Archive

Monthly Archives: March 2013

ploua rece-congel-flagel, de pe tocurile rosii se reped, sub fusta-batista, picioarele vinete ale unei domnite cu coc, calca iute, fugind inodata de bratul partenerului la patru ace, merg la nunta? nu, la lingfield, la cursele de cai, prin turnicheti trec carnuri, 4, 6, 10 bucati, dichisite, dezgolite, poa sa fie -20 de grade, ce-are a face?, sunt curse, pui voaleta pe ochi si miniul de scandal si gata. batrani in livrea albastra iti spun bine ai venit, chircit sub o umbrela, un costum vinde ziarul cu ponturi despre cursa, cv-uri de cai, pareri de experti, previziuni-viziuni, punctaje, gramaje, foetaje, ma uit muta, in hol o trupa de barbosi cu fetze rosii urla niste cantece ostasesti, e saint patrick’s day.

piticu insfaca 4 berici si taloane de pariuri pe care scriu numarul calului si cat pun pe el, marmot bay, asta e calul meu, marmot bay, 2 lire, “each way, pune each way” zice piticu, “asa castigi chiar daca esti pe locul 2 sau 3”, e prima cursa, fugim la tarcul de afara sa vedem caii, ploaia-mi scoate berea afara din pahar, am pojghita de gheata pe mana inclestata pe plasticul puchinos, marmot bay are niste strecuratori de ceai peste ochi, e agitat si musca isteric zabala, ne-ntoarcem in tribuna, umar linga umar, roman linga roman, calul lui piticu se retrage, calul norinei e praf, calul lu muine e pamant, marmot bay taie ploaia, sageata, racheta scud, sol-sol, siiii, siiii…..locul 3, castig ceva?, “nu” zice piticu si pleaca sa puna urmatoarele pariuri, pentru cursa de 2.45.

5 lire, ai castigat 5 lire ca a prins si locul 3-piticu e extatic, iau bancnota, dau s-o pun deoparte, manca-ti-as gurita ta de marmot bay, “nu, trebuie sa joci banii astia. ii pui pe urmatoarele pariuri”, de pe fotoliu un lapricorn de 108 ani zambeste senil, sprijinit cu cotu-ntr-o lulea neagra-lustruita, pun mana pe vasilica, mos ciupic se lasa muls de noroc si stirb anunta ca si-a pierdut averea la curse, din spatele batranului izbucneste un cor irlandez, doua demoazele trecute bat marunt din picioare, agitandu-si jobenele enorme din burete, fetite cu rochite cu volanase isi tarasc pletele blonde pe covorul imbibat cu guiness, a doua cursa nimic, norina si piticu inhata 11 lire, victorie, vinul curge, traiasca, traiasca, hai sa alegem iar, muine merge pe ponturile din ziar, piticul se risca, norina e modesta, raman cu ultimul cal, 25 la 1 cota de pariuri, poetic verse, pun 2 lire pe poetic verse si fuga in tribuna, norul de peste pista e sfartecat la mijloc de soare, ploua cu bulbuci intr-o lumina sangerie, caii pleaca de undeva de departe, inotand in apa, poetic verse e ultimul, un crap grascior si lenevos, ce ma asteptam?, poetic verse-poetic verse urla scos din minti comentatorul in boxe, calul meu vine napraznic, buzdugan, trece de tot grupul si-si arunca gatul peste linia de sosire, piticul urla in delir, eu racnesc in pragul infarctului, tribuna tace, poe-tic verse.

casierita ma priveste plina de respect, insfac 60 de lire, de 30 de ori mai mult de cat am pus, daca nu pariam each way luam o suta si ceva, piticul e lansat in calcule, daca puneai 4 lire castigai 300, daca te aruncai la 6 castigai 700, sa curga sampania, sa vina bagabondele, pe hol barbosii sunt visinii la ochi si canta un ritm indracit, punctat de tropaitul domnitelor cu jobene, acum mai curentate, alte taloane, ma simt in forma, nu mai ies in tornada de afara sa vad caii, ma misc expert, desenand decisa sume pe hartie, e randul lui muine sa inhate 27 de lire, apoi norina 12, inchei seara cu 17 lire facute, fara emotii, pe seama lui lieutenant dan.

