Archive

Monthly Archives: April 2013

dupa povestea bosniaca de ieri, nimic nu merge mai bine decat “safe area gorazde”, cartea de banda desenata a lui joe sacco, cu mana stanga jurnalist, cu mana dreapta cartunist, cu ochiul stang pe ansamblu si cu dreptu pe detaliu, inventatorul comic bookului de razboi, premiat-parapremiat pentru cartea asta care intinde pe masa povestile catorva bosniaci prinsi de razboi in coasta republicii srpska si la subtioara nationalismului extremist sarb.

vechiile prietenii au fost arse odata cu casele, matusile si verisoarele au fost violate, ucise si-ngropate in pamantul inghetat, septicemia e galopanta, iugoslavia e-n cadere libera si umanitatea a fost vanduta pentru un pachet de tigari, vecinii care pina mai ieri isi ofereau, in caz de nevoi, o lingurita de zahar, se pandesc cu furci si coase si-asteapta cu guri murdare de bila, sa-nfiga toporu unu-n altul.

joe sacco ajunge in area protejata gorazde in ultimul an de razboi, se fumeaza, se bea cafea, se sta pe intuneric, in umbra masacrului de la srebrenica frica se lateste, bosniacii cersesc ajutor, intarzie sa vina, nu mai e mancare, speranta, liniste, cum a fost posibil sa se intample asa ceva, in buricul europei, in plin dezghet ideologic?

nici dupa 20 de ani nu exista un raspuns clar, poate pentru ca nu a fost pusa inca o intrebare raspicata, imi amintesc monotonia fiecarui jurnal de stiri care insira numarul de morti de fiecare parte: 300 de sarbi, 400 de bosniaci, 100 de croati, parca era tabelul cu rata de schimb a unor valute exotice, “schimbati-mi si mie 100 de bosniaci in sarbi va rog frumos, ce curs bun aveti, va multumesc”, jurnalele erau pline de vukovar si mostar si mladici, karadjici, nimeni nu le mai asculta, le-aveam noi pe ale noastre cu ion iliescu si coposu si targu mures si-al sau cofariu.

cum le avem acum pe astea cu basescu si ponta si crin si vrem sa scapam de toate si sa ne ducem undeva la mare, “dar unde draga, ca daca mai zici odata grecia, iti infig andreaua asta-n ochi”, am auzit ca in croatia e frumos, dar trebuie sa treci pe la sarbi si apoi pe la bosniaci, “astia care au avut razboiul prin anii ’70?”, ce anii 70, i-au avut la inceputul anilor 90, zeci de mii de morti, executii in masa, tortura, uite o carte, cu desene, sa nu te plictisesti, se cheama “safe area gorazde”, e scrisa de un american si-ti arata cum era acum 20 de ani prin tarile din drumul catre mare, “razboi? dar tu stii draga ca mie nu-mi plac nebuniile astea. hai sa mergem totusi in grecia”

the end.

 

taximetristul meu are sacou si miroase a fahrenheit, exact ca mana presedintelui emil constantinescu si ca mana mea stransa de cea a presedintelui constantinescu in anul 1999 la sarajevo cind coalitia nord atlantica si tarile de atarnachis de pe linga, se intalnisera la sarajevo sa discute reconstructia iugoslaviei, nea emil si-a udat masiv strangerea cu fahrenheit, miros dulce de putrefactie usoara, o saptamina am simtit in nara parfumu asta pacatos de pervers batran, d-ala care-ti da o bomboana daca-i faci o felatie scurta, zic asta chiar daca pe vremea aia imi placea de presedintele nostru si, in ciuda tomberonului cu rahat rasturant in curtea cotroceniului de pisicile de prin cdr, ii luam apararea si credeam ca o sa ne scoata de sub poala iliescului si o sa ne proiecteze in viitor.

