Archive

Monthly Archives: November 2018

Lăsați orice speranță voi cei care citiți acest post.
Că Iordache ne dă muie din Casa Poporului este cea mai mică problemă a noastră.
Cea mai mare problemă este că suntem haliți de balenă.
Suntem în mațele ei și noi credem, ca idioții, că e întuneric pentru că e noapte și pute a căcat pentru că s-a stricat canalizarea.
Nu e nimeni să ne salveze. Soroș e pe supramax articulații și nu mai are bani de câini și copii la miting. Iar ăilalți care vor să ne treacă strada spre Occident, o fac doar ca să ne ciordească portofelul.
Ieri am aflat că Beny Steinmetz de la Roșia Montana e băiat mișto și a vrut să facă bine dar presa independentă care a blocat proiectu a băgat numai fake-news. Asta la un atelier de leadership moral.
Haliți de balenă suntem. Vă spun.

Acum un an jumate noi, ăștia de la Frontline Club, am făcut un apel la companii să nu mai bage bugete de publicitate la televiziunile care mint de-ngheață apa în timp ce fierbe și am făcut și vreo 2 dezbateri pe tema eticii în comunicare, a finanțării fake-news, a rolului CNA care ia salarii babane ca să chiulească de la serviciu.
Piața a preluat ideea, s-a cerut boicot, advertizării și-au retras câteva luni bugetele, lumea i-a bătut pe spate pe cei care au făcut-o, le-a bătut obrazul ălora care au continuat să dea bani sclavilor lui Ghiță și Voiculescu. Apoi, când nimeni nu era atent, corporațiile au început să se întoarcă la trompete spunând că brandurile nu fac politică, doar bani.
La fiecare 6-7 luni, cineva își mai amintește să ceară corporațiilor să fie etice, să nu mai finanțeze discursul urii, se fac petiții, proclamații, se trimit mailuri, se flutură bannere în stradă. Corporațiile își pun PR-ul să iasă, să facă un flicflac, un șocotopigheri, mai dau bani unei fundații, mai sponsorizează un eveniment despre…
Chiar așa, care este subiectul cel mai fierbinte în comunicare? Etica, ea e.
Atunci hai să facem ceva despre etica în comunicare.
Aseară, în timp ce noi vorbeam la Frontline despre statul român care încearcă să rupă presa independentă pe genunchi și să închidă valiza #Teleormanleaks, la câteva sute de metri de noi, într-un loc fancy, câteva sute de oameni s-au strâns la evenimentul Comunicare etică în era fake-news-urilor organizată de UMANager.
Spune descrierea evenimentului:
“Știrile false- reprezintă un tip de jurnalism sau de propagandă care constă în răspândirea de informații false difuzate prin mass media tradițională sau prin social media cu intenția de a induce în eroare, cu scopul precis de a deteriora reputația unei entități sau persoane precum și pentru câștig financiar sau politic de multe ori folosindu-se titluri senzaționale, fabricate, care să ducă la creșterea numărului de cititori pentru răspândirea informației.

Fake news-urile vin din istorie, chiar din perioada antică. În secolul 13 înaintea erei noastre Ramses cel Mare a răspândit minciuni și propagandă prin portretizarea bătăliei de la Kadesh ca o victorie uimitoare pentru egipteni. El a decorat pereții templelor cu scene în care el insuși îi lovea pe dușmani în timpul bătăliei, tratatul dintre egipteni și hitiți arătând de fapt faptul că bătălia a fost la egalitate.

