Archive

Monthly Archives: February 2012

Zbanggggg, sertarul zboara, loveste scaunul, impreuna se izbesc de chiuveta, sticla computerului se face tzandari, ruliul e atat de mare incat nu te poti tine pe picioare, valuri de 7-8 metri se sparg pina la puntea de comanda, pastilele nu au niciun efect, tu-i mama ei de viata. Ma urnesc spre micul dejun, japoneza e alba, priveste fix prin geamul stropit valurile care terfelesc vasul in timp ce o baba imbecila rade de ea, ascutzit, ca o hiena, baba are patch, mori, mori acum, baba se-npiedica intr-un hohot, cade pe punte si-si sparge rotula, rahat, wishful thinking. Copiii lui Klaus borasc pe rand in pungile lipite cu scoci de barile de sustinere din sala barului, nici macar nu pot sa ma gandesc la mancare, albatrosi se invart in jurul navei, sa ies sa le ofer pastele cu fructe de mare de aseara? ma intind in cabina si astept sa crap dar surprinzator adorm. Oceanul se linisteste, e soare, Hugo, marinarul olandez ma combina la o supa, clicclacclicclac, un japonez antipatic, usor partzar face 13000 de poze pe secunda cu 3 aparate, hai pe puntea de comanda, avem voie s-o vizitam doar intre 8 dimineata si 8 seara, un ofitzer zice ca furtuna compenseaza vremea frumoasa din ushuaia si ca poate am scapat, poate nu, haoleu, supa urca la omuletz dar numar pina la 43 si reusesc s-o bag inapoi in burta.

capitanul alejandro, drept si brunet, intra autoritar in discutie, are o presimtire ca expeditia asta o sa fie a mai meseriasa din tot sezonul si ma asigura ca nu e superstitios, in spate o capatzana de usturoi e legata cu scoci de un aparat electronic, sfanta icsuleasca, fecioara protectoare a apelor e inghesuita intre cafetiera si termosul de mate, da’ astea ce-s mai alejandro? nu-s ale mele, marinarii le-au pus, ei zic ca daca fluieri pe punte abatzi nenorociri asupra vasului si ca daca-l pune dracu pe pescarus sa se aseze pe catarg iar e semn ca vin vremuri cacacioase, a-ha, eu am vazut doar scroafa urcata-n copac, asta ce inseamna capitane? ca esti din romania, acolo mereu scroafa ajunge in copac, e o chestie de gravitatie.

Augustin strange poporu in burta barcii sa ne spuna care-i treaba cu antarctica, toata florida-si trimite veteranii, gerald with a gi, din iowa e cocosat si stramb de artrita, surd ca maica-mea la rugamintile sa-mi dea niste bani intr-a noua, urla intrebarile “hou far sout du ui gou?”, pina la 65 de grade si ceva, arvan, rusul cu capul cat capacul de buda sare iute “plizz transleit in celsius”, e muppets curat, sare fashu pe mine de veselie, gerald e de neoprit, “hou meni mails from polar sarcal?”, vorbeste ca forrest gump, ceilalti mosi se foiesc ofticati, vor si ei sa puna intrebari, la ce ora e masa, de ce nu-i suna copiii, cum a trecut timpul, cind a iesit din moda parul permanent. Augustin zambeste stramb, ii arunca lu gerald un 170 de mile, si cu mana stanga presara dibaci niste porumb pentru gainile americane: cica iarna in antarctica nu prea-i de iesit din casa ca-s -60 de grade celsius, rusii de la Vostock au inregistrat chiar un -89, “ai ghes det itz priti cold” concluzioneaza gerald, vanturile baga cu 200 de kilometri pe ora, prind viteza pe domurile de gheata care strivesc continentul si-l izoleaza de orice urma de caldurica de la pasarica venita din nord, “hou maci iz unzar wazer?” arvan se lupta cu engleza, laocoon inlantzuit, grosimea calotei de gheata e in unele parti de 5000 de metri si tine 1 kilometru de pamant sub ocean, scoate capu doar lantul transantarctic si niste pietre din peninsula antractica unde-i mai caldutz.

