Archive

Monthly Archives: December 2018

Bușcu ia bani pe consultanță de la PSD. Vine cu un stetoscop mare, îl pune pe pieptul comunicării lui Dragnea, o pune pe comunicare să tușească, o întreabă cât fumează pe zi și dacă vreunul dintre părinți a avut cancer. Normal, comunicarea PSD s-a născut din două cancere, unul de colon și unul de limbă, pe unde bagi și pe unde scoți. Așa că domnul Bușcu, cațavenc iscusit cum îl știm, tratează limba și tratează curul, cu vorbe meșteșugite le tratează și înșfacă în fiecare lunã zeci de mii de euro.
Bravo dumisale.
Uite că cineva ne răzbună, îi ia, în sfârșit, cineva banii lui Dragnea.
Partea mai proastă este că nu îi dă la săraci.
Îi dă la sărăcii, cum ar zice faimosul fost europarlamentar-ciobănaș, Gigi Becali.
Sărăcii care scriu anchete despre copiii morți ai unor wannabees în ale politicii și cum oamenii ăștia noi sunt, de fapt, tot niște securiști vechi și nu știu să țină nici măcar un doliu așa cum ar ști să țină un dac adevărat.
Sărăcii care fac investigații cutremurătoare despre securitatea care a pus mâna pe tot, mai puțin pe sufletele lor care nu sunt vândute securității ci partidului, singurul vehicul al bunăstării naționale.
Sărăcii.
Oricât de mulți bani ar face, oamenii ăștia rămân știrbi. Nu pentru că ar costa prea mult stomatologul și nu și-l permit. Nu.
Ci pentru că așa, fără dinți, pe gingia goală, se simte mai bine atunci când sug mădularul partidului.
Oamenii fără dinți și morală din presă, ăia cu sute de mii de euro în cont făcute pe felație știrbă, sărăciile, sunt cei care i-au creat pe Dragnea și pe Olguța, Viorica și Iordache, Nicolae, Mitralieră, Nicolicea și toate leprele care acum, nu o să vă vină să credeți, ne CONDUC.
De 2 ani zic deja, dacă vrem curățenie, trebuie să începem prin a opri noroiul propagandei pesediste din a ne intra în sufragerie.
Și asta se face tăindu-le reclamele. Ce ziceți, vă mai sforțați o dată să fiți civici vreo 2 luni?
Dada, cu voi vorbesc corporațiilor, cu voi!

feher

Spune că e vreme frumoasă, se întreabă cum va fi în weekend, îi răspund că sper că o să rămână frumoasă, pentru că se anunță proteste. Mă măsoară un pic și începe timid:
-E îngrijorător ce se întâmplă, ați văzut ăia ai lui Hitler, în Germania…
-Naziști? În Polonia au fost ceva marșuri.
-Dar ce credeți că vor?
-Să nu mai vină refugiați.
-Știți ce cred eu, că refugiații sunt vinovați, de ce se duc în țările ăstea unde știu că sunt contradicții?
Cuvântul ăsta mare îl rostește nesigură la început, ca o mamă la prima naștere care vede ițindu-se creștetul capului fătului.
Tac, o urmăresc, are părul negru vâlvoi, cu vocea caldă, de educatoare, ar fi putut fi educatoare, ar fi putut să îl cârpească pe fi-miu că nu doarme la prânz, dar na, nu a avut noroc și acum face curat pe la oameni prin casă.
-O fi…

