Archive

Monthly Archives: January 2018

Nu am fost niciodatã bine dar mai prost decât acum vom fi doar la viitorul guvern PSD. Luati pozitia brace, brace si pregãtiti-vã de aterizare.

feher

Acum 20 de ani pe vremea asta terminam facultatea. Ultima sesiune, licență, petrecere într-un beci, sărit pe Prodigy, în sfârșit maică-mea putea să se laude că are fiică economistă, presiuni să merg și eu la o bancă, să am salariu bun, să trăiesc într-un mediu onest, să las dracu bețivii ăștia din presă, o să-mi distrug ficatul și tinerețea.
Lasă-mă domle-n pace. Trăim vremuri revoluționare. E iunie 1997 și uite guvernul.
Ciorbea premier. Ciumara la finanțe. Severin la Externe. Ulm Spineanu ministrul reformei. Tăriceanu ministrul industriei și comerțului. Valeriu Stoica la Justiție. Alexandru Athanasiu e ministrul Muncii și protecției sociale. Babiuc e la Apărare. Gavril Dejeu e la Interne. Dinu Gavrilescu la Agricultură. Băsescu la Transporturi. Sorin Pantiș e ministrul Comunicațiilor. Akos Birtalan al Turismului. Virgil Petrescu al Învățământului. Nicolae Noica e ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului. Ștefan Drăgulescu e ministrul sănătății. Caramitru e la Cultură. Herlea e la…

View original post 404 more words

M-am uitat într-o singură seară la televizor de când am ajuns aici, acum vreo 3 săptămâni, la unul din canalele de știri.
Prima știre era despre primul spici ținut în fața electoratului de Ramaphosa, proaspăt numitul președinte al ANC, PSD-ul sud-african. Noul Cezar al politicii sud-africane a vorbit poporului undeva, pe un stadion din Teleormanul Africii de Sud.
Ramaphosa era îmbrăcat într-o cămașă verde-negru și pantaloni de stofă, Mandela style. Jurnaliștii au subliniat informația că discursul a început la 10 fix și au lăsat apoi bucățica din înregistrare în care Ramaphosa a repetat de 14 ori că, atâta timp cât el va fi președintele partidului, punctualitatea este esențială. Lucrurile vor fi începute la timp și sfârșite la timp.
Imaginile surprind stupoarea de pe fețele celor câțiva speriați de pe stadion care se căznesc să înțeleagă vorbele, ca un om care se trezește cu un sloi în mâini și nu știe dacă îl arde sau îl îngheață.
Ramaphosa mai spune ceva, niște militari în uniforme de camuflaj aduc un tort verde-negru-galben, culorile partidului. Stadionul s-a umplut considerabil. Se dă drumu la muzică, se taie tortul și toată delegația oficială, în frunte cu Ramaphosa, o pune de un dans pe scenă. Viitorul președinte al Africii de Sud are mișcări unduioase din șolduri, pași mici și împinge aerul cu mâinile ca și cum ar testa salteaua unui pat în care urmează să se arunce.
Cut. Camera ne arată imagini de pe stadion. Fanii ANC sunt dezbrăcați pân la brâu, burțile se zguduie pe ritmul tobelor, chiuieli, stegulețe, mulți dinți de fier zâmbesc obiectivului, femeile își scutură decolteele, brațele sunt în aer.
Încă un eveniment reușit.
A doua știre era despre terfelirea magazinelor H&M din anumite provincii de către membrii și simpatizanții EFF, acest PRM sud-african. EFF sunt supărați pe tricoul cu inscripția Coolest Monkey in the Jungle purtat de un puști negru, de vreo 6 ani, într-o poză pe site-ul magazinului.
Julius Malema, președintele EFF, are bască roșie și tricou negru sau invers. Toți simpatizanții prezenți la congres sau conferință de presă sau întâlnirea de lucru sau ce este chestiunea asta de unde transmit jurnaliștii canalului de știri, toți cetățenii din sală care nu sunt ziariști, au bască roșie și tricou negru. Sau invers. Arată ca o vizită la fabrica de salam sau la uzina de frișcă, unde trebuie să îți pui cască de plastic și papuci de pungă, să nu-ți zboare ADN-ul în cazane și cuptoare.
Julius zice că H&M trebuie pedepsiți pentru neobrăzare. Cum să spui de piciul ăla că este coolest monkey in the jungle când el, Julius, a întrebat oglinda și i-a spus că el este coolest monkey in the jungle. Publicul aprobă extatic, da, așa e, pumnii se reped în aer, boxând ticăloșia H&M care atârnă ca un nor, deasupra lor.
Cut. Camera face un trans de pe scenă, pe sală. Julius dansează pe scenă, făcând aceeași pași mici ca Ramaphosa, mâinile în aer, prinzând treptele scării imaginare care îl va duce la putere. Toată lumea din sală dansează ordonat în fața scaunului de pe care s-a ridicat. Nu se iese pe culoare, tălpile rămân pe mochetă dar șoldurile se mișcă, pieptuțurile se zbat sub tricourile negre, ochii strălucesc sub băștile roșii. Păpuriș răvășit de un vânt de tobe.

