Șoferul de uber îmi spune că uite, dacă era Băsescu, nu s-ar fi întâmplat nenorocirea asta de la Caracal, pentru că Băsescu, orice ați zice doamnă, nu ar fi fost niciodată de acord să numească un guvern de jigodii cum sunt ăștia, cele mai mari jigodii, dacă era Băsescu la putere, el, șoferul, nu ar fi plecat în Anglia să muncească, disperat să facă bani să își ia copiii cu el acolo, cum doamnă să îi las aici, îi distrug ăștia, nu vedeți că nimic nu funcționează, mori cu zile pe șosele, în spitale, în școli, aștepătând să vină cineva să te salveze.
Și scârba aia de Carmen Dan, ce baftă a avut târâtura să plece cu câteva zile înainte de povestea cu criminalul, numai proaste și curve, asta a pus Dragnea în fruntea țării.
Dacă era Băsescu aveam o blondă și atât dar acum, Firea-purceaua, că nu știu cum să-i zic, nu a făcut nimic, dar nimic pentru orașul ăsta, o nemernică a topit banii.
Cum să nu fi misogin doamnă, cum să nu fi misogin când puterea e la tâmpitele ăstea care au distrus tot?
Șoferul de uber se uită în retrovizoare și mă asigură că nu are nimic cu mine apoi adaugă-uite-o și pe tâmpita asta!!! și înfige mâna în claxon.
Mă gândesc la Băsescu și cum avea el o blondă, mai hoață dar mai deșteaptă decât blondele de rit nou și mă gândesc cu cine să țin, cu hoțul sau cu prostul, că nu poți să alegi să ții cu deșteptul cinstit că asta e oximoron și aleg să nu mai țin cu niciunul din ăștia, o să țin cu Estonia, o să-mi mut conturile în Estonia și o să fiu lapona Enigel.
Huvasti!

Postul ăsta scris acum 1 an jumate se chema Crăciunul femeilor care nu au fost cuminți.
1. Pe unul dintre posturile de știri, un star de televiziune spune despre diverse femei care i-au fost colege că sunt grase, urâte, curve, proaste, javre, japițe, gunoaie.

Nimeni nu intervine, colegii starului de televiziune nu sunt oripilați de atacul insalubru al colegului lor asupra unor femei care nu sunt cu nimic diferite de surorile, mătușile, iubitele, verișoarele, finuțele, nășicile sau soțiile lor. Niciuna din colegele starului de televiziune nu s-a simțit o secundă jignită de tipul ăsta de character assasination practicat pe un post național. Sau dacă au fost supărate, au dat fuga și au plâns în baie și nu au mișcat un deget să oprească atacurile.

2. În parlamentul României, o femeie-deputat filmează cu mobilul reacțiile unui coleg parlamentar la acuzațiile pe care i le aduce că este infractor și șofer al infractorilor. Acesta îi răspunde că maică-sa e nesimțită, că are mâncare între dinți și plusează la final cu: am o fotografie cu tine făcând sex anal. În spatele parlamentarului PSD este una din colegele dumisale, ministru al muncii. Femeia râde, amuzată de acestă etalare de bărbăție. Bravo, ai făcut-o K.O. pe netoată.

Filmulețul, devenit viral pe social-media este primit cu aplauze de bărbați, unii din ei dușmani declarați ai PSD, unii din ei faimoși activiști cu numeroase acțiuni în zona combaterii efectelor inegalității între sexe (cum sună, știu, mă refer la oameni care înțeleg că feministele nu sunt niște lezbiene pornite cu foarfeci uriașe să tundă testicule).

3. Fenomenul #metoo ajunge în România. O actriță frumoasă, scenaristă, regizoare, producătoare spune că totul e un circ, că femeile care pretind că au fost abuzate sexual de către șefi au consimțit tocmai pentru că erau slabe, netalentate și știau că astfel vor obține beneficii, luând fața colegelor lor mai talentate. Mai bine ar tăcea din gură femeile ăstea care s-au folosit de trupul lor ca să urce în ierarhie. Huo. Ea, actrița frumoasă-scenaristă-regizoare spune că nu a acceptat niciodată niciun avans venit din partea vreunui monstru sacru, pleacă băi monstrule sacru de aici că eu pot să fac și singură carieră, nu trebuie să faci dumneata popas în vaginul meu.

Frumoasa actriță nu se gândește ce s-ar întâmpla să fi trăit într-un mediu incredibil de concurențial, unde femei la fel de frumoase și talentate se bat pe un singur bigudiu. Nu își pune problema că aceste favoruri sexuale sunt cerute de către cineva care are puterea să te dea afară din firma în care ești și să îți blocheze angajarea în oricare alt loc.

Femeile care au cedat șantajului sexual e curve, slabe și ăstea care urlă că au fost blocate, dosite, lăsate să strângă praf în debaraua puterii, sunt doar niște ratate care dau vina pe bărbați pentru eșecul lor.

Reacția frumoasei actrițe de pe rețelele sociale este întâmpinată cu urlete de încântare. Da, le-a zis-o. Cele câteva femei care au curajul să vorbească despre abuzurile sexuale sunt măscărite, etichetate ca feministe triste si urâte.