View original post 845 more words

Toți sunt la fel, fură, mint și mituiesc.
Odată ajunși la putere, sunt loviți de amnezie, am zis eu asta ca să câștig alegerile? fugi domle de aici, nu aș fi putut să promit așa ceva. Amnezia nu iartă pe nimeni. Este boala puterii, cum TBC-ul e boala sărăciei și scorbutul, până mai ieri, boala marinarului.
Hiru nu are cu cine să voteze. Unii sunt hoți, alții sunt pe mână cu tamilii, tamilii sunt teroriști, nu toți, dar cât să poți generaliza cam ca în: toți bărbații sunt porci.
În timp ce bieții sinhalezi stau ca măgarul lui Buridan în fața opțiunilor politice șchioape și strâmbe, chinezii cumpără Sri Lanka. De fapt, au cam cumpărat-o. Construiesc acum în fața portului Colombo o insulă, mare cât Colombo-zic localnicii. O să fie centru financiar, o să se bată parte în parte cu Singapore, o să îi ardă una în falcă lui Singapore de-o să se ducă de-a dura Singapore cu tot cu orhideele și grădina lui botanică și leul lui cu corp de pește. O să fie bine pentru toată lumea, prosperitate o să fie, o să curgă ceai de Ceylon și lassi cu mango pe străzile Sri Lankăi.
Oamenii modifică realitatea în funcție de așteptările lor. Calcă în rahat și își spun că acum o să dea norocul peste ei. Și atunci transformă o zi ploioasă în care au stat în casă rozându-și unghiile într-o zi norocoasă, căci au stat, s-au odihnit și oricum aveau unghiile lungi și le-au ținut de foame. Viața e frumoasă atunci când calci în rahat chiar dacă ai stomacul gol. Îți spui că mâncatul nu face bine. Uite, sfințișorii se țin cu prana.
O maimuță coboară în fugă de pe acoperiș, înșfacă trei banane, una în gură și celelalte două le cară ca pe pistoale, în dreptul șoldurilor,
Noi nu ne tragem din maimuță. Noi așteptăm să ni se dea. Libertate, democrație, o sticlă de ulei.
Poate un rahat să călcăm în ei și să ne simțim norocoși.
Totul e percepție.
Și cei mai strașnici creatori de percepție sunt creatorii de religii. Buddha a zis că viața e suferință, nu trebuie să încerci să opui rezistență. Hiru nu opune rezistență.
Înghite în sec uitându-se la biznisul prăbușit cu 75% din cauza scandalurilor politice și își mai cumpără o pereche de oglinzi pentru tuktuk și o statuetă Buddha, toate ciordite acum douã nopti de o maimuță.
Maimuțele iubesc oglinzile, spune Hiru, privesc mesmerizate în ele.
Nu spune mesmerizate.
Nu spune fascinate.
Vocabularul lui de limbă engleză e mărunt ca un caca de geko, știu cât e un caca de geko, mi-a căzut pe laptop ca un mic dar divin.
Hiru mimează adorația maimuței pentru propria imagine în oglindă.
Mă gândesc dacă maimuțele se bucură ca oamenii atunci când calcă în rahat.
Bănuiesc că nu. Bănuiesc că maimuțele sunt fericite că nu se trag din oameni.

feher

Cheran Michoacan nu este un armean care vinde cafea la Sulina ci singura localitate din lume unde poporul a eliminat partidele politice și acum se gospodărește poporul singur, ca un om mare. Nu există criminalitate, nu există trafic de droguri, nu există corupție. Guvernul federal este obligat să lucreze cu noile autorități chiar dacă acestea nu fac parte din rețelele lor de baroneți locali, ci sunt niște pârliți de țărani. Iar banii veniți de la guvernul federal sunt investiți în șosele, clinici și școli. Poate și în cârciumi, dar asta nu pare să facă rău nimănui.
Mexicul e o țară atât de coruptă încât au plătit o altă țară ca să fie pe primul loc în topul celor mai corupte țări. Partidele politice sunt tripozi gigantici care adună popor, îl storcoșesc în măruntaiele lor metalice și apoi fertilizează ogoarele cu sângele victimelor. Santa Anna a vândut Texasul americanilor, toată lumea…

