Archive

Monthly Archives: August 2018

Suntem poporul definit prin stază.
Amorțeala, somnul, picotitul, nemișcarea sunt cele mai apreciate stări ale noastre. Cât nu faci nimic, nu poți fi acuzat că ai făcut ceva greșit. Ascunde-te în toaletă, puneți sacoul pe genunchi și dormi. Generații întregi au avut această regulă în codul nescris al muncii.
Un bolovan pe fundul unui râu. Ăsta e visul românului.
Șlefuit de ape, timpul trece, leafa merge.
Vorbește în șoaptă, nu atrage atenția asupra ta, nu te contrazice cu nimeni, nu veni cu idei.

Noi suntem mici, lumea e condusă de oamenii mari, noi, ăștia mici, trăim din firmiturile care pică de la ei, și pică pentru că cei mari mănâncă neatent, plescăie, sleorpăie, le cad din gură uneori ditamai bucățile de cozonac, alteori se descotorosesc de copane de pui cu carne pe ele.
Ce ne mai bucurăm atunci.
Avem o listă de instrucțiuni pe care trebuie să le urmăm ca status qvo-ul să fie păstrat. Nu vrem să îi supărăm pe oamenii mari. Poate schimbă masa și noi nu mai primim nimic.
Urmăm instrucțiunile, tăcem, ne mișcăm încetișor pe traseul pe care ni l-au desenat. Avem cariere, familii de hrănit, vanități de hrănit, unii dintre noi chiar ajung să fie invitați la masă cu oamenii mari.
De ce ai vrea să ajungi om mare, să ai atâtea responsabilități pe cap când poți să fii un om mic invitat la cina oamenilor mari? Da, nu stai cu ei la masă, ești cu celelalte slugi care apreciază rutina, obediența și avantajele care se trag de aici, dar ce contează? Ai acces la mai mult cozonac și chiar la niște fripturică de porc.
Stază.
Birocrație.
Birocrați.
Sunt primii care te sfătuiesc să o lași baltă. Nu o să ajungi nicăieri dacă proptești o ștangă între spițe. Nu are sens dragă, nu poți să schimbi nimic, așa a fost decât lumea.
Și totuși, când un jurnalist ajunge să se folosească de moartea copilului unui om ca să scrie un material abject despre posibila carieră politică a tatălui, ce e de făcut?
Nimic. Nu există cod deontologic.
Da, știu.
Și nici instituții care să aplice acest cod deontologic care oricum nu există.
Și ce e de făcut din punctul vostru de vedere, ca instituție de presă?
Nimic. Poate să vă duceți la ziarist pe pagină și să îi spuneți că e urât ce a făcut.

Birocrații nu găsesc soluții.
Birocrații nu schimbă nimic.
Birocrații se asigură că vor lua avans și lichidare și totul va rămâne la fel.
Sunt clădiți din termopane, plăci de beton și conducte, după chipul și asemănarea clădirilor unde pontează între 9 și 17.
Birocrații au burți și nu vor să renunțe la ele.
Azi a fost copilul mort al unui individ a cărui vini sunt că vine dintr-o familie cu posibile legături cu Securitatea, nu a spus că i-a murit copilul și că a fost prezent la mitingul din 10 august.
Mâine, ziaristul care a scris articolul despre tatăl securist și copilul mort va apărea la știrile unei televiziuni care va pretinde că ziaristul, la vârsta de numai 16 ani, și-a bătut cu bestialitate mama, lăsând-o paralizată și apoi i-a vândut un rinichi iar din banii respectivi și-a luat droguri.
Apoi prietena ziaristului scuipat de concurență va scrie în revista la care lucrează despre mișmașurile  patronilor televiziunii, cunoscuți pentru că răpesc fecioare de 12 ani din satele din Oltenia și le violează sălbatic, dar mai întâi le smulg limbile și le servesc cu hrean cu oțet.
Iar birocrații, călare pe purcoiul de bani primiți de la UE și alte milioane de asociații, fundații, forumuri și organizații care se preocupă de libera exprimare și implementarea legislației europene în mass-media, vor raporta că totul este bine, ăștia răi oricum se distrug între ei, cel mai bine e să aștepți și societatea se va curăța de la sine.
Stază.
Birocrații vor încasa uriașe salarii și noi fonduri pentru alte proiecte de comunicare, educare, disipare a spiritului legii iar noi, îmbibați de atâta ură, vom ieși pe stradă cu topoarele la noi și vom ciopli țestele oricui ne spune televiziunea sau ziarul că e securist și nu și-a tras șosetele bine sau nu a strâns rahatul câinelui.
Ne vom ucide pe stradă.
Ne vom ucide în trenuri.
Ne vom ucide în supermarketuri și la locurile de joacă.
Ne vom ucide la coadă la șaorma și la farmacie.

Ne vom ucide pe plaje.
Și totul pentru că ura e un virus. Pe care birocrații nu au niciun motiv să-l oprească.
Cu cât e mai puțin popor care se bate pe firmituri și zgârciuri de pui, cu atât e mai multă păpică pentru ei.
Totul e să pretindă că muncesc. Și va fi bine.

Niște mii de oameni gazați și sute bătuți.
De ce au mers în piață, oameni educați, nu au avut discernământ să știe că degeaba protestezi, nu așa cade un guvern?
Asta se întreabă politologul Alina Mungiu Pipidi.
Articolul domniei sale spune că protestul a fost doar o manipulare care ar fi trebuit să ducă la alegeri anticipate.
Manipulare creată de cine? Cine a întărâtat haita de jandarmi? Cine îi controlează?
PSD.
Ce înseamnă asta?
Că PSD vrea alegeri anticipate.
Continuă Mungiu Pipidi: Alegerile anticipate, să o spunem clar, sunt o soluție bună atunci cînd un partid de guvernământ își pierde popularitatea și există o alternativă la el.