 

norina zice ca bukowski traia din cursele de cai. scria, publica, lua banu si apoi ii baga-n fundu unui vifor bragadiru sau implant pentru refuz, toata viata mea de copiraitar am urat sa dau nume, dar, uite acusi, de saint patrick day, ma gandesc sa ma reprofilez: nasica de cai m-as face, astept oferte. pariez pe: “caloriferu lu marga” si “mihaela, dragostea mea”.

 

 

comanescu mi-a trimis ieri ultimul proiect la care lucreaza, “fa-i si tu reclama pe blog”, vezi bine ca trebuiesc iscalituri, un sac, un container, un munte, pe care sa-l impinga sub barba lu mahomed si sa-i ceara sa schimbe legislatia europeana a presei, sa ne ajute ca uite in ce hal am ajuns, cu revista kaufland in fruntea publicatiilor din romania, cu tubu catodic infundat cu cadavre la stirile de la ora 5 si cu galeata de laturi agramate pusa gingas, pe pleoape, de noapte buna, de antenele lui mos ene-voiculescu.

comanescu si-a pus sapca de tamplar si da la rindea incercand sa obtina o reglementare constituita pe urmatoarele principii:

  1. Evitarea concentrării de proprietate în media și advertising (așa-numita trustizare sau berlusconizare, care permite controlul informației și opiniei)
  2. Independența de politic a unor autorități de felul CNA
  3. Definirea conflictului de interese în materie de proprietate media, pentru prevenirea abuzului (de exemplu, media poate scrie doar în anumite condiții de afacerile proprietarilor ei)
  4. Transparența proprietății media, care trebuie cunoscută până la nivelul persoanelor fizice implicate, așa cum se întâmplă deja în materie de audiovizual la noi.

cu 1 mi se pare ca e prea tarziu, metastaza e instalata, romania traieste pe morfina injectata de un show pacatos si romanii au talent. nici punctul 3 nu-i mai aplicabil, chiar daca ar exista paravane antiabuz, friculita de patron care-ti va da un sut in cur la primul semn de autonomie, e mai mare decat orice stimul deontologic ti-ar da legislatia in vigoare.

punctul 2, ehe, nici asta nu-i mult mai breaz, independenta fatza de parlament nu va duce la independenta fata de politic, chiar daca ii spui lui pinocchio ca e un baietel adevarat, tot iese rumegus cind se scarpina la bracinari.

si a ramas punctul 4, aplicabil, ok, e dreptul nostru sa vedem cine e ascuns dupa fitzuica y si revista z, intrebarea este ce vom face noi cu informatiile capatate, ca toata lumea stie ca voiculescu are antenele, ca il uraste pe basescu si cu toate astea nu prea multi au reusit sa adune 1 cu 1 si sa le iasa 2 in astia 8 ani de cind antenele au dezlantuit politica rahatului aruncat in ventilator.

cu toate astea am semnat petitia, si va rog sa o semnati si voi, ca poate copiii-copiiilor-copiiilor vostri o sa poata sa se uite la stirile tv fara sa inghita un pumn de malox.

http://www.comanescu.ro/semnati-pentru-transparenta-media.html

prin sparturile din cearsaful botit de nori, anglia se vede alba, ninge la londra anunta pilotul, brrrrrr, se-ntinde un frison printre scaune, vantul smulge biznismenii de pe scara avionului si albastreste mainile pe balustrade, in hammersmith s-a trecut la garderoba de iarna: cusma sovietica de blana, cu urechi de bassett, shal tip acordeon, fash si slapi, abia la vederea cartofiorilor degerati ma ia frigul, centrala duduie si norina da cep la o sticla de vin.

