Archive

Monthly Archives: June 2013

iar nu mi-am luat bilet. ce rost are? credeti ca loteria romana si statul roman o sa lase orice terchea-berchea sa puna mana pe 9,3 milioane de euro? cind cu banii astia ar putea fi spalate pacate, cariere ridicate, prietenii intremate.

sunt paranoica. si cred in stelian stancu ogica si povestea lui. de ce ar face cineva parnaie, 2 ani, incercand sa se ia la tranta cu statul roman, de ce s-ar duce pina-n panzele albe, cu jalba-n bat taman la strasbourg sa-si spuna pasul, daca ar avea in traista doar o cacialma trista si legata cu scoci?

pe scurt omul sustine ca in ianuarie 2001 a castigat marele premiu de 1 milion de dolari dar a fost ambuscat intr-o scara de bloc, batut si talharit, biletul a disparut si a aparut in mana unui SPP-ist, subofiter SPP care face ordine.

ogica a fost bagat la zdup, sa se invete minte si sa-si tina gura, de spp-ist nu se mai stie nimic, banii s-au dus si ei. nu-i nimic.

ogica a mai castigat jde mii de euro si, zice wiki, alte 10 premii la categorii mai mici sau noroc.

asa ca, ziceti si voi, de ce sa joc? daca baietii de la loterie n-au aranjat deja povestea, cele 9 milioane de euro urmand sa ajunga in manuta unui tovarasel-desigur castigul fiind camuflat cu numele vreunei secretare sau sofer de bastan, atunci sigur o sa castige ogica.

mortii cu premiu

ca doamna karma trebuie sa puna inapoi banii ciorditi.

deci de ce sa-mi iau bilet?

anke e elvetianca dar sta de 20 de ani in romania. si-a construit o casa undeva la marginea bucurestiului, intr-un camp pe care romanii aruncau puii de caini proaspat fatati de maicutele lor, pamant bun si roditor, cainii se fac mari, se coc si puiesc la randul lor, o recolta bogata de dulai anul asta si anul viitor, de-ar creste si porumbul la fel de mare si viguros, ce bine ar mai fi.

fire simtitoare, anke a strans pe linga casa vreo 5, dar ce ne facem cu restul, cum ii ajutam? inscrise la registru sunt un milion de fundatii si asociatii care protejeaza natura si animalele dar niciuna nu parea sa tina piept asaltului aliantei cetatenilor bucuresteano-otopenieni: cu otrava, cu alice, cu sticla pisata in mancare, cu piatra sau zdrang, direct cu masina-desi asta e o treaba mai costisitoare, ca poate-ti indoi aripa sau iti rupi gratarul-cainii au fost vanati, imputinati, starpiti, goniti.

si-o sa iasa altii, si-o sa umple campul si santierul vilei asteia, si aleilalte, ca e bine sa ai niste caini sa-ti apere sacii de ciment de tigani, ca uite cainele nu ia spaga si nu ciordeste cot la cot cu talharul. ce-i de facut?

ar trebui umblat la butonul mentalitate, taiat firul albastru care zice ca un caine e nefolositor pentru ca nu da lapte, branza, oua sau blana. dar din nou, cum faci asta? comunicare, da. dar prin vocea cui? pai cine e autoritatea mondiala numarul 1 in animale? wwf.

anul sa tot fi fost 2004, hai anke sa mergem la wwf, ca astia sunt mari si au strategii si headquartere si legislatia de partea lor si-o sa stie ce sa faca si cum sa faca sa opreasca masacrul. si noi doua le putem da la schimb consultanta de comunicare si marketing si promovare cum n-ai mai vazut. ca vorba aia, daca nici noi nu suntem niste experte, cine mai e?