Deci PSD a pierdut popularitatea, vrea alegeri anticipate pentru că știe că, în ciuda faptului că a scăzut în popularitate, nu există opoziție și deci tot el va câștiga. Cum s-ar zice, merge pe biță fără mâini.
Și ca să fie sigur că umilirea opoziției este totală, PSD îi dă un avans punând la cale grozăvia de vineri seară (pierderea lejeră a cel puțin 1 milion de voturi) șiiiii, arată că nici măcar nu are nevoie de consilierii israelieni. Poate să facă față distracției și fără ei. De aceea dă ordin jandarmeriei să bată bine niște turiști israelieni.

Până aici e bine doamna Pipidi.
Continuă: Scopul numărul unu a fost să creeze în presa străină imaginea că în România e o dictatură, astfel încăt deși Dragnea și Tăriceanu sunt înjurați la toate orele (ce să mai spun de Carmen Dan) în public, fără nici o amendă pentru nimeni, nici măcar de la CNA, să apară în gazetele pe care le citește Timmermans că nu există libertatea cuvîntului la București.

Dar în România e dictatură, doamnă Pipidi. Este dictatura ghiolbănelii, nesimțirii funcționarului public care nu dă socoteală nimănui, e dictatura hoților care au pus mâna pe parlament, primării și guvern, e dictatura propagandei televiziunilor băloase care spun că Soroș dă bani dacă vii cu pechinezu în stradă, care umplu de scuipat pe oricine li se pune pata și, ce să vezi, CNA nu zice nimic, săracul, poate pentru că e și în CNA dictatură, a mediocrității slugarnice.

Mai zice, zeflemitor, politologul: Ce să mai vorbim, e mai rău ca în Venezuela. Și inflația e comparată între cele două țări, deși una e de ordinul miilor iar cealaltă scade sub cinci.

Deci doar dacă ajungem ca în Venezuela-noi fiind totuși încă în UE, ușor imposibil să se întâmple o astfel de criză, dar nah, de dragul discuției să continuăm raționamentul, doar dacă ajungi ca Venezuela, ai dreptul la revoltă. Și doar din rațiuni economice, nu?
Fie. Să vorbim de rațiuni economice pentru protest atunci.
Cât e inflația? Cât a crescut în ultimul an? Ce se întâmplă cu bula imobiliară? Dar cu pensiile și salariile mărite doar pe hârtie? Este mai bine economic România de azi, a doamnei sociolog, decât cea de acum 2 ani? Ce se întâmplă cu investițiile? Cu infrastructura? Cum merge bursa? Piața energetică? Discutăm de Transgaz? Despre Nuclearelectrica? Despre SNP Petrom? Nu?
Despre ce discutăm?
De ce pleacă lumea afară la muncă?
Pentru că fac bani mai mulți. Aici nu mai găsești să angajezi un electrician sau chelner, bucătarii și asistentele sunt mai rari ca un psd-ist fără dosar penal. Dar toate acestea nu sunt motive de ieșit în stradă și de cerut demisia guvernului.
Suntem manipulați.
Zice Mungiu Pipidi: Trebuie deci creată o enormă amenințare la adresa democrației, o enormă radicalizare – cu prețul creării unei mase de manevră fasciste, de lumpeni și huligani ai Internetului, dar și ai vieții reale, care vineri seara au făcut ce știu ei să facă, fiind conduși spre acest deznodământ de propagandiștii lor de săptămâni bune, ca la viitoarele prezidențiale să nu mai avem atîtea emoții.

Ce au făcut lumpenii doamnă Pipidi? Au tras gaz pe nas, au fost bătuți, au fost urmăriți pe străduțe de trupele PSD. Cine sunt profitorii evidenți de care vorbiți, doamnă Pipidi? Cine sunt cei care cîștigă electoral, cu servciile secrete pe care le controlează, și care au mii de agenți acoperiți în presă și diaspora, avînd buget mai mare decît în Germania, tăiat la rectificare cu peste o sută de milioane?
Opoziția cea neputincioasă, aia de nu e în stare să dea jos guvernul și, în general, nu există, după cum spuneați la începutul acestui articol istoric, este ea cea care controlează serviciile? Dacă ea controlează serviciile, cum nu reușește sărmana să miște nimic în țărișoara asta și atârnă la mâna nătângului USR și a hulitei campanii #fărăpenali?
Mii de agenți acoperiți în presă? Care presă? Vă referiți la Realitatea, bănuiesc. Mii de oameni la Realitatea lucrează pentru serviciile secrete controlate de opoziție și nu reușesc, săracii, să treacă de locul 3 în topul televiziunilor de știri, având ratinguri modeste.
Sau poate vă referiți și la Digi24? Împreună cele două televiziuni nu se apropie de jumătatea audienței pe care o fac A3 și RomâniaTV, televiziuni care, bănuiesc că nu sunt infiltrate de securiști. Sunt create și finanțate de securiști, pe față. Dar ăia ai puterii. Securiștii buni, cum s-ar zice.

Să ne întoarcem un pic la securiști. La ăia penali. Care sunt în continuare în funcții publice, manipulând banul public, făcând bugete naționale.
Mungiu Pipidi descrie inițiativa #fărăpenali: Unii care nu reușesc să cîștige alegerile, adică să ia în orice fel de alianțe 51 la sută strîng semnături să facă ceva mult mai greu și care necesită o majoritate mai mare, adică să scape de adversarii lor schimbînd constituția, în acest timp NU FAC CE AR TREBUI SA FACĂ, adică să construiască niște partide care să îi reprezinte mai mult decît pe ei, cîteva mii de oameni, și ca atare un corp profesionist și educat care să succeadă PSD și nu crează decît o alterntivă radical populistă, care nu arată mai bine ca PSD.

