Archive

Monthly Archives: July 2018

În fața cafenelei, un bărbat cântă grăbit la chitară. Cântă ca și cum fiecare ciupitură de coardă înseamnă un dolărel ajuns în cont. O femeie se oprește lângă el îi dă niște bani, apoi pornește să danseze, la fel de grăbită, dansează cu scop, dansează ca să-și plătească o datorie la bancă. Dă din buze, îngânând versurile strigate de chitaristul iute de mână, apoi se oprește brusc și pleacă.
Un bărbat îmi spune ceva din gura care se deschide defrișată, Schweighoffer a trecut pe acolo, împărțind securi în stânga și în dreapta. Cuvintele ies șuierate, pardon, ce ați spus?
De unde suntem?
România.
Uau, ce țară frumoasă. Nu aveți niște mărunt, mi-e foame, mi-e sete.
Avem mărunt căci în țara noastră frumoasă totul e mărunt, sufletul omului a fost și el mărunțit, mestecat, făcut pastă și turnat în mațe de plastic. Cremvurști de suflet de român, cu E17, E201 și aromă de omenie.
Ieri au închis o stradă și au făcut petrecere pe ea.
O scenă într-un capăt, jazz. Lângă, 4 terase cu ravioli, cu cârnați trași în țeapă, cu bere artizanală, guacamole și DJ hip-hoperi care suflă în microfon, ciuf-ciufiii-ciuf, bagă bași și doi nonagenari chinezi se opresc să îi privească. El are mustăți albe și ochelarii lui Bono din 92, pare Stela Popescu deghizată la Cu mască și fără mască. Ea e Rodica Bitănescu, se ține dură de un baston în care sigur ascunde o katană.
La 10 metri de ei, un bărbat cu perucă roșie, 120 de kile strânse într-un costum de balerină, mulat și sclipitor pe burta, fundul și picioarele cocoțate pe pantofi cu toc, filmează un meci de wrestling. Un colos tatuat cu figură de tahitian se bate cu un pakistanez în blugi și tricou. Pe ring intră și un fecior cu bărbuță blondă, bustul gol și iegări mov, lucioși. Zbang, tahitianul îi frige un scaun de metal pe spate. Mulțimea urlă, tahitianul întreabă cine e cel mai bun și dacă suntem gata de o înfruntare adevărată cu lanțuri la marginea ringului în loc de sfori.
Daaaa, suntem gata.
Nu e ușor să instalezi lanțuri în loc de sfori. Poporul se plictisește cât timp se întâmplă administrativele și bagă pase cu o minge de fotbal american pe deasupra ringului. Stela Popescu și Rodica Bitănescu pleacă șontâc, șontâc spre sectorul grecesc al străzii.
O coadă de 60 de persoane se termină la taraba unde servește Adonis. Grecul taie carnea de pe cele trei țepușe gigant care se învârt la trei metri în spate. Dar cine stă la coadă ca să își cumpere carne arsă? Toți așteaptă ca grecul cu brațe tatuate și torso de balerin să-și ridice ochii din gyros, să-și treacă, eventual, mâna peste fața ușor transpirată și să-și pironească ochii negri în ochii tăi, întrebându-te: cu țe te țervesc?
Ăsta trebuie să fie cel mai bun biznis din lume într-un oraș în care stoluri de băieți în pantaloni scurți și maieuri cu găurele trec dezinteresați pe lângă cete de muieret cocoțate pe tocuri, tatuate pe orice bucățică de piele iese de sub haine și, de obicei avem de-a face cu un sutien și o pereche de pantaloni rămași mici când erau în clasa a IV-a. Angajezi un grec frumos, nedefinit sexual, e și pentru ei, e și pentru ele, e chiar și pentru cuplul Triadelor chinezești care bălește privind mișcările brațelor lui Adonis care nu se oprește din tăiat și împachetat dar dă din cap pe ritmul muzicii negrilor de lângă.

Sunt mese de ping-pong, sunt butoaie de bere și aici, întins la soare pe o bancă este un domn care recită din Shakespeare. Richard al III lea.

Now is the winter of our discontent
Made glorious summer by this sun of York;
And all the clouds that lour’d upon our house
In the deep bosom of the ocean buried.
Now are our brows bound with victorious wreaths;
Our bruised arms hung up for monuments;
Nici domnul acesta nu are dinți.
Îmi aduce aminte de o poveste auzită acum 10 ani despre o pereche de nemți ajunși în anii 20 în Galapagos. El, doctor Ritter și-a scos dinții ca să observe dacă i se vor întări gingiile cu timpul și dacă gura lui va suferi o mutație, se va adapta noii diete chiar din timpul vieții. Soției, venită complet nepregătită, i-au putrezit dinții, a trebuit să îi scoată cu hârlețul. Apoi cei doi au împărțit o pereche de dinți făcuți de domnul Ritter din oțel.
Dinți de oțel pentru omul nou.
Petrecerea bulevardului torontez arată ca un bairam de țigani în Ferentari, când închid o stradă, dau drumu la un grătar, scot boxele în geam și pornesc o horă. Doar că acolo nu se perpelește gyros și nici nu se recită Shakespeare.
Dar cine are nevoie de Shakespeare când îl ai pe Adi Minune. Toți banii din lume nu există, așa a spus el într-un moment de revelație.
Dar nimeni nu l-a auzit. Căci dacă îl auzeau, Dragnea și Vâlcov, Ghiță și Ponta și Udrea, poate acum nu mai eram unde suntem, pe marginea drumului, așteptând o rată să ne ducă departe.
În altă parte.
Oriunde. Chiar și într-o țară unde nu ai nevoie de dinți ca să supraviețuiești. Doar de niște mărunt și de bunăvoința semenilor tăi.

