Archive

Monthly Archives: November 2017

Doi naufragiați ajung pe o insulă sărmană, preiau puterea și își dau seama că lipsa resurselor naturale face imposibilă orice inițiativă de a îmbunătăți viața locuitorilor insulei. Nu o să fie mai bogați, nici mai sănătoși și nici mai fericiți. Și atunci cei doi conducători ai insulei se hotărăsc să le ofere amărâților supuși ceva care să-i ajute să îndure mai ușor mizeria vieții: o religie. O serie de minciuni elaborate care să le dea un sens vieților lor îngălate.
Așa că unul dintre cei doi conducători devine tiranul cel rău iar celălalt este sfântul oprimat, silit să se refugieze în junglă.
Citind știrile de azi, realizez că România este San Lorenzo, insula lui Vonnegut din Leagănul Pisicii. Suntem un popor pierdut în mizerie, ai cărui conducători au decis în ianuarie 1990 că nu au cum să ne scoată din foame și atunci mai bine au creat o religie care să ne umple stomacele. Și uite așa, părinții fondatori, misticii FSN, ne-au umplut mințile cu bătălia dintre bine și rău, cu ruși comuniști, unguri separatiști, cu monarhiști și apoi corporatiști, soroșiști, anti-naționaliști, ongiști și sioniști care conduc țara, cu care trebuie să luptăm, căci ei sunt Răul. Iar noi, desigur, cei care luptăm cu Răul, noi suntem Binele. Cine nu vrea să fie de partea Binelui? Cine?
Milioane de români au vrut să fie de partea Binelui și au ascultat chemarea la luptă, și-au ascuțit cuțitele, topoarele, sapele și secerile, coasele și furcile, s-au ascuțit ei la față de atâta luptă și tensiune și au luptat 26 de ani cu cei care vor să ne distrugă tradițiile, cu cei care vor să ne transforme în colonie, cu cei care vor să ne transforme băieții în homosexuali și fetele în curve, cu cei care vor să ne vaccineze și cu cei care vor să ne învețe democrația, las că știm noi că acest cadou este unul otrăvit, las că am citit și noi Albă ca Zăpada, ce credeți, că suntem toți analfabeți?
Dar iată că stomacele au început să gheorțăie cam tare și cuvintele bibliei feseniste erau greu de auzit în zgomotul mațelor și atunci, de la amvonul bisericilor România TV și Antena 3, un sobor de știriști a predicat sosirea statului paralel, chiar el.
Cu el trebuie să luptăm acum, Statul Paralel e vinovat pentru că ne e foame. El ne înghite resursele, el ne otrăvește fântânile, el ne gonește tinerii afară din țară.
Până când nu dăm jos Statul Paralel, nu vom avea liniște și nici burțile pline.
Mai trebuie să așteptăm un pic, tranziția e lungă, dar și când vom ajunge în Țara Noastră Sfântă, după 40 de ani de rătăciri în deșert, o să avem râuri de vodcă și munți de parizer așteptându-ne.

Trebuie doar să mai luptăm un pic.
Oamenii au nevoie de o religie. FSN a înțeles asta, noi, ăștilalți, hegelienii, suntem atât de închiși la minte încât nu pricepem nimic.
Nu-l dăm pe Moise, pentru că nu credem în Moise. Credem în GPS. El ne va scoate din deșert, ne zicem noi și privim sateliții alergând pe cer.
Dar GPS-ul nu ne scoate din nimic, pentru că nu are o poveste de spus și atunci nimeni nu-l urmează. GPS-ul e mort, știința e moartă.
“Sometimes I think that’s the trouble with the world: too many people in high places who are stone-cold dead.”
Dacă nu am fi niște hegelieni triști, am promite o nouă religie: una în care Isus trăiește în statul paralel și este pregătit să ne deschidă porțile acestei Împărății, să i ne alăturăm. În statul paralel e de toate, e mâncare, e filme la televizor, e haine de designer și e plaje ca-n Grecia. În statul paralel nu e întristare. În statul paralel nu se fură, că toată lumea are de toate. În statul paralel nu se minte, căci adevărul e mai frumos decât minciuna.
Votează Isus și vino în Statul Paralel.
The end sau cum zice Vonnegut: so it goes.

