Archive

Monthly Archives: October 2013

vocile crainicilor ies din aparatul de radio cu prrr si mrrrr vestind apropierea unor cutremure catastrofale pentru care noi, romanii, nu suntem pregatiti. l-au scos iar pe hancu din cotet, ca pe moastele sfintei paraschiva?-incerc timid o conversatie cu taximetristul demn. “ce cutremure domnisoara? astea sunt praf in ochi, sa nu ne mai gandim ca maresc tva-ul si sa uitam de gazele de sist si de rosia montana”. ma uit mai bine la el, tricou transpirat, par refugiat intr-o bentita de tenismen, in jurul capului, m-as fi grabit sa-l pun in gramajoara prostimii care asculta cu gura cascata predicile exaltate iesite dintre buzele unsuroase ale lui gadea. cum se face ca atat de multa lume intelege ca astia de la putere sunt niste nemernici si atat de putini ies in strada? “pentru ca sunt multi cretini pe care nu-i vedeti domnisoara, multi”. stau in ilice si sosete de lana groasa, pe gresia cavernoasa din apartamentele facute pe credite, cu cistita ascutita si prostata marita, c-un pahar de tuica aruncat pe gat, ca sa se-ncalzeasca, “si cind ne-o fi mai rau asa sa ne fie”-ciocnesc paharele fara sa realizeze ca mai rau nu se poate, ca sunt capatul lantului trofic, plancton pentru balenele cu esarfe vuitton din fruntea tarii. “ ne trebuie o dictatura” concluzioneaza adanc taximetristul. dar traim deja una-dictatura obrazului gros, a marlaniei si prostiei fara de margini, a ortodoxismului gaunos, a servilismului, pupincurismului si imposturii.

“iliescu e de vina pentru tot”-soferul maraie in timp ce asteptam incolonati sa ne vina mintea la cap si sa se faca odata verde. 24 de ani de asteptat incolonat sa ne vina mintea la cap si sa se faca verde. 24 de ani de cand l-am impuscat pe ceausescu. cel despre care elevii de 18 ani au scris la bacalaureat ”Nicolae Ceausescu a construit cu doar cativa oameni statul roman modern in sec. 19. A facut fabrici, moluri, stranduri. Aveam cele mai frumoase mine din Europa, unde minerii sapau frumos in pamant. si a mai ramas mii de tone de aur”

massur e iranian, are 25 de ani, munceste in istanbul la o cafenea si stie mai multe despre ceausescu decat 78% din creierele lobotomizate de tineri romani absolventi de liceu. stie sa faca deosebirea dintre comunism si dictatura, stie ce este o ideologie si ce este un regim politic, stie ca noul presedinte iranian este aceeasi marie cu alta palarie, ca ayatollahul conduce cu adevarat pravalia si ca islamisul extremist este doar o creatie a americanilor, stie ce e aia manipulare, oricare ar fi blatul pe care e asezata: nationalista, religioasa sau ideologica, stie ca ceausescu era rau si ca rusii nu sunt buni, ca razboiul din siria este o oportunitate si ca resursele sunt limitate.

dar sigur nu stie de cutremurele din romania. alea de le asteptam de 20 de ani, cu tablourile date jos de pe perete, sa nu ne striveasca. fara sa ne dam seama ca tara ne-a cazut de mult in cap. dar fiind prea tari de el, nu ni l-a crapat.

ieri republica turcia a implinit 90 de ani. spre deosebire de romanul care ar fi cersit o zi libera sa mai arda niste mititei si sa-i inece in 35 de beri, in gunoiul pana-n glezne de pe valea prahovei, zeci de mii de turci si-au luat kitul de manifestatie: tricoul cu ataturk, insigna cu ataturk, steagul cu ataturk, cordeluta cu ataturk si au dat drumul la protest. femei, foarte multe femei cu basma inodata sub barbie, piepturi generoase de la care au supt sapte purcelusi, fuste pana-n pamant si voci pana-n cer, trag de jandarmii care inchid accesul catre taksim. se agita pumni, se striga, se aplauda, femeile tzipa, jandarmii se foiesc, au arme, lansatoare de grenade cu gaz, vizoarele trase pe ochi. ce se intampla?

