Archive

Monthly Archives: January 2018

Luminițe, căciuli suedeze, pancarte vesele, vuvuzele, copii în cârcă, pe de-o parte. Jandarmi călare, primărițe și ministrese platinate, mustăți trimate și buze catifelate la televiziunile mincinoase, pe de altă parte.
Suntem două grupuri de turiști vizitând în acelasi timp un monument istoric, unul de japonezi și unul de ruși, fiecare rămânând în barierele limbii lui, neafectat defel de vorbăria de lângă el care, incomprehensibilă fiind, devine un zgomot de fond ca lătratul câinilor sau huruitul bormașinilor.

Existăm în același spațiu fizic dar la etaje diferite de moralitate și niciunul dintre cei care locuiesc în podul valorilor nu vrea să plătească pentru inundația din demisolul conștiinței iar cei de jos nu vor să dea bani pentru țiglele de pe acoperișul național.
Suntem uniți de identitatea națională prin care fiecare din noi înțelege altceva.
Dar mai suntem uniți de altceva, de identitatea religioasă, ortodoxia, religia îmbrățișată de peste 90% din populația țării.

Nicio revoluție nu poate să aibă loc fără mase, biserică sau armată. În fiecare revoluție din lumea asta, reformatorii din armată sau biserică au fost cei care au asigurat victoria revoluției.
În Ucraina anului 2014, maidanul a avut parte de susținerea necondiționată a unei coaliții de biserici ucrainiene.

“They stand defiant before shield-wielding riot police, clutching gilded crosses and inspiring the freedom-seeking masses in Kiev’s Independence Square.

But the clergy of Ukraine are more than leaders of the protest that threatens to split the nation’s troubled alliance with Russia. They are a link to Ukraine’s historical independence, before the Russian Revolution led to the Soviet occupation that lasted until 1991 but still hovers above like a dark cloud. Amid the escalating violence, priests have been seen defying police, leading civilians safely past them and performing last rites on those killed in the clashes.” (http://www.foxnews.com/world/2014/02/21/ukraine-priests-provide-protest-inspiration-proud-link-to-pre-soviet-era.html)

Nu are sens să întrebăm de ce nu este biserica ortodoxă română în stradă, alături de turma de credincioși care s-a ridicat împotriva clasei politice românești care ne scoate din Europa și ne trimite din nou în poala pedofilului rusesc.

BOR-ul este o instituție la fel de coruptă ca lumea politică românească. Catedrala Mântuirii neamului va fi gata în 30 noiembrie și va costa 90 de milioane de euro, fără finisaje. Biserica scapă basma curată din orice scandal, fie cu profesorul de religie cu mâncărimea la ouă, fie cu pedofilul Pomohaci, fie cu implicarea în spălarea de bani din trafic de armament din țări africane, fie cu tăieri de păduri, fie cu construcții de mânăstiri, fără autorizație, în parcuri naționale, fie cu exorcizări criminale.
Bisericii i se iartă orice pentru că biserica este aliatul cel mai important pentru primarul hoț al pesedeului, el merge cu popa la pescuit, cu popa joacă vinerea șeptic și bea un vin de țară.

Biserica iartă corupția și bisericii i se iartă corupția. O mână spală pe alta. Iar în noiembrie 2018, 100 de ani după marea unire, catedrala va fi gata să-și mântuie ocupanții. Să ne primească pe toți, la ceas de sărbătoare, împreună.

Dar noi nu o să mai fim aici, noi ăștia din grupul de turiști japonezi. Vom fi plecat din țara să ne facem o altă țară.
Și aici intervine ipocrizia BOR-ului care nu înțelege că centenarul unirii nu poate fi sărbătorit doar cu juma de popor. Că atitudinea bisericii în fața acestui cataclismic val de emigrări trebuie să fie acea a preoților ucrainieni care au ieșit în maidan, interpunându-se între manifestanți și scutieri.
Biserica trebuie să înțeleagă că ce se întâmplă acum în țară este asemănător cu Maidanul lui 2014, mai insidios și aparent mai puțin mortal, o infecție care te ucide în câteva luni, nu în câteva ore. E malarie, nu ebola.

