Archive

Monthly Archives: May 2020

Deci anul ăsta ne facem vacanțele în România.
Oricum, după smetia servită de pandemie peste ochii economiei, după ce bucătărese, chelneri, șoferi de Uber sau frizeri s-au trezit dați jos din autobuzu progresului, cu papornițele trântite în praf, tiiiit-tiiiit, mai trecem pe aici peste 12 ani, noroc bun!!!, cine dracu se mai gândește la vacanță?
Nu te poți întrerupe din supraviețuire ca să-ți iei, prin sindicat, vacanță la Saturn.
Și totuși, presupunând că ar exista sindicatul bucătăreselor rămase banană după ce-au alunecat pe coaja de Covid și sindicatu ăsta ar avea niscaiva bani puși d-oparte din care să trimită bucătăresele la mare, unde le-ar putea trimite pe litoralul românesc? Că premierul spune că e clar că trebuie să fie în România, să sprijinim economia.
Saturn, Hotel Sirena, 3 stele, un bloc construit de Piticu pe vremea când se fura cu măsură în țara asta, camere cu mobilă neoset, 1 săptămână în iulie, 2157 lei.
Când tastez pe booking, îmi face autocorect și îmi scrie Saturnia. În Toscana. Aceeași perioadă ca la Saturn, o vilă acoperită cu iederă, camere cu covoare orientale, scrinuri antice și draperii de brocart, terasa pe care îți bei vinul cu picioarele înmuiate în verdele pădurii care curge de pe versanți. 1 săptămână, 1966 lei.
Are rost să mă uit la Mamaia?
Hotel Astoria, 3 stele, 2584 lei.
Of.
Trebuie și ei să facă bani, să plătească chelneri, cameriste, spălătorese, femei de serviciu, recepționeri și bucătărese ca apoi ăștia toți să meargă prin sindicat la un hotel în Venus.
Cât ai vrea să ceară?
Vă mai amintiți de impozitul de solidaritate propus de agenția de măsurare a calității vieții, condusă de un fost securist, înființată de securitate în ianuarie 1990?
Impozitul de solidaritate ar fi trebui plătit de toți cei care câștigă peste 3500 de lei pe lună. Aceeași sumă la mine și la ofițerul care înșfacă o pensie de 7000 de euro pe lună. Aceeași sumă la un profesor universitar și la șeful vreunei agenții naționale, care duce acasă 27.000 de euro pe lună.
Solidaritate.
Adică  Împreună la bine și la greu cum zice popa dar el știe că, de fapt, e împreună la bine și la bine. La greu, fugi. Și iei cu tine și banii de pensie ai bunică-tii, oricum și-a trăit traiu, și-a mâncat mălaiu.
Solidaritate înseamnă la români că ăi mai solizi înving. Cine sunt ăi mai solizi? Ăia de au ridicat licitații pe stilul smuls, care sunt proprietari de hoteluri prăduite de la stat sau construite cu bani europeni pe care i-au ciordit cot la cot cu vreo față bisericească, până când să nu aibă și BOR-ul plaja ei cu șezlonguri sfințite?
Nu dragă, solidaritate se scrie solidarițâțe și înseamnă că sugi de la statul care îți dă solidarițâța să papi și tu. Trebuie doar să știi pe cineva ca să ajungi la solidarițâțe, o moașă, o felcereasă, o doftoreasă, pe cineva care să te mufeze la bani și gata. Toată viața o să ai imunitatea crescută după ce ai supt la țâța statului, crede-mă.
Solidaritate-Imunitate-Impunitate.
Pe litoralul românesc au crescut în ultimii 30 de ani spălătorii de bani și mizeria s-a dus în mare și marea a devenit mai neagră dar noi nu am văzut, prea ocupați să ne păzim buzunarele, refugiindu-ne cu lopățica, prosopul și colacul la bulgari și apoi la greci.
Cât mai departe.
Dar uite că lanțul pandemiei ne-a legat de pironul bătut în curte, rămâneți acasă și ajutați turismul național, ni se spune obsesiv de către politicieni.
Nu pot să nu mă gândesc că turismul național este un fel de nepotu sărman de la Vaslui pe care îl iei în casă, îl speli, hrănești și-l trimiți la școală, care într-o zi îți violează sălbatic nevasta și cele două fiice, ție îți dă o gaură-n burtă cu bormașina și fuge cu banii de universitate pe care i-ai strâns pentru fete.
Ce-i de făcut?
Să-și facă statul treaba pe care nu și-a făcut-o în ultimii 30 de ani. Să dea amenzi, să-i ardă pe mafioții care cer o căruță de bani pe servicii de nimic, să subvenționeze hotelurile cu management eficient, să dărâme cotețele construite cu autorizații mânărite,  și da, să naționalizeze hotelurile care au fost terfelite de interlopii care le-au preluat pe bombeu, după o pasă bine plasată a autorităților corupte.
Dacă tot am fost trimiși de zarul Covid-19 direct la căsuța de start a jocului de Piticot, poate avem o șansă să o luăm de la capăt.
Sper doar să nu fim prinși în Timequakeul lui Vonnegut, repetând la infinit toate greșelile, incapabili să ne smulgem din ele.
Solidaritate-Imunitate-Impunitate.
Naivitate.

Am scris în 2016 textul de mai jos.

 

