Archive

Monthly Archives: May 2021

Un prinț a omorât un urs.
Un inginer din Teleorman a omorât 36 de mistreți.
Un tenismen din Brașov a omorât 343253454 urși, mistreți, vulpi.
Un cizmar din Scornicești a omorât 56564566578475876 cocoși de munte, râși, iepuri, vulpi, urși, pârși, rațe, cațe.
Ne e dor de cizmarul din Scornicești, că era de-al nostru, român adevărat, a făcut metrou și pe vremea lui nu se fura ca acum, dispersat, se fura organizat, de fapt se percepea dijmă și noi o plăteam, că așa fac iobagii. Plătesc, nu crâcnesc.
Ne place tenismenul din Brașov că l-a antrenat pe Boris, a babardit-o pe Surprize, Surprize și are bani cum am avea și noi dacă am fi avut noroc de mustață.
Ne e dor de inginerul din Teleorman, că era băiat bun, a adus oamenii la București să vadă meciul lui Halep, dădea făină și mălai la alegeri și făcea morții să voteze.

Prințul austriac însă, a pecit.
Adevărul e că i s-a dat un deget dar el a luat toată mâna. Întrebarea este dacă chiar i s-a dat un deget, cu adevărat, sau i s-a spus din start că va primi toată mâna, matale plătești 7000 oficial dar nouă ne dai 25.000.
Eu cred în varianta 2, cea în care băiețași ca fostul meu coleg Rozorea care ne arăta la întâlnirea de 25 de ani (da, știu, e ridicol) poze cu el călare pe elefanți, urși și mistreți răpuși-am vânat cu Dragnea și Țiriac, ăsta da CV-i-au zis prințului: lasă comanda la mine, vrei pe Arthur, pe Arthur aducem la tine, trecem noi aici că o împușcăm pe Erjebet, că înjură la ungurii din Ojdula și mănâncă oi la el, dar tu primești Arthur.
Și nimeni nu ar fi zis nimic dacă era inginer teleormănean sau tenismen brașovean sau președinte oltean, dar să vii tu prinț austriac pe tamjă cu ministru ungur să faci corupție la noi, asta e strigător la cer.
Arză-l-ar focu. Puya și Șișu cer răzbunare.

Horia, Cloșca și Crișan refuză să mai spele vasele și să facă patul în Paradis.
Doar ursul Arthur nu are nimic de zis. Probabil se va reîncarna în tenismen sau inginer sau președinte și va ucide urși și pârși și lumea îl va aplauda pentru opera caritabilă.
Am scris asta acum 6 ani.

În ianuarie `90 am auzit, probabil pentru a 8 a oară în viața mea, numele Țiriac. Eram elevă la Șaguna, unde studiaseră și ilustrele mustăți, și primisem de la el, de la marele antrenor al lui Boris Becker, fiecare elev, câte 3 portocale. Sau să fi fost 4? Nu mai știu. Taică-miu s-a lansat în ovații la adresa șagunistului procopsit care iată, nu a uitat de unde a plecat, profesorii au făcut temenele, mustățile au fost periate, apretate, așa da, uite că unul din fiii Brașovului cei mai de frunte a organizat și o strângere de ajutoare în valea Ruhrului și a umplut sala de sport a liceului cu budigăi ciupiți de gingii de molii și mehlemiți de intestine de neamț cu incontinență. Șoșoni stâlciți, rochițe molfăite, n-are a face, sunt de dat, nu de luat.

Și sunt de la Țiriac.

Apoi, mult mai târziu, am auzit că Țiriac o babardește pe Andreea Marin. Bravo lui, mi-am zis și nu l-am mai băgat în seamă decât când am auzit că o să candideze la președinție din partea, desigur, PSD. Și apoi iar nimic. De fapt mint, au picurat intermitentele înștiințări ale vânătorilor de la Balc care nu erau niște simple măceluri cum ar fi putut crede un profan plin de reavoință, ci instrumente de lobby prin care, din nou, Țiriac al nostru, de la Șaguna, ajuta România să-și schimbe imaginea în lume. Această Grădină a Maicii Domnului, unde ursul, mistrețul și căprioara se aruncă în fața glonțului, orice numai ca tu să vii și să investești în România, să faci 3 kilometri de autostradă sau 2 vile la Corbeanca. Vino la noi în patrie, îți zic mistrețul, căprioara și ursul și când tu le spui “da”, ele mor fericite, se așează chiar și în grămezi, ca să îți fie mai simplu să le tragi în poză.
Așa deci, vânătoarea de la Balc face bine la economie. Iar eu am altele pe cap, dă-i dracu de mistreți, urși și căprioare, eu am primit 3 portocale de la Țiriac în ianuarie 1990. Eu nu spun nimic rău despre el.