si uite asa, cioc-cioc la fundatie, buna ziua, suntem cutare si cutare si va putem ajuta cu marketingul si comunicarea si da, stim ca nu aveti bani si nici nu vrem gologanii vostri. vrem doar sa lucram impreuna si sa facem o lume mai buna, vorbim, prezentam, strangem mainile. plecam. asteptam. asteptam. asteptam.

si cinci luni mai tarziu, la primul festival de publicitate local, brat la brat cu-o multinationala, plina de fala, pe cine vedem? world wide fund in rochii de seara, ca era gala, isi arata dintii generos spre camerele de luat vederi. au avut un spot in concurs, despre gunoi si despre animalele care sunt triste si plang in batiste ca au casuta murdara. sau asa ceva. agentia a facut tot spotul pe banii ei, ca trebuia sa aiba marfa pentru cannes si cu clientii normali nu reuseau sa produca decat bilute de muci.

iar world wide fund, ditamai fundatia de talie internationala, s-a lasat cumparata pe 3 firfirei, ca sa aiba si fetele de aici ce sa arate la centru: uite nu stam cu mainile-n san, am filmat un spot cu care am luat o diploma la festivalul de creatie din azerbaidjan prima pe dreapta, primim si noi o marire de salariu?

unde bat? la noi si caritatea e corupta, cu agende ascunse si buzunare adanci care trebuie umplute. la noi caritatea e o sursa de bani pentru rubedenii si-n spatele zambetelor smaltuite, se casca negre, cariile afacerilor imputite.

pe vremea cind lucram la redactia stiri a faimosului proteveu, adica taman atunci cind se incalta purecele cu nouajnoua de ocale de otel si tropaia pe tampla lui ciorbea si prin mustata lui radu vasile, pe lista zilnica de materiale care urmau sa fie filmate exista sectiunea denumita sec: “comenzi”. adica obligatii-susanele-cioace. mai precis ziua lu aia mica a lui sefu mare, lansarea de carte lu amanta lu seficu mijlociu, conferinta de presa a fabricii de ciment care i-a inaltat casa lu sefu minion. comenzile veneau de sus si tu trebuia sa zici drepti, producatorul iti dadea musai un operator, mergeai cu el la locul faptei, haleai un fursec, beai o cafea din noroi strans de pe talpa chelnerului, luai o mapa de presa si scriai un textulet de 30 de secunde care era luat, periat, controlat mai dihai de 8 ori decat prima stire din jurnal, nu poti sa festelesti exact materialul care-l intereseaza pe sefu si pe sefuletu si pe seficu. iar daca totusi, in imbecilitatea ta, o faceai, trebuia sa te astepti sa platesti cu capul.

cum era sa o patesc si eu in timpul faimoasei campanii “daruiesti si castigi”, prima editie cred. 1997 era anul, emil prezida dar sarbu era regele romaniei, te uiti si castigi, calinescu si esca, proteve-proteve-te rugam ajuta-neee, scandau elevii grevisti pe strazi, politica facuta din studioul de la 3, prima braga si primii mici cu care poporul a fost rasplatit mult inainte sa se prinda pesedeul cum trebuie sa te joci cu digestia romanului.

si peste toate, in plina epoca a teledoanelor, cu vedete culcate pe receptoare, cu tatulici in frac, ore si ore de vorbarie si spalare de bani live, proteveul a inventat csr-ul, corporate social responsibility ii zice acum, adica obtii imagine prin generozitate. mult inaintea fundatiilor lui patriciu sau voiculescu, sarbu a gabjit inimioarele sensibile ale romanilor, le-a luat in palma lui mare si le-a mangaiat: ce sa va dea tatucu? cum sa aiba unchiesu grija de voi dar sa-i iasa si lui ceva?

prin daruiesti si castigi.