Chinezoaicele sunt confuze. Care e vagonul în care trebuie să se suie? Trenul e mai murdar decât conștiința lui Hrebenciuc și numărul vagonului e ascuns sub un strat gros de jeg. Îmi mulțumesc că le-am ajutat și apoi îmi spun că un bărbat drăguț le-a cățărat bagajele la București, de pe peron în compartiment. Ce om de treabă, și-au zis. Un scumpic, căci bărbatul le-a cerut îndată să îl plătească pentru ajutorul acordat.
Stați liniștite, nu vreau bani.
Uhhhh, chinezoaicele răsuflă ușurate și apoi se așează timid pe banchetele pătate, în vagonul mai fierbinte ca Ana Lesko goală.
O altă chinezoaică întreabă dacă trenul are întârziere.
De data asta nu.
Toți turiștii din hotelul în care locuiește i-au spus că absolut totul întârzie în România și că ar fi cazul să se adapteze ritmului altfel o să-i pocnească țeasta.
-De ce nu protestează oamenii? De ce nu ies în stradă?
Chinezoaica nu e chinezoaică ci un element burghezo-moșieresc din Taiwan unde oamenii ies în stradă. Probabil pentru că au apartamente mici și urâte și programe proaste la televizor, sigur nu au Te pui cu blondele, așa că ies din casă, să protesteze.
-Dacă ar întârzia trenurile în Taiwan, ne-am duce să ne cerem banii înapoi.
Niște calici. Pe noi nu ne fac 50 de lei, de ce să îi cerem înapoi?
Taiwaneza e uimită de jegul românesc, de lipsa oricăror  facilități pentru călătorul sosit din străinătate să vadă Dlacula`s land. În gări nu sunt platforme pentru cei în scaun cu rotile sau pentru cărucioarele copiilor sau ca să nu-ți rupi spinarea ridicând valize monstruoase când ai putea să le împingi pe roți. Mașinile de la care cumperi bilete de tren nu au setare de limba engleză, bâjbâi în românește până un domn drăguț te ajută contra cost să te descurci. Stația de autobuz din Bran nu este semnalizată nicicum. Stai unde stau ceilalți turiști, sperând să oprească vanul condus de un psihopat în tricou murdar care te va duce înapoi, la Brașov.
-Ați putea face mult mai mulți bani din turism dacă ați vrea.
Am vrea dar asta ar însemna să facem lucruri, să turnăm platforme, să investim în softuri, să băgăm bani în indicatoare și în ghiduri, în autobuze și în trenuri.
Ce rost are?
Lucrurile merg și așa, prost dar inevitabil înainte.
Deunăzi făceam un inventar al grozăviilor consumate cu entuziasm nu mai devreme de anul 1999, vorbeam de otrava Busuioacei de Bohotin sau ciroza dată de Grasa de Cotnari, de salariile care ne aduceau, invariabil, să mâncăm o rafinată ceafă de porc cu cartofi prăjiți și salată mixtă la Pui de Urs, de cravata lui Năstase purtată la nunta Nadiei și a lui Bart.
Suntem departe de anul 1999, așa ne-am zis deunăzi și am închinat un pahar de bere artizanală. Dacă ne mișcăm la fel în continuare, în 130 de ani ajungem și noi ca Taiwanul, Coreea și chiar Japonia.
Dar unde ne grăbim oameni buni? Unde ne grăbim?

Zilele ăstea, poate de la soare, sunt obsedată de orbire.
Voluntară, mimată sau reală.
Vrem să vedem și vedem, văzul nu mai este un simț ci manifestarea unei credințe.
Cred în roșu, văd roșu. Cred în umed, văd umed.
Vedem conspirații, vedem belșug, vedem dușmani, vedem 5G, vedem progres, vedem civilizație.
Vedem individu care sare pârleazul locului în care a fost ținut în carantină, amendat de milițian cu 3000 de lei (bine i-a făcut, dobitocului), nu vedem banii plătiți de primării proprietarilor interlopi ai unor hoteluri transformate pe hârtie în spații de carantină, de 2 ori și mai bine prețul din vremuri normale plătit de turist pe camera de hotel.
Vedem cetățeni fugăriți cu termometru la intrarea în magazine, nu vedem cum Elan Schwartzenberg, Leni Udrea și alți băieți, scapă de dosare penale.
Vedem înmormântarea grandioasă a unui popă mort de coronavirus, nu vedem disperarea celor care și-au pierdut părinții în același fel, mânați pe repede înainte în cimitir, sub amenințarea amenzilor și deschiderii dosarelor penale în cazul nerespectării  reglementărilor.
Ochiul e doar un organ la mișto.
La fel de bine vedem cu fierea. Sau cu laringele.
Lumea nu va mai fi la fel, țipă proroci de plastic, turnați în forme, cu milioanele într-o fabrică în China.
Lumea va fi exact la fel. Orbită de prea multă lumină sau prea mult întuneric, alegând să vadă ceea ce crede și să nu creadă în ceea ce vede.
Realitatea e mult prea plictisitoare și noi avem nevoie de eroi, nu de contabili.
Cu frizeriile acum deschise, fiți pregătiți pentru ascensiunea unor oameni cu mustață care văd mai bine ca noi toți că lumea nu merge înainte, ci doar se învârte în cerc.
Mai jos e un text vechi de 2 ani. Despre orbire, cu dragoste și abjecție.

 

Bunică-tu era un nebun, îi spunea șchiopului șchiopule și chiorului chiorule.
Asta este una din mantrele maică-mii care consideră că onestitatea este semn clar de bădărănie. Desigur, șchiopul e șchiop dar nu îi spui asta în față, eventual îl întrebi dacă își dă cu Pronto piciorul de lemn și poate profiți de ocazie să comentezi mirosul fetid al picioarelor soțului, care are și două, dacă avea unul, ca șchiopul, ar fi fost mai acceptabil.
Trăim într-o cultură a ipocriziei și dublei măsuri. Ne abținem să spunem ce gândim dar nu pentru că nu vrem să rănim sentimentele ologului din fața noastră ci pentru că acesta este șef de departament, nu e bine să-l supărăm, ne va da afară.
Procurorul general este un om cu un schelet de dac hiperborean îngropat în dulapul rococo? Ei și ce? Nu vorbim despre asta. Ce-a fost a fost, nu a spus și domnu Cioloș că oricare dintre noi are legături cu Securitatea? Hai să nu mai vorbim despre Securitate, hai să vorbim despre magnolii. Ați văzut ce frumos au înflorit magnoliile?
Există agenții de publicitate populate cu protestatari de piața Victoriei care au contracte de milioane de euro cu instituții ale statului, parandărături generoase sub paravane virtuoase? Da, și? Te oftici că nu sugi tu banu public? Recunoaște, te oftici, de ce nu ai zis așa de la început că nu este vorba de contractele oneroase cu statul ci că nu mă poți suporta pentru că am succes și ți-a cășunat acum pe mine să mă distrugi.
Sunt ong-uri care accesează bani europeni cât să-și deschidă o cârciumă unde zic că fac educație civică și activități culturale și după 3 ani, cât cere programu european să stai deschis, o închid, vând echipamentele de bar și rămân cu 40.000 de euro? Așa și de ce am vorbi despre asta? În definitiv nu a umblat în buzunarul tău, a luat de la nemți și suedezi și norvegieni. Ăia au bani. Mai bine am vorbi despre Game of Thrones, ce crezi, în ce episod moare Cersei?
Șeful tău direct este copilul avocatului ăla care a fost în PRM, acum e în PSD, IQ 43? Păi nici nu vine la serviciu, deci nu face niciun rău, mai bine așa, dacă aveai un șef care te și punea la muncă și te și pipăia pe cur era mult mai grav.