la sarajevo am ajuns dupa un drum cu trenul la clasa a II-a pina la budapesta, o friptura halita-n graba pe malul dunarii si o noapte pe cearsafuri rupte intr-o camera de youth hostel impartita cu o evreica trista, apoi alt drum pina-n zagreb, 4 ore la spritz sucindu-mi limba-ntr-o discutie intortocheata cu 5 croati veniti la munca la unguri: maghiara, germana, italiana, engleza, rusa, am vorbit de toate, am baut de toate, am fumat de toate, granita, vamesu intreaba: unde mergi? “sarajevo, conferinta de pace, sunt de la ziar”, flutur legitimatia, zambete, da’ bani ai?, “pe card, doar n-o sa umblu aiurea cu banii la vedere”, pai trebuie sa vedem daca te poti intretine, auci, am 200 de dolari toti banii ca alde catalin si gasca de la curentu au zis ca s-au ispravit fondurile si daca vreau sa merg, sa ma duc pe barba mea, barba mea avea doar 200 de dolari tesuti printre fire, ce dracu ma fac?, investitia in taclale internationale cu croatii rupti din compartiment nu-i inutila, baietii vorbesc cu vamesu, il combina, suspina, se anima, am trecut, hai noroc, jivili, sa traim, sa-ntinerim.

autobuzu catre sarajevo pleaca dimineata la 6, e 22, ma incolacesc in jurul unei beri in barul autogarii, cocosi croati isi fac loc, blonzi si darzi, printre mese, pe scaunele de linga mine se aseaza tata si fiica, sarbi din vukovar, fata vorbeste ceva engleza, ore dupa ore baga la lopata si scoate mortii din morminte: da sticla la o parte, ii punem pe astia aici si pe astialalti pe masa ailalta si pe scaun e loc, si pe bar, petrec intreaga noapte in cimitir, printre cadavre care nu miros a fahrenheit, croatii au intrat si i-au ras pe toti, i-au ucis si i-au schingiuit, sunt rai, ai auzit vreodata de ustasi?, “am auzit”, croatii sunt dracu, “nici cu sarbii nu mi-e rusine”, o ura mazgoasa se suie pe masa, fata se uita chioras la barbatii care urla si beau si urla si beau si nu-si ineaca urletele in alcool: ii vezi, niste animale, nazisti, ne-ar omori pe toti daca-ar putea, hai ca e 6 si pleaca autobuzu. eu catre sarajevo, tu catre mortii din vukovar.

4 ani dupa razboi, bosnia e plesnita, rupta, sfasiata, casele sunt sparte, indoite, soselele gaurite, 10 ore pe scaune tari si sarajevo se arata ars si schingiuit, blocuri cazute, case pravalite, in centru, la biroul de presa, e bataie pe camere de hotel: nu-s, “ai rezervare?”, nu, “pai atunci cauta-ti un localnic care sa te ia in casa”. si uite asa am dat de emir, musulman bosniac, a vrut 50 de marci pe noapte pentru un pat in garsoniera lui de pe malul riului miljacka. enorm.

negociez hotarat, il combin la un vin, o carafa-i 20 de marci bosniace, de fapt poti sa platesti cu moneda germana, ca oricum raportu de schimb e 1 la 1, pretul patului scade vertiginos, emir imi povesteste de colectia lui de carti si de cea de discuri si de cea de benzi desenate, toate au fost vandute pentru alcool si tigari, fara alcool si tigari nu poti trece razboiul, fara intoxicatie, fara cap naucit, fara ochi injectati nu poti trece razboiul, “hai cu mine-n cimitir sa-ti arat ceva”, prietene-de cind am ajuns in zagreb traiesc in cimitir, nu mai vreau, emir ma taraste cu forta pe deal, intre pietrele de mormant sunt intinse fashii de plastic si pe ele scrie cu negru mare, clar: atentie, teren minat, “au pus mine-n cimitir, iti dai seama ce animale sunt sarbii? au aruncat oasele lu bunicu si ale lu stramosu-n aer, au pulverizat istoria”, cum sa ierti asa ceva, emir nu poate, emir nu vrea. povestea asta va urma-miercuri, ca maine e ziua cartii de marti.