erau identificate cazuri speciale: copiii sarmani care aveau grija de parinti si mai praf, mamici gravide, cu 8 plozi deja acasa si sotul bolnav de cancer, baiatul fara manutze care, in ciuda handicapului, a salvat de la inec un baiat cu manute pe care insa nu stia sa le foloseasca (nu-i gluma, intrebati-o pe celebra reporterita toni dohotariu despre acest caz). aceste victime ale sortii primeau de la donatori-in general anonimi-bani care ii ajutau sa mai supravietuiasca doua casute, pina dadeau cu zarurile un 6-6 si ieseau din rahatul in care erau.

donatori anonimi in general. dar atunci, in 97, tocmai scotea capul tagma “miliardarului fraudulos crestin pios”, sa-i spunem MFCP. degraba spalator de bani prin donatii publice in campanii media de succes, mfcp-ul atarna ca o remora pe la diversi moguli si..nu stim, dar putem presupune, ca banii aia scutiti de taxe nu ajungeau toti la copilul fara manute ci mai se duceau si in alta parte, nu spun unde ca intelegeti si voi incotro bat.

revenind la “comenzi”, in una din stirile care prezentau publicului noile impliniri ale epocii sarbu care “daruieste si castiga”, am uitat sa prezint adevaratul castigator, adica pe nea netzoiu, “dosarul transferurilor”, omul care a declarat in ianuarie 2013: “I-am spus lui Tulus ca dau 1 milion de euro pentru fiecare leu pe care l-am luat. Sa dea banii unei case de copii, unui azil! “ (tulus fiind procurorul). am scris stirea, am zis de familia de saraci, am prezentat cazul, am multumit protv, am zis cati bani vin, dar l-am lasat pe donatorul netzoiu si egoul sau afara din minutul de blablabla bombastic-telenovelistic. aproape fatal, telefonul a sunat, s-a cerut indepartarea mea: cine-i ba vaca aia de n-a zis nimic de mine, pai ce crede ea ma ca o fi vorba despre toti ruptii-n cur din fundul romaniei sau despre mine, mfcp-ul roman, care vreau sa scap de fisc si sa-mi fac si niste reclama pentru parlamentare?

am avut ghinion si n-am zburat atunci din redactia protv. in toata mizeria asta este insa si o raza de noroc: acum vad de la o posta “comenzile”, cind e vorba de spalare de bani, de imagine, de amandoua, cind pe sicriele de la otopeni se strang voturi, se fac trocuri, se scapa de parnaie sau se platesc polite. intrebarea e “si la ce-mi ajuta?”

c-un ochi pe modificarea constitutiei si alalalt pe carnagiu muntenegrean, nu mi-a mai ramas niciunul cu care sa observ, prin gaurica pe care mi-am dat-o in peretele care ma desparte de lumulita bucuresteana, miscarile muvarilor si seicarilor, ale duarilor si ale breicarilor. am zacut in bezna nestiintei mele pina cind lumina a pogorat si-am aflat ca centrul vechi nu mai este in voga, ca baetii cu stare si domnitele artiste au sters-o pe stradute, pe dianei, la rosetti, pe polona si pe carol, departe de saormele si terasele imbacsite unde tiganusii-ti fura baschetii din picioare in timp ce-ncerci sa ajungi la masa tovarasilor tai.

deci unde sa merg sa fiu de bonton? la kostas, fost bucatar la scandia, clientu meu, stapinu meu, fost stapin si al lui costel care a dat slujba la mall pe-un srl la foisor si “c”-ul pe “k” ca suna mai greceste-marinareste si si-a deschis o carciumioara intr-o maghernita pitica, undeva linga.. cum ziceam, foisorul de foc. unde-i vere?, “o s-o vezi ca-i multa lume, ca bucataru e vestit si mancarea geniala”.

pe trotuar hair stylisti cu staif si croitori cu renume, d-astia pe care noua constitutie nu-i mai lasa sa mearga de mana la altar, dar nu-i impiedica sa imparta o bancuta de lemn la “kostas”, chelnerita roscata e close talker, imi susoteste vorbe calde de la 30 de milimetri de nas: crevetii in unt sunt cei mai buni, ia creveti in unt ca-s cei mai buni.