ziua turcieibariere de jandarmi despica istiklalul in una, doua, sapte, impart manifestantii in portii generoase de kebab cu batic. de ce? “asta e idea lui erdogan de sarbatoare natioanala” spune o blonda, “politia a intrat mai devreme peste noi cu bastoane si gaz”. ma ustura ochii si ma mananca gatul, copii tusesc, parinti tusesc. jandarmii nu, au masti de gaze. si ei si fotografii care pozeaza multimea de piepturi generoase si batice care reuseste sa sparga bariera de jandarmi. se urla, se aplauda. inca o bariera. si inca una.

fotografi de ziua nationalain fata la galata saray lisesi, omenirea e rupta de un culoar de jandarmi batosi, nu poti sa treci inspre taksim si nici inspre turnul galatei, nervi, injuraturi, impinsaturi, taxiurile sunt inghitite, ca niste capsule de tetraciclina, de multime. jandarmii rezista, strat de caimac peste laptele fierband, caldaramul e plin de pahare de plastic varsate, cafele si inghetate strivite, arata a descinderea unui grup de dinozauri intr-un parc de distractii.

luati-o prin spate. suvoiul de oameni isi face drum pe strazi paralele, printre tarabe cu rahat si fructe. stop. hai sa intru sa iau rahat pentru ai mei. casierul are 23 de ani si e purpuriu de iritare cand intreb de erdogan: he is disgusting, police is disgusting. azi e ziua flacaului nascut in zodie cu republica si, cu toate asta, a venit sa munceasca, “pentru ca e important pentru tara, e o zi importanta pentru noi. si uite ce dezgustator se poarte, nenorocitii. de 3-4 ore bat manifestantii”.

manifestati&polis2 strazi mai incolo, patronii de carciumi bleastema regimul: erdogan e radical islamist. dar asta nu-i o problema. problema e ca e un radical islamist prost. cum sa fie rau sa consumi alcool? comertul cu alcool aduce cei mai multi bani la buget, din accize. alcoolul si tigarile. la colt o mustata vinde hasis-good turchis hashis, 2 grams sa-ti ajunga 2-3 zile. jandarmii s-au asezat pe ciuci si trag din tigara, in fata unei librarii. in geam, steagul rosu cu portretul lui ataturk, tata turcilor, singurul care are voie-prin lege votata de parlament in 1934-sa poarte aceasta denumire in vecii vecilor. tata turcilor i-a facut oameni, a scuturat plapumioara ocupatiei grecesti intinsa peste juma de tara si a carmit republicuta  numai bine sa nu-si rupa oistea, ca orice tanara democratie, ba in comunism, ba in fascism.

sandvis cu jandarmeriece mare noroc au avut turcii. ei au primit de la allahu akbar un ofiter pasionat de lingvistica, sah, calarie si un avid scriitor. noi am primit un cizmar.

de unde si diferenta. in timp ce, de ziua nationala, rezistenta secularista turca se opune islamizarii lui erdogan, romanii isi petrec ziua nationala tot rezistand , de data asta frigului, cu-o tuica-n mana, stransi ciopor in jurul micului, la un gratar, la munte. halal.

 

daca doriti sa revedeti partea a doua: seria Antarctica. macar pentru poze si tot ar trebui sa dati un bot in martie 2012, anul vulpii polare, luna palarierului nebun. am ales-o p-asta cu Shackelton ca mi-e drag mie de dansu. pentru ca a fost mai greu de ucis ca bruce willis si mai imposibil de intors din drum ca austriacu Felix, odata ce s-a aruncat din balonu sau meteorologic. postul a fost publicat la inceputu lu martie 2012. 