View original post 548 more words

Lipit pe ușa de portbagaj a unei mașini japoneze străvechi este un abțibild care zice așa: No airbags. We die like real men.
Acesta trebuie că este motto-ul nostru, al ăstora care încă ieșim ca boii în stradă și nu mai avem niciun alt subiect de conversație decât PSD. No airbags, murim ca bărbații adevãrati și ce moarte este mai frumoasă decât aia a bărbaților care se izbesc frontal de o mașină cu alți bărbați care însă au airbaguri?
Eu nu știu nimic mai demn. Și mai stupid. Dar asta suntem noi. Stupizi în dorința demnă de a respecta legea.
Citind postul despre Tudose scris anul trecut pe vremea asta îmi dau seama că poate asta este singura noastră ieșire respectabilă din istorie. Proștii sunt bravi pentru că proștii nu știu ce e aia pericol.
PSD ne va supraviețui.
Nouă, tuturor. PSD ne va supraviețui într-o țară populată cu vietnamezi, indieni, filipineze, sirieni, palestinieni și afgani importați de Daea și Dăncilă să nu mai râdă atunci când vorbesc ei.
Orice om îi place respectul.
Chiar și proștilor fără airbaguri.

feher

Când era mic își lua bătaie de la băieții de la bloc. Era greoi, cu picioare mari, cu mâini neîndemânatice care nu știau să se închidă în pumn. Se mișca nedemn prin ceata de copii, un mamut încolțit pe care îl călăreau toți liliputanii vecini, diiiii Mihăițăăăă, diiiiii.
Se uită în oglindă, îngrijorat. Abia așteaptă remanierea din ianuarie, să se retragă undeva la Brăila, să meargă la pescuit, să bea cu vecinii o vișinată în iulie, sub o boltă de viță.

Lucruri mici care fac viața frumoasă.
Mai e puțin. Mai trebuie să se prefacă încă 1 lună, să ia parte la ședințe fără urmări cu oameni fără umbră, să risipească aceste ore de serviciu aprobând sau promițând că va face totul posibil sau că se va interesa sau că va lua măsuri sau tăcând, așteptând ca un om mic, d-ăla care îi suflă în cască, să îi spună ce…

View original post 663 more words

Martie 2017.
Chestionat in legatura cu protestele din Piata Victoriei impotriva OUG 13, Ion Tiriac a avut o parere transanta: “Oamenii astia au autorizatia sa se uneasca asa si sa marsaluiasca? Oare nu sunt manati de la spate de cineva?”
Nici aia (revolutionarii din anul 1989) nu aveau voie sa se adune, nici astia n-au voie sa se adune fara aprobarea primarului. Coruptie exista in toata lumea asta si la nivele de o mie de ori mai mari, nu la nivele de carnat. Eu, intre un hot si un prost, prefer hotul. Dupa hot mai ramane ceva. Dupa prost, nu mai ramane nimic” – Ion Tiriac la Realitatea TV
Ăia, revoluționarii din 1989, care l-au făcut în satul lui fruntaș pe amantu Andreei Marin.
ĂIA.
NU.
AU.
AVUT.
AUTORIZAȚIE.
El însă are. Ion Țiriac. El însuși. Acest șpagatist între afaceri dubioase. Omul care a primit cu dedicație un capitolaș din ordonanța aia cu lăcomia: 500.000 de euro ajutor de la stat pentru fiecare grădiniță privată, olimpică, făcută de olimpicul Țiriac.
Între prost și hoț prefer hoțul.
Știm domnule Țiriac, din 1990 știm că preferi hoțul. Deși ești prost să preferi hoțul căci hoțul te fură și pe tine.
Dar prostul nu știe despre el că este prost. El crede că e hoț și atunci când se uită în oglindă, se trage de mustăcioara lui creață și spune: ce tâlhării ai mai pus la cale manglitorule?
Ghinionul nostru este că suntem atât de proști încât ne lăsăm furați de pârlaci analfabeți, al căror singur talent este să vâneze mistreți îngrășați de pădurari, captivi într-un țarc păzit de poliție în timp ce ei fac pe dama de companie a unor giambași de biznis despre care presa lor de buzunar scrie că sunt investitori strategici.
Ce diferență este între Țiriac și Vâlcov?
Al doilea crede că fileu este ăla de șalău pe care îl comandă el la Casa Doina.
Între prost și hoț, prefer să zic pas și să aștept următoarea mână.

