Archive

Monthly Archives: January 2013

lausanne, poftiti in vagoane in franceza: pofticion in vagocion, doua familii cu fertilitate arabeasca si-au intins bulendrele pe 14 banchete, fetitele se plimba in sosete scanand calatorii, o doamna de culoare inchisa si copilul sau abanosian incearca sa-si gaseasca un loc pe bancheta pe care uuuuuups, aici nu se poate ca zace procreatorul primei familii, obosit ca dupa un maraton reproductiv, poate aici unde uuuuuuups din nou, e tatal celei de-a doua cete, dormind cu bala in pozitie fetala, micul negru cotzaie geanta cu rotile ca un pechinez in calduri: anriiii, anriii, noooo, nu-i bine, potoleste-te, piticu incepe sa raga, fetitele in sosete se arunca sa-l salveze de sub mana tiranicei mame si-i ofera intru linistea tuturor o carpa in forma de hipopotam.

in doua ore franceza dispare din anunturile din tren, am intrat in lumea carnatzului, manca-i-as gurita lui de carbohidrat mic, luzern, lucerne e atinsa de varicela, mii de beculete ard pe fatza, daca nu se scarpina nu o sa- le sparga si nu-i raman semne, rathouse erupe in strada cind deschid usa, caldura si damf de bere si bere de damf, treizeci de barbati in 10 metri patrati, dau noroc, se-mbratiseaza, se incurca, se dezleaga, in restaurant o familie de troli englezi imping un carutz de varza sub nas, copilul de 5 ani cu fatza ascutita se ridica si scutura fundul erotic, intr-o samba data pe “mute”, carnatul imi cade din mana, copilul-si asta-incepe sa raga, jenat de brusca faima capatata in ochii clientilor carciumii.

soraya e acasa, in mansarda cu prosoape indiene si 3965 de scoici: lipite pe abajur, pe savoniera, pe noptiera, pe chiuveta si pe jos, printre carti, in frigider nu’s, acolo e bere si e lapte si afara sunt bomboane de ciocolata, e prima si ultima oara cind o vad, se intoarce numai la 3 dimineata acasa, cine a mai auzit de un elvetian care sa aiba programul asta?, poate lucreaza la forja, poate construieste noua societate multilateral dezvoltata din elvetia. sau poate e curva, dar cu cine face dinsa dragoste la ora 2 jumate, ca elvetienii dorm, e clar, e prostituata-spion, spioneaza pentru turci, ca dupa mustata pe care o zburleste taica-su-n poza de pe hol, sigur e turcoaica, infiltreaza kebab in luzerna in detrimentul carnatului.

dar unde e kebabul, ar orasul dupa un donner, esec, ma-ntorc la korea town unde poporul molfaie 6 farfurii de potol la bufet si asculta wagner, care apropo, avea o casa in lucerna, vrei sa o vizitezi? neeeh, mai bine hai la muzeul transportului, e-n buza lacului pe care motzaie plictisite 333 de rate, uaaaaaaaauuuu, muzeul transporturilor e troia si mormantul lui tutankamon la un loc, comoara: locomotive, trenuri, tramvaie, funiculare, avioane, vapoare, submarine, copiii tipa si intra sub tren, pe tren, in avion, pe elice, puneti casca si hai la crashtest, intri cu 10 la ora intr-un perete de beton, ce poate sa fie nasol? uniforme si butoane, apasa aici, un lift gigantic scoate masinile din compartimentele lor si tu apesi bezmetic pe o ciuperca grasa de plastic ca sa-ti votezi favorita, tzctzctzctzc, se urla, se geme, am invins, am castigat, in fatza e depus un bolid de formula 1, apoi o raritate slovaca, rosie si eleganta, sase clopote de sticla protejeaza machete delicate, uite-o ecluza cat un penar, tatzi si baieti isi tin respiratia, ce miracol, mi se invarte capul, iti trebuie o zi sa apuci sa vezi tot pe-ndelete, dintr-o fotografie alb-negru zambeste un grup de tineri care au ridicat un cort in mijlocul autostrazii, zice legenda: in anii ’70, din cauza deficitului de benzina declansat de criza petrolului din orientul mijlociu, circulatia a fost interzisa in anumite zile, com-plet. iuhuuuuu.

in aceeasi perioada, zice textu unei alte fotografii, edilii oraselor elvetiene au adunat unu cu unu si le-a dat doi: masinile polueaza mai dihai ca tramvaiele, deci la revedere autobuze, sunt prea multe autoturisme si spatiul de depozitare pentru ele distruge urbanistica asa ca hai sa investim in transportul in comun si sa o mai rarim cu masina proprietate personala, costa si nu-ti e de mare folos. zis si facut. elvetia e perfect conectata prin transportu in comun, ca-i barca, tren sau tramvai totul merge ceas. ceas elvetian desigur.

ce data e azi? 30 ianuarie. in elvetia 2013. in romania 1973.

ce an bun: ilie nastase castiga roland garrosul, se-nfinteaza cenaclul flacara si se naste leni udrea.

la italian sunt vreo 40 de mese pline si 2 goale, or fi rezervate?, “intrati-intrati, crocodilii sunt legati”, o doamna-n negru, pe la 50 de ani, aluneca pe podea ca un puc traznit cu putere de un hockeist ceh, jbang se loveste de masa 3 si propteste in mijloc un ciubar cu scoici, zdrang deviaza pina-n tejghea de unde-nhata o sticla de vin si 9 pahare pe care le depune la masa 27, “intrati, intrati si asteptati 5 secunde la bar”, in fatza imi rasare un bol cu alune, o alta doamna, recent implicata intr-un accident, cu airbagurile pe piept umflate pina-n falca, aseaza ordonat 2 pahare de kir, sa fie asteptarea usoara, in ciuda sanilor enormi, bratele subtiri robotesc din lateral, ca o pereche de picioruse de musca, si umplu rapid 3 cupe de inghetata.

n-am mai vazut in viata mea asa viteza de servire.

