Sfârșitul lumii nu te poate prinde cu burta goală. Când bate molima la ușă, spui așa: puteți să reveniți, suntem la masă? Și mai grăbești sub nas 7 linguri de ciorbă, 3 frigărui de porc și 4 papanași. După care, încă plescăind, deschizi zâmbitor, gata să mori.
Una e să pleci în lumea celor drepți cu mâinile pe-o burtă plină, alta e să ți le pui pe-un pieptuț surpat de foame.
Poporul se pregătește să se retragă în vizuină, pârjolind rafturile și otrăvind supermarketurile. Patronii aprind lumânări întru sănătatea lu coronavirusu, ridică mânăstiri în cinstea sa.
Biserica se umple de bani.
Credincioșii se leapădă de păcate, e bătaie la pupat icoane, apără-mă Cristoase de prăpădul care vine, fă să nu mă doară și să-mi ajungă mâncarea până o trece urgia, dă-mi Isuse putere să mai fac o tură până la Kaufland să văd dacă mai e ceva pe raftul lui Smiley, săracu Smiley el o fi apucat să-și facă aprovizionarea sau a lăsat-o pe ultimul moment, a îngrășat porcul în Ajun, ce metafore frumoase avem noi, toate legate de păpică.
Foamea.
Putem să crăpăm de gripă dar nu de foame.
De ce au murit tinerii la Revoluție, să crăpăm noi de foame?
Sorina îmi spune că o doamnă la Lidl i-a zis că a cumpărat nu pentru ea ci pentru familia ei din Italia. Le trimite pachet cu Atlasibu, așa a zis, săracii italieni primesc din provinciile romane de răsărit ajutor acum, când sunt asediați de coronavirus. Atlasibu trece ca prin brânză (of, iar mâncare) prin carantina carabinierilor, nu oprește la somații, șerpuiește printre gloanțe și proiectile și se oprește la fiecare ușă de român din Italia și îi lasă conservele luate de la Lidl.
Să-i dea Mniezău sănătate Atlasibului, ridică rugi către ceruri românii italieni și românii olteni, ardeleni și moldoveni cu rude în Italia și mai aprind o lumânare la bisericuță și mai dau un acatist și apoi mai gustă ceva, o supiță de pui, că face bine la răceală, și apoi, cu burțile pline se așează la televizor și se minunează cât de deștepți au fost că și-au făcut din timp provizii, a meritat să stea 2 ore la coadă, că uite, acum e pustiu, s-au mișcat cu talent, ar trebui chiar să se înscrie la Românii au talent la secțiunea Prudența bate vigilența.
Și uite că au găsit-o pe o duduie în București cu coronavirus, Firea închide școlile, spitalele și stadioanele. Rămân deschise doar librăriile, muzeele și bibliotecile, oricum nici dracu nu intră-n ele.
Oare cum o să mâncăm cu masca pe față?
Oare cum băgăm banana în gurița acoperită?
Oare cum suflăm să răcim ciorba pe sub pânză?
Știu, paie, aprovizionați-vă cu paie.
Ălea sigur nu s-au dat încă.
Și dacă tot vă luați paie, io zic să luați și-un porc să-l creșteți pe balcon. Nu se știe cât ține criza asta și mai bine să fii pregătit pentru tot ce poate fi mai rău.
Dacă aș fi Kaufland, aș face raftul lui Guță, cu porci vii, muzică de petrecere, triferment și vin pelin. Crăciun Fericit.
Să ne revedem la anul cu bine.

Coronavirusul se apropie de România, ne-a zis Prelipceanu acum o lună dar noi nu și nu, ne-am ocupat de moțiunea de cenzură și de Cruduța și de frigul din sectorul 1 și de candidatura lui Nicușor, în cur ne-a durut, ăsta este simptomul cel mai clar al infectării cu excepționalism-naționalist, boală grea din care însă nu se prea moare, bașca a mai apărut și Arafat și a zis că guvernu e pregătit, România nu poate fi penetrată de coronavirus, s-au construit pe granițe ziduri de 84 de metri înălțime, le vezi de pe Marte, normal că nici un coronavirus nu se încumetă să le sară.
Coronavirusul se apropie de România, vuiește presa și eu mă duc să-mi cumpăr conserve, apă minerală, bandaje și medicamente de stomac. Liniște și încredere în statul nostru am din belșug.
După cum se vede în textul scris anul trecut.