I, that am curtail’d of this fair proportion,
Cheated of feature by dissembling nature,
Deformed, unfinish’d, sent before my time
Into this breathing world, scarce half made up,
And that so lamely and unfashionable
That dogs bark at me as I halt by them.

Un băiat împușcă 15 oameni într-un parc. O fată de 18 ani și una de 10 mor. Băiatul este ucis în schimb de focuri cu poliția. Părinții lui spun că suferea de depresie. Dintotdeauna.

Pe stradă trec pe lângă mine 3 zdrahoni, discută aprins tehnicile de fentare a glonțului în cazul unui depresiv cu armă care ar intra pe terasă. Sau în bar. Sau ar începe să tragă acum, la semafor. Long history of mental health challenges, așa spun părinții ucigașului.

Unde am mai auzit asta?

La Jennifer. Soțul ei de 54 de ani s-a spânzurat acum 2 luni. Era alcoolic, depresiv și provenea dintr-o familie cu long history of mental health problems. A crescut, împreună cu ceilalți frați și surori, în orfelinat și apoi pe la familii vitrege care îi primeau doar ca să încaseze ajutorul de la stat. A reușit să iasă din sărăcie, a mers la universitate, a fost avocat. Și apoi gata.

-Îl rugam să coboare de la etaj, în jurul orei 5 când mă întorceam de la serviciu, îmi era frică să nu-l găsesc eu mort. Atât mai făcea în ultimul timp, cobora la 5, bea un pahar cu apă, urca la loc.

Jennifer spune că epidemia de sinucideri din Canada a atras atenția guvernului federal care a creat un program național cu psihologi și numere de telefon la care poți să suni când ai pune mâna pe frânghie sau pe pușcă să te duci în oraș să spulberi capetele unor conaționali. Din ce în ce mai multe personalități apar în presă recunoscând că suferă de boli psihice.

-E ok să spui că ai fost internat, e normal să spui că ai gânduri suicidale. E firesc să îți dorești să intri cu mașina în parapete. Asta este societatea pe care am clădit-o.

Vicky este marxist-leninistă. A luptat împotriva sistemului pe vremea lui Ford, pe vremea lui Nixon, pe vremea lui Carter, pe vremea lui Reagan. E fan Varoufakis, Assange și Snowden, citește Intercept și finanțează Democracy Now!

Acum e pensionară, proprietară unei vile superbe, cu piscină-pe care o împarte cu toți vecinii. A true communist.

Vicky vorbește despre traffic rage, turbarea de autostradă. Oameni care intră în vrie acolo, în burta mașinii, singurul loc în care sunt doar ei cu gândurile lor. Dar ce te faci că gândurile lor, crescute pe frustrările serviciului, pe imbecilitatea șefului, pe lentoarea traficului, spun: uite-l pe boul ăla care ți-a tăiat fața, mergi după el și rupe-i bara.
Normalitatea e să fii bolnav de nervi. Anormal e să fii zen.
O țară întreagă pe calmante. Zbor deasupra unui cuib de isterici.
Asta trebuie că își zic pescărușii speriați de trosnetele artificiilor de la cascada Niagara. Mulțimea uită schizoid de apele care explodează în nori imenși de vapori și urlă de fericire urmărind scânteile aurii. Niagara e ignorată exact cum bolile psihice sunt ignorate și eu mă trezesc gândindu-mă la depresivul cu un cuțit care acum ar putea să-și taie loc spre moarte printre oamenii ăștia strânși ciopor să-și facă selfieuri. Mă uit după ieșiri, nu mă amestec în mulțime.
Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai nebun din țară?

După campaniile din anii 70-80 care au dus la revoluția LGBT, acum începe o nouă cruciadă, cea pentru recunoașterea normalității tulburărilor psihice.
Nebunul nu este legat de pat cu lanțuri de oțel, nebunul nu este lăsat să putrezească în vreun ospiciu, nebunul este președintele Americii, d-asta America este bastionul democrației și libertarianismului.
Jonestown. Revolutionary suicide.
Oare de ce boală psihică suferă susținătorii PSD, milioanele care i-au votat și care declară că o să-i mai voteze, deși e clar pentru toată lumea că prețurile sunt razna, inflația e giganticã, creșterile de pensii sunt, de fapt, micșorări, se crapă în spitale, la ușa spitalelor, în curtea spitalelor, inundațiile rad juma de țară, căile ferate se deșiră, șoselele sunt mâncate de molii, pocnesc conductele și orașe de sute de mii de locuitori se usucă fără apă cu săptămânile?
România e deprimată. România se sinucide. Sfoara se cheamă PSD.
Dar moartea ne-o dorim noi ca popor.
Doar suntem daci. Dacilor nu le era frică de moarte.
Ci mai degrabă de viață.
PS. Acum 20 de ani, Toni a făcut un material pentru Ora 7, bună dimineața care se numea: Starea sănătății mentale a poporului român.
Oameni amărâți cântau în Cabina Protv, sperând să ajungă celebri. Doamne ce succes a avut materialul lui Toni. S-a râs mult, a fost pomenit ani de zile. Acum nu mai râde nimeni de nebuni, pentru că suntem toți cu nervii praf. Singurul lucru care mă mai miră este că nu a ieșit încă niciunul cu barda să taie potecă în oamenii strânși la vreun spectacol folcloric făcut de doamna Firea.
Probabil că nu a fost încă promoție la Hornbach.