Nici nu știi de unde să începi. USR este un partid nou. A câștigat în anul înființării niște locuri în parlament. Ce înseamnă să câștigi alegerile?
Apoi, USR nu vrea să scape de adversarii lor politici ci să scape de penali, lucru de care orice partid normal la cap ar vrea să scape din propriile rânduri. Este oare firesc pentru doamna Mungiu ca partidul să țină în brațe și să lase la butoane oameni ca Dragnea, Hrebenciuc, Șova, Olguța și Vâlcov?
Populismul banilor aruncați pe mite electorale, biserici ale mântuirii, concerte, iepurași și excursii în Grecia nu este cel care ar trebui să o îngrețoșeze pe doamna Mungiu și nu inițiativa de a scăpa de chiaburii care au pus mâna pe banul public și își fac vile în Brazilia?

De PSD vom scăpa cînd nu se vor mai ocupa ăștia care nu sunt mai buni. Poate chiar mai răi-încheie AMP articolul.
M-a surprins acel poate. De ce poate când toată înșiruirea de argumente a condus la opinia foarte clară că ăștia sunt proști, răi, inarticulați, securiști, ne-educați, mincinoși, manipulatori, neandertalieni involuați față de sapienșii PSD.
De ce poate, doamna Pipidi? Pentru că vă temeți să tăiați toate podurile cu societatea civilă? Pentru că v-a trecut prin cap, privind măcelul din noaptea de vineri, că poate ați ales tabăra greșită?
Poate, poate veți re-ajunge persoana aceea la care vă referiți când vorbiți de anii `90.
Atunci poate o să mai aveți vreo șansă.
Poate.

PS. Cel mai mare deserviciu făcut lui Dacian Cioloș în ultimii 2 ani vine din laudele doamnei Pipidi care l-a numit decent.

Palimpsest.

Fiecare post a fost acoperit cu alte texte, vorbe peste vorbe. Aer. Nu-l simti decât atunci când e plin de gaze. Ca cele trase de Alina Mungiu, omul care îti spune cã niciun guvern nu poate sã pice vara. Guvernele sunt si ele doar niste bule de aer care vara se ridicã, sunt în stratosferã guvernele vara, orice politolog stie asta. Nu e nimic de fãcut pentru cã inflatia scade sub 5%, zice dumneaei, asa cum stã, în mâini, privindu-ne sub fuste si criticându-ne rusinea neepilatã.

Citind-o am simtit ura.

Nu suntem în dictaturã acum asa cum nici pe vremea lu nea Nicu nu eram în dictaturã, doar toti îl înjuram pe Ceausescu. Nu?

Palimpsest.

Mamele îsi urãsc copiii. Ele ne-au fãcut, ele ne omoarã.

29.10.2015

Asta scriam acum un an, pe 29 octombrie. Cu stupoare realizez că suntem conduși în continuare de Ponta, că Iliescu a urcat treptele Parchetului dar nu e la bulău și nu va fi probabil niciodată, că dosarul Revoluției a fost îngropat și că Iohannis pas cu pas mă face să regret că l-am votat. Desigur, nu poate să facă nimic care să mă facă să regret că nu l-am votat pe Ponta. A trecut un an de când am scris asta. Nimic esențial nu s-a schimbat.

Întoarcerea la catatonie

29.10.2014

“Iordănescu e antrenor la echipa națională. Clienții se poartă ca-n `99. Sandra vine să ne cânte ”aaaa-ia-iaai-iiiiiia-aaa-iii-aaaa, return to innocence”. În 1990, pe 22 decembrie, ca să vezi coincidență, a apărut filmul ”Awakenings”, cu Robin Williams și Robert de Niro. Personajul interpretat de ultimul este un bărbat intrat în catatonie după ce s-a îmbolnăvit de encefalită. Zeci de ani este nu mai mult decât o conopidă băloasă, până când personajul lui Robbin Williams descoperă un medicament care îl smulge din stratul de legume în care fusese trimis de encefalită și îl redă societății. Frumos.

Însă, după câteva luni fantastice în care pacientul face progrese incredibile, elasticul de la yo-yo începe să se strângă și mingiuca bolii se întoarce în palmă. Robert de Niro este din nou o legumă, închis în pârnaia de carne a propriului trup.

România. Catatonie de 45 de ani. Medicament servit de agenturi în decembrie `89. 25 de ani în care a învățat să meargă, să vorbească, să se spele pe dinți și să nu înghită pasta, să ridice colacul și, mai nou, că e ok să tragi apa justiției după rahatul care a umplut toaleta numită stat de drept.

Acum însă efectele medicamentului s-au cam dus. România se bâlbâie, bălește, se-mpiedică și nu poate să țină puța în mână când face pipi. Ne îndreptăm, galopant, spre micuța dar atât de calda pușcărie unde cu toții suntem egali, mândri, eroi ai muncii socialiste, avem servicii, apartamente și liniște.

Ne îndreptăm spre asta:

Ultimele 80 de zile ale tovarășilor Nicolae și Elena Ceaușescu.