4. O fată a fost violată anul trecut de 7 băieți în Vaslui până a leșinat. Făptașii au fost eliberați anul acesta pentru că nu reprezintă un pericol social. Pericolul social vine de la fetele care se îmbracă în mini și umblă cu curul gol pe lângă știm noi ce. Opinia publică-spre deosebire de India-nu iese în stradă să protesteze, puținor speriați li se pare un act blamabil din partea justiției să lase liberi, pe stradă, un grup de 7 băieți care au violat o fată până a leșinat.

5. Coaliția pentru Familie și alaiul de alte organizații care susțin schimbarea Constituției și definirea clară a căsătoriei ca fiind uniunea între bărbat și femeie discută despre interzicerea avortului. Femeile sunt menite să procreeze, nimeni nu pare să înțeleagă responsabilitatea care atârnă și pe umerii bărbatului-soț-partener, femeia care nu vrea să fie mamă își neagă menirea. Noapte bună.

6. Avem de un an primăriță. Conduce ședințele de consiliu general la care consilierele locale din partea USR sunt atacate de consilierii locali din partea PSD cu apelativele de țațe, isterice, proaste. Doamna primar general nu clipește. Nu găsește că atmosfera din aceste întruniri oficiale este mai degrabă cea dintr-un han din Țara Românească la 1542. Colegele de la USR știau la ce se înhamă, așa e în politică.

Între timp, la ușa primăriei, câteva activiste de 1,45 metri își cer dreptul de a asista la ședințele de consiliu general. Sunt refuzate și oprite de bodiguarzii primăriei. Unul dintre polițiștii tocmit de primărița generală se plânge că a fost agresat de unul din ștrumfii activiști și spune chiar că a cerut certificat medico-legal care sã dovedeascã agresiunea.

7. În România femeile sunt mai prost plătite cu 8% decât bărbații. O nimica toată.

În România, numărul locurilor deținute de femei în Parlament au scăzut din 1990 pânã acum de la 34 la 21. Nu că ar fi făcut asta cuiva vreun rău. (https://data.worldbank.org/indicator/SG.GEN.PARL.ZS)

Suntem pe primul loc în Europa la număr de mame adolescente și pe locul 1 la abandon școlar cauzat de sarcina timpurie. Lasă puiule, o să fie bine, o să îți găsești tu unul cu bani, îi torni un copil și o să te facă om.

8. Undeva în Sicilia, câteva mii de românce sunt roabe pe plantațiile localnicilor. Roabe, sclave, cu tot ce implică aceste cuvinte, inclusiv dreptul seniorului de a le viola, cu consimțământul soților, de câteva ori pe săptămână. Soții nu doar consimt ci chiar își împing consoartele să accepte abuzurile sexuale, pentru binele comun. Femeile sunt șantajate că, dacă nu acceptă avansurile sicilienilor, își vor pierde atât ele cât și soții lor locurile de muncă. Deci nu vor avea bani să mai trimită acasă. Lasã-l dragã sã te babardeadcã. N-ai murit din atâta pânã acum. Nu o sã mori de acum înainte.

9. A murit regele MIhai I. Moștenitoarea casei regale e principesa Margareta. O toantă, o femeie fără copii, o securistă, nu merită să ne fie nouă regină. Poate principele Nicolae. Poate prințul Charles. România nu este pregătită pentru o femeie, nu pe tronul regal. Și cu Nicolae săracul sunt probleme, o curvă i-a făcut un copil, a vut să îl distrugă. Nici prințu Charles nu e străin de uneltirile fustelor. Câte a avut și el de tras săracul cu curva aia de lady Di, să nu mai spunem. Bărbații sunt victime, femeile e dreacu.

10. Între modificările aduse de parlament codului penal, este și abrograrea articolului 299 din codul penal, cel care pedepsește “folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual”. Așadar, “pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei” nu mai este infracțiune.

De ce nu? Scrie în expunerea de motive: dacă nu-i viol, dacă s-a dat consimțământul, nu-i infracțiune.

Folosirea funcției în obținerea de foloase sexuale nu mai este o infracțiune.

Membrii comisiei Iordache (printre care 8 femei), consideră că actul sexual pe care șeful-boss-profesorul-superiorul îl obține prin repetarea cuvintelor: faci asta ori… odată consimțit nu mai intră la șantaj, nu este un viol deghizat. Nu.

Doamnele parlamentare care sunt acum în comisia Iordache provin și ele din aceeași ogradă nisipoasă țărănească unde au învățat că omul are o femeie pe care poate să o pedepsească, după cum zice biblia, atunci când e țâfnoasă, arțăgoasă și îți iese din cuvânt.

Doamnele parlamentare cred că așa e datina din moși-strămoși, să-ți cârpești soața obraznică, să o ții acasă, să îi scoți cu pumnul emanciparea din cap.

