Acum 5 ani pe vremea asta scriam postul de mai jos.
Între timp Raed, eroul lui ianuarie 2012, a trecut prin Colectiv fără ca un fir de păr să i se clintească pe cap-norocul posesorului de calviție- și acum câteva zile a dirijat un exercițiu de simulare a unui cutremur de 7,5 pe Richter, cu 1000 de victime, 400 de morți și mii de clădiri avariate.
Asta după ce poporul nu s-a dus la referendum stârnind, desigur, mânia lui Dumnezeu. Cutremurul e pe vine, trebuie să fim pregătiți.
Costurile operațiunii Seism 2018 nu au fost calculate. Ar fi câteva sute de mii de lei, așa a zis Raed, ce mai contează niște sute de mii, 3-4-5, câte or fi fost pe lângă milioanele pulverizate între referendumuri, Catedrale și petreceri cu mici, ițari și călușari?
Centenarul lăcomiei și hoției continuă. Și te cutremuri. Să vină Raed să ne scoată de sub dărâmăturile țărișoarei ăsteia șubrezi care ni s-a prăbușit în cap.

Vocile crainicilor ies din aparatul de radio cu prrr și mrrrr, vestind apropierea unor cutremure catastrofale pentru care noi, românii, nu suntem pregătiți. L-au scos iar pe Hâncu din coteț, ca pe moaștele sfintei Parascheva?-încerc timid o conversație cu taximetristul demn.
“Ce cutremure, domnișoară? Astea sunt praf în ochi, să nu ne mai gândim că măresc TVA-ul și să uităm de gazele de șist și de Roșia Montană”.
Mă uit mai bine la el, tricou transpirat, păr refugiat  sub o bentiță de tenismen strânsă în jurul capului, m-aș fi grăbit să-l pun în grămăjoara prostimii care ascultă cu gura căscată predicile exaltate ieșite dintre buzele unsuroase ale lui Gâdea.
Cum se face că atât de multă lume înțelege că ăștia de la putere sunt niște nemernici și atât de puțini ies în stradă?
“Pentru că sunt mulți cretini pe care nu-i vedeți, domnișoară, mulți”. Stau în ilice și șosete de lână groasă pe gresia cavernoasă din apartamentele făcute pe credite, cu cistita ascuțită și prostata mărită, c-un pahar de țuică aruncat pe gât, ca să se-ncălzească, “și când ne-o fi mai rău așa să ne fie”-ciocnesc paharele fără să realizeze că mai rău nu se poate, că sunt capătul lanțului trofic, plancton pentru balenele cu eșarfe Vuitton din fruntea țării.
“ Ne trebuie o dictatură”, concluzionează adânc taximetristul. Dar trăim deja una-dictatura obrazului gros, a mârlăniei și prostiei fără de margini, a ortodoxismului găunos, a servilismului, pupincurismului și imposturii.

“Iliescu e de vină pentru tot”-șoferul mârâie în timp ce așteptăm încolonați să ne vină mintea la cap și să se facă odată verde. 24 de ani de așteptat încolonat să ne vină mintea la cap și să se facă verde. 24 de ani de când l-am împușcat pe Ceaușescu. Cel despre care elevii de 18 ani au scris la bacalaureat ”Nicolae Ceaușescu a construit cu doar câțiva oameni statul român modern în sec. 19. A făcut fabrici, moluri, ștranduri. Aveam cele mai frumoase mine din Europa, unde minerii săpau frumos în pământ. Și a mai rămas mii de tone de aur”

Mă văd cu Massur. E iranian, are 25 de ani, muncește în Istanbul la o cafenea și știe mai multe despre Ceaușescu decât 78% din tinerii români absolvenți de liceu. Știe să facă deosebirea dintre comunism și dictatura, știe ce este o ideologie și ce este un regim politic, știe că noul președinte iranian este aceeași Mărie cu altă pălărie, cã ayatollahul conduce cu adevărat prăvălia și că extremismul islamic este doar o creație a americanilor, știe ce e aia manipulare, oricare ar fi blatul pe care e așezată: naționalistă, religioasă sau ideologică, știe că Ceaușescu era rău și că rușii nu sunt buni, că războiul din Siria este o oportunitate și că resursele sunt limitate.