si cind te gandesti ca totul a inceput de la mirosu de fahrenheit putrezit al taximetristului cu sacou si ochelari cu rama aurie.

pe site-ul american al mai smecher care zice ce filme ar trebui sa astepti anu asta cu sufletu la gura, numarul unul il ocupa spring breakers, niste fatutze de liceu plictisite care pleaca-n vacanta de vara in florida cu banii ciorditi de la mancatorii de hamburgheri de la bufetu campusului, le-ajung numai bine de masina, costume de baie roz si 3278 de cutii de bere, iaca apare si james franco, gura plina de arginti, chiloti d&g si pistoale mii, decapotabila roz si lant de aur tip funie de ceapa, james franco e alb dar crede ca e negru, ca un pui de urs crescut de o femela scotish terrier careia ii spune mami chiar si cind ajunge la 500 de kile, sala de cinema e goala, dupa 10 minute au plecat 4 oameni, dupa 20 de minute inca 4, am ramas doar noi, astia de pe randul r, cei mai din spate, ne tinem tari si prindem singurul moment remarcabil al filmului: 3 dudui in sutiene si pantaloni de trening, cu cagule roz, de pussy riots, unduiesc cu kalashnikoave in mana pe everytime, cantecelul ingerului britney spears, a mai strasnica balada care s-a intalnit, numai buna de bagat mana pe sub tricouas si mangaiat spatele unei domnite la cheful din cartier.

http://www.youtube.com/watch?v=wBwg19jXhBY , gata, randul r pierde si el 4 ocupanti, in sala mai suntem cred cu totul 3 cetateni, filmu i-o ciorba de burta servita rece de un chelner care si-a bagat degetu cu unghia neagra-n farfurie, dar uite ca am rezistat. singurul de la care am iesit-in intreaga mea vasta cariera de spectator de cinema-a fost tree of life, premiu al mare la cannes, brad pitt si sean penn, sa mergem dara sa vedem, sean penn apare 3 minute, coboara in costum o duna de nisip, pare nemultumit si priveste incruntat orizontul, brad pitt e tata lu sean penn, ei nu apar totusi in acelasi timp pentru ca sean penn e copilas cind regizoru ni-l arata pe brad pitt aspru, pus pe hartza, certandu-l pe  viitorul sean penn, mai apar niste maini care mangaie graul, cadre cu leagane, nori, si hap pe tobogan la vale pina ajungem in tarta cu facerea universului: bosonul lui higgs, stelele, materia, lsd, uite apele, uite si dinozaurul cel rau care se imbuneaza si nu-l ucide pe dinozaurul cel mic si lipsit de aparare, desi putea, unde e brad pitt acum? isi trage sufletul undeva in viitor, asteptand sa-i vina randul sa se plimbe cu privirea trista, pe straduta suburbiei lui americane, unde-i sean penn-la ghicitoare, sa-i explice ce dracu a cautat in filmu asta, de fapt sa stiti ca nu-i gluma, omul chiar a spus asta, habar nu are ce-a facut in filmu lui malick.

spring breakers se termina cu bine, fetele traiesc si lumii vestesc ca-i bine din cind in cind sa-ti tragi un ciorap de lina pe ochi si sa ataci o benzinarie, in drumul spre casa o iau pe lizeanu, o gasca de 20 de spring breakers trec strada prin fata masinii, in maieuri care lasa sa scape burti imense afara, copii si caini ii insotesc, au iesit din curtea unei case, au trecut sinele de tramvai si acum s-au oprit ca firele de par in scurgerea cazii, toti in fatza portii agitand rangile, betele, batele, politie ioc, ce manele fratioare? pe scena asta ar merge perfect “everytime” al lu britney, eventual cintat in romaneste de delia matache, sa-ntelegem si noi.

