Archive

Monthly Archives: October 2012

arnold se duce la dianei 4 ca vine “sto delat?”, cine?, intelighentia protestatar-artistico-filozofico-ideologica ruseasca si-a trimis arhanghelu sa lumineze intelighentia protestatar-artistico-filozofico-ideologica romaneasca, avem asa ceva? o-ho-ho, da dragutza, astia de la criticatac au pus totul la cale, o sa se lase cu discutii despre voina si pussy riot, apoi e o lansare de carte si dupa ne dam cu capul de pereti pe punk sovietic. gata, ma bag.

ernu are cearcane de intelectual de stanga care a tras manifeste-n beci, bejane, unde-i multiplicatoru?, linga el, semetz-puhav troneaza costi rogozanu, fara sapca de che, isi rupe limba-ntr-o engleza de instalator, “stii care e diferenta dintre el si vasile?” intreaba arnold, ridic din umeri, nu maestre, habar n-am, “rogozanu e activist de stanga, ernu e intelectual de stanga. nu m-ar mira sa se descopere ca rogozanu e infiltrat cumva”, ahaaaa, departe de teoria conspiratiei credeam doar ca intelectualul stie sa scrie, iar activistului nu-i iese decat o mazgaleala de cuvinte.

“ela, uite-o pe ela, noi am fost vecini cu ela si vlad, au plecat in chicago vreo 8 ani, s-au intors acum citeva luni, au luat casa din dianei 4 si au facut crasma asta, elaaa”, alte cearcane, “mai mici” o lauda arnold, “haideti sa vedeti cum ne-am instalat sus” zice ela, lasam la pamant masa de intelectuali de stanga venita la “sto delat?”, scara subreda ne urca-n mansarda, casa a fost ocupata de sie/die, apoi a fost parasita, e crapata ca un calcai de tzaran si n-avea apa, gaz si lumina cind s-au mutat ei in ea, “nu va uitati in spate, acolo nu am apucat sa fac nimic” se apara, cocheta, ela, arunc un ochi in bezna, gramada de ghete torturate si haine rasucite, depozit de lucruri ale evreilor bagati in pijamale si evaporati la auschwitz, cada e zidita cu caramida, la intrare se balangane-ntr-o sarma un bec cu lumina murdara.

acoperisul ma bate pe umar si ela ne imbie sa ne asezam pe cele 2 bancute triste acoperite cu paturici batrane, nu sarumina, hai ca ne grabim sa coboram la conferinta ca rusu a dat drumu la treaba si.. din dormitorul incropit iese norbert, 9 ani, vorbeste romana, maghiara si engleza, nu deodata, flutura o coala de hartie pe care a desenat 14 cadrane la “nume” si 14 la “cauza”, ziceti ce vreti sa salvati?, de mic intelectual de stanga, da’ tu ce vrei sa salvezi? il intreaba anca, norbert zice “pisicile”, o matza vagaboanda i se freaca de picioare, arnold deschide tabelul si spune ca vrea sa salveze fabricile, anca vrea sa se salveze pe ea, eu salvez OTV-ul, da’ pe norbert si pe ela cine-i salveaza?

vlad coboara sa-l traga-n chip pe rusu artyom de la “sto delat?”, e-mbracat in costum si are fatza de patron de service auto dar invarte engleza mai bine ca criticatacii si degajat imprastie povesti despre fascism, socialism, putin si revolta ruseasca in sala mica, plina ochi de marxist-leninisti reinterpretati-spalati-apretati, suntem in urma cu 50 de ani, traim un ’68 puchinos de cafenele, doua intelectuale de stanga cu par tapat decorat cu floricele de plastic se-ncanta intru regasire, vaaai fata de cand nu te-am mai vazut, ssshhhhhhht, ceilalti intelectuali nu pot auzi discursul rusului, de fapt el tace, asculta intrebarea de 14 minute pusa de o fata cu parul rosu, in sala sunt identificati un ceh, 2 bulgari si un rus care a facut parnaie sub comunisti, arnold cumpara beri de la ela care trebaluieste dupa bar.