icre aveti? “da, dar trebuie sa vie barbata-miu cu ele, doua zeci de minute dureaza, trebuie sa apara”, barbatul-salau intarzie cu icrele, sa vie vinul, un singur tip, alb, tulburel, la carafa, ma uit in jur, staruri pe stanga, staruri pe dreapta, vulcanizare in spate, atmosfera de vama veche in ureche, salvata si mutata la foisor cu tot cu mirosul acrut de urina care vine de la baie a carei usa, pliabila, nu se inchide cu totul.

faci pipi grabit, sa nu te vaza urmatoru client, treci pe la bucatarie, in spatele draperiei nu-i vrajitorul din oz ci chiar costel si o domnita care pitrocesc la pesti si la scoici si la creveti, spatiu cit o debara, frigideru aicisa, hm, am mancat eu pe strada in bangkok si-n iquitos, n-o sa cad latita la foisor. poate doar de foame, comenzile curg, cei doi au de hranit jde guri de oameni mari, o ora si icrele nu mai vin, nici crevetele nu se lasa tras in unt, curge doar vinul, stomacul se strange.

si iaca, masline si tzatzichi, de-ncalzire, dupa o ora juma ajuge transpirat si crevetele, bunutz, scoicile nu prea, chelnerita imi sufla de la 20 de milimetri distanta ca iaca, a sosit salau. stupoare, omul cu icrele e chiar bodo, fostu ginerica al lui base. cantaretu, “daaaa-caaaa cerul ar puteaaaa” sa imi puna in fatza mea, icrele pe care le-am cerut acum 2 ore ar fi fabulos. icrele sunt roz, bune, bodo e batran si, aflu acusi, sotul chelneritei close talker.

se aseaza la prima masa, rasete, urlete de ras, omul pesemne ca este foarte simpatic, abia astept sa-l cunosc, o fac caci bodo stie ca trebuie sa faca turul de onoare si iata-l la mine la masa, in carne si oase, chiar el, artistul de concerte electorale. si nu numai. e simpatic, e fan dinica si pret de 45 de minute canta si ne incanta-de mult vroiam sa o bag pe asta, desi stiu ca nu se potriveste-povesti cu dinica, facand, spunand, traind, murind, nu trage dom semaca, in nemernicia mea ca un caine turbat..

sa curga vinul, sa vie kostas sa-l felicitam, sa-l mintim in fatza ca asa masa buna nu am mancat niciodata in viata noastra, sa promitem ca mai venim, ca il sustinem, ca .. ce bine ar fi, macar din cind in cind, sa am un copilas cu mine care sa opreasca circul si sa anunte ca imparatul este in cucul gol. de unde infiez unul?

citesti “intre orient si occident” a lui neagu djuvara si simetria fetzei iti e stricata de un ochi care rade ca nebunul si celalalt care plange isteric. schizofrenia reactiei are de-a face cu trecutul care modeleaza prezentul si determina viitorul. in paginile batranului liberal gasesti explicatiile precise pentru mitocania din tramvaiul de azi, lasitatea din politica de acum, siretenia colegutilor de la birou.

din exclamatiile calatorilor din tarile romane la sfarsitul secolului XVIII-inceputul secolului XIX, pricepi de unde are romanu buba la cap cu masinile si cum nimic nu s-a schimbat in privinta grozaviei drumurilor.

intelegi ca infulecarea pe nerasuflate a unor concepte occidentale, preluarea unor modele si costumarea in niste trentze vestice, e doar o spoiala menita sa pacaleasca un ochi neexperimentat si nu tine loc de civilizatia si cultura solida.

pricepi ca atunci cind esti maturat sub presul istoriei, nu poti sa fii altceva decat praf si ca, in ciuda vaierelor populare si a invocarii blestemului istoric, am avut noroc cu carul atunci, in 1866, cind ne-am trezit cu primul om luminat descalecat taman de la sigmaringen, prusia.

si nu in ultimul rind, te prinzi ca ortodoxismul placid, lenevos si ingaduitor cu cei saraci cu duhul, ne-a adus unde ne-a adus.