la rue de pain vine lumea buna, tocuri, raybani, camasi cu dungulite, manichiura impecabila, iphonuri si blackberryuri, brutaria-patiserie-carciumioara e plasata undeva la intersectia dintre sex and the city si house of lies, se vorbeste grabit, se rade discret, se casca ochii in ipaduri si se lasa spagi mari, umbla vorba ca un chelner baga la tescherea la sfarsitul de luna 2000 de euro, “buna” imi arunca baiatul in camasa neagra care ma serveste, sa o iau ca pe-un compliment?, vezi bine, crede ca sunt de varsta lui pe cind eu as putea fi ma’sa, sa-i ard totusi doua peste ochi ca-i impertinent?, e o zi frumoasa, aleg calea complimentului, limonada si cafeaua vin aduse de o speriata blonda, scrumiera cu mucul de tigara stalcit de inaintasii-inaintasilor mei nu se misca, totusi e soare, e cald, viata merita traita-vorba lui hagi&dana nalbaru&schopenhauer- ala de face muzica pe gustul lui costi ionita.

kiki ajunge grabita, iese si andrei gheorghe sa-si incalzeasca oasele batrane, de unde a iesit? de pe usa de linga intrarea in carciuma, ce-o fi sus? un radio ceva? nu, e money channel, televiziunea de biznis care s-a dus iuhuuuuu pe toboganu falimentului, a dat cu curu de pamant si din izbitura a recazut in picioare, pe vremuri a lui cozmin gusa, acum dumnezeu stie a cui, dumnezeu sau poate chiar alah, doar imi amintesc ca, acum cativa ani, se spunea ca in spatiul acum ocupat de money channel isi va deschide studiouri al-jazeera.

al-jazeera+money channel=love? mai stii? “da” daca te gandesti ca proprietarului cladirii, nea murad are si phoenicia hotel si lantul springtime, adicatelea e arab, il cheama muhamad, deci soto e incurcat cu al-jazeera, daca nu cu ei macar cu o saormarie ideologic impregnata, trebuie sa lamuresc misterul dar nu am cu cine sa vorbesc afacereza, inapoi deci la oile mele, decofeinizate.

starurile trec tzantzose printre mese, uite-l pe cutare si pe cutarica, si uite-o si pe aia care e intretinuta de ala si asta care i-a facut copil lu aia care a intrat acusi in psd, lumea buna, v-am mai zis o data, lumea buna naufragiata pe o insulita intr-o mare de uratenie, o casa coscovita la dreapta, gangul prin care intri cu marfa pentru magazinele din piata floreasca la stanga, acolo pute tare-tare a urina, zic ca ar merita sa puna astia de la money-channel o toaleta pentru necajitii care, pina gasesc parcare sa vina la cafenea, se pisa pe ei.

dau sa reiau conversatia cu kiki si realizez ca urlu la ea, nu sunt nervoasa, si atunci de ce? pentru ca in micul scuar cu iarba acusi iesita, au poposit cu niste masini de taiat iarba vajnicii lucratori de la gospodaria comunala, unu are un rucsac cu motor in spate si un fel de furtun, altul are un bat cu lame care se invart isterice si spinteca iarba, iarba si timpanul, nu mai poti sa auzi nimic, pasarelele au zburat, sacourile s-au indreptat de spate, italianul din dreapta rage incercand sa acopere harmalaia, dar sa nu ne enervam, e soare, money channel e linga noi. sper sa aiba termopane, sa poata sa transmita live fara sa fie deranjati de taietorii de iarba de afara.

you can run but you can’t hide, bucurestiul vine mereu peste tine si nu te poti ascunde in tava cu croissante de la rue de pain, nici in sanul lui andrei gheorghe, nici macar in conturile lui gusa, bucurestiul murdar si zgomotos te prinde de picioare si te trage afara, na de mai vorbeste afacereza acum daca mai ai cum.