nu mai pot eu de pussy riot, cea mai curajoasa fata din lume, aia care infrunta sistemul, pierde, dar continua sa se ia la tranta cu el, e ela, ziua lucreaza la crasma si dimineata baga santier, pina acum vreo luna au dormit pe saltea in praf si ditamai casoiul a fost lipit, cusut, pansat de astia 2 omuleti: ela si vlad, “n-au vrut bani de la niciun sponsor, ursus, beri, astia cu tigarile au vrut sa le dea bani dar sa-i lase sa faca reclama, dar nu, au rezistat” ii lauda arnold, peretii arata ca-n marile sperante, pe scari se fumeaza, ieri a fost o alta proiectie de film pe care ela l-a obtinut dupa un caft cu nenicii de la control, artyom a spus ce-a avut de spus, urmeaza punkul sovietic.

nu mai duc atata stanga, bine a zis arnold, daca n-ai chimie cu ideologia, n-ai si pace, mie imi plac pionierii, astia de sar din stratosfera chicagoului in lanul de porumb al bucurestiului, gata sa-si rupa spatele-ntr-o mansarda cocosata, bear gryllsi urbani care se iau la tranta cu bulina seismica si cu functionarii de la ape si gaze.

cind si-o face red bull partid, count me in.

 

acum cateva zile am scris asta: https://feher.wordpress.com/2012/10/26/neam-de-cersetori-de-unde-ni-se-trage/ si l-am suparat mult pe frate-miu care mi-a trimis pe tzeava un caras mare si gras de 76 de kile, jap o aripioara peste fatza, hap si-o coada peste nas, mi-am furat-o de 5 ori, cu perdafu asta-s de acord, cu astalalt nu, dar cine sunt eu sa decid cine are sau nu dreptate?

e timpul sa supunem povestea dezbaterii publicului si, urmand exemplul lui nea dan, sa lasam voturile sa raspunda la intrebarea: credeti ca radacinile mentalitatii de asistat sunt sadite de sistemul educational si parinti?

pina atunci iaca ce spune tata lui “darius al lui frate-miu”