feher

Unu plus unu face 78.
Citesc CV-ul lui Darius Vâlcov. E cusut cu ață roz bombon. A făcut științe economice, ca mine. Dar eu sunt lucrător cu ziua în publicitate-cum zice Ciutacu, iar el este Richelieul PSD-ului.
La 23 de ani eu lucram la ProTv, câștigând 2 milioane de lei pe lună din care îmi plăteam chiria de 100 de dolari, țigările și îmi mai rămâneau bani de cremvuști și muștar Tecuci. La 23 de ani, Darius Vâlcov era uns director general al Băncii Populare pentru Dezvoltare Slatina. BPR a fost copilul unui giga-escroc, Emil Botea, și a dat faliment în 2001.
Zicea Ziarul de Iași pe 1 noiembrie 2001:
Datoriile catre deponenti se ridica la aproape 700 de miliarde lei, iar daca se adauga plata furnizorilor de servicii si datoriile catre stat se situeaza intre 700 si 800 miliarde lei. In acelasi timp, exista creante de 400 miliarde…

View original post 710 more words

Mic inventar al unei zile de iarnă:
Carmen Dan a trimis milițienii să amendeze revoluționarii timișoreni veniți să aprindă o lumânare pentru mia de morți din decembrie 1989. -jandarmeria, după ce a colindat guvernu și A3, a dat niscaiva amenzi unor oameni din fața palatului Guvernului. După ce vă uitați la videourile cu doamna minionă cu steagul UE ținut pe post de capă, băgată în dubă pentru că a refuzat să se legitimeze-zic jandarmii, fără motiv-zic jurnaliștii prezenți, băgați un ochi și la articolul de pe recorder.ro despre deputatul PSD Rădulescu aka Mitralieră care ia 2000 de lei pe lună indemnizație de revoluționar mințind cu nerușinare incredibilă.
-Bursa e muci și, zic cei care se pricep, nu își va mai reveni sub acest guvern că nah, bursa funcționează pe încredere. S-au activat corporațiile, crește prețul la energie, pilonul II de pensii se duce dracului și, odată cu el, bătrânețile noastre arată curios de asemănător cu cele ale părinților noștri. Adică bani ioc, stat în casă, cu centrala pe 15 grade că nu vrei să plătești milioane gazul, privit A3, pomeni electorale, să-i dea Mniezău sănătate Olguței că a mărit iar pensia.
-eliberările continuă: după Șova, Niță și al treilea, am uitat cine era, au urmat Bică și Udrea. Dosarul Referendumul e și el pe bandă, cel din valiza care nu a ajuns la Rise.
-Opoziția este un hohot de râs homeric lăsat să umple urechea unei văduve, la înmormântarea singurului copil. Ceva mai grotesc, împiedicat, demn de milă-silă nu există. Nu mă mir că a picat moțiunea dar mă exasperează fluturarea penisului de 2 centimetri de care atârnă bolovani și apoi te întreabă: nu-i așa că e mare? nu-i așa că te doare când ți-o bag?
Nu dragă Opoziție, nu mă doare, nu o simt, nici nu cred că faci pipi pe acolo. Cred că faci pipi ca fetele, pe ciuci și PSD știe asta, că ești o biată fetiță care vrea să pară bătăuș în galeria lui Dinamo. Dar te trădează corsetul de dantelă pe care îl porți pe sub tricoul cu And Justice for All.
Gata.
Las aici acest pasaj din articolul scris de Virgil Tănase în 1982 care i-a atras ordinul de asasinare dat de către Ceaușescu (nu, nu 4 asasini la Hilton, chiar așa, ce se mai aude cu ei?):
”Sistemul social românesc [..] se bazează pe privilegii, excepții și avantaje. Nimic nu este dobândit definitiv, nimic nu este interzis complet: este după caz. Legi promulgate nu sunt niciodată aplicate, instrucțiunile de aplicare anulează spiritul legii respective, alte legi se contrazic iar altele plutesc în ceață. De cealaltă parte, realitatea politică a puterii este tangibilă. Dacă obții ceva, asta se întâmplă prin bunăvoința cuiva de la putere. Printr-un gest cât se poate de natural, oamenii nu caută adevărul sau dreptul lor, ci pila-locul unde se află adevărata putere. […] Societatea românească funcționează conform principiuliu vasalității familiale-nimic mai favorabil puterii decât controlarea unor întregi segmente ale societății prin rubedenii al căror interes este tocmai susținerea celui a căror putere înseamnă și puterea lor.”
Câtă vreme nu înțelegem că pe copiii noștri o să-i rupă lașitatea noastră actuală, o să halim slană cu ceapă și o să așteptăm de revelion să dansăm perinița. A mai trecut un an, o să zicem veseli, de am reușit să supraviețuim.
Nu să trăim, să supraviețuim.
Dar cine să știe să explice diferența?