pe jordan l-am cunoscut anul trecut in the maze, imparatia lui bob, infipta ca laleaua-n branza unei favele din rio, jordan e din oxford, localitatea unde daca bei apa de la robinet iti creste iq-ul cu 20 de puncte, cind l-am cunoscut in rio, venise sa-si traga sufletul din sao paolo unde preda la o scoala de.., na c-am uitat, dar oricum era ceva cu sociologie, statea deja de cativa ani in brazilia si vorbea bine-bine si portugheza si spaniola, “ sa stii ca-ntr-o luna sunt in romania” mi-a zis anul trecut, pe bune?, ce faci acolo?, “ ca baietii, ne-ntalnim intr-un loc exotic, fete frumoase, aproape de casa”, pai atunci, drum bun si succes.

jordan e acum in bucuresti, iar, hai sa ne vedem, sa ne mirosim, esarfa de matase, sacou, barbierit proaspat, ce faci domle in romania?, omul sta 3 luni pentru ca e profesor la o universitate online care te invata ce si cum cu fetele, CE? si CUM? si SA MORI TU? si YOU SHITTIN’ ME?, jordan accepta uimirea ca pe-o tarta cu mere, da, multumesc mult ca mi-ai copt tarta asta, chiar mi-era pofta de o .., bai baiatule, povesteste care-i treaba.

pe scurt sociologu meu si alti flacai englezi s-au gandit ca multi barbati pe lumea asta n-au avut un tata generos cu sfaturile si nicio mama destupata, asa ca vanatoarea de femei este un dans de grizzly intr-un riu plin cu somoni cu motoare cu reactie, chiar si atunci cind reusesc sa prinda unul, le zboara urgent dintre degete.

intristati de lipsa de dexteritate a speciei, baietii astia care stiu pe ce butoane sa apese ca “papuse” sa treaca si sa spele vasele apoi sa vina vesela in pat, s-au gandit sa faca niste barbati fericiti si, in the process, si niste bani asa ca au inventat universitatea “ars amorata” despre care puteti sa cititi cu mai multa atentie ici’sa: http://www.zanperrion.com/arsamorata.php

cursurile-s pe bani, nu? “normal, 200 de dolari, 3 luni de zile”, sorina zice “scumpeste la 500”, ????? de ce????, “pentru ca orice e scump, e perceput ca fiind valoros, 200 e prea putin”, prea putin pentru ce?, ce-i invatati pe elevii vostri acolo?

uimirea-mi intra in erectie, toata povestea pute a “the game”, bestselleru lui neil strauss, reporterul de la rolling stone care, in ciuda inaltimii, calvitiei si figurii de greiere costeliv, a tras-o pe camera pe paris hilton si courtney love, astea fiind doar starurile, fara sa mai punem la socoteala remorca de pasari anonime; cum? pentru ca a invatat de la cei mai buni pick-up artisti-pe romaneste “specialisti in agatat”, 7 scheme si 4 fraze cu care sa-i pui piedica duduii pe care ai pus ochii.

deci e ca-n “the game”?, no, no, no, ars amorata e pentru masculii de treaba, care vor o relatie, nu pentru bagabonti care vor sa-si umple congelatoru de carne, jordan spune ca baietii din corpul didactic al universitatii au descoperit ca tuturor le e mult mai usor, in zilele noastre, sa se-nfrupte intr-o seara decat sa aiba o relatie pe termen lung, vanatoarea e facila, pusul caprioarei la baitz e complicat, femeile vor haz, distractie, azi cu unul, maine cu altul, pai si mie cine imi spala sosetele, cine imi face o omleta si un masaj cind mi-a intepenit gatul la birou? ma-ta. sau ….