Daca am inteles bine, teoria e cam asa:
“homo consumeristus” si cu “homo sovieticus” au incheiat un soi de pact ribbentrop-molotov cu scopul de a ne tampi in masa si de a ne transforma intr-o turma de asistati. Inocularea mentalitatii de asistat a inceput inca din epoca de aur, cu complicitatea “lui mami”, “lui tati” si a “tov. invatatoare” care, in loc sa ne duca la planetariumuri si simulatoare de zbor care nu existau, ne porunceau sa “scrim” ce ne dicteaza ei si ne abandonau impletitului de covorase din hartie colorata. Monstroasa “alienare” continua si in zilele noastre, dar in registrul pletorei consumiste, cu concursul “minelor anti-copil” montate in burtile de plastic ale milioanelor de jucarii chinezesti si vietnameze (in special motociclete si macaralele) si cu complicitatea milioanelor de parinti idioti care detoneaza minele astea in capul pruncilor printr-o simpla tastare de cod pin. Copiii supusi efectului nociv si demobilizant al “motocicletei chinezesti” si al “macaralei vietnameze” se dezumanizeaza treptat, isi pierd in timp “dorinta de a face, de a crea, de a intelege”, ramanand cel mult cu “dorinta de a astepta, a primi, a parea” si a ciordi niste teze de doctorat (aici e un usor paradox pt. ca furtul unei teze de doctorat e, la limita, un act intreprinzator, chiar prea intreprinzator si nu e deloc compatibil cu simpla mentalitate de asistat). Apocalipsa ar putea fi insa evitata, daca in loc sa-si suie copiii pe o motocicleta chinezeasca din plastic, parintii le-ar darui numai stante de carton in forma de dinozauri pe care copilul ar trebui sa le asambleze, bineinteles tot “asistat” pana isi formeaza un minim de deprinderi creatoare.
Daca nu e doar bascalie, Teza asta e o concatenatie pe cat de euforica pe atat de fictiva de cauze si efecte care-mi aduce aminte de aplombul cu care un darwinist sustine ca broasca e stramosul gusterului (sau invers) numai pt ca cele doua specii au ceva similitudini morfologice (e oarecum firesc sa consideri ca a incaleca o motocicleta de jucarie stimuleaza mai putin creativitatea decat a aranja un puzzle, dar sa faci din preferinta unui copil de 3, 4 ani pentru jucarii luate de-a gata o cauza a ratarii lui ca adult e o exagerare flagranta). Iata si cateva contraargumente:
1. In primul rand, n-ai cules suficiente date despre “Darius al lui frate-tu”. Respectivul personaj s-a uitat de mai multe ori la stantele de carton in forma de avion pe care i le-ai daruit (nu stiu nimic de stante in forma de dinozaur) care nu erau cat el de mari (dar asta n-are niciun fel de importanta) ba a colorat si a asamblat/dezasamblat impreuna cu mine avionul ala de vreo 5-6 ori. Pentru parasutistii argentinieni a facut chiar o pasiune, dormea cu cutia lor langa cap si a mesterit cativa. Acelasi Darius al lui frati-tu face tot felul de puzzle-uri, asambleaza o gramada de chestii din piese de lego, picteaza, scrie, coloreaza, are o tabla pe care deseneaza cu creta, e fascinat de scripetii cu care se ridicau statuile care decorau mormantul lui Mausol, a auzit de Babilon, de farul din Alexandria, de statuia lui Zeus de la Olimpia, de gradinile suspendate ale Semiramidei si de catapultele cu asediau cruciatii Ierusalimul, ii plac piramidele, sfinxul si masca lui Tutankamon, umbla toata ziua cu o statuie a lui Anubis despre care stie ca e un zeu egiptean, merge in fiecare madrti la un “atelier” de creatie pt. copii unde bricoleaza tot soiul de obiecte decorative, alaturi de colegii lui. Tot Darius e inebunit sa bata cuie, sa insurubeze, sa bricoleze, poate sa enumere toate planetele sistemului solar, e pasionat de serpi veninosi, ii plac florile si-o bate pe maica-sa la cap sa-i cumpere cactusi , ii plac pestii si vrea un acvariu, adora muzica lui Caro Emerald iar la 3 ani de zile a enuntat prima idee “filosofica”: mi-a zis ca “dupa ce-o sa imbatranim si-o sa murim, o sa ne nastem din nou”. “Darius al lui frate-tu” are o curiozitate enorma pentru orice lucru nou, incepand de la o ganganie neinsemnata si pana la un feribot urias, cunoaste emblemele a cel putin 10 marci auto, stie ce-i aia uretra, aduna castane si pierde foarte mult timp construind castele sau baraje din pietre, bete, caramizi sau alte chestii nefabricate in China, stie zeci de personaje din povesti si mai nou compune el povesti. In consecinta, “Darius al lu’ frate-tu” e la fel de evoluat precum “puiul de negru” sau “chinezul pitic” care arunca bumerange prin science museum (si asta in ciuda “handicapului” pe care i l-a provocat faptul ca la un moment dat la varsta de 2 ani jumate- 3 ani a preferat o macara chinezeasca in locul unor stante de carton).
Prin urmare, ideea ca un copil care incaleca pe motociclete chinezesti si-a dat foc la viitor e absolut deplasata. La fel ca si ideea ca un copil care se joaca doar cu stante de carton e harazit unui destin superior. Motocicleta chinezeasca nu exclude celelate provocari, tot asa cum apetitul up-gradarii tehnologice care-l face pe un adult sa tanjeasca dupa ultima generatie de I-phone nu exclude posibilitatea ca acelasi adult sa asculte Mozart sau sa faca un gest civic. “Homo sum, nihil humani a me alienum puto” ziceau romanii iar “Darius al lui frate-tu” vrea si el sa-ncerce cam toate tipurile de jucarii. Ce ar putea sa fie rau in asta atata timp cat si dorinta lui si productia de masinute si macarale sunt in sine niste initiative, niste intreprinderi si prin asta manifestarile unor libertati?
2. Pe urma, motocicleta chinezeasca si macaraua vietnameza sunt tot atatea replici la scara ale unor masinarii care fascineaza tot asa cum masinariile din science museum sunt replici ale masinariilor adevarate. Pe acelasi criteriu al aversiunii fata de lucrurile facute de-a gata ar trebui sa te infurie orice macheta functionala pe care n-o “fauresti” personal si chiar orice exponat prefabricat din science museum. La limita, ar trebui sa-ti doresti ca muzeul ala sa nu contina altceva decat stante de carton pe care sa le asambleze vizitatorii.
3. Plasarea lui homo sovieticus in aceeasi ciorba cu jucariile chinezesti nu e deloc in regula. Pe de o parte pt. ca ideologia lui homo sovieticus ne condamna la penurie (ne rationaliza pana si “indienii de plastic”) in timp ce “motocicleta chinezeasca” e produsul unei culturi (consumerismul) a abundentei. Pe de alta parte, conformisul propovaduit de homo sovieticus nu se opunea universului tehnico-stiintific reprodus de science-museum. Ideologia comunista nu se temea de popularizarea matematicii, fizicii tehnicii, simulatoarelor de zbor, planetariilor. Se temea de popularizarea ideilor “propovaduite” de stiintele burgheze, de filosofie, de psihologie, sociologie, economie, se temea de literatura, de genetica si de toate celelalte discipline care puteau destepta in noi revelatia mistificarii pe care-o haleam zi de zi. Ori, din punctul asta de vedere, poti sa fii sigura ca regimurile comuniste n-ar fi avut nimic impotriva unui science museum asa cum au londonezii. Problema era cu resursele care lipseau. E un fel de ironie a istoriei in cercul asta vicios. Daca homo sovieticus ar fi fost baiat bun si ne-ar fi amenajat muzee ale stiintei, ne-ar fi tinut mintile ocupate cu tot soiul de chitzibuserii stiintifice si-ar fi prelungit domnia ceea ce era o treaba nasoala. Daca din contra, homo sovieticus s-a zgarcit si n-a suflat cu niscai sclipici gratiile inchisorii, s-a dus dracului domnia lui, ceea ce e un lucru f. bun.
4. Penuria de jucarii de pe vremea comunismului stimula creativitatea. Eram siliti sa ne confectionam prastii, arcuri, arbalete si chiusoare, corabioare din dopuri de pluta, castele traforate s.a.m.d. Iar covorasul impletit din hartie colorata e stramosul direct al robotului din carton de la science museum. N-am inteles de ce te plangi?
5. Esecul tezei “conformismului insuflat in noi de anii de scoala” sta chiar in fata ta cand te uiti in oglinda. Pai daca dupa ce ti-au smuls aia cu penseta, fir cu fir, “dorinta de a face de a crea si de a intelege” iar mai tarziu te pomenesti ca ai facut, ai creat si-ai inteles cate ceva, asta inseamna ca “pensarea” n-a fost definitiva, “firele” ti-au crescut la loc iar ireversibilul proces de transformare intr-o leguma asistata a unora si altora are cu sguranta motive mai consistente decat “mami, tati si tov. mihalcea de la fizica.”

