Am terminat de vopsit, zugrăvit și făcut curățenie. Nu pot să îmi strâng palma mâinii drepte, degetele sunt coapte și dacă le îndoi, pleznesc.
Taică-miu spune: ce noroc ai avut anul trecut cu zugravu, ți-a luat doar 4000 pentru muzeu traiului în comunism. Acum, știu pe cineva, e drept că are bani, e directoare la o companie de transport, i-a cerut meseriașu 15.000 de lei ca să-i facă un apartament de 2 camere, 50 de metri pătrați.
E clar că trebuie să trec prin reconversie profesională. Din scris nu am cum să trăiesc. Din publicitate, la temperamentul și caracterul meu îndoielnic, nici atât.
De 3 luni muncesc în zadar, scriu proiecte, concepte, scenarii, fac rime, șpagatu între verbe, flori, filme sau băieți, muzică sau interpreți.
Inutil.
Munca mea se scurge în nisipul flămând al pixelilor. Nimic nu se aprobă sau se aprobă pe moment, apoi câte o duduie de la marketing care are un văr vatman care s-a făcut copywriter, zice că știe ea mai bine cum se face treaba. Virusul ăsta atacă modestia mai grozav decât plămânii, toți sunt pricepuți: măi, românul vrea să uite ce-a fost și să se simtă bine.
Pesemne că eu sunt ungur, d-aia nu înțeleg nevoia de uitare.
Cât am dat cu peria pe pereți am avut satisfacția de a vedea că schimb ceva. Sub ochii mei, dispărea tristețea bătrânei vopsele, faptele mele aveau consecințe.
Poate că asta e problema noastră ca generație trăită în vorbe și gânduri fugare, aruncate pe internet. Nu răspundem pentru ceea ce spuneam ieri, suntem inconsistenți și ne topim existențele ca niște fulgi care pică pe asfaltul turnat peste o conductă de apă caldă.
Nu e un fenomen care ni se întâmplă doar nouă. Însă la noi este amplificat de trauma națională a comunismului. Un popor violat sălbatic în copilărie care vrea să uite. Tot.
Și care, astfel, e condamnat să repete greșelile.
Anul trecut pe vremea asta, după ce un zugrav mi-a luat doar 4000 de lei pe renovare, am deschis Muzeul Traiului în Comunism. Cu totul nu am avut mai mult de 10 români turiști. E sinistru, mi-au zis ei.
Sinistră nu este decât frizeria asta în care ne bulucim cu toții, fericiți să ne lungim bretonul îndeajuns de tare încât să nu mai vedem realitatea.

Am scris asta anul trecut, pe vremea asta.
Ai mei au o lampă din fontă, construită în uzina Tractoru de un verișor de-al lu taică-miu, pe șustache, în 68, un revoluționar și el exact ca cei 11 milioane de frați francezi greviști, make lamp not consumerism. La lumina lămpii ăsteia am citit Andersen și povești arabe, Cianură pentru un surâs și Ocolul Pământului în 80 de zile, apoi Papillon și Anna Karenina și, cândva prin 92, pentru că i se rupsese abajurul pe care omul de la Tractoru nu știu de unde îl luase-un carton găurit, rulat în trunchi de con, cu bordură de ață albastră ca ochii blondei din ABBA-maică-mea l-a acoperit cu o pânză colorată turbat, a cusut pânza nervos-vopsită peste cartonul găurit și lumina a încetat să mai iasă curată dar mie nu mi-a păsat, nu mai aveam nevoie de lampă pentru că mă uitam la televizor, nu mai citeam, dar uite acum, când am deschis Muzeul Traiului în Comunism, aveam nevoie de o lampă și nu am găsit nimic la târgul de vechituri căci oamenii au aruncat de mult timp lămpile vechi ca să facă loc lămpilor noi așa că i-am spus lu taică-miu să-mi dea lampa din 68, făcută din piese de tractor și el mi-a zis: vorbește cu mă-ta și eu așa am făcut și maică-mea mi-a zis că ea vrea o lampă de colț că nu poate să citească la lumina din plafon, nu pentru că ar fi prea slabă ci pentru că nu îndeamnă la citit dar, ce să vezi, a găsit ceva ce îi place și merge și cu mobila, sculptată, cu un abajur enorm, ca o crinolină victoriană și eu am mers cu ei la târg să cumpăr lampa cea nouă care se voia veche, lampă de conac, de casă unde locuiesc cărți legate în piele de vițel și bibliotecile cresc pe perete atât de înalte încât zăgani le dau târcoale și de jos par niște vrăbii, dar hei, de ce au murit tinerii la Revoluție dacă nu ca tu, 30 de ani mai târziu, să citești memoriile prințului Sturza în sufrageria din apartamentul din blocul meschin, comunist, la lumina unei lămpi burghezo-moșierești care costă 600 de lei plătiți țiganilor care vând mobilă în târg și care spun că îți aduc ei lampa mai târziu, după 2, sună înainte dar ce mama dracului fac nesimțiții ăștia, de ce nu sună, de ce nu sună, să vezi tu că nu o să ne mai aducă lampa, să vezi că am dat banii aiurea, ce mă fac?, maică-mea se perpelește în bucătărie, îi vine să plângă, Mikiiiii, fă ceva, sună-i pe țigani, nesimțiții nu ne mai aduc lampa!, liniștește-te femeie, am luat mobilă de la ei, sunt oameni de cuvânt, sună-i măi omule că uite că nu mai vin, e 2 jumate, nu au dat un telefon și atunci taică-miu, ca să scape de gura ei, sună și oamenii zic că acum au plecat, în 7 minute sunt în fața blocului și maică-mea se mai liniștește puțin dar tot bombăne că sunt neserioși și când sună interfonul îi spune lu taică-miu de 6 ori să îi întrebe dacă funcționează lampa și eu atunci îi spun: și ce crezi că o să-ți răspundă și ea nu mă aude că ea nu mă aude niciodată, un ciudat caz de surzenie, să nu-ți auzi copilul și taică-miu desigur că nu întreabă nimic, eu iau lampa de burghezo-moșier, e grea, mai grea ca viața de femeie în Arabia Saudită, și taică-miu ia abajurul și urcăm așa scările, șontâc și mă gândesc că fac hernie, simt că îmi pocnește ceva în mine dar urc scările cu lampa și o așez în colțul de unde cea veche a fost evacuată, bag ștecherul în priză, butonul de închis-deschis este pe ștecher, priza e după canapea, deci când aprinzi sau stingi lumina trebuie să muți canapeaua, ce bine că nu merge lampa, CUUUUUM, nu merge lampa, Miki sună-i, trebuia să le spui să urce să o testăm, sună-i pe nenorociți, e clar că știau că e stricată, Alooo, Nico, măi fată, eu am cumpărat lampa nu pentru decor și nu merge, da, aham, bine, hai că schimb priza, închide telefonu și aduce un prelungitor, tot nu merge, futu-ți Dumnezeii mă-tii!!!, înjură taică-miu și se apucă să desfacă pe bucăți lampa burgheză care se încăpățânează să nu dea lumină, cum Cristoșii mă-sii să am ghinionul ăsta!!, nebunule, nu mai înjura, treci la masă dar sună-i și spune-le să vină să o repare, Alooo, Nico, nu merge, am schimbat priza, nu știu ce anafura mă-sii are, da, electrician, când?, cum adică săptămâna viitoare?, când?, cum să aștept atât?, nu, vino mâine și repar-o sau dă-mi banii înapoi, ce-a zis?, maică-mea își frânge mâinile lovită, ce-a spus ordinara?, că trimite electrician mâine, fantastic, fantastic, viața îi refuză bucuria unei lămpi burghezo-moșierești care să înlocuiască oroarea din fontă, de ce au murit tinerii la revoluție?, taică-miu aduce o șurubelniță, desface alte bucăți din lampă, poate că acum e mai puțin grea, poate că avea o bucată de antimaterie înăuntru, înjură mărunt, înghesuit, și meșterește el, neîndemânaticul, el, omul care nu a făcut nimic pentru casă, el, bărbatul incapabil, rușinea blocului și desface ștecherul și descoperă că un fir era desprins și zice: ahaaaa!!! și îl lipește și apoi bagă lampa în priză și becul se aprinde și strigă victorios: maaa-maaa!!! și maică-mea apare în ușă și spune: bine că s-a rezolvat și eu spun: nu s-a rezolvat, taică-miu a reparat-o și maică-mea spune bravo și apoi dispare pe ușă și taică-miu spune că așa e el, trebuie să rezolve problema și nu poate să se oprească decât atunci când totu merge perfect, îi sun pe oamenii ăia să-i liniștesc că totu e ok, spune el și maică-mea aude și zice: de ce să-i suni, lasă-i să se perpelească, în definitiv e vina lor, cum să fie vina lor?, era un fir desprins, îi sun, lasă-i dracu de țigani, ascultă și tu odată de soția ta! și uite așa în ciuda luminii care iese pe sub crinolina victoriană care ar fi trebuit să locuiască într-o casă boierească, în camera din apartamentul muncitoresc coboară întunericul.
Trebuie să pregătesc o urmare la Să nu râzi :((, ceva care să se cheme După plâns vine râs dar și ăsta doare.