Am scris asta acum un an jumate. Lucrurile au luat-o complet razna. Orice om îi este frica de Viorica cînd deschide gura. Ce-aveti ma cu ea, omul e supus greselii. Asa spun spãlãtorii de cadavre ai lui Ghita si Voiculescu.

Iar poporu, idiotizat, isi face bunker anti-Soros care uite, a pus foc în Grecia. Mã cert de 2 ore cu indivizi care imi scriu pe facebook ca sunt fascistã cã nu vrea penali in functii publice, apoi spun ca penalii fac legi mai bune decat astia fara dosare. Apoi zic ca Dragnea nu e condamnat definitiv deci trebuie sa beneficieze de prezumtia de nevinovatie.

Poporul, saracul. E cald, si cind e cald creierul e cazut intr-o rîna la marginea drumului. Crede ca pipiul spagatistului cu incontinenta verbala este apa. Moare otravit cu uree poporul. Si de cald. Prostia nu il omoara caci prostia nu doare.

Si nici nu e tratabila.

Acum 20 de ani pe vremea asta terminam facultatea. Ultima sesiune, licență, petrecere într-un beci, sărit pe Prodigy, în sfârșit maică-mea putea să se laude că are fiică economistă, presiuni să merg și eu la o bancă, să am salariu bun, să trăiesc într-un mediu onest, să las dracu bețivii ăștia din presă, o să-mi distrug ficatul și tinerețea.
Lasă-mă domle-n pace. Trăim vremuri revoluționare. E iunie 1997 și uite guvernul.
Ciorbea premier. Ciumara la finanțe. Severin la Externe. Ulm Spineanu ministrul reformei. Tăriceanu ministrul industriei și comerțului. Valeriu Stoica la Justiție. Alexandru Athanasiu e ministrul Muncii și protecției sociale. Babiuc e la Apărare. Gavril Dejeu e la Interne. Dinu Gavrilescu la Agricultură. Băsescu la Transporturi. Sorin Pantiș e ministrul Comunicațiilor. Akos Birtalan al Turismului. Virgil Petrescu al Învățământului. Nicolae Noica e ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului. Ștefan Drăgulescu e ministrul sănătății. Caramitru e la Cultură. Herlea e la Integrare Europeană, Duvăz e la relația cu Parlamentul și Valentin Ionescu e la privatizare.
Mai sunt câțiva, mediu și sport, 25 cu totul.
Cu trei mai puțini decât cabinetul lui Tudose.
Mă uit la listă.
Ciumara, Spineanu, Dejeu, Gavrilescu, Birtalan (da, ca orice ungur care se respectă, se pare că a împărțit niscaiva CD-uri cu Transilvania ținut secuiesc și d-aia o fost țâpat din guvern la prima remaniere), Nicolae Noica, Virgil Petrescu, Drăgulescu (rector la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, acuzat de traseism și cã ține cu dinții de scaunu de rector), Caramitru chiar, Herlea, Opriș, Valentin Ionescu, Stănescu niște oameni decenți.
Stoica ulterior vârât prin dosarul Becali-MApN, contracte bănoase pentru servicii juridice cu o grămadă de firme și instituții de stat.
Alexandru Athanasiu 10 ani mai târziu scufundat până peste mustăți în Microsoft II.
Babiuc, la 15 ani după prezența în guvernul Ciorbea împarte pentru 2 ani celula cu Becali pentru scandalul schimburilor de terenuri.
Sorin Pantiș, 7 ani cu executare pentru ICA.
Ioan Olteanu prins într-un vârtej penal cu Miss Bistrița, Alina Bică și alte scandaluri cu chirii încasate aiurea.
Duvăz, multimilionar, combinat cu Ilie Sârbu și Iacov, afaceri cu Petrom, băiat încă neprins de nimeni cu fofârlica, deși se știe clar că o ține undeva, prin buzunar.
Tăriceanu, Ciorbea, Băsescu și Severin au evoluat toxic, distructiv și autodistructiv.
Dar privind lista celor 25 de atunci nu ai cum să nu remarci că am ajuns acum bătaia de joc nici mãcar a unor tâlhari. Cumva asta presupune un nivel de inteligență pe care 99% dintre indivizii din guvernul lui Tudose nu-l ating, în ciuda doctoratelor, masteratelor, diplomelor, școlilor de vară, de seară, de siguranță națională, de siguranță arsă, de siguranță nesigură cu care s-au căpătuit toți.
Nu sunt tâlhari. Sunt niște fâțe, bagaboande, hahalere, șulfe, cocalari, imbecili, gorobeți, nerozi, neghiobi, curve, o adunătură de lături și lătrăi fără creier care cred că butonii sunt ceva pe care trebuie să apeși în lift și PIB-ul este codul pe care îl bagi la telefon.
Acum 20 de ani am avut un guvern în care s-au strecurat și indivizi care s-au ticăloșit. Dar, pe lângă ei, au fost oameni cu care ai fi putut să ai o conversație civilizată despre ultimele cărți citite.
Au trecut 20 de ani. Idiocracy este real.
Suntem din ce în ce mai proști. Și vorba lui Ghighi Bejan, nu există vaccin împotriva prostiei. Ați fost vreodată vaccinat în cap?