Turma autobuzelor și microbuzelor e înghesuită în țarcul prea mic al autogării, pasc ude prin bălți în care își târșâie picioarele bătrâni cu bască și femei cu geci de piele din buzunarele cărora ies pachete de biscuiți ungurești.
Un bărbat dă buzna în cutia de plastic unde o doamnă blondă mângâie ecranul unui smartphone, plimbându-și degetul pe el ca pe spinarea unei șopârle. Este casierița. Domnul a ajuns exact la 3 la autogară când autocarul de Bistrița ieșea prin găurica din gardul de sârmă. I-a făcut semn șoferului, era fix 3, nu 3 și un minut, 3 fix, dr șoferul nu a vrut să oprească. Când e următorul autocar spre Bistrița?
Blonda mestecă gumă. Spune: peste 2 ore jumate.
Bărbatul primește vestea cu furie. Trântește valijioara, spune că taică-su e pe moarte, că taică-su poate moare acum la Bistrița și el nu poate să ajungă la căpătâiul lui din cauza ticăloșiei șoferului, de fapt a companiei. O să dea în judecată compania dacă ajunge la Bistrița și-l găsește pe tătică-su mort. Blonda îl poftește să nu mai strige și să scrie o plângere. Apoi îl dă afară din casieria unde persoanele străine nu au ce să caute.
Apoi vine microbuzul. Șoferul e în cămașă cadrilată, pe la 57-58 de ani hrăniți cu slană. O poftește pe doamna care s-a pus pe un scaun în față să își mute sarsanalele că încurcă pasagerii care urcă în mașină. O spune fără vreun pronume de politețe, mută-ți bagajele. Pe unguroaica de pe scaunul din spate care fâșâie niște pungi cu biscuiți o atenționează vigilent că nu are voie să mănânce în mașină.
Pastrati curațenia. Ne reprezinta pe toti!!!!-scrie fără diacritice pe o foaie plastifiată. Apoi dă tare radioul pe Digi unde Mândruță întrebă oamenii de ce nu au încredere în instituții dar, în schimb, au încredere în oameni ca Iohannis, ca Tăriceanu, ca Firea.
-Ei de ce?, pufnește șoferul privind decis înainte.
Aștept răspunsul dar este atât de evident acest de ce încât mă gândesc ce prost e Mândruță că pune întrebări atât de idioate. Scârbit, dă radioul încet și vorbește despre cartofii de Bihor care sunt extrem de gustoși. Apoi bălăcărește țiganii, în față e o căruță-dop în spatele căreia s-a făcut rând de mașini, inclusiv o mașină de poliție care nu se bagă în depășire pentru că e bandă continuă, cum să fii atât de idiot încât să nu știi că teleguța nu e autovehicul rutier, țâpăăă mă pe lângăă.
Oricum țiganii sunt vinovați, clar că ăștia au furat lucerna de la români, că nimeni nu-i îmblânzește pe ăștia, au zis nemții și francejii să îi dăm lor, că sunt prost tratați dar ei știu cum să îi ia și ce au făcut?
Nimic.
Și haț, Mândruță apare din nou în microbuz. Se ceartă cu un taximetrist care îl acuză că ia bani de la Uber, dă-i în mă-sa de taximetriști, niște jigodii, zice șoferul nostru și baba unguroaică aprobă împingând un biscuite în gură. Ăștia de la Uber sunt curați și au mașini noi și plătesc taxe, nu javre ca voi, strigă către radio șoferul nostru și un noruleț de așa e, dada se ridică din piepturile pasagerilor.

Și apoi, pe ultimii kilometri, aflăm totul.
USR e un partid plin de neica-nimeni.
PNL sunt morți.
PSD se va rupe în câteva luni.
Marinaru s-a înecat.
PMP sunt trei oameni.

Ne rămâne Pro România.
Coborâm. Îi mulțumesc. Îmi spune sărumâna. Doar mie.
Pe restul îi mână spre fundul microbuzului să-și ia bagajele.
Oamenii nu se supără. Familiaritatea crează un iz de bădărănie dar ei se simt bine în strânsoarea obișnuinței, nu sunt sufocați de ea.
Mă gândesc la bărbatul cu tatăl posibil mort la Bistrița. S-a enervat că șoferul a plecat la timp, respectând orarul. A pierdut pe mâna obișnuinței că în țara asta nu există punctualitate. Vă dau în judecată, a zis, vă dau în judecată dacă ajung la Bistrița și tata moare punctual, exact acum când eu nu am fost punctual dar nu eu sunt vinovat ci voi ăștia de vreți să o ardeți nemți sau japonezi, ce avem cu toți un ceas în cur?
Ne rămâne Pro România.
Și taximetria.
Și răspunsul corect la întrebarea idioată de ce nu avem încredere în instituții: ei de ce?
Nuapte bună.

Poimâine se fac 30 de ani de când a apărut PL-93, buturuga lui Patriciu/Tăriceanu care a rupt căruța partidului lui Câmpeanu. Trădările din iarna lui `90 au ajuns la maturitate. Desemnarea lui Chirica pentru candidatura la primăria Iașilor din partea PNL este firească și așteptată, uitați-vă ce a făcut PNL la Brașov la alegerile locale din 2016. Nu e nimic de făcut și nu mai e nimic de pierdut.
Politicieni și partide vor fi ridicați la suprafață de erupțiile din marea baltă numită FSN și apoi se vor scufunda, uitați, urmând să fie înlocuiți de alte insule de scandal. Mișcările recente din PNL îmi amintesc de apariția insulei Graham în 1831 undeva lângă Sicilia. Vulcanul a fost imediat declarat parte a teritoriilor deținute de coroana britanică. Apoi insula a fost cleimuită de Burboni, de francezi și de spanioli.
Vulcanul a lăsat marile puteri să se strângă de gât și plictisit, s-a dat la fund în numai 5 luni, rămânând de atunci la 6 metri sub apă.
Ne batem, ne înjurăm, ne flegmăm cu nesaț, pretindem că suntem socialiști sau libertarieni, democrați sau ecologiști și votăm culori, sigle și simboluri care nu înseamnă, cu adevărat, decât niște minciuni ude, ca să tragă mai strașnic la cântar.
The crowd, having been promised nothing, felt cheated, having received nothing.
Chirica e candidat la primărie din partea PNL și eu am dat azi 10 lei unei bătrâne care mi-a zis că nu a mâncat de alaltăieri.
Ne păcălim că facem bine când, de fapt, vrem doar să ajungem în rai.
Asta scriam acu un an.