Biserica trebuie să înțeleagă că proiectul unității naționale nu poate să fie realizat fără o națiune. Acum sunt 3,4 milioane de români afară. După această iarnă, vom fi 5 sau poate 6. 99% dintre cei care au plecat sau vor pleca sunt tineri, forța de muncă a patriei care ar trebui să construiască următoarea sută de ani de Românie. Sunt elitele, sunt intelectualii, sunt conștiința spirituală a poporului român. Știu, cuvintele ăstea sunt tocite ca o pereche de flecuri de mersul apăsat al propagandei pe coridoarele de marmură ale Casei Poporului.
Politicienii sunt demagogi, hoți, ticăloși. Nu mă aștept de la ei să gândească mai departe de termenul de judecată în dosarul de corupție care îi privește. Dar în biserică mă aștept să fie preoți care să priceapă că poporul ăsta se risipește ca un stol de pescăruși în care intră alergând un grup de labradori.

Oare nu există în biserică preoți care să înțeleagă că cele două Românii au nevoie de un translator care să îi ajute să înțeleagă celebra scandare: ce vrem noi, e și pentru voi?
Dacă nu, vom rămâne cu luminițele, căciulile suedeze și vuvuzelele, protestând de data asta de la Londra sau Madrid sau Oslo. Iar platinatele își vor acoperi sfioase cu basma capetele când vor intra în Catedrala Mântuirii Neamului. Dar mântuit folosit cu înțelesul popular: isprăvit, terminat.

Sfârșit.
https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2014/02/20/dramatic-photos-ukraines-priests-take-an-active-role-in-protests/?utm_term=.e72e4de18c3e

Statul român îmi bagă în mâna în buzunar, nu, nu, de fapt nu, îmi sucește mâna dreaptă la spate și mă obligă să mi-o vâr eu singură în buzunarul stâng din care să scot 8000 de lei pe care să îi dau lui, statului, ca el, statul să îmi ofere pensie și servicii de sănătate în spitalele lui infecte.
În acest timp, parlamentarii liberali, pe tamjă cu parlamentarii pesede, dau o lege care spune că dezvoltatorii imobiliari, ăia de fac zeci de milioane de euro în marea bulă imobiliară românească, sunt scutiți de la plata taxelor. De ce? Or fi dezvoltatorii imobiliari sărmani, trăiesc în căsuțe de chirpici, cu bășici de porc în loc de geam?
Statul român îmi ia 8000 de lei mie și altora ca mine, facili d-ăștia care trec prin viață nesădind un pom, neclădind o vilă, neambalînd un bmw, neatârnînd de gât un kil de aur, neluînd o șpagă de 600.000 de euro. Pentru că nu trăim pe picior mare, cu 7 degete la fiecare labă din care 2 opozabile ca să ne apucăm temeinic de craca puterii, suntem amendați.
Statul ne amendează pentru viețile noastre mărunte, petrecute între cărți, la birouri, cocoșați la computere.
Statul ne ia 8000 de lei acum, cu declarația 600, pentru că noi nu am fost în stare să respirăm larg, grandios, să arăm vârtos ogorul mănos al banului gros.
Ce folos să trăiești așa?
Asta ne spune statul dându-ne astfel un șut în dos care, se știe din bătrâni, întotdeauna e un pas înainte. Căci uite cât de bine a ajuns Grindeanu și brăileanu și teleormăneanu.
Ca atare, pentru că eu sper ca și la anul să plătesc 8000 de lei în avans statului sau, de ce nu, că tot e gigainflație, să plătesc 30.000 de lei, vă rog să cumpărați cărțile mele: Splendidul loc al fericirii supreme (Mongolia, Coreea de Sud și Japonia) și America dezgolită de la brâu în jos, volumele 1 și 2 (Argentina, Chile, Antarctica, Uruguay, Brazilia, Columbia și Peru).

Ajutați-mă să câștig bani mulți și promit că îi voi investi în dezvoltarea unui proiect imobiliar la Videle, acest tărâm magic unde femeile puternice ca doamna Vasilica sau ca doamna Carmen ar trebui să se mute să respire aerul încărcat de estrogen teleormănean, cel mai puternic estrogen, cel care îți permite să alăptezi o nație întreagă cu succes, devotament, ospitalitate, grijă și loialitate.

Proiectul meu imobiliar se va chema Mulțimea Videle și se referă la golul pe care femeile acestea puternice l-au simțit în viața lor până când PSD-ul și domnul Dragnea le-au ajutat să devină niște oameni împliniți.

