Archive

Monthly Archives: October 2019

Bărbatul are pălărie cu boruri late, mustăcioară care pare să îi țâșnească din nas ca un foc de artificii de anul nou chinezesc și o haină de piele exact ca a lui Dinică în rolul de legionar sau ce era mnealui în filmele lui Sergiu Nicolăescu.
Așteaptă în stânga, stați la coadă?, nunu, se grăbește să dea răspunsul dar e nesigur, el nu stă la coadă ci vrea să întrebe ceva, se reazemă de ghișeu și zice: de la ce linie pleacă trenul de Mărășești?
Femeia nu apucă să îi răspundă că omul îmbrăcat ca Dinică este mușcat de cap de cetățeanul ajuns în fața ghișeului care spune: da`așteaptă domle că pierd trenul.
Am auzit cu ce tren pleacă cetățeanul grăbit, mai are 22 de minute până atunci dar totuși nu poate să aștepte 10 secunde să-i răspundă casierița lui Dinică și, speriat, omul cu pălărie și mustață înfoiată bânguie: da` eu nu știu a citi, nu știu la ce linie e trenu ăsta al meu de pleacă la 8.
Și când îi cer biletu și mă uit pe tabelă și îi spun: linia 4, Dinică adaugă: nu știu a citi și nu am un picior. Și apoi mulțumește și urează sănătate și îl invocă pe Ăl de Sus să mă aibă în grijă.
Nu știe a citi și nu are un picior, Dumnezeu s-a îngrijit de asta dar i-a lăsat o omenie curată și un aer de umilință blândă.
Grăbitu își ia cafea și citește știrile pe smartphone, mai sunt 18 minute până la tren, nici în cur nu-l doare.
Vorbește apoi la telefon cu un prieten, o înjură pe Firea, ai văzut mă ticăloasa că încearcă să le ia banii femeilor ălora care fac un spital pentru copiii cu cancer.
Vomit.
Între el și Firea deosebirile sunt 2: sexul și culoarea părului. Țățismul, și răutatea mitocondriale sunt acolo.
Nicio șansă.

feher

Mi-e frică să deschid televizorul sau computerul sau telefonul. Fiecare zi aduce o nouă oroare, poate chiar două. Uneori trei. Greco e ignorat, Iohannis e baipasat, Dăncilă pleacă pe șustache în Israel, minte, uită, se bâlbâie, nu-și dă demisia, Greblă, Ponta, Șova sunt achitați, Firea nu dă mâna cu președintele, CCR pregătește ceva, DNA e praf, CNCD dă amenzi pe bandă. Și acum, Meleșcanu blochează o declarație comună a UE.
Mii de oameni au ieșit în stradă să ceară demisia Vioricăi.
E inutil. E inutil. E inutil.
Cu PSD nu te bați așa. PSD e un cancer. Cancerul poate fi învins prin chimoterapie, chirurgie, radiologie.
Asta trebuie să facem.
O să ne fie rău înainte să ne fie bine.
Sau o să continuăm în același fel și o să fim morți.
Nu mai pot să scriu. Totul e inutil.
Mai jos e un text din 2016.