A treia știre, partidul x. Sunt într-o garsonieră, au și o asiatică între ei. Cei de la prezidiu își asumă eșecurile și își cer scuze pentru ele, fac planuri de viitor. Asiatica, un negru și apoi o negresă iau cuvântul și promit că nu vor dezamăgi electoratul.
Cut. Camera se mută pe electoratul plictisit care își suge dinții, trântit pe câteva scaune neoset din mica încăpere. Cu totul nu cred că sunt 25 de oameni prezenți.
Cut. Toți sunt în picioare, dansând într-o congă sportivă, ocolind scaunele, lovindu-le cu șoldurile, capetele date pe spate, extatici, intonând cuvintele cântecului partidului.

Chiar și asiatica s-a prins în șirul indian care se încolăcește prin mica sală de conferințe.
Politica în Africa nu există fără muzică.
Politica în Africa e muzică.
Pentru că suntem o țară africană, realizez că cel mai bun politician al momentului este Firea. Ea plătește Loredane, Smiley, Andre și Fuegi să cânte pe marile scene ale țării. Ea știe cu ciacalacacichicea, cu tăiatul tortului, cu dansul din buric.

Politică.
Anul acesta, cehii sărbătoresc 50 de ani de la primăvara de la Praga. Ca să marcheze evenimentul, organizatorii festivităților promit să aducă trupa Moody Blues, cea care în 20 august 1968 a fost oprită de invazia trupelor pactului de la Varșovia să cânte.
Concept.

Există muzică și există idealuri transmise prin muzică.
Există imn, există rapsodii, există simfonii.
Și există tribale aplauze pe ritmuri lăutărești.

Cea mai mare trupă a României din ultimii 30 de ani este, după părerea mea Timpuri Noi.

Cântecul care ar trebui să ne fie imn, pe care să-l cântăm pe stadioane și-n piețe și la miezul nopții de Revelion este Victoria.

Azi serbam iar victoria

Moralul e un strut cu capul in pamant.

Te intreb daca vezi vreo schimbare

Ma intreb daca simti vreo schimbare,

Va intreb daca e vreo schimbare,

La oamenii din jur.

Azi serbam iar victoria,

Hingherii dorm si cainii latra-n mahala.

Azi serbam iar victoria,

Cu oborocul car lumina si pe strada mea.

Te intreb daca vezi vreo schimbare

Ma intreb daca simti vreo schimbare,

Va intreb daca e vreo schimbare,

La oamenii din jur.

Zic voua, celor fara de prihana,

Zic voua, pacatosi cu chip smerit,

Si voua, luptatorilor cu pieptul rana,

Si tie, politruc nenorocit,

Zic voua, care-aveti inca puterea

De-a scoate raul care zace-n voi

Voi care va agonisiti averea

Ca vagabonzii, scormonind gunoi …

O, o, o, o, o-o

Victoria…

Azi serbam iar victoria,

Si indoiala se ascunde in gand,

Azi serbam iar victoria,

Moralul e un strut cu capul in pamant.

Te intreb daca vezi vreo schimbare

Ma intreb daca simti vreo schimbare,

Va intreb daca e vreo schimbare,

La oamenii din jur…

Fermierului alb conationalii sãi negrii i-au ucis familia. Trãieste acum la granita luciditãtii, in fierbinteala orãselului St Lucia unde hipopotami si crocodili trec strada în crucea noptii. Desi noul presedinte al Zimbabwe invitã fermierii înapoi, omul ciuntit din fata mea nu se va întoarce. Nu mai crede în nimic. Nici mãcar în rãzbunare.

În turneu în Africa se joacã piesa: Vântu schimbãrii. Democratie nu jucãrie.

Spectatorii sunt legati cu lanturi de scaune, au gurile cusute si mâinile le aleargã în aplauze ritmate de fiecare datã când un nene cu un taser gigant îi curenteazã între omoplati.