…miruna, cristina, marinela, fete dragute din romania care, dupa ce-si fura maini pe tzatze si palme dupa cap de la cefosii lor prieteni, simt ca au prins pe dumnezeu de picior cind dau de un neamt care le aduce flori si le povesteste de piata de matraze din bohum. prin urmare: iubitule ce vrei sa-ti gatesc?, iubitule, vrei sa vin sa te spal pe spate?

femeile din romania sunt extraordinare zice jordan, sunt deschise si vesele, sunt frumoase si iubitoare si calde si …”asta a venit aici ca sa si-o puna” maraie pandele, jordan clipeste languros peste esarfa, indeed, dar ce idee epocala, sa faci bani de pe urma nemtilor si englezilor si sa faci si sex gratis.

in timp ce poporu se da cu curu de pamant cu gazele de sist, cu auru de la rosia montana, cu exploatatorii nemti si arabi si rusi, englezii ostoiesc resursa cea mai valoroasa a tarii, ne ciordesc femeile, in curand barbatii romaniei o sa ramaie fara masute de bere si isi vor aminti plini de nostalgie de vremurile cind iubitele lor le susurau in ureche: “scumpete, iti miros picioarele” iar ei le raspundeau la fel de tandru: “miroase-le”

stiati ca stra strabunicul lui sorin ovidiu este scotian si-l cheama john law, stiati ca banca se cheama banca pentru ca, in florenta secolelor XIII-XIV, bisnitarii obositi, nu rezemau colturile ci stateau pe bancute si schimbau firfireii in toate monezile pamantului, stiati ca fara familia rotschild, anglia ar fi intrat sub papucelul lui napoleon?

eu  nu stiam, noroc cu istoricul niall ferguson si cartea dumnealui “the ascent of money”, am agatat-o undeva intr-un aeroport, prin 2009, cind celebrul scriitor de fictiune varujan vosganian-ministrul economiei- inca ne asigura ca nu-i nicio criza si ca salariile profesorilor vor fi crescute pen ca bugetu are bani si economia duduie; domnu ferguson vasleste pe un ocean intins peste 5000 de ani de istorie financiara, rechini, plevusca, balene, naufragii, furtuni si tsunamiuri care te arunca pe mal, tari intregi devastate care apoi s-au ridicat, si-au scuturat turul pantalonilor de praf si au continuat sa inoveze: piata obligatiunilor, bursa, creditele ipotecare, consolidari, derivative, apar-lovesc, dispar-se tranforma, supravietuitorii au anticorpii necesari sa mearga mai departe.

cit de departe? ochii sunt intorsi spre china, dar aia e deja o alta carte. p-asta o puteti gasi sigur pe amazon, nu stiu daca au tradus-o-n romaneste si, oricum, cine mai citeste romaneste? doar ieri intr-o intalnire am auzit cuvintele: focusat, cancelat, uarevar, divertat, comis, favorabiliti, laicabiliti, targhet, iuzar, chiut spuse mai des decat masa, cana, cafea, pisicuta, va descurcati sigur cu engleza. daca poate ion iliescu, inna si lenus basescu, puteti si voi.

repetati dupa mine “da dacs cam from da tracs”.

codin se intoarce de la paris, aeroportu otopeni il intampina rujat-coafat, c-un tabel in brate  pe care scrie: nu mai am sifilis si nici nu o sa incerc sa te matzesc in padurice, colea, de altfel uite aici, la avizier, ai toate companiile de taxiuri si numerele de telefon, cheama tu pe cine vrei, codin e un barbat al zilelor noastre, are smartphone si aplicatia startaxi, asa ca isi comanda online, rapid, o masina, 1 minutzel, cind sa iasa se impiedica in coada de 8 stanjeni de la ghereta asta necajita unde.. ce se intampla aici? aici va declarati numarul taxiului si compania ca sa poata baietii sa ii dea drumu la bariera. poftim?

da. ca sa fluidizeze circulatia si sa scape de pietarii criminali care te haleau de glezne la iesirea din aeroport, s-a inventat sistemul imbecil si bolovanos al declararii companiei si numarului masinii care asteapta la bariera sa treaca de marian in vesta, ca-n ghetourile evreiesti din varsovia lui ’40: “taxi as 182!”, prezent, “poti sa treci, cobalcescu 64!”, prezent, “treci si matale, meridian 17a!”, prezent, “pofteste”, asta ca sa nu se blocheze circulatia la sosiri; pai de ce nu faceti o statie de taxiuri, ca in orice tara civilizata, mai putin civilizata si foarte putin civilizata, de fapt ca-n orice tara de pe pamantul asta si de pe luna lui saturn?