Taximetristul nu a fost…

View original post 452 more words

Nu are cu cine să voteze. Iohannis nu îi place dar ăștia de vin după îi plac și mai puțin. Parcă nu se mai fac oameni ca lumea, Dumnezeu e un chinez prost plătit care dă rasol, pune prea puțin lut sau folosește smicele de măr stricate sau apa vieții e îndoită cu apa de la chiuvetă, dracu știe ce se întâmplă dar oamenii sunt din ce în ce mai mari pe dinafară și din ce în ce mai mici pe dinăuntru.
Uite, Ceaușescu era băiat bun, patriot, nu a furat ca gașca asta de netrebnici. Deși cuvântul ăsta nu e bun: netrebnic înseamnă fără treabă, fără ocupație dar ei sunt ocupați. Sunt ocupați să fure și să își acopere urmele. Nu toți, unii sunt atât de puternici încât nu au nevoie să își acopere urmele. Dar ăștia care fură pe mic ei au nevoie să își acopere urmele.
Șoferul de uber a fost șef de sală 20 de ani. Nu mai putea să doarmă noaptea. Asta nu înseamnă că dormea ziua. Nu. Nu mai dormea. Strângea bani, 4 garsorniere și-a cumpărat și acum le dă în chirie, făcea lejer 10.000 de lei pe lună cu doar 15 zile lucrate, nu mai vrea facturi, controale, ANAF, poliție, nu mai vrea bani, are bani, acum muncește 4 ore pe zi de drag, nu pentru bani, să schimbe o vorbă, banii nu sunt totul, liniștea sufletească e totul.
În locul lui șef de sală a rămas un băiat care crede că ghilotină e un compus chimic, zice și ochii zâmbesc vinovat în retrovizoare. Nu e un om rău, nu vrea să râdă de handicapul omului care a rămas șef de sală, care acum face 10.000 de lei în 15 zile și niciodată nu își va lua un dicționar sau o carte de istorie din care să afle ce e ghilotina.
Nu se mai fac oameni ca înainte, mi-e frică pentru fi-miu, geaba îl trimit eu la engleză și să facă meditații la matematică, o să ajungă să lucreze între abrutizați, o să vorbească numai despre mașini și femei și dujmani, că unul nu mai pune mâna pe o carte, toți sunt numai pe cluburi și făcut liniuțe. Dar ce mă mir, ați văzut cât de proști sunt ăștia care ne conduc, pun pariu că și Dăncilă crede că ghilotina e un compus chimic.
Unul care în contact cu grumazul multiplică opțiunile, vrei PSD cu Viorica sau PSD cu Ponta, PSD cu Iohannis sau PSD cu Diaconu?
Oamenii noi sunt oamenii vechi cu unul dintre capete tăiate. Sau poate două. Le mai rămân mereu 3-4 capete de siguranță, în cazul în care compusul chimic ghilotină interacționează cu baza.
Știți ce, eu o să votez cu Cumpănașu ăsta, măcar ăsta e nebun pe față. Cu el o să votez, nebunii sunt mai puțin periculoși ca ticăloșii. Și-n turu 2, dacă ajunge Viorica, să știți că voi vota cu ea. Măcar ea e proastă. Ăilalți sunt și răi.
Șeful de sală îmi urează noapte bună și eu mă gândesc că nimeni nu merge la culcare, toți suntem adormiți de mult în senina noastră resemnare.

Colectiv s-a întâmplat cu PSD la putere.
Cu Ponta prim-ministru.
Cu Mihaela dragostea mea la cârma Crucii Roșii.
Cu Tăriceanu la Senat, cu Viorica la Bruxelles, cu Dragnea votat de 2 săptămâni președintele PSD.
Am găsit acest citat al lui Liviu:
Nu voi avea nicio ezitare pentru ca PSD nu trebuie si nu poate rata oportunitatea de deveni primul partid din Romania modern si care isi construieste politicile publice printr-o consultare larga cu cetatenii si tine cont de ceea ce cetatenii in general si societatea civila spune.
La 4 ani după Colectiv, mă uit la imaginile statului îmbrăcat în costum de pompier, paralizat la marginea catastrofei.
Cât de norocoși am fost, îmi spun. Cutremure, vijelii, inundații, statul român duce o improbabilă luptă cu gravitația din care a ieșit, miraculos, până acum câștigător.
Totul e cârpit, lipit, cusut, prins cu-o sârmă, muncă de mântuială.
Mântuială vine de la mântuire. A mântui.
A mântui înseamnă să te salvezi dintr-o nenorocire, a scapă de un pericol. Atunci când spui că cineva s-a mântuit înseamnă că a murit.
Ce colosal amestec de semnificații.
Cârpeala a dus la mântuirea prin moarte a tinerilor de la Colectiv care au scăpat astfel de pericolul de a trăi în țara în care treaba făcută de mântuială este a doua noastră natură.
Nu mai cred că votul ne poate salva căci democrația nu poate ține loc de suflet când nu ai unul.