Coboară din mașină, se dezmorțesc și se uită lung după șoldurile șoferiței din SUV-ul care a oprit în fața lor. Unul din ei își aprinde o țigară, vorbesc tare, aud ceva despre cauciucuri. Închid portbagajul și mă uit în direcția lor. Unul are ochiul stâng acoperit cu o pâclă albă. Celălalt are ochi verzi deschis. Amândoi sunt tineri, maxim 30 de ani, tricouri mulate peste burți umflate, parcă au un colac pus în jurul pântecului care să-i ajute să plutească în caz de naufragiu.
Și ce altceva sunt ei decât niște naufragiați?
-Hei, hei, strigă ochi verzi, do you know how much pay for ferry?
-I don`t know. I am a tourist.
-We are tourists.
Cel cu ochiul ascuns în ceața cataractei vorbește un pic mai bine engleză.
-We are from Toronto. You?
-I am from Romania, like you boys. 
-Yes, spune ochi verzi apoi înțelege brusc: din România doamnă?
-Da.
Se repede să-mi pupe mâna. O ridică spre buze și, când ajunge în dreptul lor, întoarce mâna lui și își sărută încheietura.
-Sunteți de mult plecată din țară?
-Nu. 3 săptămâni. Voi?
-De 15 ani suntem aici, spune ochi verzi. O.V., ca să fie mai scurt. Deci nu stați aici?
-Nu. Turistă.
-Și aveți viză?
-Nu e nevoie de vi..
-Cum să nu fie? Niște prieteni d-ai mei au vrut să vină și nu au putut, că nu aveau..
-Este eTA, electronic travel authorization.
-Aia e o viză falsă.
-O iei pe 7 dolari, trebuie doar să ai pașaport biometric, d-ăsta nou, pe 5 ani.
Intrăm împreună în clădirea administrației ferryboatului. Ochi Alb și O.V. se plâng că e închisă cafeteria. Le e foame. Se plâng și de compania de la care au închiriat mașina, cauciucurile sunt tocite. 
-Ce faceți în insula Prince Edward? îi întreb.
-Turiști, cum ce?
Nu mă pot opri să nu mă gândesc că au furat mașina și au venit aici să o vândă vreunui cumpărător. Mi-au spus că au venit 2 zile din Toronto încoace, s-au oprit la hoteluri frumoase, așa au spus, frumoase, atunci când le-a fost somn și apoi au continuat să conducă, bucurându-se de țara în care stau de 13 ani.
Acum sunt doar 13.
Pe ferryboat se bucură ca niște copii. Își fac selfieuri, filmează.
O.V. spune că îi trimite nevestei care este în România. Părinții lui sunt aici, așa zice. Au venit acum 18 ani, ba nu, acum 25 de ani, imediat după ce a picat Ceaușescu. Ochi Alb mănâncă singur la masă, O.V. bântuie. Ne vede la coadă la cafeterie, se bagă în fața unei familii cu 2 copii mici, scuze me, scuze me. E în spatele meu. Face calcule cu voce tare adunând ce are în mâini: un hotdog, o cola, un biscuite, o salată. Nu-i ajung bani, ar mai avea nevoie de 1 dolar. Nu avem noi 1 dolar? Nu că nu ar avea bani, are, are și cash și card dar sunt în mașină. Mașina este în burta ferryului, la 2 minute de cafeterie pe scări. Ochi Alb a dispărut și din nou mă gândesc că încearcă pe undeva portierele celorlalte vehicule.
-Nu am, am doar card.
-Mi-am permis că nah, suntem români.
-Îmi pare rău, chiar nu am decât card dar uite, hotdogul este la jumate de preț, deci îți ajung banii.
Plecăm la masă. Îl aud spunându-i casieriței: god bless you, thank you, thank you, god bless you.
E clar că a obținut o extrareducere.
Un grup de bărbați de la masa vecină cu el îl întreabă de unde e. Spune România. 
-Ce faci în Canada? 
-Turism.
-De când ai venit?
-2 săptămâni.
Așa mai vii de acasă. Termină de mâncat și începe să se învârtă iar printre scaune, iese pe punte, intră. E surescitat.
Se așează lângă noi și spune că  are 28 de ani și 3 copii. 
-Unii la 40 de ani nu au 3 copii, adaugă, cumva mândru de el, cumva îngrijorat.
-Unde sunt copiii?
Acum spune că în Canada. Peste 5 minute spune că sunt în România. Unde nu se va mai întoarce niciodată, e belea în România. Surorile și frații lui, 8 frați și 3 surori, sunt toți în România și el îi va aduce aici.
-Cum Dumnezeu sunt în România dacă părinții tăi sunt de 25 de ani aici?
Tace un pic apoi spune că el aici muncește onest. E măturător, câștigă 6000 de dolari pe lună. E foarte bine în Canada unde nu este rasism. El e aici de 7 ani și toată lumea se poartă frumos nu ca acasă, în Ferentari. 
-Da, acolo e urgie, spun eu și el brusc se uită chiorâș la mine.
-Comunitatea voastră e victima rasismului, îi spun. În Ferentari.
Se mai liniștește. Nu am zis că e țigan. Nu am rostit cuvântul, am spus comunitate.
Dar totuși aici e scump și nu poate să-și cumpere casă, cu tot cei 6000 de dolari pe lună câștigați ca măturător. Dar acasă are casă, în Pipera și-a luat, lângă Gigi Becali cu care are și un filmuleț de când a fost în vizită în Canada. 
Se străduiește să-l găsească și în timpul ăsta apare Ochi Alb care începe să vorbească țigănește.
-Ce limbă e asta?, întreb eu cu o voce prefăcută.
-Țigănește, spune Ochi Alb relaxat. Sunt multe, cum se zice, dialecte. Sunt argintarii, cocalarii, costorarii, aurarii, gaborii. Uneori ne înțelegem, uneori nu. Dar noi suntem țigani românizați, adică ne îmbrăcăm ca voi, nu e nicio diferență.
E din Vâlcea el. Nu are copii și nici nevastă. Vrea să știe dacă atunci când am depus cerere de viză ne-au păstrat pașapoartele?
Nu. Că avem eTA. Nu viză. Pașapoartele le păstrează la cerere de azil. Noi nu avem treabă.
Ochi Verzi e încurcat. Repetă într-una că nevastă-sa, care nu a venit până acum din România că are o problemă de familie, trebuie să se predea, așa cum s-a predat el și gata. O să aibă acte, tot.
Ochi Alb e degajat. Spune că a fost înainte în Statele Unite unde colecta și recicla deșeuri.
-Pe lună ajungi, într-o echipă de 5 oameni, la 10.000 de dolari. Dar aici până nu ai actele în regulă ăștia nu te lasă să faci afacerea ta. Asta aș face, o afacere cu reciclare.
Am ajuns pe insula Prinț Eduard. Coborâm la mașini. Baftă le spunem și ei pleacă undeva, să facă turism în beznă.
Sunt primii români de etnie romă pe care i-am întâlnit în 3 săptămâni de când sunt aici. Nu am auzit vreun român emigrat în Canada să se plângă de sosirea lor masivă.
Cu toate astea, în luna mai a apărut știrea că un val de cereri de azil ale românilor ajunși în Canada după eliminarea vizei a fost întâmpinat de autorități cu îngrijorare și este posibil să conducă la reintroducerea acesteia. 
https://globalnews.ca/news/4245044/asylum-seekers-border-canada-number-drops-romania-visa/
“As of Dec. 1, 2017, citizens of Romania and Bulgaria no longer need a visa to travel to Canada for short stays of up to six months. Hussen was asked how many asylum claims there have been from Romanian citizens since that time, and Paul MacKinnon, assistant deputy minister for strategic and program policy, informed the committee that it stood at 1,022.
That’s a significant rise since February, when the total stood at 232. By comparison, just 120 Romanians claimed asylum in Canada in all of 2016.
The increase was enough to prompt a meeting with Romania’s ambassador to Canada over the winter months, and officials confirmed on Thursday that a limit has been set for the number of asylum claims Canada will accept from Romania before it reinstates the visa requirement.
The committee was told that the government would not disclose that number “out of respect for the relationship” between the two countries.”
În muzeul migrației din Halifax te izbești de dovezile rasismului practicat de autoritățile canadiene de când e lumea.
Nu numai populațiile First Nations (indienii din Canada) au fost victimele persecuțiilor rasiale ale autorităților din teritoriile canadiene ci și chinezii, indienii subcontinentali, africanii, japonezii și, desigur, evreii. Povestea celor 907 evrei ajunși în 1939 pe vasul St. Louis în Halifax și întorși de autorități în Germania nazistă a dus la crearea unui monument al Holocaustului care a fost inaugurat în septembrie 2017 și a costat aproape 9 milioane de dolari. În același timp, primul ministru Justin Trudeau a anunțat pe 8 mai că guvernul canadian își va cere oficial scuze pentru refuzul primirii celor 900 de evrei germani. 
Dacă evreii chinezii, japonezii și triburile de nativi au primit scuze din partea autorităților pentru tratamentul suferit (nu știu dacă au primit și monument, ca evreii), țiganii încă sunt persecutați.
O știre CBC din octombrie 2015 spunea :
”Canada-bound Hungarians with valid travel documents have been interrogated at Budapest’s international airport and denied permission to travel by unidentified officials dozens of times in recent months.” Those pulled out of the line have been asked, “Are you Roma?” The CBC article adds, “The airline [Air Transat] said Canadian officials have recently been present in Budapest to screen passengers about the purpose of their planned trips to Canada. …[Canada Border Services Agency] spokesperson Line Guibert-Wolff [says] the CBSA has ‘liaison officers’ who help airlines ensure passengers are properly documented.” (https://canadians.org/blog/canada-blocks-roma-refugees-visa-tensions-threaten-ceta)
În Montreal, de ziua Canadei, pe 1 iulie, găști de bărbați și femei în negru mărșăluiau prin centrul orașului cerîndu-i lui Trudeau să nu mai primească refugiați. Liberalismul o să distrugă țara. Și emigranții o să distrugă țara. Apoi se opreau la magazinul chinezesc și-și luau o bere mai ieftină.
Cum sunt văzuți românii în Canada?
Aurelia spune: foarte bine. E de 17 ani aici predă animație la o universitate din Montreal. Câștigă foarte bine, are mașină și un apartament într-un bloc plasat central, cu mochetă pe holuri, piscină și grătar pe acoperiș. Nu are de-a face cu prea mulți români dar nu a auzit vreodată de vreun pocinog în care să fie implicat vreun român. Nimeni nu clipește când spui: sunt din România.
E undeva în Europa, deci e bine, înseamnă că nu ești vreun american stupid care a votat cu Trump.
Românii sunt disperați să se asimileze, să dea bine, să fie acceptați. Canadienii spun că sunt muncitori, inteligenți, educați. 
Într-adevăr, de fiecare dată în interacțiunea cu localnicii, suntem tratați ca niște oameni care înțeleg cu ce se mănâncă orice subiect mai delicat. Un emigrant din El Salvador este încântat că știm rolul Statelor Unite în războiul civil și cade pe spate când zicem Farabundo Marti.
Noi, emigranții, posibilii emigranți, noi copiii popoarelor mici și violate de vecini mai mari și răi, ne admirăm metodele de supraviețuire.
Noi știm că, orice am face, pentru țările în care vrem să emigrăm, suntem cu toții niște țigani. Cândva poate un guvern ne va cere și nouă scuze.
Până una alta îmi amintesc semnul făcut cu o carioca roșie pe formularul de la intrare în Canada. Ofițerul de frontieră a fost uimit când a văzut că vrem să stăm o lună și 2 săptămâni.
Poate vrem să cerem azil. Poate vrem să profităm de eTA.
-Scriu o carte despre Canada, am spus. Scriu despre călătorii.
Și pentru că sunt albă și am păr aproape blond, am reușit să trec. Mă gândesc la Ochi Alb, care avea și-un dinte îmbrăcat în aur, și mă întreb ce a zis el că face în Canada, pentru cât timp a venit. Și mai ales pe unde. 
Pentru unii nu e niciodată duminică.