poftiti la masa, un baiat ranjeste cu carnetelu in mana, ce va aduc?, pai uite pasta asta si pestele asta si vinul asta, “heeei, boa-moa-foao-joao”, e haita de lupi de la masa din spate, chelnerul e linie, alert linga ei, alfa male-ul pune mana pe ceaunul cu cartofi prajiti, aaaauuuuuuuuuuci, lasa sa-i scape un tzipat, chelnerul e gata sa lesine, “moao-drao-joao”, alfa rade, a fost o gluma portugheza, asa se distreaza ei, portugheneste, pe seama conationalului ajuns chelner in tara ceasului rasare si ciocolatii apune.

e plin de lusitani, cum ar zice ionel stoica la un meci de fotbal, portugalia s-a izbit de-un iceberg, deh, incalzirea planetei le trimite-vedeti bine-tocmai pina-n nordu africii, cala s-a spart si micul nostru chelner, sa-i spunem pi, a ajuns cu barcuta si tigrul aferent in elvetia.

in numai 8 luni a invatat perfect franceza, l-a ajutat si iubita contabila pentru care a parasit porto-ul natal, “nu ma mai intorc. desi platesc ratele la casa si la masina, nu ma mai intorc niciodata. pentru mine singura cale e inainte”, de ce prietene sa nu mergi acasa? e nasol, el a lucrat in comunicatii, ?????????, nu-mi intelege intrebarea si explica mai departe drama economiei portugheze: nu-i de lucru pentru oamenii educati, eu, vanzator de comunicatii (iar, stiu, nu pricep ce inseamna) gasesc dar prietena mea contabila moare de foame, cei educati si-o fura, isi iau bocceluta si pleaca in elvetia sau brazilia sau.., hopa, de ce nu pleci maetre in brazilia? “am iubita”, pai si?, “eu sunt nebun sa aduc nisip acolo unde e plaja?”, lumina filozofiei simple se pogoara in restaurant, pi pleaca la o masa de blonde nurlii si le scarpina intre urechi pina fetele scuipa spaga, se descurca. doar lucreaza in comunicatii.

cele doua mamase continua sa alerge intre mese maratonul varstei a treia. amandoua sunt italience, probabil au venit aici, atarnate de mana parintilor lor in ’50, in cea mai mare invazie moderna a elvetiei, “tati, tati, o macaroana doarme sub pod”, “mami, am vazut o macaroana care facea pipi la gardul bisericii”, 25 de ani de bancuri cu italieni murdari si saraci, apoi valul de spanioli veniti dupa moartea lui franco, apoi tsunamiul de est europeni veniti dupa coma comunismului, apoi mareea de croati, bosniaci si sarbi de dupa macelul din anii ’90. apoi portughezii. italienii sunt din nou in blockstart.

vorba lu nea lynch: it is happening again, it is happening again

usile cu senzor mesteca, doua gingii goale, coada de oameni care se intinde ca un intestin cu 18 bucle, pina haaaat, in parcare, elvetienii rezista, olandezii rezista, rusii si romanii cedeaza primii, un urs sovietic cu o nutrie trasa pe cap isi cheama familionul si parasesc imbufnati receptia bailor lavey, daco-getii se crucesc: draga, acum citeva zile era splen-did, iti spun, splen-did, “eu nu stau la coada asta”-anunta acrita o doamna distinsa cu accent ardelenesc, destul ne-a chinuit cizmaru cincizeci de ani cu cozile; la douaj de ani dupa ce l-am trimis pe insula cu elvis, nu mai suportam gandul cozii, poate doar la moastele sfintei paraschiva, acolo “se merita”.

bon-aneee, bon-aneee, iti ureaza necunoscuti pe strada, la multi ani si dumneavoastra domnule, sa fiti fericita doamna, cum au invatat oamenii astia sa fie atat de politicosi? ma gandesc la zgarda cu curent electric pe care, in elvetia,  ti-o pun in clasa I la gat, cum ai facut o marlanie, cum doamne-doamne da cu voltaju-n tine, la 14 ani esti cel mai bine crescut om de pe pamant, sa propun o campanie lu madam andronescu, finantata din fonduri europene: campanie de eradicare a nesimtirii si instituire a unui climat propice vietii in la republic de la rumani notr sher patri.

verbier-imi pun sosonii de lux si ma arunc in zloata din buricul aurit al resorturilor de ski elvetiene, agentii imobiliare umar-linga-umar, magazine de ceasuri prinse intr-o hora ca de aici pina-n giurgiu, vreo 12 buticuri de design si 1900 de locuri de unde poti sa-ti inchiriezi sau cumperi echipament de ski, dar cine skiaza aici ca toata lumea e pe strasse cu ochiu-n pravalii, criza? care criza? james blunt are aici chalet, cel mai ieftin lacas cu poza la imobiliare e un studio de 25 de mp cu 400.000 de franci elvetieni, restul se joaca pe la 6 milioane, suuuuuuuv in sus si suuuuuv in jos, daca o mierlesc macar o sa o fac calcata de un mertz g, taica-miu se scoate cu banii de asigurare.

uite si niste renaulturi pricajite, dar nu ma las pacalita, sunt miliardarii undercover care o ard cuza, incercand sa ia pulsul natiunii, casc ochii la chaleturile inghesuite pe coasta muntelui, un soi de bran mai cochet, fara termopane, carutza cu flori din curte si ceafa de porc dimineata-lapranz-seara, in cafenea sunt reviste pe care nu le ciordeste niciun tiganus ca sa le vanda la intersectie cu 2 lei, sa citiiiiim, avem 564 de pagini cu reclama la ceasuri si bijuterii si uite si un articol despre un domn din anglia care a venit aici si a facut postul de radio verbier, in limba engleza, ca juma din uk s-a mutat aici, doamna de langa mine isi stalceste limba “ iun cheafe siarr vouuuu pleeei”, inutil, chelnerita e si ea englezoaica, ma simt ca la mall in sheperd’s bush.

nu chiar.

incepe sa ninga, prima ninsoare din elvetia, prima din 2013, fulgi mici cad pe masini mari, fulgi mici pe asteptari mari, fulgi mici pe realitati mici, ma simt pacalita, nici glitzul nu mai e ce-a fost, ma uit in jur dupa cacareze de oaie. pe zapada indigo e scris cu auriu ureic “gigi a fost aici”.