feher

Să spunem că o cheamă Lili. Este asistenta unui mare profesor doctor care primește paciente și la o clinică privată dintr-un cartier cu rahați de câine pe trotuar, intercalați cu jeepuri și audiuri și bmw-uri tunate.
Doctorul cutreieră între două cabinete, unde femei își arată piepturile, în spatele cărora bat inimi speriate. “Am sau n-am?” se întreabă, unde am nu e o posesiune care te scoate pe plus.

Lili te trece în catastif, cu nume, vârstă, nașteri și avorturi, menstre, umori, bilanțuri ale trupului pe care trebuie să le împărtășești, să le treci în jurnalul obositului tău ghem de intestine și glande. În acest timp, să-i spunem Mili, deretică veselă cabinetul, ca o Cenușăreasă retard-optimistă, învârtindu-se imună la lacrimi și tristeți, la toporul care despică mintea atunci când mâinile doctorului depistează că dumneata faci parte dintre cele care au, nu face nimic doamnă, l-ați găsit la timp, nu vă faceți griji…

View original post 451 more words

Cuc dă ordin la TAROM să țină avioanele la sol ca să nu ajungă parlamentarii să dea jos guvernul din care face parte. Șefa TAROM are fratele și soțul angajați la TAROM. Compania e doar o mare familie.
TVR e plină de rubedenii care se trag unul pe altul pe un post cald, luminist, mașinist, plimbătorist de hârtii, secretare, manipulatoare, ministerele sunt moșii controlate de unchi, nași, verișori și nepoate, tot ce înseamnă primării, prefecturi, asociații, uniuni, organizații de stat sunt doar încuscriri de neamuri mufate din tată-n fiu la buget.
Al cui ești ghea?
Al lu Mitralieră care e neam cu Jumară care e cumnat cu alde Rusu.
Cazanciuc cu Ponta cu Udrea, Băsescu, Ghiară și Gigi sunt uniți prin sânge cu Dragnea, Ilie Sârbu, Mazăre și Popoviciu, care e cu Biden și cu oligarhii ucrainieni și cu toții sunt cu Putin care e cu Trump.
Și Trump poate să dea ordin ca frunzele să nu mai cadă din copaci, toamna să nu mai vină niciodată și Putin poate să dea ordin ca ghețarii să nu se mai topească și uraniul să nu mai fie radioactiv.
Doar ministrul Cuc gândește pe mic.
El vrea doar să țină la sol avioanele, nu mult, puțin, cât să nu treacă moțiunea. Și nici asta nu a reușit. De ce? Pentru că neamurile din TAROM au bătut ierarhia.
Sunt optimistă.
Putin și Trump și toți dictatorii sunt singuri în vârful ascuțit al muntelui puterii. Nu au o familie să îi susțină.
Deci kurzii au o șansă.
Yemeniții au o șansă.
Oltenii au o șansă.
Și toate neamurile mici dar bine legate.
Amin.

feher

Șoferul zice privind coloana de 30 de mașini de la stop: Ce să facem, mergem înainte.
A tăcut până acum și absurditatea ieșirii din muțenie cu o astfel de frază mă face să mă uit la el. E de vârsta mea, până în 45 de ani.
-Unde mergem înainte?
Suntem prinși în pumnul traficului, gândăcelul Elenei Farago.
-Mergem înainte cu ăștia pe care îi avem.
Vorbim despre politicieni. Despre candidații la Primărie.
-Cu cine votați?
Nu știe, să vadă ce se oferă pe tarabă.
Șoferul nu e fan Piedone, a furat și ăsta de l-a luat dracii, dar măcar a întors ceva bani, a ieșit pe stradă, a văzut că se mătură, nu ca Vanghelie-Care Este, are două clase și a ocupat un post pe care nu îl merita și nici nu a vrut să se dea la o parte.
-D-asta nu merge nimic în țara asta, pentru că peste tot…