Zimbabwe, Gabon, Zambia sau Africa de Sud, toate sunt niste farse ieftine puse la cale pentru linistea investitorilor. Economia sã duduie, FMI sã aprobe si sã sarã cu fondurile, banii sã intre în buzunarele politicienilor si de acolo sã plece parandãrãtul spre birocrati de la New York sau Bruxelles.

Stiati cã primii 42 de miliardari ai planetei au averea egalã cu cea a 3,7 miliarde din cei mai sãraci pãmânteni?

Anul trecut am scris asta în revolutionarul ianuarie când, vorba PSD-ului, am îndrãznit sã cred.

Acum, ca fermierul alb cu familia ucisã, nu mai cred nimic. Sperantele au fost violate si spânzurate în primu pom de costumele negre ale lui Dragnea, Tudorel, Tudose, Iohannis.

“Cheran Michoacan nu este un armean care vinde cafea la Sulina ci singura localitate din lume unde poporul a eliminat partidele politice și acum se gospodărește poporul singur, ca un om mare. Nu există criminalitate, nu există trafic de droguri, nu există corupție. Guvernul federal este obligat să lucreze cu noile autorități chiar dacă acestea nu fac parte din rețelele lor de baroneți locali, ci sunt niște pârliți de țărani. Iar banii veniți de la guvernul federal sunt investiți în șosele, clinici și școli. Poate și în cârciumi, dar asta nu pare să facă rău nimănui.

Mexicul e o țară atât de coruptă încât au plătit o altă țară ca să fie pe primul loc în topul celor mai corupte țări. Partidele politice sunt tripozi gigantici care adună popor, îl storcoșesc în măruntaiele lor metalice și apoi fertilizează ogoarele cu sângele victimelor. Santa Anna a vândut Texasul americanilor, toată lumea știe că a luat o grămadă de bani ca să se arunce la pământ, cu mâinile strânse pe aurul din buzunare, urlând: mă predau, înfruptați-vă, nu pot să fac nimic să vă opresc. Zeci de ani mai târziu, președintele Salinas a vândut tot ce înseamnă companie petroliferă, acum mexicanii scot țiței, îl exportă pentru prelucrare în State de unde importă benzina care, atunci când dolarul umplut cu heliu se ridică în stratosferă, ajunge să coste enorm și să scoată poporul în stradă.

De ce nu rafinați aici petrolul? Nu putem. Salinas a închis rafinăriile.

Tot el a privatizat căile ferate, a transformat gările în muzee și a lăsat doar câteva linii pe care americanii de la Kansas South își plimbă trenurile. Pe vagoanele pline cu minereu sau petrol scrie Make America Great. Dedesubt, în praf, scrie Make Mexic Insignifiant.

Apoi a venit alt președinte care a privatizat compania de apă și apoi altul care a dat și el la pește cu dinamita și am ajuns la Pena Nieto și la guvernatorul din Veracruz și ăla din Chiapas, amândoi cu numele Duarte, amândoi hoți, dar ăla din Veracruz și criminal, a ucis 17 ziariști, a luat banii de la gura canceroșilor, ciumă bubonică nu om.

Poporul îndură așteptând ca cerurile să se despartă și Santiago Matamoro să coboare cu sabia în flăcări și să-i spintece pe ticăloși. Dar Santiago întârzie, a ațipit, e obosit, nu are chef de ieșit din casă și nu vine. Și oamenii nu reușesc să iasă din așteptarea asta care este viața, plasele cu responsabilități sunt prea grele așa că preferă să le lase jos, să se pună pe ciuci la umbră și să bodogăne lipsa de opțiuni și viitorul de căcat pe care îl au.

Nu avem nimic de făcut, spun oamenii cu voci mici și apoi se întorc la țuici și la destinele lor mobilate cu spaimele părinților lor, cu modele în care slugărnicia e o virtute.

Pe marginea autostrăzii 57 care duce în nord sunt capele negre, ale Sfintei Morți. Aici se opresc să se roage sicarioșii. Cer morții să îi ajute să scape cu viață din atacul pe care urmează să îl dea.

Aprind lumânări și aduc ofrande morții ca să obțină viață.

Paradoxurile crează cele mai puternice reacții. Iar biserici noi așteaptă să fie fondate în această lume cu speranța tocită ca o banchetă de Dacie 1300.

Mă rog ca lumea să vadă că înainte de orice îți trebuie comunitate, că orgoliul trebuie părăsit în pădurea neagră, fără busolă, hartă sau vreo feliuță de pâine pe care să o fi presărat pe drum ca să știe pe unde să se întoarcă. Mă rog să înțeleagă că ei sunt ei și noi suntem noi și că ei sunt unde sunt pentru că noi i-am lăsat să ajungă acolo. Pentru că nu ne-a păsat. Pentru că l-am așteptat pe Isus, pe Iliescu, pe Băsescu să ne salveze.