 

Se strigă Demisia, Demisia!!! Se cere capul lui Dragnea. Adică să demisioneze din funcția de președinte al Camerei sau din parlament? Nu contează. Să se ducă dracu. Se cere scoaterea în afara legii a PSDului.
Să facem curat, să terminăm ce au început muncitorii din Brașov în 1987.
Să nu mai mergem pe jumătăți de măsură.
Să scoatem toată tumoarea asta de 71 de kile care ne-a crescut pe spate și ne face să umblăm în 4 labe și, pentru prima oară după al doilea război mondial, să ne ridicăm în picioare și să scăpăm de mirosul de șosete, căcați de câine și zeamă de varză.
Imposibil.
Prea târziu. Cancerul a metastazat.
PSD trăiește în bâlbele USRiste, în tăcerile PNListe, în trădările UDMRiste. PSD o duce bine în încarnările PNGiste sau PMPiste.
Când a ajuns deputat, Ghiță a vândut părțile din firmele pe care le deținea împreună cu asociatul său Iulian Stanciu. În 2015, domnu Iulian a fost unul din donatorii importanți pentru campania Uniunii Salvați Bucureștiul și, zic oamenii casei, a cerut să își aducă el echipa de campanie. Cu mintea mea paranoică, înțeleg că o bucățică din PSD-ul lui Ponta și Ghiță a avut grijă să asculte îndemnul lui Lenin: cel mai bun mod de a controla opoziția este prin a o conduce.
Cioloș? Ce e cu omul ăsta? Îmi amintește de retragerea șchioapă și mincinoasă a lui Constantinescu în 2000. Am fost înfrânt de Securitate, a spus atunci președintele încă în funcție, acum e motanul care toarce pe genunchii Varanului, în studiourile Antenei și spune că a fost înfrânt de presă.
Ce face Cioloș? Cine îmi poate explica, îi dau o bere, un vin, o cafea, un fir de păr să sufle peste el când are nevoie de mine.
Colindăm orașele pe întuneric, e frig, Prefectura e goală, Parlamentul e gol, la Guvern sunt 3 ferestre luminate.
Mă gândesc iar la muncitorii din filmul lui Liviu Tofan despre Brașov 1987. Dacă ar candida, i-aș vota cu 2 mâini. Dar nu vor să facă asta sau nu pot. Nu sunt conectați ca domnu ăla care a organizat proiecțiile simandicoase de la Muzeul Țăranului și Cotroceni, de la Banca Națională și de la Brașov, de la Reduta. Da, vorbesc despre Sorin Mândruțescu, CEO Oracle, filantrop și iubitor de film cum rezultă din acest material tip perie : http://da.zf.ro/dupa-afaceri/arts-design/sorin-mindrutescu-executiv-top-avid-pasionat-cinematografie-festivalului-film-istorii-rasnov-cetatea-rasnov-film-proiectat-aer-liber-luna-perseidele-ti-joaca-cer-pot-pune-asta-cuvinte-16708166.
Dar ce-ai domle cu Mândruțescu? Nu aș avea nimic dacă nu aș fi văzut printre cei 300 de invitați pe care i-a avut la Brașov 1987. 2 ani prea devreme o tonă de securiști de rit nou, impostori și, desigur, ginerică al lui domnu Măgureanu, cel prezent la lansarea lui Voiculescu.
Voi vedeți ce văd eu? Că majoritatea oamenilor de afaceri cu cureaua lată, cu foame de socluri pe care să-și suie egourile cioplite în stâncă, au toți stranii legături cu nisipurile mișcătoare ale serviciilor, mogulilor, că se-ntâmplă prin jurul pesedeului, că dirijează fonduri europene și își construiesc ong-uri și festivaluri, dându-ne senzația că avem de ales?
Nu vrem
Să fim
O nație de hoți! se strigă în portavoce iar eu cumpăr un vin fiert din Piața Sfatului și nu primesc bon.
Știi ai cui sunt ăștia cu rulota cu vin fiert? Ai lui Gantz, viceprimarul. E băgat și cu…Dar ce mă mir, sunt în orașul unde primarul a fost ales în clinchetul celor 2 dosare penale care îi atârnau de glezne, electoratul spunând: ăsta a furat, și-a făcut plinul, nu mai fură. În septembrie a venit al 3 lea dosar.
Nu vrem să fim o nație de hoți.
Nu suntem. Dar suntem conduși, infiltrați, manipulați de hoți.
Și dacă își dau ăștia demisia mâine, cine credeți că îi va înlocui?