Capitanu sta prost cu premonitiile, din 4 metri valurile dau in 8 si vin peste barca, fleosc, uda puntea superioara unde enzo si echipa de sclavi cu 13 aparate si 4 trepiede fac poze unor albatrosi muratzi care dau tarcoale barcii, un mos se lupta cu usa, stai tataie inauntru nu vezi ca te zboara vantoasele, baga cu 100-120 de kilometri la ora, ma reped pe scari la vale, fuga-fuga, cu ochii inchisi e mai bine, valurile sparte smucesc vasul, huruie, scartzaie, paraie, serie de cutremure de 7,8 cu replici de 7,7, augustin anunta ca e mai bine sa o ardem pe camere, sa mori tu, deci nu-mi dai voie sa fac scamatorii cu 3 mingiutze in mijlocul salonului, as putea daca tin ochii inchisi. Din 69 de pasageri ajung la masa vreo 20, doctorul constantin arunca pe gatlejuri folii dupa folii de pastile impotriva raului de mare, marele rau de mare, dani-geologul incearca sa ne momesca afara cu un documentar despre shackelton, cine?  un nenic din vremuri cind oamenii erau facuti din titan, promotia lui nansen, scott si amudsen, 15 vieti in pieptul de arama si niciuna irosita, timpuri in care mii de oameni te aclamau pe strada nu pentru ca esti o dizeuza care canta semi-nuda ci pentru ca ai fost omul cel mai aproape de polul sud din istorie.

Traim vremuri jalnice, mi-e greata si nu-i de la tangaj, oamenii sunt mici si ursitoarele au scos din stoc articolul“larger than life”. Vasul coteste, tangajul se muta-n ruliu, Ushuaia smuceste, usile dulapurilor zboara, ma trezesc la doua jumate noaptea, shining, nici dracu pe culoare, liniste, cani de cafea pravalite si mancare imprastiata pe jos in livingul vasului, sir shackleton a bagat cu barca deschisa 800 de mile prin valurile astea, cu panze si al treilea infarct rupandu-i pieptu, incercand sa gaseasca o insula in imensitatea oceanului arctic, a reusit in 17 zile de furtuna si frig.

“good morning antarcticans”, augustin trezeste poporul la 7 dimineata, hodorogii pun proteza si ies sa rada pe punte la soare, am schimbat ruta, suntem mult la sud, in canalul gerlache, furtuna a tinut vasul pe loc vreo 6 ore, frecventa mare a valurilor l-a bagat in sperieti pe capitan, “daca pastram cursu, rupea barca-n doua” zice dani, mosii sunt pe adrenalina, gerald with a gi din iowa maninca 4 tavitze de jar, se da de trei ori peste cap si incepe “ hou far ar ui from polar sarcal? ai ghes iz not far, is cold bat aim ok, is det a sil, uat caind of sil, ai so uans a documentari uere a sil iz duing sili tings”. Lui sir Ernest Shackelton i-a crapat inima in a patra expeditie la polul sud, gerald e mort de mult dar nu stie.

Welcome to Jurassic Park, o gasca de pinguini se urmaresc in jurul vasului, descopar pe un sloi o foca leopard, vad ca are coada taguita si, probabil, profil pe facebook.

Daca doriti sa revedeti, editia aniversara debuteaza cu postul din 5 decembrie 2011. Este despre Alfredo, taximetristul doct din Buenos Aires si cunostintele sale despre Romania. Unul din favoritele mele.