Dar uite că cineva, un suflet nerecunoscător, care a primit și el 3 portocale, nu s-a lăsat atât de lesne mituit. Codruț Feher, fratele meu și tovarășul dumisale, Claudiu Dumitriu, un alt șpăguit în `90 cu portocale, au decis să facă, an de an, ceva care să oprească măcelul de la Balc.

Zice Codruț: în 2004, Năstase Adrian a emis cu dedicație directă pentru Țiriac Ion, OG 81/2004 privind înființarea crescătoriilor de vânat și complexurilor de vânătoare. “Ca urmare, Nastase e invitat de gala la “vanatoarea” de la Balc in 2005, 2006, etc., unde reuseste de fiecare data sa impuste de unul singur cate 20-25 de animale”.

Prin OG 81/2004, se permite recoltarea prin împușcare a animalelor din complexurile de vânătoare în urma unei autorizări date de proprietarul complexului. Deci Țiriac e acoperit.

Sau nu. Căci animalele din complexele de vânătoare sunt scoase de sub incidența Legii 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, prin prevederile art. 52 ( Art. 52. – Animalele sălbatice din grădinile zoologice, din centrele de reabilitare, cele deţinute sau folosite în scopuri artistice, precum şi cele din crescătoriile de vânat şi din complexurile de vânătoare autorizate nu sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi). 

Ca toate lucrurile făcute de Năstase, și acest cadou oferit lui Țiriac e o cârpeală, un șopron teleormănean de ținut porcii, care cade la prima pală de vânt. Așadar, dacă te uiți în lege, și frate-miu s-a uitat, potrivit art. 37 din legea Armelor si munițiilor (legea 295/2004 modicată ultima oară în 2014) , uzul de armă de vânătoare se poate face numai împotriva animalelor care intră sub incidența legii vânătorii (Art. 37. Uzul de armă de vânătoare (1) Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare poate face uz de arma înscrisă în permisul de armă numai asupra vânatului pentru care a fost autorizat în condiţiile Legii nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru antrenament, în poligoanele autorizate în condiţiile legii), iar uzul de armă letală fără drept este infracțiune potrivit art. 343 din Codul penal și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Mai mult, pentru că animalelor din complexurile de vânătoare nu li se aplică prevederile Legii vânătorii, rezultă că animalele de la Balc sunt protejate prin legea 205/2004 care la art. 25 prevede că tirul aupra animalelor domestice sau asupra animalelor sălbatice aflate în captivitate este infracțiune (Legea privind protecția animalelor se aplică cu prioritate față de OG 81/2004, pentru că este modificată ulterior modificării OG 81/2004).

Așadar, cârpeala lu tataia Năstase, îl cam lasă pe Țiriac în cucul gol, dar cine să vadă că hainele împăratului nu există?
Acum câteva zile, un articol candid de pe un mare portal de știri românesc spune așa: un cetățean a sesizat poliția și a oprit vânătoarea de la Balc. Nu știm cine e cetățeanul, nu știm dacă vânătoarea s-a oprit de tot, adică au plecat toți prinții și magnații acasă fără să bage-n tolbă măcar un popândău românesc. Nu știm și nici nu ne interesează.
Cetățeanul, omul care și-a folosit minutele de mobil într-un scop nobil, în loc să trimită absurde urări implicând lumină, spiritul sărbătorilor și rețete dacice de împlinire la cumpăna dintre ani, are un nume. Îl cheamă Claudiu Dumitriu și a sunat la 112. Sosiți la fața locului, comisarul Buboi și echipa au intrat în incinta de la Balc, au stat 3 ore, poate au primit și ei trei portocale, d-ălea din care îți iei o casă în Sălaj, și au ieșit.
Nu au vrut să oprească, să explice celor câțiva ziariști strânși la fața locului ce s-a întâmplat, ce măsuri au luat. Buboi și echipajul au țâșnit pe șosea, ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Vânătoarea nu s-a oprit decât preț de 3 ore.
Iar la anul, dacă o da ăl de sus să iasă cine trebuie, (normal că o să iasă, că doar ăl de Sus urăște surprizele), omul cu portocalele va aduce alți prinți și magnați care vor ucide nestingheriți zeci de mistreți, căprioare și urși, căci mare e grădina domnului Țiriac și altfel se face legea în ea.