Muzeul războiului din Ottawa e imens.
Pe lângă tancuri, puști, avioane și gloanțe, sunt depozitati în el munți de propagandă.
Straniu cum, deși ai ajuns la 8927 de metri altitudine, nu crăpi. În bilet primești mască de oxigen și șerpașul care te împinge de la spate pe versanți.
Este greu să scrii despre Canada căci este greu să pătrunzi nenumăratele layere de spoială pe care zugravii deștepți le-au așezat pe hula navei. Au fost și sunt de toate, mereu de partea binelui, chiar și acum când binele este un ceas desfăcut din care toată lumea a servit câte-o rotiță.
E foarte greu să scrii despre Canada căci ostașii de aici sunt băieții buni, sunt peacekeeperi, sunt ăia de aduc ciocolată și democrație și demnitate. Canada e țara unde homosexualul pakistanez, femeia afgană și apatridul palestinian ajung să învețe ce înseamnă să fii cetățean. În spatele lor flutură în vânt drapelul cu frunza de arțar.
E greu să scrii despre Canada pentru că primești la intrare o pereche de ochelari roz pe care, dacă îi dai jos, ești amendat. Nu ai totuși cum să nu remarci că toți șoferii de uber sunt libanezi, somalezi, irakieni, yemeniți, libieni. Și nu veniți ieri. Veniți acum 30 de ani, acum 24 de ani, acum 26 de ani. L-au găsit mai iute pe Isus și au intrat în detașamentul martorilor lui Iehova decât au primit un job la o bancă sau, cei care sunt medici dintre ei, la un spital.
Canada are cel mai bun PR din lume.
Se bat în toate războaiele din lume, dar nimeni nu-i înjură.
Când mă gândesc la asta, îmi spun cât noroc avem cu prostia noastră mândră și incomensurabilă.
Cu onesta noastră declarare a idioțeniei, zilnic, pe toate posturile de televiziune.
Pe 18 noiembrie 2014 am scris acest post.
Iohannis câștigase alegerile și Muie Ponta nu se transformase încă în Muie PSD.
Muie PSD-Mișcarea Umanistă Împotriva Epidemiei PSD.
Nu e o obscenitate. E doar un acronim.
Am învățat de la cei mai buni.
De la canadieni.