Anul 2017 a adus pentru noi, femeile din România, certitudinea că trăim undeva, în subțioara istoriei, într-un patriarhat obscur și fetid din care nu vom ieși prea curând pentru că ne temem ce vom găsi atunci când vom trage ușa după noi.

Suntem un popor tânăr, cu hormonii razna.

Cel mai rău lucru este să lași o doză de estrogen să ne conducă.

Cine știe unde am putea ajunge? Să avem sânii mai mare decât coaiele.

Știi vorba ungurelui?
Femeia este ca să-l fuți.
Duamne ce mai râdeam la bancul ăsta.
Dar nu e vorba ungurelui, e vorba femeii românce care crede că, dacă ea nu s-a împiedicat de un penis rătăcit, căzut din coșulețul Scufiței Roșii, a scăpat de viol pentru că este corectă, cinstită, bună creștină și bărbatul simte asta și o respectă.
Dacă stau să mă gândesc, Scufița Roșie era și ea o târâtură mică, îmbrăcată nepotrivit, i-a fluturat culoarea pasiunii pe la bot lupului, firește că a mâncat-o, să zică bogdaproste că nu a futut-o.
Nu că se moare dintr-un viol. Se moare dintr-un viol combinat cu ștrangulare sau lovire repetată cu un bolovan în față sau sucirea gâtului.
Scufița Roșie putea să pățească asta că umbla de nebună prin pădure, de ce nu a stat acasă ca o fată cuminte, bunica oricum crăpa, că era bătrână. Și să zică mersi că autoritățile au intervenit prompt, domnu Raed de la vânători, până când să mai rezolve cazurile ăstea de incompetență feminină combinată cu ușurătate, the unberable lightness of being, ce mama dracului, Doamne iartă-mă, că se vede de la o poștă că femeile și-o cer.
Unele, nu toate.
Am scris asta înaintea referendumului pentru familie de anul trecut. Aș vrea să știu dacă există vreo reacție a faimoasei biserici române, cea plină de milostenie, după moartea Alexandrei. Au zis părințeii ceva mai ales că uciderea și violul Alexandrei s-a petrecut la câteva zile după ce prodecanul de la Teologie ne-a instruit în privința violului și beneficiilor lui?
Unde este BOR și sprijinul spiritual pe care ar trebui să-l ofere biserica unei națiuni zguduite de tragedia realizării că este SINGURĂ în pădure cu o haită de lupi și niciun vânător deși plătești o armată de vânători și pădurari?
Unde e BOR-ul? Reușește oare STS să îl localizeze pe Daniel, poate s-a pierdut și el, ca Scufița, în pădure și a fost înghițit de lup.

În județul Vaslui, pe un câmp, o fată este violată până leșină de un grup de tineri absolut heterosexuali. Toți cei 7 violatori au fost crescuți în cupluri unite în fața bunului Dumnezeu, bărbat și femeie. Femeia este ca să-l fuți. Așa zice unguru. Mamele violatorilor numărul 1, 2 și 7 sunt bătute de soți.
Atinse.
Șterse peste bot.
Puse la punct.
Cumințite.
Trimise la locul lor cu un dos de palmă. Poate chiar cu un pumn. Uneori se folosește ciocănelul de șnițele. Alteori trebuie să fii creativ. Poți să o bați cu bara de la mașină.
1987. Undeva, la câteva sute de kilometri, în județul Constanța, o prietenă a maică-mii învață pe pielea ei că trebuie să-și asculte bărbatul fără să crâcnească. Cocoșul cântă aici. Ce cântă? Jazz and blues. Soțul prietenei maică-mii îmi explică, ani mai târziu, că femeile trebuie scărmănate când le mănâncă pielea.
Cum știi că le mănâncă pielea?
Când încep să-ți dea indicații, să-ți facă reproșuri, când comentează că ai venit afumat acasă, când îți stau în drum și tu trebuie să treci printre ele trei. Doamne, sunt trei, să le împuținăm că doar nu oi fi prost să dai papa la trei neveste identice. Le bați până te trezești din beție și ele trei sunt doar una. Chircită și vânătă. O pupi și îi zici că o iubești și îi explici că ai scărmănat-o pentru binele ei, că o mânca pielea.

1998. Fac un reportaj despre violența domestică. S-a înființat un centru la București însă nu vine nimeni să ceară ajutor. Adică nu există violență domestică în România?
Ba da. Dar femeilor le este rușine să spună că au fost bătute. Ce-o să zică vecinii? Ce-o să zică rudele? Ce-o să spună copiii? Ce-o să spună popa?
Îndură. Și-o fură și îndură.
Femeia trebuie să fie supusa bărbatului.
Ooooo, și cât de tare!!! Oooo, și încă cum!!!

Ce, crezi că ești singura care și-a luat o palmă de la soț? Nu moare nimeni dintr-o palmă.
Nici dintr-un pumn, nici măcar dintr-o bătaie din care iese cu câteva coaste rupte.
Cine a murit de la coaste rupte? Uite Kim Kardashian și-a scos câteva coaste ca să îi evidențieze talia. Sunt un soi de apendice coastele, mai bine să ți le rupă soțul.
Nu am cum să fac materialul, nu am cum să spun că au fost cheltuiți bani inutil pentru că femeile din România nu au nevoie de consiliere, adăpost, ajutor. Sunt Vrâncioaie toate femeile din România. Sunt stâncă. Dă cu târnăcopul în ele și vezi că nu se sparg. Cremene.
Pesemne că moliciunea asta mea, ipohondria și sensibilitatea vin din faptul că sunt bărbat.

