Archive

Monthly Archives: May 2019

Turma autobuzelor și microbuzelor e înghesuită în țarcul prea mic al autogării, pasc ude prin bălți în care își târșâie picioarele bătrâni cu bască și femei cu geci de piele din buzunarele cărora ies pachete de biscuiți ungurești.
Un bărbat dă buzna în cutia de plastic unde o doamnă blondă mângâie ecranul unui smartphone, plimbându-și degetul pe el ca pe spinarea unei șopârle. Este casierița. Domnul a ajuns exact la 3 la autogară când autocarul de Bistrița ieșea prin găurica din gardul de sârmă. I-a făcut semn șoferului, era fix 3, nu 3 și un minut, 3 fix, dr șoferul nu a vrut să oprească. Când e următorul autocar spre Bistrița?
Blonda mestecă gumă. Spune: peste 2 ore jumate.
Bărbatul primește vestea cu furie. Trântește valijioara, spune că taică-su e pe moarte, că taică-su poate moare acum la Bistrița și el nu poate să ajungă la căpătâiul lui din cauza ticăloșiei șoferului, de fapt a companiei. O să dea în judecată compania dacă ajunge la Bistrița și-l găsește pe tătică-su mort. Blonda îl poftește să nu mai strige și să scrie o plângere. Apoi îl dă afară din casieria unde persoanele străine nu au ce să caute.
Apoi vine microbuzul. Șoferul e în cămașă cadrilată, pe la 57-58 de ani hrăniți cu slană. O poftește pe doamna care s-a pus pe un scaun în față să își mute sarsanalele că încurcă pasagerii care urcă în mașină. O spune fără vreun pronume de politețe, mută-ți bagajele. Pe unguroaica de pe scaunul din spate care fâșâie niște pungi cu biscuiți o atenționează vigilent că nu are voie să mănânce în mașină.
Pastrati curațenia. Ne reprezinta pe toti!!!!-scrie fără diacritice pe o foaie plastifiată. Apoi dă tare radioul pe Digi unde Mândruță întrebă oamenii de ce nu au încredere în instituții dar, în schimb, au încredere în oameni ca Iohannis, ca Tăriceanu, ca Firea.
-Ei de ce?, pufnește șoferul privind decis înainte.
Aștept răspunsul dar este atât de evident acest de ce încât mă gândesc ce prost e Mândruță că pune întrebări atât de idioate. Scârbit, dă radioul încet și vorbește despre cartofii de Bihor care sunt extrem de gustoși. Apoi bălăcărește țiganii, în față e o căruță-dop în spatele căreia s-a făcut rând de mașini, inclusiv o mașină de poliție care nu se bagă în depășire pentru că e bandă continuă, cum să fii atât de idiot încât să nu știi că teleguța nu e autovehicul rutier, țâpăăă mă pe lângăă.
Oricum țiganii sunt vinovați, clar că ăștia au furat lucerna de la români, că nimeni nu-i îmblânzește pe ăștia, au zis nemții și francejii să îi dăm lor, că sunt prost tratați dar ei știu cum să îi ia și ce au făcut?
Nimic.
Și haț, Mândruță apare din nou în microbuz. Se ceartă cu un taximetrist care îl acuză că ia bani de la Uber, dă-i în mă-sa de taximetriști, niște jigodii, zice șoferul nostru și baba unguroaică aprobă împingând un biscuite în gură. Ăștia de la Uber sunt curați și au mașini noi și plătesc taxe, nu javre ca voi, strigă către radio șoferul nostru și un noruleț de așa e, dada se ridică din piepturile pasagerilor.

Și apoi, pe ultimii kilometri, aflăm totul.
USR e un partid plin de neica-nimeni.
PNL sunt morți.
PSD se va rupe în câteva luni.
Marinaru s-a înecat.
PMP sunt trei oameni.

