ministerul de externe își pune problema să închidă și să plece din țară. Poate Portugalia, așa își spune și răsfoiește actele contabile.
I-oaaa-naaa!, izbucnește scurt și din spatele barului țâșnește o fată în cămașă albă. Scaun de birou? Ce scaun de birou am cumpărat noi?
Păi șefu, e pentru Răzvan.
Cum adică?
E pentru Răzvan, la minister.
Omul se uită la mine peste rama ochelarilor. Ochii nu mă văd, pipăie cuvintele spuse de contabilă, orbecăie în bezna absurdului. Apoi se luminează, înțelesul a intrat în cameră și a apăsat întrerupătorul.
Îmi spune: acum 2 luni i-am luat tomuri de A4, pentru minister. Acum 4 luni și ceva a fost trimis într-o delegație în Polonia. Au primit 27 de euro diurnă pe zi. Cum poți să mănânci de 27 de euro? A venit la maică-sa și maică-sa i-a dat bani. Norocul lui, io nu i-aș fi dat bani. Norocul lui pentru că a ajuns acolo și la check-out la hotel le-au cerut 25 de euro pe noapte în plus pentru că ministerul nu plătise toată suma. Camera costa 75 de euro și ministerul plătise 50.

Tace. Se uită în actele contabile. Ioana s-a întors la bar.
Mai tace un pic și apoi șuieră cu ură:
Păi futu-vă muma-n cur de nesimțiți cu statul vostru. Acum îi iau scaun lu fiu-miu pentru că ministerul afacerilor externe nu are bani să îi ia scaun, îl pune să stea pe ce știu eu ce șubrezeală unde au transpirat alte funduri de funcționari, îi iau eu scaun lui fiu-meu dar, de fapt, iau scaun ministerului, nu? Ca la spital, o să ne spună, în curând, să ne aducem și patul la spital. Să venim cu saltea și pături, să venim cu medicul nostru, cu zugravul care să văruiască, instalatorul care să pună toaleta și să repare dușurile.
Păi futu-vă muma-n cur cu statul vostru.
Unde sunt taxele pe care le plătesc la stat? Nu avem șosele, spitale, școli, poduri, conducte de gaz, nu avem căi ferate și nici vagoane, manuale și bănci nu avem, nu sunt coli A4 și scaune în ministere, cumpăr eu copilului care lucrează la stat scaun?
Păi futu-vă muma-n cur cu statul vostru și biserica voastră și tot neamul vostru.
Al nostru.
Da, al nostru.

45 de milioane de euro a costat referendumul. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, bagă lunar în buzunar peste 10.000 de euro. Dan Voiculescu trebuie să returneze statului un prejudiciu de 60 de milioane de euro. Prejudiciu în dosarul TelDrum este de 27 de milioane de euro.
O mamă îi cumpără copilului, funcționar la ministerul afacerilor externe, scaun pe banii soțului.
Nu se găsește măi între noi, un român adevărat, să-i ia capul lu porcu ãsta de ne conduce?
Este al treilea om într-o săptămână care pune această întrebare în prezența mea.
Ce trebuie să se întâmple ca ăștia să se oprească din furat?
Tac.
Tace și el.
Stomacul se foiește nervos.
Armata ce face? De ce nu face nimic armata?
Nu știu. Mă gândesc să îi spun că poate și ăstora de la ministerul apărării o să le zică șefii într-o zi că trebuie să vină cu rachetele Patriot de acasă. Că nu o să mai fie bani de gloanțe, că trebuie să meargă ăștia din ministerul apărării acasă, la mamele lor, să le ceară bani ca să-și ia uniforme și drone și rachete balistice.
Și mamele ce-o să facă? O să le dea bani funcționarilor de la ministerul apărării, că nu or fi niște mame mai puțin iubitoare ca mamele celor de la ministerul de externe.
Și mamele jandarmilor o să fie rugate să le dea bani copiilor să își ia grenade cu gaz și echipament de luptă, și jandarmii o să ne bată cu bastoane cumpărate de mamele lor, de la magazinul de bastoane, căci PSD-ul nu o să le mai dea bani de bastoane, nu vezi că se descurcă și fără, așa cum s-au descurcat și ăia de la ministerul de externe fără hârtie, fără scaune, fără hotel și diurnă în delegații.
Futu-vă muma-n cur cu statul vostru.
PSD fură volanul mașinii pe care o conduce și noi ne scobim repede de un volan nou și apoi PSD fură și volanul ăsta, si noi mai producem din traistă un volan.
Suntem atât de proști încât nu ne punem problema să ne dăm jos din mașină și să o lăsăm să intre într-o râpă. Cu tot cu PSD.
Suntem atât de proști încât atunci când PSD o să fure tot, motor, portiere, bujii, plăcuțe de frână, și o să se arunce din scheleticul vehicul al statului în timp ce acesta o să se prăbușească într-o râpă cu noi înãuntru, noi o să ne uităm unul la altul și o să ne gândim de unde să cumpărăm un șofer bun, la fel ca PSD-ul care a reușit să conducă hârbul ăsta de mașină în ciuda faptului că nu are volan, bujii, motor și portiere.
Și o să murim proști dar împăcați că am avut conducători buni și descurcăreți.