Adevărat a înviat!, recunoaște cumva neconvinsă, ca un copil care e silit de mă-sa să-i dea jucăria lu văru-său mai mic, doamna de la bucătăria pensiunii. Are halat alb și mască neagră, de ninja, de gâde, și, de sub ea, vocea mică împinge drame, cum a murit bărbac-su, într-o lună s-a stins de cancer la plămâni, că i-a ieșit o gâlmă pe gât da` n-a băgat-o-n seamă, lucra la negru în Germania și pe unde n-a muncit săracu, dar la negru, că n-avea studii săracu, în construcții și într-o lună s-a prăpădit așa că doar fiică-sa a fost ieri la Înviere cu o prietenă și în timp ce vorbește ochii sunt lipiți de televizorul dat pe România TV și acolo scrie așa: după un an de suferință, primul Paște în libertate.
Ce libertate, măi nătăfleților, mă lasă cu drobu-n dinți și mâinile pipăind ceafa, nici eu nu am asigurare medicală.

Nici vulpile și pisicile și câinii, aricii și pârșii nu au asigurare medicală și hoiturile lor înșiră 390 de kilometri de drumuri cu mașini nervoase tăind lanuri de rapiță, vii, pășuni, sate cu antene parabolice și mături la porți și orașe unde simți tristețea Siberiei, cu blocuri căzute-ntr-o rână și magazine pe care le cheamă Ely, Nely, Flory.
Nu e nimeni pe străzi, nu e nimeni la porți, după Focșani mașinile se înșiră în spatele uneia de polițiști mârleți care merg fix pe mijlocul drumului, cu 60 la oră, că așa vrea pula lor, da? și niciunul din merțurile, beemveurile, audiurile care sosesc cu 140 din spate nu are curaj să se bage, deși e dreptul lor, e dreptul lor să depășească dacă nu-i linie continuă și dacă respectă viteza legală, nu? Dar toți au o țuică-n plus în ei, toți au o bere sau un vin așa că mai bine nu riscă, mai bine calcă frâna și înjură. Pe geamurile lăsate jos, că sunt 26 de grade, ies înjurături fierbinți se cațără pe stâlpii cărora le-au crescut berze în vârf.

La televizor zic că județele ăstea sunt codașe la vaccinare. Normal, că nu-i nimeni acasă. Juma de Românie în Anglia, Germania, Italia și pe unde or mai fi. Nu-i nimeni acasă, nu-s zidari, șoferi, electricieni, asistente-uite, fac reclamă la radio că poți să faci școală sanitară, chiar dacă nu ai bacalaureat, 3 ani durează, înscrieți-vă acum, bucătari, chelneri, croitorese.
Nu avem tâmplari, brutari, cofetari. M-am chinuit să găsesc o femeie să mă ajute la curățenie. Duamna de dinainte nu a mai putut să vină că s-a făcut dădacă. Nu mai există femei care să vină la curățenie. Trebuie să importăm sri lankezi sau nepalezi. Să lucreze și șerpași în depozite, la supermarketuri, că nici acolo nu mai sunt oameni: angajăm vânzătoare! scrie pe coli A4 cu pixu.
Nu avem curelari, grădinari.
Dar știți ce avem?
Polițiști.
Pensați.
Odicolonați.
Dacă tot avem atâția, poate face ministeru de interne în colaborare cu primăriile (care sunt stăpânii Poliției Locale) magazine, depozite, antreprize de construcții, cofetării, tâmplării, pantofării, în care personalul să fie ales din rândul polițiștilor. Să-mi găsesc femeie de serviciu un milițian pe care să-l închiriez de la firma de curățenie a miliției, să-mi facă pingelele un milițian de la atelieru ministerului. Să-mi iau savarină de la cofetăria Dulce mângâie pulanu.

Am rezolva problema de resurse umane.
Am da de treabă hoardelor de chipie plictisite.
Ar face bani la buget.