Ne rămâne Pro România.
Coborâm. Îi mulțumesc. Îmi spune sărumâna. Doar mie.
Pe restul îi mână spre fundul microbuzului să-și ia bagajele.
Oamenii nu se supără. Familiaritatea crează un iz de bădărănie dar ei se simt bine în strânsoarea obișnuinței, nu sunt sufocați de ea.
Mă gândesc la bărbatul cu tatăl posibil mort la Bistrița. S-a enervat că șoferul a plecat la timp, respectând orarul. A pierdut pe mâna obișnuinței că în țara asta nu există punctualitate. Vă dau în judecată, a zis, vă dau în judecată dacă ajung la Bistrița și tata moare punctual, exact acum când eu nu am fost punctual dar nu eu sunt vinovat ci voi ăștia de vreți să o ardeți nemți sau japonezi, ce avem cu toți un ceas în cur?
Ne rămâne Pro România.
Și taximetria.
Și răspunsul corect la întrebarea idioată de ce nu avem încredere în instituții: ei de ce?
Nuapte bună.

Roli spune că nu-l interesează politica, nu merge la vot, el face ce știe să facă, societatea e atât de evoluată încât ar trebui să își regleze ph-ul singură nu să-i ceară lui să facă extraefortul de a se ocupa și de asta. Lui Roli îi plac ceasurile scumpe, și-a cumpărat două, un Omega de 8000 de euro și un Rolex de 9000.
Banii erau dintr-o moștenire.
Altfel Roli trăiește frugal. Când îl rog să sune un prieten îmi spune că nu are credit pe telefon. Nu are carduri bancare, nu are facebook, nu are televizor, trăiește underground.
Când nu bea cafea și fumează țigările prietenilor, Roli se uită la filmulețe pe net cu ceasornicari care desfac ceasurile și apoi le reconstruiesc minuțios, potrivind piesă cu piesă.
Ce i-ai spune lui Roli ca să-l faci să meargă la vot?
Că d-aia nu are șosele, că d-aia nu are spitale, că d-aia…, spune Marius. Marius e antreprenor și e iritat de izolarea morală în care trăiește Roli și este ofensat de respingerea responsabilității civice pe care o afișează acesta.
Dar Roli nu are mașină, merge cu bicicleta sau pe jos până la cârciumă, nu călătorește și, norocul lui, nu se îmbolnăvește.
Irina intervine în discuție: dar de ce trebuie convins Roli să meargă la vot? Dacă nu merge la vot ce i se întâmplă? Dacă merge ce o să se întâmple? Ce înseamnă votul unui om care nu vrea să aibă sub nicio formă de a face cu statul, un om atât de ușor încât nu lasă urme pe zăpada realității?
Matteo crede că nu cantitatea ci candidatea contează, da, nu m-am putut abține să nu fac jocul ăsta de cuvinte. Geaba mergem mulți la vot dacă trimitem niște oameni subcalificați, agramați, desculți pe jarul politicii europene să ne reprezinte. Ce ne facem cu problema asta, când trebuie să alegem între gumari și pantofi de mort, cu talpă de carton, când suntem subscriși alternativelor prost și foarte prost?
Alegem prost. Și mergem mai departe.
Dar nu există partidul îngerilor, unde toată lumea e perfectă, izbucnește Horia. El merge la vot, el nu voteză pe contră. El nu i-ar spune nimic lui Roli pentru că știe că Roli nu poate fi convins. Horia a plecat din țară 9 ani și s-a întors și acum e scos din minți de standardele înalte pe care le cer românii de la politicieni.
Ne-am găsit tocmai noi să comandăm oul poșat cu forma perfect elipsoidală, așezat exact în mijlocul unui cuib de rucola culeasă acum 32 de secunde, dacă ar fi fost și 9 secunde mai târziu ne-ar puți tot aranjamentul. La noi să nu veniți cu d-ăstea, noi vrem numai tot ce e mai bun, ne-am săturat în ăștia 30 de ani să alegem răul cel mai mic.
Nu există partidul îngerilor.
E 2019. Ce am făcut ăștia 30 de ani noi, generația 45-50 de ani?
Am făcut bani și am făcut afaceri, am făcut credite și copii și am făcut case. Și ne-a durut în cur de politică. Lasă-i p-ăia, noi avem viața de trăit. Noi avem guri de hrănit.
Și în 2015 am aflat că avem și moartea de murit.
Chiar dacă aveam bani, chiar dacă aveam relații, chiar dacă aveam putere, s-a murit pentru că nouă nu ne-a păsat 26 de ani pe cine am lăsat să ne conducă.
Colectiv este culpă colectivă.
Pe care Roli nu o resimte pentru că nu are facebook, carduri, credite, televizor. El are doar 2 ceasuri cumpărate din bani moșteniți.
Dacă i-am lua lui Roli un ceas, pe ăla mai ieftin, i l-am desface pe măsuța cafenelei și i-am spune că doar politicianul x poate să îl așeze la loc piesă cu piesă dar pentru asta trebuie să mergă la vot și să-l voteze, Roli ar merge la vot pentru că l-am făcut să înțeleagă ce pierde.
Eu am pierdut 30 de ani pe care niciun ceasornicar nu mai poate să-i îngrămădească la loc în cutiuță și să o facă să meargă.
Nu am de gând să mai pierd nici măcar unul în plus.