Care este impactul fake news asupra societătii? Fake news propaganda sau model profitabil de business? Cine folosește, cine finanțează? De ce fake news au puterea de a influența puterea publică, comunicarea și comportamentul public? Există etică în comunicarea care folosește ca instrument fake news? Despre toate acestea, dar și multe alte informatii vom primi de la speakerii acestei ediții. ”

Agenda discuției a fost primită pe mail cu câteva ore înainte de eveniment.
17:00 – 17:20- Panel 1 – Florin Negruțiu- Fake news-ul despre fake news. Business-ul din spatele știrilor false
17:25 – 17:45- Panel 1 – Delia Iliasa- Impactul social media și fast communication în domeniul sănătății
17:50 – 18:10 -Panel 1 – Bogdan Naumovici – Rosia Montana
18:15 – 19:00 – Panel 2 – Oscar Mendez Rosa- Building a culture of Trust. ABC of relations — understanding the dynamics of trust
19:05 – 19:20- Concluzii – Steven van Groningen

Pardon? Ați spus Bogdan Naumovici și Roșia Montana? La un eveniment despre etică și comunicare în epoca fake-news-urilor? Mircea Badea nu vine să ne vorbească despre fact checking? Nu? Nu-i nimic, îl chemați data viitoare.
Ce a zis Bogdan Naumovici despre comunicare în epoca fake newsurilor știu de la o prietenă aflată în sală.
Bogdan Naumovici a spus așa: cei care s-au opus proiectului RMGC nu aveau argumente, au fost 10.000 de isterici care au ieșit în stradă, fără să știe nimic despre proiect. Asta în timp ce cei de la RMGC aveau argumente, cifre, fapte. Au băgat bani în restaurarea minelor romane, a monumentelor, au făcut case pentru cei care au vrut să se mute la Alba Iulia. Au investit, n-au scos aur, n-au scos profit și de-aia acum își vor banii înapoi.

Prietena mea nu a rămas să audă concluziile lui Steven van Groningen, unul din fondatorii UMANager. A plecat confuză, ce dracu tocmai a văzut? A înțeles bine că tot ce s-a scris despre RMCG de către presa independentă, toate anchetele, investigațiile, reportajele, totul a fost fake news și Bogdan Naumovici, plătit cu milioane de “canadienii” lui Beny Steinmetz ca să facă reclamă proiectului, este singurul care spune adevărul?
Da?
A înțeles bine?
Fabulos este că această acuzație adusă presei soroșiste a fost adusă în cadrul unui eveniment intitulat Atelier de Leadership Moral. Și mai fabulos este modul în care se definesc organizatorii, domnii de la UMANager.
“Este un proiect de susținere a eticii în afaceri și de creștere a gradului de încredere a tinerilor întreprinzători în parteneri și în mediul de afaceri autohton.

Inițiativa de a lansa acest proiect le aparține lui Steven van Groningen, Silviu Hotăran, Septimiu Postelnicu și dr. Wargha Enayati, patru dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai comunității de business din România.

Fiecare dintre fondatori a pus în slujba programului UMANager experiența dobândită de-a lungul carierei profesionale, acumulată în organizații și asociații profesionale recunoscute național. Septimiu Postelnicu este Vicepreședinte Executiv al diviziei Global Banking Services a UniCredit Țiriac Bank, iar dr. Wargha Enayati este fondator al Rețelei Private de Sănătate ”Regina Maria”.

Steven van Groningen, Președinte și CEO al Raiffeisen Bank, este președinte în exercițiu al Consiliului Investitorilor Străini, iar Silviu Hotăran este Managing Director al GKTI Semper Human, fost CEO Microsoft România, și a dobândit o bogată experiență în cadrul Camerei de Comerț Româno-Americane, AmCham.

Proiectul UMANager își propune să coaguleze o comunitate care să folosească etica în afaceri ca reper în activitatea profesională, adresându-se atât oamenilor de afaceri cât și studenților și liceenilor interesați să-și construiască o carieră în business.
Evenimentul este organizat de Fundatia Inovatii Sociale Regina Maria.”