“Sunteti din Italia?” Nu, din Romania. “Aaaa, Dracula, sisisisisi”, taximetristul isi pipaie gatul gros ca o conducta de la Apa Nova, il asigur ca poata sa conduca linistit ca nu-i rod jugulara la ora asta, e 3 dimineata. “Cind eram tanar imi placeau filmele cu Dracula, nu Bram Stocker, cele vechi cu un actor american, am uitat cum il cheama”, ridic din umeri, omul ia mana de pe schimbator, o indeasa in desaga cu intrebari, scoate 4 la intamplare si le aseaza frumos pe bord: “l-ati avut pe Tito, nu, nu pe Ceaucescu?” da, Ceausescu, l-am avut si l-am pierdut, “si Ilie Dumitrescu?” da, nici el nu mai e, “cum e vremea in Romania?” iarna vrajbei noastre, “imi placea de Ilie Nastase, jucator de tenis foarte simpatic, foarte bun”, da, el si Tziriac, “tiriac, si, si, cu mustata si par cret, l-a antrenat pe Guillermo Villas”, cetateanul tzopaie ca o vrabie de la un subiect la altul, respir usurata cind oprim in fata casei, “pot sa va intreb ceva?”, tocmai ai facut-o, o faci de 25 de minute, una in plus nu m-o omori, aprob politicoasa, “care sunt eroii nationali ai romaniei?” Hopaaaaa, ce dracului sa-i raspund, mihai viteazu, vlad tepes, iancu de hunedoara, “ce au facut ei?”, s-au batut cu turcii, au unit principatele romane, “aaa, cu turcii, si, si, la 1453, si, si, dar de ce se cheama romania?”, pentru ca suntem urmasii imperiului roman de rasarit, “aaaaa, sisisi, foarte interesant. dar care sunt culorile drapelului national?” rosu, galben, albastru “ahaaaa, dar que significa?”, sange, cereale si cer, “mui interesante”. Simt ca as merita un 6 dupa raspunsurile penibile pe care le-am oferit, Alfredo insa e fericit, a gasit o ureche, scoate din buzunar o palnie de metal, o fixeaza si toarna un butoias de 6 kile de povesti delirante despre San Martin si Bolivar, loja masonica italiana P2 din care amandoi faceau parte, cum Bolivar era mai smecher pe linie masonica si d-aia e mai faimos, cum steagul blanco celest al argntinienilor vine de la dinastia de bourbon dar are legatura si cu eliberarea sclavilor de catre un francez care lupta sub stindard argentinian in california, “dar romania a participat in razboiul crimeei?”, eeeeeee, imi suflec manecile si contracarez cu povestea lui Petru cel Mare si a strategiei rusesti de a ajunge la marile sudice. Alfredo clipeste un pic buimac, i-am dat-o imi spun dar bucuria e scurta, Alfredo e sahist, taximetrist-sahist, se regrupeaza muta la H4 cu “din loja asta masonica italiana, P2, au facut parte toti militarii din junta care a condus argentina in ’70 si toti presedintii argentinei. si acum toti politicienii importanti sunt inscrisi in ea.” se opreste, bulbuca ochii in oglinda retrovizoare asteptandu-mi reactia, nu sunt impresionata atat de tare, stiu de la codin niste masoni care aveau restante la intretinere si erau pe cale sa ramina fara apa calda.

Alfredo schimba atacul, muta calul la B9: “eu citesc gogol, imi place mult, e ucrainian, aveti multe probleme cu ucraina?” nu atat de multe, doar cu un brat al Dunarii care este la granita pe care l-au blocat. “mui interesante. am un mare respect si pentru tolstoi. a scos-o din minti pe nevasta-sa si a dat toate lucrurile din casa. A fost primul hippiot din lume. Stiati ca a murit intr-o gara?” Nu stiam si nu banuiam ca o sa aflu asta de la un taximetrist argentinian de 130 de kile, transpirat si cu camasa plesnita peste burta. “celalalt mare prozator, cum il chema?”, dostoievski “da, a avut un frate dar parintii nu au avut bani sa ii dea pe amandoi la scoala si l-au trimis doar pe dostoievski si el s-a simtit toata viata vinovat fata de fratele sau care nu a avut noroc”. Sunt sah, e 4 dimineata si Alfredo nu da semne ca vrea sa mai castige bani din taximetrie in seara asta, acum povesteste extatic despre incalcarea drepturilor omului in Haiti de catre un soldat al castilor albe. Peste 24 de secunde muta regina la A8 si turuie ceva despre razboiul ucrainiano-polonez de care a citit intr-o carte, poate chiar a lui Gogol. Sunt mat. Alfredo isi freaca manutele de T-Rex si propune sa-mi iau revansa pe geografie si fizica cuantica pe 13 decembrie. Urati-mi noroc. De fapt am tona, doar sunt in Jurrasic Park, unicul loc de pe pamint unde poti primi pentru doar 4 dolari transport si lectii de istorie de la anatoli karpov.