Cărțile sunt de vânzare în librării și pe site-ul editurii Trei. Cred că și pe elefant și libris.

Statul român are nevoie de mine și eu am nevoie de voi. Deci cumpărați cărți și vedeți dacă v-ar coafa emigrarea în America de sud sau, de ce nu, în Mongolia creșterii economice double digits (mă rog, acum 4 ani așa era).
Sau, de ce nu, ne mutăm și facem un sat dacic în Amazonia, îi vom spune: satul paralel. Sau poate îi vom spune în cinstea primul prim ministru femeie al României, Videle.

Apropo, am trecut o singură dată prin Videle, prin 1984, schimbam un tren. Ce gară superbă, ce amintiri de neuitat. Peronul scobit, invadat de ierburi palide, amintea de  Angkor, o civillizație care s-a predat plină de spirit de sacrificiu naturii. Maică-mea a coborât să îi spună ceva unei țigănci care încerca să plaseze 2 pepeni și garnitura s-a zmucit și a pornit. Mama a fugit după tren, taică-miu, netotul, a apucat-o de antebraț și a smuls-o de pe peron.

Dacă rămânea, pun pariu că mama era acum cel puțin președintele țării, că nu stătea ea la discuții cu mutul ăla de la Cotroceni, îl trimitea instant după țigări.

De data asta nu mai cântă Sinatra ci păsărelele. M-am trezit la 5 dimineața pentru că azi e zi de scos camere foto puse acum 6 luni pentru depistat populația de leoparzi din Phinda. Deja e foarte cald, când ne oprim, soarele plonjează din cer direct la mine în poală.
Girafe placide, zebre psihotice, antilope în pragul infarctului, elefanți nepăsători, gheparzi vigilenți, lei trândavi și bivoli iritați, e atât de simplu aici să știi cu cine ai de-a face.
În țară, animalele se comportă diferit. Elefanții sunt psihotici, zebrele vigilente, girafele nervoase, gheparzii placizi.
Deși crezi că înțelegi ce se întâmplă, perplexitatea anatomică a participanților te zăpăcește.
Și iată-ne din nou, într-un alt ianuarie, cu trompetuțe, steaguri, tobe, fluiere și luminițe de telefon, luptând împotriva unui regim inept care și-a dat jos al doilea prim ministru, împletincindu-se în propria mizerie.
Ne întoarcem în anii 90?
Nu.
Ne întoarcem în 1977. În anii letargiei în care ne mințeam că e bine, Ceaușescu e mișto. În anul în care făceam bancuri cu șopârle și eram mulțumiți că înțelegeam subtilitățile.
Cutremurul nu se întâmplase încă.
Cutremurul va să vie.
Suntem în februarie 1977. Mai sunt doar câteva zile.

feher

Unde sunt eu e cald și cântă Frank Sinatra. Nu am crăpat, deși câteodată mă gândesc că nu ar fi rău. Sunt într-un purgatoriu dragnian, am tot ce vreau dar aș vrea mai mult. Aș vrea să fiu acolo, să ies în Piața Universității, să îmi înghețe urletele împotriva gunoiului pesedist, să se transforme în gratii care să îi închidă pe infractori în pârnăi aerisite din care nu mai pot ieșii 42.000 de ani, până la următoarea încălzire a planetei.
Pe facebook, deputați ai opoziției plăpânde ne cer să apărăm justiția, cum prieteni, că d-aia v-am ales să ne arătați calea. Ne spun deputații că încă suntem în faza în care nu am pierdut tot, că împreună învingem. Mi se pare mie sau sună a reclamă proastă la rachiu de pufoaică?
În Polonia, Bulgaria, Spania sau Italia ies sute de mii de oameni la un protest, milioane în Coreea de Sud. În Mexic…