Barbu e foarte deștept. Atât de deștept încât a lăsat Bucureștiul și s-a mutat la Cluj. Și-a făcut următorul calcul: dacă în 2020 o să iasă miraculos primar Nicușor tot îi trebuie un mandat să bată birocrația și cel puțin două mandate, adică minim 8 ani ca să pună cât de cât pe picioare prăvălia.

Sunt fumător, o să am 51 de ani peste 12 ani, dacă îi apuc, poate nu îi apuc.
Și Barbu s-a mutat la Cluj unde a observat entuziasmat în doar câteva zile că există primărie, că cineva chiar administreză orașul, că panseluțele nu sunt atât de scumpe și că PSD-ul poate fi deturnat prin simpla înscriere a 10 anti-pesediști în partid dar nimeni nu își bate capul cu glume d-ăstea.
Aaaaaaa, și merge Uber. Și Bolt. Și nu se claxonează.
Să ne întoarcem puțin la PSD. De ce grupul de la Cluj, oameni mai spălați, nu toate secretarele și tractoriștii lui Dragnea, de ce nu au un cuvânt de spus în partid?
Zice Barbu: pentru că nu sunt importanți.
Sunt prea ardeleni pentru pesediști și prea pesediști pentru ardeleni.
Zice Barbu: se duc dracului, uită-te și tu la Antena 3, sunt fericiți ăia de la Antena 3? Nu, nu sunt. Asta însemnă că PSD-ul e pe ducă.
De la Cluj lucrurile se văd printr-un filtru roz.
Pune Boc ceva în apă. Pliculețe cu droguri, probabil.
Bucureștiul e la 9 ore jumate de mers cu trenul. Viena e mai aproape. Dar ce te faci că, la Arad, Adrian Năstase e făcut doctor honoris causa și aplaudat de audiența extatică a membrilor și simpatizanților PSD?
Nu te faci nimic tu fată, ce tot atâta agitație, ăștia trag să moară, uită-te la Antena 3, Iașiul și toată Moldova cresc, nu îi mai votează, au răms doar cu Muntenia, la anul totul o să fie bine.
Dar eu stau doar până luni la halucinogenele lui Boc și apoi mă întorc în deprimatul București. Unde am scris textul de mai jos.

Anul trecut a murit ultimul șef al Securității, generalul Iulian Vlad.
Bătrânii spun: era un patriot, un luptător, dacă nu era el, eram și acum sub cizmar. Bătrânii zic: dacă nu era el, ne ocupau rușii.
Bătrânii subliniază: dacă nu era el, ne luau ungurii Transilvania și bulgarii ne furau castraveții, ca Iugoslavia ajungeam de nu era el.
Bătrânii ne reamintesc triumfal: dar a fost el.
El, generalul, patriotul dar, totuși, securistul avea un fiu. Fiul lui trăiește și muncește, ca și tatăl său, pentru țară. De 15 ani neîntrerupți, indiferent de guvernare, fiul fostului șef al Securității muncește la Corpul de Control al Guvernului.
A fost acolo începând cu Năstase, a trecut prin Tăriceanu, Boc, Ungureanu, Ponta, Cioloș și cei trei trandafiri care i-au urmat acestuia după alegerile din decembrie 2016.
Dacă e ceva cu care sunt de acord cu Dragnea Liviu Nicolae este afirmația că Securitatea conduce țara. Da, telefoanele sunt ascultate, da, există protocoale de colaborare între SRI și parchete (încă de pe vremea colegului împușcat în eșarfă), da, avem tone de mandate, mult mai multe decât media europeană.
Securitatea trăiește în fiecare partid politic din România, Securitatea a infiltrat partidele noi, Securitatea mărșăluiește la Pride dar duce crucea și alături de Noua Dreaptă, Securitatea ia bani de la Soroș și organizează festivaluri de artă și design dar și mănâncă mici și râgâie la serbări populare, Securitatea are firme de publicitate dar și de salubritate, are televiziuni mereu aproape și linie directă cu Dumnezeu prin intermediul preasfinților, Securitatea e în consiliile locale și în cele de administrație, în Academie și în asociațiile de locatari, în coaforuri și mânăstiri.
Securitatea scrie discursurile lui Dragnea dar și pe ale lui Orban, Securitatea alege iile Olguței, Găbiței și Vioricăi, e în succesul analfabeților și în victoriile precupeților, scrie listele de doctoranzi și numește directori de muzee.
Securitatea nu mai este de mult timp o instituție în România.
Este fundația pe care a fost construită societatea noastră post-comunistă.
Fără fundație, se dărâmă întreaga Românie.
Nu ai cum să zici toți acoperiții să iasă la lumină, bre Căline.
Nu e destul soare pe cer ca să arate marea de descoperiți. Nu ar mai rămâne îndeajuns de mulți oameni pe lângă care să întemeieze măcar un comitet de numărat descoperiții.
Securitatea e indestructibilă pentru că Securitatea suntem noi.
Și cum te poți apăra de tine însuți?