feher

În 1989, taică-miu și maică-mea aveau exact vârsta pe care o am eu acum. Mă gândesc că au ieșit din comunism, mă rog, dacă putem să spunem asta, ca un câine care aleargă după mașină încercând să prindă roata și atunci când mașina se oprește, când roata nu se mai învârte, se oprește și câinele, năucit de lipsa unui plan.
Acum ce fac?
România părinților mei s-a așezat la masa de gală, cu tacâmuri de salată, supă, pește și friptură, cu 2 lingurițe pentru desert și 4 pahare pentru băuturi.
Acum ce fac?
Acum ne uităm în jur. Acum vedem ce fac ceilalți, cu ce furculiță servește democrația Ungaria, ce pahar folosește pentru economia de piață Polonia.
Ia lăsați-l pe Ion Iliescu să vă arate că el a mai fost la case d-ăstea mari. Și Roman e priceput. Ia uitați-vă la ei cum își întind șervetul în poală, cum ridică…

View original post 669 more words

Pentru cã suntem copiii pãrinților noștri și pãrinții noștri, baby boomerșii locali, au fost crescuți în marele sat românesc, unde totul se desfãșoarã pe axa umilințã-putere, o mânã spalã pe alta și zi ca popa dar fã ca tine, uite-ne ajunși în cel mai mare rahat de dupã revoluție, întrebându-ne unde fugim. Pânã și Ion Iliescu e uluit.

Nu mai comenta că te bagă ăștia la pușcărie.
Nu spune bancuri politice că te ia Securitatea.

Nu îți contrazice șeful că te dă afară și eu pentru ce m-am chinuit să-ți fac rost de postul ăsta, pentru ce am cărat porci și damigene de vin și blugi din Germa, ca tu să fii idiot și să dai cu piciorul la tot?
Nu asculta Europa Liberă că aud vecinii și te dau pe mâna miliției.
Nu atrage atenția asupra ta, mergi pe burtă, fă-te una cu ficusu din colț și o să vezi că o să-ți fie bine.
Apa nu se oprește în pietroiul vârât perfect între celelalte pietroaie din albie.
Generație după generație a pasat mai departe lista lașităților tip plasă de camuflaj sub care chiulul, șprițul, superficialitatea, impostura, prostia vânoasă și bădărănia s-au înmulțit devenind normă.
Nu critica.
Nu protesta.
-De ce ești tu mai cu moț și vrei să schimbi ceva ce a funcționat bine atâta timp? Ăștia de ne conduc sunt de neclintit. Tu ești Pulea Spătarul, nimeni în șanț. Fiecare gest al tău se răsfrânge asupra noastră, a neamurilor și prietenilor tăi. Noi o să suferim.
Încetează!
Dar tu, ca un fluture mic din Bangladesh, ai continuat să dai din aripi și, la un moment dat, perdeaua de la geam s-a umflat de vânt, au troznit ferestrele și sticla a dârdâit sub rafale iar tiranul a fost luat pe sus de curenți, tremurând ca o frunză.
Iar tu atunci te-ai întors către neamurile și prietenii tăi să le spui: vedeți că nimic nu este etern, vedeți că a meritat să spun și să strig și să contrazic și să critic?
Dar nu mai era nimeni lângă tine.
Știi de ce?
Pentru că toți erau în palatul dictatorului, dând foc servitorilor, înjunghiind paznici, violând cameriste. Toți lașii, ascunși atâția ani sub tăcerile înțelepte, sub adeziuni și unanimități, acum ucid, beau sânge și urlă de fericire mirosind carnea arsă.
Cuprinși de frustrare.
Frustrarea iepurașului conformist care nu a știut să întrebe ursul venit cu lista viitoarelor animăluțe pe care le va mânca: dar nu poți să mă ștergi de pe listă?
Furia asta devine cruzime.
Trosca. Ars. Decapitat. Acoperit cu pișat.
Oamenii de bine pe taburi.
Minerii la penețeu.
Suto Andras și Mihăilă Cofaru.
Huuuuuoooo!!!!
Jos comunismul!!!