Sunt 26 de grade și aerul tremură deasupra fostului CET pentru care au primit bani, nu știu câte miliarde de lei, să-l refacă-deși lumea are centrală acum, adaugă doamna Gina-dar nu au cu cine să refacă CET-ul, l-au închis acum niște ani și din când în când mai dărâmă o bucățică din el, nimeni nu se grăbește dar de ce să pui oameni să facă ceva ce poate să facă timpul. Și timp e destul.
Inexplicabil, ca un ecou rătăcit într-un fund de prăpastie, în fața CET-ului apare un pui de căprioară. Câinii încearcă s-o prindă dar ea se ridică în aer și nu mai coboară, e suspendată la 2 metri de sol și-mi zic că așa trebuie să se termine optimist o nuvelă de Cormac McCarthy despre al patrulea război mondial.
Cu un Paște petrecut la Suceava.

Am scris pentru Zile și Nopți un text despre social media. Urmărind grozava etalare de cascadorii îăn bucătărie, mi-am adus aminte de el. Sus Imperfecțiunea! se cheamă.
Fie ca Lumina sărbătorilor să distrugă filtrele de instagram și să ne arate așa cum suntem: mai urâți, netalentați, prosovani dar mai adevărați și adânci.

Prima oară am pus mâna pe un calculator în 1991, nu aveam net. La facultate am învățat Norton Comander și scheme logice. În anii `90, în redacțiile ziarelor de provincie, știrile externe erau preluate de la radio. În 1999, corespondent extern la Bruxelles fiind, aveam o conexiune de internet mai lentă decât construcția de autostrăzi în România. 2007 a însemnat crearea contului de facebook pe care nu l-am folosit până în 2011 când, plecând din țară, am simțit că e un loc în care pot să-mi împărtășesc poveștile. Să nu fiu uitată. Tirania facebookului mi-a devenit clară atunci când am citit despre social scoringul din China. Pe facebook trebuie să fii fericit, trebuie să fii perfect, cu pisica perfectă, călătoriile și alegerile perfecte. Nu e important ce îți place ci ce vrei să pari că îți place. Like-ul a devenit un instrument de adeziune, noul carnet de partid. Trebuie să fii văzut (sic) dând like sau, dacă este împotriva directivei trendurilor de facebook, trebuie să te abții să apreciezi postarea unui revoltat. Obediență și simplificare.
Bulele din social media au decolorat Realitatea, nu mai există decât alb și negru, negrul crezând despre el că e alb și că albul e negru.
Pandemia și munca de la distanță a însemnat instalarea unui nou filtru, o nouă uniformă care ne șterge adâncimea, aplatizându-ne într-un 2D anost, permanent fericit.Partea cea mai proastă este că am început să credem că suntem cei din realitatea virtuală, importanți, urmăriți, simpatici, culți.
Am început să credem că, dacă ne stă bine părul și avem o bibliotecă în spate, suntem educați. 
Dar suntem ca soldatul rus fluturând steagul sovietic pe Reich, cu 2 ceasuri furate la mână, crezând că noi dăm ora exactă.
Noua noastră identitate e la fel de periculoasă ca un doctorat obținut pe bani la o fabrică de diplome. Am reușit să creăm un Olimp, o planetă plină de zei, la care nu se roagă nimeni, pentru că nu mai există muritori.
Până când o furtună electromagnetică ne va aduce cu picioarele pe pământ.
Azi am citit că primărița Barcelonei a renunțat la contul ei de Twitter (în Spania e mai important decât Facebookul) pentru că și-a dat seama că este un loc al urletelor, testosteronului, falselor bătălii. Pierdere de timp. Rând pe rând, o să ne retragem cu toții din ospiciul rețelelor sociale, pline de narcisici încleștați în false lupte și o să ne întoarcem să fim noi înșiși. Mai nefericiți, mai urâți, dar mai adevărați.Pentru noi, generația crescută fără internet, extragerea din Matrix va fi mai simplă, în definitiv avem încă potecile neuronale ale trecutului vizibile.Pentru ceilalți, generația selfie, va fi însă ca o recuperare după un accident grav. Vor trebui să învețe să meargă, să miroasă. Să vadă.Să fie, nu să pară. Să își asume, nu să mimeze.Probabil nu voi mai trăi atunci când prăbușirea Imperiului Superficialității se va produce. Dar mă bucur de acum pentru toți cei care vor avea parte de libertate.Jos Matrix. Sus Imperfecțiunea!