  • 14 septembrie – Nicolae și Elena Ceaușescu în vizită de lucru la Iași
  • 15 septembrie – Nicolae și Elena Ceaușescu participă la deschiderea anului de învățământ la Iași (cuvântare)
  • 16 septembrie – Nicolae și Elena Ceaușescu participă la o Adunare populară la Suceava (cuvântare)
  • 18 septembrie – Nicolae și Elena Ceaușescu participă la o Adunare populară la Botoșani (cuvântare)
  • 2 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu fac o vizită de lucru în județul Ialomița. Vizită la unități de industrie alimentară din capitală (cuvântare).
  • 4 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu fac o vizită de lucru la ICS, inginerie tehnologică.
  • 5 octombrie – Consfătuire de lucru la CC al PCR (cuvântare).
  • 6 – 8 octombrie – Nicolae Ceaușescu participă la festivitățile de la Berlin consacrate împlinirii a 40 de ani de la înființarea RDG (dată la care începe destrămarea regimului comunist din această țară).
  • La 7 octombrie au loc întâlniri cu Jivkov și Honecker și secretarul P. C. Vietnamez.
  • 9 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează o vizită în piețe agroalimentare din capitală. Întâlnire cu Yasser Arafat.
  • 10 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu fac o vizită în piețe și la institutele de cercetări.
  • 12 octombrie – Ședință CPEx. al CC al PCR. Întâlnire cu conducerea comisiei economice româno-americane (cuvântări).
  • 14 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu participă la deschiderea celei de a XV–a ediții a Târgului Național București (TIB); – Nicolae și Elena Ceaușescu fac o vizită în județul Bistrița-Năsăud (cuvântări).
  • 16 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu participă la un miting popular la Bistrița; primirea delegațiilor țărilor socialiste la TIB (cuvântare).
  • 18 octombrie – Telegrame legate de realegerea lui Nicolae Ceaușescu; ședința Tratatului de la Varșovia (cuvântare).
  • 19 octombrie – Primiri: trimisul Iranului
  • 20 octombrie – Ședință CPEx. al CC al PCR. (cuvântare).
  • 21 octombrie – Elena Ceaușescu prezidează Plenara Consiliului Național al Științei și Învățământului (cuvântare Elena Ceaușescu).
  • 23 octombrie – Primiri: reprezentantul Ciprului (cuvântare)
  • 2425 octombrie – La Plenara lărgită a CC al PCR, Nicolae Ceaușescu prezintă expunerea „Cu privire la problemele socialismului, ale activității ideologice, politico-educative, de dezvoltare a conștiinței revoluționare, de formare a omului nou, constructor conștient al socialismului și comunismului în România”.
  • 26 octombrie –– Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează o vizită de lucru în Capitală; apariția în presă de date de recolte false („Scînteia”, „România liberă”, ș.a.)
  • 27 octombrie – Nicolae Ceaușescu susține o cuvântare la Marea Adunare Națională (MAN).
  • 2830 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează o vizită de lucru la Brăila, cuvântare la miting, acordarea titlului de „erou agrar” pentru județul Brăila.
  • 3 noiembrie – Apariția unei cărți a Elenei Ceaușescu în Siria.
  • 7 noiembrie – Conferințe județene de partid
  • 8 noiembrie – Ziarele „Scînteia”, „România liberă”, ș.a. susțin campania pentru realegerea lui Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general; Vizită în unități industriale și științifice din București.
  • 9 noiembrie – Conferința organizației municipale București. (cuvântare)
  • 10 noiembrie – Consfătuirea secretarilor cu probleme economice la CC al PCR; apariția unei cărți standard Nicolae Ceaușescu în Tanzania.
  • 14 noiembrie – Primiri: ministrul de externe cubanez, ziarist din China, apariție carte standard Nicolae Ceaușescu la Bogota.
  • 16 noiembrie – Interviu acordat agenției de presă „Prensa Latina”, mesajul lui Nicolae Ceaușescu pentru studenți.
  • 18 noiembrie – Interviu pentru presa din RPD Coreeană, apariția în „Scînteia”, „România liberă”, ș.a. de picturi reprezentându-i pe Elena și Nicolae Ceaușescu.
  • 19 noiembrie – Interviu Kuweit; coperți cărți.
  • 20 – 24 noiembrie – Are loc Congresul al XIV–lea al PCR. Cuvântări Nicolae și Elena Ceaușescu; întâlniri cu prim-secretari din Bulgaria, RDG, Afganistan, Coreea, Cuba etc. Congresul îi realege pe Nicolae și Elena Ceaușescu, continuând cu intensitate cultul personalității acestora.
  • 25 noiembrie – Mesaje de felicitare către Nicolae și Elena Ceaușescu.
  • 27 noiembrie – Interviu acordat unui ziarist din Nigeria.
  • 29 noiembrie – Nicolae & Elena Ceaușescu efectuează o vizită în unități industriale și de cercetare din București.
  • 1 decembrie – Cuvântare la CPEx. al CC al PCR.
  • 23 decembrie – La Malta se desfășoară întâlnirea la nivel înalt americano-sovietică.
  • 4 decembrie – Întâlnirea, la Moscova, între Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov, cu prilejul participării la întâlnirea la nivel înalt a conducătorilor statelor membre ale Tratatului de la Varșovia. Are loc un schimb dur de replici între cei doi, încheiat cu o amenințare din partea lui Mihail Gorbaciov care-i cere lui Nicolae Ceaușescu să îmbunătățească nivelul de trai al populației și să respecte drepturile omului.
  • 5 decembrie – Ziarele „Scânteia”, „România liberă”,[1] ș.a. prezintă decretul[2] Consiliului de Stat cu privire la mărirea a burselor studenților; reacții în școli și facultăți; Primire: ministrul de externe al RPD Coreeană.
  • 8 – 10 decembrie – Presa abundă de declarații din țările în curs de dezvoltare laudative la adresa lui Nicolae Ceaușescu.
  • Declarația și Programul în opt puncte al Frontului Popular Român de la Iași, a fost difuzat sub forma de manifest la Iași, Bacău, Roman începând cu ziua de 10 decembrie 1989.
  • 11 – 12 decembrie – Ședința comună a CC al PCR, a Biroului Permanent și birourilor secțiunilor Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale avizează planurile de dezvoltare economică pe 1990, fixează pentru 11 martie data alegerilor pentru MAN și consiliile populare și ascultă o informare a lui Nicolae Ceaușescu cu privirea la ședința de la Moscova a Tratatului de la Varșovia.
  • 14 decembrie – Nicolae Ceaușescu susține o cuvântare în fața Marii Adunări Naționale. Un grup de oponenți ai regimului dictatorial a încercat să organizeze o acțiune restrânsă la Iași, prin adunarea în Piața Unirii a unor intelectuali, studenți și muncitori sub egida Frontului Popular Român. Mitingul a fost preîntâmpinat de autorități.
  • 16 decembrie – Izbucnesc manifestările antidictatoriale și anticomuniste la Timișoara. Intervenția forțelor de ordine se soldează cu zeci de morți și răniți.
  • 17 decembrie – Ședință a CPEx al CC al PCR cu privire la evenimentele din Timișoara.
  • 18 – 20 decembrie – Vizita oficială de prietenie în Republica Islamică Iran a lui Nicolae Ceaușescu (fără Elena). Cu prilejul vizitei este semnat Programul pe termen lung pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale și tehnici dintre cele două țări.
  • 19 decembrie – La Timișoara se declanșează greva generală și se cere demisia lui Nicolae Ceaușescu. Generalul Ștefan Gușă, șef al Marelui Stat Major, raportează la București că în stradă nu se află huligani, ci muncitori de la toate întreprinderile timișorene. El ordonă trupelor să intre în cazărmi.
  • 20 decembrie – Timișoara devine primul oraș liber de comunism. Se constituie Frontul Democratic Român, formațiune politică antitotalitară. Seara, Nicolae Ceaușescu revine în țară. El se adresează populației, prin intermediul Televiziunii, în legătură cu evenimentele de la Timișoara, declarând că acestea sunt opera unor huligani și nu au nimic comun cu clasa muncitoare.
  • 21 decembrie – Decret prezidențial de instituire a stării de necesitate în județul Timiș. Mitingul din Capitală, convocat de Nicolae Ceaușescu este întrerupt de grupurile de protestatari, care se regrupează în fața Hotelului Intercontinental, a ambasadei SUA și în Piața Romană. În cursul nopții se trage în demonstranți și se degajează terenul cu ajutorul blindatelor. Declarația și Programul în 11 puncte al Frontului Democrat Român de la Timișoara, a fost citit din balconul Operei începând cu dimineața zilei de 21 decembrie 1989.
  • 21-22 decembrie – Au loc confruntări armate și demonstrații populare împotriva regimului comunist la AradSibiuBrașovCluj-Napoca. Soldate cu numeroase victime.
  • 22 decembrie – În jurul orei 12:08, Nicolae și Elena Ceaușescu fug din sediul CC al PCR cu ajutorul unui elicopter. După o scurtă escală la Snagov cei doi sunt lăsați în zona Titu și preluați de miliție. În jurul orei 18:00 cuplul Ceaușescu este luat și depus într-o unitate militară din Târgoviște. Se desfășoară prima ședință a Comitetului Frontului Salvării Naționale, compus din vechi comuniști și disidenți, prezidată de Ion Iliescu. Au loc lupte de stradă în principalele orașe din România.
  • Pe 24 decembrie în România este proclamată Victoria revoluției.
  • Pe 25 decembrie, în urma unui proces al Tribunalului Militar Excepțional organizat de CFSN, Nicolae și Elena Ceaușescu sunt condamnați la moarte prin împușcare. Sentința este executată în aceeași zi în jurul orei 15:00. În după-amiaza zilei de 30 decembrie cadavrele cuplului Ceaușescu sunt înmormântate în mare secret la Cimitirul Ghencea din București.