Lașii sunt vocali. Lașii cer drepturi. Ei au suferit. Ei au mâncat salam cu soia. Ei au înghițit tirania. Ei vor ca lașitatea lor să fie recunoscută ca un merit. Meritul Supraviețuitorului Clasa I.
Lașii primesc funcții.
E nevoie de ei. Doar sunt experți în supraviețuire. Uite, au și medalii.
Vremea curajului a trecut. Vremea criticii și protestelor a trecut. Vremea scandalurilor a trecut. Revoluționarii să părăsească sala și să aștepte afară să fie chemați pentru a-și primi diplomele. Nu mai e nevoie de ei.
Acum avem nevoie de niște oameni echilibrați care știu când trebuie să tacă și când să vorbească. Avem nevoie de liniște și consens.
Criticile nu ajută la nimic.
Și nici bancurile politice.
-Uite d-aia nu primești niciun job pentru că ai gura mare și te contrazici cu șeful. De ce nu oi fi și tu ca alți oameni, să-ți vezi de farfuria ta, de familia ta. Lasă-i pe alții să se lupte, tu ai treabă de făcut.
Lașitatea se întoarce. E peste tot, în birouri și metrou, în parcuri și pe stadioane.
Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie. Nimeni nu știe urmarea.
-Eu m-am sacrificat pentru voi. Tinerețea mi-am sacrificat-o. Am înghețat la cozi, am tricotat, am …M-am chinuit să vă dau o educație. Și ce ați ajuns? Doi distruși care se luptă cu sistemul. Alți oameni de vârsta voastră au casă și copii și..
Lașitatea costă 1,99 și o poți lua de la Mega Image.
În minte număr morții, arșii, torturații și violații următoarei revoluții.
În minte îi văd pe cei care vor ucide, tortura, arde și viola.
Sunt oamenii cuminți din jurul nostru. Sunt oamenii de bine.

Poporul nu are simț moral ci doar o mâncărime la un testicol și un chiorăit puternic de mațe. 29 de ani după revoluție, fomica nu a trecut, cu pipota plină simți că ea e goală și mai îndeși niște chifle cu untură în gură. Mănânci până crăpi. Dar măcar crăpi sătul.
Ai ce să mănânci?
Aceasta e singura întrebare pe care ți-o adresează părintele în România.
Nu: ești fericit? Nu: ce cărți ai mai citit? Nu: cum e tipul ăla pe care l-ai cunoscut în vară? Nu: cum merge la serviciu? ai colegi faini?
Singura întrebare este: ai ce să mănânci?
Când nu doarme sau nu e la cumpărături, mama româncă trecută de 60 de ani gătește. Oale cu ciorbă de perișoare, cratițe cu iahnie, tăvi cu fripturi de pui, porc, iepure, vită, miel, castroane imense de salată de boeuf sau salată de vinete, musacale și tochituri, tocănițe și pilafuri. Și apoi plăcinte și prăjituri, torturi și kilograme de salam de biscuiți. Mormanele de mâncare sunt porționate, îndesate în sufertașuri, sufocate sub capace și apoi învelite, ca niște cadavre, în pungi. Să dăm la copilaș, că nu are săracu ce să mănânce.
Cea mai mare spaimă a mamei românce este că ăla micu nu are ce să mănânce.
”V-a dat ceva de mâncare?”întreabă suspicioasă maică-mea după ce mă întorc dintr-o vizită la rubedenii cu care s-a ciomăgit și pe care, firesc, ea nu le frecventează. ”Nu-mi era foame, a vrut să mă..”, ”Deci nu v-a servit cu nimic nenorocita? O zgârcită, știam eu. Să nu te mai duci pe acolo pentru că suferă că îi mănânci mâncarea.”