“intre orient si occident” este cadoul perfect pentru parintii spalati pe creier de protocronismul recent, pentru fanii antena 3 si, desigur, pentru copiii noilor beizadele. istoria se repeta.

“ce sunt rusaliile?” am intrebat 11 persoane de diferite varste, orientari sexuale, latimi de buzunare si m-am trezit cu 11 “nu stiu”-uri rostite, din umeri ridicate, nepasare, ce-ntrebare?, ce conteaza?, da’ pe cine entereseaza? bine ca ne-au mai dat astia o zi libera sa ne-nveselim ca si asa viata e de caca, preturile, temperaturile, viiturile, coduri portocalii si rosii si fmi care nu mai vrea si nabucco nu mai vine.

in timp ce nea crin ne baga biserica-n constitutie si in orice parculetz rasare cite-o cupola de aluminiu, fara ca cetateanul sa urle, ca-n istanbul, ca verdele-i sfant si ca deja avem prea multe case ale domnului in care putem sa ingenunchem, in timp ce enoriasii se bulucesc la moaste si-si cumpara bilutze de prins parul cu sfanta paraschiva, in timp ce nicio dacie proaspat antamata nu scapa fara maturica de busuioc inmuiata in aghiasma, scuturata peste motor si capota, in timp ce ortodoxia isi inalta-cu suport popular-ditamai nava mama in spatele parlamentului, luati la intrebari, crestinii romani habar n-au care-i treaba cu rusaliile, zi decretata libera de statul laic ortodox.

de ce ar sti? zic bogdaproste pentru pleasca ecleziastico-parlamentara, manca un mic, frig o ceafa de porc, incing un fotbal pe tapsanul plin de peturi goale si pungi de plastic si, pe la 7, se-nfig in coloana de masini, dar-ar dracii in ea de aglomeratie si cine dracu m-a pus sa te ascult sa plecam atat de tarziu si sa fiu al dracului de mai votez cu nenorocitii astia care nu-s in stare, in 23 de ani, sa faca un drum si fir-ar al dracului de weekend lung si cine ni l-a dat si de fapt ce dracului sarbatorim azi?

duhul sfant se coboara peste blocajul de pe valea prahovei, peste isteria de pe autostrada soarelui, peste romanul care se chinuie, ca isus pe cruce, sa se simta bine in aceasta frumoasa zi de sarbatoare. iote al dracului, mi s-a bagat in fatza, pai futu-ti dumnezeii si cristosii si anafura..

roma ciampino e mic si puchinos ca un pui de bogdaproste. e aeroportul saracilor de unde pleaca doar lowcosturile, unde se calca in picioare clanuri de tigani, trupe de zidari si cete de ingrijitoare de babe, ele insele stirbe si neroade:“cum e baba ta fa?”, grozava, am numarat ca intr-o noapte s-a trezit de 12 ori, “pai de ce nu-i pui pemparsi?”, ii pun, da’ nu vrea sa-i murdareasca.

insirati la checkin sunt femeia cu barba, iepurele de martie si inghititorul de sabii, prima la coada este insa femeia halterofil care ridica pufnind-cap rosu, ochi injectati-si tranteste pe banda un hipopotam de rafie.