View original post 334 more words

În 1999 pe vremea asta lucram la Curentul. La sfârșitul lui martie plecasem din București cu trenul, o borsetă cu 2000 de dolari, un laptop de 17 kile, un mobil de 3 și un rucsăcel cu chiloți și tricouri, să scriu despre atacul NATO asupra Iugoslaviei. După 3 săptămâni în Skopie, am sărit pârleazul pe la Ohrid în Albania și, după 5 ore pe cea mai sinistră șosea din Europa, am ajuns la Tirana.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să iau legătura cu ambasada, de la ei trebuia să trimit faxurile către ziar, ei îmi asigurau spatele în caz că, Doamne Ferește, pățeam buba. M-am întâlnit cu atașatul cultural, i-am uitat numele, un individ care părea să sufere de amnezie și privea mahmur lumea, părând să spună: am băut și eu două citirici la petrecerea lu Doruleț și m-am trezit cu șireturile legate, pastă de dinți sub nas și atașat cultural la ambasada României din Tirana.
Omul nu înțelegea nimic și cred că, după 30 de minute de la momentul în care am dat prima oară unul cu ochii de altul, mi-a cerut să-i pun o pilă lu copilă-su să lucreze la PROTV, măcar atâta pilă să poată să pună, dacă tot e corp diplomatic.
Atașatul militar părea și el să fi pierdut la Popa Prostu dar măcar el lucra să-și mențină cu alcool starea de confuzie. Avea capul roșu ca un deget strivit la ușă și o magnifică sete, dar cel mai tare îmi plăcea la el camaraderia, înțelegea că suntem toți grămadă în același rahat și că niciunul dintre noi nu merita asta.
Spre deosebire de ambasadorul cu mânuțe moi și umede ca niște ore petrecute în saună cu Adrian Năstase. Ambasadorul avea, pe lângă dermatita rozacee care îi orna figura cu pete gigantice roșii, siguranța că războiul ăsta o să transforme peste noapte România în regina balului, UE și NATO, toți se vor bate să facă afaceri cu noi și tot noi, urmașii dacilor, vom decide cum e cu contractele de reconstrucție a Balcanilor.
Ăăăăă, mă scuzați, aș vrea și eu să beau ce beți dumneavoastră, i-am spus și el a fost jignit de tupeul unei mucoase să-l învețe politică externă. Nu că asta ar fi fost interesul meu ci doar, sincer, să beau ce bea el.
Și cum stăteam noi de vorbă, zi de zi sau măcar o dată la 2 zile, explicându-mi cum lunile care urmează vor aduce abundența în România, la ușa ambasadei a venit o fată blondă cu părul negru la rădăcină și ochi speriați, avea vânătăi pe gât și arsuri de țigară pe ambele mâini. Fugise de la niște proxeneți care o torturaseră luni de zile. O vânduse iubitul ei, era dintr-un sat din Botoșani. Plângea blând, ca o icoană într-o biserică și ambasadorul a anunțat-o că nu poate să stea acolo.
Normal, vreau să merg acasă, a spus fata. Vă rog ajutați-mă să ajung acasă.
Și ambasadorul cu mâini umede, s-a spălat pe ele, la figurat s-a spălat, că erau atât de umede încât ar fi putut să spele și mâinile altora cu apa ieșită dintr-ale lui, și a zis că ambasada nu are bani ca să trimită toate curvele acasă.
Statul român nu poate să țină pasul cu târfele plecate la produs care, după ce dau de dracu, vin la stat să le ajute.
Cam așa a zis ambasadorul și eu, din banii lui Vântu cel interlop, am plătit bilet de autobus până la Skopie, i-am cumpărat mâncare și apă, i-am dat bani de buzunar și i-am plătit și biletul din Skopie la Sofia și de acolo la București.
Era 1999, ce așteptări puteai să ai de la corpul diplomatic, mai ales la ostracizații în funduri d-ăstea de lume, cum era Tirana?