Prietenul meu V mă întreabă dacă nu aș vrea să mă bag în campania electorală a lui ALDE. Mă uit la el stupefiată și apoi mă gândesc la prietenul meu T care mi-a spus: dar tu de când ai devenit așa activistă?
Amicii mei Ș și S au mers la un potențial client, o stație TV care mă înjură pe mine și care spune despre ei că au primit bani de la Soroș ca să-și aducă borcanul cu peștișorul de aur la proteste. Peștișorul de aur a primit și el bani pentru că a venit cu furca și toporul din oțel inoxidabil. Ar vrea să lucreze cu acest client? S are dubii, Ș nu prea.
Îi înțeleg. Și pe V și pe Ș și pe S.
Sunt bani și ai vrea să faci și tu niscaiva marțafoi mai ales pe praful ăsta din publicitate, când bugetele sunt scoase ca urșii în rezervațiile unde vâna Ceaușescu, legate în lanțuri, haideți domnu Bogdan, haideți domnu Zoltan, haideți domnu Teddy, haideți domnu Radu, haideți domnu Andrei, trageți că nu mai putem să ne prefacem mult timp că sunt licitații pe bune. Haideți, așaaaa, bravo, acum faceți poză cu piciorul cocoțat pe milioanele ăstea de euro, per-fect, acum dați comunicat în care felicitați profesionalismul echipei, acum ieșiți la protest și spuneți că sunteți împotriva OUG 114. Și în tot timpul ăsta fiți cu ochii în 4 la rubrica de matrimoniale-financiare că o să dăm anunțu cu scoaterea la licitație a serviciilor de comunicare pentru proiectul finanțat din bani europeni cu violența în familie. O să mai vină și cel cu țiganii și cel cu homosexualii, bani europeni, purcoi. Trebuie doar să aveți și dumneavoastră grijă de noi, să ne ștergeți sudoarea de pe frunte cu o hârtie de 100.000 de euroi.

Bani.
Mulți bani.
Care ajung la oameni care nu sunt activiști.
Sau, mă rog, sunt activiști de partid, d-ăia de rit vechi. Rit vechi, chiar dacă unii din ei sunt tineri ca nea Ghiță, 11 ani la revoluție, la 31 de ani averea lui era estimată la 100 de milioane de euro, parlamentar, fugar, credincios, Dumnezeu e sus și vede, Dumnezeu îl va sprijini în candidatura lui la europarlamentare, Dumnezeu îi va strânge carpienele și metacarpienele într-un pumn care va sparge falca protestatarilor #rezist care nu lasă instituțiile statului să-și facă treaba.
Precum în cer așa și pe pământ, pesemne că în cer se cară autocare cu îngeri să huiduie un fost procuror sau un fost ministru de externe, huoooooo, eventual să-l scuipe când iese de la audiența cu Dumnezu.
Dumnezeu vede și nu zice nimic. Are altele pe cap. Se întreabă El: oare cât din averea lui Ghiță e a lui Ghiță?
Oare cât din banii lui Ghiță se duce în campania PSD, cât la Pro România lui Ponta, cât la campania PRM+PRU, cât la PNL, cât la, Dumnezeu își scuipă în sân, ptiu drace,  USR+PLUS?
Am scris bucata de mai jos acum 2 ani. Postul era mai lung, mai amar, plin de nerăbdare. Eram un Moise care deschisese a 6-a oare brațele și apele se încăpățânau să nu se despice.