58 de kile arata cantarul.

ma apropi, poate sunt 15,8 kile. dar nu doamnelor si domnilor, este chiar un bagaj de 58 de kile pe care distinsa cucoana din focsani il protapeste sub nasul unei macaroane adormite. italianul tresare de parca i l-a pus pe picior: stai femeie, e prea mare, trebuie sa platesti taxe pentru el, da-l jos, du-l la domnii ailalti, ei il mai cantaresc o data si apoi il readuci aici. halterofila insfaca c-un deget remorca de carti, ce altceva credeti ca aducea daca nu carti, carti grele chiar, numai kant si schopenhauer si chiar si capitalul lui marx- si dispare in directia indicata.

se deschide magazinul de la care poti sa-ti iei poze cu pinocchio sau audrey hepburn, doi troli se opresc intrebatori in fatza vitrinei, frecandu-se in crestet, prefacandu-se ca-i intereseaza marfa, e doar o diversiune ca sa sara coada imensa din fatza cascarabetelor vamesilor care inca isi beau cafeluta si-i doare la basca de romanasii grabiti, trolii sunt acum in fatza, frecandu-si coatele cu un tataie disperat ca pleaca avionul fara el. doar la fotografie se poate spune cu exactitate care dintre ei a trecut primul linia de sosire si ..a intrat in autobuzul care te duce pina la avion. autobuzele, ca-s doua.

masinile se umplu greu, in stanga intra evreii si tiganii, in dreapta romanii, maghiarii si germanii. n-am inteles bine? ma scuzati. deci in stanga avem batrani, paralitici, bolnavi si familii cu copii, in dreapta avem muncitorii, taranii si manichiuristele. autobuzele sunt pline, usile se inchid, autobuzele pline stau  ghiftuite 10 minute, 15 minute, 20 de minute. transpiratie pe fetze, condens pe geamuri, guri de aer hapaite, gorobetele de linga mine nu s-a mai spalat pe dinti din 96, doamna vulpe din stanga a tras o grappa la prima ora.

o vikinga blonda cu radacini negre sustrage extinctorul de lupta si porneste atacul: “sunt cetatean european si am drepturi. de ce ne tineti inchisi aici ca pe vite?”  vitele nu o sustin, blonda incearca sa-si conduca cireada la aer dar animalele se simt bine asudand, 3 muncitori moldoveni isi dau coate, si schimba ranjete misogine. sardina blonda isi taie drum pina la sofer, soferul cedeaza si deschide usile.

in loc de recunostinta, revolutionara isi ia flegmute: “da’ cine te crezi tu femeie?”, “sigur e nefututa”, “acum au deschis usile si o sa plece celalalt autobuz in fatza”, “lasa-l dracu de scandal ca ne-am saturat de scandal. vrem liniste”.

o vizita la ciampino e o vizita in ’94. timpul n-a zburat nicaieri, timpul are mereu rabdare cu prostii. fie ei si cetateni europeni.

visul meu este sa am o librarie intr-un oras in care cetatenii nu folosesc cartile doar ca sa faca vant micilor care se prajesc alene pe gratar, uite ca domnu flavio care si-a deschis librarie de limba engleza in trastevere unde americanii sunt mai desi ca tzatzele cu silicon la emisiunea lui capatos.

cum merge pravalia? vinde in nestire clasici, carti despre istoria romei si literatura de calatorie, aduce autorii la serate cu cititorii, curge vinul, curge conversatia, iese din matca si ajunge invariabil in politica.

flavio traseaza terenul de joc: mafia e in parlament, gomorra imparte teritoriile in economie, voi sunteti in aparare, tu atacant, tu conducator de joc, tu esti aripa dreapta. dupa plecarea lui monti-hulit de detractorii din toscana pentru legislatia care a terfelit putinele economii ale clasei de mijloc, acuzat ca este un economist de biblioteca, fara habar de ce se intampla in realitate- sau salvatorul italiei, daca pui urechea la fanii sai..