Dar Massur nu știe nimic despre cutremurele anunțate de Hâncu în România. Habar nu are despre cataclismele pe care le așteptăm de 20 de ani, cu tablourile date jos de pe perete, să nu ne strivească în timp ce dormim.
Cutremur? Suntem pregătiți, nicio grijă.
Pregătiți pe dracu.
Mă uit în oglindă. Întreaga țară ne-a căzut de mult în cap dar fiind prea tari de el, nu ni l-a crăpat.

E miercuri, sute de oameni stau la cozi la casele de bilete CFR. Pentru vineri. Vineri, orice om cu minte știe, nu se mai găsesc bilete. Cum e vorba aia? Vara îți faci sanie și iarna căruță. Miercuri e vară, vineri e iarnă. Ai două zile să-ți faci sanie căci nici vremea nu mai e ce-a fost și toamna durează doar 48 de ore.
Sunt 3 case deschise din vreo 8. Sunt lejer peste 150 de oameni la cele 3 cozi. ADN-ul frustrării spiralează cu sacoșe și bocceluțe prin sala înaltă.
Ce bine că e înaltă. Se ridică murmurele și blestemele fierbinți spre tavan, aerul cald e mai ușor, am învățat asta la termodinamică în a X-a.
Înainte cu 4-5 ani învățasem cum e cu un corp scufundat într-un lichid. Se chema legea lui Arhimede. Arhimede s-a băgat în baie și corpul lui a fost împins de jos în sus de apă cu o forță egală cu greutatea volumului de apă dislocat de corp.
Națiunea e lichidul. În cada plină cu popor a intrat acum 29 de ani PSD-ul. Se chema altfel în 1990 PSD-ul dar legile fizicii nu s-au schimbat odată cu prăbușirea comunismului care, dacă mă întrebați pe mine, nu s-a prăbușit sau, altfel spus, fiind antimaterie, a căzut în sus. Dar asta este o lecție de fizică pentru avansați, să rămânem deci la hidrostatică.
Primari cefoși, miniștri burtoși, consilieri zeloși au intrat în cada umplută cu vârf de 23 de milioane de români liberi. Unii dintre politicienii de rit nou au intrat încălțați în apă, unii înfofoliți în  cojoace de oaie și blănuri de vulpe, unii și-au băgat BMW-ul la spălat sau chiar au ascuns o insulă întreagă în costumul de baie.
Scufundarea corpului PSD-ului în lichidul națiunii a dus la dislocarea unui volum de români peste granițele căzii.
Milioane și milioane de români au ajuns în băltoace mici, în Germania și Spania, Italia și Anglia, în Canada și Australia și pe unde au mai ajuns ei, sufocându-se în ecosistemele aglomerate, visând la cada-mamă în timp ce și mai mulți bugetari, președinți și vicepreședinți, directori și adjuncți, secretare și consultanți, experți și membri supleanți, academicieni și doctoranzi, cu toții au intrat în cada cu apă fierbinte și astfel au mai dislocat niște milioane de românași.
Și uite așa, cum stăteau ei, oamenii statului, în cada din ce în ce mai plină și, în același timp, din ce în ce mai goală, li s-a făcut frig. Și când s-au ridicat să își ia un prosop de pe cuier, au văzut că apa le venea pân la genunchi.
Ce-i de făcut? Poți să aduci apă din Vietnam sau din Filipine, din China sau din Kazahstan. Sau poți să mai aduci, să facă zid în jurul tău, să-ți țină cald când ți-o fi greu, un milion de bugetari.
Ce e de preferat? Apa fierbinte care, însă, nu-i statornică și dă p-afară sau murdăria loială, care stăruie pe lângă omul ce-o hrănește, ca un câine credincios?
Statul crește.
Strat după strat după strat de coajă se depune pe pielea statului într-o crustă groasă, un palton al nesimțirii, în timp ce apa din cadă scade, pic, pic, pic, e din ce în ce mai neagră și mai puțină.
Și atunci, mă-ntreb privind la cele 3 ghișee CFR deschise, de ce sunt atât de puțini funcționari la stat?
Întrebarea mea se lovește de ușița de termopan a ghișeului 4 care tocmai se închide. Mârâind și foșnind, cei 50 de oameni de la coada asta îngroașă grăbiți celelalte 2 cozi.
Corpurile lor dislocă ură.
Ura urcă în tavan. Evrikaaaa!Evrikaaa!

