Archive

Monthly Archives: August 2019

Chelnerii au ba 16 ani și dermatită seboreică, ba 67 și pareză pe stânga. Terasele sunt pline, se aleargă cu tăvi, comenzile se pierd ca iubirile de tinerețe, cad printre picioarele bețivilor.
E criză de personal, România s-a spart și din ea au curs oamenii și alții nu s-au făcut că a fost secetă și cald și s-au uscat semințele de oameni.
Dar la Tulcea au adus la șantierul naval vietnamezi. Și la Brăila. Și la hotel Teleferic în Poiană e plin de vietnamezi care zic: bu-na țiua și mulțiumesc și surâd ospitalier ca la Danang.
Pe scenă, danezii cântă despre Texas în timp ce urmașii Vietcongului sparg semințe pe ciuci în părculețul de lângă biserică.
Oare Iohannis a învățat să spună chúng ta có một tương lai vàng?

feher

Vocea unei femei aflată la 9000 de kilometri depărtare iese din telefonul chinezesc și umple vagonul. Cei 6 bărbați au fiecare câte 2 mobile, abia au urcat în tren și surescitați au sunat neamurile undeva în Asia unde e întuneric și lumea s-a băgat în pijamale. Cei 6 bărbați spun cuvinte scurte, ha, țio, șî, mo, tu, șuom, femeia de la 9000 de kilometri depărtare răspunde cu o rafală de silabe care ciuruiesc și mai rău cadavrul liniștii prăbușit între scaune.
Conversația se încheie dar cei 6 bărbați, toți deodată, încep să butoneze telefoanele, țiu-țiu,poc-țiu-poc, cântece, jocuri, filmulețe, apoi râd, apoi chelălăie, apoi mai răstoarnă o roabă de cuvinte  mici, ca niște puieți de vorbe care au fost smulse prea devreme din pământ și apoi, toți, deodată, adorm. Cu gurile deschise, un huruit mic, de motoraș leneș, ieșindu-le din corpurile mici.
Sunt vietnamezi, lucrează la decorațiuni interioare la Avantgarden, fac…

View original post 690 more words

Femeile au broboade și presară cruci grăbite peste piept, spăimoase și neterminate, ce sărbătoare e azi? Miroase a transpirație pătând subțioara închisă în bluză de nylon.
Se roagă pentru copiii lor. Copiii sunt plecați în Anglia.
E nenorocire mamă acolo, ai văzut că au înebunit cu toții?
Nu.
Au suspendat parlamentul, parcă e mai bine la noi, poate le vine mintea la cap și copiilor și se întorc acasă.
Femeile pupă icoana și icoana nu clipește. Se lasă pupată de buzele astea care și-ar pupa copiii dar copiii nu sunt aici ci acolo, în țara aia unde au înebunit toți, unde nu te așteptai să înebunească toți pentru că păreau să își ia medicamentele la timp.
Haloperidol la toată lumea.
Dar las că totul o să fie bine, Dumnezeu e sus și vede și știe ce trebuie făcut și el va decurca ce e încurcat.
Pas cu pas.
Cruce cu cruce.

feher

Baloanele se ridică deasupra bisericii, arată ca un grup vesel de spermatozoizi porniți să fecundeze ovulul solar. Bat clopotele și aripile porumbeilor le prind sol, la, si-ul și urcă albe, încercând să ajungă din urmă baloanele și mai albe care au plecat de la o nuntă cred eu, dar mă înșel. E o înmormântare care strânge traficul în căușul palmei, sunt câțiva bărbați cu șepci roșii, mergând braț la braț, ca un berbece atacând o cetate. Nimeni nu e îmbrăcat în negru și coșciugul e alb cu mânere arginti. De lângă el, pleacă baloanele, nu știu cine le dă drumul, par să aibă captivă în cortegiul funerar o balenă care a înghițit un uriaș săpun.
Cerul e albastru, mai albastru decât rochițele de atlas croite pentru bebelușul Isus. Mexicanii nu au bani să treacă strada dar uite că își cumpără păpuși Isus pe care trebuie să le îmbrace pentru diverse…