Anul este 2000, luna mai.
Locuiesc într-o casă dintr-o curte de pe o stradă pietruită ascunsă după clădirile nord-coreene ale lui Ceaușescu în care Iliescu a înghesuit servicii și autorități, oficii și ministere, dar în spate sunt țărână, duzi și copii desculți care ies seara din clădiri coșcovite și se stropesc cu apă din peturi găurite, părinții sparg semințe și beau bere, își drăcuie copiii și se înjură cu sete între ei apoi mai iau un gât de bere pe care o cumpără de la magazinul din colț unde au parizer și ștrampi, elastice de păr și uischi făcut într-un beci în Colentina. Aici stau eu la kilometrul zero, e și o mânăstire la kilometrul zero, vin babe și se roagă, pentru sănătate și pentru noroc la copii dar pentru mine nu se roagă nimeni pentru că uite cum îmi sparg acasă, probabil țiganii din zonă, își dau cu părerea polițiștii care stau 3-4 ore la locul faptei și iau amprente, murdăresc dulapul cu un praf negru care scoate la iveală urmele de degete, dar poate sunt ale mele, poate ale lu bărbată-miu, poate hoții au folosit mănuși.
Nu cred că au folosit mănuși, asta pare o lovitură dată de țiganii din zonă, v-au filat niște luni și v-au învățat programul, a spus unul dintre polițiști, cel în blugi și cămașă deschisă la 2 nasturi că îi e un pic cald.
Au luat televizorul și combina muzicală, bani, haine, chiar și niște blugi pătați cu pastă albastră de la un pix spart în buzunar, și pe ăia i-au luat și toate cd-urile, toate casetele. Casa e goală fără muzică și e anul 2000, nu ai streaming pe net.
Las că-i prindem noi doamnă, mă asigură sobru-eficient celălalt polițist și eu îl servesc, optimistă, cu o bere. Bea că e 3 dimineața, cum să nu bei la 3 dimineața?
Beau și eu cu el. Am cumpărat de la non-stop 5 beri. Să avem în casă, pe ăstea nu le-au furat hoții.
A doua zi am un interviu de angajare, vreau să plec din presă, îi scriu patronului prăvăliei unde vreau să mă recalific: îmi pare rău, nu pot să ajung azi, mi-a fost spartă casa, am stat cu poliția până la ora 4 în zori, sunt ruptă. Vă rog frumos amânați și el mi-a răspuns: ar fi bine să fie așa.
Zero empatie. Ce dracu s-a întâmplat cu oamenii dacă e mai important pentru ei să nu fie mințiți decât să audă că cineva a pățit o nenorocire?
Apoi se face iunie. Mă duc la nunta celui mai bun prieten. Nași sunt Adrian Ursu și soția care candidează acum la europarlamentare din partea PSD. Mă duc să îmi cumpăr pantofi, nu pot să apar la nunta unde sunt nași Carmen și Ady așa, desculță. Sunt într-un magazin pe Magheru, am un rucsac în spate în care am înghesuit ținuta mea de prințesă. Nu găsesc sandale, dau să ies. În fața mea, pe trepte, un bărbat îngenunchează și începe să-și lege, tacticos, șiretul pantofului. Cum frate, exact în ușă, mă întorc să-i spun lu bărbată-miu dar întâlnesc figura ușor perplexă a unui alt cetățean, lipit de rucsacul meu. Omul clipește, ca un iepure prins între farurile mașinii, creierul meu e o muscă picată în borcanul cu zacuscă, nu reușesc să înțeleg ce se întâmplă deși ceva sigur se întâmplă, bărbatul cu șireturile a dispărut, cobor treptele, pe lângă mine trece grăbit individul din spate, mâna îmi urcă la buzunarul de sus al rucsacului, verific, respir ușurată, banii sunt acolo daaaar, mâna coboară spre buzunarul de jos, e deschis, mi-a dispărut legitimația de la Capital, mi-a dispărut cardul de salariu, mi-a dispărut buletinul.
Alerg după hoț, îl găsesc vârât într-o firidă întunecată între două case, nu spun nimic, întind doar mâna și el trece pe lângă mine și îmi așează în palmă, tot fără o vorbă, actele și cardul.
Și se face august. Sunt la Vama Veche și stau la cort cu prietena mea, Eva. Ea are rucsacul pus undeva spre intrarea în cort, al meu este vârât în spate, ascuns sub un sac de dormit. Mă întorc noaptea de la Mitocanu, rucsacul meu nu-i. Plecăm cu lanternele de la telefoane aprinse undeva pe faleza dinspre 2 Mai, unde fiul Lenuței știe că duc hoții rucsacele după ce le golesc de aparate foto sau telefoane, că trențe nu au nevoie. E plin printre ciulini de tricouri și blugi, teniși și sutiene. Nu sunt și ale mele. Hainele mele, pline de alge, sare și nisip, sunt înșirate pe plajă ca și cum Hansel și Gretel s-au asigurat că lasă în urmă niște borne ca să știe pe unde să se întoarcă și uite și buletinul și uite și legitimația de presă, a doua oare furate, a doua oare recuperate.
Poate universul vrea să-mi spună ceva.
Ce voia să-mi spună universul?