Luați de citiți aici un articol colosal despre cine sunt oamenii care controlează așa zisa opoziție.
https://www.sfin.ro/bani-si-afaceri/companii/odiseea-emag-viziune-antreprenoriala-sau-faliment-necontrolat/

1987. Undeva, la câteva sute de kilometri, în județul Giurgiu, mătușa-mea învață pe pielea ei că trebuie să-și asculte bărbatul fără să crâcnească. Cocoșul cântă aici. Ce cântă? Jazz and blues. Unchiul îmi explică, ani mai târziu, că femeile trebuie scărmănate când le mănâncă pielea.
Cum știi că le mănâncă pielea?
Când încep să-ți dea indicații, să-ți facă reproșuri, când comentează că ai venit afumat acasă, când îți stau în drum și tu trebuie să treci printre ele trei. Doamne, sunt trei, să le împuținăm că doar nu oi fi prost să dai papa la trei neveste identice. Le bați până te trezești din beție și ele trei sunt doar una. Chircită și vânătă. O pupi și îi zici că o iubești și îi explici că ai scărmănat-o pentru binele ei, că o mânca pielea.

1998. Fac un reportaj despre violența domestică. S-a înființat un centru la București însă nu vine nimeni să ceară ajutor. Adică nu există violență domestică în România?
Ba da. Dar femeilor le este rușine să spună că au fost bătute. Ce-o să zică vecinii? Ce-o să zică rudele? Ce-o să spună copiii?
Îndură. Și-o fură și îndură.

Ce, crezi că ești singura care și-a luat o palmă de la soț? Nu moare nimeni dintr-o palmă.
Nici dintr-un pumn, nici măcar dintr-o bătaie din care iese cu câteva coaste rupte.
Cine a murit de la coaste rupte? Uite Kim Kardashian și-a scos câteva coaste ca să îi evidențieze talia. Sunt un soi de apendice coastele, mai bine să ți le rupă soțul.
Nu am cum să fac materialul, nu am cum să spun că au fost cheltuiți bani inutil pentru că femeile din România nu au nevoie de consiliere, adăpost, ajutor. Sunt Vrâncioaie toate femeile din România. Sunt stâncă. Dă cu târnăcopul în ele și vezi că nu se sparg. Cremene.
Pesemne că moliciunea asta mea, ipohondria și sensibilitatea vin din faptul că sunt bărbat.

2010. Doamna Oprea are 54 de ani și o înțelepciune prăfuită, cărată din alt secol în apartamentul mobilat excesiv. E divorțată. Soțul s-a mutat la etajul 9, la o vecină care îi împărtășește pasiunea pentru șpriț. O bătea, o bătea și pe fata lor. Nu a divorțat din atâta lucru, cum să lase copilul fără tată. Când domnul Oprea s-a mutat la etaj, a decis totuși să bage divorț. O știa acum tot blocul și o bârfea pe la colțuri, nu mai avea nimic de pierdut. După 3 ani, s-a terminat iubirea la etajul 9 și domnul Oprea a coborât la etajul 1, la doamna Oprea care l-a primit ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Nu s-a mai recăsătorit cu el dar îi gătește, îi spală, îi cârpește ciorapii, îi cumpără pastile și merge cu el la controale la medic, să nu cumva să moară domnul Oprea.
Îl iubiți?
Nu răspunde la întrebarea asta. În schimb, vorbește despre fiica lor, cum nu e în stare să se mărite, cum stă cu un băiat deja de 5 ani fără să își fi pus pirostriile, în păcat.
-Dar și dumneavoastră sunteți necăsătorită, divorțată adică. Și trăiți cu domnul Oprea în păcat.
-Eu am fost măritată, mi-am făcut datoria. Eu nu înțeleg ce e în capul vostru, copiii din ziua de azi. De ce nu faceți lucrurile cum se cade.
-Cum se cade?

-Păi să faceți un copil, să vă căsătoriți. Uite, Sorina nu mă ascultă. Risipește banii aiurea, nu vrea să se așeze la casa ei.
-Poate îi e frică, avându-vă pe dumneavoastră ca exemplu.

Doamna Oprea nu înțelege și pace de ce povestea ei ar putea să facă pe cineva să nu vrea să se mărite. Toți bărbații își bat nevestele. Toți bărbații nu știu să se descurce cu banii. Toți bărbații sunt niște copii mari, care dau cu pumnul, dar din dragoste dau cu pumnul. Se știe, s-au făcut studii și biologia confirmă faptul că femeia trebuie să își asculte soțul.

Lumea s-a schimbat, încerc să o conving. Îi vorbesc despre emancipare, despre sufragete, despre femei președinți, femei cosmonaut, femei general.

Doamna Oprea urăște femeile. Pe cele care cred că sunt speciale, pe cele care vor să fie egalele bărbatului, pe cele care nu întorc și celălalt obraz ci se duc fuga la centrul de protecție, înființat pe bani europeni.
Își pun poalele-n cap, să le știe toată lumea ce au acasă.
Niște japițe.