Mosulanii isi sug multumiti protezele, le place aici la arctica, nu frate, asta-i antarctica, eee, uatz da difrans? augustin trece pe scheme pentru retarzi: PeNeul e apa inconjurata de continent, PeSeul e continent inconjurat de ape, in nord au mamifere, iaca ursu polar, iar in sud au pinguini dar n-au mamifere pe continent, de fapt n-au nimic, nu stiu din ce traieste tzantzarul fara aripi care a fost descoperit de curand tarandu-se in zapada, la -60 de grade, “ai ghes hi’s not cold”. Nu Gerald, traiti-ar intuitia, nu-i e frig, nici mie, doar merg in sud, e vara acolo, februariele lor e augustul nostru. Welcome to Jurassic Park, acum ca stau cu ei la masa, va spun sigur ca dinozaurii exista si vorbesc engleza.

Veronika isi face loc cu greu prin grupul compact de mosi, maini descarnate apuca tremurinde paharul de sampanie, cheers, cheers, au ajuns la capatul lumii inainte de capatul vietii, sunt impaturiti in geci groase si poarta bentite de lina desi in barul vasului sunt 25 de grade, 2 cocalari, ea bronzata si cu buze subtiri, el fatza de soarece baga repede sub nas niste somon infipt intr-o scobitoare, augustin n-are par dar are sharm, e team leaderul expeditiei, hahaha, expeditie, la numarul de cadavre norteamericane, Ushuaia e mai degraba luntrea lui Caron.

O mana pentru tine si o mana pentru vas, doua maini pentru vas ar fi si mai bine ca sa nu-ti rupi gatul pe scari, augustin baga spaima in primele 10 minute in popor, ca sa ajungi in antarctica dinspre america de sud trebuie sa traversezi drake passage, cele mai aprige ape din lume, valuri de 4-5 metri sunt normale, paturile au bare metalice ca sa nu zbori pe podea in timpul somnului, care somn? poate cineva sa doarma? mosii sigur pentru ca au patchuri speciale antiraudemare, se gasesc numai in state, cu reteta, muritorii de rand merg pe mana lui Constantin, medicul armean al vasului care da pastile cu pumnul, barmanul chilian ma sfatuieste totusi sa ma fac praf ca sa nu mai fac diferentza. Cabina e in burta vasului, fara hublouri, ma simt ca gepetto in pantecele balenei, impart baia cu o japoneza asexuata care habar n-are boaba de engleza si o chinezoaica de california care o arde in pantaloni scurti si jampiere, atentie mare la usa zice augustin, cand tangajul te darima de pe picioare tinzi sa te prinzi de rama si zbang iti vine usa peste degete, maini strivite, asta e cel mai frecvent accident pe vas. Daca scapi cu manutzele intregi poate reusesti sa inhatzi la timp o punga atunci cind iti vine sa vomiti, e interzis sa borasti in chiuveta ca o infunzi, sunt aproape cacata pe mine de frica si cind mi-e lumea mai draga Patricio imi sopteste generos la ureche cum functioneaza raul de mare: corpul crede ca este otravit pentru ca tu nu vezi miscarea dar urechea interna o sesizeaza si atunci iti spune sa elimini ce-ai halit, deci d-aia vomitzi, ma simt ca inaintea unei sedinte de chimoterapie, o sa fie nasol dar o sa te faci bine, o sa dureze doar 2 zile, cit de rau poate sa fie?

Augustin isi termina pomelnicul de nenorociri si-l prezinta pe “aurelioooooooooo”, capitanul zambeste stanjenit si spune ca-l cheama de fapt alejandro, hahaha, e primul lui sezon in antarctica, not very reassuring, ne linisteste, Ushuaia e un vas meserias, pluteste si cu salile motoarelor inundate, da’ totusi daca vine valu’ ala de 12 metri, ce ne facem fetelor? alejandro zambeste superior, mereu exista plan B si oricum nimeni nu se scufunda in 5 minute, de fapt hai sa exersam cu totii abandonarea navei, alarma, tzusti in cabine de unde urcam cu vestele de salvare pe noi, geci, caciuli, manusi, fulare, sir indian, nu iesim la numaratoare, unde-s madamele de la 516, 2 babe nemtzoaice apar tacticoase, bagau shlafan, was iz the problem? ne oprim in fatza unor barci cu aspect de submarine, daca e nasol ne baga pe toti inauntru, avem mancare si ne incalzim unii de la altii, supravietuim citeva zile pina ne-or gasi, Hector, managerul vasului intrerupe circul si ne cheama la masa, the last supper, ha? Mosii se reped in restaurantul cu scaune batute-n cuie de podea, baga-n ei spaghete cu creveti, deja nu-mi miroase a bine, cu juma de gura spun welcome to jurassic park, sper sa merite tortura asta.