E o carte nescrisă pe care nu știu cum să o scriu. Neîmplinirea părinților noștri. Fricile lor că au adus niște scelerați pe lume. Scelerați. Monștri. Organisme în care te cauți, doar au ieșit din pântecele tale, și nu te regăsești nicio centimă. Ce e asta?
Cu ce ai greșit?
Ce voiau de la copiii lor părinții părinților noștri? Ce voiau de la părinți copiii care sunt părinții noștri? Cine sunt părinții noștri și de ce nu ar trebui să ne pese despre ce cred ei despre copiii noștri?

Am citit acum 2 săptămâni un articol al unei faimoase psihoterapeute. Esther Perel. Vorbește despre căsătorie, sex, relații. Mie mi se pare că vorbește despre țări și civilizații.
Spune Esther: “Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.”
Fraza asta spune totul despre ei și noi.
Unde Noi suntem trecutul, clandestinitatea dragostei, datoria, fiica de țăran și fiul de muncitor împlinindu-și destinul istoric dar mai întâi datoria față de țară.
Iar Ei sunt oamenii care au alergat goi în parc, au luat LSD, au cântat despre depresie, s-au răzgândit în privința democrației, au zburat pe Lună.
Comunism. Tras cu ochiul. Pâră. Supraviețuire prin preacurvie. Popa te afurisește că nu i te dai și te înghesuie în șură. Bărbatul plecat la câmp la 4 dimineața e înșelat cu șeful de post la 9 dimineața. Și la 12. Și la 4. Nu din dragoste ci pentru că așa e lumea și pământul.
Femeile sunt curve. Bărbatul e prost. Sau deștept, iar ăla deștept e bărbatul care conduce comunitatea.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi de el pentru că știi că te înșală cu tot satul.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că te bate, bea și te înșală cu tot satul.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că fură, lovește pisici în burtă cu bocancul, te bate, bea și te înșală cu tot satul.
NU.
Rămâi femeia lui pentru că ăla e bărbat adevărat, set complet, 12 furculițe, cuțite, linguri și lingurițe de desert. Bărbatul care se poartă așa cum ar trebui să o facă un bărbat adevărat. Ți-e rău cu el. Perfect. Așa și trebuie să fie.
Fericirea e o noțiune mai abstractă ca fisiunea nucleară.
Obișnuința rezolvă marea parte a problemelor.
Lipsa de imaginație este bucățica de vată pe care o pui în vârful pantofilor prea mari ai existenței.
În ciuda faptului că știi că viața e numai una, zilele trec în ură, dezgust, nefericire.
Dar cel mai important, restul zilelor trec în lașitate.
Inerția socială e funia care ne leagă ca pe vite de picioare, mergem șontâc, șontâc, pe pajiște, liberi în teorie, priponiți de traumele părinților noștri, hăituiți de demonii lor: mândrie, casă, succes, valori formulate diferit acum 50 de ani, îmbălsămate și prăfuite, continuînd să ne fie băgate pe gât.
-Servește niște tiutiun, face bine la plămâni tiutiunul.
Ce avem noi aici?
O țară întreagă moartă 50 de ani de foame.
O țară întreagă șușotind pe întuneric, așteptând americanii.
O țară întreagă cu ochii-n pământ, uitând să spere.
O țară la 389 de ani lumină de adevărul acestei afirmații: Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.
Fericirea e mai abstractă ca fisiunea nucleară.
Acum câteva luni am cunoscut o doamnă din Danemarca. Ne explica doctă și amplă în mișcări nouă, idioților din Europa de Est, ce înseamnă ideea de democrație și cum trebuie ea păstrată prin Democracy Fitness. Așa se chema programul ei.
Noi, ăștia din Europa de Est, eram circumspecți, chestia asta cu democrația și bubele ei nu trec după ce bagi o maricica în Christiania.
Stăteam cocoșați, strânși împreună într-un banc de nefericire și hormoni respingători care ne schimbau mirosul bluzelor de nylon cu care eram îmbrăcați.
Doamna din Danemarca nu s-a lăsat. A zis așa: există în anumite țări din Africa programe de psihoterapie națională, pentru că țările au fost violate, bătute, agresate și țările se comportă ca niște ființe. Când vii dintr-o țară violată, când ești crescut într-o țară captivă 50 de ani într-o pivniță umedă, când mama ta și tatăl tău au ieșit prima oară din beci la 50 de ani și cred că cele mai importante lucruri sunt să ai o casă pe pământ, să-ți stea bine părul și să nu ai datorii la telefon și furnizorul de cablu tv, lucru ăsta se simte nu numai în tine ci în mișcările copilului tău de 7 ani.
Pentru că, odată pârnăiaș, uitatul peste umăr când intri în apă-chiar dacă nu e la duș ci în marele ocean care se deschide imens în față-nu trece niciodată.
Libertatea este la fel de sigură în mâna ta ca o bucată de săpun ud atunci când te-ai născut din părinți pârnăiași care au trăit în captivitate și s-au spălat doar cu apă, de frică să nu trebuiască să se aplece și să piardă și singurul lucru pe care îl mai aveau pe lume: mândria.
Aș vrea să scriu o carte despre libertate dar sunt prea închisă în celulă împreună cu părinții mei, așteptând americanii să mă elibereze.