bbc-ul isi pastreaza calmul, filmeaza din elicopter autostrazile din sud-est, ingropate in zapada, au fost ceva derapari, ceva accidentari usoare, cafenelele benzinariilor isi fac planul pe 5 ani, pline ochi de sinistrati, reporterul nu horcaie nevrotic, cu respiratia intretaiata de manie si surpriza, este calm, senin si discret, intervievatii beau cafea, ceai si spun cu un zambet delicat “it was terrible”, nimeni nu-si smulge parul din cap, nimeni nu infige degetul in ochiul guvernului sau in nara mucoasa a institutului de metereologie, pai si normal, ca asta e bbc-ul, se stie ca ei sunt mai retinuti, au o zgarduta care-i curenteaza la cel mai mic semn de entuziasm jurnalistic de tip tabloidian, sa mergem deci pe sky.

alti constipati, 1 metru de zapada in sussex este o stire care nu reuseste sa creasca intensitatea campului electrostatic din studio, doamna de la meteo anunta imperturbabila temperaturi de -4 grade care, din cauza vantului, se vor simti -10 poate chiar -11 grade, palmierul din fatza casei intra-n convulsii, cameron tace malc si nu proclama inchiderea scolilor si nici vestitul cod portocaliu, asa ca betivii continua sa bea berica gadilati de vantoasa, in fata pubului.

Ziarele de a doua zi spun sec pe pagina 6: cea mai rece luna martie din ultimii 27 de ani. punct. Punct. Nu batranele degerate, nu tiristi isterici, nu sapte cruci: doamne dumnezeule, de ce ne pedepsesti tu pe noi cu frigul asta? nu analisti in studio, cu priviri de bambi care simpatizeaza cu cetateanul prins cu primavara-n copca, nu trenuri intarziate, calm britanic,  drobul de sare n-o sa cada, e bine mersi cocotat pe dulap, nu mai bine discutam noi despre referendumul din faulkland? sau despre bugetul uk pe anul 2013? nu mai bine ne suflecam manecile si trecem la treaba? nu, asta cu suflecatul manecilor nu tine, ca-i al dracu de frig, mi-a inghetat urechea in drum spre tate modern, la parter, ciuciti in sosete treisferturi in aerul rece, 549 de elevi sporovaiesc, deseneaza si-si catara pe net creatiile.

keep calm and carry on.

black swan zisa si lebada neagra a domnului nicholas taleb este o carte numai buna sa explice domnisoarelor cu circulatia periferica proasta si domnilor care au apucat sa-si schimbe cauciucurile de iarna, fenomenul care tocmai se intampla afara. Viata-spune libanezu asta vizionar, crescut cu babaganuj-este sculptata de evenimentele exceptionale si nu de insiruirea zilelor care te tintuiesc in zona mediana a clopotului lui gauss. altfel spus: faptul ca dumneavoastra nu va asteptati sa troieneasca in 26 martie si ca meteorologii spun ca asa ceva nu s-a mai intamplat de la mica glaciatiune, nu inseamna ca veti fi ferit de vifornita.

exemplul meu favorit din carte este relatia curcanlui cu omul, taleb se intreaba ce este in capul curcanului cind, timp de 299 de zile premergatoare sarbatorii thanksgiving, este ingrijit si ingrasat de cetateanul cu salopeta si mustata cat coada de vulpe? desigur, taranul cu salopeta este prietenul sau, servitorul sau chiar o ruda bogata si de treaba care, daca i-a dat de mancare timp de 299 de zile, conform inductiei, ii va pune porumb in farfurie si in cea de-a 300-a zi. dar nu, taranul vine cu un toporas si il scurteaza de cap, the end.

inductia-zice nea taleb-nu-i de mare ajutor, te moleseste, iti prosteste vigilenta si te face neatent, nimeni nu spune sa pui raul inainte si sa te ascunzi seara in sifonier ci doar sa intelegi ca esti curcanul si cutitul sigur nu este la tine.

taleb este faimos pentru ca a prezis criza din 2008, pentru ca a fost unul dintre putinii care a facut bani la bursa de pe urma ei, nimic intamplator ci cu stiinta sosirii apocalipsei, desi nu neaparat exact a datei in care va lovi, cartea e limpede ca o supa de spital si la fel de inconsistenta, omul iti spune in fel si chip sa expect the unexpected, tu-l astepti dar unexpectedul a venit in momentul asezarii ipotezei de lucru in primul capitol si dupa sunt doar insiruiri de noi si noi pozitii sexuale care incearca sa te tina intr-un orgasm continuu, nu iese, expected pentru tine, unexpected pentru autor.