“Mă gândesc iar la muncitorii din filmul lui Liviu Tofan despre Brașov 1987. Dacă ar candida, i-aș vota cu 2 mâini. Dar nu vor să facă asta sau nu pot. Nu sunt conectați ca domnu ăla care a organizat proiecțiile simandicoase de la Muzeul Țăranului și Cotroceni, de la Banca Națională și de la Brașov, de la Reduta. Da, vorbesc despre Sorin Mândruțescu, CEO Oracle, filantrop și iubitor de film cum rezultă din acest material tip perie : http://da.zf.ro/dupa-afaceri/arts-design/sorin-mindrutescu-executiv-top-avid-pasionat-cinematografie-festivalului-film-istorii-rasnov-cetatea-rasnov-film-proiectat-aer-liber-luna-perseidele-ti-joaca-cer-pot-pune-asta-cuvinte-16708166.
Dar ce-ai domle cu Mândruțescu?
Nu aș avea nimic dacă nu aș fi văzut printre cei 300 de invitați pe care i-a avut la Brașov 1987. 2 ani prea devreme o tonă de securiști de rit nou, impostori și, desigur, ginerică al lui domnu Măgureanu, cel prezent la lansarea lui Voiculescu.
Voi vedeți ce văd eu? Că majoritatea oamenilor de afaceri cu cureaua lată, cu foame de socluri pe care să-și suie egourile cioplite în stâncă, au toți stranii legături cu nisipurile mișcătoare ale serviciilor, mogulilor, că se-ntâmplă prin jurul pesedeului, că dirijează fonduri europene și își construiesc ong-uri și festivaluri, dându-ne senzația că avem de ales?
Nu vrem
Să fim
O nație de hoți! se strigă în portavoce iar eu cumpăr un vin fiert din Piața Sfatului și nu primesc bon.
Știi ai cui sunt ăștia cu rulota cu vin fiert? Ai lui Gantz, viceprimarul. E băgat și cu…Dar ce mă mir, sunt în orașul unde primarul a fost ales în clinchetul celor 2 dosare penale care îi atârnau de glezne, electoratul spunând: ăsta a furat, și-a făcut plinul, nu mai fură. În septembrie a venit al 3 lea dosar.
Nu vrem să fim o nație de hoți.
Nu suntem. Dar suntem conduși, infiltrați, manipulați de hoți.
Și dacă își dau ăștia demisia mâine, cine credeți că îi va înlocui?

Luați de citiți aici un articol colosal despre cine sunt oamenii care controlează așa zisa opoziție.
https://www.sfin.ro/bani-si-afaceri/companii/odiseea-emag-viziune-antreprenoriala-sau-faliment-necontrolat/”

E prea târziu.
În dispozitivul de teleportare în care a intrat omul nou, post-revoluționar, s-a strecurat musca Securității și din organismul rezultat din descompunerea și reîntruparea moleculelor celor 2 entități nu mai pot fi extrase cioburile de ADN ale serviciilor.
Ia-le banii, spun Rareș și Stelian, Liviu și Șerban.
Ia-le banii căci idealismul nu are calorii.
Umflă burta dar nu-ngroașă picioarele, te ține în viață atât de slăbit încât nu poți să-ți cureți muștele care ți se strâng în colțul gurii.
Ia-le banii Raluca.
Ia-le banii și fă din ei un metru de autostradă ca băiatu ăla din Suceava.
Nu poți lupta din afară, luptă dinăuntru.
Ia zi, te bagi să faci campanie la europarlamentare pentru ALDE?

Dacă niciunul dintre noi nu s-ar băga, dacă scârba ar prima, dacă ne-am spune că banii ăia sunt radioactivi și că o să crăpăm de la ei în câteva luni, dacă ar exista niște standarde morale, nu lucrez pentru Ghiță, nu lucrez pentru Ponta, nu lucrez pentru Voiculescu, nu lucrez pentru securiști ticăloși și politruci odioși, dacă nu ne-am vinde pe 7 sau 877 lei oricărui mafiot nedemn, poate că am sparge blestemul alegerii răului cel mai mic.
Poate. Nu am bani ca nea Mandachi să fac un video superb, dar am și eu un challenge pentru agențiile de publicitate și colegii mei din advertising: nu vă băgați fraților să lucrați pentru PSD, ALDE, Pro România sau alianța lui Ghiță.
Refuzați banii, indiferent cât de mulți sunt.
Da, poate voiați să vă luați mașină nouă sau să zugrăviți.
Mai așteptați un pic.
Good things come to those who wait, zicea o reclamă din anii 90 la Guiness.
Ați așteptat 30 de ani, mai așteptați încă 2.
Nu vă murdăriți cu banii securiștilor vechi sau noi.
#șîeu refuz banii securiștilor.

Bună ziuaaa.
Tresar.
Salutul vine de la un barman de pe aeroport. Nu sunt obișnuită cu efuziunile prietenoase ale chelnerilor, vânzătorilor, nașilor, șoferilor de taxi, secretarelor, liftierilor, portarilor, badigarzilor. Privesc cu suspiciune orice urmă de politețe, ceva pute.
Desigur, realizez că barmanul care a trimis salutul zâmbitor înspre mine este pakistanez. Sau afgan. Sau indian. Oricum, nu este din Ialomița sau Buzău.
Inima îmi vine la loc.
România nu se schimbă.
Suntem săpați în piatra impoliteții la fel ca înainte.
Scriam asta acum 2 ani.