2018. Miruna s-a căsătorit la 32 de ani. A așteptat virgină bărbatul care să merite să îi rupă himenul. Miruna știa ce este himen pentru că era cadru medical. S-a temut să se mărite pentru că mama ei, femeie înțeleaptă, i-a spus: ”Ai grijă Miruna. După ce te au, bărbații te dau la cur.” Soțul i-a făcut un copil și apoi i-a făcut hematoame și echimoze. Pe șolduri, brațe, picioare, gât și față. Dar pe unde nu i-a făcut hematoame și echimoze?

”Așa e viața” – declară filozofic Miruna – privindu-și vânătăile de pe încheietură. Soțul s-a supărat și a strâns-o puternic atunci când ea a spus că nu îi dă voie să își mai toarne încă o țuică.

”Așa e viața, dar uite că am ajuns, 40 de ani mai târziu, să am o casă, un cămin, o familie, cel mai important lucru în viață. Iar tu, Raluca, tu ce faci? Îți tragi viața prin cur. Pune mâna și căsătorește-te și fă copii. Intră în rând cu lumea. Sau poate ești perversă d-asta, lezbiană?”

Miruna nu cunoaște nicio lezbiană dar le disprețuiește. Și pe homosexuali îi detestă. Îi e scârbă de ei pentru că fac perversiuni. Din perversiuni nu ies copii și asta e singurul rost pentru care am primit de la Doamne, Doamne organe sexuale.
La ușă sună popa, a venit cu botezul. Deschide entuziastă și darnică îi dă 100 de lei lui popa.
-O bate soțul, uitați ce i-a făcut la mână. De ce nu face nimic biserica în privința violenței conjugale dar susține, pe banii noștri, referendumul pentru modificarea Constituției?
-Eu nu știu nimic, eu nu …
-Cum adică nu știți nimic? Sunteți parte din biserică. BOR este în favoarea modificării Constituției, trage la aceeași căruță cu PSD-ul, bărbatul se căsătorește cu femeia. Dar femeia e subom. Nu-i așa? De ce nu face nimic biserica să ajute femeile bătute de bărbați?
-Doamnă, pe mine să nu mă luați..
-Lăsați-o părinte, cred că e lezbiană, săraca. Oricum a bătut-o Ăl de Sus și nu poate să aibă copii.
Popa dispare în negații și fâlfâit de sutană.

O să fie referendum. O să scrie-poate-că bărbatul cu femeia și numai ei se pot căsători. Victorie.
Mii poate zeci de mii de românce vor merge în continuare plânse la culcare. Copiii lor vor crește în abur de alcool, dinți stricați și ură. Se vor face mari și vor viola pe un câmp, până la leșin, o fată care merita să fie violată că doar a umblat în fustă scurtă.
Femeia este ca să-l fuți.
Dar femeile ăstea toate, vinete, ciopârțite, frânte, vor avea totuși o mulțumire. Vor fi fericite că homosexualii nu pot face nuntă. Lezbienele nu pot să se rotească pe Isaia dănțuiește.
Și se vor duce la biserică să îi mulțumească bunului Dumnezeu că le-a dat tărie să-și ducă crucea.
O să fie referendum și vă poftesc să nu mergeți la el.
Pentru că atunci când torenții ți-au luat casa pe sus și-o duc la vale, ultimul lucru de care ar trebui să-ți pese este dacă ai stins lumina în debara.
Iar redefinirea partenerilor în căsătorie este fix asta.
Boicotați referendumul. Pentru că este jucăria lui Dragnea. Și atât. Și pentru că pentru Dragnea, indiferent de sex, orientare sexuală, rasă, religie sau naționalitate, suntem cu toții doar niște fetițe în fuste scurte pe care poate să le ducă el, cu gașca lui din PSD, pe un câmp și să le violeze până leșină.

Cum mă să ai încredere în miliție mai tare decât în maică-ta? Cum să suni la miliție și să nu dai share location mamei tale? Sau lu taică-tu, ce la Caracal nu au smartfoane?
Prietena mea nu glumește. Prietena mea are 42 de ani și primul lucru pe care l-a învățat, well, poate al doilea după nu te așeza cu fundul pe colacul de toaletă la cârciumă, a fost să nu creadă în milițieni.
Mai ales în milițienii de Caracal unde, se știe, căruța.., nu mai intru în detalii.
Se știe că ei apără puterea de tine, pulime. Ei nu sunt aici să te servească pe tine, ei sunt aici să îi servească pe ei.
5 milioane de români au plecat din țară, suntem a doua țară după Siria ca număr de refugiați și noi nu suntem în război. Credeam eu.
Ba da.
Suntem în război cu statul, suntem captivi în Matrix, ținuți în pântece metalice din care mașinăria etatistă se hrănește cu banii noștri, și nu e niciun Neo să ne salveze.
Am citit o carte care se cheamă Plutocrații. Soroș, da, ăla de dă bani la manifestanții împotriva statului de drept român, spunea că cel mai important în viață este să rămâi paranoic. Să evaluezi, re-evaluezi, cântărești, să nu înghiți nimic din ceea ce ți se dă, poate în lingurița aia nu e zahăr ci șoricioaică.
Paranoia este singurul lucru bun pe care l-am învățat în comunism.
Poate e cazul să ne învățăm copiii arta paranoiei. Mai jos e un post din 1 ianuarie 2018.