View original post 453 more words

Hamburg, august 2019.
În pragul magazinului de haine, o fată, un băiat și un câine își construiesc, ca niște berze, cuib. Câinele nu construiește, se învârte inutil și îngrijorat, în jurul rucsacilor.
Următorul magazin, un bărbat murdar și un pitbul cu ochi apoși dorm îmbrățișați. Și uite încă un homeless, fără câine, fără pisică, fără canar, fără peștișor, ocupând un prag, blocat în no man`s landul atât de îngust că nu-i poate încape enormitatea ghinionului, iar a tras 3-ul de treflă și trebuie să mai stea o tură.
Orașul este plin de case și de oameni fără case. Pe la colțuri la 10 seara sunt grupuri de bărbați cu anatomia schimbată de umbre, gâturile au dispărut între umerii ridicați la urechi, capetele sunt înțepenite în priviri negre.
E multă frică. Și la mine. Și la ei. Mă strecor printre grupuri de 3, întotdeauna sunt grupuri de 3 bărbați, cu glugi trase peste frunți, trinitatea traficantului de droguri. Sau poate nu asta vând. Poate cumpără timp afară din cămăruțele lor aglomerate.
Stau în isoscel, nu suportă geometria lui 4, singur între patru pereți. Sunt maghrebieni sau sirieni, africani sau indieni, snopuri de trei bărbați îmbrăcați în negru, camuflați în noapte, fără femei și fără lumină.
Hamburgul lui 2013 e pierdut.
Întunecare.
Luminile nu ard în case.
Case goale și oameni fără case.
Parlamentul e plin de creștini în costume. Și ei dorm pe-un prag. Pragul războiului așteptând să se deschidă magazinul cu ură.
https://www.theguardian.com/uk-news/2019/aug/27/immigration-panic-how-the-west-fell-for-manufactured-rage?CMP=fb_gu&utm_medium=Social&utm_source=Facebook&fbclid=IwAR2chtEEdd5P98C7x0g-J2CoDIk5vCs_hn4UoKrzgMsGlZBCd1ZXkBuKceA#Echobox=1566903305

feher

1999, aprilie, granița cu Iugoslavia. Mii de refugiați aduși ca sacii de cartofi și aruncați în no men`s landu care desparte micuța republică de împărăția răului milosevician sunt lăsați să putrezească în așteptarea ajutoarelor. Stau în corturi din plastic, 7, 8, 12, grămăjoare de carne și cârpe,  înmuiate în nămoluțul cald făcut din praf amestecat cu urină.
Nu sunt toalete. Nu e mâncare. Nu e apă. Nu sunt medicamente.
O dată pe zi, tractoare cu remorci pline de pâine despică marea de țipete și mâini murdare aleargă pe tabla remorcii, întrecându-se disperate în cursa pentru mâncare.
Au încetat să fie oameni. Formează cu toții un cocoloș de organe, un dumicat scuipat de un balaur uriaș.
Holera e în tabără. Și-a făcut loc sub prelate și pungi, a intrat pe sub unghii, pe colțul de pâine și în gura de apă.
În fiecare zi vin alți și alți și alți kosovari, sperând…

View original post 473 more words

Doina Gradea rezista.
TVR haleste jde milioane de euro de la mine si tine din buzunar.
Audientele TVR sunt 0,00004, mai mici decat ale televiziunii crescatorilor de jderi din Bacau.
Cerbul de Aur a blocat orasul, aceasta Sfanta Parascheva de pe urma caruia are de castigat biserica cumetriilor din TVR, traiasca religia hotiei la care ne inchinam toti.