2015. Undeva pe un câmp din județul Vaslui, o fată este violată de un grup de adolescenți până leșină. Lumea satului spune că fata e o curviștină, că i-a ațâțat pe bieții băieți, că ei nu ar fi vrut să o violeze și să o lase lată pe câmp dar ea a insistat pentru că a umblat gătită ca o paparudă, cu fundul gol și se știe ce se întâmplă când umbli cu fundul gol pe lângă treaba sculată.
Suntem în mașină, eu și doamna Oprea mergem la Sibiu la festivalul de teatru. Doamna Oprea îmi explică pe îndelete cum funcționează lumea. Descifrează sensurile pe care eu nu le pricep.
-Fata de la Vaslui și-a căutat-o cu lumânarea. De ce nu se întâmplă violuri fetelor cuminți?
-De unde știți că nu se întâmplă?
-Păi mie nu mi s-a întâmplat așa ceva. Și nici Sorinei, nici ție. Că sunteți fete cuminți, cu frica lui Dumnezeu.
-Nu mi-e frică de Dumnezeu și nu văd ce legătură are asta cu fata din Vaslui.
-Nu mai vorbi așa, undeva în tine ți-e frică de Dumnezeu nu ca vagaboanda aia din Vaslui care a umblat despuiată…
Iulian oprește mașina și o poftește să coboare. Eu îi mângâi mâna lui Iulian și îl rog să se calmeze. Doamna Oprea nu înțelege nimic. Tace panicată și apoi, după ce Oltul începe să alerge pe lângă noi, reîncepe să vorbească.
-Știu eu cum sunt femeile, că am văzut la spital. Asistentele erau toate niște târfe și se duceau și se dădeau la doctori. Și ei ce să facă dacă ăstea le umblau la prohab? Niște nesimțite, târâturi. Eu aș avea grijă Raluco, voi dormiți la prietena aia a ta, Carmen, de unde știi că atunci când te-ai întors cu spatele nu sare pe Iulian?
-Pentru că e prietena mea și Iulian nu e genul ei.
-Așa crezi tu, toate femeile sunt niște târfe.
-Chiar și dumneavoastră doamnă Oprea?
-Eu sunt femeie cu frica lui Dumnezeu.

(pasaje din ce am scris pentru antologia Cum e să fii fată, publicată de editura Univers).
Le-am adunat acum pentru că azi, 25 noiembrie, este Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor.

Numărul victimelor violenței domestice și sexuale în România este în creștere, iar sancționarea agresorilor rămâne redusă. Câteva date din studiile efectuate în perioada 2012-2016:

  • doar 2% din plângerile prealabile depuse la poliție de către victime ajung în instanță;
  • 1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său cel puțin o dată în viață; 75% dintre aceste cazuri nu au fost raportate
  • la fiecare 5 zile, o femeie din România este ucisă în bătaie;
  • la fiecare 4 zile, un minor sau o minoră din România este violat/ă de un membru al familiei;
  • 55% dintre români consideră că actul sexual fără consimțământ este justificat în anumite situații
  • 33% dintre români cred că nu ar trebui să fie ilegal să-ți controlezi partenerul/partenera, adică să-i interzici contactării familiei sau prietenilor, să nu permiți accesul la bani, să confiști telefonul mobil sau actele (buletin, contract de proprietate etc.).

În prezent, autoritățile nu se pot sesiza din oficiu, victima trebuie să depună plângere împotriva agresorului – predominant soțul / partenerul, tatăl sau un alt membru al familiei – cu care adesea locuiește. Deși durata emiterii unui ordin de protecție a scăzut semnificativ, nu toate victimele știu că pot să-l obțină și cum, iar autoritățile nu pot preveni încălcarea ordinului de către agresor, ci doar pedepsi când ea are loc.
Există județe și chiar sectoare ale capitalei care nu au adăposturi pentru victimele violenței. Și unde acestea există, informațiile sunt greu accesibile.