acesta este al 500-lea post. am inceput blogul intr-un studio din buenos aires, in noiembrie 2011 si am incercat sa va plimb cu mine prin argentina, uruguay, antarctica, chile, brazilia, peru, amazon, columbia, bulgaria, grecia, elvetia, danemarca, londra, putina franta, hong kong, toscana si sardinia, hamburg, coreea si multa-multa romanie. mi-am luat guma in par de la cititori nemultumiti de stilul greoi, mi s-a reprosat lipsa majusculelor, mi s-a atras atentia asupra deficientelor gramaticale si greselilor de punctuatie, mi-am sters flegmele de pe fatza ca sa fac loc pupaturilor celor catorva sute de prieteni care ma citesc zilnic.

va multumesc. lui radu bata si lui vasiliu mircea paul, sanei, monicai si lui asdf si lui claudiu rimboi, lui flavius obeada si ioanei si lui pila, cristinei si sandei, chiar si lui pandele care citeste doar cand e pe bune cu sorina:)), lui partario si tuturor celor de pe facebook.

m-am gandit ca, la ceas aniversar, sa va  fac un platouas cu “daca doriti sa revedeti”, un top al meu cu cele mai dragute 5 posturi pe care le-am catarat pe blog. probabil o sa o fac si pe asta. insa acum trebuie sa aplic sfatul lui cezar, care, pe la al 492-lea post, mi-a spus ca ar trebui sa fac o promotie, sa sar cu o tombola, sa dau o jumara si o braga colectivului de cititori. pai si ce sa dau? iulian mi-a sugerat sa ofer fotografii, a3-uri inramate, cum se cade. perfect. insa, lucrand in publicitate, trebuie sa gasesc un mecanism de promotie din care sa castige si sarmanul meu blog si dumneavoastra cititorii. cum sunt lipsita complet de subtilitate, mi-am zis ca pozele alearga la oamenii care-mi fac cea mai vadimist-paunesciana reclama pe facebook. nu va feriti de cuvintele “brilianta din brasov”, “aceasta minerva nascuta pe alea mercur”, “matusa lui stream of consciouness si sora lui james joyce” etc. odata selectat castigatorul, acesta isi poate alege fotografia pe care o doreste inramata, dintre aceste 3 frumuseti: o patagonie argentiniana, antarctica si hong kong. start la ode.

argentina-patagonia

antarcticahong kong kowloon

 

 

 

 

o silueta se ciuceste linga scaun in intunericul culoarului si incepe sa turuie ceva in romaneste. coreenii horcaie vartos, paturi in cap si capete la subtioara, picioare frante peste manerele scaunelor, lumini fugite din ecranele din tetiere fugarindu-se pe fetele adormite, intrand in nas, alergandu-se pe pleoape. stewardesa imbracata in visiniu, cu toca apretata, asezata pe cap ca un portofel golit si intors cu fundu-n sus, vorbeste romaneste ingenuncheata pe culoar, nu mi se pare, chiar vorbeste romaneste cu-o disperare de niagara zagazuita 30 de ani in spatele unui baraj. are o fatza de nevastuica si ma intreb cand si cum s-a renuntat la frumusete ca standard pentru stewardese, fata spune ca trebuie sa stii doar engleza si sa poti sa ajungi cu mana la 2,15 metri. deci nu angajeaza pitici. sau poate pitici cu detenta mare pentru ca acum qatarul este in dezvoltare si au nevoie de echipaj asa ca aduna cu bratul popor. interviul e foarte usor, trimiti cv si apoi vorbesti 1 minut si, daca ai impresionat comisia, esti sunat in aceeasi zi la 17 si te duci la al doilea interviu. “eu am fost la sofia, ca acolo erau 50 pe un loc fatza de bucuresti unde sunt 600”. un truc care a propulsat-o la doha unde sta de aproape 5 ani si, in sfarsit, are voie sa se marite.

pardon?