adica tu esti jim, din statele unite ale americii si ai venit in romania, tara tropicala, sa vedem cum te descurci in jungla, hai jim ca prea te-ai ingrasat stand cu curu pe canapea si jucand la bursa, ce facem cind ajungem intr-un aeroport care are un autobuz catre oras care vine mai rar ca ciclul, canci tren, nem metrou, si tu ai un bagaj mare si esti obosit, si ai lua un taxi? “aa, ma duc la statia de taxiuri”, raspuns gresit jim, gresit, faci ochii roata si identifici tabelul cu companii de taximetre apoi scoti telefonul din buzunar siiii, “pai stai asa ca telefonu nu gaseste retea, poate n-am roamingu activat”, eeee, not good jim, not good, vorbeste cu duduita asta, poate te ajuta daca ii promiti ca o iei de nevasta si o duci cu tine in florida, “hap, stai ca am retea. pe cine sun?”, orice companie, de sus, in jos, de jos in sus, intelege-te cu mamaia de buftea de la capatul firului: “uan car tu di erport, erport”, rodica, ce zice draga ticnitu asta de pe fir?, ceva cu oanca erpo, ce-o fi asta draga?

eee, o fi vreun betiv, inchide. deci ce faci jim acusi? “incerc la al doilea numar, poate imi raspunde cineva care vorbeste engleza”, si cind se intampla ce faci?, “imi zice numarul masinii si timpul si eu ies in fatza”, noooo, tztztztz, gresit, tu trebuie sa te duci sa-l declari la ghereta ca altfel taxiul tau nu trece de bariera lu nea marian.

codin al meu sta la coada, 27 de minute, ajunge la domnisorul de pe scaun care ii cere indicativu masinii, “pai nu stiu, ca eu am chemat online, cu aplicatia startaxi, deci nu stiu ce companie trimite masina, doar ca a venit acum 24 de minute, daca nu o fi si plecat”, a venit pe dracu, e la bariera, dar nu trece pina nu stim compania, codin scoate din nou mobilul, verifica sms-ul de la taximetrist, “e de la total, numaru 243”, ee, vedeti ca stiti, ce tot atata rasfat, hai la revedere.

suporterii reiki si textierii trupei voltaj spun ca, totusi, trebuie sa vezi si partile bune ale lucrurilor, disperata caut-caut-caut si ..”dar e minunat ca au scapat in sfarsit de nenorocitii aia de pietari care te faceau la bani si au omorat-o si pe micuta japoneza si..”, taximetristul intoarce un ochi de peste mort, “au scapat o laie, sunt toti acolo”, pai cum ca daca e tabelu si militie si.., “pai domnisoara, va zic eu ce-au facut pietzarii: s-au uitat la tabelul ala, e scris in ordine alfabetica, prima companie apollodor, cind tu vii prima oara in tara, habar n-ai cine-s astia apollodor, o iei pe rind, suni mai intai la prima companie, ocupat sau n-are masina, a doua si tot asa. asa ca pietarii s-au gandit si au intrat toti in apollodor, compania i-a luat, ca avea putine masini, erau vai de capul lor. si acum dau tzepe sub numele apollodor, ca au umblat la ceasurile de marcat, unii au chiar doua ceasuri si au inceput sa vina plangeri in numele companiei si uite asa am aflat si noi, taximetristii, unde au disparut pietarii”. jeana nu e moarta, jeana se transforma

draga jim, daca citesti asta si nu intelegi un cuvant, pentru ca nu stii romana, sa stii ca oricum n-ai pierdut nimic. nici doamna gina din bacau nu s-ar descurca mai bine decat tine. nu trebuie sa intelegi, ci doar sa ai noroc, caci doar cu arhangelu gheorghe de-a dreapta si mucenicu maricel la stanga, ai sanse sa scapi cu bine din otopeni.