 

alex e chimist si impartaseste cu celebra noastra academiciana, pe linga profesie, si curiozitatea de baba iesita la portita, la spart seminte si interogat tineretu surprins in drum spre garla: “al cui esti ghea?”, al lui orez sau al lui mosor sau al lui papushe, pac, social networkingu pre-facebook iti scana originea, nici nu era nevoie sa-ti afisezi statusu, il stiau din start; alex are acelasi nas de etnochimist, prinde iute din vorbe formula moleculara a romaniei moderne: deci la voi nu e voie sa fumezi iarba? nu prea cunosc legislatia asa ca o dau cotita, ca ai voie sa fumezi dar daca te-au prins cu x grame pe tine, te-au saltat, ma cam balbai si alex se prinde ca’s praf asa ca zice “stai fetito linistita, vin la voi in romania cu un ghiozdanel de maricica si daca ma baga la parnaie, n-am nicio problema, scap ca ii mituiesc pe politisti. doar sunteti corupti nu?”, suntem prietene, asta-i avantajul cu noi ca memoria dispare la fosnetul banutilor, ca vederea se blureaza si constiinta se dizolva, ca NaCl in H2O. chimie curata.

Mamele au scos kiturile de folosire ale copiilor, ciocane de plastic, plastelina, creioane de colorat, inutile, piticii ciordesc tartinele cu pasta de masline si le-ntind prin camera, alex a disparut, unde e? dupa po-po, ce e po-po? polen special, rafinat printr-o sita la cativa microni, blissssssss, curat breaking bad, am lovit la tinta: alex are un altaras in casa unde se roaga pentru sanatatea scenaristului serialului cu profesorul de chimie genial care nu mai vrea sa fie bugetar si se apuca sa faca metamfetamina.

ssssssshhhhhhhhhhhhhhhht, suge din joint, plamanu se tavaleste-n fum de fericire, alex isi tine respiratia mai ceva ca omu din atlantis, huuuuuuuuuuuuuuh, un nou record mondial, rastamanul-columbian-infiat e la rand, trage si el polen in trahee, il baga pina-n varful degetelor de la picioare, mirosul dulceag urca in noaptea rece, te ia de colturile gurii si te ridica pe tigla acoperisului, ce frumos se vede de aici, esti un zeppelin, nu, suntem o formatie de zeppeline care survolam martignyul, quel voyage, quel voyage zice alex si despica aerul cu mana, oxigenul, hidrogenul, xenonul, ozonul si radonul in stanga, azotul, dioxidul de carbon, neonul, heliu, kriptonul si argonul in dreapta. primordial.

suntem in fatza televizorului, cum am ajuns inapoi in casa? cred ca pe horn, privim tamp vreo 3 ore jumate cum se scurge incet-incet, intr-o tranzitie anevoioasa, scroll-ul de la cars 2, cee-muuuuuulti-oaaa-meeeee-niii-auuu-muuuun-ciiiiiit-laaa-caaaaaaaaars-d-ooooooo-i, vorbele ies lungi si laaate din gura, le pui linga canapea, par pufoase si elastice, poti sa sari pe ele ca pe o trampolina.

incepe….rioooooooooooo, rastamanul baga samba alaturi de pasarile tropicale de pe ecran, fiica’sa lu alex tropaie aritmic, copiii rag fericiti, po-po-ul pune stapanire pe incapere, nevasta lu alex priveste manios peste burta enorma, a tras si dinsa dintr-un joint acum 9 luni da’ a uitat sa dea afara si uite ce-a patit, mu-ha-ha-haaaa, ce gluma buna, leo rade si francois rade si maude rade si fabio rade, dar nu!!!!, papagalul albastru din rio este rapit de braconieri, “oooooooooooo nooooooooooo”, revolta si extaz, quel voyage zice alex care tocmai s-a intors din viitor, obosit si usor infometat, papagalul albastru o sa fie bine ne asigura. iar romania este noul ierusalim. domnului sa ne rugam: pentru pace. si pentru po-po.

martigny are 15.000 de locuitori, un castel pe deal, un amfiteatru roman colo’sa, linga muzeul cainilor st bernard, la 50 de metri de fundatia pierre gianadda care strange sub acoperisul cladirii futuriste o colectie incredibila de masini de epoca, artefacte romane din octodurum si expozitii itinerante botero, kahlo si kandinsky, desigur in orasel sunt si vreo 16 magazine de ceasuri, un restaurant cu stea michelin, un cinema cu 3 sali si o piscina olimpica in care ar putea patriciu sa-si tina yachturile peste iarna, aaaaa, era sa uit de fototeca si de cel mai mare labirint din lume la 5 minute cu masina de centrul orasului, pe bune, cel mai mare labirint din lume? da cucoana, un nene cu teren, bani si spirit intreprinzator si-a pus, in loc de mamaliga, in carligul de agatat turisti un labirint gigant din tuia, iti pierzi mintile si zilele incercand sa iesi din el dar bucuria e si mai mare cind ai reusit, curat soljenitsin. sau murdar.

ce-i drept martigny sta prost pe mall-uri, au un soi de cora mai ferchezuit dar nu stiu cu hainutzele, uite-o pe domnisoara care-mi vira sub nas specialitatea locala-friptura de cal, e drept ca sta sa nasca-n 2-3 zile dar nu pui si tu un strass pe bluzita, nu tragi un blug tzipirig pe picior si ne lasi sa vedem o bucata din burta enorma? tztztz.

tot orasul sta sa nasca, nadia e gravida in 3 luni, ce scuza tocmai buna ca sa nu mearga la ski-ul pe care-l detesta, nevasta lu alex bubuie, zilele astea ii e sorocu, din 6 femei venite la petrecerea de revelion, 4 sunt bortoase, una are 3 copii, ultimul model scos acum 5 luni si mai sunt eu, mamaia est europeana, in martigny la varsta mea ar trebui sa conduc un trib de mici elvetieni la cules de oscioare de skior stalcit pe partiile din zona, “e o molima” imi zice leo, “ai grija ce bei, ce mananci, ca ti se poate intampla si tie”, el e singurul singur, nevasta-sa, frantuzoaica, a plecat cu copilul in normandia pe undeva, “saracu” imi zice nadia si-mi da un furculition.