cind te angajezi la qatar si daca n-ai apucat sa iti pui pirostriile, stii ca nici nu ai voie sa o faci decat dupa 5 ani. daca insa nu esti vicios si ai dosarul curat, poate-poate iti aproba patriarhia qatarului sa joci pe isaiaa dantuieste dupa numai 2 ani de serviciu. uau.

lista de restrictii e groasa ca un brat de spalatoreasa. in doha nu ai voie sa bei, sa ai bautura in casa, nu ai voie sa fumezi. cu 12 ore inainte de cursa, trebuie sa fii acasa, fara sa te atingi de spritz sau sa te pastilezi, nici vorba sa o arzi ca denzel in filmul favorit al lui cristian tudor popescu, the flight cred ca se chema. “dar las ca-i mai bine asa. ca daca am lucra la emirates si am sta in dubai, nu as fi in stare sa pun nimic deoparte”. dar cat se castiga? stewardesa nu raspunde precis. desi sta ciuci face niste opturi pina-mi ofera un raspuns: se castiga bine, ea pune in fiecare luna deoparte cam 2000 de euro. salariu si diurne felurite in functie de lungimea zborurilor: india e platita prost fatza de brazilia si zborul de 16 ore pina la houston e grozav de lung dar grozav de banos. de fapt stewardesele nu-s mereu treze cuc, la zboruri de 16 ore au voie sa doarma 4, undeva in cabinele din spate. si la zborurile de 11 ore dorm 3. si mai primesc un mormanel de zboruri gratis sau reduse cu 90% si discounturi strasnice la lanturile hoteliere partenere. sa tot impingi tavi si vinzi parfumuri la 10.000 de metri inaltime. deh, depinde ce curse prinzi. stewardesa mea a facut deja o harta a caracteristicilor calatorilor cu avionul: nigerienii ciordesc, in lagos au desurubat si au plecat cu ecranele din tetiere, indienii se plang de orice, totul le pute si nimic nu le convine, incearcand astfel sa fie propulsati la biznis class. si reusesc? nu prea, de fapt nu. regulile sunt reguli si trebuie sa se intample ceva cu adevarat groaznic ca tu-muritorul sarman-sa ajungi la bizniss fara sa scoti banul. japonezii insa indura cu stoicism si apoi trimit volume de mailuri in care explica punct cu punct ce nu le-a convenit.

si romanii? aici mereu e inghesuiala. se zboara cu avioane mici, care toate ajung, intr-un final la sofia, ca sunt taxe mai mici de aeroport decat in bucuresti. dar ce se intampla cu aeroportul din doha, mic si murdar ca o barba de popa care maninca friptura cu sos la un parastas. nu au promis cei de la qatar ca il vor deschide pe cel nou, inca de anul trecut?

ba da. si l-au si deschis dar il testeaza doar pe alte companii aeriene, zborurile qatar ramanand pe cel vechi. “dar in decembrie cred ca ii dau drumul astuia nou. pana atunci vin si 380-urile comandate.” adauga visatore si da sa se ridice. inca ceva si gata: spune-mi si mie de ce am vazut de 2 ori in aeroportul din doha, baieti in rochite albe, slapi, prosop in cap si soim cu casca de piele trasa pe cap, asezat cuminte pe brat? pot sa zboare cu ei in avion?

stewardesa se desira, e inalta, ajunge usor sa inchida caseta de bagaje de sus. “qatar are reguli stricte. pentru tot. exista si reguli pentru soimi, stiai ca astia sunt mai scumpi ca bmw-urile aici in doha?”. nu stiam. “da. nu avem voie sa luam mai mult de 6 soimi intr-un avion, astea sunt regulile”. de ce? nu stie. ma gandesc ce-ar face nigerienii daca ar stii ca au 6 bmw-uri cu ochii barati: i-ar ciordi sau i-ar hali?

stewardesa trebuie sa plece. incepe o zguduiala minora. cat sa-mi aminteasca cine sunt si ca nu as putea niciodata sa vand parfumuri la 10.000 de metri. d-apai sa nu beau.