Tăcerile înseamnă complicități și complicitatea e premiată.
Tăcerile aduc puncte bonus.
Social creditul nu a fost inventat în China. Social creditul este invenția corporațiilor care au cumpărat suflete cu scaune. Tu îl primești pe ăsta capitonat pentru că ai știut să nu zici nimic de procurorul general, tu îl primești pe ăsta cu fund de lemn pentru că te-a pus dracu să comentezi de ong-ul care ia bani europeni, tu îl ai pe ăsta cu 3 picioare pentru că ai comentat despre fiica avocatului care a trecut de la PRM la PSD.
Tu nu ai scaun.
Tu plimbă ursul.
Cine are gura mare trebuie să prindă cu dinții de ceafă ursul inadecvării și să-l plimbe. Mult să-l plimbe pentru că e clar pentru următorul angajator, șef, director, boss, președinte, că nu se poate baza pe tine. Că nu știi să vorbești despre Pronto, magnolii sau Cersei ci te mănâncă-n cur să îți spui părerea despre Securitate, parandărături, nepotism de parcă ne-ar păsa nouă de toate ăstea.
Social scoringul există și autocenzura există și autocenzura duce, în timp, la negare, aplatizare, teraformare.
Nu spun nimic pentru că nu văd nimic, îți spui.
Și în curând nu o să mai vezi.
O să fii orb.
Și nimeni din jur nu o să-ți spună că ești orb atunci când te va vedea lovindu-te de mobile. O să îți spună că pâcla asta alburie care-ți acoperă pupila te prinde bine, se potrivește chiar și cu bulinele de pe rochiță.
Orb la orb nu-și scoate ochii.

8 din 10 români spun că ar renunța la drepturile și libertățile lor pentru a rămâne în siguranță într-o situație de criză similară celei generate de virusul SARS-CoV2.

Jumătate dintre români cred că statul a ascuns informații importante în această criză și același procent cred că statul și presa au avut o înțelegere pentru a trunchia, denatura sau limita informații cu privire la COVID – 19.
(sondaj realizat de IRES în perioada 13 – 14 mai 2020)
La 30 de ani de la duminica orbului, rima mânioasă Ați mințit poporul cu televizorul scandată în Piața Universității de cei care i se opuneau lui Iliescu a ajuns să fie îmbrățișată chiar de votanții acestuia și de copiii celor care au găsit droguri la penețeu.
Ce informații importante a ascuns statul?
Despre numărul de morți? E mai mic sau mai mare?  Poate despre un tratament existent pe care îl primesc numai șmecherii sau despre faptul că virusul nu există?
Statul a ascuns informații importante, dacă românul avea acces la aceste informații la timp ar fi…ce ar fi făcut românul? S-ar fi dus cu furci și topoare peste milițianul cu pensie specială și amantă la primărie care a infectat un spital întreg? Ar fi investit poporul în acțiuni la companiile farmaceutice sau și-ar fi deschis firme de pompe funebre, nu saloane de mani pedi? Nu și-ar fi cumpărat poporul atâta hârtie igienică și drojdie? Ar fi sărit să-i ardă un pumn în falcă milițianului în civil care a torturat un petrecăreț, la el în curte, în luna aprilie?
Nu, ăla merita să-i rupă capul milițianul, că nu a ascultat de ordonanța militară.
8 din 10 români pasează cartoful fierbinte al drepturilor și libertăților în poala lu domnu șef, invitând la totalitarism. Ia domle ăsta de aici, că mie nu-mi trebuie probleme. Eu vreau dăcât liniște, să-mi văd de treaba mea, că toți sunt la fel, săracu și-n comunism, și-n capitalism e tot sărac și bogatu tot bogat.
Firesc. Oamenii ăștia știu că drepturile și libertățile sunt doar niște enunțuri goale, securiștii te urmăresc și în dictatură, și-n democrație, milițianul te-mpușcă pe holul blocului și-n democrație, și-n dictatură, talpa țării e la fel de murdară și-n democrație, și-n dictatură.
Ce s-a întâmplat cu dosarele Revoluției, Mineriadelor, 10 august? Au fost judecați cei vinovați pentru uciderea și rănirea a mii de oameni?
Nu.
Și atunci ce e asta drepturi și libertăți?
Ce-am avut și ce-am pierdut?
Dacă nu renunț eu la ele, mi le iau ei oricum.
Dar întrebarea este: ce îmi iau?
Într-o țară unde se dau jde milioane de euro amenzi care sunt șterse de Curtea Constituțională din pix ca în bancul cu iepurașul pus de urs pe lista celor care vor fi mâncați, și nu poți să mă ștergi?, ba da, jap, într-o țară unde ți-e frică s-adormi să nu-ți fure ăștia ghetele din picioare, într-o țară unde Voiculescu sau Sârbu, Dragnea, Udrea sau Hrebenciuc își păstrează averile făcute din hoție, în schimb băbuțele care vând leuștean sunt arse de sectorist, într-o țară în care copilul unui șmecher din fotbal beat și drogat omoară oameni și scapă de dosarul penal, ce drepturi și libertăți ai?
Filmat la o nuntă acum vreo 15 ani, Adrian Minune dezleagă înțelept misterul conceptelor pentru care omenirea a decis, stupid, că merită să moară.
Toți banii din lume nu există. Zice Adrian.
Toate drepturile și libertățile sunt un miraj.
Ciudat este că 2 din 10 români nu au înțeles încă asta.
Încă 30 de ani și în duminica orbului din 2050 vom vedea mai clar ca niciodată câtă dreptate are Adrian.
Minune.

Sâmbătă, Mihnea m-a întrebat ce fac, acum că s-a dat drumu la muzee în România, deschid și eu muzeul comunismului?
Am râs, eu sunt în Spania dar hei, taică-miu ar putea să se umple de bani acum. Sunt sigură că românul ieșit de după cortina lui Vela, se va năpusti să viziteze trecutul populat de penurii similare de hârtie igienică și drojdie, oficiali poposiți în vizite de lucru în teritoriu și victorii ale partidului trâmbițate la jurnalele de știri.