Cum poți ajuta:

– Sună la 112 de fiecare dată când asiști la violență domestică;

– Afișează pe scara blocului numărul gratuit pentru semnalarea cazurilor de violență domestică: 0800 500 333

Spune că e vreme frumoasă, se întreabă cum va fi în weekend, îi răspund că sper că o să rămână frumoasă, pentru că se anunță proteste. Mă măsoară un pic și începe timid:
-E îngrijorător ce se întâmplă, ați văzut ăia ai lui Hitler, în Germania…
-Naziști? În Polonia au fost ceva marșuri.
-Dar ce credeți că vor?
-Să nu mai vină refugiați.
-Știți ce cred eu, că refugiații sunt vinovați, de ce se duc în țările ăstea unde știu că sunt contradicții?
Cuvântul ăsta mare îl rostește nesigură la început, ca o mamă la prima naștere care vede ițindu-se creștetul capului fătului.
Tac, o urmăresc, are părul negru vâlvoi, cu vocea caldă, de educatoare, ar fi putut fi educatoare, ar fi putut să îl cârpească pe fi-miu că nu doarme la prânz, dar na, nu a avut noroc și acum face curat pe la oameni prin casă.
-O fi Soroș ăsta în spate? îmi flutură pe la nas cârnatul conversației.
-Soroș, nu-i prea moș și prea …
-Nuuu, l-am văzut la televizor, cu Hilary, se duceau în vizite în țări din lumea a treia și reporterul l-a întrebat cum a decis să falimenteze anumite țări și pe altele să le ajute și el a zis că banul este cel mai important lucru și că el dacă poate face profit din distrugerea unei națiuni, nu va fi oprit de nimic. Auziți, e natural. Atunci m-a  înfiorat dar acum mă enervez când mă gândesc că Macovei este mâna lui dreaptă, am văzut-o în fotografie în spatele lui, are fața aia buhăită, știți că se știe că este alcoolică. E mâna lui dreaptă și vrea să ne distrugă, au arătat-o la televizor, era în Rusia la o conferință despre DNA și corupție și să vedeți cu cât dispreț vorbea despre primul ministru și președintele de atunci iar oamenii din sală râdeau. Râdeau de noi, de tot poporul. Ne face de rușine peste tot și noi nu facem nimic, stăm cu mâinile în sân. Nu putem să îi interzicem să mai vorbească urât de noi? Să o băgăm…
-Unde să o băgăm? La închisoare pentru că a vorbit?
-Ne face țara de rușine. Da, să o băgăm pentru subminare sau pentru probleme de securitate? Sau să îi luăm cetățenia că a vorbit, nu putem?
Îmi cere cu ochi umezi aprobarea, nu sunt de acord să o săltăm pe Macovei că ne face de rușine?
Rușinea e solul fertil pe care crește minciuna. Tac-tu o atinge pe maică-ta cu dosul palmei peste bot, ea nu trebuie să plângă, aud vecinii și ne facem de rușine. Mai bine zici că s-a lovit de piciorul fotoliului și d-aia a urlat și a continuat să se lovească de 11 ori de piciorului fotoliului, că nah, mă-ta nu vede chiar bine.
Rușine nu e că ești murdar, rușine este dacă puți. De aceea românul se dă sănătos cu spray peste plovăr, nu pe piele, că plovărul e deasupra.
Rușine nu e să furi, rușine este să fii prins.
-Suntem singura nație care își bagă parlamentul în pușcărie.
-Păi și ce spune asta despre noi, despre cum votăm?
Clipește.
-Ne denigrăm țara. E băiatu ăla, Vrabie, cu cărțile de joc cu corupți pe care trebuie să le strângi. Păi ce joc e ăla? Ăștia vă zic, sunt plătiți de Soroș ăsta. Toți mint, că suntem corupți, că suntem așa și pe dincolo. Eu vreau adevărul..
Geme când spune adevărul, o doare faptul că i se ascunde adevărul de către oculta mondială.
-Vreau adevărul oricare ar fi el, dar ăștia mint. Nu vreau ca nepoata mea să trăiască în război, vreau pace. Și știți ce fac mincinoșii ăștia, cel mai grav, ne distrag de la adevărata problemă. Rușii. Suntem înconjurați și la voi cu voicu..
-Unde?
-La emisiunea asta de pe antena3, Voi cu Voicu, a venit o clarvăzătoare, Mariana parcă și a zis că vine al treilea război mondial și vin rușii peste noi. De asta îmi place antena3 că vine cu documente, nu e ca la restu, numai vorbe, vin cu documente.
-Clarvăzătoarea a adus document?
-Nu. Dar e clarvăzătoare, e celebră, a mai fost la Voi cu Voicu. Dar vă zic, ne țin orbi și eu nu mai știu cu cine să votez, eu trebuie să votez dar cum cred eu nu cum zic ăștia de pe net, oricum nu mă uit eu pe net să aflu toate părerile, să le rumeg. Eu vreau să văd la televizor, clar.
Are până în 55 de ani, ton îngrijit, tricou pe care scrie în germană că îi place cartea. Ar fi putut să fie educatoarea lui fiu-miu, l-ar fi învățat că pământul este plat și poți să intri în statul paralel între 15 și 15.02 printr-o ușă metalică de la stația de metrou Crângași. O scanez ca pe o cameră a unei bătrâne demente care a strâns ziare, pungi, cârpe și pisici toată viața și e foarte greu să intuiești măcar relieful primordial al încăperii.
Ca să poți ajunge la rațiune, la logică, trebuie să faci curat. Să scoți clarvăzătoarele și antenele, Soroșul și Macoveiul, să ajungi la rușinea combinată cu mândria, toxicul binom pe care e cocoțat psihicul românesc.
Cum vorbești cu un astfel de om care nu are nicio clintire de pleoapă când deplânge soarta parlamentarului băgat la zdup? Oare de ce îl bagă la închisoare? Oare o fi furat ceva? Aceste întrebări nu există pentru că, se știe, românul nu fură. Românul este prea deștept ca să fie prins. Românul e prins doar dacă ceilalți români cu care a furat îl dau în gât. De fapt, ăștia, pârâcioșii, nu sunt români adevărați căci românul are și el mândria lui. Nu e turnător.