ps. da stiu, eu sunt aia mai mica si mai concisa din familie. succes la vot

sarbul de langa mine are doua telefoane mobile la care trancane in continuu cu sase guri: una vorbeste, cinci se odihnesc, “ciao, ciao”, se-nchide prima, “aloooo, picicu materi” zboara dintr-a doua, “haide ciaooo” sfarseste asta, instantaneu “alooo, picicu” tzasneste dintr-a treia, e-nconjurat de-un nor dens de picicu materi. poate d-aia are ochii rosii. sau poate pentru ca avionu i-a intarziat si fiecare secunda petrecuta aiurea pe aeroport il face sa piarda bani, tu-i picicu ma-sii de viata de est european care nu ar pune mana pe o carte, doi danezi: el papion, ea pometi rasati, citesc relaxati, linga ei, trei nemti au decis ca small talk e pentru small people, citesc si ei, ce mai avem? niste englezoi blazati care iubesc lectura, inotul si calatoriile spirituale, sunt afundati pin la pulpisoare in niste tomuri groase, sarbul se ridica si-si zburataceste trena de “picicu” printre noi, tabela adauga inca 40 de minute de intarziere.

un grup de 3 romani se inghesuie thigmotactici unu-n altu’, nu, nu citesc, le-a ajuns scoala, uite marian si-a stricat si ochii de atata buchisit, isi sterge ochelarii cu pulpana tricoului si ii spune unei domnite cu ras ascutit ca zborul la bali a fost minunat, “serios?” tzipa intrigata mierla intorcandu-se catre nevasta ochelaristului, “parca tu ziceai ca a fost ca dracu”, ridichea infofolita interogata isi da ochii peste cap: “normal ca a fost ca dracu, marian a dormit da’ eu a stat ca pe ghimpi 14 ore”, “au fost turbulente?” se intereseaza mierla, “nu draga, da’ nu puteam sa dorm bine, scaune inguste si erau multe filme la care vroiam sa ma uit”. cum recunosti un roman? se plange tot timpul.