21 de ani mai târziu.
Europarlamentarul Ramona Strugariu scria despre consulul român la Marsilia, Iulia Boje, și durerea-n fund afișată față de soarta unor studente Erasmus blocate în Franța de criza Covid.

Zice Strugariu:
“I-am scris frumos şi elegant doamnei consul de la Marsilia, Iulia Boje, cu rugămintea de a ajuta la repatrierea a două studente Erasmus aflate într-o situație dificilă şi cu resurse limitate, lucru pe care consulatele au această misiune şi responsabilitate să îl facă. Guvernul României ne-a asigurat că studenții din afara granițelor şi bursierii Erasmus sunt o prioritate, Comisia Europeană a cerut guvernelor să îi trateze ca pe o prioritate – citez din răspunsul comisarei Gabriel la scrisoarea colegului meu, Dragoş Pîslaru : “Our foremost objective is the safety and protection of all Erasmus+ and European Solidarity Corps participants. We therefore fully support the implementation of the protective measures undertaken by the EU Member States, while trying to alleviate as much as possible the drawbacks for the programme participants and involved organisations.
As Erasmus+ and European Solidarity Corps mobilities are implemented via National Agencies situated in the Member States, our key line of action is to coordinate and guide the National Agencies in dealing with this unprecedented situation so that they can provide all necessary information and support to the affected organisations and participants.”

Doamna consul mi-a răspuns destul de rece că a rezolvat problema – lucru neadevărat, întrucât una dintre studente tocmai îmi semnalase că nu, deşi a scris la Consulat în repetate rânduri. Am revenit la fel de politicos cu rugămintea de ajutor. Mi s-a răspuns cu acelaşi ton, chiar mai iritat, şi cu o ireală referință la proverbiala rută pentru maşină ca şi în cazul medicului român.
Am reluat dialogul cu rugămintea mai fermă de sprijin şi solicitarea de a mi se comunica dacă reprezentanții din Consulatul României la Marsilia intenționează să îşi facă treaba sau continuu demersurile la un alt nivel.

Ultimul răspuns este de-a dreptul o sfidare.

Prin urmare:
1. Mâine la prima oră voi scrie la MAE şi premierului, cu solicitarea de a soluționa acest caz şi a găsi soluții / a avea indicații clare şi sprijin financiar pentru toți bursierii Erasmus care trebuie să revină în țară; se pot prioritiza resurse şi este nevoie de reguli clare pentru repatrierea studentilor. Este scandalos să vă lăsați tinerii pe drumuri aşa. De asta nu se mai întorc în țară.

2. Cer public retragerea doamnei Iulia Boje din postul de consul la Marsilia şi sper că nu îşi va continua cariera în diplomație pe banii statului român şi ai cetățenilor pe care îi ignoră. Înțeleg că nu e la prima abatere, a fost retrasă şi de la Torino, iar la Marsilia, din relatările de presă, este cea care a chemat jandarmii la alegerile europarlamentare şi la referendum pentru “disciplinarea” românilor din diaspora care voiau sa voteze.”