95% dintre prietenii mei lucrează în presă sau advertising. Cu unii dintre ei mă știu de 30 de ani, cu alții de 20, dar cu absolut fiecare dintre ei am vorbit măcar de 56 de ori despre inepția, impostura, conformismul și lașitatea care domină biznisul de presă și pe cel de publicitate, în general tot ce are legătură cu comunicarea în România.
Dacă în anii `90 așteptam încă să fim descălecați de americani, nemți, canadieni și englezi, după ce, în sfârșit au venit, ne-am dat seama că nu ne place de ei, de rigoarea lor, de prețul pus pe eficiență și profesionalism. Așa că i-am altoit cu o smicea de lene românească și în câțiva ani, decolorați de soarele planetei Las că merge și așa, din galaxia Durerea-n cur trece primejdia grea, americanii, nemții, canadienii și englezii s-au dat pe brazdă, mai Mitici decât noi.
Și-au tras amante, au furat vagoane, și-au construit case în Spania și au plecat lăsând moștenire prăvăliile lor multinaționale unor românași care-și ridică nădragii de  trening peste burțile de bere și soțiilor lor cu tatuaje fluture deasupra bucilor.
Oameni care cred că Cervantes face mobilă de sufragerie în care ții vesela, care veselă se cheamă așa pentru că porțelanul din care e făcută e modelat de oameni veseli, de la casa de nebuni.
Biznisurile din România sunt conduse de același tip de putregai care este adus de valurile alegerilor în parlamentul României. Oameni care nu pot să gândească pe 5 zile înainte, zidiți în strâmta imbecilitate a sfintei trinități a întrebărilor: cum să îmi păstrez scaunul? cum să muncesc cât mai puțin? cum să îi ard cât mai tare pe subalterni?

Paralizia marilor corporații din ultimele 4 luni, incapacitatea lor de a empatiza cu omul ai cărui bani îi vor, prețurile triplate, sms-urile amenințătoare, penalitățile, țâfna, toate copiază mai mult sau mai puțin panica lui Lenin în 1917 că proletariatul va crăpa de foame și, deci, va întoarce spatele comunismului eliberator.

Food is a veppon, a zis Maksim Litvinov delegației de americani veniți cu ajutoare pentru zecile de milioane de flămânzi ruși, ucrainieni, cazaci, armeni.
Clar.
Și corporațiilor, directorilor de vânzări, directorilor de marketing, CEO-ilor și CFO-ilor, li s-a făcut foame. Prețurile cresc, serviciile se duc dracu.
Tăiem bugete, tăiem departamente, tăiem alocații.
Sunt vremuri grele, trebuie să înțelegeți. Uite, nici eu nu am schimbat de 2 săptămâni apa în piscină.
Talpa îndură. Geaba i-a băgat Europa în cap că e cetățean și are drepturi, talpa știe mai bine că trăiește pe plantația cefelor late și n-are ce să facă.
Am luat la un club de sport abonament pe 3 luni. În februarie. A venit virusul. S-au închis sălile, mi-a fost înghețat abonamentul. Am fost anunțată pe 15 că se redeschid sălile. Nu sunt în țară, nu sunt interesată. Vreau banii înapoi.
Nu se poate, îmi zice reprezentantul sălii de sport. Puteți să înghețați doar încă o lună abonamentul.
Eu voiam să fac sport din februarie până în mai, nu acum. Nu sunt în țară. Și nu vreau să fac sport când vreți voi.
Nu vă dăm banii înapoi, gândiți-vă și dumneavoastră dacă toți s-ar retrage, noi ce-am face?
De ce să mă gândesc la asta? Să se gândească contabilii și avocații voștri.
Asta ar însemna să trebuiască să muncească. Asta ar însemna să aibă cineva un plan în cap. Asta ar însemna să gândească. Și când ai burta goală, ești prost.
90% din firmele din România se comportă de parcă nu am trecut printr-un lockdown, de parcă toți stăm călare pe sute de mii de euro, de parcă ne-a pupat prințul după 100 de ani de somn și ne-am trezit într-o lume neschimbată de un secol. Nici măcar praful nu s-a pus pe servantă, să scriem cu degetul Food is a veppon.
Dar nesimțirea și prostia sunt arme și mai puternice.
Cu ele ne batem de ani de zile și acum ele o să ne ucidă.

Am scris asta anul trecut, eram într-un pitch pe care, desigur, l-am pierdut. Aș vrea să cred că cineva înțelege că nu poți să ridici balonul dacă arunci din nacelă toate greutățile, inclusiv pilotul.
Cum însă știm că proștii se vor înconjura de proști, ca să se simtă superiori, am certitudinea că nu avem nicio șansă.

E polonez, CEO-ul unei companii cumpărate de scandinavi. A venit de o lunã în România, înainte a fost la biroul din Londra al unei companii lituaniene. Are buze subțiri, strânse mereu ca un fermoar de poșetă al unei doamne îngrijorate că va fi prădată la coadă la castraveți.
Nu zâmbește, nu vorbește și nu se uită la oameni. Ochii lui caută mereu ceva pe geam sau într-o agendă în care nu știm ce notează.
După 45 de minute deschide fermoarul și spune că nu crede că e bine abordată comunicarea. Nu mă pricep la marketing, zice, dar e clar că nu are cum să funcționeze ceea ce propuneți voi.
De ce?
Dacã omul are sonorul închis la televizor și nu aude ce spune reclama?
Nu mai bine facem un spot pentru oameni orbi și surzi?
CEO-ul polonez are pete roșii pe obraji și pe frunte. Colegii lui, românii, tac, preocupați să nu care cumva să-și contrazică șeful. Lașitatea construiește consens și e calea cea mai scurtă nu doar spre falimentul unui biznis (și ce, e a lu tata?) ci spre dominația prostiei.
E bou șefu? Da, știm, dar boii trag căruțele, noi suntem șmecherii care stau pe căpiță, în căruță, cu un pai între dinți, privind cerul.
Cândva, boul va băga căruța-n șanț și o să vă pierdeți oricum joburile pe care vă străduiți să le păstrați acum, ignorând mirosul de gaz în care nenea ăsta aprinde bricheta.

Ne-a sunat ciasul.
Acum 28 de ani sau mai bine, TVR care pe vremea aia zicea că este Liberă, a dat filmul cu Anthony Quinn, a 25 Oră.
Au tradus titlul A 25-a oară.
De atât de multe ori le-a mers ulciorul la apă impostorilor. Probabil o să le meargă și a 987-a oară.

Acum 5 ani, niște tineri designeri au făcut revista JUG. Nu știu câte numere au reușit să scoată. Nu știu nici măcar dacă tinerii designeri mai sunt prin țară. Am scris pentru ei un articol atunci despre OTV și curentul literar made in Romania numit presă de ficțiune.
Cred că l-au citit 6 oameni. Am uitat complet de el până alaltăieri când un prieten mi-a trimis un video cu titlul: O oră relaxantă de privit OTV, în camera mare, în timp ce afară plouă.
Mi-am adus aminte de vremurile bune când cocalarii cu Ciasuri în valoare de 12.000 de euro, nu erau în parlamentul României sau nu aveau încă Ciasuri de 12.000 de euro. Când nu se luau interviuri unor infractori, cu așa zisul jurnalist care ia interviul exprimându-și dorul pentru infractorul intervievat. Când neamurile jurnaliștilor cărora le este dor de infractori, nu erau unse de guvern cu fonduri destinate salvării presei, acum, în prag de alegeri.
Acum 20 de ani, a circulat răspunsul la examenul de capacitate al unui elev: acum (comparativ cu Piticu`s time) viața e mai simplă dar mai greu de înțeles.
Îndrăznesc să spun că este exact invers: viața-i mai complicată dar mai simplu de înțeles.
Cenușăreasa a ales, în ăștia 30 de ani de stat pe ciuci, grâul de neghină. Noi și ei.
Mi-e dor de OTV unde noi eram cu noi, în stupoarea, torpoarea, cataclismica noastră nevoie de absurd bun.
Pentru că absurdul OTV-ului era unul bun. Neînveninat. Populat cu pitici, fantome, actori ratați, Baphomeți. Nu cu infractori terapeutic serviți ca victime, cum fac acum televiziunile de știri ale măgarilor care au pus mâna pe presă.

Acum 5 ani, absurdul bun, ca tigrul tasmanian, încă mai respira aerul grădinii zoologice numite OTV. A crăpat. Suntem mai săraci și mai proști fără. Și oricând, la orice oră, între Anca Alexandrescu și Dan Diaconescu, l-aș alege pe ultimul.
Măcar el ne făcea să râdem, nu să ne mușcăm buzele de furie.