Când singurii care ar putea să o facă, ar fi niște psihoterapeuți.

100.000 de euro a dat Primăria București prin Administrația Monumentelor către o chermeză IAA, a industriei de publicitate, unde vorbitorul stelar era Aleksei Sorokin, trâmbița anti-gay a lui Putin. Suta de mii de euro a fost ruptă de Oana Zaharia, șefa Administrației Monumentelor București, de la gura reabilitării clădirilor de pe Calea Moșilor. Sau poate de la gura teatrului de vară. Sau a cazinoului Victoria.
Oana Zaharia are 155 de milioane de lei pe mânuță să-și ia ceva frumu de Centenar. Administrația e parteneră într-o altă paranghelie ce va să vie în noiembrie. Nu știu câți bani se duc acolo.  Pe site nu prea scrie mare lucru, e și bietul site un monument istoric lăsat în paragină. Câteva liste, niște noutăți din 2017 de când Carmen Dan era doar o secretară blândă iar Viorica Dăncilă își purta buretele din coc în anonimatul burghez al parlamentului european.

Acum aproape o săptămână am văzut un reportaj despre Sulina, câini nevoiași și clădiri cocoșate, îngenuncheate artritic între schele de lemn pe care nu lucrează nimeni.  Pentru că s-a schimbat legea, biserica sfântu Nicolae, monument istoric, a fost pasată de câțiva ani de la Patrimoniu la arhiepiscopia Tomisului, intrând astfel pe mâna faimosului tâlhar cu potcap Teodosie, ocazie cu care s-a terminat abrupt și definitiv și restaurarea. Cimitir și far, sediul comisiei europene a Dunării, totul se năruie în mici fuioare de praf și miros de porumb fiert, mațe fripte și răbdări prăjite.
Pungi saltă în vânt, măcar de era vreme frumoasă să te plimbi pe faleza de la capătul lumii, să te uiți la hăul care se cască sub tine. La Sulina vezi cel mai bine că pământul este plat. Aici se termină aerul și lumina dar niciodată nu se termină băutura. Bei până orbești apoi ridici piciorul drept și calci în gol, te duci pe partea ailaltă a lumii unde te așteaptă prințesa Moruzi și Jean Bart.