Votați orice, numai nu votați VV Ponta. Nu uitați, în spatele lui este Ion Iliescu, omul ale cărui idealuri socialiste au fost întinate de Nicolae Ceaușescu.”

 Sărăcuța de mine, îmi spun și mă uit pe geam la dubele televiziunilor strânse în fața DNA.
Tare patetică eram.
Grozav de patetică am rămas. Timpul nu există în România și eu nu am îmbătrânit un an. Trăiesc Timequakeul lui Vonnegut, captivă în chihlimbarul anului din care Ponta nu mai pleacă și libertatea nu mai vine.
Jos Ion Iliescu!

Dragnea nu e prieten degeaba cu Bibi Netanyahu.
Ce s-a întâmplat aseară în Piața Victoriei a fost începutul palestinizării noastre.
Suntem toți, la grămadă, teroriștii violenți care atacă ordinea constituțională a țării. Suntem gazați și bătuți și ni se spune de către fosta secretară din Videle că am pățit asta ori pentru că eram niște animale agresive ori pentru că am făcut scut în jurul acestora.
Nu există scuze.
Din partea nimănui.
Guvern, primărie, parlament, minister de interne.
Jandarmerie.
De ce?
Pentru că noi suntem cetățenii de mâna a doua ai acestei țări. Suntem palestinieni.
Ar fi trebuit să realizăm că există deja un zid între noi și ei. Construit începând din 1990, încet dar decis, despărțindu-ne pe noi, din ce în ce mai puțini, descurajați, slabi, de ei, din ce în ce mai burtoși, tupeiști, violenți.
Ei sunt cei care ne-au luat casele, joburile, care ne papă taxele, care ne mănâncă zilele atunci când avem contact cu statul. Adică ei.
Ei au omorât oameni la revoluție și la mineriada din 1990 și la cea din 1991. Ei sunt cei care ne-au alungat afară din țară. Ei sunt cei care omoară oameni în spitale, pe șosele, în școli.
Ei sunt serviciile, ministerele, ei sunt consiliile de administrație, agențiile și regiile, sunt primăriile și firmele mereu câștigătoare de licitații.
Sunt BOR-ul și sunt televiziunile care din una singură, liberă și independentă, s-au făcut 5-6, toate la fel de libere și independente cum este secretara de Videle de frizerul din Teleorman.
Palestinieni.
Asta suntem.
Stăm după zidul ăsta care a apărut în viețile noastre despărțindu-ne de postul dorit-rezervat pentru fata lu dom general, de bursa visată-o ia fiul episcopului X, de carieră, de casă, de viața pe care nu ți-o poți permite pentru că nu ești de-al lor.
Suntem tratați ca niște palestinieni. Nu avem niciun drept, doar acela de a sta drepți în fața lor.
Când comentăm, suntem ignorați. Când comentăm mai tare, suntem terfeliți pe televiziunile mincinoase. Când ieșim la protest, suntem bătuți și gazați.
E vina noastră că nu înțelegem că tot aparatul de stat este creat cu scopul unic de a-i proteja pe ei, de noi.