feher

În 17 noiembrie 1996 am ieșit în stradă, sărbătorind câștigarea alegerilor de către Emil Constantinescu. ”Acum Emil!”-așa ziceau afișele electorale ale candidatului CDR. ”Țapul”-îi ziceau susținătorii lui Iliescu și Vadim în revista România Mare. Țapul cu voce tremurătoare, indecisă, ușor efeminat în gesturi, profesorul de geologie care a înfrânt sistemul din spatele inginerului de la ape. ”Jos Iliescu” s-a strigat atunci, ”Am învins”-s-a strigat atunci, ”Jos comunismul” s-a strigat atunci, ”Libertate” s-a strigat atunci.

Patru lozinci care au fost scandate din nou, 18 ani mai târziu în Brașov, într-o noapte rece de noiembrie. La care s-au adăugat: ”Puie Monta” și ”Muie Ponta”. Mult sex oral. Cine și-ar fi închipuit acum 18 ani, protestatari care să-i strige lui Ion Iliescu: ”Muie Iliescu”. Nu ziceți că nu are cadență. S-ar fi putut cânta: ”I-li-escu, Muie Iliescu!” Dar nu s-a întâmplat asta.

Suntem noi mai spurcați, ăștia de acum, înrăiți de sistem, de…

View original post 315 more words

Șoferul e din Libia. A venit de un an și jumate în Ottawa, a fugit imediat după rievolușiăn în Cipru cu soția și cei 3 copii. Între timp a mai făcut un copil. Canada e cea mai bună țară din lume și canadienii sunt cel mai cumsecade popor de pe planetă. După ei sunt irlandezii care s-au purtat minunat cu el.
Învață limba engleză și muncește. Încearcă să facă ceva pentru țara care l-a tratat atât de bine. Libia nu poate fi salvată. Au distrus-o și el vrea să-și salveze copiii. D-aia a fugit, să-și salveze copiii, pentru el totul s-a terminat. Nu are mai mult de 40 de ani.
Mi-e rău. Un libian vrea să facă ceva pentru țara care l-a primit. Noi o distrugem pe a noastră.
Am prieteni care nu suportă USR.
Sunt o gașcă de cârpaci ăștia de la USR. Sunt niște puști cordiți, sunt ba de stânga, ba de dreapta, sunt dezamăgitori.
Au invitat-o pe Kovesi să candideze. Huooooo!!! Cum să inviți pe cineva dintr-o instituție de forță să candideze?
Penibililor. Dacă am putea să ne luăm votul înapoi, am face-o fără să clipim, urlă masa de votanți plictisiți să înjure doar PSD-ul.
Și ce-i cu mizeria asta de inițiativă, fără penali în funcții publice? Orice interzicere a drepturilor este o măsură extremă, care servește cui? Corupția nu e mai mare decât pe vremea lui Năstase, spune prietena mea Ema. Corupția nu e endemică în România, zice ea, de ce să își piardă drepturile și cetățeanul care acum 15 ani a fost prins cu un joint și are dosar penal și de ce, dacă peste câțiva ani se va criminaliza homosexualitatea, să nu poată candida la funcții publice un homosexual?
Ema a făcut Dreptul și spune că problema limitării drepturilor politice are rezolvare deja pentru că judecătorul este îndrituit să le limiteze.