Pe ușile prăfuite ale dubiței albe scrie: Elodia e înăuntru.
Lumea își dă coade, mustăcește când vede urmele lăsate de deget în colbul depus pe tablă. Toți înțeleg gluma pentru că toți au auzit de Elodia, eroina serialului cel mai popular din România la sfârșitul primului deceniu al celui de-al treilea mileniu.
Cum să nu auzi? Până și Protv a făcut o știre despre arestarea lui Cioacă, soțul și presupusul asasin al Elodiei.
Presa de ficțiune.
Suntem în fața unui fenomen unic la nivel mondial.
Jurnalismul ca figură de stil. Transmițând în direct de pe planeta Trafalmadore, poposind cu carul de filmare în poiana plină cu unicorni.
În România, presa nu prezintă realitatea, nu face lumină, nu adună firmiturile presărate de Hansel și Gretel, încercând să depisteze locul în care au fost duși de vrăjitoarea cea rea.
În România, presa este tunul cu clătite. Foooooc!!! Clătita zboară, e prinsă în gurile căscate de uimire ale spectatorilor și molfăită cu nesaț. ”Ai auzit că Dictatorul avea robineți de aur la baie și sinistra lui soție le dădea de mâncare lui Corbu și Șarona din boluri de cristal?”
Ce contează că nu e adevărat? 
Infoteinment.
Trebuie să le dăm oamenilor divertisment. Trebuie să le dăm povești. Trebuie să le dăm iluzia că ceea ce văd este adevărat și, chiar și atunci când realizează că a fost totul o înscenare, să zică ”da domle, nu-i adevărat, dar ce poveste interesantă”.
 O găină a născut pui vii, un bărbat din China și-a crescut pe mână un penis și o ureche de schimb, Bahmuțeanu și Prigoană sunt masoni și membri ai Internaționalei Socialiste de Rit Norvegian, Băsescu face dragoste cu Angela Merkel și Udrea este bărbat dar și-a făcut o operație de schimbare de sex în Thailanda, fiind fratele lui Victor Viorel Ponta, tatăl celor doi fiind, de fapt, Mioara Roman, care, la rândul ei, este bărbat, dar numai miercurea.
Nu contează ce zici, oricum nimeni nu crede. 
Presa în România nu are nicio legătură cu ceea ce există la definiția din dicționar a cuvântului ”presă”. Este presă de ficțiune.
A apărut în 22 decembrie 1989  la Televiziunea Română, încă neliberă și independentă. Atunci a apărut presa de ficțiune, odată cu ”Mircea, fă-te că lucrezi!”.
Revoluția transmisă live este o capodoperă care l-ar face pe Orson Welles să se îngălbenească de invidie. Teroriști arabi, apă otrăvită, elicoptere care atacă ministerul apărării, ungurii la granițe care, desigur, vor veni să ia Transilvania, taberele de antrenament pentru trupe de orfani loiali lui Ceaușescu, miile de morți de la Timișoara.
Frontul Salvării Naționale, singurul care ne poate conduce, arhivele securității arse, dosarele de la Berevoiești.
 Și între timp, copilul fără mânuțe care salvează de la înec un tânăr căzut în apele unui râu vijelios, prinzându-l cu dinții de ceafă și târându-l la mal. Și Mudava care te vindecă de gâlci și cancer prin puterea bioenergiilor pe care le stăpânește. Și, desigur, vițelul cu 4 capete, mortul din Brăila care s-a sculat din sicriu să-și ia pensia și fantoma care a speriat un întreg sat în Dolj, ținându-l treaz, cu tot cu preot, primar și polițist, treaz dar incapabil să miște o pleoapă. Doamne, cum m-am uitat la știrea asta, cu sătenii înlemniți de groază, strânși lângă autoritățile inutile și inerte, care priveau bovin în cameră și se scuzau că se bâlbâie pentru că ”e prima oară când vorbesc la televizor”.
O țară întreagă căscând ochii și înghițind senzaționalul, SVV-ul, cum îi ziceam noi la ziar, Sânge-Viol-Violență, formula cea mai populară care îți aducea cititori mai ceva ca un număr de circ în care Înghițitorul de Săbii scoate două katane de pe gât și, cu mișcări fine, îi tunde un brăduț în boschetul bărbii femeii cu, well, barbă.
Apoteoza a fost atinsă de OTV. Lansat în anul 2000, postul lui Dan Diaconescu a fost cel mai spectaculos experiment artistic pe care l-a cunoscut România post decembristă. Dan Diaconescu, catalogat de mulți un impostor și un cocalar cu Rolls, a fost un vizionar care a reușit să încalece mistrețul cu colți de argint și ochi de xenon al presei de ficțiune, să-i bage un jalapeno în fund și să-l facă să zboare.
De la faimoasa nălucă din Constanța (cred că era Constanța, suna estival oricum), care fuma pachetele de țigări ale proprietarului apartamentului pe care îl bântuia, la mașinăria adevărului dotată cu 3 becuri, roșu, galben și albastru care, legată chiar și la o înregistrare, putea să spună dacă personajele din film mint sau nu (roșu mint, albastru spun adevărul, galben-nu știu). De la Elodia, la Lorin Furtună și Bafometos Androginul, Satana care atacă energetic călătorii in tren dacă îl lași să stea pe scaunul 66, OTV a oferit extraordinare happeninguri, demne de Tate Modern sau MOMA New York sau, fie, măcar de MNAC-ul nostru cel trist.
Presa de ficțiune.
La aproape un secol după Tristan Tzara și Dadaism, reușim să introducem un curent literar extrem de puternic, care practic mută o întreagă țară într-un teritoriu fictiv, dar nu suntem capabili să îl înțelegem și să îl susținem, să îl promovăm ca pe o formă de exprimare artistică definitorie pentru un popor incapabil să suporte realitatea imediată.
Păcat de găina care a născut pui vii. Ar fi meritat ca aceștia să crească într-o țară mai puțin xenofobă în ceea ce privește personajele imaginare.

Lumea e lovită de cataclism, pădurile, apele, păsările, animalele, insectele, totul e mort și un tată încearcă să-și salveze fiul, să-l ducă la ocean, unde, speră el, rămășițe ale civilizației mai există, de unde băiatul să poată să plece spre Europa, să părăsească cimitirul care este continentul american bântuit de bande de canibali, war lords, foame și molime. Despre asta este vorba în Drumul, cartea lui Cormac McCarthy.
Pe Golgota nu urcă de data asta doar Fiul, e însoțit de tată, deci Dumnezeu nu mai e sus, nu apare în tufișuri arzânde, a coborât între noi și și-a uitat cheile de la casă acolo sus.
Nu e drum de întoarcere.
Am citit de curând un articol al unui scriitor rus despre nevoia intelighenției moscovite de a vedea în haosul american al ultimei luni nu un rateu sistemic ci o vină a șoferului. Nu, mașina nu a pârâit, motorul nu a cedat, frânele nu sunt tocite, e imposibil. Cretinul de la volan nu știe să o folosească, dă-i un șpriț, calcă ambreiajul, nu o îneca, boule!!!!
Ca și pentru ai noștri, America reprezenta raiul democrației, idealul spre care tindem, țara tuturor posibilităților.
Dacă Paradisul se dovedește a fi la fel de muritor ca cei care l-au proiectat, noi spre ce mai tindem? Noi unde mai fugim din iadul vieților noastre? Dacă la ei este la fel ca la noi,   dacă și la ei nu crește justiția socială în copaci, dacă și la ei noroiul corupției e aruncat de roțile bolidului puterii care trece pe lângă trotuarul pe care ai ieșit în rochița ta bleu, de duminică, dacă și la ei săracul aleargă pe rotița lui mică, de șobolan de laborator, în timp ce bogatul îți bate cu unghia în cușcă și-ți mai arunc-un cotor de măr, atunci noi de ce spunem: vrem o țară ca afară?
Afară e la fel ca aici. Suntem captivi într-o lume fără alternative.
Și atunci nu mai bine ne prefacem că nu vedem că mașina lor e un cazan ruginit, dar vopsit un pic mai bine decât al nostru și așteptăm ca din rahat să fie făcut bici, nu contează că nu vei avea niciodată un bici făcut din rahat ci doar niște bulgări pe care îi vei putea arunca pe spinarea cailor urlând: diiiii, diiii, dar bulgării ăia se vor termina după 10 metri și tu vei avea mâinile murdare și mirosind a rahat.
Vei continua să te prefaci. Pute a căcat de pe câmp.

Nu avem unde să fugim.
Știu de la maică-mea povestea actriței Ruxandra care și-a lăsat cariera și a plecat în America și a spălat vase și a șters la cur bătrâni. Și a reușit, că era America.
Îmi amintesc cînd a venit în 89 Gorbaciov și Piticu s-a împiedicat de firul de la microfon și Gorbaciov l-a prins, așa îmi amintesc eu, poate strâmb, că dacă nu era Gorbaciov, Ceaușescu își rupea capu pe scări. Și chiar și așa, nu cunosc pe nimeni care să fi zis: băi frate, ce aș emigra în URSS. Mâine aș pleca, aș sări în Prut și aș băga o voinicească să ajung la sovietici, pupa-le-aș glasnostul lor.

Nu l-am prins viu pe bunică-miu. Am o poză cu el, prizonier de război la americani, fumând Lucky Strike.
Elvis vs Ala Pugaciova.

Trebuie să crezi în ceva.
Și noi am ales să credem în America.

“When one has nothing left make ceremonies out of the air and breathe upon them.”

În cartea lui McCarthy, tatăl și fiul ajung la ocean. Tatăl e bolnav, epuizat, dar plin de speranță.
Maps and mazes. Of a thing which could not be put back. Not be made right again. In the deep glens where they lived all things were older than man and they hummed of mystery.

Virusu e făcut de om și plantat în China de americani, ca să aibă motiv să declanșeze un război economic și astfel să oblige corporațiile să se întoarcă în țările lor de origine, să refacă piața muncii, să make Germania great again și Franța să o make great again și mai ales Marea Britanie și SUA, după, să recolonizeze țările ăstea care sunt acum great datorită virusului care a oprit dominația chineză. Virusu e făcut de om, clar, a zis Luc Montagnier, e clar că e făcut să omoare moși ca să scape de sub presiune companiile de asigurări.
În plus, nu mă interesează câți infectați spun ei că sunt, tu știi vreun mort?
Da.
Tânăr sau bătrân?
În general peste 50 de ani.
Păi vezi, n-avem noi treabă. Totul este făcut ca să facă unii bani, e o gripă, dă-i în pizda mă-sii de ticăloși, că ne-au speriat, dar papa o să ne dea când n-om mai avea ce să mâncăm?
Acum câteva zile maică-mea s-a împiedicat și s-a rezemat elegant cu arcada de o bordură, capul i s-a umflat ca ciuperca atomică deasupra Hiroshimei, un enorm hematom negru îi împodobește obrazul. Du-te la spital, îi zic și ea spune că nu merge, că numai Covidu e primit, că infectații sunt grămadă la urgențe și ea nu vrea să se îmbolnăvească.
Maică-mea nu poate să meargă la medic pentru că idioți fac hore la Mamaia, pentru că Teodosie Tomitanul, Ozana și Ciolacu cred că toată povestea asta cu virusu e făcătură, numerele sunt umflate, morții numărați de 6 ori.
Posibil.
Timpul ne va spune dacă este sau nu o conspirație ca niște băieți șmecheri să facă bani. Ce însă e sigur este că virusul este mai degrabă mortal pentru oameni în vârstă și că dacă nu crapă direct din cauza lui, crapă pentru că le e frică să meargă la spital să nu se infecteze sau pentru că spitalele nu-i primesc pentru că nu au locuri, pentru că sunt aglomerate cu bolnavi de Covid.
Uroboros.
Prostul nu te lasă să trăiești.
Există o conspirație, clar. Băieții deștepți s-au prins că tot ce trebuie să facă pentru a continua să fure în liniște, este să-și creeze o clasă politică de idioți din popor, pentru popor.
Am scris postul de mai jos în 2017. Prostia e mai contaminantă decât corona. Se ia cel mai simplu prin pupat în cur, sport la care suntem campioni mondiali.