Palestinienii au totuși ceva ce noi nu avem.
Conștiință națională.
Și dacă până acum m-am uitat la statul paralel ca la o invenție a lui Dragnea, acum realizez ce oarbă am fost, nevăzînd zidul care ne desparte pe noi de ei.
Suntem două țări.
Iar în Republica România fără Ei ei, morții vii ai lui Dragnea, din parlament, guvern, academie, din bibliotecile din Alexandria și cârciumile din Vaslui, își vor rupe gâtul dacă intră. 
Uitați-vă la ticăloșia intervenției filmată de recorder și cruciți-vă.
https://recorder.ro/tara-care-si-calca-oamenii-in-picioare/

-Acum niște luni eram la masă cu niște prietene și una o aduce pe tipa aia de la România Tv, blondă, față de porțelan, prezentatoare, a umblat cu chelul ăla sinistru.
-?????
-Din PSD. Codrin …
-Codrin Ștefănescu. Deci o prezentatoare România Tv care a umblat cu ăla?
-Da. Stai să caut, uite, Cristina Herea. Și femeia ne spune că s-a apucat de design de poșete și, ce să vezi, a și ajuns să expună la Londra, trimisă de statul român, de la care a câștigat o bursă. Sau așa ceva.

O caut pe net, primul lucru este interviul din 2012 luat de Libertatea. Titlul este: Nu mi-am găsit niciodată fericirea într-o pereche de pantofi de 1000 de euro.
Asta pentru că ai găsit-o într-o pereche de pantofi de 3000 de euro, îmi spun plină de invidie continuînd lectura interviului hagiografic luat de către jurnalistul Claudiu Petrișor:
Cristina, esti proprietara unei casa de peste jumatate de million de euro, conduci trei firme şi deţii mai multe proprietati. De ce nu ai făcut publice aceste lucruri?

Pentru că mi-am dorit să fiu judecata pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce am. Nu mi-am contorizat niciodata averea in bani sau lucruri materiale si ma consider un om bogat doar atunci cand ma uit in suflet, nu in portofel. Din păcate, lucrurile care contează cu adevărat în viaţa nu se pot cumpăra, oricât de multi bani ai avea in cont.

Cine este Cristina Herea, posesoarea unei case de jumate de milion, care conduce trei firme și atunci când se apucă să deseneze poșete ajunge instantaneu pe banii mei la Londra, să le prezinte la un salon de design?
Viata ta pare lipsita de griji, de ce ai ales sa te implici în presa tabloidă?

Pentru că am fost întotdeauna fascinată de puterea informatiei. Spectacolul psihologic oferit de lumea mondenă nu a facut altceva decat sa ma trezeasca la realitate si sa ma maturizeze. La 18 ani am ales Facultatea de Jurnalism, renuntand la bursa din Franta, de la Facultatea de Stiinte Policite. Tatăl meu nu a mai vorbit cu mine trei luni. Din dorinta de a nu-l dezamagi la 21 de ani mi-am infiintat propria firma de consultanta media, iar cand mi-am luat licenta am renuntat la presa scrisa si mi-am continuat studiile la Strasbourg, in Consiliul Europei. În urma experientei de la Scoala Europeana de Stiinte Politice am scris cea de-a doua carte, România de Culise’.

Crezi că oamenii te-au judecat gresit de-a lungul timpului?

Multi m-au judecat dupa aparente. Nimeni nu a fost interesat de faptul ca am copilarit mai mult in Academa Romana sau că aveam doua locuri de munca la 18 ani pentru ca îmi doream să îmi câştig independeta financiară, faţă de părintii meu. Nici campaniile umanitare organizate alaturi de Leslie Hawke nu fost demne de luat in seama. Imi amintesc ca in urma cu 9 ani  plimbam casete si foi printr-o televiziune, iar când m-am angajat la un cotidian scriam cu laptopul în brate, pe un scaun. Nu aveam birou nici măcar un birou. Toate aceste lucruri nu m-au descurajat, din contra, m-au determinat să îmi depăşesc condiţia. (tot interviul aici)

Îmi crapă capul.

-Deci la 21 de ani face o firmă de consultanță media și clienții se bulucesc, normal, pentru că…?
-Nu știi cine e taică-su? Taică-su a trimis-o la Strasbourg. E ceva general secu. Ba nu, e procuror. Sau judecător. Oricum, un monstru sacru.
Cristina Herea și-a depășit condiția de a fi fiica lui tati. Nu-i ușor.
A scris și o carte.
Este copia la indigo a unei alte fete a lui tata care a făcut SNSPA și apoi a scris, la numai 22 de ani, o carte nici mai mult nici mai puțin decât despre brandingul de țară, apoi a ajuns la ministerul de externe care a trimis-o 3 luni în Coreea de Sud, la specializare, pe banii mei și ai tăi, apoi a pierdut cursa pentru postul din Coreea de Sud în fața unui alt elefant securistic mai bine înfipt, și s-a căsătorit cu un băiat care lucrează la A3 și s-a mutat în casa luată de tata care este un mare om de afaceri pe o piață complicată, cea de medicamente.