pentru ce?

fondue chinoise, in 3 cazanele sta pe foc o supita in care pui la inmuiat carnea taiata cubulete: de vita, pui, cal, fructe de mare, ton, somon, saint jacques, asta-i furculita mea? nu, e a mea, castroane cu sosuri leviteaza ca niste mici ozn-uri, peste masa: maioneza cu usturoi, maioneza cu anchois, sos de ramas gravida, sos de legat casnicia, sos de prietenie-eventual-casatoriei, vrei si sos cocktail?, da, mercic, hai noroc si apartament la bloc, sa dea dumnezeu zice nadia.

casa lor din martigny costa 1 milion de franci elvetieni, deci nu-i a lor, ca sa fie ar fi trebuit sa dea un avans de 20%, de unde sa sari cu 200.000 de franci?, inchiriem, dam 2000 pe luna, poftim? norina sta la londra, pe malul tamisei cu banii astia, ochii se dau peste cap, imobiliarele sunt buba mare in elvetia, un chalet intr-un satuc obscur e 400.000 de franci, in verbier te joci cu zecile de milioane, fara numar, fara numar, fara numar, sora nadiei sta la strasbourg si a reusit sa-si cumpere un apartament cu 100.000 de euro, nemaiauzitnemaivazutnemaimirosit, pai de ce nu plecati din gaura asta? de ce? nimanui nu i-a trecut vreodata prin cap vreun gand de emigrare, se stiu din liceu, se intalneau la barul speologului cu nevasta umflata de cele 7 luni de sarcina, unde sa pleci? hai noroc, curg valuri de vin si vinuri de val.

rastmanul e columbian din cali, a fost infiat cind avea citeva luni, pe vremea cind elvetienii nu dibuisera dieta procreatiei, vorbeste spaniola si engleza cel mai bine dintre toti, daca nu-l pui la socoteala pe fabio, gazda, care a lucrat steward pe swissair si acum semneaza condica la un aeroport de privatejeturi unde vin doar bogatani din anglia si rusia, restul sunt praf pe limbi straine, germana invata in scoala dar nimeni nu poate sa sufle o vorba, si oricum n-ar vrea, nemtii sunt un soi de borgi, de dreapta, voteaza altfel, maninca altfel, fac dragoste in alte pozitii, noroc cu guvernul federal si istetul sau sistem de organizare care le da francezilor autonomie.

sa bem pentru asta si pentru sistemul care permite oricui vrea sa schimbe o lege sau sa vina cu una noua sa o faca: vreti introducerea obligativitatii maternitatii pina in 30 de ani? gata, hai pe strada sa punem poporu sa semneze, 250.000 de semnaturi ne trebuie, daca parlamentul nu-i de acord si zice ca pina-n 35 de ani, vine si el cu o contrapropunere si ambele sunt scoase la vot popular, fabio-si retrage furculita cu tonul oparit din ceaunul cu supica si zice ca totusi e cam mult, anul trecut a fost de 8 ori la vot, alex sare ca ars: niciodata nu-i prea mult atunci cind e vorba de control asupra politicienilor.

5,4,3,2, douamiitreispeeeeee, clopotele zdrangane si fetita lu alex urla si se tine de urechi, cerand sa se opreasca galagia, strange domnita o lista cu 250.000 de semnaturi si pina la anul cred ca se rezolva, inchise in garaj cele 3 pisici fac caca de nervi. daca erau istete scriau 3 volume si obtineau eliberarea conditionata. hai la multi ani.

buna ziua, buna ziua, gura soferului de autobuz ocoleste urechile si se inoada in jurul capului, masina goneste printre vii verticale, elvetienii s-au pus pe podgorit, au dat vaca la o parte, poftim matale pasti aici, au mutat banca la saltea, au maturat ceasurile sub covor si iacata-i, o ard ca in bordeaux, un billboard te invita la degustare, altu zice de crama lu nea jean, astia cu butaforia au aruncat printre randurile de vitza niste castelase dichisite, sa tot fii sofer de autobuz pe ruta asta, la revedere, merci beaucoup, ne vedem la 7 seara.

la baile saillon incepi curatenia cu o baie de multime, ma frec bine cu poporu la subtioara si la omoplati, imi raman vreo doi francezi prinsi in par, hai ca ajung la casierie: “de unde sunteti? romania?” fantastic, ochelarista isi impinge rama ochelarilor in arcade si mijeste ochii, sunt un exemplar reusit de roman, usor nervoasa, irascibila, deschid ironia: eu n-am venit aici sa stau la coada ca nu d-aia au murit tinerii aia la revolutie ca sa ajung eu in curu elvetiei sa stau la coada la niste bai unde nu exista respect si.., “aveti prosop?”, nu, incredibil, nici prosop nu-ti dau astia, continui ironia: ati luat banii lui ceausescu si nu v-a ajuns?, acum vreti sa ma aduceti la sapa de lemn, cind salariul minim la voi e de 2300 de franci normal ca cereti pe o carpita 20 de firfirei, da’ pe mine ma doare, de banii astia imi cumparam la lidl 4 lazi de bere, na, poftim, da-mi prosopul si lasa-ma sa-mi oblojesc ranile in apele voastre termale. am incheiat ironia.

apele nu-s termale, sunt doar caldutze, 32 de grade, hai 33 ca singur creste temperatura de la colonia asta de hipopotami rusi care fac bomba desi pictograma frumos desenta de pe margine zice ca nu e voie sa te arunci in apele calai ale bazinului, soarele straluceste, zapada de pe munti sticleste, apa clipoceste, ma ia un somnic si motzai cu genunchiul cat butoiasul cu gogonele batut de suvoiul de apa care tasneste dintr-o teava argintie de care se agata 4 macaronari mici, mama, mama, mama, mama, uite ce facem, uite cum ne invartim, li se alatura un cor de portughezi.