Desigur, Mihnea era ironic.
Muzeul traiului în comunism a primit în 5 luni de la deschiderea oficială 12 vizitatori români. O duzină.
Românul a aruncat un piaptăn în spate și din piaptăn a apărut o pădure și pădurea l-a despărțit de trecut. Ciufulit-că acum nu mai are piaptăn-românul s-a dat jos de pe cal și s-a așezat să-și tragă sufletul. Dar ce să vezi, trecutul și-a făcut loc printre copaci și pe când românul dormea lângă foc, i-a ciordit bocancii.
Desculț, românul s-a suit din nou pe cal, încercând să scape într-un viitor cu magazine pline de drojdie, hârtie igienică și margarină.
Și a aruncat în spate o oglindă, din oglindă s-a făcut un lac, lacul l-a despărțit din nou de trecutul care îi furase bocancii. Românul s-a liniștit.
Comunismul e departe, peste lac. Și se știe că nu știe să înoate.
Însetat, românul s-a dus la lac să bea apă.
Din apă s-a uitat la el trecutul pe care nicio apă nu-l lasă-n urmă.
Îngrozit, românul a vrut să fugă, dar cineva îi furase calul.

Muzeele nu-și au rost într-o țară desculță, fără cal.
Muzeele au costuri pe care nu le pot plăti fără vizitatori. Cum australienii, englezii, americanii, israelienii, nemții vor reîncepe să viziteze România în probabil cel mai devreme 6 luni, înseamnă că muzeele sunt inutil deschise pentru că nimeni nu va intra în ele.
Și atunci nu, mai bine, le transformăm în frizerii sau saloane de masaj sau mani-pedi?
În love-hotels închiriate cu ora?
În grădinițe pentru câini?
În paladare, cum existau în Cuba pe vremea lu Castro?
În cabinete pentru psihologi? Sau cabinete stomatologice?
Orice, numai nu revizitarea trecutului. Nu ne interesează, el e aici, cu noi la masă. Nu face social distancing.
România a trecut din starea de urgență în starea de alertă deși niciodată nu a ieșit din starea de durere-n cur de la căzătura din 1945.

Am scris postu de mai jos în septembrie 2019. Doamne, ce vremuri, cine ar fi crezut că o să le regret?

Penny mănâncă parizer și pufuleți și spune că nu e atât de rău pe cât se aștepta. Loyd încuviințează. Apartamentul în care e Muƶeul Traiului în Comunism este, spun ei, la fel ca orice casă din Australia de acum 70-80 de ani.
Vorbim despre oamenii cu existențe bidimensionale din blocurile dormitor, înghesuiți ca niște bucăți de vată în vârful pantofilor prea mari ai partidului care au călcat țara asta în picioare.
Răsfoiesc un Cutezătorii din 26 ianuarie 1981. Pe copertă Ceaușescu salută cu o cravată de pionier la gât. Are deja peste 60 de ani dar călcătura e decisă, cătătura neînfricată. Pe fiecare pagină din cele 16 ale revistei pentru elevi este Ceaușescu: adresându-se mulțimii, dansând cu Elena prinși într-o horă de copilași îmbrăcați în costume populare, privind negru dintr-o poză a adolescenței lui în ilegalitate, scrutând viitorul dintr-un portret cu sonde, țărănci cu năframe și munți înzăpeziți.
Tatăl națiunii.
Decretul cu raționalizarea mâncării, cartelele, kilu de ulei și făină, zahăr și ulei, a fost bun, spune un amic. Românii nu erau atunci grași, înfășurați în burți și cefe cum sunt acum, românii mureau de grija zilei de mâini dar mureau sănătoși, nu ca acum plini de diabet și cancere.
Partidul nu a vrut să fim bolnavi, ne-a dat soia care, se știe, e sănătoasă, ne-a păzit de bolile capitaliste ale consumului excesiv, România dodoloață, România dodohoață.
Și hai să fim serioși, zice amicul meu, toată lumea avea pe cineva la țară și puteai să faci rost de mâncare dacă voiai, nimeni nu a murit de foame pe vremea lui Piticu.
Decât creierul.
Ținut doar pe firmituri, epuizat de statul la cozi și hrănit doar cu felii de pâine unse cu untură, creierul nostru a crăpat cândva în anii 80. Îi purtăm hoitul în noi, așa cum unii își poartă piciorul amputat în amintire.
Pe ecranul Diamantului din 87, Ion Iliescu îl înfierează în 22 decembrie pe Ceaușescu, acest om fără inimă, fără creier, fără rațiune-strigă un revoluționar din spate.
Fără rațiune, repetă mecanic Ion Iliescu și apoi invită toți cetățenii care vor să reclădească societatea să vină la CC.
Penny mă întreabă cine e omul. Îi spun: Un criminal.
Mai trăiește?
Da.
A fost judecat?
Nu.
Ce mai contează dreptatea atâta timp cât avem margarină și pâine și blugi și adidași?
Îmi amintesc de halatele de atelier ale băieților pe care desenam cu pixul logouri faimoase, nu conta ce, țigări, mașini, electronice, băutură, nume de trupe rock.
Ca războinicii africani protejați de glonț de rugăciunile vracilor, halatele cu inscripțiile occidentale te protejau de comunism. Odată îmbrăcate, nu mai erai pe strada Mercur din Brașov ci în Chicago, Michigan, cu băieții.
Și cum au intrat brandurile ăstea peste noi, frățioare!!!!!
Ravagii au făcut, ne-au decimat ca pojarul populațiile imperiului aztec și al celui incaș, niciun anticorp la consum nu aveam, așa supli și flămânzi cum ne ținuse partidul cu dieta științifică.
Grasă și frumoasă, așa spunea bunică-mea că trebuie să fie o femeie.
Grăsimea era pentru boieri.
Acum este pentru săracii care mănâncă chimicale.
Ceaușescu era slab. Imaginea cu el mort, privind gol către cer, cu pieptul plin de găuri de gloanțe prin care a ieșit sufletul lui de țăran rătăcit, e înțepenită pe ecranul televizorului.
Mesianism.
Tatăl Națiunii a fost executat de națiune și înlocuit cu un alt tată și apoi tatăl ăstălalt a fost dat la o parte de un alt tată și noi nu mai creștem niciodată, stăm cuminți să vină un tată să ne conducă pentru că noi suntem legați la ochi, bâjbâind orbi în marele supermarket promis de ceruri, acum și pe pământ.