10.000 de isterici care nu știau nimic despre Roșia Montană.
Așa a zis Bogdan Naumovici despre participanții la primele mișcări de stradă cu adevărat masive post Piața Universității, oamenii din care s-a coagulat societatea civilă de azi și puținele partide de opoziție decente din România.
A spus asta la un eveniment al comunității de business îngrijorată de fenomenul fake-news și de lipsa eticii în comunicare.
Pe lângă cinismul bălos al acestei povești, degetele arătate de Iordache sunt doar ieșirea nervoasă a unui tocilar mânios că i-ai furat guma de șters.
Singura întrebare care mai rămâne este dacă RMGC a fost sponsorul Atelierului de Leadership Moral și dacă au fost plătiți speakerii. Se știe că adevărul despre fake-news și etică îl spui doar pe bani.
De fapt mai e o întrebare: cum să fiu atât de idioată încât să cred că pentru oamenii de business Etica este altceva decât iapa aia pur sânge arab pe care au pariat ei la cursele de la Singapore Classic?

Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine.
Pentru că pe vremea lui Ceaușescu era un singur bagabond și gașca lui de băețași-Nicu.
Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine, negru era negru și albu era alb, și doar Scorniceștiul era hulit, nu tot sudul țării, nu Teleorman și Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj și Mehedinți.
Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine, mâncai piciorul de porc și erai victimă, acum mănânci din troacă împreună cu porcul și ești complice.
Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine, academiciana era doar una, acum s-a multiplicat, o armată de academiciene conduce țara și orice om îi este frică de academiciene că-ți dau cu doctoratu-n cap.
Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine, ne era foame, frig și frică dar acum ne este foame, frig, frică și greață.
Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine, te băga partidul în spital dacă te ridicai împotriva lui și spitalul te punea pe picioare, acum partidul te bagă în spital și spitalul te omoară.
Au trecut 31 de ani de la revolta muncitorilor din Brașov care sperau să ne uităm înapoi la 15 noiembrie 1987 și să spunem: pe vremea lui Ceaușescu era mai rău.
N-a fost să fie.

feher

Picurii de ploaie plesnesc obrazul ferestrei, plici, plici, ca palmele frizerului obrajii clientului după un bărbierit proaspăt. Norul a înghițit Tâmpa, cu tot cu semnul Brașov, cu tot cu Panoramicu prăduit de ăia care au pus semnul Brașov, cu tot cu pădurea care a chelit într-o singură noapte, ca după chimioterapie. Acum 30 de ani pe vremea asta maică-mea terminase de pus gogonele, gogoșari, varza, castraveții și pe noi nu ne mai trimiteau cu școala la câmp, la scos cartofi și ceapă, cules varză și sortat arpagic. Eram în sălile de clasă, făceam cursuri de după-masă, măcar de-aș fi avut bafta să dorm mai mult, dar nu, că tot blocu era treaz de la 6, cu duduituri, urlete, scâncete, matinalul de la radio actualități, cotele apelor Dunării.
Aveam 13 ani, clasa a VIII a, că m-au dat la șase ani la școală. Mă decisesem să merg la Șaguna, ultimul colț…