in ultimii ani au reusit sa devina ungurii elvetienilor taind astfel, pentru prima oara dupa razboi, numarul italienilor de aici, profesorii universitari portughezi sunt taximetristi in geneva, matematicienii sunt chelneri la verbier si chimistele fac masaj la baile saillon, gata, boas festas si feliz ano novo zboara intre slipul bleumarin si costumul de baie fuschia, ies uda in cele 4 grade de afara si alerg invinetita spre labirint, curentul de apa calda te-mpinge printre peretii de piatra stransi la 2 metri distanta unul de altul, iu-huuuuu, esti dus ca o frunza, ca o nutrie la vale, intors si invartit in curbe, uite-o grota, inauntru olandezi si francezi rag fericiti incercand sa calce jetul puternic al unui jacuzzi ingropat in podeaua pesterii artificale, j-uri si r-uri se lovesc in aer, jjjjj-rrrrrrr-jr-jrrrr-jjj, jacuzziul se stinge da’ se da drumul la cascada, ragetele renasc, ies prin perdeaua de apa si intr-n coliziune cu un negru gigantic care-si poarta copiii pe umeri, epoleti in luptele cu viata, ma maninca-n fund si ies din nou din apa calda in aerul geros de afara si-mi plimb buca-nvinetita la sauna.

trantiti pe scandurile albe, cel mai sus, stau 4 palai, care crezand ca nimeni nu-i intelege, graiesc moldoveneste injuraturi joviale la adresa colegilor de transpiratie, “baaai, mai stam ma mult aici cu uratii astia?” zice un domn cu mustata de militian, grasu de linga isi fleoscaie mana pe sudoarea din buric si o scutura apoi, miruind crestinii aflati sub el: “hai sa miergem ca astia ne-ar omori ca li-am luat cele mai bune locuri. vii fa?”, o pereche de sani enormi impaturiti superficial in doua batistute roz se rascoala de pe bancheta “hai sa mergem, da-i driacu”, o ingrijitoare in tricou baga nasul pe usa si ii repereaza pe cei care nu au prosoape: va rog frumos sa iesiti acei care nu aveti prosoape, moldovenii nu au, “cie zice ma?” intreaba o alta mustata, “ca ne da afara, da’ io nu ma misc” ii raspunde prima pilozitate, ingrijitoarea insista, mormaind romanii se retrag imprastiind zeama de subtioara si inca 4 injuraturi, pam-pam.

hai si la hammam, usa de sticla zboara de perete, sunt in arena, in mijlocul aburului, senatorii sunt in chiloti, lipiti de peretele semicercului de piatra, nu vad nimic, ba da, uite un loc langa o gramada de americance care vorbesc tarE-taRE-tARE despre NIMic-NImic-Nimic, dupa mine intra inca doi si apoi inca trei, suntem intr-un film cu fratii marx, sigur o sa vina o salvare, fetele de la capalna, biroul permanent al psd, desigur niciunul dintre noii veniti-ca si astia de acum-nu va stii sa inchida usa, de unde sa stie sarmanii ca se trage de maner, ca altfel tot aburul ala se duce dracului pe hol, de unde?

in loc de abur ma-nmoi in nimicul conversatiei americancelor, ingrijitoarea de adineauri baga capul pe usa si latra un “siloooooonce”, pina aici, tacere in abur pret de doua minute, incet-incet revolta cuprinde aripa de vest si apoi se extinde, in 6 minute se urla ca-n piata obor, un mos se-ndreapta demn spre fantana din mijlocul hammamului, apuca furtunul si se racoreste cu apa rece apoi sontac-sontac, isi reocupa pozitia.

un murmur strabate multimea, a-haaaaaa, deci asa, rand pe rand clonele lui ponta, infierbantate, se indreapta spre fantana, afisand degajare, se ia furtunul, se bea apa, se imbunatateste prestatia mosului si se foloseste apa chiar la o clatire usoara a fetei, o noua mutatie, unul dintre barbati isi stropeste chiar si ceafa, ma gandesc ca daca am baga niste tutoriale d-astea live si pe la noi, macar din spirit de turma si tot am invata sa folosim sapunul.

ce a putut sa astepte 38 de ani, poate sa mai astepte o zi, in loc de lectia de snowboarding aleg sa-mi petrec ziua republicii in apa carbonatata din baile saillon, cum ma, tu din brasov si nu stii sa te dai pe skiuri? nu-mi ajunge un cos de miriapozi sa numar pe degetele lor de la picioare de cate ori mi s-a pus aceasta traditionala intrebare, nu prieteni, nu stiu sa ma dau cu placa si stiti de ce? pentru ca nu am avut una si stiti de ce nu am avut parte de una? nu? nu stiti, eeee, atunci luati un loc in fatza semineului, dati-va suba jos, si caciula, scoateti-va cizmele ca uite, deja mi-ati facut baltoaca pe parchet si stati un pic sa va aduc volumul “minciunile tatilor”, enciclopedie de brasoave, tromboane si abureli scoasa de editura feher, feher&unchiesii, care ar trebui sa salasuiasca la loc de cinste in toate bibliotecile cinstite din aceasta tara. si poate chiar pe coffee tableuri, daca va luati editia legata in piele rosie.