In fatza biroului de informatii despre antarctica urla muzica, guns and roses, paradise city, un pinguin imbracat intr-un costum de pasla murdara se chinuie sa momeasca niste turisti sa-si faca poze cu el, e mizer ca o curva de tufe de pe linga breaza, ii fac concurentza niste chioshcari care incearca sa ma cocleasca hai cu tata, iti arat faru, trenuletzu, pinguinu, puscaria, nu fratelo, vreau antarctica. Intru in birou, 5 sobolani trebaluiesc la computere, caut eye contactul, nu-i nicaieri, miros a backpacker, a hosterie ieftina, o duduie se misca, bag accentul de oxford, imi da o lista de companii care fac tururi, vezi ca e una-n deal care baga reduceri, uite un flyer, e din 2007-2008, cica atunci a fost anul antarcticii, care din ele, poftim? 2007 sau 2008? nimeni nu raspunde, nimeni nu rade, gracias, chao, sobolanii isi misca doar manutzele, limba le-a fost probabil taiata pentru ca au bagat-o-n fundu nepotrivit.

Agentia zice ca da mai ieftin, doar 3900 de parai, sffffff, ma foiesc, incerc o negociere, soptesc un 2500, blonda pufneste, pleaca chica de aici, 3990 la antarctic dream azi, 3900 la ushuaia maine si 3700 pe 26 la alt vas cu nume dubios, activez pana speciala de scarpinat canalul lacrimal, nu tzine, pun coada-ntre picioare si incerc o discutie facetoface cu baietii de pe antarctic dream, vasu e mare gras si rosu-n port, sunt aproape, merg hotarata, am treaba, hai ca am trec..un paznic urla dupa mine, unde e biletul, ha? n-am prietene, dar daca ma lasi sa schimb o vorba cu domnii cu visul antarctic o sa am sigur, ma intoarce, incerc sa-l shpaguiesc, dracu’ de incoruptibil, nu vrea.

Ma intorc la hosterie, n-am dormit de 32 de ore, ma doare gatul, inghit un paracetamol si scriu direct mailul care imi aduce reducerea de 1800 de dolari-fara call to action, fara semnul exclamarii, fara majuscule- la 8 dimineata manageritza nemtzoaica suna cu lacrimi in gatlej, hohoho, imbarcarea e la 4. Vasul Ushuaia e in port, albastru, trec pe linga nasolul care m-a oprit cu o zi inainte, uite taticule biletul, caramba, o coloana de cadavre cu accent american se bulucesc la imbarcare, sunt vie, sunt aproape tanara si merg in antarctica. Welcome to Jurassic Park, brrrrrrr, scott, shackelton, amudsen, domnilor… sosesc.

Zborul spre tara de foc e la 4.30 dimineata, iesi din carciuma, sari in taxi si ai ajuns in alta carciuma, vechiul aeroport din buenos duduie de lume, niste americani isi rup limba intr-o spaniola hilara, donde ies el wuelo de ushuaya, vreo 20 de evreice se tavalesc pe podele, scannerele de bagaje sunt inchise, o coada enorma de cetateni in bocanci si geci cu gluga imblanita se imbulzesc plini de speranta in fatza unui nene cu chipiu care autoritar inchide culoarul catre portile de imbarcare, concomitent 4 sugari incep sa raga, totdeauna am banuit ca mamele ii ciupesc ca sa treaca in fatza, unde in fatza duduie ca e inchis, e 3.45 si astia nu dau drumul la banda iar cind o fac in sfarsit merge numai una, deh, doar n-o sa trezesti omul muncii argentinian la 4 dimineata, abia s-a culcat. Ajung in avion si stam si stam si stam, muzica de lift, un grup imens de francezi se buluceste zgomotos, au gresit avionul dar un ciobanas i-a adus pe calea cea buna, linga mine o japoneza pune capul pe masuta si dusa-i, 3 ore jumate nu misca, turbulentele ii lovesc tampla de plastic, ciac-cioc-ciac, ramine chircita pina la aterizare, 20 de grade mai putin decat in buenos, aeroportul arata ca hotel “teleferic”, niste domni cu manusi ma cauta-n poseta, terorismul cu licheni e temut aici, bine am venit in ushuaia, capitala malvinelor. Adica Falkland, insulele ocupate de englezi prin omieoptsutetreizecisiceva, pierdute pentru cateva zile in 1982 si recuperate de la argentinieni dupa o bataiutza sora cu moartea, prin noiembrie niste veterani argentinieni stateau cu mana intinsa sub balconul presedintei, poate poate o pica ceva, au avut noroc ca printzul William s-a gandit ca e o idee buna sa inspecteze bazele militare englezesti acum, hap, ciocan in degetul mandriei argentiniene, auci, veteranii tzusti din strada in budoirul puterii, e nepermis, malvinele sunt ale noastre, si ce daca ati castigat razboiul, asta nu schimba nimic, sunt ale noastre, in portul din Ushuaia un afis interzice accesul piratilor britanici, daca iti dai patchul de pe ochi jos si iti schimbi carligul cu o mana bionica banuiesc ca totusi te lasa sa intri.