conversatia face o volta si ajungem la subiectul: planuri tarifare ale companiilor din uk, “draga, ma costa enorm sa vorbesc cu barbata-miu” zice mierla, marian da semne de pierdere a identitatii nationale si sare din nou cu o solutie: “poti sa iti cumperi pe o2 la numai cevaputinfoarteputincelmaiputin lire”, mierla cade in uimire, “serios?”, “da” confirma si ridichea, uimirea e urmata de invidie apoi de lipsa de incredere, nu poate fi adevarat si daca e, e valabil doar pentru marian si sotia cinefila.

“oricum i-am trimis acum lui cristi o transa de 6000 de lire pentru casa”, zdrang, fara nicio legatura mierla arunca o laudarosenie in mijlocul conversatiei, audienta e cu gura cascata, “o sa puna centrala eoliana, totul in casa functioneaza pe baza de energie eoliana”, ridichea intervine ” si daca nu bate vantul?”, “nu conteaza, la orice pala, cit de mica de vant, aia face curent cit sa acopere consumul a 15 case. oricum vila e in camp, acolo bate vantul”, marian e de data asta neincrezator, “draga nu intelegi, am cumparat ultimul racnet de pe piata” i-o taie mierla si continua “mai stau aici vreo 6 luni, mai fac vreo 10.000 de euro si ii trimit lu cristi pentru usi, termopane si ultimele detalii”.

gata plecam, nici british airways nu mai e ce-a fost, bombane poporul, 2 ore pierdute in care puteau sa faca 600 de lire pentru robineti sau un robot japonez alimentat de la centrala eoliana care sa dea de mancare la gaini.

picicu materi conchide sarbul. avionul lui mai intarzie si il lasa bateriile telefoanelor. daca ar fi investit in energie eoliana, e-heeee.

copilarie cu papusa nadia si indieni de plastic, covorase impletite din hartie colorata si “nu te supara frate”, o cat va urasc copilasi supusi ai majestatii sale care aveti acces la science museum, la modulul lunar si la simulatorul de zbor, la prima locomotiva si creatorul de vulcani, in intunericul spatiului 7 ani luati de 30 de ori privesc cu ochii mari inelele lui saturn si baga la cap cum e cu gazul lui jupiter, unde as fi ajuns, cine as fi fost acum daca in loc sa imi pun papucii de carpa peste incaltamintea de strada si sa ascult ordinele agramate: “scriti, haideti scriti ce va dictez eu” ale tovarasei mihalcea de fizica, as fi putut sa invat cum e cu refractia in sala oglinzilor de unde se aud chiraielile astea mari acum?

in magazinul muzeului e isterie, iiiiiiiiiiiaaaaaaaaaaaaaaa, un pui de negru arunca un bumerang dintr-o spuma futurista, il prinde expert sub privirile admirative ale invatatoarei care-l lauda, “bravo mick”, cum doamna, nu-i ardeti una peste ceafa ca face galagie si perturba linistea publica?, linga, un chinez pitic e isterizat de o portavoce care-ti schimba timbrul, bu-huo-huo, urlete peste multime, cinci fetite se inghesuie la standul cu roboti: poti sa-ti construiesti unul chiar tu, dintr-o cutie de carton pe care o desenezi cu carioca si ii asamblezi un motoras primitiv si doua roti, gata, 10 lire costa toata dracia, cine-n romania ar da 60 de lei pe o cutie de carton si doua rotite din plastic cind poti sa ii iei odraslei ditamai motocicleta chinezeasca, turnata in plastic, mare, calitate la un pret cumsecade?

acu 2 ani i-am cumparat lu nepotu-miu niste kituri de carton: un castel care trebuia asamblat si colorat de copil, sub supravegherea adultului care ar trebui sa-l lase pe asta micu sa-si dezvolte imaginatia, da mamicule, bravo, ai pus turnul ala bine, acum pune si poarta, unde vine poarta? a-co-lo, bravo, i-am luat un castel si un dinozaur, stante de carton cit el de mari, la 3 ani ce ti-ai dori mai mult?