De 3 ori în 3 luni prădată.
Sub Constantinescu, cel înfrânt de sistem.
Poate universul încerca să mă pregătească de marea prăduială care a urmat. De epoca Iliescu 3 și epoca Năstase 1. Sau poate îmi spune despre Băsescu, cel care a inventat Udrea și binoamele, cel cu care se luptă în continuare Tăriceanu, Voiculescu și tot PSD-ul saaaau universul îmi spunea că ar trebui să mă car, că a patra oară nu mai scap, una e să-ți fure muzica și blugii pătați de pastă de pix, una e să-ți fure buletinul și cardul și legitimația de presă de care oricum vrei să te lași, alta e să-ți fure viitorul și speranțele.
Pleacă domniță din țară, asta mi-a spus universul la fel cum i-a spus și lui Emil că dacă vrea să-și scape băiatul de pârnaie trebuie să rupă franzela Convenției, juma lu Stolo, juma lu Isă.
Dar eu nu vorbesc limba universului căci universul, ca extraterestrul de pe Trafalmadore bate step și se bășește morse și eu nu știu să citesc în pași de dans și lungimea flatulației, așa că nu am înțeles și am rămas.
Și de atunci, nimeni nu m-a mai furat cinstit.
Nimeni nu m-a mai furat pe față.
M-au tâlhărit la taxe, la rest, la vot, promițând, înșelând, păcălind, cățărându-se pe morți, pe vii, pe copii.
Nu ai cum să vii cu un praf să dai pe țara asta să cauți amprente. E plin de degetele noastre ridicate în muiepsd, ei lucrează cu mănuși, ca niște proctologi adevărați ce sunt.
Și când simțim cum ne palpează prostata, să știți că nu asta fac, ci doar ne fură și ultima brumă de speranță pe care noi, Papillonii închiși în ocna României, ne-am vârât-o atent în anus, așteptând marea evadare. Care nu a fost să fie.
Pentru că nu am înțeles limbajul universului.