Au început, timid, să îmi vină mailuri de la companii aviatice, newslettere de la agenții de turism, oferte de la companii de travel. Mi se propun călătorii în New York și expediții în Botswana, drumuri de seara în Praga și nopți pe barosăneală în hoteluri din Londra.
Nu am mai călcat într-un avion din 5 martie, probabil cea mai lungă perioadă din ultimii 20 de ani în care nu am zburat. Nu sufăr de sevrajul călătorului căci am avut norocul să nu îmi petrec cele două luni de arest la domiciliu în România, închisoarea mea de toate zilele din care evadam o dată pe lună, mituind gardienii, căutând umanitatea în alte popoare. Cer atât de puțin, un salut cu zâmbet, un pahar de apă gratis la cârciumă, un cu ce te pot ajuta? sincer.
Geaba am hârtie igienică și drojdie dacă nu am casierița care-mi spune că totul va fi bine, cald, firesc.
Geaba am spitale cu echipamente, instrumente, roboți, dacă asistenta și medicul și-au rătăcit omenia ca pe-o telecomandă în faldurile serviciului-canapea, nu-i de găsit, așa că pufnesc, icnesc, te stuchesc, nereușind să schimbe canalul pe care dau la sapă fără plăcere, ca un ocnaș condamnat să ia temperaturi, să schimbe țucaluri, să moară de plictiseala de a fi bun. Când tot ce vor este să fie RĂI.
Să își scoată pârleala de a sta în locul în care, dacă ești bun, ești prost.
Geaba avem măști, FFP3, FSN1, PDSR2. Ni le punem nu ca să ferim aproapele de virus ci ca să nu ni se vadă rânjetele de hienă când adulmecăm sânge, slăbiciune, naivitate.
Un prost, să-l facem.
Un amărât, să-l abuzăm.
Un fraier, să-l folosim.

Românii își fac cruci, se împărtășesc cu aceeași linguriță și urăsc cu pasiune TOTUL. Ziua în care s-au născut, locul în care s-au născut, faptul că s-au născut.

-Diii boală, zice țăranul român pocnindu-și calul.
Animalul care-l ajută să-și are pământul, să-și care porumbul, este boală.
Suntem bolnavi de ură.
Virusul trece, dușmănia rămâne.
În România nu trebuie să se termine starea de urgență niciodată.
Muntenegru își face reclamă ca destinația COVID free.
Eu cred că noi trebuie să ne construim brandul turistic pe Locul în care Epidemia de Ură nu trece veci.
Nici nu are cum, la prima vedere, majoritatea suntem asimptomatici.

Am scris textu de mai jos în 2018.

  1. A făcut al doilea atac cerebral în 2 săptămâni, ăștia cu salvarea vin greu și nu au unde să îl ducă, nu sunt paturi, haideți la Colentina, că am relații acolo, zice soția și șoferul de pe mașina salvării se învoiește și-l descarcă la Colentina unde pilele soției nu par să funcționeze, dar nu-i nimic, ea insistă, se roagă, scoate plicu, umple plicul, plasează plicul, tu nu înțelegi că nu sunt paturi?, se răstește doamna doctor după ce plicul îi intră în buzunar, uite ce mă pui să fac, trebuie să dau vreun bolnav acasă ca să-ți bag bărbatu. Noroc că fiul omului cu fața înghețată în pareză scoate telefonul și începe să filmeze și atunci doamna doctor se dă peste cap de 7 ori și apare în dinți cu un salon de 8 paturi, doar 4 ocupate, o fi dat afară 4 bolnavi ca să fie sigură că ăștia de vin cu pareze și soții cu plicuri au unde să intre.
  2. Este consultant IT, câștigă bani frumoși dar vrea să facă ce îi place. Adică un bistro cu mâncare vegetariană. A închiriat un spațiu undeva la Timpuri Noi și a mers să bată la ușă pe la vecini: bună ziua, o să fac un bistro aici, o să fie cu…
    NICIODATĂĂĂĂĂ NU O SĂ FACI UN BISTRO ACI!!!!! a urlat șeful asociației de locatari și i-a trântit ușa în nas. Ea și-a dat seama că în sectorul 3 nu este nevoie de consimțământul asociației de locatari și a continuat amenajarea. A trebuit să schimbe instalațiile de apă și pe cea electrică, a pus prize, a zugrăvit, văruit, a dărâmat și construit. Totul cu pile. Îmi spune: în țara asta nu se poate rezolva nimic doar cu bani, trebuie să cunoști pe cineva. 
    Îi e frică de vecini, dacă o să arunce ciorbe pe geam sau o să scuture în capul clienților găleți de gunoi. Se gândește să îi cheme înainte de inaugurare, să le dea o masă, să îi mituiască întru bună purtare.
  3. Este milionar în euro, ortodox, antisemit, antihomosexuali, tată, soț, patron, proprietar, român. Mândru că e român. Nu se amestecă în scandaluri politice, toți sunt la fel, Dumnezeu e sus și vede. Și Dumnezeu, de acolo de unde e, a văzut că toți sunt la fel și că mai bine stai deoparte. Tu de ce nu stai deoparte? Te mănâncă în fund? Oi fi homosexual dacă te mănâncă în fund.
    Tot ce e rău, vine din Occidentul decadent care și-a pierdut valorile. Tot ce e bun vine de la biserică. Nu orice biserică, nu protestanți sau papistași, nu catolici sau pocăiți. Ortodocși.
    Și Teodosie al Tomisului? Ete na, așa ești tu, cauți nod în papură. Dar taxa asta nouă, dacă vrei să filmezi și să pozezi în biserică?
    Foarte bună, e casa Domnului nu domeniu public. 
    Casa Domnului nu plătește impozite, casa Domnului e făcută din bani netaxați, de multe ori banii mei, casa Domnului e construită, uneori, în mijlocul parcului național…
    Exagerezi. Și tu, și Mungiu. O fi el un regizor bun, dar uite, aduce mizerii d-ăstea de filme cu homosexuali. Cui fac bine filmele ăstea care arată doar urâțenie și murdăresc sufletele tinere? 
  4. În căruciorul de cumpărături am îngropat 568 de lei în hârtie igienică, apă minerală, lapte, pâine, ceaiuri, 2 pachete de cafea, o bucată de slăninuță, una de lebăr, un pachet de unt, 300 de grame de telemea, 2 iaurturi, 3 avocado, mere, coriandru, busuioc, o sticlă de malbec și 3 pungi cu fistic și caju. Clipesc privind bonul pe care produsele se înșiră ca un batalion ocupând pozițiile pe o hartă militară. Când s-au scumpit toate? Cum reușesc ai mei să trăiască dintr-o pensie de 1780 de lei? Trăiesc sau supraviețuiesc? Unde e linia care separă cele două concepte?
  5. Copilul are 3 ani și e bolnav. Ea e medic, el e economist, nu s-au căsătorit deși amândoi sunt credincioși. Copilul însă e bolnav, trebuie dus la Viena, ea e medic și știe că nu-i chip să-l bagi în spitalele românești. Mătușa, tot medic, îi spune așa: copilul e bolnav pentru că voi nu sunteți căsătoriți, trăiți în păcat. Copilul e bolnav din cauza voastră. Dârdâie în rochie de mireasă în biserica pustie, cu 8 rude rebegite strânse sub fresce cu Lazăr privind încruntat lumea la care a fost readus fără să o ceară. Dormeam în pizda mă-sii și voi m-ați trezit, asta spune fața lui Lazăr și eu râd în barbă în timp ce popa strânge coronița, e prea largă și îi cădea mirelui peste ochi. Acum că păcatul s-a dus, drumul până la Viena o să fie doar de plăcere, boala va dispărea ca prin minune.
  6. ROBOR-ul a crescut, importurile au crescut, nu sunt bani, leul e slab, inflația gigant, clasa de mijloc nu există, pensionarii sunt mai mulți decât ăia de muncesc, cei mai mari investitori în economie sunt românii plecați la muncă afară care trimit lunar bani familiei. Weimarul a produs pe acest fond nazismul. Regatul român a dat legionarismul. Băieți în bundițe apără țara de homosexualii lui Soroș. În sala de cinema, femei cu icoane cântă imnuri religioase. Poliția nu intervine. Prietenii mei își fac bagajele și se mută în Germania și Suedia. Ducă-se, niște homosexuali soroșiști mai puțini.
  7. Ministrul citește litania. 2 ore. Spune: ieste. Spune: iecsplicații. Spune: Kiovieși. Nu este sfârșitul lumii, știu. Este însă sfârșitul răbdării. Ei oare nu știu că au martirizat-o pe Kiovieși? Ei oare nu știu că zeci de mii de oameni vor ieși în stradă? Ei oare nu știu că astfel i-au băgat lui Iohannis bartai ghiuleaua pe țeavă? Mișcarea lui Tudorel  îmi amintește de povestea unui cetățean argentinian care și-a ucis familia și a înscenat un atac asupra fermei, împușcându-se în cizmă ca să demonstreze că și el s-a aflat între victime. Împușcându-se în cizmă, nu în picior, doar în cizmă.
    De ce sunt atât de proști?
    De ce sunt atât de răi?
    De ce sunt atât de orbi?
    Undeva, într-o vilă în Pipera, un cuib își unge căpitanul. Anul este 1927. Să facem o țară ca soarele sfânt de pe cer. Chemați electricienii. Și țineți cont că dacă vrei să pui o priză nouă te costă cam 1000 de euro.Sărăcie, bigotism, prostie, impostură, naționalism, adunate toate dau fanatism și eroi-erori care ne trimit 170 de ani înapoi. Problema este că suntem deja 100 de ani în urmă. Nu-i de mirare deci că avem boieri, argați, iobagi și domnitori. Trăim într-un nesfârșit secol XVIII, incapabili să spargem blestemul istoric.