Dacă răspunsul ar fi fost ”da, mi-a dat”, am fi ajuns, după ce comentam alegerea meniului și numărul felurilor incluse, la ”te-ai săturat?”, ”câte șnițele au fost? unu de căciulă sau puteai să îți mai iei?”, ”ți-a pus în borcan, să iei acasă niște salată de vinete că știe nenoricita că îți place?”

Foamea.

Pe vremea lui Ceaușescu-ăla de îl plâng pensionarii-maică-mea prăjea cârnații de porc, din porcul luat de la bunică-miu, de la țară (ce noroc pe noi că maică-mea avea părinții la țară, altfel ar fi trebuit să creștem porcul pe balcon), și untura din tigaie, întărită, era stropită cu boia de ardei și întinsă pe pâine. Degeaba venea ursul la container pe vremea lui Ceaușescu, nu avea ce să mănânce, tot ce era comestibil, fusese deja utilizat. Șnițelul de parizer, să nu uităm șnițelul de parizer servit la Aro Palace în 1987.

Foamea.

Alimentări goale. În spatele blocului, tot domnu de la oraș își grădinărise un strat pe care planta ceapă verde, ridichi, castraveți, salată. Unii puneau și cartofi. Maică-mea, o excentrică, a pus cârciumărese. Flori? O nebună. Dar ce să te aștepți de la una care are pechinez. ”Huuuuoooo, stricatooo, în loc să crești un copil sau un porc, ții un câine!”-așa strigau după maică-mea oamenii din cartierul Steagu Roșu, actual Astra, Brașov.

Foamea.

”Pleci în Sri Lanka? Ce mănânci tu măi acolo?”
Au trecut 29 de ani și românului nu îi mai trece spaima mesei goale. Cumpără tone de mâncare, trudește la căruț, asudă împingându-l până la casă, apoi reconstruiește un lanț muntos în portbagaj. Umple frigiderul și săptămâna asta poate să doarmă liniștit, războiul atomic îl prinde cu 5 kile de cremvurști, 4 rude de salam, cinci roți de cașcaval, o platoșă de alimente imposibil de străpuns. O cazemată.
Nici în cur nu-l doare atâta timp cât are de mâncare.
Dragnea-amnistia-grațierea-Tăriceanu-Uniunea Europeană-trădarea lui Iohannis-UDMR care fură Transilvania, stai un pic să fac mațul parizer și când m-oi liniști, o să-mi pese despre chestiunile ăstea necomestibile.
Acum 29 de ani, la Timișoara, românii morți de foame au ieșit în stradă și au murit împușcați de alți români la fel de morți de foame care erau conduși de colonei și generali români puși să protejeze cămara puterii.
Au murit ca noi să nu mai stăm la coadă la pâine, au murit ca să avem portocale la Crăciun, au murit ca să nu mai bem nechezol și să nu mai luăm ulei, făină și zahăr pe cartelă.
Au murit ca să nu mai ne fie foame.
Și nu ne mai e. Dar foamea a fost atâta timp un membru al trupului nostru încât acum, după dispariția ei, am rămas cu senzația că încă e cu noi, exact ca sentimentul pe care îl are un om care și-a amputat un picior că își simte piciorul pierdut întinzându-se sub plapumă.
Foamea nu pleacă, a fost înlocuită cu lăcomia și dezinteresul picotit pentru orice altceva nu are legătură cu îndopatul.
Aseară, Cristian Tudor Popescu a spus așa: poporul a fost complice cu dictatura.
Poporul este complice cu oricine îi aruncă în trocuță o mână de ștevie.
Poporul e complice cu prostia, răutatea, sărăcia, cu nesimțirea și ticăloșia, e complice cu orice, atâta timp cât are ce să bage la maț.
Cel mai mare dușman al creierului este stomacul.
Și mațul este rege.
Suntem cu toții cetățenii regatului mațului chiorăitor.