o motocicleta chinezeasca, o macara vietnameza, asta si-ar dori, darius al lui frate-miu nici nu s-a uitat la darurile mele penibile, nici parasutistii do it yourself argentinieni luati asta vara nu l-au convins, nu-i vina copilului imi explica norina, astia mari sunt lenesi si comozi, nu norinica, cred ca tot hommo sovieticus e vinovat, suficienta, lipsa de curiozitate, conformismul pe care le-au insuflat in noi anii de scoala le pulverizam acum peste mintile copiilor nostri, ii stropim cu DTT-ul puturos al “asistatului”, de ce sa ma chinui sa-mi construiesc un robot dintr-o cutie de carton cind pot sa primesc o racheta sofisticata de la tati care se simte vinovat ca vine tarziu acasa si nu-si petrece indeajuns timp cu mine? de ce sa ma chinui cind pot sa am de-a gata?

de ce sa imi fac o teza de doctorat, cind pot sa fur una? de unde sa am eu mentalitate de intreprinzator, cind mami si cu tati si cu tovarasa educatoare si cu tovarasa invatatoare mi-au smuls cu penseta dorinta de-a face, dorinta de a crea, dorinta de a intelege si mi-au plantat in loc cele 3 verbe ale romaniei moderne: a astepta, a primi, a parea.

barbatul de pe 7C are o figura fina, ochelari cu rame subtiri, ochi inteligenti, zic “schiuz mi” si omul se ridica, trec pe scaunul meu, ma foiesc, am uitat sa pun la bagaje si sacoul, domnu 7C arunca sec un “i’ll do it” si executa o volta eleganta, tenc iu, itz fine, il vad ca trage cu ochiul la cartea din mana mea, “i’ve read it” imi semnaleaza, ii comunic ca ma bucur si ca si mie imi place foarte mult, e o carte despre bani, se cheama “the ascent of money”, e scrisa de un nene care, atunci cind isi trece mana prin par, ii cade sub nas, ca matreata, o gramajoara de diplome de harvard, oxford si stanford.

“ati observat ca toate crizele mondiale au inceput in luna octombrie?”, nu, n-a observat, o ard urania financiara si-mi asez carticelele de tarot in fata: pai uite ce zice domnu fergusson, ca aia din 29 a pornit  pe 24 octombrie, ca aia din 87 a pornit pe 16 octombrie iar cea din 2008 pe 6 octombrie. Poti sa fluieri si sa zburzi tot restul anului dar in octombrie umbli cu funduletul strans, sa nu intre criza sa te polenizeze. E clar ca toata nasoleala asta ni se trage de la o mana de meteodependenti, ofticati pe vremea rea care au intrat intr-o zi de octombrie in bursa si au zis vindeti tot, vreau sa-mi iau banii si sa ma mut dracului undeva la caldura.

Sunteti americanca? se intereseaza cetateanul dupa ce ma lasa sa bat campii, nu prietene-sunt romanca, omul se lumineaza brusc, “si eu. sunt radu, radu obreja”, domnu obreja a plecat in 83 din tara,  pai ati ratat toata distractia cu Ceasca, nu tu 87, nu revolutie, nu perinita de revelion si creveti vietnamezi uscati pe rafturile goale. sunteti oare vizionar, noooooo, domnu radu a aplicat pentru reintregirea familiei pentru ca sotia a reusit sa o stearga in 82 si il lasase singur 1 an cu copilul, de atunci stau la londra, “cunoasteti londra?”, da cine-o cunoaste.

si-n romania ce faci domnule obreja? “eee, aveti un card visa la dumneavoastra?” da am, azi am primit si unul gold ca am fost cuminte, “ei bine de la mine il aveti”, nu domle, il am de la ing, “stai dragutza linistita, e o metafora. eu sunt cel care a adus visa in romania”, da-te domle de aici, pot sa te ating?

domnu obreja nu se lasa atins, e demn si darz si desi a adus visa in romania, de fapt nu prea are treaba cu “di economi” ca el a studiat limbi straine la craiova, stie si maghiara ca mama era unguroaica, stie si germana ca era goethe neamtz si i-a fost ca un unchi, la engleza era pamant ca deh, venea din mittel europe, tot la fritzi ar trage daca ar putea. si poate, bagajul lui de mana sunt doua pungi billa, billa e din austria, stiati? nu stia, si-a luat legume de la supermarket ca i-a zis cineva ca si la billa sunt foarte gustoase, nu trebuie sa se duca taman pina la piata, pina sa ma dezmeticesc o baga pe aia cu anglia unde legumele au gust nasol si cu romania unde se maninca magnific, unde noul meu prieten, unde?