Casa poetului Alecsandri stă să cadă. Ne doare în cur, spun băcăuanii care sunt pe cale să o pățească iar cu apa. Vasile Alecsandri e mort de 128 de ani. Eu poate mai am 2-3 de trăit dar mă ucid ăștia cu zile. Las să dea banii să repare apa și după, de le-o mai rămâne, să facă și casa lu Alecsandri, că el nu se grăbește nicăieri.
Casa lui Alecsandri a fost cumpărată de un italian care vroia să o demoleze, stătea bine poetul, fix în mijlocul orașului. Când s-a prins că e clădire de patrimoniu, a lăsat-o să se prăbușească. Nu, greșesc, mai întâi a cerut pe ea, în 2007, 1 milion de euro, autoritățile din Bacău i-au zis să fugă cu cercul și acum italianul și autoritățile așteaptă să se năruie conacul, să se ducă dracului și acoloșa să înalțe poate o benzinărie, poate un mall, poate poate chiar o mândră biserică, așa cum se poartă în an Centenar.
Din când în când, pe sfoară în fața ruinei, flutură colorat hăinuțele unei familii tradiționale românești.
https://adevarul.ro/locale/bacau/foto-video-casa-vasile-alecsandri-bacau-vanzareproprietarul-demersuri-scoaterea-lista-monumentelor-istorice-1_53578ef50d133766a8054118/index.html

Azi am citit că se duse și casa în care s-a născut Brâncuși. S-a năruit un perete, nimeni nu poate să facă nimic pentru că e proprietate privată deși e construcție de patrimoniu.
Scrie Adevărul: În urmă cu mai mulţi ani, moştenitorii au vândut casa pe un cal şi suma de 500 de lei sculptorului Florin Codre din Bucureşti. Acesta a venit cu mai multe maşini pentru a o demonta şi duce la Bucureşti. A reuşit să dea jos acoperişul, moment în care autorităţile au intervenit şi au oprit totul pentru că nu exista autorizaţie de demolare. Sculptorul a fost amendat, iar materialul lemnos rezultat a fost confiscat, fiind şi acum într-un depozit al Primăriei Peştişani.

Cine e Florin Codre? Oooo, un băiat a cărui casă memorială va fi cumpărată peste suta de ani cu bani grei de un prinț saudit iubitor de infinit.
Căci Codre este sculptor, cascador, regizor și crescător de cai de rasă.
El este omul care a înhățat 2,2 milioane de euro pe o statuie care îi zace în curte. E clar că nu are o curte mică ținând cont că este vorba de, citez, “o coloană a infinitului din marmură înaltă de 36 de metri, stilizată sub forma unui stâlp ramificat, simbolizând o convergență a celor trei provincii românești.”
Tot el va primi de la Gaby Firea, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, circa 2,2 milioane de lei pentru realizarea si montarea unei statui a lui Vlad Țepeș. Florin Codre a realizat și statuia regelui Carol I, din Piața Palatului Regal. Atunci a fost organizat un concurs la care a participat doar Florin Codre, care, ce să vezi a și câștigat și primit peste 10 milioane lei. Codre a sculptat și statuia lui Carol I din Călărași. Pentru aceasta s-au plătit 3,6 milioane lei. Tot el va face și statuia regelui Ferdinand, lucrare platită de Primăria Capitalei pentru care există deja un contract din 2010 de circa 1,9 milioane lei pentru realizarea unei machete.

Faci o socoteală, domnul Codre și-a permis să plătească din cele 5 milioane de euro strânse din lucrările plătite de mine și voi, amenda dată de primariul Peștișaniului că a plecat cu acoperișul casei în care s-a născut Brâncuși.

Se vede treaba că acolo unde este talent-viu se găsesc și bani. Totul este să fie viu posesorul lu talentul. Oricare ar fi el. Talentul.
Viu și cu două mâini care pot să dea parandărături băeților de la administrația monumentelor istorice.
Amin.

https://adevarul.ro/locale/targu-jiu/casa-s-a-nascut-brancusi-s-a-prabusit-stateam-uitam-cade-nu-mai-facem-1_5bbde0a9df52022f755ea0a4/index.html

 