Eu nu am făcut Dreptul. Eu nu știu dacă este corupția mai mare acum față de perioada domniei lui Năstase. Dar cum ștacheta este pusă atât de sus-să ne amintim că, pe vremea lui Năstase nu mai exista nici urmă de presă liberă în România, când doar Evenimentul Zilei, revistapresei.ro, actualul Hotnews, și Realitatea mai ziceau ceva-mi-e greu să cred că știm cu adevărat cât s-a furat pe vremea lui Năstase.
Și tocmai pentru că totul s-a petrecut în bezna debaralei liniștii noastre unde ne-a închis papa Iliescu și guvernările lui fesenisto-țărănist-liberale-pedeseriste, cred că ciuperca iubitoare de întuneric și umezeală a corupției s-a înmulțit.
Nu este vorba doar de parlamentari corupți, ăștia sunt vârful piramidei. Este vorba despre munții de funcționari publici din primării, prefecturi, administrații, servicii publice, de directori de școli și grădinițe de stat, de Secureanu și Vrăbiuța, de directori de Direcții. O rețea de nași, fini, verici, amante, nepoate, mătuși, cumetrii și preteni care fură, fură, fură, fură. Mulți, enormi de mulți, sunt de la începutul timpurilor în sistem profitând de inabilitatea noastră istorică de a acționa la înălțimea momentului.
Dacă am fi o țară normală, dacă am fi început cu lustrația în 1990 și nu cu Ion Iliescu, Măgureanu și Hrebenciuc, azi nu mai era nevoie să strângă USR semnături pentru Fără penali în funcții publice.
Cum însă putoarea din societate vine de la cadavrul simțului nostru moral, iată-ne vidanjînd, 29 de ani mai târziu, o țară scufundată în rahat, atât de obișnuită cu mirosul ăsta încât îi pute curățenia.
Nu suntem o țară normală Ema. Dacă am fi o țară normală, ca Spania, nu am avea politicieni care ar candida din închisoare cum a fost cetățeanul din Baia Mare ales primar direct din bulău.
Nu.
Cetățeanul aflat la închisoare nu pentru că este gay sau pentru că a avut un dosar pentru că a fumat un joint acum 17 ani, era băgat pentru infracțiuni de corupție asociate cu funcția pe care o ocupa. Și a fost ales de popor, că a făcut și lucruri bune pentru urbe. Nu poți să ferești poporul să fie prost și să se arunce de pe un pod înalt de 40 de metri, crezând că poate să zboare. Poți însă să îi pui niște plase de sârmă în care să-l prinzi.
Nu o fi corupția mai mare decât pe vremea lui Năstase dar este endemică. Este în orice interacțiune cu statul, de la nașul de tren, la intrarea în Academia Română, de la obținerea unui post pentru nepoțică la Biblioteca Județeană până la folosirea pușcăriașilor să muncească la ridicarea vilei unui consilier local.
E atât de răspândită încât nimeni nu mai clipește când i se cere șpagă la spital sau la universitate.
Vaccinul este o formă de prevenție a răspândirii unei boli.
Asta ar trebui să facă această modificare de Constituție. Să vaccineze societatea, să încerce să mai salveze ceea ce poate fi salvat de la contaminarea cu virusul acesta sinistru. Într-adevăr, există și oameni ai sistemului care nu sunt corupți. Dar cât o să poată să rămână neinfectați?
Există procurori, există justiție, există judecători care pot să decidă dacă fapta penală aduce și ridicarea drepturilor politice sau nu.
Dar genul ăsta de tratament caz cu caz este posibil în vremuri normale, nu în plină epidemie.
Un corupt în funcție publică este un borg, un personaj colectiv, un clan. El vine la pachet cu șoferul, secretara, verișoara. Sistemul metastazează urgent când este penetrat de un corupt care încet face loc celulelor lui în defavoarea celulelor celorlalți.
E epidemie.
Iar în epidemie izolezi sursa și aduci vaccinul.
Eu așa am văut în filme. E drept că nu sunt medic.
Fără Penali în funcții publice este șansa pe care o avem acum să stopăm ciuma care ne mănâncă.
Pentru cei dintre voi care au uitat, mai jos lucrul care ne-ar fi salvat. Dar nu s-a întâmplat. Pentru că FSN și CFSN și cine o mai fi fost nu au vrut ca unor securiști și activiști de partid să li se încalce drepturile fundamentale.

“Propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al Romaniei ar putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice, fara o experienta politica deosebita. Tot in acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar intaririi institutiilor democratice si clarificarii pozitiei ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere in cunostinta de cauza, cu cartile pe fata.”
Vouă nu vă vine să plângeți când vă dați seama ce am făcut atunci?
Vouă nu vă vine să plângeți gândindu-vă că o să ratăm și această șansă?
Voi nu vreți să faceți nimic pentru țara asta ca să nu ajungeți șoferi de Uber într-o țară unde iarna ține 7 luni?