 

În 1999 pe vremea asta lucram la Curentul. La sfârșitul lui martie, plecasem din București cu trenul, o borsetă cu 2000 de dolari, un laptop de 17 kile, un mobil de 3 și un rucsăcel cu chiloți și tricouri, să scriu despre atacul NATO asupra Iugoslaviei. După 3 săptămâni în Skopie, am sărit pârleazul pe la Ohrid în Albania și, după 5 ore pe cea mai sinistră șosea din Europa, am ajuns la Tirana.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să iau legătura cu ambasada, de la ei trebuia să trimit faxurile către ziar, ei îmi asigurau spatele în caz că, Doamne Ferește, pățeam buba. M-am întâlnit cu atașatul cultural, i-am uitat numele, un individ care părea să sufere de amnezie și privea mahmur lumea, părând să spună: am băut și eu două citirici la petrecerea lu Doruleț și m-am trezit cu șireturile legate, pastă de dinți sub nas și atașat cultural la ambasada României din Tirana.
Omul nu înțelegea nimic și cred că, după 30 de minute de la momentul în care am dat prima oară unul cu ochii de altul, mi-a cerut să-i pun o pilă lu copilă-su să lucreze la PROTV, măcar atâta putere să aibă și el dacă tot e un mușchi încordat în corpul diplomatic.
Atașatul militar părea și el să fi pierdut la Popa Prostu dar măcar el lucra să-și mențină cu alcool starea de confuzie. Avea capul roșu ca un deget strivit la ușă și o magnifică sete, dar cel mai tare îmi plăcea la el camaraderia, înțelegea că suntem toți grămadă în același rahat și că niciunul dintre noi nu merita asta.
Spre deosebire de ambasadorul cu mânuțe moi și umede ca niște ore petrecute în saună cu Adrian Năstase, care afișa un dispreț uriaș pentru noi, cetățenii de rând.
Ambasadorul avea, pe lângă dermatita rozacee care îi orna figura cu pete gigantice roșii, siguranța că războiul ăsta o să transforme peste noapte România în regina balului, UE și NATO, toți se vor bate să facă afaceri cu noi și tot noi, urmașii dacilor, vom decide cum e cu contractele de reconstrucție a Balcanilor.
Ăăăăă, mă scuzați, aș vrea și eu să beau ce beți dumneavoastră, i-am spus și el a fost jignit de tupeul unei mucoase să-l învețe politică externă. Nu că asta ar fi fost interesul meu ci doar, sincer, să beau ce bea el.
Și cum stăteam noi de vorbă, zi de zi sau măcar o dată la 2 zile, explicându-mi cum lunile care urmează vor aduce abundența în România, la ușa ambasadei a venit o fată blondă cu părul negru la rădăcină și ochi speriați, avea vânătăi pe gât și arsuri de țigară pe ambele mâini. Fugise de la niște proxeneți care o torturaseră luni de zile. O vânduse iubitul ei, era dintr-un sat din Botoșani. Plângea blând, ca o icoană într-o biserică, și ambasadorul a anunțat-o că nu poate să stea acolo.
Normal, vreau să merg acasă, a spus fata. Vă rog ajutați-mă să ajung acasă.
Și ambasadorul cu mâini umede, s-a spălat pe ele, la figurat s-a spălat, că erau atât de umede încât ar fi putut să spele și mâinile altora cu apa ieșită dintr-ale lui, și a zis că ambasada nu are bani ca să trimită toate curvele acasă.
Statul român nu poate să țină pasul cu târfele plecate la produs care, după ce dau de dracu, vin la stat să le ajute.
Cam așa a zis ambasadorul și eu, din banii lui Vântu cel interlop, am plătit bilet de autobus până la Skopie, i-am cumpărat mâncare și apă, i-am dat bani de buzunar și i-am plătit și biletul din Skopie la Sofia și de acolo la București.
Era 1999, ce așteptări puteai să ai de la corpul diplomatic, mai ales la ostracizații în funduri d-ăstea de lume, cum era Tirana?