Acum 20 de ani pe vremea asta terminam facultatea. Ultima sesiune, licență, petrecere într-un beci, sărit pe Prodigy, în sfârșit maică-mea putea să se laude că are fiică economistă, presiuni să merg și eu la o bancă, să am salariu bun, să trăiesc într-un mediu onest, să las dracu bețivii ăștia din presă, o să-mi distrug ficatul și tinerețea.
Lasă-mă domle-n pace. Trăim vremuri revoluționare. E iunie 1997 și uite guvernul.
Ciorbea premier. Ciumara la finanțe. Severin la Externe. Ulm Spineanu ministrul reformei. Tăriceanu ministrul industriei și comerțului. Valeriu Stoica la Justiție. Alexandru Athanasiu e ministrul Muncii și protecției sociale. Babiuc e la Apărare. Gavril Dejeu e la Interne. Dinu Gavrilescu la Agricultură. Băsescu la Transporturi. Sorin Pantiș e ministrul Comunicațiilor. Akos Birtalan al Turismului. Virgil Petrescu al Învățământului. Nicolae Noica e ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului. Ștefan Drăgulescu e ministrul sănătății. Caramitru e la Cultură. Herlea e la Integrare Europeană, Duvăz e la relația cu Parlamentul și Valentin Ionescu e la privatizare.
Mai sunt câțiva, mediu și sport, 25 cu totul.
Cu trei mai puțini decât cabinetul lui Tudose.
Mă uit la listă.
Ciumara, Spineanu, Dejeu, Gavrilescu, Birtalan (da, ca orice ungur care se respectă, se pare că a împărțit niscaiva CD-uri cu Transilvania ținut secuiesc și d-aia o fost țâpat din guvern la prima remaniere), Nicolae Noica, Virgil Petrescu, Drăgulescu (rector la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, acuzat de traseism și cã ține cu dinții de scaunu de rector), Caramitru chiar, Herlea, Opriș, Valentin Ionescu, Stănescu niște oameni decenți.
Stoica ulterior vârât prin dosarul Becali-MApN, contracte bănoase pentru servicii juridice cu o grămadă de firme și instituții de stat.
Alexandru Athanasiu 10 ani mai târziu scufundat până peste mustăți în Microsoft II.
Babiuc, la 15 ani după prezența în guvernul Ciorbea împarte pentru 2 ani celula cu Becali pentru scandalul schimburilor de terenuri.
Sorin Pantiș, 7 ani cu executare pentru ICA.
Ioan Olteanu prins într-un vârtej penal cu Miss Bistrița, Alina Bică și alte scandaluri cu chirii încasate aiurea.
Duvăz, multimilionar, combinat cu Ilie Sârbu și Iacov, afaceri cu Petrom, băiat încă neprins de nimeni cu fofârlica, deși se știe clar că o ține undeva, prin buzunar.
Tăriceanu, Ciorbea, Băsescu și Severin au evoluat toxic, distructiv și autodistructiv.
Dar privind lista celor 25 de atunci nu ai cum să nu remarci că am ajuns acum bătaia de joc nici mãcar a unor tâlhari. Cumva asta presupune un nivel de inteligență pe care 99% dintre indivizii din guvernul lui Tudose nu-l ating, în ciuda doctoratelor, masteratelor, diplomelor, școlilor de vară, de seară, de siguranță națională, de siguranță arsă, de siguranță nesigură cu care s-au căpătuit toți.
Nu sunt tâlhari. Sunt niște fâțe, bagaboande, hahalere, șulfe, cocalari, imbecili, gorobeți, nerozi, neghiobi, curve, o adunătură de lături și lătrăi fără creier care cred că butonii sunt ceva pe care trebuie să apeși în lift și PIB-ul este codul pe care îl bagi la telefon.
Acum 20 de ani am avut un guvern în care s-au strecurat și indivizi care s-au ticăloșit. Dar, pe lângă ei, au fost oameni cu care ai fi putut să ai o conversație civilizată despre ultimele cărți citite.

Au trecut 20 de ani. Idiocracy este real.
Suntem din ce în ce mai proști. Și vorba lui Ghighi Bejan, nu există vaccin împotriva prostiei. Ați fost vreodată vaccinat în cap?

Ieri am citit despre un nou viol pe internet.
De data asta era violat un muzeu. Victima scria pe facebook:
Astăzi 18.06.2020 este o zi tristă pentru Muzeul Național Bran, respectiv pentru una dintre secțiile acestui muzeu – “Secția Etnografică în Aer Liber” (sau Muzeul Satului Brănean cum mai este cunoscut), care după un lung șir de procese a ajuns în pragul de a-și închide porțile, din cauza unei sentințe judecătorești. Prin urmare la muzeu a fost prezent executorul judecătoresc, pentru a pune în aplicare executarea silită, solicitată de către actualii proprietari (cei care au primit 2/3 din suprafața acestui teren) – Szalinski Janusz (cetățean polonez) și Reit Sanda -ginerele și fiica fostului primar din Bran, Reit Dumitru, care se pare că a primit de la urmașii fostului proprietar (care stau în străinătate), dreptul de reprezentare, el fiind și cel care a vândut fiicei și ginerelui acest teren. Aceștia au fost însoțiți la rândul lor de către avocatul Dan Iosif, care îi reprezintă.Menționăm că Muzeul Național Bran a fost reprezentat atât de conducere, de salariați cât și de avocații care îl apără în acest caz. Proprietarii au cerut evacuarea imediată și necondiționată a muzeului din spațiul respectiv, dar în urma motivației aduse de conducerea muzeului, executorul și noii proprietari au decis amânarea până în data de 26.06.2020, când muzeul ar trebui să predea atât monumentele de arhitectură populară, cât și obiectele de patrimoniu existente în spațiul acestora. Suntem într-o situație disperată, că aceste 18 monumente de arhitectură populară, clasate în categoria A, cu caracter de unicat, se vor pierde, ajungându-se astfel la ștergerea din istorie a cărții de identitate a acestei comunități. Ținând cont de cele mai sus menționate, doar Ministerul Culturii ne mai poate ajuta să depășim cu bine acest impas și Bunul Dumnezeu.

Bunul Dumnezeu are treabă cu abuzurile sexuale din sânul BOR, cu Covidul, cu pensiile speciale iar Ministerul Culturii nu-și mai vede și el capul de treabă, după circul Brâncuși-Irina Rimes, acum trebuie să se apere de chiftelele trimise de PSD care îl acuză pe  ministru că “a finanțat cu o sumă uriașă, 400 de mii de euro, un eveniment pentru deschiderea sezonului expozițional al Muzeului Național de Artă Contemporană. Evenimentul la care ministrul menționat a participat cu bucurie a fost o demonstrație a ”artei mini-minorității transsexuale” concretizate printr-un show susținut de două persoane travestite cu transsexualitatea asumată pe profilele de socializare. În ”spectacolul” lor acestea promovau iubirea între ”creaturi strâmbe” (după propria afirmație), anarhia socială, căderea creștinismului respectiv căderea cărămizilor Catedralei Mântuirii Neamului.” (deputat PSD Alexandru Rădulescu)

De pe vremea ministeriatului lui Vlad Alexandrescu înseamnă 2015-2016. Ce s-a întâmplat în ăștia 5 ani, de ce muzeul nu a ieșit cu o vuvuzea în intersecție să urle: săriți, mă omoară? Pentru că birocrații au crezut în stat, că statul va face ceva. Au fost îndeajuns de candizi încât să nu vadă că legile sunt făcute ca un primar și ceata lui de rubedenii (fiica și ginerele) să pună mâna pe terenul pe care se află secția etnografică din 1957, teren pe care vor să deschidă ce altceva decât un năstrușnic Dracula Park.

Combinația de idioțenie, tupeu, impunitate, lipsă de cultură, imaginație și viziune face ca oameni ca primarul Reit să creadă că cineva o să-i viziteze lui taraba de cârnățar, doar pentru că scrie Dracula pe ea. Că o să se îmbogățească. Că au meritat șpăgile și asigurările că toți vor fi milionari în euro în câțiva ani, asigurări pe care le-a dat celor care i-au ținut spatele în Ministerul Culturii și în Consiliul Județean Brașov.
Nu mă, nu veți fi. Veți fi mai săraci. Și voi și noi care v-am lăsat să vă bateți joc de țărișoara asta cum ați vrut voi.
Săraki.