View original post 540 more words

Pădurea trosnește în jur dar turma de 70 de elefanți e mai bine camuflată decât ordonanța 13. Ce straniu că un animal atât de mare reușește să se facă atât de ușor invizibil.
Exact ca un politician versat, nu îl vezi decât atunci când vrea el să iasă la drumul mare.
Acesta este un text despre premierul Japoniei, Shinzo Abe, un domn care a adus pentru prima oară după anii 60, vrajba în politica niponă.
În iulie 2015, am asistat la un protest pus la cale de liberali împotriva guvernării Abe. LIberalii ăn Japonia sunt pensionari, oameni pentru care Pax Americana este mântuirea.
De atunci, Abe mai mai că și-a rupt gâtul în sondaje pentru ca nea Kim și glumeața amenințare a unei noi catastrofe atromice, să-l aducă în octombrie back in business.
Un elefant despre care ai putea crede că este unul asiatic, ușor de călărit, domesticit, pus la cărat lemne. Dar ai crede greșit. Premierul Japoniei este poate cel mai periculos, revizionist, militarist, putinist lider pe care îl are Asia acum. Căci Kim nu se pune, desigur, el este doar Bokonon, pus în locul în care poate să fie folosit ca sperietoare de câte ori este nevoie ca lumea să se uite în altă parte când Trump, Putin, Erdogan sau Netanyahu, fac câte o mizerie.
Deci să nu ne grăbim să aplaudăm rezultatele domnului Abe ci să privim cu neliniște mișcările domniei sale.

feher

În Ginza se bea, în Shinjuku se bea, în metrou, pe Oedo line, miroase a soju și sake și bere și bale curg translucide pe cămășile albe a prea devreme adormiților, căci nu-i nici 9 seara. În jurul clădirii guvernului sunt strânși japonezii vii.
Vii și nervoși.
E mult spus că sunt strânși. De fapt sunt dispersați, au ocupat fiecare dintre cele 812 colțuri ale clădirii guvernamentale (complexul are și un parc, pardon, mai multe, iar guvernul japonez e tupilat ca haiducul în tufănele). Protestatarii au ocupat trotuarele și intersecțiile, dar nu intră pe carosabil. Nu. Sunt pe trotuare, prin gardul viu, câteva mii, o miime din milioanele care umplu capitala și beau, beau, beau sau merg beți deja acasă, cu gulerul bălit de somnul adormiților întru nepăsare.
Protestatarii au o scenă, pe scenă sunt niște cetățeni cu microfoane și super stații de amplificare. E lumină și se cântă hip-hopește…