Inclinat intr-o rana remorcherul san cristofer zace-n port asteptand ora cind ushuaienii o sa lase jos furculitele cu care vor sa scarmene ceafa englezeasca si o sa-si faca ordine-n pravalie, a fost lasat din ‘57 pina-n 2000 sa se descompuna pina cind din matze a dat p-afara un lichid negru, cleios, hooooopa, si-au zis argentinienii, ce sa fie, ce sa fie, iaca 40.000 de galoane de petrol pe care le-ati lasat 43 de ani  la pastrare.

Welcome to Jurassic Park provincia tierra del fuego, temperaturi de suedia si temperament de romania.

Ultimele doua posturi nu au fotografii pentru ca la 4$ minutul de internet m-ar fi costat 80 de parai sa uploadez o poza. Sunt in Drake Passage, in drum spre Antarctica, urmatorul post cu poze si tot tacamul il veti citi pe 26 februarie.

Cu voma-n gat, a dvs. Feher.

 

sunt mancata de balena, fernanda nu are camera libera asa ca imi zic sa o ard contesa si imi rezerv apartament in al mai pizdos cartier al lu montevideo, pocitos, fac tai-tai la punta del diablo, oceanu e pe necaz, e plina plaja de meduze uriase moarte, ce sa fie, ce sa fie, titani cu sinuzita si fara batista, autobuzul de la ruta del sol se taie cu cel de la ruta del mar, trecem prin sate cu sectii de politie vopsite bleu, uite nandu, uite si flamingo, uite si o camioneta de la 1907, astia-s oameni chibzuiti si isi schimba masina la 4 generatii, cat ai umblat cu ea fiule sopteste tatal pe patul de moarte, pai tati, eu o am de 56 de ani, inainte tu ai umblat cu ea 30 , bunicul tot asa si strabunicul a trecut cu san martin muntii in ea sa elibereze chileul, eee, poate ar ficazul sa incercam s-o vindem.


mi-e foame, ma gandesc cu groaza la chivitoul care o sa-mi ramina fidel in dinti macar o saptamina, basca astia nu maninca niciunul picant aici, d-aia nu exista nici kfc, ii auzi tzipand pica-pica daca le arati un ardei rosu, va-n nas cu dulce-acrisorul vostru, gata, aleg tandory recomandat pe net de peter imreii si dan chisii lor, sonerie la usa, o pereche de nemti insipizi, una de brazilieni hirsutzi, buna ziua ce doriti sa mancati astazi in afara de parul din barba? bretonul desigur, hehehe, mai avem doua lesbiene americane, eu, tu si ovidiu.
deschide usa insusi gabriel coquet, qui? gabriel co-quet, de sorginte franceza, bucatar cu cordon bleu, a gatit in turcia, italia, maroc, franta, thailanda si argentina dar s-a intors in montevideo ca are de
hranit 2 fete, le baga bani in celalalt orificiu ca cica asta te propulseaza-n viata, ce-ti dau? paaaaai as vrea calmarul in sos negru dar si vinetele astea cu rodii, la felul doi imi face cu ochiul curry korma, da’ uite ca si paart namul suna bine, bai fetitzo, revino-ti ca-i mult, gabriel ma impiedica sa fac overkill, isi pretzuieste mancarea mai mult decat banii pe care ii primeste pe ea, gandul ca ar trebui sa o arunce pentru ca o romanca imbecila s-a lacomit il supara mai rau ca musca asta care da tarcoale mesei, uite ce zic eu, nea coquet ma organizeaza, imi aduce un pahar de vin sa se duca potolul pe soseaua gatului si un sos iute sa-mi treaca aleanul.