Acum 2 zile am aflat că statul îi va da bani infractorului Dan Voiculescu și trompetei lui de minciuni, și vuvuzelei lui Sebi Ghiță îi va da bani și frunzei în care suflă Bogdan Chireac, că trebuie să salveze presa din România.
Ieri ni s-a spus că, după ce a propus prin Institutul pentru Studierea Calității Vieții (înființat în 1990 și condus de un cetățean cu profil securistoid) un impozit de solidaritate pe care ar trebui să îl plătim ăștia de primim salarii de peste 3000 de lei, Academia Română a venit ieri cu varianta naționalizării Pilonului II pe care PSD a pus ochii încă de pe vremea lu Lyviu.
Jbang, jbang, caută dragă pașaportul, spunei tai-tai patriei dar staaaai…..cine zicea că nu avem parte și de vești bune? Pensiile speciale vor fi hăcuite, ne-a anunțat victorios USR, am înfrânt. Pune pașaportul în sertar, nu mai trezi copilul, hai că mai st..
16 secunde de Îndrăznește să crezi, e un maxim în ultimele luni, după care au sărit Avocatul Poporului și Înalta Curte și CSM-ul care vor ataca la Curtea Constituțională toată tărășenia.
Zarul nostru e cu 1 și 2, al lor cu 5 și 6. Lupul nu este paznic la oi, oaia a devenit lup și paște ficații ciobanului. Mai jos sunt 3 posturi scrise în 2015, 2017 și 2019.
Scoateți pașapoartele, nu-l mai treziți p-ăla micul, luați-l așa, adormit, în brațe. Și fugiți.

30 septembrie 2015.
The Guardian a scris acum câteva zile despre valul de scriitori copți în cuptorașul pușcăriilor românești. Imediat, mass-media românească a pornit la pitrocit subiectul repetând, mai mult sau mai puțin, exact ceea ce spunea articolul din The Guardian. Nimeni nu s-a dus mai departe, să vadă cine scoate aceste cărți, care edituri adicătelea și ce alte volume au mai pus ele pe rafturile librăriilor. Căci povestea Editurii pentru Hoți nu este cu happy și precoce end doar pentru belferii din pârnăi ci și pentru editurile care îi susțin. O mână spală pe alta în micul nostru sătuc de troglodiți, deci nu-i de mirare că editurile care îl scarpină pe cutare politician între urechi, o să puște și contractul pentru manuale școlare. Mai jos articolul de pe blog de acum 3 luni. Nu a făcut mare vâlvă, că doar nu scrisese The Guardian înainte nimic. Nu o să facă nici acum, că nu o să se apuce nimeni să se uite în coșul de rufe murdare al băieților ăstora. Dar zic și eu, așa, ca om căruia i-ar fi plăcut să fie jurnalist, poate totuși s-o găsi cineva să o facă.

Diploma înrămată pe perete, cum au văzut ei în casele de boieri când mergeau mititei cu sorcova, a fost visul generației de țărani mânați de foame la oraș, pasat copiilor lor. E bine mamă să ai o diplomă, să faci o facultate că altfel nu te bagă nimeni în seamă. Ajungi ca mine să mergi în fabrică, în loc să fii contabilă la cooperativă sau chiar profesoară. Uite, profesoarele primesc cadouri și atenții și inginerii au de toate, se descurcă, sunt respectați. Fă mamă o facultate, îți trebuie diploma aia când o fi să te angajezi undeva.
Jap. Pe geamul pus peste diploma de silvicultor a copilașului s-a lipit flegma tranziției. Toată lumea poate să fie acuși contabil, expert contabil, masterand, doctorand, profesor-doctor-docent, omnipotent. Ce vrei să fii și în câte zile? Cursuri rapide, ultra-rapide, acreditări cu viteza sunetului. În cutii aruncate prin poduri, politicienii își lasă onorurile academice să mucezească între căcăței de șoareci. Căci acum potența intelectuală este reflectată de activitatea publicistică desfășurată.
Ăștia cu ramele și sticla antireflex au fost dați deoparte de băieții cu edituri și tipografii, cum ar fi, ia să vedem: Editura Niculescu SRL. Pe pagina ei, editura Niculescu își dezvăluie misionu și visionu:

“Inca de la infiintare, Editura NICULESCU si-a propus sa incurajeze autorii romani, selectati cu grija din randul unor personalitati consacrate ale invatamantului, stiintei si culturii nationale: profesori universitari, cercetatori stiintifici, scriitori. De asemenea, exista si numeroase lucrari realizate cu licente de la prestigioase edituri din strainatate, aceasta tendinta fiind in continua crestere.”

Cine este editura Niculescu? Este acea unitate de producție care s-a nișat pe cartea de pârnăiaș-politruc publicându-i pe George Copos cu volumele „Tăşnadul medieval”, „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, „Franciză vs management în industria hotelieră”, „Turismul – vector de interculturalitate”.
Tot aici a publicat condamnatul Dan Voiculescu volumele „Omenirea, încotro?” și „Investiţiile străine directe – vector al dezvoltării economice”.
Și tot Niculescu a fost preferată de Adrian Năstase pentru publicarea volumului “Cele două Românii.” Dar Adrian a mai fost pe aici, pe vremea când pârnaia nu era scurtată de priapismul activității publicistice afișate. A scos în 2008 volumul Codul Zambaccian 2. Termo-panem et circenses.

Editură de nișă, ai zice dar când te uiți la cifra de afaceri și la volumul de carte pe care îl aruncă în piață, realizezi că Niculeștii nu sunt niște orfani înfiați de PSD și crescuți pe lângă casă ci niște cumetri ai PSD-ului cu care se cunosc din fragedă pruncie.
Ce zice GSP despre patronul editurii, citiți aici: http://www.gsp.ro/gsp-special/anchetele-gazetei/scandalul-plagiatului-directorul-editurii-sef-de-promotie-prieten-cu-copos-si-fost-secretar-de-stat-in-guvernul-nastase-447651.html

Tare din spate vine Sitech din Craiova, o altă editură trompetă a pușcăriașilor celebri. Aici îl avem pe Dinel Staicu și pe Cornel Penescu, toată floarea infracțională a Olteniei, la grămadă violatori, polițiști sau judecători. Îi aveți pe toți aici: http://www.gandul.info/stiri/biblioteca-pentru-hoti-cine-sunt-cei-73-de-scriitori-din-inchisorile-romaniei-14517178.
Pe site-ule editurii, cu litere albe pe un fundal maro deasupra căruia se plimbă un carusel cu fotografii ale celor mai faimoase biblioteci din lume, omul de la PR a scris așa:

“Editura SITECH face parte din lista editurilor românești de prestigiu, recunoscute de către CNATDCU, pentru Panelul 4 și precizate în Ordinul ministrului nr. 6560/dec. 2013 pentru domeniile: științe juridice, științe economice și administrarea afacerilor, sociologice, politice și administrative, științe ale comunicării, științe militare, informații și ordine publică, științe psihologice, ale educației, educație fizică și sport, științe filologice.”

Prestigiu. Excelență. Calitate.
Butaforie.
Stima noastră și mândria.
De ce să mă mulțumesc doar cu o diplomă pe perete când pot să am un raft de bibliotecă ocupat cu operele mele. Alese.
Prestigiu. Excelență. Calitate.
Cartonul din care sunt construite valorile afișate de elita românească e murdar și moale. Neavând hârtie igienică, elita românească s-a șters cu cele trei cuvinte la cur.
Ce e mai grav? De sub aceeași tiparniță de sub care ies scutirile de închisoare ale tâlharilor politicieni ies manualele școlare pentru copilașii al căror creier va fi traforat de către sistemul educațional românesc.
Să-nsemne asta contracte babane cu statul român? You bet. Să-nsemne asta că editurile își fac bani groși din manuale și apoi, o mână spălând pe asta, smulg delicat câte 30 de zile din corola sentinței pentru fiecare cărțulie obosită pe care o scot foștii lor parteneri de biznis? Zic că da.
Dar n-am dovezi.
Când o să găsesc, o să cer la SITECH sau Niculescu sau Bibliotheca Târgoviște să public lucrarea: Vasalitate și nepotism în publicistica românească. O să-l rog pe Dinel Staicu să-mi scrie prefața. Nu are cum să nu se priceapă. Doar a publicat la SITECH volumul „Raportul de cauzalitate între creditare şi criza economico-financiară”.

Mugur este Manole și este securist.
CNSAS a confirmat asta, cererea de investigare venind în august 2019 de la fostul consilier al prim-miniștrilor Tudose și Dăncilă, Gheorghe Piperea.
Știm cu toții, de ani de zile știm că Mugur-Manole e securist, dar ce nu știm și ar fi interesant de aflat este ce-a mai făcut Mugur-Manole de data asta?
Trebuie să fii orb să nu vezi că trecutul de colaborator al lui Mugur-Manole este plimbat ca moaștele Sfintei Parascheva prin orașele Moldovei numai atunci când guvernatorul trebuie strâns cu ușa. Când se opune repatrierii rezervei de aur sau când nu dă drumu la tiparniță sau când se ia de gât cu …
Cu cine te-ai luat de gât Manole?
Cu Cîțu, ministrul finanțelor, relația e încordată. Soțul Alinei Gorghiu vorbea la sfârșitul lui februarie despre concedierea lui Cîțu de la ING făcută la cererea expresă a lui Mugur-Manole, după un atac speculativ asupra monedei în 2008 la care actualul ministru de finanțe luase parte. Dar ce te faci că toate știrile despre conflictul Cîțu-Isărescu sunt spuse de dcnews, stiripesurse, evz, national.ro, sputnik.md, adică gruparea pesedisto-dragnistă-voiculescian-ghițească-rusească?