View original post 650 more words

Câte cărți ai scris?
3.
Păi intră în Uniunea Scriitorilor, o să primești bani la pensie mai mulți.
Nu, mulțumesc, nu vreau să am de-a face cu impostorii care…
Bătrânul clipește, are o față de broască picată pe parbriz, uimită de catastrofa miraculoasă din care face parte, trimisă de Dumnezeu să pedepsească omenirea păcătoasă.
Cum adică să nu iau bani de la stat? Numai proștii nu iau bani de la stat. Iar el nu e prost. Pe lângă pensia de ziarist de câteva mii de lei, a mai făcut rost de o mărire de 3000 și bagă în buzunar cam 6000 de lei pe lună. De 2 ori mai mult decât unul din cei doi ziariști de conflict adevărați pe care îi are România. Mai are și pensie de handicap, adică intrare gratuită la filme și teatru, bilete de tren gratis.
Doar proștii nu iau de la stat.
Proștii dau la stat. Declarația 600, ați auzit de ea? Trebuie depusă până în 31 ianuarie și raportat acoloșa ce bani ai făcut din drepturi de autor, chirii, pfa, dividende și activități piscicole și agricole. Și dacă depășești un anumit plafon îi dai lu`statul câte 665 lei/lună, contribuție la sănătate și pensie.
Să o luăm cu începutul. Ca om care lucrează pe drepturi de autor, nu am fost idioată și mi-am făcut acum 16 ani pensie privată, adică o poliță de asigurare care îmi va furniza lunar o sumuliță pentru pastilele de hipertensiune și artrită.
Idioată aș fi fost dacă aș fi crezut că statul român, ăsta care nu este capabil să recupereze sumele de la marii datornici, ăsta de îi iartă de datorii, ăsta de face privatizări pe 1 leu, ăsta de mută insule în afara bazinului hidrografic al Dunării, ăsta de joacă alba neagra cu acțiuni la purtător, ăsta de mă bagă pe mine la bulău dacă nu îmi plătesc impozitele dar care îi lasă pe toți penalii să umple parlamentul și să voteze împotriva începerii urmăririi penale a colegilor, idioată aș fi fost deci dacă aș fi crezut că statul român o să-mi plătească mie pensie.
3,4 milioane de români sunt afară, o să mai plece 1 milion în anul ăsta, ascultați-mă pe mine. În țară rămân copiii, bătrânii, revoluționarii, ziariștii octogenari cu realizări mărețe în domeniu și desigur politicienii. O să ne plătească ei pensiile?
Mai departe. Am contract cu o clinică privată. Nu vrea să ajung în sera cu nozocomiale, la asistente abrutizate care te lasă să te svârcolești de durere pentru că ești țigancă, țărancă, nu ai făcut temenele destule sau nu le-ai dat destulă șpagă, nu vreau să fiu operată de autocrați în halate care taie și spânzură și uită să mai coasă și să te dea jos din ștreang. De aceea plătesc la privat, e scump, îmi permit, d-asta muncesc.
Dar acum statul cel ticălos, statul care ia de la mine și dă la pensionari de la Scânteia și la generali de securitate să aibă de transplant de rinichi și de șpagă la spitalele de stat, statul ăsta îmi bagă mâna în buzunar și mă obligă pe mine, om care muncește pe drepturi de autor, deci nu beneficiază de pensie și de asigurare de sănătate, să cumpăr aceste promisiuni goale cum că o să iau o pensie de la stat și voi avea parte de acces gratuit la servicii de sănătate în spitalele publice.
Dar eu nu vreau dragă statule să îți plătesc ție ceva ce nu vreau să cumpăr. Sunt diabetic, nu vreau sã cumpãr zahãr. Nu o să mai merg niciodată în spitalele de stat și stiu cã nu o să am pensie de stat, că dacă acum ești praf, ce o să faci peste 20 de ani? Nu o să mai ai bani nici să-ți cumperi un loz cu zodii în ritmul în care furați de stingeți toți.
Declarația 600 pe care statul ne obligă, cu sula în coaste, să o depunem și semnăm, este poate cel mai urât atac din ultimii 15 de ani pe care statul îl dă la buzunarul nostru, al celor care am ales statul paralel. Da, am ales privatul, am ales corporațiile, am ales căi de a ne trăi viețile în afara coordonatelor statului român.
Plătim mai mult ca să avem servicii mai bune.
Nu. Greșesc. Plătim mai mult ca să avem servicii. Punct. Căci nimeni, dar absolut nimeni din țărișoara asta, nici chiar Maria Grapini sărăcuța, nu mai crede povestea cu gratuitatea serviciului medical sau a învățământului.
Și atunci de ce aș accepta eu ca statul să mă oblige să cumpăr cioara de pe gard, cioara vopsită de pe gard, cioara de carton, vopsită, de pe gard, când e atât de evident că e o cioară de carton, vopsită, că la prima ploaie se va transforma într-un cocoloș umed, că nu o să croncăne niciodată și niciodată nu va zbura?
Declarația 600 este o metodă ca statul să ne ia, lunar, 665 de lei pentru servicii pe care nu le va presta niciodată. Sub amenințarea amenzilor și pușcăriei dacă nu plătești taxele. Este o formă de extorcare exact ca cea folosită de mafioți, italieni, ruși sau albanezi.
Numai proștii nu iau de la stat, așa se zice.
Eu zic că numai proștii se lasă, la nesfârșit, prădați de un stat hoț și ticălos. Ascuțiți-vă avocații, scoateți din teacă cei mai buni consultanți, flexați-vă brandul juridic și haideți la atac.