feher

Ray Charles a stat la ARO. A vrut prosoape albe, din bumbac egiptean și a mai vrut apă cu bule și portocale portocalii. Așa scria în ziare și noi ne miram, de ce ar vrea un orb să aibă prosoape albe, oare culorile se pot pipăi?
Ray Charles a ieșit în balcon, ne-a făcut cu mâna. Noi strigăm sacadat: rei ciarls, rei ciarls. Cu numele ăsta ar fi putut niciodată să ajungă șef la FSN, e prea șuierat-chinuit, nu permite limbii să parcurgă șotronul silabisirii consacrate.
Lucrez la Observatorul și redacția e fix în piața Sfatului. Am legitimație de ziarist și am intrare gratuită la Cerb. E 1994. James Brown a venit cu o armată de dansatori, instrumentiști, voci negre care te iau de subsuori și te ridică de pe scaune.
Un MC care arată exact ca greierele sfătos din Pinocchio ne anunță că începe showul. Picioarele lui James Brown…

View original post 375 more words

75 de ani de viol.
Fenomentul Caracal perpetuat de stat.

feher

Cocoțate pe pantofi cu tocuri de 32 de centimetri, bălăngănindu-se în vânticelul serii, curvele din cartierul roșu din Kyoto își cheamă cu voci de desene animate clienții. E legală prostituția în Japonia? Nu e. Sau e? Legea spune că este interzisă relația sexuală care presupune coitusul, așa că majoritatea stabilimentelor oferă orice altceva, de la anal la oral, nimic însă banal. Un univers paralel care aduce câștiguri de zeci de miliarde de dolari anual. Trăiască găurile din lege care permit să o penetrezi așa cum penetrează cerneala albul dinților.
În 15 august 1945, Japonia a capitulat. Dar unul din primele instrumente de apărare a populației ocupate și a ”purității rasei” a fost înființarea, 4 zile mai târziu, a Recreational and Amusement Association care să deservească trupele aliaților. Prefecturile au primit ordin să creeze servicii oficiale de prostituție. Femei din întreaga țară au fost mobilizate de către poliția japoneză ca să…

View original post 1,601 more words

În Piața Sfatului se construiește scena Cerbului de Aur. Coloane de turiști umplu ca o spumă poliuretanică crăpăturile orașului. Cozi uriașe la clătite, înghețată, Biserica Neagră și iaca, trei oameni intră în muzeul de istorie.
De 4 ani, Cetățuia e încă închisă.
Restaurantul Panoramic este și el închis.
Într-un articol digi24 din 2016, președintele SIF Transilvania zicea:
„Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa este nerentabil pentru că nu se poate ajunge acolo. Transportul pe cablu ţine de o altă societate – Telefericul S.A. Şi noi nu am reuşit cu ei de-a lungul anilor, în cei 20 de ani să găsim o modalitate ca să se asigure accesul clienţilor. Deci, dacă nu ai clienţi trebuie să închizi restaurantul pentru că nu avem ce face”
Turnul Alb e închis.
Turnul Negru e închis.
Sala de sport renovată acum 4 ani de sub Tâmpa e închisă.
Bastioanele sunt închise.
Junii însă au primit o pleașcă de la primărie, au casa lor, ditamai vilocul fix peste drum de liceul Șaguna. Băieți descurcăreți junii ăștia, simbol al Brașovului, nu ca fraierii ăia de la Asociația 15 noiembrie 1987, niște penibili torturați de Securitate după revolta muncitorilor de la Steagu, care au o debara undeva pe Mureșenilor.
Duamne cum se fură, cum se fură, cum se prăpădește totul și cum nu ne pasă că ce mama dracului, s-a schimbat mult orașul, avem acum cartofi prăjiți la cornet și fotografii pe magneți de frigider și băieți de la poliția locală cu tatuaje de yakuza. Bașca, Dragnea e la bulău și dacă sun la 112 sunt sigură că pot să depun o comandă fermă pentru 123 de buchete de trandafiri de plastic pe care să le depun la mormintele așteptărilor noastre.