lebada neagra rupe la tineret care amusina zona marketingului, la brandmanagerite cu tatuaj deasupra noadei si, as zice eu, ar trebui citita musai de baietii care-i fac campania lu crinut in 2014.

in luna februarie, in adevarul apare un material fascinant despre nivelul de contaminare cu imbecilitate si impostura a uniunii scriitorilor, http://m.adevarul.ro/cultura/carti/kitsch-impostura-uniunea-scriitorilor-romania-literatura-care-ti-intoarce-stomacul-dos-1_511531a54b62ed5875ecb902/index.html, un acvariu cu piranha pensionari, stiuci de la contabilitate si lautari care canta osanale lu gigi si lui fuego, trazneste a viclenie de om prost, a stupizenie de homer simpson, razi si plangi gandindu-te la morga cu care nicolae manolescu isi apara curtea de bufoni si nu te mai miri o clipa de entuziasmul cu care paunescu cu limba lui prea dosnic incercata a fost cocotat pe-un soclu, in buza gradinii icoanei.

“destinul urla. urla ca o basina de fasole groasa” zice liviu andrei, tanar scriitor din craiova, punind in cuvinte viziunea istoric-metabolica a poporului roman, care sunt cei mai tristi ciorditori? astia de azi care incearca sa palmeze, de la uniunea scriitorilor, o pensie suplimentara sau aia care isi turnau colegii la securitate sperand in publicarea mai vioaie a volumasului de versuri patriotice? in anexa cartii lui liviu tofan “a patra ipoteza” sunt notele poetei dona alba-o fripturista cu buzele crapate de atata sarutat cururi de carmaci si sotii chimiste de renume mondial, madam dona alba ii spioneaza pe virgil tanase, paul goma si dumitru tepeneag, si da totu-n gat la securitate, recunoaste cu inocenta ca este ambitioasa si ca s-a culcat cu breban si acum e amanta lui marin preda ca poate poate se pricopseste si tare ar vrea sa publice si ea afara, ca uite ce bine se plateste in franta.

si ne-am intors din nou la bani, in anii ’70 un scriitor roman castiga pe-o carte cit sa traiasca 2 luni, ramas in cucu gol lua imprumut de la fondul uniunii si apoi statea cu botu pe labe, speriat ca nu mai pupa altul, tanase povesteste ca-intrebat de nevasta’sa de ce nu e si el curajos, ca goma sau tepeneag, marin preda i-a zis “taci fa, casa si copiii nu se tin cu curaj”.

si asta era preda, reflexia perfecta a lui sadoveanu care, cu 40 de ani inainte primise sa devina directorul trustului “adevarul”, considerat in epoca ca fiind vandut evreilor, de ce? multi copii, gospodarie umflata ca un combinat siderurgic, ce conteaza ca-s ortodox traditionalist si ca astia din redactia pe care o conduc, ii zic de socialism, drepturi egale, proletariat, e foame de bani si reputatia nu-i o problema, cititi despre cafturile intelectualitatii interbelice in fabuloasa carte a lui lucian boia: “capcanele istoriei, elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950”, dati banii pe ea, ajutati-l pe boia sa nu ajunga sa simta mirosul de iahnie al destinului si sa fie silit sa scrie un istoric al familiei becali, desi, daca ma gandesc bine, ar fi interesant sa stim alchimia transformarii stanei in palat pe aviatorilor.