Premierul vorbește la televizor. Este decis și dur, nu te joci cu premierul. Confundă bădărănia cu onestitatea, se exprimă cu o grosolănie de autobază, “băi”, “sculă”, vocabularul scos pe tarabă are un miros acru, de picior transpirat.
Orice chelner, șofer de taxi, cameristă din Africa de sud se exprimă mai demn, mai elegant, mai puțin triumfător în agresivitatea de cățel care îți coțează piciorul.
Deîndată jurnaliștii adulmecă în discursul premierului zorii unei noi epoci în PSD. O zboară pe Carmen ceea ce înseamnă că îl zboară pe Liviu ceea ce înseamnă libertate, democrație, demnitate.
Demnitate.
Ăsta e cuvântul pe care televiziunea liberă și independentă l-a cățărat pe soclul gol al anilor `90, cel de pe care statuii comunismului i se făcuse vânt cu 3 ore înainte.
Unde a dispărut demnitatea?
O să spuneți că țara arde și baba se piaptănă, că îmi pasă de retorică, semantică, topică, lexic mai mult decât de faptele clasei politice, că mă împiedic în dăcât-uri, ăstea, băi, scule, măi animalule, în loc să mă desfăt cu viitorul onest, transparent, corect și drept care se întinde în fața ochilor mei, la televizor.
Că sufăr de miopie lingvistică. Poate că așa e. Dar eu cred că vorbele, în țara în care faptele sunt doar proiecții ale lor, sunt extrem de importante.
La început a fost cuvântul.
Băi, boilor, târfelor, dăcât, dã-te-n căcat, ca și, sculă pe basculă, belea, cobor jos, au ieșit din mica lor ogradă domestică și au ajuns în gurile guvernanților, parlamentarilor, președinților.
Asaltul buruienilor lexicale e însoțit de schimbarea accentului, tonului, rostirii. Cuvintele, să moară ce-am pe casă, ies din gât, ca o flegmă din gâtul unui fumător. Buzele sunt strânse, vorbele trebuie să sugă burta atunci când țâșnesc afară, sunt șuierate, agresive, ca niște câini care au scăpat pe sub un gard.
Discursul public e cocălăresc, răutăcios, injurios, aleșii nu fac niciun efort să se pieptene și să pună costumul de duminică atunci când se prezintă în fața noastră. Ies frecându-se la ouă, în chiloții pătați de urină și cu maieul stropit de sos.
Cândva la sfârșitul celui de-al treilea mandat al lui Iliescu ceva s-a schimbat în limba română vorbită la televizor. Invazia de vulgaritate, enterteinment de mâna a 7-a, ciacalacacichicea, a dus la erodarea bunului simț și acum suntem aici. Premierul e un șofer de tir, cu un vocabular meschin, și miniștrii lui sunt niște cercopiteci agramați care se desfășoară într-un reality tv pe care poporul îl adoră pentru că poporul urăște elita. Poporul vrea scuipați, țâțe și baliverne, vrea să creadă că, într-o zi, și el poate să fie ministru de interne sau al muncii sau al educației. De ce nu? Liviu Pop sau Olguța sau Carmen sau Mihai sunt și ei băeți și fete la fel ca orice cârciumar din Tecuci, Aiud, Fetești sau Bolintin. Ce-o fi greu să ajungi ministru, nu trebuie decât să faci o școală, să cobori la Pucheni să-ți cumperi ceapă și doctorate de pe marginea drumului și gata, ești ministru.
Am vorbit de curând cu un amic care vrea să schimbe Constituția. Să introducem lustrația, să reducem puterile parlamentarilor de a apăra colegi cu probleme penale.
Eu aș zice că numărul 1 după examinarea psihologică a candidaților, făcută de către o comisie de medici care să nu poată fi cumpărată, amenințată, șifonată, să fie un test de limba română. Vocabular, gramatică, interpretare pe text.
Pentru că sărăcia limbajului, stimați cititori, duce la artroza spiritului. E semnul unei impotențe morale care se varsă în decizii. Oamenii puțini în vorbe-nu pentru că sunt tăcuți-sunt cei agresivi în pumni și scuipați. Sunt țațe, scandalagii, bătăuși.
Iar o țară condusă de ei arată exact ca România de azi, murdară, obraznică, neatentă, cu ochii injectați și părul vâlvoi, ieșită dintr-un chiolhan din care nu își mai amintește nimic, cu portofelul ciordit și o stranie durere de anus.

Stânca este roșie, iese ca un genunchi julit de sub fusta junglei verzi. Pădurea pare întinsă pe spate, toropită sub cerul albastru, cu părul udat de apele râului maro în care doamnele rechini au urcat să nască rechini mici. Dacă te trezești la 4 dimineața și vii la marginea apei Mzimvubu poți să le vezi spinările, așa spune James, recepționerul care este gay, alb și surâzător. E interesat de zodii mai mult decât de economie, randul s-a prăbușit azi după ce ANC, PSD-ul sud african, a zis că nu va lua în discuție la congresul pe care îl ține acușica, suspendarea președintelui Zuma. Avem alte lucruri mai importante de vorbit decât soarta președintelui care este oricum pecetluită. Va fi pensionat, își va păstra uriașa avere, vine Ramaphosa, el e bun, e miliardar, nu o să fure.
Japonezii nu mai cumpără obligațiuni sud-africane, exporturile au scăzut, mai sunt 20% rezerve de apă pentru Western Cape și în mai Cape Town-ul și cei 4 milioane de locuitori ai săi vor fi deconectați de la rețeaua de apă. Se cheamă ziua Zero, zice Brian.
O să trebuiască să mergem la punctele de aprovizionare, cu damigene și butoaie.
Și probabil cu pușcoace.
Ziua zero e aproape. Oamenii fac duș cu găleata între picioare, să salveze apă cât pot, nu ai voie să speli mașina, nu ai voie să pui apă în piscină, nu ai voie să uzi grădina.