de pilda la craiova pe care a vizitat-o de curind si, ce sa vezi, nu numai mancare buna dar si o atmosfera deosebita, ma uit la el cu ochii bulbucati: serios? craiova? da, e drept ca blocurile sunt oribile dar bietul primar nu are ce face cu ele, si e drept ca toate casele boieresti sunt lasate in paragina, dar de unde sa aiba bietii oameni bani, desi e vai steaua ei de buboasa, craiova are niste ronduri de flori frumoase-frumoaseeee, ce mai, sa tot mergi pan la  craiova macar sa bei o fanta shocata in rondu de panselute si apoi sa mori linistit.

brusc nea radu mi se pare dus cu capu, asa au crezut si paznicii de la spitalul obregia, spuneti-mi ca v-ati prins unde bat, unde bat? domnu obreja de pe 7C este ruda cu domnul obregia alexandru, doctoru care a dat numele spitalului de cucu din bucuresti, asta-ultimul are un bust in curte si unul prin spital, urmasul a incercat sa le faca niste poze dar hatz, l-au prins niste cadre, “ce faci domle aici, esti nebun?”, ce ironic, un nebun care vine singur la spitalul de nebuni sa-si pozeze stramosul.

l-au lasat sa plece, normal, caci domnu radu pare sa stea bine pe magneziu. L-o fi luat nabadaile si pe el de la vreme, octombrie asta, mai ales la londra, te poate zapaci de tot: vinde tot femeie, ne mutam in insorita craiova si daca ne mai raman niste banuti propun sa intram si-n pnl, pam-pam.

toni e bulgaroaica din sofia venita acum 4 ani la londra cu cele 2 fete, nici acum nu baga bine engleza dar la inceput, recunoaste ca era pamanat, “where from you come?” interogheaza o clienta la telefon, o laud, ii spun ca anul trecut era mai rau si a facut niste progrese gigantice, “yes, i have new boyfriend” zambeste larg toni si apoi mi-o taie scurt: “ce ti-ai facut la par? iar ti l-au taiat aia prim romania aiurea si trebuie sa o iau de la inceput?”.

toni este cea mai buna coafeza-frizerita-hairstylista pe care am intalnit-o vreodata, te tunde cu parul uscat ca sa iti dai seama cum iti va sta si cind nu vei mai avea toate mehlemurile de cremutze si spumitze bagate in el, anul trecut m-a gasit in cosulet in fatza frizeriei si m-a luat la tavaleala: pai bine ma fetito cine sunt aia care si-au batut joc de tine si te-au ciuntit?
cum cine, alde tourette si madam chocolat si nea florin, an de an au zburat milioanele, fara numar, si cu ce m-am ales? iti zic eu-sare toni-ai mai mult par pe stanga decat pe dreapta si uite, my god, what have done with fringe? cine? “bretonu”, o zana cu cap rotund si accent bulgaresc apare de dupa draperie, e asistenta lu toni, cum de stii romaneste? “pai prietenul meu e din craiova”, aha, “da, stau cu 6 romani in aceeasi casa, am fost la craiova, frumos, foarte frumos, mai frumos ca in bulgaria”.

toni aranjeaza claia din capul meu si ii da ordine scurte adoratoarei baniei, adu aia, sterge ailalta, imi spune ca fata ei cea mare a fost in lotul olimpic de inot al marii britanii si ca a luat doua ore de lectii de sofat, ca sa se obisnuiasca sa conduca pe partea ailalta, “e simplu, m-am obisnuit atat de repede incat atunci cind am fost acasa, la sofia, m-am trezit de vreo citeva ori pe partea opusa”, te-ai gandit sa te mai intorci vreodata in bulgaria? poftim? cit pe ce sa-mi ciunteasca bretonul de soc, o fi ea blonda dar nu-i proasta, desarta iute cosuletul cu motive pentru care n-ar mai face-o-n viata ei: mentalitate mizerabila, nefericire, coruptie, biznisuri care se sting pentru ca toata lumea vrea sa te suga.