21 de ani mai târziu.
Europarlamentarul Ramona Strugariu scria despre consulul român la Marsilia, Iulia Boje, și durerea-n fund afișată față de soarta unor studente Erasmus blocate în Franța de criza Covid.

Zice Strugariu:
“I-am scris frumos şi elegant doamnei consul de la Marsilia, Iulia Boje, cu rugămintea de a ajuta la repatrierea a două studente Erasmus aflate într-o situație dificilă şi cu resurse limitate, lucru pe care consulatele au această misiune şi responsabilitate să îl facă. Guvernul României ne-a asigurat că studenții din afara granițelor şi bursierii Erasmus sunt o prioritate, Comisia Europeană a cerut guvernelor să îi trateze ca pe o prioritate – citez din răspunsul comisarei Gabriel la scrisoarea colegului meu, Dragoş Pîslaru : “Our foremost objective is the safety and protection of all Erasmus+ and European Solidarity Corps participants. We therefore fully support the implementation of the protective measures undertaken by the EU Member States, while trying to alleviate as much as possible the drawbacks for the programme participants and involved organisations.
As Erasmus+ and European Solidarity Corps mobilities are implemented via National Agencies situated in the Member States, our key line of action is to coordinate and guide the National Agencies in dealing with this unprecedented situation so that they can provide all necessary information and support to the affected organisations and participants.”

Doamna consul mi-a răspuns destul de rece că a rezolvat problema – lucru neadevărat, întrucât una dintre studente tocmai îmi semnalase că nu, deşi a scris la Consulat în repetate rânduri. Am revenit la fel de politicos cu rugămintea de ajutor. Mi s-a răspuns cu acelaşi ton, chiar mai iritat, şi cu o ireală referință la proverbiala rută pentru maşină ca şi în cazul medicului român.
Am reluat dialogul cu rugămintea mai fermă de sprijin şi solicitarea de a mi se comunica dacă reprezentanții din Consulatul României la Marsilia intenționează să îşi facă treaba sau continuu demersurile la un alt nivel.

Ultimul răspuns este de-a dreptul o sfidare.

Prin urmare:
1. Mâine la prima oră voi scrie la MAE şi premierului, cu solicitarea de a soluționa acest caz şi a găsi soluții / a avea indicații clare şi sprijin financiar pentru toți bursierii Erasmus care trebuie să revină în țară; se pot prioritiza resurse şi este nevoie de reguli clare pentru repatrierea studentilor. Este scandalos să vă lăsați tinerii pe drumuri aşa. De asta nu se mai întorc în țară.

2. Cer public retragerea doamnei Iulia Boje din postul de consul la Marsilia şi sper că nu îşi va continua cariera în diplomație pe banii statului român şi ai cetățenilor pe care îi ignoră. Înțeleg că nu e la prima abatere, a fost retrasă şi de la Torino, iar la Marsilia, din relatările de presă, este cea care a chemat jandarmii la alegerile europarlamentare şi la referendum pentru “disciplinarea” românilor din diaspora care voiau sa voteze.”

Problema e mult mai adâncă decât pare.
Statul român lucrează cu dublă măsură în tot ceea ce face.
Cărați cu autobuzu la mitingurile PSD nu sunt numai pensionari sărmani și popi speriați de homosexualii care fură copii ci și ciorditori, curve, metiliști, fauna Las Fierbinți care populează orășelele și comunele patriei.
La ambasadele și consulatele României nu fac coadă și se bat cu jandarmii la fiecare rând de alegeri din ultimii 6 ani, doar academicieni, bursieri Erasmus și cântărețe de operă, ci și prostituate, gunoieri, șuți și florărese.
De ce votul lor nu le garantează aceleași drepturi ca ale bursierilor Erasmus?
21 de ani și scârba diplomaților români pentru pulime este intactă.
Da, Iulia Boje și toate uneltele sistemului ajunse prin sforării să ocupe posturi pentru care nu au nicio pregătire, trebuie retrase. Și înlocuite în primul rând cu oameni.
Care înțeleg că între Udrea și fata din Tirana sau între Dragnea și hoțul de buzunare din Paris doar șansa a creat o diferență, nu alegerea meseriei.
Dar asta e valabil și pentru politicienii români din parlamentul european.

Din peste 350 de răspunsuri la întrebarea mea: știți pe cineva bolnav de gripa lui Covid, în România?, undeva pe la o cincime zic că nu. Nu știu, nu au auzit, au întrebat prieteni și nimeni nu știe, o asistentă mi-a zis că nu a văzut picior de covidean la ea în spital și un domn antreprenor a spus că are o fabrică unde muncesc 1000 de oameni, toți sănătoși tun.
Ceilalți 80% au câte-o mamă sau bunic mort, soți, verișori sau prietene intubați, au vecini sau prieteni care s-au întors de la ski din Austria cu pachețelul cu Covid sau au fost infectați de milițianul mincinos, plecat cu amanta în Israel, cel căruia e neconstituțional să i se taie pensia specială.
Am întrebat despre România și mi s-a spus despre bolnavi în Italia, Germania, Elveția, Spania, UK, SUA, Suedia și chiar Indonezia.
Am insistat pe România căci m-am gândit că multă lume nu spune că-i bolnavă, de groază că-și pierde serviciul sau e dată afară din bloc, vezi povestea medicului rezident gonit, de teama virusului, de proprietara apartamentului în care stătea cu chirie.
Statul Național Unitar Român este un goblen făcut din 19 milioane de state naționale unitare și indivizibile, unde sub drapelul propriei frici, stăm cu tigaia pitiți după ușă, gata să-i ardem una-n frunte oricui îndrăznește să ne treacă pragul.
Marea Maioneză din 1918 s-a tăiat atât de adânc încât 300 de ani de frecat cu lămâie și apă caldă nu are cum să o repare.
Îngrămădiți în Projects, în buzunarele anarhiei pe coasta de Est a Americii, locatarii nu aruncă unul pe altul cu clor, celule sociale neatacând absurd pe unul de-al lor doar pentru că pare un transplant, parte dintr-un sistem oprimant, ci înțelegând că trebuie să atace sistemul.
În România, avem noile hibakusha, supraviețuitori Covid care sunt discriminați de angajatori, domle, eu nu vreau să mă-mbolnăvească, că am citit eu că te poți îmbolnăvi de nenumărate ori într-o lună, ca fotbalistul ăla italian care a fost de 4 ori găsit pozitiv. Și nici testele nu sunt sigure, dacă iau virusu și crăp, că uite, eu am certificat de handicap care arată că aveam astm când eram mic, e drept că l-am folosit ca să primesc loc de parcare pentru sandilăi, să intru moca la film și să merg gratis cu trenul. Dar să nu vă prind eu cu infectați la mine.
Ori poate ești gravidă și te pune dracu să tușești, fug doctorii de tine ca de seara de poezie patriotică, n-au echipamente, du-te domle să naști pe câmp dar mare grijă la iepurași, că iau și ei Covidul și-l pot da mai departe lu Alba ca Zăpada și piticilor și prințului frumos. O să cadă secerată de molime lumea basmelor.
Mai bine mergi pe burtă, mă rog, complicat când ești gravidă, nu zici nimănui nimic și spui că ai luat buba din maternitate. Dacă e să te testeze. Dar probabil nu o vor face, că testele trebuie ținute pentru popi, secretari de partid și consilieri județeni.
Și cum nimeni în jurul nostru nu spune că este bolnav, credem că suntem sănătoși.