Au trecut două luni de la acest post. L-am scris în dimineața zilei în care guvernul Dragnea a gazat 100.000 de oameni, a bătut tineri și moșuleți, hipsteri și șoferi de taxi, chiar și 4 turiști israelieni, poate nepoții vreunei victime a Holocaustului pe care ieri, cu gândul la Bibi, o deplângea ipocrit pe pagina dumisale de facebook chiar tartorele suprem al familiei tradiționale, Liviuuuuuu Dragnea.
În astea 2 luni de la 10 august, PSD a făcut tot posibilul să blocheze investigația Parchetului General în privința brutalității reprimării protestului, l-a amenințat pe Lazăr, s-a dat cu curu de pământ că e victimă, a făcut și a pierdut un referendum și s-a mâniat pe indiferența poporului român care, e clar că vrea să fie înfiat de un cuplu de homosexuali, să nu mai fie bătut de mami Tăriceanu și tati Dragnea. A ieșit chiar și Prea Fericitul Daniel și a zis că referendumul este un succes nedeplin. Doamne, de ce nu l-ai băgat pe Daniel la PR și marketing, e foarte bun cu vorbele, prea fericirea lui nu este stricată de 45 de milioane de euro aruncate pe geam. Poate pentru că el era sub geam și a prins cele 45 de milioane în poală, cine să știe? A ieșit și Codrin Ștefănescu, fostul iubit al domnișoricii despre care se face vorbire în articolul de mai jos, și a zis că eșecul referendumului este eșecul tuturor românilor. Dar lipsa de reacție a bisericii la violențele din 10 august nu este eșecul tuturor fețelor bisericești, nu este eșecul creștinilor români, nu este eșecul nostru ca nație.
Nu.
În definitiv, cui nu-i place, să plece.
Aaaa, am uitat să spun, în ăstea 2 luni, PSD s-a împrumutat cu 1,75 miliarde euro. Miliarde, da. Euro, da. Și mai are nevoie de 2,5 miliarde, zice deputata Chichirău, victima agresiunii verbale a lui Șerban Nicolae, șoferul cefos și nervos, senator PSD.
Pe 10 a fiecărei luni voi relua acest articol.
Care ne lămurește deplin în privința democrației pe care o trăim.
Trăiască.

-Acum niște luni eram la masă cu niște prietene și una o aduce pe tipa aia de la România Tv, blondă, față de porțelan, prezentatoare, a umblat cu chelul ăla sinistru.
-?????
-Din PSD. Codrin …
-Codrin Ștefănescu. Deci o prezentatoare România Tv care a umblat cu ăla?
-Da. Stai să caut, uite, Cristina Herea. Și femeia ne spune că s-a apucat de design de poșete și, ce să vezi, a și ajuns să expună la Londra, trimisă de statul român, de la care a câștigat o bursă. Sau așa ceva.

O caut pe net, primul lucru este interviul din 2012 luat de Libertatea. Titlul este: Nu mi-am găsit niciodată fericirea într-o pereche de pantofi de 1000 de euro.
Asta pentru că ai găsit-o într-o pereche de pantofi de 3000 de euro, îmi spun plină de invidie continuînd lectura interviului hagiografic luat de către jurnalistul Claudiu Petrișor:
Cristina, esti proprietara unei casa de peste jumatate de million de euro, conduci trei firme şi deţii mai multe proprietati. De ce nu ai făcut publice aceste lucruri?

Pentru că mi-am dorit să fiu judecata pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce am. Nu mi-am contorizat niciodata averea in bani sau lucruri materiale si ma consider un om bogat doar atunci cand ma uit in suflet, nu in portofel. Din păcate, lucrurile care contează cu adevărat în viaţa nu se pot cumpăra, oricât de multi bani ai avea in cont.

Cine este Cristina Herea, posesoarea unei case de jumate de milion, care conduce trei firme și atunci când se apucă să deseneze poșete ajunge instantaneu pe banii mei la Londra, să le prezinte la un salon de design?
Viata ta pare lipsita de griji, de ce ai ales sa te implici în presa tabloidă?

Pentru că am fost întotdeauna fascinată de puterea informatiei. Spectacolul psihologic oferit de lumea mondenă nu a facut altceva decat sa ma trezeasca la realitate si sa ma maturizeze. La 18 ani am ales Facultatea de Jurnalism, renuntand la bursa din Franta, de la Facultatea de Stiinte Policite. Tatăl meu nu a mai vorbit cu mine trei luni. Din dorinta de a nu-l dezamagi la 21 de ani mi-am infiintat propria firma de consultanta media, iar cand mi-am luat licenta am renuntat la presa scrisa si mi-am continuat studiile la Strasbourg, in Consiliul Europei. În urma experientei de la Scoala Europeana de Stiinte Politice am scris cea de-a doua carte, România de Culise’.

Crezi că oamenii te-au judecat gresit de-a lungul timpului?