View original post 819 more words

Înainte vorbeam despre cărți și muzică, ai auzit ultimul album al lui Grinderman, ai citit The World Ending Fire al lui Berry? Cândva, dacă ar fi după mine aș zice că la prima suspendare a lui Băsescu, un baraj imens, ca ăla de pe Enisei, a închis subiectele ăstea frivole, le-a lăsat să plutească ca o insulă de plastic pe apele conversației care au fost filtrate și epurate de orice subiect care nu este politică.
În jurul meu se vorbește numai politică. Și ca un urs care a fost bătut să dea la pedale, atunci când mă dau jos de pe bicicleta discuțiilor politice, cad grămadă, incapabilă să fac față normalității unei bârfe simple, ceva cu amantlâcuri, cancere, concedieri, botoxuri.
E seară, sunt la masă cu 2 judecătoare. Una e cu soțul, cealaltă cu paharul de vin roșu. Nu mă pot abține: îl mazilesc pe Lazăr?
Femeia răspunde decisă: clar. Ia o gură de vin. Roșu. Buzele sunt ușor vineții.
Tac. Iau o gură de vin alb.
Ea mai ia o gură de vin roșu. Apoi spune: dar să știi că acum nu e cel mai nasol. Cel mai nasol a fost pe vremea lui Constantinescu. Mă rog, atunci am terminat eu, în 1997 și am fost trimisă pe penal aici. Atunci, sub Valeriu Stoica, era crunt. Dar și mai crunt a fost sub Năstase, când era …
Stănoiu, sar eu.
Da, dar Cristi Diaconescu a fost mai rău. Mai rău și acum l-ai văzut ce cocoș e? Pro-european, democrat. Un rahat. Atunci șefa mea era…, aaaa, ce tare, ai văzut completul de 5 al lui Dragnea? Cine e în frunte? Rodica Cosma!!! Fosta mea șefă.
Nu știu cine e…
Judecătoarea mai ia o gură de vin roșu și spune: omul lui Niță.
Niță Constantin? PSD?
Da. Omul lui Niță. Vorbea cu ăla în fața noastră, nu se ferea, în mijlocul procesului venea și ne schimbau ca pe șosete. Ne luau cazurile după cum sunau telefoanele. Și acum e în completul lui Dragnea.
Păi și de ce era mai rău pe vremea lui Stănoiu sau Diaconescu decât acum?
Acum e UE, altfel ne-am duce dracu.
Ia o gură de vin.
Oricum ne ducem dracu.
Caut pe net. Rodica Cosma, judecătoarea de la Înalta Curte care a decis ca Radu Mazăre să fie anchetat sub control judiciar. Rodica Cosma, judecătoarea care l-a achitat în prima instanță pe Tudor Chiuariu, ministrul justiției sub papa Tăriceanu, în dosarul Poșta Română. Rodica Cosma, judecătoarea care în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN a făcut opinie separată susținând achitarea lui Gigi Becali. Rodica Cosma, judecătoarea care a făcut parte din completul care a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul de plagiat al lui Victor Ponta.
Rodica Cosma. Nu o cunosc. Poate am pipăit aceeași portocală la Kaufland și eu am lăsat-o pe ea să o pună în pungă. Sau poate ea m-a lăsat pe mine și eu m-am gândit că uite ce doamnă drăguță. Poate ne-am luat de la H&M același model de cămașă. Poate îi place Nick Cave și a citit The World Ending Fire a lui Berry.
Poate am băut prea mult vin d-ăsta alb.
Judecătoarea a terminat paharul ei și nu pare deloc mai înveselită. Spune: toți sunt la fel. Și mai spune iar: am avut noroc cu UE și apoi iese să fumeze cu foștii colegi de facultate. Unul din ei are niște negi fix ca ai lui Tudorel.
Măcar Cristi Diaconescu arată mai bine și nu spune Ievaluare.
Standardele sunt atât de joase încât am ajuns să mă bucur că se întoarce Katy Andronescu la educație.
Și asta e problema, îmi dau seama privind pe geam negii omului care nu e Tudorel Toader.
Suntem subnutriți moral și în fiece zi asaltați de nervozitatea-flecar-fălos-tupeist-cocălărească a statului. Ținuți fiind pe o dietă de porumb putrezit, considerăm că o roșie storcită este o trufanda. Katy Andronescu, Cristi Diaconescu, Orlando par infinit superiori lui Dăncilă, Andrușcă, Pop.
Ne-am întors 30 de ani înapoi, în foame.
Dar de data asta nu burțile sunt supte ci creierul umblă cu omoplații țâșnindu-i prin piele. Nu-i nimic. Au băgat creveți vietnamezi la a3 și picioare de porc la româniatv.
Poate mâine se dă portocale.