sotul a pierdut banii la pacanele, sotia repede peste el cuvinte ascutite, jap-jap, il plesneste peste ochi cu invective si, simtind ca durerea pricinuita e prea mica, ii arde o palma peste ceafa, chinezul se chirceste sub uraganul de manie al nevestei, nu zice nici pis, cearta e blurata de imbulzeala din terminalul de ferry, haos, domnii de la ghisee nu vorbesc engleza, nici portugheza, mandarina nu stiu eu, arat biletul, necastigator, sunt trimisa-n capatul cozii, 80 de oameni intre mine si barcuta, 82-pentru ca soata manioasa isi vira jumatatea umilita si speriata intr-o gaurica in lantul uman, taman in fatza unor americani ocupati sa-si inspecteze reciproc cavitatea bucala, chinezoaica profita de erosul pasagerilor si se grefeaza pe coada, nimeni nu protesteaza, nimeni nu sufla o vorbulita, civilizatia occidentala e incapabila sa combata nesimtirea estica, s-o fi pus dracu sa faca asta la coada la picioare de porc la alimentara de la micsunica, brasov, 1987, numai sa fii incercat sa faca asta si o scoatem de perciuni si o tundeam ca pe olandezele tziitoare care s-au iubit cu ocupantul nazist, o ardeam cu tigara snagov pe curu-n care-i dadeam apoi un sut, pin in fundu chinei, asta-i faceam daca o punea dracu sa faca asta in ’87, la micsunica, nu ca prostii astia de americani care rad tamp si ridica din umeri. neispravitilor.

toti vesticii sunt la fel, inmuiati de atata corectitudine, flescaiti sub invazia barbara care-i umple de urina, “prieteni, chinezii astia doi tocmai s-au pisat pe voi”, nu draga, nu-ntelegi, au incontinenta urinara, trebuie sa le dam medicamente, nu sa-i pedepsim, si uite asa scroafa se catzara din craca-n craca, pina o ai in crestet, cu bucile-i cazute peste ochi.

da-o jos daca mai poti, dar cine vrea sa o dea jos? ca occidentalilor nici nu le trece prin cap: acum 4 ani fac escala la beijing in drum spre ulan bator, vant puternic, air china zice ca amana zborul spre mongolia si ne trimite pe toti, fedeles, la un hotel de linga aeroport, o suta de oameni asteptand pe peron autobuzul spre hotel, 40 de caucazieni, nemti si elvetieni si englezi stransi unu-n altul, oite barsane, 60 de chinezi si mongoli imprastiati capreshte, calarind munti de bagaje, vine autobuzul, opreste in dreptul gruparii vestice, care e spulberata hotarat din flancul stang de un atac tataresc cu coate si coapse, vesticii privesc aiuriti hoardele ocupand masina, stupoarea se transforma in superioritate: lasa-i ma saracii, ca ei in comunism au stat in picioare si sunt tare obositi, suntem mai presus de o bataie pe scaun, o sa stam noi pe culoar, spanzurati intr-o mana, si-o sa ne uitam de sus, milosi, la astia 40 de mogli care au crescut cu ursu-n padure, lasa-i sa ne ia scaunul, lasa-i sa ne ia locul, lasa-i sa ne ia mancarea, lasa-i sa ne ia bancile, lasa-i sa ne ia petrolul, lasa-i sa ne ia casele, ca ei n-au avut saracii, ca au avut ghinion sa se nasca de partea gresita a liniei.

si uite asa nesimtirea, lacomia si abuzul sunt bagatelizate, salbaticii nu sunt tunsi, frezati, spalati si invatati bunele maniere ci lasati-ecologic-sa populeze orasele, sa-mprastie sporii mitocaniei mai departe, sa se catere nestingheriti pe reguli, sa se spele pe picioare in castronul tau cu educatie, “ce draguti sunt, ca niste copii” surad emotionate elitele crescute la scoli occidentale, da uite asa, nestingheriti de vestul cazut in admiratia jucauseniei lor primare, cresc oameni ca gigi si ca udrea si ca marga.

coada se misca, prind ferryul de 8 si 20, pe scaunul de linga mine este sotia nevricos-ambitioasa, scoate telefonul mobil si pune muzica-tare, tarE, taRE, ii zic sa-l inchida, nu-ntelege, chem stewardesa, ii zic sa-i spuna sa inchida, cuminte se executa, americanii-mi multumesc din ochi, va-n gura de politicosi, ce v-ati face fara-un metis, trecut prin comunism, ca mine?