Managerul restaurantului e o fată creață, cu zâmbet cald, moldoveancă de la Piatra Neamț care s-a mutat în Dublin de 11 ani: Doamne, ce bine că nu am mers după frate-miu în Firenze, cum îi zice, că nu pot să-i suport pe italieni, sunt groaznici cum sunt ei așa, făloși. E minunat în Dublin, banii sunt buni, lumea se poartă frumos cu tine, totul e să vrei să muncești. Nu se merită să ai mașină că parcarea e 3 euro pe oră, și casele în centru sunt scumpe, 1500 de euro pe lună un apartament cu două camere dar banii ăștia îi faci aici dacă vrei să muncești, totul este să vrei să muncești.
Fata creață privește plină de speranță în ochii mei, căutând dorința de muncă, parcă era sub fusta asta, nu-i, atunci în sertarul ăsta cu perii, chiloți și bigudiuri?
Fata cu părul lins și zâmbet radiant e șefa de salon la Chapter One, restaurant cu stea Michelin în frunte. E din Cluj, a venit acum 5 ani aici, are două joburi și, la început, spunea că e italiancă de teamă să nu se ia lumea de ea că e româncă. Plătește taxele, toate, și rămâne cu bani cât să-și permită să meargă la coafor săptămânal, la cosmetician, sală, pedichiurist și să-și plătească și faimoasa chirie de 1500 de euro pe lună. Aici salariul se ia joia, în fiecare săptămână. E perfect căci știi cum să-ți aranjezi uichendul, viața e mult mai organizată.
Reapare marota muncii care îți aduce numai lucruri bune. Dacă muncești, dacă vrei să muncești, atunci porțile raiului se vor deschide și tu vei fi lăsat să intri și să bei apă La Fântâna din păhărele albe, de plastic ceresc.
Îți dau lacrimile când te gândești cât de puțin cerem.
Cerem să fim lăsați să muncim, două joburi nu sunt prea multe, e ok și cu trei. Dar să ni se plătească taxele de către patroni, să fim respectați, să ne permitem o locuință decentă, să mergem la pedichiură și coafor săptămânal, să avem acolo o pensie, acces la un credit.
Fetele ăstea au venit aici una la 19 ani și una la 31. Ce făceam eu la 19 și la 31 de ani? La 19 lucram la un ziar unde eram plătiți la 3 luni, ni se spunea: joi vine clar salariul. Nu venea, cred că trebuia să ne ducem noi după el dar nu știam în ce cârciumă se oprise, se făcuse pulbere și nu mai știa drumul spre redacție. Oricum banii ne ajungeau doar pentru bere și țigări. Nu aveam contracte. Nici măcar convenții. Nu primeam diurne pentru deplasări, nici nu știam că există așa ceva. Ni se rupea că eram plătiți la negru, că nu avem cărți de muncă. Doar nu eram ca mama și ca tata, la fabrică, nici nu vroiam să avem cărți de muncă, ăstea erau niște chestii comuniste. Eram niște călugări tibetani, trăind din mila patronilor care ne aruncau în tigăița de cupru, din când în când, niște firfirei. Și noi ne aveam unul pe altul și cu toții pe Mami de la barul presei care ne dădea pe datorie să bem și să mâncăm sendvișuri cu șuncă și cașcaval.
La 31 câștigam mai bine, banii veneau la sfârșitul lunii, aveam și carte de muncă dar pe ea era pus salariul minim pe economie, că nah, mai reduci și tu din costuri când ești tânăr patron și vrei să faci profit. Și ce dacă am pe cartea de muncă salariul minim, cui îi pasă de pensie sau de credite? O să continui să stau cu chirie, cine vrea să-și cumpere casă în mizeria asta de București.
Din Irlanda au plecat la marea foamete din secolul XIX 1 milion jumate de oameni, abia acum, 150 de ani mai târziu, populația a ajuns-după un influx gigantic de imigranți-la nivelul de dinainte al catastrofei. Migrația a continuat în anii 70 în timpul crizei petrolului și apoi în timpul crizei din 2008 din care abia acum 2 ani Irlanda a dat semne că începe să-și revină.
Din România au plecat în ultimii 10 ani peste 4 milioane de oameni. Catastrofa nu a fost inevitabilă ca mana cartofului irlandez sau prăbușirea unui sistem financiar planetar. Noi nu am fost ocupați și torturați de o forță străină. Și cu toate astea, 4 milioane de români s-au mutat, zeci de mii dintre ei pe o insulă unde trage umezeala la șale, fericiți să își ia 2 servicii dacă asta înseamnă că pot rămâne aici, să meargă la coafor și pedichiură o dată pe săptămână.
Noi nu am avut foamete, ocupație, război.
Noi am avut securitate, Ion Iliescu, FSN și tot parcul de dinozauri scăpat în zarzavaturile din grădina bunicii.
Vreau să trăiesc decent. Asta zicea moldoveanca și asta zicea și clujanca, vreau să muncesc și să trăiesc decent.
În România decența există la Antipa, e împăiată imediat lângă condor. Ultimul exemplar a fost zărit acum 11 ani, undeva în județul Sălaj, și a fost omorât de un sătean cu un par.

Ieri a căzut guvernul și prima ninsoare strașnică de anul ăsta din București.
A fost la fel de frumos. Guvernul a căzut alb, îngropând sub 25 de centimetri de ordonanțe orice posibilitate de a avea alegeri în 2 tururi.
Ei și ce, toți sunt la fel și oricum chiar de s-ar găsi un nebun, credeți că ar putea să schimbe ceva? Dacă răspunsul este da, înseamnă că sunteți nebuni. Ba nu, naivi. Ba nu, proști.
Everything is everything.
În guvernul care s-a nins aseară era și Florin Cîțu.  Florin Cîțu e genul de nebun pe care partidele îl flutură ca să arate că încă se mai face politică romantică.
Anul trecut pe vremea asta scriam textul de mai jos.
Anii trec, guvernele cad, zăpezile de altă dat nu se mai întorc, Cîțu vorbește, mai dă-i în pizda mă-sii pe toți, nu vezi că sunt la fel?
Știți bancul cu omătul? O măt pe futa.