Problema e mult mai adâncă decât pare.
Statul român lucrează cu dublă măsură în tot ceea ce face.
Cărați cu autobuzu la mitingurile PSD nu sunt numai pensionari sărmani și popi speriați ci și ciorditori, curve, metiliști, fauna Las Fierbinți care populează orășelele și comunele patriei.
La ambasadele și consulatele României nu fac coadă și se bat cu jandarmii la fiecare rând de alegeri din ultimii 6 ani, doar academicieni, bursieri Erasmus și cântărețe de operă, ci și prostituate, gunoieri, șuți și florărese.
De ce votul lor nu le garantează aceleași drepturi ca ale bursierilor Erasmus?
21 de ani și scârba diplomaților români pentru pulime este intactă.
Da, Iulia Boje și toate uneltele sistemului ajunse prin sforării să ocupe posturi pentru care nu au nicio pregătire, trebuie retrase. Și înlocuite în primul rând cu oameni.
Care înțeleg că între Udrea și fata din Tirana sau între Dragnea și hoțul de buzunare din Paris doar șansa a creat o diferență, nu alegerea meseriei.
Dar asta e valabil și pentru politicienii români din parlamentul european.

 

feher

În 2015 (nu am găsit date mai noi), numărul funcționarilor din România era de 1,35 milioane, adică 30% din populația cu loc de muncă din țară.
Funcționar la stat sunt toți plimbătorii de hârtii de prin primării, consilii județene, din agenții și autorități naționale, din regii și institute.
Mulți dintre ei își moștenesc postul de la tătic sau de la nășic, sunt familioane întregi care pun stăpânire pe câte-o instituție de stat, mătușa e la direcția urbanism, unchiulețu la DSV, un nepot eliberează autorizații de construcție și altul e șeful poliției locale.
Statul este o afacere de familie.
Neamurile domină teritorii ca bursucul african, urinează pe-o piatră de hotar și tu știi să nu intri peste Petrești sau peste Popești, știi că trebuie să ceri voie frumos, să formezi alianțe, să lupți ca în voievodatul tău să nu intre vreun venetic d-ăsta ambițios, cu țidulă de București.
E atât de…

View original post 633 more words

Iuda moare într-un accident de măgăruș.
Nimeni nu-l mai vinde pe Isus pe 3 arginți. Apostolii se plictisesc de apostolat, poporul huiduie miracolele învechite, huuuuo, schimbă băi repertoriul. Să vie altul mai bun!!!
Nu ai Iuda, nu ai trădare, nu ai salvare.
Dispariția lui Dragnea a oprit sanctificarea Opoziției.
A deschis brusc ușa prin care au trecut grămadă usereii și peneleii plecați în viteză, cu umărul în față, mizând pe rezistența lemnului porții.
Când ești pe jos, murdar de nămol, nu mai știi cine-i prieten sau dușman.
Și dai și lupți și dai.
Ai prefera să fii pe cruce, vizibil.
Să mori dar să fii plâns și pomenit și veșnic lăudat.
Dar jos, în nămol, mori ca prostu, fără să te știe nimeni.
Ne trebuie o Iudă.
Sosirea salutară a lui Ponta e totuși prea târzie. E în covalescență, încă, poate peste 5 ani o să își recapete forța din 2014.
Până atunci îl avem pe Barna. O Iudă tristă, apatică, cu mână moale și zâmbet arogant. Trădările lui sunt mici și neinteresante. Nu are anvergura teleormăneanului dar totuși, fură și el de la copii.
Își face treaba, că nouă dacă nu ne place ceva, nu ne plac trădătorii.
Acum Isus poate din nou să strălucească de pe crucea lui săsească pe care scrie Urmăresc cu atenție și îngrijorare cum trec norii.

feher

Doi naufragiați ajung pe o insulă sărmană, preiau puterea și își dau seama că lipsa resurselor naturale face imposibilă orice inițiativă de a îmbunătăți viața locuitorilor insulei. Nu o să fie mai bogați, nici mai sănătoși și nici mai fericiți. Și atunci cei doi conducători ai insulei se hotărăsc să le ofere amărâților supuși ceva care să-i ajute să îndure mai ușor mizeria vieții: o religie. O serie de minciuni elaborate care să le dea un sens vieților lor îngălate.
Așa că unul dintre cei doi conducători devine tiranul cel rău iar celălalt este sfântul oprimat, silit să se refugieze în junglă.
Citind știrile de azi, realizez că România este San Lorenzo, insula lui Vonnegut din Leagănul Pisicii. Suntem un popor pierdut în mizerie, ai cărui conducători au decis în ianuarie 1990 că nu au cum să ne scoată din foame și atunci mai bine au creat o religie care…