Am scris asta în mai 2017 pentru Harpers Bazaar. De atunci am mai iesit de câteva zeci de ori în stradã. S-a schimbat prim-ministrul, USR a scãzut sau crescut în sondaje, Popoviciu s-a pierdut în Londra, Mazãre aleargã cu ciuma bubonicã în Madagascar. Kovesi rezistã, Iohannis e pe fundul oceanului, tãcând ca un calcan german. Suntem într-o camerã plinã de aburi de benzinã în care nu intrã niciun fumãtor cu tigara aprinsã.

Lipseste mânia. Si doar ea este singura capabilã sã ne miste. Vrem sã demonstrãm cã suntem mai buni ca ei, cã nu suntem ca ei. Dar lucrurile ãstea pleacã de la premisa cã ei sunt oameni. Ceea ce nu sunt. Ei sunt un aparat, o masinãrie, sunt tripozii din War of the Worlds care ne recolteazã ca sã irige ogoarele pe care cresc furaje pentru nepotolita lor foame de bani si putere.

Nu e loc de iubire, politete, de rezist si întors celãlalt obraz. Se cere mânie. Repetati dupã mine ca în faimosul Network, I m mad as hell and I can take it anymore.

Capul ce se pleaca sabia nu-l taie. Daca trei iti spun ca esti beat, du-te sa te culci. Resemnare si conformism.  O tara redusa atata timp la supravietuire, o tara in care singurele modele sunt cele impuse de un feudal din Scornicesti, infricosata, infometata, tinuta in beci intr-o semicoma morala, nu are cum sa aiba modele de civism. Cu o biserica obedienta, satul, adica 90% din Romania de dupa razboi, a fost tinut intr-o pseudo-iobagie care s-a varsat in imobilitate civica si moarte sociala.

Am 43 de ani. Adica exact cat avea taica-miu la Revolutie. Taica-miu nu a iesit niciodata in strada, la nici un protest. Dar niciodata nu a lipsit de la vot si, in afara de 1990 cand a picat in plasa Iliescului, nu a mai votat niciodata PSD sau formele lui anterioare. Pentru el, responsabilitatea se opreste la buletinul de vot. „Eu nu i-am votat pe astia, nu-mi pasa ce fac.” Am fost mereu la vot, am votat cu Iliescu in 2000, mi-am muscat mana, dar asta am facut. Am lucrat in presa sapte ani si, din 2000, lucrez in publicitate. Am fost la toate protestele, mai putin la cele impotriva lui Basescu, pentru ca in 2012 eram plecata in America de Sud. In agentia la care lucrez de 15 ani, pana la Colectiv, erau oameni care nu numai ca nu stiau cine este prim-ministrul Romaniei, dar care se mandreau cu incultura lor politica. Multiplica asta cu sute de agentii de publicitate din Romania si obtinem o masa de indivizi culti, bine platiti, plimbati prin strainataturi, care nu voteaza, nu protesteaza, nu ii intereseaza.

Sindicalista, fiica ceferistului – astea sunt numele pe care le-am primit de la colegi. Tu urli impotriva lui Iliescu, tu te dai de ceasul mortii ca Berceanu, tie iti crapa o vena ca Ponta sau Nastase, pentru ca nu ai casa, copil, masina, lucrurile importante in viata. Lasa-ne cu politica, hai mai bine sa vorbim despre unde ne facem concediul. Chiar, unde ne facem concediul? In Grecia, pai hai sa ne uitam la Syriza, in Spania, hai sa ne uitam la Podemos. In general, hai sa privim obiceiurile de 1 mai ale popoarelor europene. Merg sa rada 34 de beri la mare sau se organizeaza sa iasa in strada amendand guvernele pentru derapajele nedemocratice? „Eu muncesc, nu gandesc” a fost imbratisat de intreaga patura activa a populatiei. Neputinta noastra de a schimba ceva, acceptarea raului pentru ca, nu-i asa, nu ai cum sa influentezi cu nimic cursul evenimentelor vin dintr-o traditie istorica si o educatie religioasa care subliniaza motto-ul neclintirii noastre: uram strainii, dar asteptam sa vina cineva, din exterior, sa ne salveze de noi insine. Un principe neamt, o alianta nord-atlantica, o politica favorabila europeana. Crezi ca a cazut Ceausescu pentru ca am vrut noi sau pentru ca au vrut ei? Paranoia care duce la paralizie.