Pe înregistrarea asta de la BBC, vezi cu urechile cum Dumnezeu pune peste întreaga orchestră a primului război mondial un clopot mare, de sticlă. După câteva secunde de tăcere, la ora 11 pe 11/11 1918, o păsărică sparge liniștea cu un ciripit mărunt ca un rest primit în palmă la magazinul de pâine.
În Europa, în India și Australia, lumea a sărbătorit azi ziua Armistițiului.
Sfârșitul primului război mondial, cel care a născut comunismul, fascismul, nazismul, consumismul și a dus, câțiva ani mai târziu, la prăbușirea imperiilor coloniale, bomba atomică și războiul rece.
România dormea la ora 11, mâncase aseară 128 de mici, 4 franzele și băuse 22 de beri. Cele 3 pastile de triferment nu-și făcuseră efectul.
Premierul-feminitate s-a trezit la 9, și-a uns o tartină cu neologisme pe care și-a pus-o pe bluză, a tras paltonașul deasupra să nu se vadă, a pășit delicat până la tribună de unde a trimis întreaga recunoștință eroilor care au clădit România mare. Eroii, foarte morți, nu au auzit-o.
Premierul-modestie și feminitate, PMF să-i spunem, a plecat apoi acăsică, felicitându-se că nu a mers la Paris, ce vreme de căcat era la Paris, ai văzut-o pe amărâta aia de Carmen a lui Iohannis că era albastră de frig?

Ora 11 pe 11/11 1918 a trecut neobservată în România.
Țara care și-a trimis la moarte, pe front, 8% din populație. Țara a cărei capitală a fost ocupată la câteva luni de la intrarea în război, țara aproape ștearsă de pe hartă de trupele Puterilor Centrale, țara care a semnat în mai 1918 o pace separată cu Puterile Centrale și pe care doar prăbușirea acestora consemnată în 11/11 la ora 11 a ferit-o de efectele tratatului de la București.
Care prevedea, zice wiki, printre altele că:
România trebuia să retrocedeze Cadrilaterul și o parte din Dobrogea de Nord Bulgariei, restul provinciei fiind controlat de Germania și Bulgaria;
România urma să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor din Carpați;
România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere. Și șantierele navale intrau în stăpânirea statului german;
Germania și Austro-Ungaria aveau dreptul de control al navigației pe Dunăre.
Parlamentul a ratificat tratatul dar regele Ferdinand I nu l-a promulgat.

Ora 11, pe 11/11 a adus Transilvania lângă România. Cu prețul a 600.000 de morți. Recunoștință veșnică eroilor noștri. Ia bagă tu Găbiță niște artificii, niște ii, țuică și  fasolică, să fie de sufletele eroilor care au făcut Unirea de uite acuși pot să merg la Electric Castle fără pașaport.
Ignoranța nu poate fi o binefacere. Ignoranța e doar surzenie.
Proștii sunt prinși sub clopotul de sticlă, exact ca bateriile închise de Dumnezeu la ora 11 pe 11/11 1918. Și de acolo, de dedesubt, nu aud ciripitul mierlei și nici nu îi pot citi pe cioc ce spune.
Ea zice: nu poți câștiga războiul cu ignoranța.
E un virus împotriva căruia nu există vaccin.