ia sa vedem, ia sa vedem, capitolul 28, la minciuni eroice avem fracturarea dubla a mainii stangi a domnului micky feher inregistrata la coborarea pe Lupului, anul 197….pina-n ’77, ca eu nu-mi amintesc sa fi vazut schiurile in casa, deci le-a pus pe foc pina atunci, revenind, deci dubla fractura, mana stanga, dovada vie este cezariana de la incheietura la cot, “nu gasea tija, a taiat si a taiat si a taiat, desi aia cazuse de mult pe jos”, pai din ce era taicutule, din vata, cum de nu s-a auzit cind a cazut?, “din fier era, eu nu mai stiu ca eram mort de durere..” dar asta e o alta poveste eroica din volumul pe care vi-l recomand cu caldura, dar cum ai cazut? “era tarziu, iarna, am intrat intr-un copac, mi-am rupt si mana si piciorul”, hopaaaa, deci si piciorul, dubla fractura mana, picior? fractura simpla, poate chiar fisura, poate doar intindere de ligament, aici nu avem date clare, nici cicatrici, “am venit ciucit pe un singur ski, impingandu-mi piciorul inert, folosind un singur batz, lupii urlau in spate”, uuuuuuuuuuu, zapada, ger, tarziu, anii ’70, nimeni nu stia sa danseze cu lupii, lupii erau romanesti, nu venise inca lotul din franta de lupi de treaba, astia romanesti se stie ca in anii 70 nu erau de gluma, micky abia a ajuns pina-n poiana si de atunci nu a mai schiat, si-a vandut skiurile si nici pe noi, pe mine si pe frate-miu, nu ne-a invatat. ne-a luat un sah prin 82, ca e mai safe, desi eu joc periculos.

iulian a invatat sa se dea la 4 ani, cu doamna uca marinescu, ai tai skiaza? maica-mea nu, taica-miu zice ca nu stie dar cu toate astea a sarit cu schiurile de la trambulina, a luat o tranta zdravana dar a ramas intreg, el. pantalonii, in schimb, i s-au rupt pe dunga, sfaaaaaashhhh, ca erau pliati perfect si intinsi sub salteaua pe care dormea eroul nostru. deci inca o data, omul nu stia sa schieze dar a prins niste doage de butoi-trebuie sa imbunatatim gogosica-si s-a dus hotarat la trambulina unde orice om, copil, viezure cu simt aventuros poate sa intre fara sa fie oprit, cind se intampla actiunea? anii ’60, alte vremuri domne, alta gravitatia, atunci cind sareai de la trambulina si cadeai iti rupeai doar pantalonii, pe dunga, taica-miu saracu a prins vremuri grele, in 10 ani s-a schimbat tot, basca e ungur, stii ca ei sunt mai sensibili.

isabela spune ca in elvetia skiul era obligatoriu in scoala, in timp ce noi faceam tumbe, ne trimiteam in pereti cu o pasa cu mingea medicinala si aruncam bilute la oina, heidi si cu varu jan bagau ski in alpi, da’ acum au scos din programa, e la facultative. fabio zice ca a crescut cu betele-n mana, zburand pe zapada, nadia e din strasbourg, o marocanca supla cu picioare lungi, a invatat acum 2 ani sa skieze dar nu-i place, pregateste-te sa cazi , daca te duci maine la les marecottes ai grija sa nu o iei pe prima partie, cea care da in restaurant, e ingrozitoare, ia-ti instructor. am stomacu strans de emotie si simt cum ma incearca o dermatita de la stres.

frecandu-ma-n spranceana ma gandesc ca in cartea minciunilor tatilor ar trebui sa avem, freudian, un capitol despre minciunile fiicelor: raluca feher este un caz unic in istoria skiului mondial, desi nu a pus in viata ei o placa sub picioare, a reusit sa coboare cu eleganta si fara sa cada, in doar 45 de secunde intreaga partie, succes care a determinat-o sa-si mute atentia catre un nou sport care sa-i puna cu adevarat la incercare abilitatile atletice: jacuzzi floating. sa-i uram succes.

baile saillon, sosesc.

zagazuit de tarabe, puhoiul de lume se subtiaza si curge molcom printre carnati si salamuri sfintite in condimente, branze mai puturoase ca dosarul unui turnator si p+3-uri de fructe confiate, roti de nuga si caroserii de ciocolata, nenea asta vinde paine, astalalt varza cu costita afumata la tava, aici sunt flori, colea un porc a fost hacuit pe un pat de gheata, peste si fructe de mare taman in creierii muntilor, ma plimb cu balele pina-n genunchi, inaintand cu greu printre balele celorlalti, intru sa beau un kir pe ulita santa clara, decor de fargo, barmanul, imbracat in pantaloni de ski, e intretinut de o lezbianca cu tuberculoza, betiva orasului si un gunoier puhav cu aspect de musca de rahat.

li se alatura bisnitarul cu sosete albe si pantofi bucuria turcului, e pe fuga, asa ca cele 45 de minute cit impartim incaperea, nu-si scoate pufoaica de pe el; sau poate are dedesubt drujba cu care o sa ma matzeasca, barmanul imi aduce un castron plin cu degetele lui cu unghii negre si cartofiori decupati in forma de fetze de ursuleti, e primul loc in care primesc ceva de-a moaca in franta, traiasca-traiasca, de 3 ori traiasca.

gunoierul da tarcoale dar e intrerupt de exclamatia de satisfactie a lezbiencei care vira o…ca-se-ta, da stimati cititori si dragi cititoare, o caseta intra in culcusul ei cu rotite si degetul lezbiencei apasa play, anul este 1990, nu, rectific, anul este 2000 pentru ca de pe caseta canta chiar britney spears, virgina atunci: “she’s so lucky, she’s a star..”, barmanul ingana versurile in timp ce spala pahare, betiva orasului trage cu ochiul la ce beau si gunoierul reincepe foiala incercand sa se prinda ce limba vorbim.

aer, n-a trecut ora si tarabele au disparut lasand nimic in urma, nu tu un solz, nu tu o ladita, nu tu un ambalaj neglijent aruncat pe marginea apei; la gara e balamuc, coada se-mbarliga printre curelele supraelastice si e sectionata de usile electronice, hap, dau sa se-nchida dar valiza chinezoaicei isi angajeaza chi-ul si le trimite de pereti, 3 bolnavi psihici: un schizofren, o deprimata si o paranoica, au luat locul functionarilor si se ocupa ei de bilete, “2 pentru martigny”, nu se poate zice deprimata, aveti de facut atat de multe schimbari incat nu stiu ce sa zic, nu cred ca se poate, aveti si bagaje, simt ca e pe cale sa-i dea lacrimile, “atunci 2 pina in chamonix”, asta se poate dar sa stiti ca nu aveti decat la 9 dimineata, apoi seara, si trebuie sa asteptati trenul de chamonix o ora in gara la st gervais, e ingrozitor cit de greu este sa calatoresti in tara asta, o las scaldata-n lacrimi.