La micuța fermă pe care Richard si o finlandeză propășită în Cape Town a populat-o cu ceapă, busuioc, mentă, varză și oamenii străzii, e George care nu are dinți dar are un dinte împotriva guvernelor lumii. Stă la umbra unui pin, alege fire de tarhon și spune așa:

-De ce există bani și bănci? De ce există guverne? Ca să ne asuprească. Trăiți toți într-o iluzie, credeți că sunteți liberi să faceți ce vreți voi. Hahahahaha, dacă munciți pentru bani, sunteți sclavi. Cu toții. Ați uitat natura, ați uitat că-se întoarce către pinul cel mare care îl acoperă cu umbră blândă-puteți să mâncați ace, sunt pline de nutrienți, coaja are vitamine. Totul e la îndemână. Trebuie doar să deschideți ochii. Nu, nu doar. Pentru voi e prea târziu. Cunoașterea are 3 faze. Prima e cea a intuiției, știi pentru că ești parte din tot, ești frate cu pinul și cu menta și cu ceapa și furnica. Apoi e educația, cea pe care au primit-o cei dinaintea noastră, literatură, muzică, artă. Iar acum suntem în faza de aid-ucation. Limitativă, împachetată în doze specializate, ca ochelarii de cal sau funia de care este legată oaia ca să nu fugă. Ești învățat în școli să fii o rotiță a uriașului mecanism civilizațional care distruge natura, îi seacă resursele. Pentru că nu știi decât ceea ce te-au învățat ei, ești dependent de sistem, nu ești întreg.
Tace, trage aer în piept, tac, nu știu ce să zic. Sunt doar o rotiță fără voce care ascultă vocea unui om știrb și liber să numere fire de tarhon la umbra unui pin.
-Ce v-a învățat sistemul de mici? Competiție. Note. Cei care nu au note bune sunt proști, nu sta cu ei în bancă. Nimeni nu îți spune că un copil care nu e bun la matematică poate e bun la muzică sau la poezie sau la bucătărie, că împreună cu el, tu, ăla bun la matematică, poți să faci chestii fantastice, că trebuie să colaborăm, nu să concurăm.
Știi că în creierul fiecăruia dintre noi este un loc exact pe mijloc, nu în dreapta, nici în stânga și acolo este casa sufletului care controlează al treilea ochi pe care sistemul nu vrea să îl activăm. Nu vrea să ne întoarcem la natură, vrea să lucrăm pentru el, pentru bani.
Dar banii nu există.
George e epuizat. Ne luăm la revedere și plecăm, rotițe inepte, fiecare pe șleaul pe care și l-a format. Richard spune că micuța grădină lucrată de homeleși pe teritoriul unei școli se bate cu administrația orașului să aibă acces la un izvor. Administrația preferă să îl îngroape în gunoi decât să îl dea drogaților, alcoolicilor, albilor și negrilor fără dinți dar cu al treilea ochi deschis.
La 1266 de kilometri depărtare, râul Mzimvubu curge domol, plin de doamne rechin lăuze. Copii îmbrăcați în rochițe roșii se bălăngăne pe cauciucuri legate cu sfori de brațe vânjoase de arbori.
Păsări cu ciocul lung, îndoit întrebător, croncăne în perechi și sigur nu vorbesc despre japonezii care nu mai cumpără bonduri sud-africane sau despre prăbușirea randului.
Într-un birou niște oameni importanți decid câți bani să bage în buzunar de pe urma unui proiect de unitate de desalinizare a apei care să salveze Cape Townul de sete.
Dar banii nu există și ziua Zero e aproape.