Acum 15 ani nu exista desfătare mai mare pentru mine și colegii mei de serviciu decât să citim textele Florianei Jucan. Jurnalistă, scriitoare, Mata Hari, directoare, divă, poetă, Floriana scria de la Ritz din Paris despre bărbați puternici care o voiau numai pentru ei dar ea rezista și își mai lua o pereche de cizme și noi ne tăvăleam pe jos de râs și rămâneam săraci, desculți, neduși pe la Ritz.
Apoi, în 2007, a apărut Q Magazine cu papa Măgureanu la butoane și Floriana pe ecrane, mai blondă, mai înțeleaptă, mai demnă și mai decisă să facă dezvăluiri scandaloase ale sulfuroaselor mașinațiuni politice românești.
Râdeai când citeai Q Magazine, Floriana își păstrase umorul involuntar în odele aduse lui Iliescu sau Bogdan Balthazar, dar parcă nu mai râdeai atât de zdravăn. Parcă obosise și ea.
Așa că am încetat să o citesc Q Magazine și nici ăștia de la mine de la birou nu au vrut să se aboneze la revistă, care va să zică Floriana a dispărut de pe radarul meu până ieri când cu Vyo.
Ieri însă mi-a venit inima la loc. Floriana e bine, face elicopterul neobosită în patul PSD-ului, e uimitor cum o femeie de vârsta ei poate încă să participe la maratoane cu multiplii parteneri, în mod vizibil purtători de boli moral-venerice, și să-i reziste coafura.
Poate că asta te învață la colegiul de apărare, cum să-ți păstrezi coafura când te tăvălești în pat cu PSD-ul.
Cert e că Floriana e o femeie de succes, zice și wikipedia, e de succes și noi, ăstea care nu suntem de succes, ciufulitele, o invidiem pentru că ea face bani de Ritz și de cizme și de botox și hair stylist. Floriana și Viorica Dăncilă, Olguța, Leni Udrea Găbița toate sunt femei de succes și au freze date cu fixativ din ăla bun.
Și în loc să ne supărăm că o femeie de succes ca Floriana scrie despre o altă femeie de succes ca Viorica Dăncilă, mai bine am pune și noi mâna pe o carte și am studia ce trebuie să faci ca să fii prostituată de lux că partidul are mereu nevoie de prostituate de lux și plătește bine partidul, că uite, au crescut alocațiile de la buget pentru partide.
Chiar așa, de unde are bani Floriana pentru QMagazine?
“Am aplicat în aceeaşi zi la zece banci pentru creditul de nevoi personale. A fost o zi infernală pe care nu am s-o uit niciodată. Toate cele 10 bănci mi-au dat credite şi aşa am început eu, cu 100.000 de euro strânşi din 10 credite bancare,” a precizat Floriana Jucan, în decembrie 2009 pentru Money.ro.

Of.
Acum un an scriam acest post. Despre femeile din România. Oricare altele în afară de Leny, Gaby, Vyo, Olgutza și, desigur, Flory Jucan.
Ciufulitele.

feher

1. Pe unul dintre posturile de știri, un star de televiziune spune despre diverse femei care i-au fost colege că sunt grase, urâte, curve, proaste, javre, japițe, gunoaie.

Nimeni nu intervine, colegii starului de televiziune nu sunt oripilați de atacul insalubru al colegului lor asupra unor femei care nu sunt cu nimic diferite de surorile, mătușile, iubitele, verișoarele, finuțele, nășicile sau soțiile lor. Niciuna din colegele starului de televiziune nu s-a simțit o secundă jignită de tipul ăsta de character assasination practicat pe un post național. Sau dacă au fost supărate, au dat fuga și au plâns în baie și nu au mișcat un deget să oprească atacurile.

2. În parlamentul României, o femeie-deputat filmează cu mobilul reacțiile unui coleg parlamentar la acuzațiile pe care i le aduce că este infractor și șofer al infractorilor. Acesta îi răspunde că maică-sa e nesimțită, că are mâncare între dinți și plusează la…