Să presupunem că este o întâmplare că presa nebâzâită de muscă la text nu a scris o vorbă despre Florin versus Mugur.
Dar rămâne întrebarea: de ce ar risca ministrul finanțelor un scandal cu guvernatorul pe o temă din 2008, știind că acesta din urmă poate să-l distrugă?
Și cine câștigă de fapt din terfelirea lui Isărescu?

Răspunsul e simplu: PSD.
Cineva din PSD cu ambiții enorme care trece printr-un interesant proces de spălare, cineva ca Darius Vâlcov. Desigur, asta cred eu, bolnavă fiind de conspiratită.
Am scris asta acum doi ani.

Unu plus unu face 78.
Citesc CV-ul lui Darius Vâlcov. E cusut cu ață roz bombon. A făcut științe economice, ca mine. Dar eu sunt lucrător cu ziua în publicitate-cum zice Ciutacu, iar el este Richelieul PSD-ului.
La 23 de ani eu lucram la ProTv, câștigând 2 milioane de lei pe lună din care îmi plăteam chiria de 100 de dolari, țigările și îmi mai rămâneau bani de cremvuști și muștar Tecuci. La 23 de ani, Darius Vâlcov era uns director general al Băncii Populare pentru Dezvoltare Slatina. BPR a fost copilul unui giga-escroc, Emil Botea, și a dat faliment în 2001.
Zicea Ziarul de Iași pe 1 noiembrie 2001:
Datoriile catre deponenti se ridica la aproape 700 de miliarde lei, iar daca se adauga plata furnizorilor de servicii si datoriile catre stat se situeaza intre 700 si 800 miliarde lei. In acelasi timp, exista creante de 400 miliarde lei sub forma imprumuturilor acordate membrilor cooperatori si alte active a caror valoare contabila se ridica la aproximativ 80 de miliarde lei. BPR are in evidenta 50.000 de creditori.
Darius Vâlcov a stat cuminte în funcția de director general al unei cooperative de credit intrată în faliment până în 2004 când s-a mutat șerif la Octogon SRL, o fabrică de mobilă din Slatina care a făcut în ultimii 10 ani o singură dată un profit de aproape 3400 de lei (în 2008, după ce Vâlcov era deja primarul Slatinei), deși cifra de afaceri umblă la câteva sute bune de mii de lei.
Buuun. Dar să ne întoarcem un pic la epoca directoratului general la BPR, o cooperativă de tip SAFI, FNI, Caritas, care a ruinat zeci de mii de români gușteri, majoritatea votanți PSD, nu-i așa?
Aici scrie cu lux de amănunte genul de piraterie practicat de gașca de la conducerea BPR. Totul se înscrie în tipicul meschinăriilor ticăloase ale reptilienilor puiți de PSD. Mașini vândute cooperativei la prețuri astronomice. Imobile în care managerii locuiau dar care figurau în acte ca sedii ale băncilor. Împrumuturi pe șustache luate de Emil Botea, președintele BPR, cu aprobarea Consiliului de Adminsitrație, vezi bine.
Emil Botea a ajuns în pușcărie, pentru altă escrocherie, nu pentru giga țeapa de la BPR.
Dar de ce e important Botea și BPR?
Pentru că anul trecut vuia presa: Senatorul PNL Florin Citu considera ca, dupa atacul la adresa sistemului bancar, premierul Mihai Tudose ar trebui sa isi piarda functia. Totodata, liberalul sustine ca seful Executivului ar fi comis fapte penale si ca Liviu Dragnea si Darius Valcov ar intentiona sa transforme EXIM Bank intr-o “banca de dezvoltare a PSD”.
Noua generatie de baieti destepti isi face banca, iar cu ajutorul FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii, n.red.) isi pune in aplicare proiectele personale, nu pe cele de interes national. Nu mai conteaza ca EXIM Bank a fost creata sa sprijine exporturile romanesti”, sustine Florin Citu. (ziare.com, 31 august 2017)
Eximbank este condus de Traian Halalai.
Despre acesta, national.ro scria în 2014 următoarele:
Pentru a ajunge presedinte al celei mai mari banci detinute de statul roman, EXIMBANK, postura din care este cel mai bine platit bugetar, cu venituri lunare de peste 30.000 euro, Sorin Halalai si-a ascuns in CV experienta aproape penala acumulata ca angajat al unui infractor de frunte al sistemului bancar romanesc. Caci, fapt mai putin stiut, Halalai a fost o buna perioada de timp angajat al bancherului Botea Ion Emil – condamnat in dosarul Banca Populara Romana. Colaborarea lui Sorin Halalai cu Botea Ion Emil  – fost presedinte al Bancii Populare- s-a derulat in perioada 1999-2007, cand actualul presedinte al EXIMBANK a detinut functia de cenzor la societatea Interbrok SA. Pe langa compania selecta a lui Botea, Halalai a mai colaborat in firma Interbrok SA si cu Popescu Dumitru, unul dintre partenerii lui Sorin Ovidiu Vantu in firmele Gelsor. (tot articolul aici.)
În scandalul numirii la Eximbank intră și Banca Românească și Vlad Stoica, șeful cancelariei primului ministru, pe vremea aceea Victor Ponta.
Traian Halalai a fost propus la șefia Eximbank de Victor Viorel Ponta.
Același Ponta l-a numit pe Vâlcov ministrul finanțelor după ce, în toamna lui 2013, Vâlcov a fost șeful comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere din România.
Adică RMCG. Aia de cere acum niște miliarde despăgubiri statului român care a blocat intrarea pe lista UNESCO a Roșiei Montane.
Anul acesta, Ponta a spus la Adevărul Live, că Darius Vâlcov, consilierul Vioricăi Dăncilă, i-a propus şi lui, pe vremea când era prim-ministru, să tranfere banii de la Pilonul II de pensii ( administrat privat) la Pilonul I (administrat de stat).
Unu și cu unu face 78.
Cum zicea Lauryn Hill, everything is everything.
Uneori vedem spatele balenei când iese la suprafață să ia aer. Apoi se scufundă și noi rămânem în bărcuța noastră de cauciuc dând la guvide cu o bucățică de mămăligă. Fără să știm de ce, în minte ni se învârt cuvintele ăstea citite acum 30 de ani într-un caiet de amintiri:
Când se lasă noaptea peste părul tău, să-ți aduci aminte de numele meu.
Darius.

Și ca să înțelegem puțin ce-i cu Manole, iaca ce scria soțul lui Gorghiu, Lucian Isar, în iunie 2019: “Isarescu pune presiune pe Teodorovici sa urgenteze numirea CA BNR ca altfel nu aproba achizitia Eximbank

Isarescu are interes in acoperirea gaurilor istorice de la Banca Romaneasca (prietenii stiu de ce) dar o face cu mana lui Teodorovici, in urma acordului pe care l-a avut cu Dragnea

Suma raportata de ZF include si sutele de milioane de euro pe care Eximbank trebuie sa le ramburseze NBG(credite acordat Bancii Romaneasca) si care este imprumutat de Eximbank de la … Banca Transilvania (Isarescu si unii prieteni stiu de ce).

Faza amuzanta este ca Isarescu lanseaza in piata ca el nu intelege si nu vrea sa comenteze oportunitatea tranzactiei, ca banca nu are sistem IT, ca Eximbank are alt rol nu sa cumpere gauri …

Faza si mai amuzanta este ca legea Eximbank (da legea speciala) trebuie modificata si sa vedem ce aviz va da Isarescu, se va plange la ECB, la Consiliul lui …”

Am văzut un episod din serialul Kidding în care bătrânii cu demență senilă și Alzheimer sunt închiși într-o casă de bătrâni care recrează lumea tinereții lor, cu bar, parc, stație de autobuz și magazine cu fuste cloș la strada mare. Incapabili să-și vadă vârsta așa cum cei care suferă de achromatopsie nu percep culorile, pacienții trăiesc orele de luciditate captivi în chihlimbarul lui 1968, unii bând whiskiuri și lăudându-l pe Nixon, alții așteptând să vină autobuzul care nu vine niciodată.
Butaforia salvează România.
Izolați între pereți de ură și ziduri de invidie, triumfali cheltuind credite, folosind bormașini sâmbătă la 7.30 dimineața și declarându-ne independența, nu am realizat că nimic în jur nu se mișcă. Jucăm în aceeași piesă cu scenografie obosită, cerem democrație, libertate, cei vinovați să plătească, strigăm Jos Comunismul dar singurul adevăr pe care îl rostim vine din
Noi d-aicia nu plecăm,
nu plecăm acasă,
până nu vom câștiga
Libertatea noastră.
Și cum libertatea nu se câștigă la păcănelele în fața cărora ne-am instalat în 1989, noi de aici chiar nu plecăm.
Din când în când, prin valuri de amnezie ne trezim cu ochi tulburi și întrebăm: ce zi e azi? Ăla e CTP-ul? Când a întors armele împotriva lui Iliescu?
Și apoi ne întoarcem la bormașină și la diminețile de sâmbătă când putem să dăm niște găuri în bolovanul ăsta pe care istoria ni l-a pus în ușa peșterii, căci noi nu vrem să ieșim, nici măcar să primim niște aer d-afară ci doar să stricăm somnul celorlalți neandertalieni blocați aici împreună cu noi.

Mai jos e un post din 2015.
În afară de păr, nimic nu îl desparte pe Cristian Tudor Popescu de Miron Cozma. Țâfnă, sprâncene ultramobile care acum se-nchid asupra ochilor mici, acum se-nalță într-o arogantă uimire, urlete în microfon, rictusuri sparte. Și mult tupeu. Tupeu cu care îndoaie pe genunchi realitatea, ca un clovn care înnoadă baloane sub formă de pudeli, săbii sau floricele.
De unde în 1990 CTP-ul avea pregătită praștia cu rahat cu care trosnea între ochi huliganii din piața Universității, acum explică doct la Digi că

“Minerii s-au dus în Piaţă şi au bătut.. acolo nu a fost ciocnire între manifestanţii pieţei şi mineri, cum se crede în ziua de azi. Nu. Minerii s-au năpustit la persoanele civile pe care le-au întâlnit.