feher

Hotel Aro Palace. Peste 80% deținut de SIF Transilvania unde tartore este de 20 de ani Mihai Fercală declarat în octombrie 2016 de către Autoritatea de Supraveghere Fiscală incapabil să asigure„un management corect prudent și eficient al societăților de investiții financiare”.
1 decembrie 2016, holul Aro Palace. Doi bărbați așezațipe fotolii sunt ridicați de către bodyguarzii trimiși de către un pițigoicu plovăr roșu. Li se cere să părăsească clădirea hotelului. De ce? Pentru că nu au voie să staționeze aici. De ce?
-Nu trebuie să vă dăm nicio explicație, e instituție privată Aro și își rezervă dreptul să își aleagă clienții. Pițigoiul în plovăr roșu e iritat.
Unul din bărbați începe să explice: există o lege anti-discriminare. Ea spune că nu poți să dai afară pe cineva dintr-o instituție privată sau publică, dintr-un hol de hotel sau dintr-un restaurant, din Primărie sau din biserică fără să îi spui de ce…

View original post 595 more words

Am citit asta acum.
Pustiu.
Roxana Grosu
14 hrs
Inainte cu 3-4 secunde de poza asta, individul care urca in masina tragea o fata de par si o impingea in masina, fara voia ei, in spate la Intercontinental. Lume pe strada, nimeni nici macar nu a strigat la el sa o lase, daramite sa intervina. Am reusit sa fac poza asta. M-a injurat, a incercat sa vina dupa mine, dar a renuntat. Am sunat imediat la 112. Am povestit intamplarea operatoarei. Apoi politistului. Le-am zis ca am si poza. La un sfert de ora, cand mergeam spre casa, m-au sunat sa revin la “locul faptei”. Era deja 10.20 seara. Ma intorc. Astept 20 de minute. Politistul din centrala daduse numarul meu gresit, iar echipele de pe teren treceau pe langa mine, dar nu opreau, desi eram pozitionata fix unde stabilisem cu ei. Intr-un final, ajung 3-4 jandarmi si vreo 4 politisti. Reiau povestea. Imi iau datele de pe buletin. Incep sa discute prin statie de ce sectie tine zona respectiva. Imi zic sa astept alt coleg. Vine. Ii povestesc si lui. Se uita nedumeriti la ce camera putea prinde scena – in centrul Bucurestiului, la Universitate!!! Imi zic sa astept sa vina si “grupul operativ”. Vine un pustan de maximum 23 de ani. Ii povestesc si lui. Imi spune sa tin telefonul aproape ca maine s-ar putea sa ma sune sa vin sa dau o declaratie. La sectia 1. Sau la 6. Nu se stie inca sigur. Intre timp s-a facut ora 23.20. Chem pe cineva sa ma duca acasa cu masina pentru ca era foarte putin probabil sa mai prind transportul public. O ora si 20 de minute. In Bucuresti, capitala Romaniei.

feher

E o carte nescrisă pe care nu știu cum să o scriu. Neîmplinirea părinților noștri. Fricile lor că au adus niște scelerați pe lume. Scelerați. Monștri. Organisme în care te cauți, doar au ieșit din pântecele tale, și nu te regăsești nicio centimă. Ce e asta?
Cu ce ai greșit?
Ce voiau de la copiii lor părinții părinților noștri? Ce voiau de la părinți copiii care sunt părinții noștri? Cine sunt părinții noștri și de ce nu ar trebui să ne pese despre ce cred ei despre copiii noștri?

Am citit acum 2 săptămâni un articol al unei faimoase psihoterapeute. Esther Perel. Vorbește despre căsătorie, sex, relații. Mie mi se pare că vorbește despre țări și civilizații.
Spune Esther: “Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.”
Fraza asta spune totul despre ei și noi.
Unde Noi suntem trecutul, clandestinitatea dragostei, datoria, fiica de țăran…

View original post 708 more words