Mă rog ca mâine lumea să fie iar în stradă pentru că ei au mai mult de pierdut decât avem noi de câștigat și orodonațele vor fi date.

Mă rog să luăm exemplu de la Cheran Michoacan, care nu este un armean ci un grup de țărani care au înțeles că nimeni nu va veni să îi ajute și că puterea politică e o iluzie.”

19 decembrie. În aeroportul din Cape Town sunt panouri care anunță că orașul trece printr-o gigantică criză de apă și fiecare picătură contează. Level 6 water restriction vor fi introduse din ianuarie. Nu ai voie să speli mașina, să umpli piscina, să consumi mai mult de 10.500 de litri de apă pe lună la o familie de 4 membri. S-a zis cu fântânile arteziene, nu ai voie să speli pavajul cu apă municipală. Agricultorii trebuie să reducă întreg consumul de apă cu 60%, școlile și alte instituții publice cu 45%. Dacă nu respecți legea, vei fi amendat cumplit. Autoritățile sunt hotărâte să scadă consumul de apă dramatic.
Toate sunt niște numere care pentru mine nu înseamnă nimic. Cum nimic nu înseamnă nici anunțul de pe poarta casei unde voi locui în următoarea săptămână: această proprietate folosește apă gri.
Ce e aia apă gri?
Jabe îmi explică în primele 2 minute după ce calc pragul casei. E criză de apă, faci duș nu mai mult de 2 minute, ții între picioare găleata asta verde, apa cu săpun care este colectată la duș și apa cu pastă de dinți care este colectată la chiuvetă în ligheanul ăsta albastru sunt folosite la toaletă. Nu tragi apa decât dacă faci treaba mare. Treaba mică o lași acolo sau, eventual, pui un pic din apa gri.
Apa gri, adică cea din găleți și ligheane, apă folosită.
20-27 decembrie
În majoritatea barurilor și restaurantelor din oraș, anunțuri cu litere bolduite te-nvață în rime:
If it`s yellow, let it mellow
If it`s brown, flush it down.
Dacă e galben, lasă-l, dacă e maro, trage apa.
În câteva cârciumi e respectată strigătura, în marea majoritate nț. Nu poți să lași putoarea să invadeze locanta. Totuși, din majoritatea locurilor publice au fost scoase instalațiile sanitare cu senzori de mișcare.
Apa curge doar după ce meșterești la robinet.
Cum e cu putință să stai pe buza a două oceane și să fii primul mare oraș din lume care rămâne fără apă?
Unii spun că totul se trage de la inepția ANC, partidul venit la putere post-apartheid în Africa de Sud. Nu au făcut nimic, au furat banii și deși criza apei e deja de 10 ani, înrăutățită în ultimii 2, nu s-a dat verde la construcția unei stații de desalinizare a apei.
Unii spun că nu e inepție cât calcul politic, în Cape Town puternic este DA, partidul albilor, opoziția lui ANC. Neaprobând construcția unei uzine de desalinizare, ANC practic dorește să lovească în imaginea DA de bun administrator al provinciei unde a câștigat alegerile.
Unii spun că nu e nici inepție și nici calcul politic, doar lăcomie și corupție. ANC a așteptat să prindă parandărătul cel mai mare, contractul din care poate să fure cel mai abitir. Acum, umblă vorba, au pus-o de o înțelegere cu chinezii. O să construiască uzina dar deja e prea târziu, apocaliptica Zi Zero este prea aproape ca sã fie evitat dezastrul.
Ce e Ziua Zero?
Ziua în care municipalitatea va închide robineții de apă. E programată cândva în martie.
Apa va înceta să curgă la robinet, fie acasă, fie la serviciu, fie la școală.
Deja au apărut niște stații de apă, arată exact ca niște pompe de benzină, unde populația e invitată să vină cu damigene să își facă aprovizionarea. Pe cartelă, cum s-ar zice.