..dupa plecarea lui monti deci, a venit letta, un nene cu ochelari si aspect curatel, de sarpe miop si intelept. de fapt o fatada pentru berlusconi-anunta flavio. fara berlusconi coalitia de dreapta nu avea cum sa triumfe, gravitatia lui berlusconi striveste orice incercare de a evada din atmosfera poluata a dreptei.

dar de cand e dreapta un concept gresit? nu e in general, insa in italia, dreapta inseamna bani pompati in nord, in buzunarele marilor industriasi, centrul si sudul sunt lasate de izbeliste, megacoruptia a crescut ca tumoarea gigantica a lucicai bunghez. “italianul nu suporta sa-i spui adevarul daca e unul crud. prefera sa fie mintit frumos”, prefera deci sa-l voteze pe berlusconi decat sa auda vreo veste proasta din gura lui monti.

dreapta e un soi de stanga vopsita, legea e un foetaj care ascunde fire de par in crema de vanilie, “tu ai de platit taxe de 100 de euro, vine guvernu si spune ca acum iti da o scutire si trebuie sa platesti doar 70. poporul e vesel si nimeni nu se gandeste cine acopera aia 30 de euro care nu mai ajung la buget. pai iti zic eu de unde se acopera, din banii tai pe care iti vor pune noi taxe, ascunse, mariri de fiscalitate picurate pe sustache, in timp ce tara sta cu ochii beliti la tzatzele demoazelelor plimbate prin studiourile televiziunilor lui berlusconi” zice flavio.

suna cunoscut? nu trebuie sa fii patron de librarie ca sa vezi similitudinea. dar pentru asta trebuie sa mai lasi televizorul si sa mai pui mana pe o carte. mai ales ca vine weekendul.

pe autostrada spre roma, la benzinarie un italian isi trage tacticos manusile de plastic pe maini si purcede sa alimenteze. de unde are manusi de plastic, le-a adus de acasa? nu duduie, uite dispensorul de manusi, ca sa nu puti a benzina atunci cind ii treci mana prin par iubitei.

benzile se-noada, traficul curge gros ca dunarea la budapesta, nimeni nu tine banda, nimeni nu vrea sa tina banda sau nu poate sa tina banda sau poate ca doar eu vad benzi si reguli acolo unde macaroanele vad oportunitati, vjjjjjjjjjr, al 128-lea van imi taie calea, ma-mpinge inspre camionul care alearga manios in stanga, toti trei ne-nfigem in intersectia in care au inflorit cateva zeci de scuteristi, roiuri de tzantzari bazaind la lumina rosie a semaforului.

trafic infernal de vietnam. daca va mai spune cineva vreodata ca bucurestiul e varza, opriti-l in fata computerului, intrati pe youtube si cautati trafic hanoi, trafic ho chi min, trafic vietnam. cum e asta: http://www.youtube.com/watch?v=Uz5uxAsrbwI, nu va lasati pacaliti de primele secunde, mutati la 0.39, cascati ochii si cu mana dreapta bateti repede 3 cruci. halimaiul e la fel de aprig si in roma, aici insa se circula cu viteza.

degeaba incerc sa descalcesc matematica traiectoriei domnului din stanga, ramine la fel de neinteles ca rationamentele maica-mii. gresesc drumul o data, de doua ori, de trei ori, suvoiul ma-nvarte, sunt o punga billa prinsa-ntr-o bulboana, dupa 1 ora 40 reusesc sa ajung in fata biroului rent a car sa predau masina, un francez demn intreaba de ce ar avea nevoie de asigurare, doar sofeaza de 50 de ani, in parcare toate masinile sunt tesite, troznite, batucite, “ia-ti prietene asigurare, asta e roma, nu paris”.