“aici e greu pina incepi, dar dupa ce ai intrat si ai facut contul la banca, totul merge ca uns, stiu ce taxe am de platit, nu vine nimeni sa cerseasca bani, oamenii sunt foarte curtenitori si imi zambesc cind intru in magazin, in bulgaria nimeni nu zambeste, DA, se rasteste vreo madama la tine, e sinistru. aici m-am mutat in casa noua si vecinii au venit a doua zi la usa cu un buchet de flori si cu o felicitare, mi-au spus ca sunt acolo daca am nevoie de orice fel de ajutor. unde mai vezi asa ceva in bulgaria?”

unde vezi asa ceva in romania? “pai atunci de ce mai stai acolo? muta-te, nu avem nici unii, nici ceilalti nicio sansa sa ne revenim”, bulgaroaica inamorata de craiova lasa matura si concluzioneaza: stii care-i diferenta dintre bulgari si romani? noi stim ca in bulgaria e nasol, ca totul e praf si plecam din tara fericiti ca suntem atat de norocosi sa ne reincepem viata in alta parte. romanii stiu si ei ca in romania sistemul e muci dar cind vin aici toti suspina: baai ce plict e in londra, astia nu stiu sa se distreze ca noi, acasa sunt cele mai faine petreceri si viata e viata si mancarea e mai buna, las ca facem bani la prostii astia de englezoi si ne intoarcem acasa.

sa fie asta iubire de tara?

sau frica de afara?

inabilitate de a te adapta sau vocea gliei strabune si a lui vadim care te cheama la o sarma?

habar n-am, toni a terminat de reparat buba facuta de 5 generatii de hair stilisti cu diplome din romania, imi zambeste, imi ia banii si-mi spune sa o sun daca am vreo intrebare, “pa” imi zice asistenta si imi face cu mana, in timp ce ma indepartez pe devonshire road, 3 babe imi zambesc, un biciclist imi zambeste, domnii de la carciuma imi zambesc, madama care vinde lapte imi zambeste, pun mana pe telefon si o sun pe toni “buna toni, raluca sunt, am si eu o intrebare: crezi ca in estul europei exista o legatura directa intre inabilitatea de a zambi si cea de a tunde?”, probabil zice toni, o sa numim asta axioma hirsuta a lui feher. noapte buna.

;

la metrou la piata victoriei un panou slab luminat zice ca spaniola e limba viitorului, poate daca ne mutam cu totii in california sa muncim cameriste si soferi pentru hispanicii capatuiti, octav zice ca ema i-a povestit ca in barcelona singurul biznis care infloreste este cel al gradinitelor in germana, aintz-drai-politzai, spaniolul isi face bocceluta si baga un blitz desant asupra frankfurtului, ollaaaa, dos vurstos por favor, de fapt banneru de la metrou are dreptate, spaniola e limba viitorului pentru ca a prezentului e germana.

deutchland-deutchland uber alles, un stol de 30 de romi se buluceste la poarta 17, zborul spre munchen: batice cu franjuri de aur, palarii cu bentite de aur, fuste cu tiv de pietre pretioase, nefertiti intr-un scaun cu rotile cu spite suflate cu aur, faraoanca e vie, tine ritmul muzicii cu o ghiara descarnata, e tema din nasul suflata-ntr-un nai, acelasi menestrel trece dupa la albano, chelnerul prasnel imi testeaza memoria si nu-mi aduce restul de la 50 de lei pentru o apa si-un espresso, oi fi eu mamaie dar uite ca tin minte, prietene vrei sa ma ciordesti? ioooooo? privire pura, nicio urma de viclenie, las 1 leu spaga si plec sa-mi iau presa.

uite un the economist inghesuit intre niste tzatze romanesti, time? aveti time? un nenic cu pamant sub unghii declara nostalgic ca asa cum vin se si duc, ca painea calda, un italian intreaba daca nu e niciun ziar in italiana, muncitorul agricol banguie ceva intr-o italiana stramba, macaroana continua: pai se poate, in ditamai aeroportul al ditamai orasului, “auziti, da’ cite reviste time aduceti?”, aaa, 4, se dau urgent, noi le-am tot spus sa mareasca numarul dar nu ne aduc, perii rafturile, nimic in limba viitorului, nimic in limba prezentului, o voce de demoazela anunta ca pasagerii utz iuliu si utzutzui rebecca sunt asteptati la poarta 26.

Limba noastra-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zari albastre.