Atmosfera s-a schimbat de doi ani. Dar nu pentru ca oamenii au imbatranit si au devenit mai intelepti, ci pentru ca aceiasi copii a caror educatie i-a tinut departe de politica au murit la Colectiv. Atunci parintii au descoperit ca nepasarea lor le ingroapa viitorul. De-adevaratelea.

Au inceput sa se prinda ca descurcarosenia, smecheria nu sunt strategii, ci tactici de moment. Ca bula ta se poate sparge, ca Doamne fereste de un accident, copilul tau sau tu tot la un spital cu nosocomiale ajungi, ’geaba ai tras sa faci bani, ’geaba ai casa in Pipera si SUV. Mori cu zile pentru ca Romania e un stat corupt, pentru ca banii tai ajung din bugetul de stat in buzunarele clientelei politice.

Si atunci oamenii se manie. Mania este ceea ce s-a intamplat in octombrie 2015. Mania este ceea ce s-a intamplat in aceasta iarna. Nu maturizare politica, ci o criza de nervi.

Ne-am suparat pe noi ca am fost prosti, indiferenti, ca nu ne-am dus la vot. Ne-am suparat ca am atipit la petrecere si astia ne-au lasat fara ghete in picioare. Am vazut o pancarta din piata: „Dormeam, f***-n gura, si voi m-ati trezit”. Asta este starea de spirit a protestelor din ianuarie si februarie 2017.

Noi, astia care nu am inchis un ochi pana acum, am scapat uscati. Dar noi nu suntem niste exemple bune. Suntem obositi, amortiti de lipsa de somn. Pentru ca solutia nu este sa nu dormi, solutia este sa ai gratii la geam sau un rotweiller in curte sau alarma care sa te pazeasca de vandalii care vor sa-ti devalizeze casa.

E mai usor acum decat inainte sa faci oameni sa se implice civic? Nu. Nu e. Pentru ca nu exista ideea de impreuna. Peste orice initiativa pluteste suspiciunea: pe tine cine te plateste? Multinationalele, Soros, USR-ul, americanii, Mossadul? Oamenii nu au incredere in cei de langa ei, sunt otraviti cu propaganda televiziunilor. Si mai e ceva: activismul a scos la suprafata oameni cu egourile prea mari, care se folosesc de protestele de strada ca sa isi faca imagine. Este o lupta intre „brandurile personale” ale revolutionarilor. Si, spre deosebire de 1989, cand cei mai vocali dintre ei au intrat in CPUN, facand politica si umpland ecranele televizoarelor, acum acesti oameni nu au la indemana decat internetul. Unde domneste haosul democratiei. Sunt prea multe voci si in vacarmul de acum nu mai intelegi nimic.

Suntem divizati pentru ca nu stim ce inseamna cooperare. Dar politicienii stiu. Nu degeaba sunt toti copiii Frontului Salvarii Nationale.

Astfel ca, la 43 de ani, am ajuns la vorba lui taica-miu. Daca vot nu e, nimic nu e. Implicarea civica porneste de aici.