Tot articolul aici

http://www.catchy.ro/cape-town-nu-tragi-apa-decat-daca-faci-treaba-mare-treaba-mica-o-lasi-acolo-sau-eventual-pui-un-pic-din-apa-gri/122820

Negrul stă într-un cuib de cioară construit special pe botul Toyotei. La volan este în 99% din cazuri un alb, ghidul în uniformă kaki pe care este brodat Phinda, numele rezervației. Pe trei rânduri de canapele, dispuse ca într-un amfitreatru, în trepte, sunt înșirați, doi câte doi, albii veniți în safari. Foarte rar, extrem de rar, vezi o față cu pielea închisă la culoare. Un indian din Mumbai sau Durban, New York sau Londra.
Doar ei, indienii, zâmbesc. Doar ei se bucură de ghepard, leu, elefant sau hiena pe care negrul din cuibul de cioară mai întâi o identifică între tufe, o arată ghidului alb care face stop pe piept cu informația apoi construiește o poveste în jurul ei, combinând biologie, geografie, niscaiva istorie și umor. Cu toate astea albii, cu pălării de safarii, cu eșarfe și cămășuțe de safari, cu aparate de fotografiat cu teleobiective care ar putea poza părul din nas al cosmonautului japonez atunci când stația orbitală trece pe deasupra, albii nu râd.
Nu au cum. Sunt membrii unei noi specii de hominizi, desprinși de restul sapienșilor prin conturile în care putrezesc milioane de dolari. Acolo unde au ajuns ei pe lanțul trofic, sus-sus, e frig și puțin oxigen. Corpul este ușor, organele s-au tasat toate și în locul creierului au un abac. Țin gura închisă și sprâncenele încruntate într-o permanentă angoasă, aceea că ar putea să fie luați de un curent de aer cald și trântiți zeci de milioane de dolari mai jos, lângă ghid sau, Doamne feri, lângă negrul în cuib de cioară.
Albii veniți la safari sunt Homo Deprimatus.
Așa și, spun fețele lor, un leu. Am văzut în filme și poze, am vânat chiar lei, ce mare chestie să îmi arăți un leu dormind în iarbă. Dumneata știi, spun fețele lor, câți bani aș fi putut să fac eu chiar acum în timp ce îmi pierd timpul în mașina asta, în căldură, între muște, privind un leu dormind?
E greu să fii bogat.
Cu cât ești mai bogat, cu atât viața se decolorează ca o cârpă ținută la soare.
Bogații, ca și leii sau gheparzii, ca elefanții sau hienele, au văzul ascuțit dar nu discern culorile. Alb, negru, gri, alb murdar, gri deschis, negru închis.

Splendoarea savanei, cele 7832 de nuanțe de verde, palid, aprins, intens, crud, închis, proaspăt, vernil, e inutilă pentru Homo Deprimatus pentru care doar verdele dolarilor este singurul care contează.
Cu 18.000.000 de ranzi, adică 1,2 milioane de euro, poți să vânezi un rinocer negru. Cu sute de mii de euro vânezi elefanți și lei și leoparzi.
Banii cumpără moarte, banii cumpără trofeul pe care îl agăți în cavoul în care te ascunzi, tu și milioanele tale de bani verzi care nu îți pot camufla nefericirea.

Ai făcut un milion, ai ridicat o casă, ai crescut 2 copii, i-ai băgat în facultăți, ai mai făcut 87 de milioane, ai mai ridicat o casă.
Ai împușcat un elefant. Și acum ce faci?
Te plimbi în mașină, într-un safari care te costă 1000 de euro pe zi, orb de atât soare, trezit la 5 dimineața ca să vezi un animal care doarme sau un animal care paște. Ce altă treabă are?
Și nici nu ai semnal la telefon.
Ghidul vorbește mult, explică, dă din mâini, leoaica asta are 3 copii și soră-sa are 2, sunt în același grup cu doi masculi care sunt copiii unei a treia surori care acum a dispărut, poate a fost ucisă într-o bătălie cu o turmă de bivoli.
Telenovelă mexicană.
Știi foarte clar că ghidul vrea bani, că toate aceste tumbe verbale care nu interesează pe nimeni sunt făcute numai ca să primească un bacșiș gras. Cui îi pasă de concubinajul leoaicei și de soarta leopardului care fuge mereu din rezervație?

O singură tresărire ai când vezi că niciun rinocer nu are corn. De ce? te interesezi încercând să îți ascunzi dezamăgirea.
Ghidul povestește cã rezervatia a dispus sã fie tãiate ca o mãsurã de protectie a rinocerilor. Fãrã corn le cresc sansele de supravietuire cu 70-80%. Spune cum braconierii au omorât mii și mii de rinoceri ca să le taie coarnele despre care vracii vietnamezi au spus că te scapă de cancer. E 100.000 de dolari kilogramul de corn de rinocer, un corn zdravăn ajunge la 500.000 de dolari. Și, bineînțeles, 70-80% din piață e plină de falsuri. Corn de rinocer făcut din os de porc, corn de rinocer din calciu, chinezii îți fac din plastic, gumă sau lego orice care să arate absolut autentic.