Veniseră chitiţi să caftească oameni. Nu puteau să plece nesatisfăcuţi. Voiau sânge, să plece cu un trofeu de sânge în Valea Jiului.

Iliescu nu a avut tăria să le spună în Piaţa Victoriei: stimaţi tovarăşi, vă mulţumesc că aţi venit, dar vă rog să mergeţi la gară, situaţia a fost rezolvată, pericolul îndepărtat, nu mai este nevoie de vreo ciocnire între mase de civili. Cum să spună aşa ceva politicianul bolşevic? Ştia că ar fi fost huiduit. Ştia că o masă aflată în excitaţie se poate întoarce în câteva seunde. A zis: mergeţi şi reocupaţi Piaţa.”

Să vedem ce zicea CTP-ul la câteva zile după mineriadă:
19.06.1990. Adevarul. Spirala Violentei, editorial semnat de Cristian Tudor Popescu: “Ca pe 13 iunie a avut loc in Bucuresti o tentativa de lovitura de stat este un fapt a carui negare nu poate fi discutata decat in termenii cretinismului sau candorii, dupa cum se exprima dl. Razvan Theodorescu. Oricine s-a aflat in acele ore la Televiziune, la Interne sau la Politie poate rememora mirosul salbaticiei si fricii care pluteau in aer. E lesne de inteles ca imaginile din seara aceea, transmise de TVR, si mai ales lipsa oricaror imagini, vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panica, in intreaga tara. Ceea ce s-a intamplat a doua zi in Bucuresti, incepand cu primele ore ale diminetii, a fost o reactie tot atat de inevitabila; spirala violentei, odata initiata, urca intruna. Aceasta reactie s-ar fi produs si in lipsa apelului prezidential, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucura Presedintele si Guvernul. In aceste conditii, comportamentul grupurilor mineresti si muncitoresti nu a fost, nici nu avea cum sa fie, pasnic.”

Să vedem ce zicea CTP-ul în 2010 într-un interviu acordat ziariștilor Cristian Delcea și Mihai Voinea.

“Aţi fost în Piaţa Universităţii în aprilie 1990. Cum a început totul?

C.T.POPESCU – A început la 22 aprilie, dar nu ca o mişcare a societăţii civile, a oamenilor de pe stradă. A fost clar o mişcare politică de opoziţie a activiştilor ţărănişti care au ocupat în mod ilegal carosabilul de la Universitate. Asta e grav! Nu ceruseră aprobare pentru nimic. În jurul acestui nucleu au început să se strângă diverse categorii de oameni. Eu am văzut Piaţa Universităţii în mai multe momente ale ei. Piaţa a fost o fiinţă care a arătat în diverse moduri. De la 30-40 de inşi care au ocupat carosabilul, până la aproape 40.000 de oameni.

După care, în faza finală, după alegeri, a rămas o adunătură de declasaţi…100 de inşi, persoane de o condiţie extrem de dubioasă, care stăteau în nişte corturi (in corturi se aflau la vremea respectiva grevistii foamei asistati de medic.n.n.), fără niciun Dumnezeu, în faţa hotelului Intercontinental. Nu s-a intervenit împotriva oamenilor care au format fenomenul „Piaţa Universităţii”.

Aveau şi ei nişte revendicări. Cereau o televiziune liberă, între altele.

C.T.POPESCU – Păi or fi cerut, dar nu aşa se proceda: continuând să stai cu cortul acolo.

În ceea ce priveşte compoziţia, erau, între cei care scandau, mulţi securişti care nu mai aveau de lucru, foşti activişti de partid care încercau să se recicleze şi în afară de ăştia erau mulţi gură-cască. Dar erau şi oameni sincer îngrijoraţi de posibilitatea revenirii la comunism.

Dumneavoastră eraţi îngrijorat?

C.T.POPESCU – Nu. Mi se părea evident că nu se poate reveni la ceea ce a fost înainte de 1989. Că existau elemente comunistoide pronunţate în acest FSN nu aveam îndoieli. Dar ele existau în toate segmentele societăţii. În toate partidele. Îmi aduc aminte momentul primei apariţii publice, televizate, a Partidului Naţional Ţărănesc. Aştepta toată lumea cu sufletul la gură, inclusiv eu. Mă gândeam cum or arăta oamenii ăştia. Era o aură de legendă: PNŢ, partid istoric. Ei bine, a fost absolut catastrofală această primă apariţie.

S-a produs în februarie-martie 1990. A apărut un grup de inşi încrâncenaţi, îmi aduc aminte de unul, Ion Puiu – figură crâncenă, mai era unu’ – Liviu Petrina. Domnule, nişte figuri agresive… Au apărut în falangă la televizor, uitându-se crunt prin sticlă şi spunând: „Trebuie retrocedat tot ce s-a luat de comunişti, să se dea la oameni, înapoi. Să alungăm lupii!”. Deci un discurs revanşard care a blocat lumea.“

Pe Digi, Miron Cozma spune chiar acum că este victimă, că el l-a salvat pe Marian Munteanu de la moarte și că a fost luat cu japca de securiști și adus la București nu în primul tren ci în al nșpelea.
În redacția Digi, perechea lui spână, CTP-ul, face o spălătură cu apă de gură sfințită și se pregătește să intre în studio să mai facă niște pudeli din baloane pline cu povești de la mineriade.

O țară sărmană dar plină de circari virtuoși.

Nu am scris nimic despre povestea educației sexuale în școli pentru că eu cred că școala românească este un abator unde am învățat să mint, să mă prefac și să tocesc, să disprețuiesc țiganii, copiii ălora mai săraci decât ai mei, moldovenii și veneticii, să duc mărțișoare lu tovarășa și să îmi doresc să am părinți bine înfipți la combinat care să aducă fier vechi la școală și astfel să ne depășim norma și să fiu preferata lu diriga.
În clasa a VII a, aveam colega Lenuța, fusese a doua oară lăsată repetentă, avea țâțe de care băieții o trăgeau, la baie, copiii inginerilor și maeștrilor, doctorilor și profesorilor laolaltă cu cei ai sudorilor și turnătorilor și bucătăreselor, n-avea importanță din ce castă  faci parte. Lenuța s-a aruncat de la etajul 10 și s-a zdrobit de asfalt, nu a murit pe loc ci după câteva ore de chin, la spital. Dă-o dracu, era o curvă și o țigancă.
Tu să nu ajungi ca Lenuța.
Am uitat-o pe Lenuța așa cum uiți dacă ai încuiat ușa când ai ieșit din casă, dragă, am încuiat ușa?, tu-i Paștele mă-sii, nu mai știu ce fac. Am uitat-o pe Lenuța cu viața ei terminată într-un semn al mirării gravitațional.
Jbang.
Educația sexuală în școli o fi importantă.
Dar nu cred.
Mai degrabă ar fi orele de literatură care îți arată cum funcționează sufletul omenesc și ora de chimie care îți explică depresia și ora de anatomie care ar trebui să-ți povestească despre penis și vulvă, spermatozoizi și ovuli ca despre vieți, nu piulițe și șuruburi cu care tac-tu marele face un raft.
Mai degrabă ar fi orele de istorie, geografie și fizică în care am învăța empatia și entropia și că o fată trasă de țâțe într-o baie dintr-o școală în 87, poate să nască o revoluție socială în 2046 în China.
Școala românească este un abator. Totul e mort în ea și totul e rece.
De ce am vrea să mai adăugăm un cadavru să se bălăngăne-ntr-un cârlig?
Morții se-nmulțesc oricum. Degeaba porți prezervativ.

Mai jos e un text scris in noiembrie 2018 urmat de un text scris în 2017.
Palimpsest.
Acum 15 ani nu exista desfătare mai mare pentru mine și colegii mei de serviciu decât să citim textele Florianei Jucan. Jurnalistă, scriitoare, Mata Hari, directoare, divă, poetă, Floriana scria de la Ritz din Paris despre bărbați puternici care o voiau numai pentru ei dar ea rezista și își mai lua o pereche de cizme și noi ne tăvăleam pe jos de râs și rămâneam săraci, desculți, neduși pe la Ritz.
Apoi, în 2007, a apărut Q Magazine cu papa Măgureanu la butoane și Floriana pe ecrane, mai blondă, mai înțeleaptă, mai demnă și mai decisă să facă dezvăluiri scandaloase ale sulfuroaselor mașinațiuni politice românești.
Râdeai când citeai Q Magazine, Floriana își păstrase umorul involuntar în odele aduse lui Iliescu sau Bogdan Balthazar, dar parcă nu mai râdeai atât de zdravăn. Parcă obosise și ea.
Așa că am încetat să o citesc Q Magazine și nici ăștia de la mine de la birou nu au vrut să se aboneze la revistă, care va să zică Floriana a dispărut de pe radarul meu până ieri când cu Vyo.
Ieri însă mi-a venit inima la loc. Floriana e bine, face elicopterul neobosită în patul PSD-ului, e uimitor cum o femeie de vârsta ei poate încă să participe la maratoane cu multiplii parteneri, în mod vizibil purtători de boli moral-venerice, și să-i reziste coafura.
Poate că asta te învață la colegiul de apărare, cum să-ți păstrezi coafura când te tăvălești în pat cu PSD-ul.
Cert e că Floriana e o femeie de succes, zice și wikipedia, e de succes și noi, ăstea care nu suntem de succes, ciufulitele, o invidiem pentru că ea face bani de Ritz și de cizme și de botox și hair stylist. Floriana și Viorica Dăncilă, Olguța, Leni Udrea Găbița toate sunt femei de succes și au freze date cu fixativ din ăla bun.
Și în loc să ne supărăm că o femeie de succes ca Floriana scrie despre o altă femeie de succes ca Viorica Dăncilă, mai bine am pune și noi mâna pe o carte și am studia ce trebuie să faci ca să fii prostituată de lux că partidul are mereu nevoie de prostituate de lux și plătește bine partidul, că uite, au crescut alocațiile de la buget pentru partide.
Chiar așa, de unde are bani Floriana pentru QMagazine?
“Am aplicat în aceeaşi zi la zece banci pentru creditul de nevoi personale. A fost o zi infernală pe care nu am s-o uit niciodată. Toate cele 10 bănci mi-au dat credite şi aşa am început eu, cu 100.000 de euro strânşi din 10 credite bancare,” a precizat Floriana Jucan, în decembrie 2009 pentru Money.ro.