Am scris șapte începuturi, le-am șters, le-am mai scris o dată. Nicio metaforă nu poată să îmbrace deznădejdea de a-l vedea pe revoluționarul din Brașov 1987 Dănuț Iacob așezându-se pe genunchii unchiului pervers Călin Tăriceanu, sugând bomboana cubaneză cu care a fost plătit ca să nu dea în gât violul de azi noapte.
Oare ce are pe suflet Dănuț, nu ai cum să nu te întrebi, cum să poți să te păstrezi curat până în noaptea nunții și înainte cu 2 ore de cearceaf să te lași penetrat de nașul bălos? Ce ți-a promis? Cu ce te-a avut la mână?
Marșul ALDE împotriva abuzurilor care a reluat ruta parcursă de muncitorii de la Steagu în 15 noiembrie 1987, marș ALDE la care a participat armeanul suspinător Varujan și Călin-chist ovarian, este un pumn în plexul oamenilor ălora care au înfruntat cu jachetele de doc, pantalonii cu pense și părul ars de la permanent toată forța Securității lu nea Nicu.
Iar trădarea lui Dănuț Iacob este cu atât mai mare cu cât vine la 32 de ani de la momentul eroismului lui simplu, de băiat de uzină care a fost schingiuit în beciurile Miliției și care nu s-a murdărit cu bișnițarii-revoluționari ai lui Maior după 90.
Găurile se cască în pânza demnității subțiri care ne ascundea, cum necum, goliciunea.
Sărăcia e mare și când stomacul îți ghiorțăie, o vinzi și mă-ta.
Ia zi Dănuț, de ce ai făcut tăticule asta, de ce?

feher

Se strigă Demisia, Demisia!!! Se cere capul lui Dragnea. Adică să demisioneze din funcția de președinte al Camerei sau din parlament? Nu contează. Să se ducă dracu. Se cere scoaterea în afara legii a PSDului.
Să facem curat, să terminăm ce au început muncitorii din Brașov în 1987.
Să nu mai mergem pe jumătăți de măsură.
Să scoatem toată tumoarea asta de 71 de kile care ne-a crescut pe spate și ne face să umblăm în 4 labe și, pentru prima oară după al doilea război mondial, să ne ridicăm în picioare și să scăpăm de mirosul de șosete, căcați de câine și zeamă de varză.
Imposibil.
Prea târziu. Cancerul a metastazat.
PSD trăiește în bâlbele USRiste, în tăcerile PNListe, în trădările UDMRiste. PSD o duce bine în încarnările PNGiste sau PMPiste.
Când a ajuns deputat, Ghiță a vândut părțile din firmele pe care le deținea împreună cu asociatul său…

View original post 484 more words

Din vitrina libăriei, 18 Doina Cornea se apleacă pe fereastră peste 18 buchete de flori roșii.
Pe 30 mai ar fi împlinit 90 de ani. Îmi pare atât de rău când văd răscoala națională de la Iași, Cluj și acum Galați că nu a apucat să se bucure, cu râsul ei mic, de trezirea asta târzie dar necesară a României.
Babe cu broboadă, pălmași munciți, șoferi obosiți, gospodine suflecate au ajuns, în sfârșit, să priceapă că găleata, uleiul și pachetul de făină pe care le dă PSD-ul sunt furate din pătulul lor. Și ies cu huoooo și ies cu jooooos să-și strige scârba și ura și nu le mai e frică.
Cum nici Doinei Cornea nu i-a fost atunci când teroarea era instituționalizată de partidul stat.
Doina Cornea ar fi fost fericită azi, la Galați, ascultând discursul chelnerului teleormănean înghesuit de propria-i lăcomie în delirul celui care vede derbedei în cetățenii veniți să protesteze.
Doina Cornea ar fi fost fericită și și-ar fi zis că nu este totul pierdut. Nu pentru noi.
Ci pentru ei.
Puterea vine din fragilitate și noi, cu toții, sparți de regimul Dragnea, nu suntem altceva decât oameni-cioburi în care PSD-ul se va tăia.

feher

Înainte să se decidă să studieze turismul, recepționera a făcut Dreptul unde a învățat, prima lecție, vă spun, chiar în prima lecție am învățat că regulile sunt făcute ca să fie încălcate căci altfel nu am avea nevoie de justiție dacă nimeni nu ar încălca nicio regulă, așa cum dacă nu ai parte și de tristeți nu ai cunoaște fericirea.
Are dreptate recepționera cea înțeleaptă, îmi spun în timp ce semnez factura și achit camera, dar ce te faci dacă o țară nu are reguli și nici legi, nu există nicio potecuță tăiată în iarba înaltă a interacțiunilor sociale, nu e nimeni să-ți spună Nu e voie căci totul se întâmplă într-o paleocivilizație unde Dumnezeu nu a fost încă inventat și nici moartea nu e definitivã?
Azi a murit Doina Cornea. O doamnă care a încălcat legile de acum 35 de ani și justiția de acum 35 de ani a…