View original post 1,167 more words

Copitele cailor alunecă pe pietrele albite sub miliarde de pași, roțile trăsuricii se hurducăie, gem și troznesc și chinezoaicele-pasagere se țin de coviltir, de vizitiu, una de alta, arată ca niște pisici pe care stăpânul se străduiește să le bage într-un lighean cu apă fierbinte și ele se agață disperate de margini. Vizitiul chiuie și mai arde niște bice pe spatele calului, turiștii sar îngroziți din drumul trăsuricii, se lipesc de pereții sikului, înjurând, adunându-și spaimele de pe jos, râzând nervos.
Bine ați venit la Petra, minune a lumii antice, miraculos încă nedistrusă complet de exploatarea turistică lacomă a statului iordanian.
Intrarea e 60 de euro, sunt mii de oameni pe zi care vin la Petra, 18.000 de euro ca popa face regele Abdullah al II, cel bun, cel motorist, cel progresist, numai din biletul de intrare. Apoi sunt taxele inumane pe orice, apă, toaletă, șaluri, căcățișuri chinezești pe care niște băieți fardați cu negru le vând peste tot în situl arheologic. Nimic nu e ceea ce pare. Crezi că ceaiul ăsta e 1,5 dinari, ei bine, e 5,67 pentru că ai uitat să calculezi TVA și taxa turistică și taxa pe respirație, pe înghițit în sec și pe dat ochii peste cap.
Cum intri în Petra, sar pe tine vânzători ambulanți de orice, pietre și bijuterii, cioburi și opaițe, vederi și ghiduri turistice.
Sunt tarabe și cafenele, restaurante și colibe de păzitori de pepeni, sunt copii care te îmbie să te plimbe cu măgărușul și cămila, cu trăsurica sau să te ducă la punctul de belvedere de unde poți să faci cea mai spectaculoasă poză din lume.
Copiii sunt murdari, trag de tine cu mânuțe cu unghii sub care se ascunde pământ negru. De unde l-or fi luat, că pământul e roșu aici. Roșu și plin de gunoi. Pungi, hârtii, bețișoare, plastice, balegă, unul din mormintele de pe Strada Fațadelor pute a tabără de refugiați, urină, râncezeală, niște pături și fâșuri putrede zac într-un colț.
Oare pe ce se duc cei 18.000 de euro pe zi încasați de administrația parcului? Cât și pe cine plătesc Ali și prietenul lui Hassan ca să intre la Petra cu măgarii lor Ferrari și Lamborghini? Măgarul ăsta are aer condiționat, haideți, e doar 20 de dinari până la mânăstirea El Deir, sunt 1000 de trepte până acolo, cu măgarul Ferrari ajungeți în 30 de minute.
Nu, mulțumesc.
Hantz, 119 kile, s-a cățărat în spinarea unui măgăruș care a fost Ceaușescu în altă viață și acum karma se răzbună. Are ochi lăcrimoși măgarul îndoit de greutatea lui Hantz, cu pași mici, îngrijorați, parcă orbecăind în bezna urletelor care întunecă cerul, apucă pe drumul celor 1000 de trepte până la mânăstire.
Un copil cocoțat în cârca unei cămile enorme o biciuiește răstind comenzi, cămila îl ignoră, piticul lovește cu sete și-mi vine să apuc o piatră și să-i strivesc capul. Copilului.
Lângă, doi polițiști în uniforme privesc clocotul dement al mulțimii, un grup de indieni implodează sub atacul unei cete de puști cu măgăruși iar câțiva tailandezi se cocoață pe o stâncă, fix deasupra semnului care le cere: no climbing.
Dacă nici asta nu e libertate, eu nu știu ce poate să fie.
Poate doar nesimțire combinată cu barbarie combinată cu prostie crasă.
Exact ca la Machu Picchu, Chichen Itza sau Angkor Wat, Petra are ghinionul să se afle pe teritoriul unui stat ale cărui elite apreciază termopanul, bmwul tunat, cu neoane la număr, buza botoxată și ploaia de bani.
Mâine nu există deci verbele a păstra, a proteja sunt niște invenții lingvistice fără sens, produci, consumi, produci, consumi. Și când s-o nărui Petra, când or fugi măgărușii Ferrari și Lamborghini cu saci cu mozaicuri din biserica bizantină și capiteluri din templu în spinare, când un miliardar moscovit, un prinț saudit sau un pesedist chivernisit o să cumpere fațada Trezoreriei și o va transporta la dumnealui în mansionul din Teleorman, iordanienii nu o să plângă.
Bine că au putut să scoată toți banii posibil de scos din vechiul sit.
Cu ei o să-și cumpere niște proiectoare bune și un designer chinez care le va face niște proiecții 3D cu Petra și pe ăstea le vor pune în aeroport sau într-un studio în deșert și uite așa, cea de-a 7 a minune a lumii va continua să trăiască mult după ce adevărata Petra va fi halită de nesimțire, barbarie și prostie. Și banii vor continua să curgă în noua Petra electronică pentru că e plină lumea de nesimțiți, barbari și proști, de Hantz care îndoaie măgăruși și de chinezoaice plimbate în trăsurici trase de cai bătuți, de ruși care aruncă pungi pe jos și de milițieni iordanieni plătiți să-și sugă gingiile.
Nesimțirea, barbaria și prostia sunt infinite și indestructibile.
Iar civilizația noastră a ajuns ea însăși un monument al nesimțirii, barbariei și prostiei.
Un monument indestructibil.