coada din fatza de la pizzeria remo e ca un banc multicultural, avem americani sumoisti, avem francezi partzari, avem contese ofilite rujate intens, operate si vopsite strident, avem birocrati in costume, avem mustati ghidon si par lipit cu briantina, peste zgomotul de turbina al cozii se inalta trilurile unui vrabioi gras care ghideaza multimea: doi la masa 1, trei la masa 4. poporul se executa, huruiala de cascada a multimii ineaca urechile, 12 muieri bocane pe tocuri pe gresia modesta si se aseaza la masutele de plastic. suntem in cea mai faimoasa pizzerie din roma, cartierul testaccio, al mai pe val cartier roman. doua pizze alearga la baiatul, salsiccia cu fasole la domnita, bruschete cat ozeneurile la domnu, prosoapele de pe cefele groase ale nenicilor care fac pizza (m-am gandit 3 minute cum se zice pizzaiolilor, pizzaioli. niciunul nu suna bine asa ca am dat-o pe romaneste ca si stiu cum stau la panda filologii sa ma bage cu nasul in gafele gramaticale) picura sudoare. sanatate.

mirele si mireasa sosesc in caleasca, sunt imbracati in costume ceremoniale japoneze, ea-gura desenata rosu pe varul fetei, el-mustacioara de hirohito, frac, pantofi cu scartz, calca marunt si des pe linga caleasca, ii prinde mana si o ajuta sa coboare, florenta la picioare, pozarul e in pozitie, ram-pam-pam-pam, trage 50 de poze pe secunda, se vede domul? se vede? se vede podul? hap, nu se vede, pai baga si ponte vecchio in cadru. arcuit peste arno, este singurul care a supravietuit celui de-al doilea razboi mondial. miscati de frumusetea lui, nemtii nu l-au pulverizat, fritz ai tu asa ceva la tine acasa? nein, dar tu hans? nici eu n-am vazut ceva atat de frumos, dar tu siegfried? nici eu nu stiu ca in thuringia sa fie asa ceva, pai atunci voi si cu prietenii vostri veti muri aparandu-l de aliati, dar nu va atingeti de o caramidutza din el.

nemtii. bunica lui toni povestea ca in 1943, cind au trecut prin satul ei, nemtii au impartit ciocolata copiilor, erau domni, curati si binevoitori, atenti si politicosi, niciodata nu au insfacat ceva fara sa ceara inainte. daaa, niste domni, asa erau nemtii, cind au ajuns in ’44 la bunica-mea. ofiterii tzitziritzi i-au rupt inimioara ei inegrita in soarele baraganului: ce lumina mamica, ce oameni frumosi si de treaba.

stereotipurile se formeaza acumuland valuri de informatie similara, informatie care iti intareste parerea preformulata, dar noi suntem inclinati natural sa strangem doar datele care ne confirma teoriile, deci rezultatul este puternic influentat de ipoteza formulata. nemtii sunt drepti, domni, blonzi, reci. italienii sunt veseli, dezordonati, agitati, creativi, isterici. romanii sunt..hopaa, depinde pe cine intrebi, unii pun botul la retorica nationalist triumfalista: destepti, frumosi, ospitalieri, muncitori, conducatorii noului ierusalim.

sau sunt: lenesi, hoti, vicleni, descurcareti, impostori, murdari, prosti, manipulabili, lasi daca ii intrebi pe depresivii cu actele de imigrare in portofel. stiu romani carora le este tarsha sa spuna ca sunt romani atunci cind sunt in strainatate, iar cind sunt in italia tarsha se transforma in frica. si daca-mi dau in cap, si daca o sa creada ca le ciordesc prosoapele?

gregorio sporovaieste in spaniola, crede ca sunt din argentina pentru ca in contul de airbnb, e trecut buenos aires ca oras de origine, gregorio a lucrat in constructii in spania si eu nu stiu ce sa fac, daca vreun marian i-a ciordit banii sau vreun viorel nu se spala pe picioare si imputea baraca? stii, nu sunt argentinianca ci romanca, astept sa cada barosul in tampla, gregorio tace incurcat. ma simt impostoare, camuflata sub falsa identitate a noului papa francisc, gregorio mesteca ceva-ntre dinti, astept:

..”te iubesc. du-te-n pizda ma-tii”. uhhhh, am trecut proba, romanii din spania l-au invatat toate injuraturile posibile. romanii sunt generosi.