Mă gândesc la toți copilașii ăștia de ciocoi noi, cum trebuie ei să lupte să-și depășească în fiecare zi condiția.
Și mă mai gândesc la copiii care nu pupă o bursă, indiferent cât de geniali sunt, pentru că nu au părinții bine înfipți. Mă gândesc la toate Adrianele și Marilenele, Cristinele și Sebastienii care au luat fața unor elevi și studenți talentați dar cu părinți ceferiști, contabili și femei de serviciu.
Și mă gândesc la milioanele de români care au plecat tocmai pentru că în țara asta unde Cristina Herea ia burse și își face firmă de consultanță media după 3 ani de studii, copiii lor nu au nicio șansă.
D-aia pleacă, șterg bătrâni italieni la cur, spală pe jos în case de nemți și sunt barmani în Spania: ca să aibă o șansă ăla micu.
Și d-aia piața Victoriei ar trebui să fie neîncăpătoare azi.
Pentru că ieșim nu numai pentru frustrările noastre, pentru copilăria noastră călcată în picioare de cumetriile de partid și de ierarhia peceristă. Ci pentru că genetica puterii înseamnă că nici copiii și nici nepoții noștri nu au nicio șansă într-o astfel de țară care prețuiește și premiază poșetele Cristinei Herea.

M-am întrebat mereu de ce nimeni, dar absolut nimeni, nu l-a întrebat pe nea Emil atunci, la sfârșit de mileniu și de mandat, cine sunt cei care l-au învins și cu ce l-au avut la mână.
M-am întrebat apoi, muuuuult mai apoi, când l-am văzut plimbat ca pe-un cal bătrân prin studioul televiziunilor de buzunar ale PSD-ului, cum se face că fostul dumisale consilier, doctorul pediatru Mugur Ciuvică, a ajuns din cruciat împotriva regimului Năstase, unul dintre principalii lătrăi ai PSD, o vidanjă gata să-și răstoarne conținutul peste orice și oricine, atâta timp cât asta îi aduce o mângâietură pe creștet din partea domnilor Dragnea, Ghiță, Voiculescu și Ponta.
M-am întrebat acum câteva zile ce se mai aude cu al treilea personaj din dosarul Armagedon: Ovidiu Iane.
Ooo, și ce surpriză am avut.
Domnul Iane, arestat în ianuarie 2002 pentru că a diseminat dosarul Armagedon unde se vorbea despre afacerile și averile strânse de Adrian Năstase, este nu numai membru PSD, dar și fost secretar de stat în Ministerul Românilor de Pretutindeni (numit de Sorin Grindeanu), patron al firmei Indaco Systems-cu nenumărate contracte cu statul român, prosper om de afaceri și politician, adică exact ce nu te-ai fi așteptat de la unul care a înfruntat hidra pesedistă.
Trăgând linie, cei 3 cetățeni acuzați în 2002 de complot de către Adrian Năstase: Mugur Ciuvică, Ovidiu Iane și Emil Constantinescu sunt acum pe față și în prima linie a luptei cu statul paralel și cu cetățeanul paralel cu realitatea dragniană.

Ce s-a întâmplat oare atunci, în 2002?
Cum se face că un administrator de firmă măruntă ajunge în câțiva ani din dujmanu lu poporul în reprezentantul său în parlament, stăpân peste o avere importantă și peste o firmă care, scria în 2013 revista 22, nu numai că a făcut milioane de euro din contracte cu statul ci este implicată și în scandaluri cu softuri care permiteau dirijarea dosarelor la Tribunalul București?

Indaco System a fost în centrul unui scandal în martie 2013 când Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a  propus sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru verificarea unor posibile nereguli la sistemul informatic de repartizare aleatorie a dosarelor în cadrul Tribunalului Bucuresti. Este vorba de asa-numitul dosar al „spagarelor”, in care s-a dezvaluit ca judecatoarele Antonela Costache si Viorica Dinu, urmarite penal, apelau la grefieri pentru pacalirea sistemului. Desi scandalul de coruptie a fost imens, nu este clar nici acum daca „defectiunile” faimosului Indaco au fost remediate. ( https://www.revista22.ro/cu-ochii-pe-banii-publici-fratii-iane-patroni-si-deputati-usl-afacerile-cu-statul-ale-firmei-indaco-prospera-can-povesti-27202.html)

Cum se face că un medic pediatru care se plângea în 2002 că a ajuns să fie căutat de poliție prin scutecele copilului după dischete, a ajuns definiția banalității răului. Seară de seară la televizor, seară de seară aruncând cataroaie în balta realității, apoi vâslind dramatic în bărcuța lui de cauciuc, înfruntînd tsunamiurile iscate de propriile minciuni?

Cum se face că un președinte de stat care a recunoscut că a fost înfrânt de Securitate este acum plimbat în lesă cu zurgălăi exact în studiourile presei securiste?

Și de ce pentru acești trei oameni mitingul din 10 august a ajuns să fie sinonim cu invaziile barbare? Nu e de mirare că gașca de clovni triști și răi de la a3 măsluiesc, mint, amenință și bagă spaima în audiență cu propaganda lor dementă. Sunt plătiți să facă asta, niște prostituate care își fac profesionist meseria.
Dar totuși, ce s-a întâmplat cu Emil, Ciuvică și Iane atunci, în 2002? S-au speriat atât de tare încât le-a ieșit sufletul din corp-cum mi-a spus mie un shaman din Mongolia că se întâmplă în cumplite încercări?
Au fost cumpărați?
Au fost mereu sleeperi și doar au fost activați atunci?
Asta se întâmplă cu Alina Mungiu? Același lucru se întâmplă cu toată gașca de la Cațavencu? Cine sunt oamenii ăștia și de ce noi am crezut că sunt altfel înainte?
Când suspiciunea devine normă, Securitatea a învins.
Mai este oare vreo șansă să ne revenim?