Sper că o să fie vreme frumoasă în weekend și vom fi mulți la proteste. Să facem de rușine România, să-i distragem atenția doamnei Gina de la ruși, să facem jocul lui Soroș.
Nepoata doamnei va trăi în pace.
Dar una care vine după un lung război.
Cu noi.

Nu s-a schimbat nimic de anul trecut.

feher

În chineză, cuvântulmâine conține un simbol care înseamnă nu numai următor ci și și jos. Cuvântul ieri conține un simbol care înseamnă nu numai predecesor ci și sus.
Hm, mereu m-am gândit că viitorule sus, că ce e în spate e jos. Că viața mea e un povârniș, că atunci când o să ajung pe coamă, acolo sus, într-un mâine al lui mâine al lui mâine, peste 60.000 de mâine, o să am lumea la picioare și eu o să mă uit la ea și lumea o să fie mică și vagă, fără detalii, împãrtitã în pătrățele verzi și maro, ca o bucată de mozaic de baie.
Iar eu, peste 60.000 de mâine, cu ochi bătrâni nu o să mai văd nimic de pe muntele meu. O să-mi imaginez drumuri, copaci, căsuțe cu acoperiș Lindab căci peste 60.000 de mâine nu o să mai existe țiglă și o să mi…

View original post 539 more words

În 2010 am fost ultima oară într-un spital de stat. Trimisă de urgență de la o clinică privată, suspectă de sarcină extra-uterină, cu dureri atroce de abdomen, am rezemat pereții vreo 3 ore până o doamnă pleșuvă mi-a croncănit un ordin și m-a trimis jos la urgențe, unde toată mizeria umană, buboasă, băloasă, puturoasă, aștepta să fie verificată, ștampilată și distribuită pe secții. Se lucra la două paturi, aveau perdele ca să nu-ți arăți rușinea supurândă mulțimii de rătăciți care umplea holul, presând ca o rădăcină de stejar asfaltul subțire, gata să izbucnească în sală. Asistente isterice, brancardieri voaiori, medici sictiriți, perdeaua aia nu stătea o clipă, ba se mai uita de după câte un țigănuș înjunghiat, ba o babă pocnită de cal. M-au trimis pe salon, eram 5 femei, una din ele pierduse sarcina la 5 luni, se svârcolea în pat de durere, asistentele erau niște temniceri cu empatia extirpată: haide dragă, nu mai fă atâta pe nebuna, că nu ai pățit nimic.
Nu am dat un leu șpagă, a doua zi dimineață, sâmbătă, m-am îmbrăcat și le-am zis că nu mai stau defel în mizeria asta de spital unde niciun medic nu a venit să mă vadă în 16 ore de internare. Și am plecat, jurându-mi că niciodată nu o să mai ajung la stat, futu-ți statu mă-tii.
Vineri am ajuns pentru o intervenție neînsemnată la o rețea privată de sănătate. Vasilică cu noroace, dai un ban dar știi că face. Am fost chemată cu 3 ore jumate mai devreme, doamna de la recepție era la toaletă, s-a spălat pe mâini, a venit și mi-a luat banii iute. La mine a fost de pe un singur card, un domn a plătit sărăcuțu de pe 3 carduri, “luați 5000 de aici și 3000 de aici și …”. Vasilică cu noroace, dai un ban dar știi că face.
Apoi am completat 37 de tone de întrebări, “doamnă nu știu aici…”, “lăsați, o să vă spună asistenta sau domnu doctor”. Și apoi am făcut analize și ekg și apoi am stat pe hol printre viitori tați cu nervozități ținute la picior, ca pe câini lup căpitani în Afganistan.
Și apoi gata, “veniți cu mine la salon”, mai aveam 2 ore până la intervenție, dar m-au dus să mă liniștesc și să mă pregătesc într-un salon cu o altă doamnă, doamnă doctor, venită cu prietena dânseia, tot doamnă doctor, și prietena doamnă doctor i-a spus asistentei înainte să intrăm în salon că este ocupat, că nu e loc dar asistenta, adamant, i-a spus că așa i s-a spus, să mă ducă aici. Așa că cele două doctorițe, pacienta și prietena m-au ignorat indispuse la început, vezi bine că ele veniseră cu pile la spitalul privat și nu vroiau să împartă salonul cu cineva care să le asculte discuțiile despre pârtiile de ski din Austria.