View original post 681 more words

Avem așa:
Dosarul Mineriadei a fost reîntors la Parchetul militar.
Mâine sunt 9 luni de la 10 august și justiția gravidă cu sute de plângeri împotriva jandarmeriei nu pare să nască în curând. Dacă ne uităm la dosarul Mineriadei sau la cel al Revoluției, poate în 20 de ani o să avem niște condamnări.
Acum 3 zile, Tribunalul a decis că PSD trebuie să ofere informații despre sumele cheltuite cu mitingul de anul trecut din 9 mai când a adus niște zeci de mii de oameni cu autocarele în Piața Victoriei. PSD tremură de frică. Atât de tare încât azi Dragnea o mai pune de un miting, de data asta la Iași, tot cu oameni cărați în batiste de companiile de transport ale PSD care, nu știu dacă știți, a luat numai anul trecut de la stat, adică de la mine și tine, 96,84 milioane lei adică 21,5 milioane de euro.
Da.
Și anul ăsta va primi și mai mulți bani decât anul trecut și o să fie și mai generos cu ei, că e campanie electorală.
Dar hei, cretinilor care vă bucurați că vă dă PSD ulei și mici, voi nu înțelegeți că voi ați plătit pentru ele?
Probabil că nu.
Doamna din Nucet care spune: pe mine nu mă încântă că ăștia măresc salariile și pensiile, pe mine mă încântă să fie prețurile aceleași. Motorina, benzina, toate s-au mărit și deci ce ne dau cu-o mână, ne iau cu două. Mai mult de două!, femeia asta simplă și știrbă este singurul semn că apocalipsa s-a oprit pe-o băncuță, cu-o criză de sciatică și mai avem niscaiva timp să săpăm un șanț de apărare, să otrăvim o fântână.
Femeia asta simplă este singurul semn că totuși talpa asta a țării, crăpată, murdară, muncită, a simțit că s-a înțepat în mărăcinele pesedist dar nah, nu a avut cine să i-l scoată, cu cine maică să votezi, că toți sunt oți.
Nu sunt toți oți.
Unii sunt doar proști, unii imbecili dar nu oți.
Așa că, dacă om vrea vreodată să scăpăm de oți, dacă vrem să nu crăpăm înainte să intre la pușcărie Iliescu, Roman, Voican Voiculescu și restul ticăloșilor din 89 și 90, dacă vrem să facă pușcărie șefii Jandarmeriei și madam Carmen Dan, dacă vrem să ne scuturăm de Dragnea și camarila lui ineptă, poate ar fi cazul să ne gândim la uleiul plătit din banii noștri pe care ni-l pune în traistă primarul și să-i spunem când ne cere votul exact cum i-a spus Arya Morții: not today.

feher

Parastasul e vesel. Pe masă e salată de vinete și sunt icre, în pahare face mărgeluțe pălinca. În jurul mesei sunt 4 bătrâni și 2 tineri. Doi dintre bătrâni sunt fani ai lui Tăriceanu, el are 84 de ani, ea 79. Sportivi, umblați pe afară, apreciază postura liderului ALDE. Îl cunosc din tinerețe pe Tăriceanu, umblă vorba, moaștele amintirii prieteniei cu șeful Senatului sunt purtate într-o raclă mică, bătută cu pietre prețioase.
Ceilalți doi bătrâni sunt femei, foste fane Băsescu, acum adoratoare ale lui Iohannis. Când președintele apare pe ecran, la parada de la Alba Iulia, una din ele spune: se vede că este un om de calitate. Cealaltă aprobă înghițind o măslină. Tăricenii fac o grimasă, ea zice: ete scârț.
Văduva continuă fără să o audă: Băsescu era deștept, dar e mârlan. Aia e când ești înconjurat de oameni fără căpătâi, te molipsești de la ei.
Da.
Cu asta…

View original post 571 more words