Uite-l pe vicepreședintele Crucii Roșii România, Viorel Cataramă, tâlharul SAFI, implicat într-un catralion de ticăloșii financiare, aruncându-se demonstrativ să salveze economia în mijlocul unui grup de cetățeni dintr-un sat-focar de infecție.
Vrea să se îmbolnăvească, a spus el, ca să demonstreze poporului că e prostit pe față, că  oamenii trebuie să se întoarcă la muncă, la fel ca înainte. Cine crapă, crapă, așa a vrut Ăl de Sus să crape, ar fi crăpat oricum, de accident de mașină de spălat sau striviți de un meteorit, dar economia trebuie să meargă mai departe și Viorel trebuie să facă bani, nu să piardă, așa cum o face acum.
Așa că, știind că exact ca lu moș Pimen, băieții îi țin pungile cu plasmă d-oparte și elicopterele și ventilatoarele suflate cu aur, Cataramă și-a suflecat axiomatic mânecile ca să ne arate evidența: virusul nu există.
Normal. Zeii nu fac pneumonie.

E doar o conspirație de pe urma căreia Streinu și Arafat au făcut bani, companiile farma au făcut bani, aud că ăștia cu hotelurile, cele ale prietenilor sistemului, trecute ca centre de carantină și plătite cu dublul prețului taxat în mod normal pe zi, au făcut bani.
Și Cataramă nu a apucat să facă bani. Sau nu atât de mulți.
Așa că ne va arăta că virusul nu există.
Vrea modelul Bolsonaro.
România, Brazilia Europei.
Cataramă e vicepreședintele Crucii Roșii, am scris mai sus. Oare cum a ajuns Cataramă să aibă funcția asta?
Alături de el, vicepreședinte mai este Dorin Ionescu. Despre el citim:
Ancheta epidemiologică declanșată la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) arată cum s-a răspândit ca fulgerul virusul Covid-19 de la o secție la alta, din cauza neglijenței crase a echipei manageriale Adriana Nica – Dorin Ionescu

Tot vicepreședinte la Crucea Roșie este și Axinte Aurel Dănuț.
Cv-ul domniei sale este voluptos legat de unități militare, șefii la inspectoratul de urgență din Iași, legături cu prăvăliile lui Seby Ghiță și, mai nou, contracte extrem de bănoase cu statul https://bunadimineataiasi.ro/o-firma-de-confectii-primeste-cateva-milioane-de-euro-ca-sa-traga-cu-tunul-antigrindina/

și

O firmă de confecții primește câteva milioane de euro ca să tragă cu tunul antigrindină


Tot vicepreședinți sunt Gheorghe Ștef, de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Mureș, Mitru Crișan, un baron local de Ialomița, fost consilier județean din partea PDSR, fost director al combinatului de porci Combil Slobozia pe vremea lu Piticu, fermier de succes prin programe SAPARD (se știe cât de aprig e să ți se aprobe finanțarea fără susținere politică) șiiiii…cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, Raed Arafat cel care vrea amnistiere pe giumbușlucăriile cu echipamente, măști, ventilatoare făcute în luna martie.

Metastază.
Peste care dăm cu șpray de casă regală, miroase a Margareta.
Atât de infantili suntem, de la vlădică, la opincă, încât nu e nevoie de conspirații elaborate ca să ne convingi.
Totul e pe față.

Virusul nu există.
Crucea Roșie e condusă de îngeri respectabili.
Cataramă nu a furat de la copii.

Am găsit textul ăsta într-un post de anul trecut. Simt că se pupă aici.
Azi am vorbit cu prietenul meu spaniol despre Ana lui Manole.
Fiu de curvă, a zis Pablo despre Manole.
Cum e posibil ca sacrificiul să fie impus unei alte persoane?
Cum e posibil să te cațeri cu o catedrală pe moartea unui om?
Cum e posibil să fim atât de orbi și să confundăm călăul cu eroul?
Societatea noastră are o linguriță din inox cu care ne scoate ochii și ne lasă să rătăcim orbi, să ne lovim de mobilă.
Busolă morală.
Așa se cheamă.
Ea nu funcționează atunci când o bucată de fier e pusă lângă.
Și noi trăim pe un munte de fier.
Îmi e frică să mai deschid siteurile de știri.
În 89 am căzut prin gaura aia din steag și, ca o telecomandă pierdută, nu ne-am mai regăsit niciodată.
Impostura, tupeul, ticăloșia, toate sunt recunoscute ca merite.
Sunt premiate.
Cei zidiți în zidurile sistemului nostru democratic sunt uitați.
Minimizați.
O nație de Ane ale lui Manole care sunt scoase din rugăciunile noastre, uitate, așa cum uiți mortarul.
Cum uiți dark matterul.
Până ne va înghiți.
Și atunci pe cine o să sacrificăm să facem lumină?

Cum a evoluat mortalitatea în luna aprilie: cifrele care demontează teoria „ar fi murit oricum”