Dar stai așa, și eu am pile la spitalul privat, s-au pus deja în mișcare când am întrebat o prietenă dacă a auzit de medicul X care urma să mă așa și pe dincolo. Ale cui pile or fi mai șmechere, ale mele sau ale doamnei doctor care stă întinsă cu branula în braț și telefonu vârât în ureche?
După o oră jumate rămân singură, vine medicul X, mă asigură că nu o să crăp la anestezie și o să fie totul perfect, vine asistenta care mă duce în antecamera sălii de operație, vine medicul anestezist care strigă “Fener, Feher, nu-nțeleg ce scrie pe tabel!”, se vântură prin odaie și apoi când îmi vede mâna ridicată spune că nu avea cum să mă vadă prin perete, de după colț. Continuă să mă certe, de ce nu am completat aici și aici, “păi mi-au zis fetele de la recepție că asta o să-mi spună medicul sau asistenta”. Asta nu-i scuză bună, uite acum stă tot blocu operator după noi, “scrieți aici numele meu și data și semnați, și aici numele medicului X și data de azi și semnați și…”
“Nu pot să scriu bine, am branula.”
“Cine v-a pus să nu completați mai repede?”
Acreala se apropie de cea de la stat. Simt cum furia face ochi, se-ntinde și scoate un picior de sub plapumă. Nu am timp să …adorm, mă trezesc, sunt mutată de pe un pat pe altul și pe pleoape am doi bolovani pe care nu reușesc să îi clintesc. Asistenta, alta, e blândă, zice că mă ține până la 11 jumate aici, să îmi revin.
Apoi pe un scaun cu rotile sunt dusă înapoi în salonul de unde cele două doctorițe au plecat de tot, au lăsat în urmă doar un halat culoarea toporașului, ofilit pe marginea patului.
Zac 3 ore jumate fără ca cineva să se aventureze în salon.
Au uitat de mine.
Chem asistenta, apăs isterică pe buton, femeia spune că nu a venit foaia de externare la recepție, că de la recepție trebuie să o sune pe ea ca să o anunțe să vină sã îmi scoată branula și să mă ajute să mă îmbrac. La telefon, doctorul spune că a trimis externarea de acum 2 ore. La recepție nu e nimic, unde e foaia de externare, uite-o că vine, pe ea este capsată și o rețetă, hai la revedere.
Pilele mele au fost anemice. Nu s-au comparat cu pilele doamnelor doctorițe care au plecat cu 4 ore înaintea mea.
Pile la privat?
Da, căci medicii care lucrează la privat au normă și la stat. De acolo au adus nozocomialele care au infectat totul cu pile și relații. Știi pe cineva?, îl cunoști pe cutărică?, poți să pui o vorbă bună la Y?, spune-i că vii din partea mea!
Rețele gigantice de cumetrioare cresc ca iedera pe structura pură și onestă a contractului dintre furnizorul de servicii și beneficiarul acestora, îngropând-o într-un desiș de nepătruns.
Procedurile sunt acoperite cu schele pe care meșterii români se odihnesc, mai fumează o țigară, mai dau o mână de vopsea, mai bagă un fluierat când trece o damă bine pe lângă. Sub ochii mei, nenea de la poarta spitalului, un gardian vigilent, a înhățat niscaiva bacnote de 10 lei ca să lase soțul să intre cu turma de rude în afara orelor de vizită. Haide domle, nu-mi spuneți că nu se poate, orice se poate dacă vrei.
La privat ai candelabre de plastic și tapet cu arabescuri, kit de spălat dinții și halat pufos,  dar mecanismul este același. Dacă pile nu ai, nimic nu ești.
“Vasilică cu noroace, dai un ban dar știi că face”, e o minciună. “Spune-mi pe cine știi, ca să-ți spun cât de bine vom conviețui” rămâne mantra națională.