Of.
Acum un an scriam acest post. Despre femeile din România. Oricare altele în afară de Leny, Gaby, Vyo, Olgutza și, desigur, Flory Jucan.
Ciufulitele.

1. Pe unul dintre posturile de știri, un star de televiziune spune despre diverse femei care i-au fost colege că sunt grase, urâte, curve, proaste, javre, japițe, gunoaie.

Nimeni nu intervine, colegii starului de televiziune nu sunt oripilați de atacul insalubru al colegului lor asupra unor femei care nu sunt cu nimic diferite de surorile, mătușile, iubitele, verișoarele, finuțele, nășicile sau soțiile lor. Niciuna din colegele starului de televiziune nu s-a simțit o secundă jignită de tipul ăsta de character assasination practicat pe un post național. Sau dacă au fost supărate, au dat fuga și au plâns în baie și nu au mișcat un deget să oprească atacurile.

2. În parlamentul României, o femeie-deputat filmează cu mobilul reacțiile unui coleg parlamentar la acuzațiile pe care i le aduce că este infractor și șofer al infractorilor. Acesta îi răspunde că maică-sa e nesimțită, că are mâncare între dinți și plusează la final cu: am o fotografie cu tine făcând sex anal. În spatele parlamentarului PSD este una din colegele dumisale, ministru al muncii. Femeia râde, amuzată de acestă etalare de bărbăție. Bravo, ai făcut-o K.O. pe netoată.

Filmulețul, devenit viral pe social-media este primit cu aplauze de bărbați, unii din ei dușmani declarați ai PSD, unii din ei faimoși activiști cu numeroase acțiuni în zona combaterii efectelor inegalității între sexe (cum sună, știu, mă refer la oameni care înțeleg că feministele nu sunt niște lezbiene pornite cu foarfeci uriașe să tundă testicule).

3. Fenomenul #metoo ajunge în România. O actriță frumoasă, scenaristă, regizoare, producătoare spune că totul e un circ, că femeile care pretind că au fost abuzate sexual de către șefi au consimțit tocmai pentru că erau slabe, netalentate și știau că astfel vor obține beneficii, luând fața colegelor lor mai talentate. Mai bine ar tăcea din gură femeile ăstea care s-au folosit de trupul lor ca să urce în ierarhie. Huo. Ea, actrița frumoasă-scenaristă-regizoare spune că nu a acceptat niciodată niciun avans venit din partea vreunui monstru sacru, pleacă băi monstrule sacru de aici că eu pot să fac și singură carieră, nu trebuie să faci dumneata popas în vaginul meu.

Frumoasa actriță nu se gândește ce s-ar întâmpla să fi trăit într-un mediu incredibil de concurențial, unde femei la fel de frumoase și talentate se bat pe un singur bigudiu. Nu își pune problema că aceste favoruri sexuale sunt cerute de către cineva care are puterea să te dea afară din firma în care ești și să îți blocheze angajarea în oricare alt loc.

Femeile care au cedat șantajului sexual e curve, slabe și ăstea care urlă că au fost blocate, dosite, lăsate să strângă praf în debaraua puterii, sunt doar niște ratate care dau vina pe bărbați pentru eșecul lor.

Reacția frumoasei actrițe de pe rețelele sociale este întâmpinată cu urlete de încântare. Da, le-a zis-o. Cele câteva femei care au curajul să vorbească despre abuzurile sexuale sunt măscărite, etichetate ca feministe triste si urâte.

4. O fată a fost violată anul trecut de 7 băieți în Vaslui până a leșinat. Făptașii au fost eliberați anul acesta pentru că nu reprezintă un pericol social. Pericolul social vine de la fetele care se îmbracă în mini și umblă cu curul gol pe lângă știm noi ce. Opinia publică-spre deosebire de India-nu iese în stradă să protesteze, puținor speriați li se pare un act blamabil din partea justiției să lase liberi, pe stradă, un grup de 7 băieți care au violat o fată până a leșinat.

5. Coaliția pentru Familie și alaiul de alte organizații care susțin schimbarea Constituției și definirea clară a căsătoriei ca fiind uniunea între bărbat și femeie discută despre interzicerea avortului. Femeile sunt menite să procreeze, nimeni nu pare să înțeleagă responsabilitatea care atârnă și pe umerii bărbatului-soț-partener, femeia care nu vrea să fie mamă își neagă menirea. Noapte bună.

6. Avem de un an primăriță. Conduce ședințele de consiliu general la care consilierele locale din partea USR sunt atacate de consilierii locali din partea PSD cu apelativele de țațe, isterice, proaste. Doamna primar general nu clipește. Nu găsește că atmosfera din aceste întruniri oficiale este mai degrabă cea dintr-un han din Țara Românească la 1542. Colegele de la USR știau la ce se înhamă, așa e în politică.

Între timp, la ușa primăriei, câteva activiste de 1,45 metri își cer dreptul de a asista la ședințele de consiliu general. Sunt refuzate și oprite de bodiguarzii primăriei. Unul dintre polițiștii tocmit de primărița generală se plânge că a fost agresat de unul din ștrumfii activiști și spune chiar că a cerut certificat medico-legal care sã dovedeascã agresiunea.

7. În România femeile sunt mai prost plătite cu 8% decât bărbații. O nimica toată.

În România, numărul locurilor deținute de femei în Parlament au scăzut din 1990 pânã acum de la 34 la 21. Nu că ar fi făcut asta cuiva vreun rău. (https://data.worldbank.org/indicator/SG.GEN.PARL.ZS)

Suntem pe primul loc în Europa la număr de mame adolescente și pe locul 1 la abandon școlar cauzat de sarcina timpurie. Lasă puiule, o să fie bine, o să îți găsești tu unul cu bani, îi torni un copil și o să te facă om.

8. Undeva în Sicilia, câteva mii de românce sunt roabe pe plantațiile localnicilor. Roabe, sclave, cu tot ce implică aceste cuvinte, inclusiv dreptul seniorului de a le viola, cu consimțământul soților, de câteva ori pe săptămână. Soții nu doar consimt ci chiar își împing consoartele să accepte abuzurile sexuale, pentru binele comun. Femeile sunt șantajate că, dacă nu acceptă avansurile sicilienilor, își vor pierde atât ele cât și soții lor locurile de muncă. Deci nu vor avea bani să mai trimită acasă. Lasã-l dragã sã te babardeadcã. N-ai murit din atâta pânã acum. Nu o sã mori de acum înainte.

9. A murit regele MIhai I. Moștenitoarea casei regale e principesa Margareta. O toantă, o femeie fără copii, o securistă, nu merită să ne fie nouă regină. Poate principele Nicolae. Poate prințul Charles. România nu este pregătită pentru o femeie, nu pe tronul regal. Și cu Nicolae săracul sunt probleme, o curvă i-a făcut un copil, a vut să îl distrugă. Nici prințu Charles nu e străin de uneltirile fustelor. Câte a avut și el de tras săracul cu curva aia de lady Di, să nu mai spunem. Bărbații sunt victime, femeile e dreacu.

10. Între modificările aduse de parlament codului penal, este și abrograrea articolului 299 din codul penal, cel care pedepsește “folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual”. Așadar, “pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei” nu mai este infracțiune.

De ce nu? Scrie în expunerea de motive: dacă nu-i viol, dacă s-a dat consimțământul, nu-i infracțiune.

Folosirea funcției în obținerea de foloase sexuale nu mai este o infracțiune.

Membrii comisiei Iordache (printre care 8 femei), consideră că actul sexual pe care șeful-boss-profesorul-superiorul îl obține prin repetarea cuvintelor: faci asta ori… odată consimțit nu mai intră la șantaj, nu este un viol deghizat. Nu.

Doamnele parlamentare care sunt acum în comisia Iordache provin și ele din aceeași ogradă nisipoasă țărănească unde au învățat că omul are o femeie pe care poate să o pedepsească, după cum zice biblia, atunci când e țâfnoasă, arțăgoasă și îți iese din cuvânt.

Doamnele parlamentare cred că așa e datina din moși-strămoși, să-ți cârpești soața obraznică, să o ții acasă, să îi scoți cu pumnul emanciparea din cap.

Anul 2017 a adus pentru noi, femeile din România, certitudinea că trăim undeva, în subțioara istoriei, într-un patriarhat obscur și fetid din care nu vom ieși prea curând pentru că ne temem ce vom găsi atunci când vom trage ușa după noi.

Suntem un popor tânăr, cu hormonii razna.

Cel mai rău lucru este să lași o doză de estrogen să ne conducă.

Cine știe unde am putea ajunge? Să avem sânii mai mare decât coaiele.