sunt in tren cu 30 de minute inainte sa plece, nashul are vreo 22 de ani, un capsator antic si basca grena, i-un soi de partizan venit sa lupte-n munti cu infractorul  trenul se foieste printre munti, acum merge cu fatza, acum cu spatele, nu se poate decide mai ceva ca guvernul ponta 2, la st gervais ne scuipa-n strada, si acum?

bufetul garii e decorat pe tejghelute cu farfurii cu carnati, as ciordi vreo doi dar zdrahonul asexuat care face cafele simte ca pun la cale o talharie si e cu ochii pe mine, bufetul se anima, in clapari, intra pe calcaie, o familie cu 5 copii, bestiile mici se tupileaza dupa mamon si papon si insfaca mezelicul, zdrahonul se pare ca este femeie, ia si-mi tranteste cu capul de masa rusoaica trista care a cerut un ceai: “zambeste femeie, fii vesela ca vin sarbatorile”, rusoaica bombane cu angst est-european.

chamonix, furtuni de zapada pe colturi de munte infipte-n soare, zapada, pentru prima oara zapada, cirduri de englezoi latra comenzi, turn, up, left, hotel chamonix 2 stele, do you speak english? normal, managementu e brit din cap pina-n picioare, las si eu bagajele la voi, o ora, da sorela, stai linistita, aaaaaaaaaaaa, uuuuuuuuuuu, tipete si alergaturi pe strada principala, cocalari si ghertzoi isi plimba costumele printre magazine cu hainite si ceasuri si bijuterii si, desigur, decoratiuni, deasupra baga parapantisti, dedesubt se tarasc chelneri cu short term memory loss si tavi miniaturale, imi primesc vinul fiert dupa 30 de minute, la a treia comanda. sinaia. d-aia le place aici lu bote si lu iri, ca-i ca acasa.

in gara nu e toaleta, mai grav e ca in gara nu sunt sine pentru ca sunt lucrari, intre chamonix si granita elvetiana te plimbi cu busul care uite acusi pleaca, ne strecuram printre pereti de masini parcati ca-n iancului, cite 3 in paralel, o duduie si-a lasat dusteru cu avariile puse-ntr-un ac de par si a luat-o pe jos in recunoastere. sau ca sa faca pipi, soarele dispare dupa munte si prind trenul din mers, “spre martigny?”, “oui”, asta e bine, deci functionara din gara annecy s-a panicat pentru ca trebuia sa ne dam jos intr-o gara, sa asteptam o ora un tren, din care sa ne dam jos si sa ne suim intr-un bus care sa ne duca pina la urmatorul tren, hehehehehehehehehehehe, bai femeie, am scoala facuta pe rata de teleorman.

trenuletul se strecoara pe marginea unor prapastii si coboara, scartzaind, intr-un unghi imposibil, sub privirile caprioarelor stranse linga cantonul parasit. dupa 30 de minute la vale, martigny. 8 grade, maine invat sa ma dau cu placa.

infipti in trotuar, turistii casca ochii la proiectiile colorate de pe hotel de ville: pesti tropicali si anemone rubinii, domni cu mustata si cosanzene cu cosite in nacela unor baloane intens colorate, toata lumea mainile-n aer: se scot camere si telefoane si creioane, se apasa butoane, se inregistreaza si se ofteaza: uauuu, e beaux si e bello si e biutiful, zbang, se aprinde lumina in spatele unei ferestre ciobind spectacol meliesesc. cherchez la femme: e doamna de la contabilitate care face inchidere de luna si n-are timp de neghiobii d-astea fantastice, lebede si flori continua sa cada pe fatzada cladirii si sa se rupa in cerceveaua ferestrei doamnei contabile, ce va place mai mult? filmul sau banii?

in fatza la castel se asteapta in mici grupuri de revolutionari, scartzzz, usita din poarta mare a cetatii se crapa si doua doamne isi folosesc copiii pe post de berbece, casierita cedeaza si sare-ntr-o parte, bon-juuuuuur, susura si se tupileaza dupa un turnulet de bilete si pliante, nu-i prea rapida, copiii se foiesc, bunicii se vestejesc, simt ca imbatranesc, in medie se sta cam 4 minute cu capu-n ghereta casieritei, verifica retina?, nu, e doar sora europeana a lenesului, familia megalonychidae, pof-titi bi-le-te-le, pe dreap-ta es-te o ex-po-zi-tie de ani-ma-tie, mi se inchid ochii de somn, am fugit.

eu scap, dar un card de japonezi cade atins de vraja, zac prabusiti pe scarile cetatii, pe bancute, pe pervaz, toata lumea doarme, picoteste, ii cade barbia-n piept,100 de ani de singuratate, in dreapta salile castelului vuiesc, copiii intra val-vartej in expozitie, invart din manivele,  apasa isteric pe butoane, ating exponatele, auuuuuu, nu, nu si mai ales nu atingeti exponatele urla o paznica pitica si ii alearga prin odai, copiii se ascund dupa fustele mamitzichii, dar micutzul asiatic care se-mpleticeste, sprijinindu-se de turnul de piese de lego topite, apoi terfeleste cabina de jocuri pe computer, ca la numai 15 secunde sa darame o cutie cu jucarii, n-are unde sa se ascunda. ba da, se camufleaza in grupul de lesinati, se amesteca intre japonezii tavaliti pe la colturi si isi pierde urma.

nimeni n-are rabdare, o privire aruncata aici, 4 secunde cu ochii-n proiectie, de citit nici nu poate fi vorba, castelul e plin de comori: povestile genialului ceh jan svankmayer, run wrak cu rabbit, http://www.youtube.com/watch?v=fw3XyOyl47Q, probabil cea mai directa parabola despre lacomie, filmuletul cu dansul infocat al lui tarzan cu fecioara maria cu pruncul, ba nu, cu bran in brate, de fapt e tina turner si danseaza cu van gogh, personajele se schimba, ritmul persista, popeye o invarte pe brigitte bardot, isus valseaza cu grace jones; intre coloanele castelului sunt doua sculpturi: una reprezentand colectia de pantofi ai lui minnie si betty boop, alta moartea unui pluton de strumfi topiti de apa, vizitatorii baga un nas, adulmeca aerul, cih, o iau la fuga pe scari in sus, poate-poate dau de o colectie de halebarde, tunuri si ghiulele.