Și poporul cumpără. Cumpără disperat deși între timp s-a aflat că nu vindecă nimic, cancer, bătături sau boala lui Calache. Dar este status, cine n-are corn de rinocer e ultimul prost din bloc.
Deja pe bancheta mașinii, albii se foiesc.
Cum adică dragă, tu nu ai? Noi îl radem în cupele de șampanie și îl servim rece, împreună cu icre de sturion de Volga. Ăsta e programu nostru de marți seara.
Homo Deprimatus își dă pălăria de safari un pic pe spate, calculează și apoi dispune: vrea 85 de cornuri-sau coarne, cum mama dracului le-o zice, de 4 kilograme fiecare, livrate poimâine dimineață la mansionul din New Hampshire.
Ghidul în sfârșit tace, tace acum când ar trebui să vorbească, idiot personaj. Dar uite-l că începe să zică ceva, dă să explice că nu se poate, toate cornurile sau coarnele sunt depozitate bine tocmai pentru a nu încuraja braconajul.

Albul dă din mână plictisit, gonind musca vorbăriei ghidului. O să rezolve cu șeful îndată ce ajunge la lodge.
Discuția s-a terminat. Și o să aibă grijă ca și bacșișul să fie pe măsura entuziasmului arătat de ghid în rezolvarea problemei ridicate.

Leul doarme în iarbă și negrul ăla din cuibul de cioară picotește.
Și când te gândești că eu mă trag din aceste făpturi primitive, își spune albul, iritat de biologica încuscrire cu ființe care trăiesc din 1500 de dolari pe lună vieți prăfuite, între rahat de elefanți și antilope gnu.
Mi-e foame, declară Homo Deprimatus.
Și întreaga caravană pornește purtându-și nenorocirea prin iarba savanei, ca un prizonier legat la ochi, dus pe drumuri ocolite la întâlnirea cu omul care îi va hotărî moartea.
În spate, savana are contracții, împingee, împiiiingeee și cu scâncet și emoție mai naște o nuanță de verde.

Pentru cã Misu conduce finantele în continuare si pentru cã declaratia 600 si pentru cã doamna contabilã se apucã de prãjituri sau baby-sitting sau sã steargã bãtrâni la fund, orice numai sã nu mai munceascã în minele de rahat ale statului român, revin cu acest post. Pentru cã desi ai crede cã cei care fac alpinism utilitar sau hamalii, pirotehnistii sau soldatii din Afganistan trãiesc cel mai periculos, te-ai însela. Contabilii sunt cea mai lovitã profesie din România.

Irina a murit de cancer la sân acum vreo 2 ani.

-Dacă mă întrebi pe mine, stresul a omorât-o. Lucra la direcția de recuperare impozite și taxe, ăștia sunt sub primărie. O distrugeau, teste, examene, teren. Peste tot este un stres monstruos. O mai știi pe Corina, colega noastră din liceu? A fost directorul șef la primărie. Mi-a zis că era să ajungă la pușcărie, a semnat tot felul de chestii, că o puneau ăștia să semneze, și noroc că a fost deșteaptă, de fiecare dată s-a asigurat că e acoperită, că semnătura aia a ei vine după ce există o cerere oficială din partea șefului. Și a scăpat. Razant. Dar a albit. Are 3 copii acasă, și Irina avea 2.

Ăștia te bagă-n mormânt cu tot cu familie. Știi că toate colegele mele de la administrația financiară care ies la pensie se curăță în 2-3 ani de un cancer? Stres. Nu mai rezist.

Monica ia o gură de must. Suntem la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea facultății, secția de contabilitate și informatică de gestiune, nu am ajuns decât 13 din peste 20 câți eram în `92, când am intrat. Avem o moartă, vreo 10 directori economici pe la diverse întreprinderi de stat și particulare, experți contabili și consultanți, un băiat la minister-acum la muncă, la doamna Olgu, după ce înainte fusese la mediu și și mai înainte la finanțe. Și io, omu care trage cu urechea și se chinuie să-și îndese poveștile ăstea în sutien, ca pe niște șervețele care să îmi umfle cupa de la A la D.

-Nu sunt niciodată bani. Mi se blochează computerul când vorbesc cu contribuabilul, ce fac? Îi spun: mi s-a blocat calculatorul 40 de minute, reveniți? Un scaun costă 100 de lei, mă chinui luni de zile să obțin aprobarea să îmi schimbe scaunul că mă rupe spatele. IT-ul a zis clar că serverele sunt vechi și o să crape. Și atunci să te ții.