Rodrigo și-a făcut un bar în fostul cuib al unor curve, ultimul loc din tot centrul Palmei unde se vindeau droguri pe măsuță, în fața porții, heroină și cocaină ca portocalele și lămâile, servite pe tăvițe. A lucrat 6 luni, a zugrăvit, a refăcut lemnăria, a reparat țevile și a decorat de capul lui, cine era să-l ajute aici, printre străini, la 11000 de kilometri de casa lui. Căci, desigur, acasă, în Argentina, nu se poate trăi. 7 din 10 locuitori ai Palmei de Majorca sunt, zice Rodrigo, argentinieni plecați din praștia corupției din Buenos, se fură cu 6 mâini, ca zeitățile indiene, ca Shiva și Kali, și ultima mână este păstrată ca să stingă lumina.
E întuneric în Argentina, Rodrigo s-a lovit de mobile când a stat 2 ani acasă, a bâjbâit în bezna în care prietenii lui se descurcau perfect, căci orbii în țara văzătorilor sunt superdibaci, știu de exemplu unde poți să găsești un job la stat, să mergi 8 ore la serviciu, să nu miști un deget și să câștigi 2000 de dolari pe lună.
Parandărăt, contracte cu statul suprafacturate, criza nu mai bate la ușă, nu mai este nicio ușă care să reziste crizei atunci când statul te-a lăsat să dormi în câmp.
Rodrigo nu se mai întoarce. Mă întreabă de unde sunt, îi spun și îmi zice: we are both fucked. În România au reușit să vină cu bugetul pe 2019. El a fost făcut de Darius Vâlcov. Despre el, la un simplu search pe net am aflat chestiunile de mai jos. Dacă aș avea bani, aș cumpăra niște panouri pe care să scriu cine este Darius Vâlcov și de ce nu este singur și de ce nu o să scăpăm de Dariuși Vâlcov indiferent ce am face.
Dar nu am atâția bani. Așa că mai beau un vin cu Rodrigo, prinși în tristețea optimistă a omului cu insuficiență renală care mai are doar 49 de oameni în față pe lista de transplanturi de rinichi. Și niciunul nu este Arșinel.