Multi m-au judecat dupa aparente. Nimeni nu a fost interesat de faptul ca am copilarit mai mult in Academa Romana sau că aveam doua locuri de munca la 18 ani pentru ca îmi doream să îmi câştig independeta financiară, faţă de părintii meu. Nici campaniile umanitare organizate alaturi de Leslie Hawke nu fost demne de luat in seama. Imi amintesc ca in urma cu 9 ani  plimbam casete si foi printr-o televiziune, iar când m-am angajat la un cotidian scriam cu laptopul în brate, pe un scaun. Nu aveam birou nici măcar un birou. Toate aceste lucruri nu m-au descurajat, din contra, m-au determinat să îmi depăşesc condiţia. (tot interviul aici)

Îmi crapă capul.

-Deci la 21 de ani face o firmă de consultanță media și clienții se bulucesc, normal, pentru că…?
-Nu știi cine e taică-su? Taică-su a trimis-o la Strasbourg. E ceva general secu. Ba nu, e procuror. Sau judecător. Oricum, un monstru sacru.
Cristina Herea și-a depășit condiția de a fi fiica lui tati. Nu-i ușor.
A scris și o carte.
Este copia la indigo a unei alte fete a lui tata care a făcut SNSPA și apoi a scris, la numai 22 de ani, o carte nici mai mult nici mai puțin decât despre brandingul de țară, apoi a ajuns la ministerul de externe care a trimis-o 3 luni în Coreea de Sud, la specializare, pe banii mei și ai tăi, apoi a pierdut cursa pentru postul din Coreea de Sud în fața unui alt elefant securistic mai bine înfipt, și s-a căsătorit cu un băiat care lucrează la A3 și s-a mutat în casa luată de tata care este un mare om de afaceri pe o piață complicată, cea de medicamente.

Mă gândesc la toți copilașii ăștia de ciocoi noi, cum trebuie ei să lupte să-și depășească în fiecare zi condiția.
Și mă mai gândesc la copiii care nu pupă o bursă, indiferent cât de geniali sunt, pentru că nu au părinții bine înfipți. Mă gândesc la toate Adrianele și Marilenele, Cristinele și Sebastienii care au luat fața unor elevi și studenți talentați dar cu părinți ceferiști, contabili și femei de serviciu.
Și mă gândesc la milioanele de români care au plecat tocmai pentru că în țara asta unde Cristina Herea ia burse și își face firmă de consultanță media după 3 ani de studii, copiii lor nu au nicio șansă.
D-aia pleacă, șterg bătrâni italieni la cur, spală pe jos în case de nemți și sunt barmani în Spania: ca să aibă o șansă ăla micu.
Și d-aia piața Victoriei ar trebui să fie neîncăpătoare azi.
Pentru că ieșim nu numai pentru frustrările noastre, pentru copilăria noastră călcată în picioare de cumetriile de partid și de ierarhia peceristă. Ci pentru că genetica puterii înseamnă că nici copiii și nici nepoții noștri nu au nicio șansă într-o astfel de țară care prețuiește și premiază poșetele Cristinei Herea.