Ai mei au o lampă din fontă, construită în uzina Tractoru de un verișor de-al lu taică-miu, pe șustache, în 68, un revoluționar și el exact ca cei 11 milioane de frați francezi greviști, make lamp not consumerism. La lumina lămpii ăsteia am citit Andersen și povești arabe, Cianură pentru un surâs și Ocolul Pământului în 80 de zile, apoi Papillon și Anna Karenina și, cândva prin 92, pentru că i se rupsese abajurul pe care omul de la Tractoru nu știu de unde îl luase-un carton găurit, rulat în trunchi de con, cu bordură de ață albastră ca ochii blondei din ABBA-maică-mea l-a acoperit cu o pânză colorată turbat, a cusut pânza nervos-vopsită peste cartonul găurit și lumina a încetat să mai iasă curată dar mie nu mi-a păsat, nu mai aveam nevoie de lampă pentru că mă uitam la televizor, nu mai citeam, dar uite acum, când am deschis Muzeul Traiului în Comunism, aveam nevoie de o lampă și nu am găsit nimic la târgul de vechituri căci oamenii au aruncat de mult timp lămpile vechi ca să facă loc lămpilor noi așa că i-am spus lu taică-miu să-mi dea lampa din 68, făcută din piese de tractor și el mi-a zis: vorbește cu mă-ta și eu așa am făcut și maică-mea mi-a zis că ea vrea o lampă de colț că nu poate să citească la lumina din plafon, nu pentru că ar fi prea slabă ci pentru că nu îndeamnă la citit dar, ce să vezi, a găsit ceva ce îi place și merge și cu mobila, sculptată, cu un abajur enorm, ca o crinolină victoriană și eu am mers cu ei la târg să cumpăr lampa cea nouă care se voia veche, lampă de conac, de casă unde locuiesc cărți legate în piele de vițel și bibliotecile cresc pe perete atât de înalte încât zăgani le dau târcoale și de jos par niște vrăbii, dar hei, de ce au murit tinerii la Revoluție dacă nu ca tu, 30 de ani mai târziu, să citești memoriile prințului Sturza în sufrageria din apartamentul din blocul meschin, comunist, la lumina unei lămpi burghezo-moșierești care costă 600 de lei plătiți țiganilor care vând mobilă în târg și care spun că îți aduc ei lampa mai târziu, după 2, sună înainte dar ce mama dracului fac nesimțiții ăștia, de ce nu sună, de ce nu sună, să vezi tu că nu o să ne mai aducă lampa, să vezi că am dat banii aiurea, ce mă fac?, maică-mea se perpelește în bucătărie, îi vine să plângă, Mikiiiii, fă ceva, sună-i pe țigani, nesimțiții nu ne mai aduc lampa!, liniștește-te femeie, am luat mobilă de la ei, sunt oameni de cuvânt, sună-i măi omule că uite că nu mai vin, e 2 jumate, nu au dat un telefon și atunci taică-miu, ca să scape de gura ei, sună și oamenii zic că acum au plecat, în 7 minute sunt în fața blocului și maică-mea se mai liniștește puțin dar tot bombăne că sunt neserioși și când sună interfonul îi spune lu taică-miu de 6 ori să îi întrebe dacă funcționează lampa și eu atunci îi spun: și ce crezi că o să-ți răspundă și ea nu mă aude că ea nu mă aude niciodată, un ciudat caz de surzenie, să nu-ți auzi copilul și taică-miu desigur că nu întreabă nimic, eu iau lampa de burghezo-moșier, e grea, mai grea ca viața de femeie în Arabia Saudită, și taică-miu ia abajurul și urcăm așa scările, șontâc și mă gândesc că fac hernie, simt că îmi pocnește ceva în mine dar urc scările cu lampa și o așez în colțul de unde cea veche a fost evacuată, bag ștecherul în priză, butonul de închis-deschis este pe ștecher, priza e după canapea, deci când aprinzi sau stingi lumina trebuie să muți canapeaua, ce bine că nu merge lampa, CUUUUUM, nu merge lampa, Miki sună-i, trebuia să le spui să urce să o testăm, sună-i pe nenorociți, e clar că știau că e stricată, Alooo, Nico, măi fată, eu am cumpărat lampa nu pentru decor și nu merge, da, aham, bine, hai că schimb priza, închide telefonu și aduce un prelungitor, tot nu merge, futu-ți Dumnezeii mă-tii!!!, înjură taică-miu și se apucă să desfacă pe bucăți lampa burgheză care se încăpățânează să nu dea lumină, cum Cristoșii mă-sii să am ghinionul ăsta!!, nebunule, nu mai înjura, treci la masă dar sună-i și spune-le să vină să o repare, Alooo, Nico, nu merge, am schimbat priza, nu știu ce anafura mă-sii are, da, electrician, când?, cum adică săptămâna viitoare?, când?, cum să aștept atât?, nu, vino mâine și repar-o sau dă-mi banii înapoi, ce-a zis?, maică-mea își frânge mâinile lovită, ce-a spus ordinara?, că trimite electrician mâine, fantastic, fantastic, viața îi refuză bucuria unei lămpi burghezo-moșierești care să înlocuiască oroarea din fontă, de ce au murit tinerii la revoluție?, taică-miu aduce o șurubelniță, desface alte bucăți din lampă, poate că acum e mai puțin grea, poate că avea o bucată de antimaterie înăuntru, înjură mărunt, înghesuit, și meșterește el, neîndemânaticul, el, omul care nu a făcut nimic pentru casă, el, bărbatul incapabil, rușinea blocului și desface ștecherul și descoperă că un fir era desprins și zice: ahaaaa!!! și îl lipește și apoi bagă lampa în priză și becul se aprinde și strigă victorios: maaa-maaa!!! și maică-mea apare în ușă și spune: bine că s-a rezolvat și eu spun: nu s-a rezolvat, taică-miu a reparat-o și maică-mea spune bravo și apoi dispare pe ușă și taică-miu spune că așa e el, trebuie să rezolve problema și nu poate să se oprească decât atunci când totu merge perfect, îi sun pe oamenii ăia să-i liniștesc că totu e ok, spune el și maică-mea aude și zice: de ce să-i suni, lasă-i să se perpelească, în definitiv e vina lor, cum să fie vina lor?, era un fir desprins, îi sun, lasă-i dracu de țigani, ascultă și tu odată de soția ta! și uite așa în ciuda luminii care iese pe sub crinolina victoriană care ar fi trebuit să locuiască într-o casă boierească, în camera din apartamentul muncitoresc coboară întunericul.
Trebuie să pregătesc o urmare la Să nu râzi :((, ceva care să se cheme După plâns vine râs dar și ăsta doare.