Unu plus unu face 78.
Citesc CV-ul lui Darius Vâlcov. E cusut cu ață roz bombon. A făcut științe economice, ca mine. Dar eu sunt lucrător cu ziua în publicitate-cum zice Ciutacu, iar el este Richelieul PSD-ului.
La 23 de ani eu lucram la ProTv, câștigând 2 milioane de lei pe lună din care îmi plăteam chiria de 100 de dolari, țigările și îmi mai rămâneau bani de cremvuști și muștar Tecuci. La 23 de ani, Darius Vâlcov era uns director general al Băncii Populare pentru Dezvoltare Slatina. BPR a fost copilul unui giga-escroc, Emil Botea, și a dat faliment în 2001.
Zicea Ziarul de Iași pe 1 noiembrie 2001:
Datoriile catre deponenti se ridica la aproape 700 de miliarde lei, iar daca se adauga plata furnizorilor de servicii si datoriile catre stat se situeaza intre 700 si 800 miliarde lei. In acelasi timp, exista creante de 400 miliarde lei sub forma imprumuturilor acordate membrilor cooperatori si alte active a caror valoare contabila se ridica la aproximativ 80 de miliarde lei. BPR are in evidenta 50.000 de creditori.
Darius Vâlcov a stat cuminte în funcția de director general al unei cooperative de credit intrată în faliment până în 2004 când s-a mutat șerif la Octogon SRL, o fabrică de mobilă din Slatina care a făcut în ultimii 10 ani o singură dată un profit de aproape 3400 de lei (în 2008, după ce Vâlcov era deja primarul Slatinei), deși cifra de afaceri umblă la câteva sute bune de mii de lei.
Buuun. Dar să ne întoarcem un pic la epoca directoratului general la BPR, o cooperativă de tip SAFI, FNI, Caritas, care a ruinat zeci de mii de români gușteri, majoritatea votanți PSD, nu-i așa?
Aici scrie cu lux de amănunte genul de piraterie practicat de gașca de la conducerea BPR. Totul se înscrie în tipicul meschinăriilor ticăloase ale reptilienilor puiți de PSD. Mașini vândute cooperativei la prețuri astronomice. Imobile în care managerii locuiau dar care figurau în acte ca sedii ale băncilor. Împrumuturi pe șustache luate de Emil Botea, președintele BPR, cu aprobarea Consiliului de Adminsitrație, vezi bine.
Emil Botea a ajuns în pușcărie, pentru altă escrocherie, nu pentru giga țeapa de la BPR.
Dar de ce e important Botea și BPR?
Pentru că anul trecut vuia presa: Senatorul PNL Florin Citu considera ca, dupa atacul la adresa sistemului bancar, premierul Mihai Tudose ar trebui sa isi piarda functia. Totodata, liberalul sustine ca seful Executivului ar fi comis fapte penale si ca Liviu Dragnea si Darius Valcov ar intentiona sa transforme EXIM Bank intr-o “banca de dezvoltare a PSD”.
Noua generatie de baieti destepti isi face banca, iar cu ajutorul FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii, n.red.) isi pune in aplicare proiectele personale, nu pe cele de interes national. Nu mai conteaza ca EXIM Bank a fost creata sa sprijine exporturile romanesti”, sustine Florin Citu. (ziare.com, 31 august 2017)
Eximbank este condus de Traian Halalai.
Despre acesta, national.ro scria în 2014 următoarele:
Pentru a ajunge presedinte al celei mai mari banci detinute de statul roman, EXIMBANK, postura din care este cel mai bine platit bugetar, cu venituri lunare de peste 30.000 euro, Sorin Halalai si-a ascuns in CV experienta aproape penala acumulata ca angajat al unui infractor de frunte al sistemului bancar romanesc. Caci, fapt mai putin stiut, Halalai a fost o buna perioada de timp angajat al bancherului Botea Ion Emil – condamnat in dosarul Banca Populara Romana. Colaborarea lui Sorin Halalai cu Botea Ion Emil  – fost presedinte al Bancii Populare- s-a derulat in perioada 1999-2007, cand actualul presedinte al EXIMBANK a detinut functia de cenzor la societatea Interbrok SA. Pe langa compania selecta a lui Botea, Halalai a mai colaborat in firma Interbrok SA si cu Popescu Dumitru, unul dintre partenerii lui Sorin Ovidiu Vantu in firmele Gelsor. (tot articolul aici.)
În scandalul numirii la Eximbank intră și Banca Românească și Vlad Stoica, șeful cancelariei primului ministru, pe vremea aceea Victor Ponta.
Traian Halalai a fost propus la șefia Eximbank de Victor Viorel Ponta.
Același Ponta l-a numit pe Vâlcov ministrul finanțelor după ce, în toamna lui 2013, Vâlcov a fost șeful comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere din România.
Adică RMCG. Aia de cere acum niște miliarde despăgubiri statului român care a blocat intrarea pe lista UNESCO a Roșiei Montane.
Anul acesta, Ponta a spus la Adevărul Live, că Darius Vâlcov, consilierul Vioricăi Dăncilă, i-a propus şi lui, pe vremea când era prim-ministru, să tranfere banii de la Pilonul II de pensii ( administrat privat) la Pilonul I (administrat de stat).
Unu și cu unu face 78.
Cum zicea Lauryn Hill, everything is everything.
Uneori vedem spatele balenei când iese la suprafață să ia aer. Apoi se scufundă și noi rămânem în bărcuța noastră de cauciuc dând la guvide cu o bucățică de mămăligă. Fără să știm de ce, în minte ni se învârt cuvintele ăstea citite acum 30 de ani într-un caiet de amintiri:
Când se lasă noaptea peste părul tău, să-ți aduci aminte de numele meu.
Darius.

O femeie a murit într-un spital din Constanța după ce a așteptat 16 ore la Urgențe.
A fost palpată de o asistentă și lăsată să moară în spital.
Personalul medical era ocupat să facă șpăgi.
Nu știi ce să mai spui.
Sutane negre și halate albe, popi și doctori, nu știi cine-i mai al dracului dar sper ca iadul să aibă o secție de urgențe unde să îi fiarbă eterne 16 ore pe toți.
Am scris asta acum 2 ani când am fost cu taică-miu la spitalul municipal din Brașov.