View original post 510 more words

I-am văzut și acum 2 săptămâni, și acum o lună, și acum 2 luni. El trăgând un căruț cu boarfe, svelt, înalt, figură visătoare de profesor de fizică apreciind cuanții, ea cu părul alb, alb, alb, mers șovăitor, trupul din care anii au scos carnea. Se plimbă încet prin oraș, tăcându-și singurătățile, ieri se încălzeau la soare, unul lângă altul, el se descălțase și își aranjase pantofii lângă căruțul unde e îngrămădită viața lor, ea primea căldura doar pe obrazul stâng, părea că privește rușinată undeva în dreapta, cu ce-au greșit?
Cât de departe înapoi e răscrucea care i-a băgat pe poteca asta care s-a terminat cu ei doi stând la soare pe-o piatră la un colț de stradă, fără mâine, doar cu un azi fragil înghesuit într-un cărucior de piață?
Miercuri seară l-am văzut pe primarul orașului. A cinat la un restaurant scump și, oprit în fața ușii cu un grup de bărbați, vorbește despre cumpărarea unor autobuze noi. E la al 3 lea dosar penal și la al 4 lea mandat, a făcut ronduri, sensuri giratorii, raliuri, maratoane, festivaluri, târguri, va tăia dealul ăsta și muntele ăstălalt și sigur nu va fura, nu ca ăștia de vor să vină la primărie care sigur vor fura și care vor tăia pensii și vor tăia salarii și vor izgoni investitorii străini.
Cât de departe înapoi e răscrucea care l-a băgat pe băiatul ăsta simplu pe poteca care l-a scos în luminișul unde cresc fotolii de primar și uriașe bugete locale?
Andreea nu știe cu cine să voteze. Are o casă superbă într-un complex de locuințe construit pe lângă drumul de Poiană, șoseaua unde edilul care vrea să cumpere autobuze organizează raliuri. Când se organizează raliuri, drumul de Poiană se închide și Andreea nu poate să iasă din casă, nu cu mașina, nu cu bicicleta și nici pe jos, că nu sunt trotuare.
Pe cine să voteze? Primarul este ales politic, el ar trebui să fie administrator, să se priceapă la managementul orașului, să știe ce-i cu pugul și puzul, nu să facă dezbateri și să întrebe alegătorii ce părere au despre parcări și piste de biciclete, de unde să știe alegătorul urbanism și infrastructură?
Candidații sunt niște domni, la Brașov niciodată doamne, doamnele la Brașov pun gogonele și castraveți, nu au timp să candideze la primărie, candidații sunt deci niște domni care au echipă de experți dar asta nu o liniștește pe Andreea.
Geaba schimbi primarul dacă oamenii din primărie sunt de neclintit, verișoara și cumnata, nășicul și finuțul, sedimente aduse de torenții altor administrații, înțepeniți în culoarele instituției, ei nu au luat-o la răscruce la dreapta sau la stânga, nu au luat în viața lor o decizie care să-i proptească într-un scaun de primar sau pe-o piatră, la soare, lângă un cărucior de homeless, ei sunt oamenii-pietriș, cei care nu gândesc și deci nu greșesc, sunt mutați cu roaba de neamuri, înghesuiți în crăpăturile statului crăpat, special construit prost ca să fie plin de crăpături pe care să le umpli cu oamenii-pietriș care apoi lucrează pentru tine, familia.
Familia.
Mama cu păr alb și băiatul cu pantofi albi tac alb la un colț de stradă într-o lume gri plină de răscruci și drumuri pe care cari cruci, niciodată ale tale.
Uneori crucile arată ca un cărucior de piață.
Alteori ca un mandat de primar.