Unu plus unu face 78.
Citesc CV-ul lui Darius Vâlcov. E cusut cu ață roz bombon. A făcut științe economice, ca mine. Dar eu sunt lucrător cu ziua în publicitate-cum zice Ciutacu, iar el este Richelieul PSD-ului.
La 23 de ani eu lucram la ProTv, câștigând 2 milioane de lei pe lună din care îmi plăteam chiria de 100 de dolari, țigările și îmi mai rămâneau bani de cremvuști și muștar Tecuci. La 23 de ani, Darius Vâlcov era uns director general al Băncii Populare pentru Dezvoltare Slatina. BPR a fost copilul unui giga-escroc, Emil Botea, și a dat faliment în 2001.
Zicea Ziarul de Iași pe 1 noiembrie 2001:
Datoriile catre deponenti se ridica la aproape 700 de miliarde lei, iar daca se adauga plata furnizorilor de servicii si datoriile catre stat se situeaza intre 700 si 800 miliarde lei. In acelasi timp, exista creante de 400 miliarde lei sub forma imprumuturilor acordate membrilor cooperatori si alte active a caror valoare contabila se ridica la aproximativ 80 de miliarde lei. BPR are in evidenta 50.000 de creditori.
Darius Vâlcov a stat cuminte în funcția de director general al unei cooperative de credit intrată în faliment până în 2004 când s-a mutat șerif la Octogon SRL, o fabrică de mobilă din Slatina care a făcut în ultimii 10 ani o singură dată un profit de aproape 3400 de lei (în 2008, după ce Vâlcov era deja primarul Slatinei), deși cifra de afaceri umblă la câteva sute bune de mii de lei.
Buuun. Dar să ne întoarcem un pic la epoca directoratului general la BPR, o cooperativă de tip SAFI, FNI, Caritas, care a ruinat zeci de mii de români gușteri, majoritatea votanți PSD, nu-i așa?
Aici scrie cu lux de amănunte genul de piraterie practicat de gașca de la conducerea BPR. Totul se înscrie în tipicul meschinăriilor ticăloase ale reptilienilor puiți de PSD. Mașini vândute cooperativei la prețuri astronomice. Imobile în care managerii locuiau dar care figurau în acte ca sedii ale băncilor. Împrumuturi pe șustache luate de Emil Botea, președintele BPR, cu aprobarea Consiliului de Adminsitrație, vezi bine.
Emil Botea a ajuns în pușcărie, pentru altă escrocherie, nu pentru giga țeapa de la BPR.
Dar de ce e important Botea și BPR?
Pentru că anul trecut vuia presa: Senatorul PNL Florin Citu considera ca, dupa atacul la adresa sistemului bancar, premierul Mihai Tudose ar trebui sa isi piarda functia. Totodata, liberalul sustine ca seful Executivului ar fi comis fapte penale si ca Liviu Dragnea si Darius Valcov ar intentiona sa transforme EXIM Bank intr-o “banca de dezvoltare a PSD”.
Noua generatie de baieti destepti isi face banca, iar cu ajutorul FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii, n.red.) isi pune in aplicare proiectele personale, nu pe cele de interes national. Nu mai conteaza ca EXIM Bank a fost creata sa sprijine exporturile romanesti”, sustine Florin Citu.
(ziare.com, 31 august 2017)
Eximbank este condus de Traian Halalai.
Despre acesta, national.ro scria în 2014 următoarele:
Pentru a ajunge presedinte al celei mai mari banci detinute de statul roman, EXIMBANK, postura din care este cel mai bine platit bugetar, cu venituri lunare de peste 30.000 euro, Sorin Halalai si-a ascuns in CV experienta aproape penala acumulata ca angajat al unui infractor de frunte al sistemului bancar romanesc. Caci, fapt mai putin stiut, Halalai a fost o buna perioada de timp angajat al bancherului Botea Ion Emil – condamnat in dosarul Banca Populara Romana. Colaborarea lui Sorin Halalai cu Botea Ion Emil  – fost presedinte al Bancii Populare- s-a derulat in perioada 1999-2007, cand actualul presedinte al EXIMBANK a detinut functia de cenzor la societatea Interbrok SA. Pe langa compania selecta a lui Botea, Halalai a mai colaborat in firma Interbrok SA si cu Popescu Dumitru, unul dintre partenerii lui Sorin Ovidiu Vantu in firmele Gelsor. (tot articolul aici.)
În scandalul numirii la Eximbank intră și Banca Românească și Vlad Stoica, șeful cancelariei primului ministru, pe vremea aceea Victor Ponta.
Traian Halalai a fost propus la șefia Eximbank de Victor Viorel Ponta.
Același Ponta l-a numit pe Vâlcov ministrul finanțelor după ce, în toamna lui 2013, Vâlcov a fost șeful comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere din România.
Adică RMCG. Aia de cere acum niște miliarde despăgubiri statului român care a blocat intrarea pe lista UNESCO a Roșiei Montane.
Anul acesta, Ponta a spus la Adevărul Live, că Darius Vâlcov, consilierul Vioricăi Dăncilă, i-a propus şi lui, pe vremea când era prim-ministru, să tranfere banii de la Pilonul II de pensii ( administrat privat) la Pilonul I (administrat de stat).
Unu și cu unu face 78.
Cum zicea Lauryn Hill, everything is everything.
Uneori vedem spatele balenei când iese la suprafață să ia aer. Apoi se scufundă și noi rămânem în bărcuța noastră de cauciuc dând la guvide cu o bucățică de mămăligă. Fără să știm de ce, în minte ni se învârt cuvintele ăstea citite acum 30 de ani într-un caiet de amintiri:
Când se lasă noaptea peste părul tău, să-ți aduci aminte de numele meu.
Darius.