Betoniera cocoșată e hrănită de cel mai bătrân zidar din lume. E mai scund decât coada lopeții, nu trece de 1,50, are o vestuță de lână peste șale și șapcă de ilegalist comunist. Îți rupe inima când îl vezi mutând nisip în gura betonierei în loc să stea pe o băncuță la Bușteni, să respire aer de munte, la cei 109 ani pe care îi arată.
Nu mai sunt muncitori. Nu ai de unde să angajezi.
Medicul de gardă stă picior peste picior la masă cu alți 3 colegi, la Urgențe Majore. În jurul lui, pe fiecare pat, sunt corpuri cablate, legate, însăilate, împunse, peticite. La unii ochii sunt vii, la alții măruntaiele sunt vii. Din ele ies gemete cuminți, ca o eșarfă înodată scoasă de un scamator pe gură.
Doctorul este plictisit. Nu prea ar vrea să spună cât trebuie să stea taică-miu în spital. Nu îi plac pronosticurile, așa spune doctorul și apoi, cu greu, se învoiește să îmi facă o favoare: poate o să-l ținem trei, poate șapte zile, lăsați-l aici, stă sub observație.
De la 17.30 până la 12 noaptea taică-miu a fost ținut sub observație de către omul invizibil. Omul invizibil a stat pe patul gol de lângă cel ocupat de taică-miu și de acolo l-a ținut sub observație. Taică-miu nu a știut, dar de ce ar trebui să știe el ce face omul invizibil? Important este că a fost ținut sub observație. Apoi, la 12 noaptea, a venit o asistentă și i-a pus o perfuzie cu glucoză. De ce la 12 noaptea?
Pentru că este o singură asistentă medicală pe mai multe secții. Asta îmi spune un medic de la Județean care îmi sugerează să stau calmă, ăsta e sistemul.
Nu sunt oameni.
Și chiar și atunci când sunt oameni, ei nu sunt neapărat oameni. Nu știu ce sunt, dar cred că au inimă de bauxită. De la bauxita asta sunt mereu iritați.
De ce ți pe dulăpior telefonul și cana? Totul trebuie să intre în dulăpior.
De ce?
Haide, nu stau la discuții.
Așa îi spune lui taică-miu, om de 72 de ani, asistenta-șefă. Fiind șefă, nu are voie să folosească pronumele de politețe. Dacă o prinde controlul că e politicoasă, va fi zburată instant și nu poate să riște așa ceva.
Nu puteți să intrați toți trei, așteptați aici, ne spune aceeași asistentă șefă. În secție, prin geamurile ușii, vedem o foială veselă de uniforme colorate. Cine or fi cetățenii ăștia? Cu o seară înainte, când asistenta șefă era acasă și își ungea cu antigel inima de bauxită, 3 indivizi în uniforme medicale, una în roz, alta în galben și un el în verde-castan, spărgeau semințe pe un ziar într-un birouaș vis-a-vis de salonul unde a fost instalat întru supraveghere taică-miu. Ei mi-au zis să îi iau apă, șervețele umede, 2-3 scutece iar eu i-am ascultat. Dacă mă puneau să aduc un arbore cotit, 4 coceni de porumb și un borcan de năut i-aș fi ascultat. Căci nu-i așa, erau în uniforme medicale, sunt cadre medicale, ei știu ce fac, te fac bine pe tine, idiotul care s-a stricat special ca să nu-i lase pe ei să spargă semințe și să stea pe chat cu iubi.
Iritare.
Medicul Apătăchioaie e ocupat. Iese într-un târziu cu analizele lui taică-miu, trebuie să o facă și pe asta, își înfrânge sictirul. Of. Dă să ne bage în birou dar e comisia-îi șoptește asistenta șef, nu pot să intre toți trei.
De ce?, întreb senină.
Doctorul Apătăchioaie mă fulgeră cu privirea și ne întoarce din ușă, poftindu-ne, iritat, cum îi șade bine oricărui profesionist, pe hol.
Îl întreb dacă pot să îl scot pe taică-miu și să-l mut la alt spital.
I se face rău de la bauxită domnului doctor Apătăchioaie, se încordează jignit, respiră greu, nu mai este treaba lui ce fac cu taică-miu, odată ce am pus întrebarea practic am și semnat externarea, el nu mai poate să spună nici măcar dacă îi pun în pericol viața scoțându-l din spital. Corzile-i vocale sunt împietrite.
Este statuia ofensei. Fără soclu. Doar statuia.
Se refugiază, insultat, după ușa termopan și cu asta basta, primesc fișa de externare de la o infirmieră posomorâtă și pe fișă nu e niciun tratament, nimic. Trebuie reinternat, atât a scris doctorul Apătăchioaie, monosilabic. Mai bine ar fi scris: Huo! Mori! Marș!
Nu sunt oameni.
Car lucrurile lui taică-miu într-un sac de gunoi, negru, printre BMW-urile din curtea spitalului. Mașinile medicilor, pacienții nu pot parca aici.
Sunt obosiți, muncesc mult, nu sunt destui doctori, îmi explică un coleg de la o clinică privată.
O să fie și congresul acum, într-o săptămână, nu mai pot fi făcute internări pentru că toți medicii sunt la congres și nu are cine să supravegheze pacienții.
Omul invizibil ar putea, nu?
Are și el un Volvo aici în curtea spitalului. Volvo-ul e vizibil, e singurul mod în care colegii medici și colegele asistente știu că omul invizibil a venit la serviciu și ține sub observație bolnavii, așa cum îi cere fișa postului.
Nici oameni invizibili nu prea mai găsești însă să angajezi la noi.
Au plecat din țară, se câștigă mai bine în Germania.
Ăștia de au rămas s-au băgat toți la Jandarmerie. Au fost bătuți de forțele lui Soroș pe 10 august și au și băgat, 32 dintre ei, plângeri penale la Parchet.
Taximetristul îi spune lui taică-miu că ulcerul gastric trece mai bine cu o cură de-o săptămână de lapte bătut. Exclusiv. Un unchi de-al lui a băut o săptămână numai lapte bătut și ulcerul s-a vindecat miraculos.
Haide domnule, nu fiți trist, dă-i în pizda mă-sii de doctori nesătui, o să vă faceți bine!!!, râde gros și mie-mi vine inima la loc.
Mai există oameni.
Dar umblă în mașini albe colantate cu taxi și nu știi cum ai norocul să-i găsești.