Stii ca voi sunteti primii romani pe care-i vad, norocosule, incepe pomelnicul cu ceausescu, dracula, nadia, ho-paaa, a venit mancarea, paart nam, un sos dulce iute acopera pestele tavalit in nuca de cocos si banane, gusturile se ciocnesc in gura, ilie nastase, orfelinate, tzigani, inghit orice, ahmmm-miammmm-hoooommm, gabriele trai-ti-ar fetele ca niste imparatese, tare bine gatesti, ma-nveti? como no, poti sa incepi luni? nu fratelo ca plec in antarctica, dar intr-o luna sunt a lu matale, hai sante, cioc-cioc, “eu fac grapa”, dar ce nu faci tu mai gabriele, ce nu faci tu..
Welcome to Jurassic Park, la 250 de milioane de ani departare de “la
mama”

camionul se hurducaie printre dunele de nisip, halt, o bariera e lasata, guritza stransa de intrare in rezervatia cabo polonio, unde mergeti vrea sa stie domnu paznic, in singapore desigur dar ne-am gandit sa trecem mai intai pe aici ca sa ne derutam urmaritorii, paznicul e vigilent, isi freaca barbia, isi scarpina crestetul, nu e chiar convins sa-l lase sa treaca pe soferul pe care l-a vazut de cel putin 5675 de ori in viata lui, poate are short time memory loss, se lasa purtat de val si risca ridicarea barierei, hai ca am intrat in sfarsit in cabo polonio, al mai natural dintre naturalele frumuseti ale uruguayului.

Daca vrei sa te disfrutzi asta e locul sa inveti sa faci focul cu cremene, sa inventezi roata, sa ajungi sa-ti urasti aproapele, jap imi iau o sanda in cap, haiosii astia cu parcul au pus motz un soi de terasa pe camion, tatzi si fiice rag deopotriva cind camionul are tangaj, dunele sunt inalte, hatz se lasa masina pe-o parte, uuuuuuuuuuaaaaaaaa, tzipa un contabil de 40 de ani ca in fatza contului 5121 “casa” dupa o incasare babana, fiica-sa il copiaza, ceilalti copii se pornesc si ei, printre dunele de nisip cresc palmieri sub care pasc vaci, oi si iepuri, valea se deschide si zic si eu uau, in barba ce-i drept, oceanul se arunca peste plaja cu valuri de 3 metri lasand in aer o ceatza prin care abia abia se vede
satul.

nu-i curent, doar niste mori de vant, cate case sa fie? 30-40 si mai sunt un soi de colibe de pazitori de pepeni, daca n-ar fi oceanu te-ai crede intr-un soi de bragadiru de teleorman, dupa 98 nu a mai avut nimeni voie sa construiasca, basta, de acu e rezervatie naturala, bashti de aici la nord, uite satul valiza-fara caterinca, asa se cheama-e bun ca are si el dune si tzarani saraci care o sa va lase sa va puneti corturile in curtea lor pe o bere, gainile si curcile se alearga printre picioarele hipiotilor care si-au pierdut mirosul de jeg intr-un nor de fum de iarba, niste vlajgani smotocesc niste tatuate, tatuatele
impletesc vesnicile bratari de festival, caca-m-as pe el de globalism, nu scapi nicaieri de rahaturile astea flower-power, jim morrison le zice de dragoste, stufstock-stufstock-stufstock.


La 5 metri de far e colonia de lei de mare, un mascul se trezeste si arunca niste grohaieli erotice, niciuna din femele nu raspunde, e 4 dupa amiaza, e siesta si pentru leii de mare dar nu si pentru un gorobete care trece de gardul pe care scrie in 3 limbi sa lasi in pace animalele, doamne dumnezeul meu, rupe-i capul dobitocului, fa-l sa cada pe stanci sau sa-l gineasca masculul, dumnezeu are alta treaba sau isi face siesta si nu ma asculta asa ca ma duc cu pira la autoritati care, ca si dumnezeu, ma ignora, urc pe nervi cele 132 de trepte ale farului, sus e vant iar jos un soi de scotie, de departe si romania ar putea parea bulgaria europei.


In curtea farului e o bomba, trebuie sa gasesc si eu una unde se serveste alcool, dau de ditamai hosteria cu scoruri de montevideo, chelneritza e un soi de dalmatzian, nu foarte inteligenta dar lenta,
aduce chiftelutzele de alge, dieta micii sirene, hai welcome to Jurassic Park, va las ca mi se raceste mancarea.