Monica lucrează de 20 de ani la administrația financiară. Oferă consultanță agenților economici. Îi place ce face. Mult. Evită politica, Mircea, director de la o firmă care produce acumulatori, zice: Feher, fără politică, te rog. Nu pot să mă abțin și zic Sooooroooooșșșș în timp ce facem poza de grup.

Ei râd, Feher, cine dracului te-a pus să dai la contabilitate?

Păi altfel nu vă cunoșteam pe voi.

Mira zice că deși a fost mai nasol pe vremea lui Boc când le-au tăiat salariile bugetarilor și ei mergeau acasă cu 900 de lei, frică atât de mare ca acum nu a fost niciodată. Oamenii se uită dreapta, stânga, spate, față, sus, jos înainte să semneze o hârtie. Își fac trei cruci, pupă trei moaște, aprind 3 lumânări până să decidă în favoarea unui furnizor.

Ești de capul tău. Instituția aia care îți ia bani pentru asigurări sociale, șomaj, sănătate, dracu să te ia, face pasul la ofsaid și te lasă singur în careu.

Tot Monica spune că știe de la colegele de la inspectoratul financiar, că sunt date în judecată de agentul economic pe care l-au “călcat” și că instituția care le-a trimis în control le lasă în acest Vietnam juridic fără apărător sau bani care să le acopere cheltuielile de judecată.

Cum mă, că și pe noi când ne dădeau baronii în judecată în anii `90, ziarul se constituia parte civilmente responsabilă. Că doar eu nu am deturnat redacția amenințând-o cu unghiera că dacă nu publică articolul, le dau panarițiu la toți.

Ehh, alte vremuri, alți oameni.

Contabilul. Cine ar fi crezut că este una dintre meseriile cele mai periculoase din România? Ținuți în țarcuri birocratice de către elita politică din administrația centrală sau locală, prinși între etajele sociale ca o Ană a lui Manole, sacrificându-se pentru binele comun, contabilii și-au scos capetele din bugete și și-au dat seama că zăbrelele din jur nu sunt puse ca să nu lase hoții să intre cât să nu îi lase pe ei să iasă.

Beau un rachiu de gutui și mă gândesc la Shawshank redemption. Monica și Mira și Corina, toți colegii mei de la Contabilitate și Informatică de Gestiune care nu sunt în mormânt sau în ministere, ar trebui să învețe ceva de la bancherul Andy. Că ei sunt stăpâni pe caiete, că ei știu unde au toți baroneții banii, că ei au deschis conturile din paradisurile fiscale și tot ei le pot goli, că evadarea lor din pârnaia pe care au construit-o politicienii în jurul nostru înseamnă totodată eliberarea noastră.

Aș face proiecții cu Shawshank Redemption la administrația financiară, la direcția de recuperare impozite și taxe, la inspecția financiară, la gardă și la ANAF, oriunde niște contabili mici, îngropați în cifre nu înțeleg că pe spatele lor, pe frica sau nepăsarea lor s-au ridicat munți de abuzuri, hoții și ticăloșii.

Și atunci când s-or simți copleșiți de furie că directorul x a mai adus o verișoară sau nepoată sexi să plimbe niște foi pe 5000 de lei la vreun serviciu financiar din primărie, aș respira adânc de 3 ori, mi-aș aduce aminte vorbele lui Andy și aș arunca dosărelele cu toate abuzurile șeficilor în presă.

I guess it comes down a simple choice: Get busy living, or get busy dying.

Luminițe, căciuli suedeze, pancarte vesele, vuvuzele, copii în cârcă, pe de-o parte. Jandarmi călare, primărițe și ministrese platinate, mustăți trimate și buze catifelate la televiziunile mincinoase, pe de altă parte.
Suntem două grupuri de turiști vizitând în acelasi timp un monument istoric, unul de japonezi și unul de ruși, fiecare rămânând în barierele limbii lui, neafectat defel de vorbăria de lângă el care, incomprehensibilă fiind, devine un zgomot de fond ca lătratul câinilor sau huruitul bormașinilor.

Existăm în același spațiu fizic dar la etaje diferite de moralitate și niciunul dintre cei care locuiesc în podul valorilor nu vrea să plătească pentru inundația din demisolul conștiinței iar cei de jos nu vor să dea bani pentru țiglele de pe acoperișul național.
Suntem uniți de identitatea națională prin care fiecare din noi înțelege altceva.
Dar mai suntem uniți de altceva, de identitatea religioasă, ortodoxia, religia îmbrățișată de peste 90% din populația țării.