canci, in salile gigantice pustii sunt intinse pe peretii de piatra picturi abstracte si prin colturi au fost mesterite tot soiul de instalatii artistice dubioase, japonezii care au ajuns atat de departe mai trag un pui de somn, naruiti in fotolii, nici medievalul nu mai e ce-a fost. afara poporul asedieaza magazinele, hipsterii o ard in maneca scurta pe scarile mall-ului, mi-e de-un dulce si incep vanatoarea unui salon de the, primul nu are curent deci nu are cafea si de fapt nici tartine nu mai au decat doua si doar daca aduci tu painea de acasa si un pic de unt, halal. cu al doilea nu dau gres, media de varsta e 80 de ani, mosulanii au fost colegi de clasa cu de gaulle si au freze de jean marais, iata si singurul chelner de treaba din oras, curat fred astair, danseaza elegant printre mese, inghit un quiche, pun un kir peste el si punctez cu o ceasca gigantica de cafea insotita de o cana zdravana de lapte.

la un metru in fatza, prajiturele delicate sunt aranjate atent pe cartoane de maini inmanusate in matase neagra, veteranul de linga mine isi lasa poftele sa-i ridice cei 90 de ani si sa-i care la tejghea, alege 3 tarte si ar gusta si niste biscuitasi, mainile negre le aseaza in farfurii si aduc prada la masa, fiicele de 70 de ani ale lu tataita tin la silueta si dau din colt in colt, hai ca luam totusi o lingurita din asta, si din astalalta, hmmmm, ce delicios, ca la mama acasa, in 1932.

de fapt ce s-a schimbat? doar ca acum te pun astia sa cureti rahatul cainelui de pe strada, in rest totu-i la fel.

prostitutia e legala in elvetia, ilegal e sa fie curvele frumoase, toate sunt niste stanci la hotarul strazilor, piciorul de urs, cap de balaur, platesti pentru wrestling cu un dragon de komodo cu par pubian vopsit rosu, pe linga ele invartitorii de hasis si iarba de la colt par niste nevastuici de treaba, s-or fi omorat careva, ce-i cu buluceala aia in fatza, pe promenada? nici vorba de crima pasionala pentru o bucata de toblerone, sunt turistii orientali, aici intrand desigur tot fostul bloc comunist, rusul, kazahul si vietnamezul, au scos camerele si pozeaza indracit becurile pe care kempinski le-a atarnat, ca un angler fish, pe fatada, u-a-u, clic-clac, dar acolo ce e? unde? ochiu fuge dupa deget, degetu se-nfige in pliscul unui pescarus care trece grabit catre baia turceasca de pe malul lacului geneva, ies aburi de la gratarele de carnati si de la hammam-ul unde se topesc cefe si se transpira cine grozave varate-n burdihan de craciun, pai bine mai christine, m-a costat masa atatia bani si uite acum vita cu sos de afine si scoicile suflate cu aur se preling, condens mineral, pe peretii baii?

nu inchid un ochi toata noaptea de la mancarea indiana care ma arde pe inima, minte si literatura, tai-tai maelle, cu bine julien, ei pleaca la copenhaga, eu la annecy, in franta, 35 de kilometri de geneva pe care nenea cu autobuzul ii face intr-o ora si juma, poate ca stam  mult in granita imi zic si fac provizii de biscuiti si apa, totul costa 3,5 franci: haina de pe tine? 3,5 franci, viitorul? 3,5 franci, n-am un batran si vreau sa-mi cumpar, 3,5 franci.

am fundul calcat cu dunga, scaunele sunt tari, o tablitza anunta ca suntem in franta, franta e deci un cartier al genevei, ne taram prin orase chinuite, autobuzu suge burta in roundabouturi stramte, macarale si schele stanga-dreapta, nu prea inteleg de ce se cere depardieu in rusia, daca n-ar fi alpii-n spate ai jura ca esti intr-un cartier rezidential din chisinau.

annecy-cel mai frumos oras francez-zice internetu, o sighisoara cu lac si rau vijelios care tuna printre peretii de piatra, engleza dispare complet din meniu, “la souris est sur la table” incerc sa o ard ca eddie izzard, primesc un fondue vanatoresc, branza sfaraie pe aragaz, in fatza am un platouas cu carnuri, cartofi si salata, “le chat est sur la chaise”, dau cu apa, dau cu vin, branza ma umple-ncet, plumb in picioare, m-as asterne cu capu pe masa si paru-n craticioara puturoasa, in fatza geamului e fosta parnaie de la 1200, despica apele rauletului ca bricul mircea, in dreapta e un motan american care inghite nervos un peste, cine te-a suparat mamica? lipsa wifi-ului, corect, in annecy n-ai asa ceva, la ce-ti trebuie cind esti in cel mai frumos oras din franta?

strazile stravechi trasnesc a branza, la casutele de lemn se da vin fiert si ciocolata, turta dulce si carnati inmuiati in gennepi, digestivul local angajat sa incinereze branzoaica lafaita in stomac, cineva a spart omenirea ca la biliard, vargatii si plinele se arunca spre gauri, se lovesc, se-mpleticesc, se bulucesc la intrare, carciumile duduie, suntem plini, nu mai sunt locuri, e restaurant nu bar, daca nu mancati nu va putem da masa, dar abia m-am ridicat de la masa!, problema dumneavoastra, zdrang, o ora jumate imi ia sa gasesc un bar unde sa gasesc explicatia hipo-ospitalitatii franceze: o masa ocupata de 2 oameni care beau inseamna o masa cu 2 cine in minus, mai putini bani si spaga mai mica, patronu nu e acasa si chelnerii joaca pe masa. les souris sont sur la table.  si brigitte bardot zice ca animalele nu sunt bine tratate in franta, tztztztz.