P.S. Lucru valabil la bănci, oricare dintre ele. De 14 ani am probleme uriașe la fiecare deplasare în străinătate. Mi se iau banii de două ori, nu funcționează cardul, sunt blocate aiurea sume. În 89% din cazuri, call centerul este incapabil să rezolve ceva și trebuie să apăs alte butoane, să dau telefoane ca lucrurile să fie descâlcite. În același timp, toate băncile se laudă cu simplitatea, onestitatea, transparența și decența serviciilor lor..

Să vă utați diseară la film, la 18.30 dau pe TVR “Brașov 1987. 2 ani prea devreme”, documentarul despre revolta muncitorilor.
Taximetristul e îmbrăcat în șubă, din spate arată ca un Lenin în palton, tăiat de pe soclu și mutat pe scaunul din față al unui logan. Are o voce mică, pe care o scoate ca pe o pisică leneșă, ascunsă sub pat.
Nu aud ce spune la început. Vorbește încet apoi tace.
Ce să fac? Mai adaug un pic de mâncărică de pisică, poate totuși reușesc să îl momesc în discuție: Niciunul nu a făcut politică, sunt oameni simpli dar decenți, nu gașca de securiști-ticăloși din `89.
De data asta zice tare:
-Las că îi știu eu pe toți, și pe cei din 87 și pe cei din 89. Dar cu ce ne-am ales doamnă, cu ce ne-am ales?
El s-a ales cu un logan, salariu minim pe economie, 1100 de lei pe lună și ce mai face peste dacă reușește să își facă planul, să plătească dispeceratu, gazu, amortizarea. Vara asta au scăzut salariile și o grămadă din colegii lui și-au dat demisia. E bătaie pe taxiuri în Brașov, când plouă nu-i chip să găsești mașină.
Șoferii plecați s-au făcut paznici. E plin de paznici în Brașov, la mallu ăla nou, la supermarketuri și parcări, la farmacii și școli. Orașul e păzit mai strașnic decât în 87, că paznicii ăștia sunt plătiți mai bine decât taximetriștii, cică iau 2000 în mână și pentru ce: să stea cu pulanu în mână, pe-o băncuță sau rezemați de-un zid. Primesc și uniformă.
Lenin conduce tăcut, cumpănind alegerile pe care le-a făcut în viață. A fost la revoluție și cu ce s-a ales? Parcă îi văd soția, acră, reproșându-i în timp ce se uită la televizor la Dumitru Costin și la Mitrea. Ai ajuns vai de capul tău din fost șef la CTC, un rahat de taximetrist. Ți-a trebuit ție revoluție în loc să stai pe curul tău, să ai grijă de familie, să-ți ții gura și să te dai pe lângă cine trebuie, să te gândești la copii.
Hăul s-a căscat între ăștia mici și ăia care erau mici și au ajuns mari. Hău de netrecut. Acum un Cătălin Bia nu mai poate exista.
-Știți cine este Cătălin Bia?
Nu știe. Îi spun de studenții la silvicultură care în 17 noiembrie 1987 au decis să își arate solidaritatea cu muncitorii de la Steagul Roșu. “Muncitorii arestați nu trebuie să moară.” Au fost arestați, exmatriculați, expulzați din Brașov. Securitatea le-a urmărit familiile, le-a…
-Păi și la ce le-a folosit?
La ce vă referiți? Dacă sunt mai bogați acum? Dacă sunt în Parlament?
-Da.
Nu. Nu sunt. Tocmai aici e frumusețea, nu credeți? Niște oameni demni pe care viața nu i-a transformat în curve, un soi de cavaleri pe rit nou, excepționali tocmai în modestia și lipsa de fiere..
-Doamnă, aveți copii? Ei au? Ce mănâncă doamnă copiii lor? Pâine românească sau au plecat pe afară? Nu ne-am ales cu nimic decât cu ăștia pe care i-am ales. Cătălin Bia, un nimeni în șanț.
Tăcem, între noi e hăul atât de mare încât săraca solidaritate nu mai poate să-l sară. A încercat și acum zace zdrobită pe fundul prăpastiei.
De cînd am văzut filmul Brașov 1987. 2 ani prea devreme, mă tot gândesc la vorbele unuia dintre muncitorii, Marius Neculăescu. Zicea așa despre ce a simțit atunci, acum 30 de ani, în 15 noiembrie.
“Eram în curs de deșteptare.”
Dar cursul ăla a fost oprit. Și noi cu ce ne-am ales?