30.000 de soldati si-un platouas de artilerie ar fi putut sa ajunga intr-o singura ora la seul, trecand prin tunelul 3, unul din cele “doar” 4 descoperite de sud coreeni. “doar” -pentru ca baietii cu statistica estimeaza ca ar fi cu totul vreo 20. sunteti speriati ca vin astia peste voi, ma rog, pe sub voi, in timp ce va uitati, cu balutza la gura, la o telenovela medievala?

nooo, pentru ca s-a dus vremea lui kim ir sen, el era impresionat de tacticile comuniste din vietnam si el a dat ordin sa fie sapate tunelurile, dar acum ce nevoie mai au de ele cand se straduiesc sa gaseasca arma atomica? chiar asa. ati putea sa le folositi ca adaposturi antiatomice si sa ziceti bodaproste lu musiu kim ir sen care iata, desi a vrut sa va bage in pamant, facand-o, va salvat cururile.

tunelul 3 a fost descoperit dupa ce un dezertor nord corean a dat in gat tot proiectul de invazie. insa nu si traiectoria tunelurilor. sud coreenii au intesat granita cu conducte cu apa si, la una din exploziile subterane cu dinamita, folosita de nordisti sa disloce roca, apa a tasnit prin conducte, camp de gheizere. a-haaaa, v-am prins. si tot asa de 4 ori. nordul a negat permanent ca ar fi tuneluri de invazie: nuuu domle, ce vorbiti, sunt mine de carbuni, uitati-va la pereti, sunt negri. geologii insista ca nu exista zacaminte de carbune in zona si, la o simpla racaire a peretilor, poti sa constati ca au fost smacuiti cu vopsea neagra. butaforie de balci, minunat.

autocarul cu turisti se rastoarna in parcarea de la intrarea in tunelul 3. ghida ne face un instructaj care seamana panica in cetateni: presiunea poate sa va impiedice sa respirati, you know. si lipsa de oxigen de la adancimea de 73 de metri va poate face sa va sufocati, you know. si umezeala si frigul pot sa va vina de hac. luati-va castile de protectie dar mergeti cocosati, sa nu va loviti la cap, caci asta poate sa duca la un atac cerebral you know? dar, inainte de toate treceti sa vedeti filmuletul care va va lumina in privinta a ceea ce urmeaza sa vedeti in mina. inghesuiti intr-o micro sala de cinema, trei grupuri de chinezi si unul de caucazieni, suntem supusi unui atac propagandistic de 7 ani concentrat in doar 7 minute. o voce bombastica inarmata cu carpa si mister proper, ne spala creierul si ne curata centrul gandirii, vorbind despre unificare, pace, simbol, viitor, speranta, bleah.

dupa lobotomizarea asta, pot sa-mi reped capul in peretii tunelului si sa-mi tin respiratia pret de 13 de minute, nu mai am ce sa patesc.

unde-i trenuletul? trenuletul nu merge la ora asta, malaezienii sunt tristi, o iau agale pe panta spre infern, pe linga ei trec in fuga chinezii, gafaie, tipa, se cearta, se imping, ajunsi in tunel, continua sa se intreaca in ragaieli, unii flatuleaza violent, deh, diferenta de presiune, fleosc-fleosc, calca prin apa stransa in baltoace pe jos, aaaaaaaa-tipa ele udandu-si piciorusele din sandale cu toc, copiii rag si-si trag mucii. daca erau un sfert atat de galagiosi ca astia, cei 30.000 de soldati din nord ar fi fost auziti din buricul coreei de sud, din momentul  cand puneau piciorul in tunel.

asta a fost. ghida ne ureaza la revedere si ne roaga sa povestim tuturor despre ce am vazut in DMZ pentru ca “aceasta este singura cale catre pace, you know”. pace si adevar. ma gandesc ca e clar, astia nu cauta gaz la pungesti. ci tunelurile pregatite de sovietici pentru invazie. pun pariu ca dan diaconescu si lorin furtuna au avut ceva de spus despre asta si d-aia le-au bagat pumnul in gura. pace.