Nicio revoluție nu poate să aibă loc fără mase, biserică sau armată. În fiecare revoluție din lumea asta, reformatorii din armată sau biserică au fost cei care au asigurat victoria revoluției.
În Ucraina anului 2014, maidanul a avut parte de susținerea necondiționată a unei coaliții de biserici ucrainiene.

“They stand defiant before shield-wielding riot police, clutching gilded crosses and inspiring the freedom-seeking masses in Kiev’s Independence Square.

But the clergy of Ukraine are more than leaders of the protest that threatens to split the nation’s troubled alliance with Russia. They are a link to Ukraine’s historical independence, before the Russian Revolution led to the Soviet occupation that lasted until 1991 but still hovers above like a dark cloud. Amid the escalating violence, priests have been seen defying police, leading civilians safely past them and performing last rites on those killed in the clashes.” (http://www.foxnews.com/world/2014/02/21/ukraine-priests-provide-protest-inspiration-proud-link-to-pre-soviet-era.html)

Nu are sens să întrebăm de ce nu este biserica ortodoxă română în stradă, alături de turma de credincioși care s-a ridicat împotriva clasei politice românești care ne scoate din Europa și ne trimite din nou în poala pedofilului rusesc.

BOR-ul este o instituție la fel de coruptă ca lumea politică românească. Catedrala Mântuirii neamului va fi gata în 30 noiembrie și va costa 90 de milioane de euro, fără finisaje. Biserica scapă basma curată din orice scandal, fie cu profesorul de religie cu mâncărimea la ouă, fie cu pedofilul Pomohaci, fie cu implicarea în spălarea de bani din trafic de armament din țări africane, fie cu tăieri de păduri, fie cu construcții de mânăstiri, fără autorizație, în parcuri naționale, fie cu exorcizări criminale.
Bisericii i se iartă orice pentru că biserica este aliatul cel mai important pentru primarul hoț al pesedeului, el merge cu popa la pescuit, cu popa joacă vinerea șeptic și bea un vin de țară.

Biserica iartă corupția și bisericii i se iartă corupția. O mână spală pe alta. Iar în noiembrie 2018, 100 de ani după marea unire, catedrala va fi gata să-și mântuie ocupanții. Să ne primească pe toți, la ceas de sărbătoare, împreună.

Dar noi nu o să mai fim aici, noi ăștia din grupul de turiști japonezi. Vom fi plecat din țara să ne facem o altă țară.
Și aici intervine ipocrizia BOR-ului care nu înțelege că centenarul unirii nu poate fi sărbătorit doar cu juma de popor. Că atitudinea bisericii în fața acestui cataclismic val de emigrări trebuie să fie acea a preoților ucrainieni care au ieșit în maidan, interpunându-se între manifestanți și scutieri.
Biserica trebuie să înțeleagă că ce se întâmplă acum în țară este asemănător cu Maidanul lui 2014, mai insidios și aparent mai puțin mortal, o infecție care te ucide în câteva luni, nu în câteva ore. E malarie, nu ebola.

Biserica trebuie să înțeleagă că proiectul unității naționale nu poate să fie realizat fără o națiune. Acum sunt 3,4 milioane de români afară. După această iarnă, vom fi 5 sau poate 6. 99% dintre cei care au plecat sau vor pleca sunt tineri, forța de muncă a patriei care ar trebui să construiască următoarea sută de ani de Românie. Sunt elitele, sunt intelectualii, sunt conștiința spirituală a poporului român. Știu, cuvintele ăstea sunt tocite ca o pereche de flecuri de mersul apăsat al propagandei pe coridoarele de marmură ale Casei Poporului.
Politicienii sunt demagogi, hoți, ticăloși. Nu mă aștept de la ei să gândească mai departe de termenul de judecată în dosarul de corupție care îi privește. Dar în biserică mă aștept să fie preoți care să priceapă că poporul ăsta se risipește ca un stol de pescăruși în care intră alergând un grup de labradori.

Oare nu există în biserică preoți care să înțeleagă că cele două Românii au nevoie de un translator care să îi ajute să înțeleagă celebra scandare: ce vrem noi, e și pentru voi?
Dacă nu, vom rămâne cu luminițele, căciulile suedeze și vuvuzelele, protestând de data asta de la Londra sau Madrid sau Oslo. Iar platinatele își vor acoperi sfioase cu basma capetele când vor intra în Catedrala Mântuirii Neamului. Dar mântuit folosit cu înțelesul popular: isprăvit, terminat.

Sfârșit.
https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2014/02/20/dramatic-photos-ukraines-priests-take-an-active-role-in-protests/?utm_term=.e72e4de18c3e