 

 

În mesageria facebook am găsit aseară 2 mesaje care ziceau: sper să mori, hitleristo, respectiv muie rezist, nazisto.
Ce s-a întâmplat ieri la a3 este o lecție despre frică.
Am mai văzut-o în 89: ne atacă rușii, teroriștii arabi, au otrăvit apele, au dinamitat șoselele.
Am mai văzut-o în 1990: au venit să ne fure țara, Rațiu vrea să-i dea regelui pământurile înapoi, am găsit droguri la penețeu.
Am mai văzut-o în fiecare an al guvernărilor FSN, FDSN, frica lor de a pierde puterea pe care au obținut-o exclusiv prin minciună, mită, demagogie, sfori, spălare de creier și sperieturi.
Soroș. Corporațiile. Nazistul Iohannis și șleahta lui de anti-semiți. Te-ai fi așteptat la mai multă măiestrie și la o mai bună cunoaștere a poporului din partea consilierilor israelieni.
Teroriștii arabi iată, au apărut din nou, să fure democrația. Teroriștii arabi sau plătiți de arabi, cei care vor să distrugă statul de drept, să ne transforme într-o altă Sirie.

Mă întreb ce ar zice slugile lui Voiculescu despre autorul textului de mai jos. Că este antisemit? Că e un psihopat?

La orice popor drepturile publice şi private au fost rezultatul unei munci seculare şi a unor sacrificii însemnate. Dacă exista aristocraţia, cu prerogative deosebite, acestea erau compenzaţia muncii războinice; dacă ţăranii, cari pretutindenea au fost aserviţi, au izbutit în urmă a se vedea stăpâni pe bucăţile lor de pământ, aceasta a fost oarecum răsplata pentru că în vremi trecute ei singuri au purtat greutatea instituţiilor: dacă partea clerică s-a bucurat de prerogative, ea a şi împlinit o sarcină de cultură, pe care, în împrejurările date ale evului mediu, nu le putea îndeplini o clasă de raţionalişti. Evreii singuri, cu totul deosebiţi şi având tendenţe deosebite de popor, nu compensează întru nimic munca poporului care-i susţine. Evreul nu cere, ca clasa de mijloc din secolul al XVII-lea, libertatea muncii productive, ci libertatea traficului […]. Restricţiuni juridice au existat pentru ei totdeauna, dar nu din cauza religiei. Ştefan-Vodă cel Mare întăreşte câtorva evrei, veniţi din Polonia, libertatea confesiei, dreptul de a-şi clădi sinagoge, un drept pe care turcii, aşa-numiţii noştri suverani, nu l-au avut niciodată, deşi confesia mozaică e pentru spiritul ascetic şi îngăduitor al religiei creştine tot atât de străină ca şi cea mahometană. Afară de aceea aveau dreptul liberei negustorii cu manufacturi străine – dar aicea se mărginea totul şi aşa ar fi trebuit să rămâie. Meseriaşi şi proprietari nu puteau fi, căci proprietatea emana de la domnie şi era strâns legată cu contribuţia de sânge, la care nimeni nu i-a poftit, nicicând, şi de la care, chiar când îi pofteşti, ştiu a se sustrage, făcându-se sudiţi austrieceşti, deşi sânt născuţi în România din supuşi ruseşti şi n-au văzut Austria cu ochii. Prin ce muncă sau sacrificii şi-a câştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român? Ei au luptat cu turcii, tatarii, polonii şi ungurii? Lor li-au pus turcii, când au înfrânt tractatele vechi, capul în poale? Prin munca lor s-a ridicat vaza acestei ţări, s-au dizgropat din învăluirile trecutului această limbă? Prin unul din ei şi-au câştigat neamul românesc un loc la soare? […]. Şi ni pare rău de acei puţini evrei cari, prin valoarea lor personală, merită a forma o escepţie, chiar dacă s-ar compune din 2-3.000, cari s-au identificat cu această ţară. Dar fiecare poate pricepe că, într-o armie străină care se apropie de noi, nimeni nu va căuta să deosebească pe puţinii amici, ce i-ar putea avea în acea armie. Şi evreii sunt o armie economică, o rasă de asociaţi naturali contra a tot ce nu e evreu”.

Până ieri mai speram că la a3 mai lucrează măcar 3 oameni care să-și facă onest treaba. Dar să fii condus de un lăutar care ar zice și de mămică-sa că este vândută lui Soroș și să nu îți dai demisia când la postul tău, seară de seară, sunt acoperiți cu smoală și tăvăliți în fulgi oameni doar pentru a speria și mai cumplit audiența, asta îmi este peste putință de înțeles.
Nu simțiți că miroase a putreziciune în jurul vostru? De ce acceptați să fiți complici la această ticăloșie? Merită copiii voștri să le faceți asta? Vă gândiți ce se va întâmpla peste câțiva ani când vă veți duce să vă angajați în altă parte și pe cv-ul vostru o să scrie a3 sau româniatv? Sau o să ascundeți anii ăștia, o să spuneți că ați fost șomeri?
Ca răii să învigă, este îndeajuns ca bunii să nu facă nimic.
Gândiți-vă la asta și poate în al 16 lea ceas o să plecați din fabricile de ură unde munciți.
Mai jos, pentru educarea cititorului, un pasaj despre practica numită character assassination prin care anumite persoane sunt demonizate public, în scopul eliminării vocii lor din discursul public.

A psychological warfare tactic known as “character assassination” is often invoked to create doubt in the minds of would-be followers of a certain person. The key element in character assassination is to make the accusations as outrageous and memorable as possible so that even if a small retraction is later forced to be made, the original imagery of the accusation remains firmly fixed in the minds of the public. This is precisely why character smear attempts are deliberately laced with very specific, vulgar imagery that is nearly impossible to erase from consciousness, even if the original accusation is retracted.

Mai multe aici