Gabi e prietenul meu din copilărie. Casa lui era vis-a-vis de casa părintească a mamei mele. Tatăl lui era verișorul mamei mele.
Tatăl lui a murit acum o săptămână. Dumnezeu să-l odihnească! S-a strâns tot neamul la pomană, s-au întins mese, s-a plâns, s-au aprins candele, s-a vorbit politică.
Un unchi, îmi zice Gabi, uite ăsta care a intrat acum în curte, îmi spuse alaltăieri că el l-ar vota tot pe Dragnea că i-a mărit pensia. Și eu îi zic: măi omule, tu de unde crezi că au ăștia bani? De unde crezi tu că au bani să-ți mărească ție pensia? I-au împrumutat, fac datorii și trebuie să plătească dobânzi. Ai copii, ai nepoți, mărirea aia de pensie pe care, după capul tău, ți-a dat-o Dragnea,  o să pice pe spinarea lor. Ei o să tragă să o dea înapoi. Copiii și nepoții tăi. Și atunci unchiu-meu a spus: păi nu m-am gândit niciodată așa.
Păi de ce să te gândești? Obosești dacă te gândești.
Cu mătușă-mea și unchiu-mio joc friptea. Ei își așează în palmele mele palmele lor întoarse cu burțile în sus și eu încerc să scot o mână iute de dedesubt și să le cârpesc una fără ca degetele lor să mă poată înhăța.
Mergi la referendum?, mă întreabă mătușa.
Nu. Pentru că e referendumul lui Dragnea.
De ce al lui Dragnea?
Că el are de câștigat, singurul, din așa ceva.
Dar ce aveți frate cu omul?
Nu e un om, e un sistem.
Deci sunt și alții?
Da. Dar el e capul. În sisteme autocratice, tai capul, ai rezolvat problema. În plus BOR-ul este o clică de mafioți care sug bani de la stat și manipulează credincioșii.
Cine?
Biserica.
Dar ce treabă au ei cu referendumul?
Păi ei îl susțin, fac propagandă, acum e asta cu homosexualii, mâine o să fie avort, poimâine o să fie castrare chimică pentru cine nu e de acord să pupe icoana.
Mai dă-i în pizda mă-sii de popi, intervine unchiu-meu. Noi ne ducem.
De ce vă duceți?
Pentru că e dreptul nostru.
De acord. Drept, nu obligație.
Dreptul nostru să spunem ce vrem. Poate zic că nu sunt de acord cu modificarea, dar tot mă duc.
Câți homosexuali știi? Ce ți-au făcut ție homosexualii?
Nu e despre asta, ci despre dreptul meu. Te-am ascultat atunci când ai zis să votez cu Băsescu, poate era mai bine să iasă Năstase. Știi ce rău a fost pentru noi.
Dar Băsescu a zis că susține referendumul.
Așa și?
Faceți ca Băsescu? Dușmanul?
Dansul continuă în jurul mesei din mica bucătărie. La televizor e Vocea României, Andra, femeia tradițională, e cățărată pe niște pantofi cu talpă din plastic transparent, de stripteuză. A cântat la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși. Câți bani o fi primit Andra, că gratis nici lui Dumnezeu nu-i place?
Nu ne uităm la canalele de știri, să nu ne certăm, anunță- mătușa. Dar toate argumentele ei vin direct din studioul A3. Nu mai are încredere în justiție, Ponta, cu care a votat în 2014, i se pare un șobolan arivist, pe 10 august a fost încercare de lovitură de stat și plângerile penale ale demonstranților sunt măsluite.
Am ajuns să-mi fie frică să spun că sunt din Teleorman din cauza voastră!
Nu din cauza noastră, din cauza lu Daddy!
Dă-l dracu pe Dragnea, crezi că eu țin cu Dragnea? Dacă e vinovat, să-l bage la pușcărie, dar nu mai ai încredere în justiție, cu procurorii ăia corupți care fac dosare la comandă.
Gabi spune că nu e nimic de făcut. Să muncim, să ne câștigăm pâinea, să ne vedem de treabă și să-i dăm în pizda mă-sii pe nemernicii ăștia, că o să dispară.
La 3 metri de tine, un câine mârâie, se lasă pe picioarele din față, își ridică buza de sus și-și rânjește colții. Tu ce faci? Îți vezi de curățat cu un bețișor rahatul de pe talpă, e clar că ai noroc dacă ai călcat în rahat, ignori câinele și el o să dispară. Mâna lui Dumnezeu va ieși dintr-un norișor cumulonimbus, va apuca între arătător și degetul mare câinele turbat și îl va muta 173 de kilometri mai încolo.
Îndrăznește să crezi.
Nu îmi rămâne decât să propun mita electorală: zi, cât face să nu vă duceți la referendum?
Unchiu-meu râde. Atmosfera se destinde. Mătușa spune: hai mă, nu vrei să mă duc la referendum? Hai că nu mă duc, e bine așa?

Ne luăm în brațe, mulțumiți. Vocea reporterului anunță câți pușcăriași din penitenciarul x au cerut urna mobilă în prima zi a referendumului. Mă gândesc câți dintre ei sunt tâlhari, violatori, soți care și-au ucis nevestele. Votează ca să schimbe Constituția. Homosexualii sunt cei care i-au băgat pe ei la pușcărie. Toți procurorii și judecătorii sunt homosexuali. Ciocănelul ăla pe care îl lovesc de masă când pronunță o sentință e și el din lemn de copac homosexual.
Gabi se uită la mine cu o cătătură dintr-o parte. Nu ai mă nimic ce să faci în țara asta.
Dar eu sunt fericită că am reușit să conving doi oameni să nu meargă la referendum.
Doi.
Doi și de cea mai bună calitate. Pentru că sunt din Teleorman.