Cu față de impiegat singuratic, cel mai puternic om din România cară două valize pe care ar putea să le tragă după el, că d-aia au roți. Costumul îi stă prost, cearcănele sunt un pic mai mari, părul pare neîngrijit, iar gluma cu dosarele și gogoșile sigur nu a fost scrisă de consilierii israelieni. Mai degrabă de Doru Octavian Dumitru.
Sau de Țociu și Palade. Sau poate și le scrie singur, căci, nu-i așa, Puiule, ești cel mai bun. La orice.
Din spatele celui mai puternic bărbat din România care a ajuns să-și scrie singur poantele, rânjește vesel Codrin Ștefănescu.
Peste câteva ore, grupul lor, al celor cu doctorate în păcănele și cupa D la tupeu, vor începe curățenia în partid.
Trăiască.
Cepul subțiat va fi mai ușor expulzat de presiunea strânsă din butoi. Consilieri locali, județeni, primari, oamenii din teritoriu sunt chemați sub arme. Începe GOT.
În acest timp nordul opoziției, ocupat de liberali cu muci ieșind lumânări galbene din nările înghețate, așteaptă să vină vara.
The summer is not coming. Pentru că the winter is here.
Din când în când, liberalii mai aruncă strâmb câte-un oscior de miel în capul, desigur, al unuia dintre ei.
Să nu vină Cioloș să le facă lor observație. Unul care a fost numit de Băsescu și apoi propus de Ponta nu poate să le dea lor lecții, lor care au stat capră la Băsescu și apoi la Ponta. Măcar știi că PNL-ul nu a avut niciodată bani de consilieri israelieni și deci și-a scris singur glumele.
Cum ar fi asta cu plângerea împotriva agenției Papaya care a făcut un clip cu copii și sigur a exploatat copiii, i-a pus la muncă forțată. 10 din cei 13 parlamentari semnatari ai scrisorii către Autoritatea pentru Protecția Copilului sunt liberali.
În timp ce pesediștii au treabă cu legile justiției, cu fondul suveran, cu legea off-shore, cu creșterea salariului minim, cu pensiile, liberalii sunt Garcea de parcare, îți bagă fluturașul sub ștergătoare sperând într-o șpăguță ca să te lase să pleci neamendat. Dau senzația că vor cu orice preț să se asigure că electoratul lor  le va da un șut în fund, căci, nu-i așa, un șut în fund e un pas înainte.
În același timp, colegii lor din opoziței, USR, sunt în plin festival al democrației. Adică organizează intern alegeri pentru europarlamentare. Peste 80 de candidați încearcă să atragă voturile membrilor USR dar, ce să vezi, la Barcelona, președintele partidului scoate din joben 5 nume, preferații lui, ăștia sunt buni, și ăilalți or fi dar lui îi place de ăștia 5. Ceilalți 75 se revoltă, festivalul democrației degenerează într-un moshpit.
Slayer, betrayer.
Mai mult, e al dracu de posibil ca festivalul ăsta să fi fost complet inutil pentru că se vorbește despre liste comune cu Ro+ a lui Cioloș. Frate, unde să încăpem într-un Tico 16 oameni?
Rotițele pe care aleargă șoriceii opoziției sunt mici în timp ce elefanții pesediști au ditamai roata care generează energie cât să scrie cu laser pe cer: Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă.
Când ești cu nasul în pământ, după firmiturile referendumului, jucând pe mize mici, nu ai cum să mai fi atent la valiză. Sau la remaniere. Sau la cursul de schimb. Sau la datoria publică.
Și noi ajungem să aplaudăm un Țuțuianu sau Neacșu și să plecăm, a câta oară, după fentă, sperând într-un miracol care să vină tot de la PSD.
Măcar ei au niște imaginație.
Îl vedeți pe Iohannis apărând cu o plasă Billa plină cu ambalaje de eugenii mâncate de cei 4 asasini de la Hilton?