Fata are 25 de ani. Arată de 43 dar ea îi spune bărbatului blând, cu poșetă maro, de naș, a cărei bretea coboară în diagonală peste tricoul pe care scrie Winner, că uite ce viață tumultoasă a avut și nu are decât 25 de ani. Am auzit că soțul i-a luat copilul, nu o lasă să îl vadă și am mai auzit cum o bătea soțul și cum, când era gravidă, îi dădea picioare în burtă și Winner îi spune cu un aer îngrijorat că ar trebui să nu mai accepte să fie pocnită la care ea îl asigură că asta era acum mult timp, acum 1 an jumate, de atunci s-a schimbat, s-a maturizat, este o altă o persoană.
La masa se așează un tânăr cu ochelari și părul negru căzând abrupt în stânga cărării, o alunecare de teren care a târât mătreața pe gulerul tricoului. Scoate telefonul, îl dă pe speaker și erupe în cicagioniii-giufituchii-muchitanțiiii la care i se răspunde cu un gângurit vesel, bebelușul este numit: cavalerul meu, giuvaerul meu, prințul meu și apoi aud vocea unei femei care este interpelată cu: ia să-ți văd burta fă, e mai mare?
Da, este mai mare, sarcina e înaintată, 7 luni.
Figura de buburuză confuză a băiatului cu ochelari se schimbă. Din telefon iese vocea matură a unei femei care îl ceartă amar: ce-ai făcut fir-ai al dracului de prost? Tu nu mă asculți niciodată și uite…
E o durere de mamă acolo și atunci văd că sunt 3 polițiști danezi care se apropie blond și riguros de băiatu care spune grăbit: las, nu-ți fă griji, că ăștia mă pun pe avion și vin eu acasă.
-Vii, fir-ai al dracului de prost, vii legat că a trebuit să…
We have to go, îi spune gingaș unul dintre polițiști și băiatul cu ochelari și părul căzut acum peste ochiul stâng, trimite un pupic mamei și apoi se alătură celorlalți 3 deportați, toți băieți tineri și zâmbitori, în definitiv nu plătesc biletul spre casă.
Și uite-i la aterizare preluați pe bombeu de un puști cu vestă galbenă, merg în partea din spate a autobuzului și băiatul gărgăriță anunță: măi oameni buni, ajung în câteva ore la Dragnea, la Rahova cred că e unde mă duc băieții ăștia și pe mine, deci ce să-i spun?
Se întoarce către doamna blondă care stă lângă el: ia ziceți doamnă, ce să-i transmit lui Dragnea?
Lumea râde. Unul dintre deportați spune: spune-i că mai devreme de 1 an nu are cum să iasă.
Muie PSD, zice un alt cetățean, îi văd doar ceafa arsă de soare.
Cum mă să stea doar 1 an, adică ce, noi, oamenii cinstiți să umplem pușcăriile că ce, am furat o bicicletă și ăla să fie afară. Ziceți doamnă, nu-i zic nimic lu Dragnea?
Spune-i că Irina umblă acum cu mine, zice un băiat cu față de IT-ist bătrân și lumea râde iar și autobuzul oprește în fața terminalului și iar nu merg scările rulante și iar nu merg lifturile și iar budele sunt murdare și femeile de serviciu zac strivite de gravitație sub burțile enorme care ridică pânza pantalonilor albi, toate sunt gravide în luna a 8 a cu gemenii țâfnei și lenei.
Și înțeleg de ce suntem în rahatul în care suntem de aaaaaani și aaaaaani, e atât de simplu, totul vine din filozofia noastră de viață: ajunge să părem că suntem ceea ce vrem noi să fim, nu trebuie să fim acel ceva.
Totul este o proiecție.
Noi ne facem că muncim, tu te faci că ne plătești.
Noi ne facem că suntem profesori, medici, avocați când suntem doar niște cizmari, croitorese, șoferi, curve și pești. Noi avem diplome, noi avem doctorate, noi avem plăcuțe pe ușile apartamentelor pe care scrie. Dipl. Ing. și Acad. Ing și Dr.
Noi avem rochii curate și călcate pe deasupra și chiloți murdari și rupți pe dedesubt.
Noi nu ne spălăm dar ne dăm cu șpray peste plovăr.
Noi vedem filmul, nu citim cartea.
Băiatul cu ochelari este hoț cinstit.
Merge la Rahova pentru că a furat o bicicletă.
Vrea să îi spună lui Dragnea că nu e normal ca el, hoțul cinstit să stea în pușcărie dar hoțul de Dragnea care a furat zeci de milioane, să fie căinat la televizor și scos pe șustache de la pârnaie că e victima unor jocuri politice.
Nu știe cum să i-o spună.
Eu cred însă că nu o să-i spună vreo vorbă lu Dragnea dacă îl va întâlni. Va fi atât de speriat încât își va cânta în cap melodia lui favorită de când era mic: taci cu mama puișor, taci că altfel te omor.
Și când va ieși din închisoare îi va spune lu fi-su, ăla cu chicuruchiiimuținachii de mai devreme, cum l-a rupt în vorbe pe Dragnea: tati, balaur am fost, după ce am terminat cu el mă ruga să îl las să-mi ia țigări.
Și ce contează că niciuna din astea nu s-au întâmplat, realitatea este doar un handicap pentru care nici măcar nu primești loc de parcare gratuit.