e cald, zabuseala, igrasia intuneca peretii, umezeala adapa plantele care izbucnesc ca parul de pe piept de sub camasa lui chewbacca din balcoanele metalice dantelate, pe trotuare uriasul piton uman se taraste catre piata senatului, in fatza catedralei 12 papusi gonflate sug demnitatea din cladirile istorice, cele 12 semne ale zodiacului, but of course, turistii capiati se pozeaza de gatul sarpelui, tigrului si calului, niciuna din harti nu-i corecta si ma-nvart ca o musca-n borcan, lovindu-ma de peretele asta, ricosand in astalalt, reusesc sa ajung intr-un patratel cu biserica, biblioteca, piatra cubica pe jos si flori curgand din ghivece, o cafenea pitica serveste o vanilla late dens ca lava, de unde esti?-ma intreaba o fata cu barbia ascutita, din romania, aaa, eu si prietenii mei suntem din ecuador, am venit sa studiem arhitectura coloniala portugheza, salud.

piata senatuluidupa hong kong, macau pare un soi de fetesti, baruri ioc, nici urma de carciumi, omul care a sculptat vanilla late-ul spune ca sunt inchise de sarbatori, dar sarbatorile s-au terminat acusi o saptamina, imi pica fisa in sfarsit: astia nu au restaurante pentru ca toata lumea mananca gratis la cazinouri, turismu-l faci cu lacatu pus pe matze, sa nu care cumva sa te momeasca vreun miros, cum e asta, imi rupe nara parfumul de la patiseria kao kei-producatoarea celui mai faimos export al statului macau, o eruptie chinezeasca a ingropat magazinul kao kei in omenire, cumpara tarte cu ou, cate 8, cate 10, cate 20, maninca pe bancute in fatza impreuna cu imensul trib cu care au venit in micromigratia de anul nou, intra din nou, mai fac o coada si isi mai iau 20, astept un sfert de ora sansa sa-mi infig dantura in sfanta tarta portugheza, sufletu lu magellan si inima lu vasco da gamma, paraiso.

madre de diosbuuuuuuuummmmm, templul de linga e atacat cu petarde, fumul se lasa peste piata unde un nene si ciocanasul sau fac ordine in entropia de piatra, indicatoarele chinezo-portugheze ma duc intre bolovani si inapoi la vale, pe poteci de capre, unde-i domle strada x? dar unde-i trotuarul? nu-i, pe linga cot imi vajaie-n viteza masinile, si stoluri de scutere mici si ascutite, in intersectie un militian se lupta sa tina turma lipita de case, incolonati turistii calatoresc spre mcdonalds sau starbucks, 3 cantareti peruani tin piept cu bravura tsunamiului care se repede peste muzica lor, bagandu-le muzica inapoi in coarda, in degete, in gura, omor.

templul de pe muntestrada cu piatra cubica lustruita duce spre ruinele catedralei madre de dio, pe trepte o colonie uriasa de pinguini gentoo tipa, se cheama, depune oua, se imperecheaza si se pozeaza, pina la scari trebuie sa treci prin dubla bariera a patiseriei kao kei, doua patiserii pe fiecare parte a strazii, scilla si caribda, nu ai cum sa scapi pacatului, poporul e invitat cu zambet sa inhate biscuiti de pe tavi uriase, doze gratis pentru heroinomani, firmituri pe barbie in toate fotografiile, zambete cu coca pe dinti, din fortul portughez din varful dealului orasul chircit sub valul de smog arunca in aer monstrozitatile luminate de neon ale cazinourilor din vale.

vulcanu macauannimic pe lume nu taie kitchul lui fisherman wharf, insirata pe marginea marii e voma unui arhitect care a mancat curry, mazare si sarmale la masa de pranz, avem casino babylon, statui gigantice din staniol sustin o bolta din nestemate nestimate, linga este restaurantul in forma de sat african, bordeie si colibe de nuiele se invecineaza cu mansionuri din new orleans care sfidand geografia, isi dau mana cu cele din amsterdam, strada se largeste si brusc ai ajuns in fata colosseumului, iata si forumul roman si columna lui traian pentru ca da, stimati cititori, dacii au ajuns si in macau, stiam eu, au ajuns si au intemeiat vechea civilizatie a barbutistilor si a jack blackului, care se joaca aicisa, pe versantul vulcanului in a carui burta este chiar tunelul groazei, usile se casca si dinauntru se aud urletele ingrozite ale clientelei, probabil ca au fost anuntate masuri de austeritate.

grozav.