Băiatul omului ăsta muncește la ministerul afacerilor externe. E diplomat, a făcut școală pe bune, nu a avut pile. Omul are o cârciumioară, a câștigat mai bine înainte. Acum nu o duce strălucit. Clienții vechi s-au împuținat. Mulți dintre ei au plecat din țară.
Oameni cu bani, cu afaceri, oameni care au case de milioane de euro, care își permiteau să plece în vacanțe oriunde. Nu au mai vrut să stea. Au zis că nu mai vor să le plătească ăstora taxe și au plecat. Pentru copiii lor dar și pentru ei. Nu vor să îmbătrânească în ura asta.
Pentru prima oară în 29 de ani omul al cărui băiat lucrează la ministerul de externe își pune problema să închidă și să plece din țară. Poate Portugalia, așa își spune și răsfoiește actele contabile.
I-oaaa-naaa!, izbucnește scurt și din spatele barului țâșnește o fată în cămașă albă. Scaun de birou? Ce scaun de birou am cumpărat noi?
Păi șefu, e pentru Răzvan.
Cum adică?
E pentru Răzvan, la minister.
Omul se uită la mine peste rama ochelarilor. Ochii nu mă văd, pipăie cuvintele spuse de contabilă, orbecăie în bezna absurdului. Apoi se luminează, înțelesul a intrat în cameră și a apăsat întrerupătorul.
Îmi spune: acum 2 luni i-am luat tomuri de A4, pentru minister. Acum 4 luni și ceva a fost trimis într-o delegație în Polonia. Au primit 27 de euro diurnă pe zi. Cum poți să mănânci de 27 de euro? A venit la maică-sa și maică-sa i-a dat bani. Norocul lui, io nu i-aș fi dat bani. Norocul lui pentru că a ajuns acolo și la check-out la hotel le-au cerut 25 de euro pe noapte în plus pentru că ministerul nu plătise toată suma. Camera costa 75 de euro și ministerul plătise 50.

Tace. Se uită în actele contabile. Ioana s-a întors la bar.
Mai tace un pic și apoi șuieră cu ură:
Păi futu-vă muma-n cur de nesimțiți cu statul vostru. Acum îi iau scaun lu fiu-miu pentru că ministerul afacerilor externe nu are bani să îi ia scaun, îl pune să stea pe ce știu eu ce șubrezeală unde au transpirat alte funduri de funcționari, îi iau eu scaun lui fiu-meu dar, de fapt, iau scaun ministerului, nu? Ca la spital, o să ne spună, în curând, să ne aducem și patul la spital. Să venim cu saltea și pături, să venim cu medicul nostru, cu zugravul care să văruiască, instalatorul care să pună toaleta și să repare dușurile.
Păi futu-vă muma-n cur cu statul vostru.
Unde sunt taxele pe care le plătesc la stat? Nu avem șosele, spitale, școli, poduri, conducte de gaz, nu avem căi ferate și nici vagoane, manuale și bănci nu avem, nu sunt coli A4 și scaune în ministere, cumpăr eu copilului care lucrează la stat scaun?
Păi futu-vă muma-n cur cu statul vostru și biserica voastră și tot neamul vostru.
Al nostru.
Da, al nostru.

45 de milioane de euro a costat referendumul. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, bagă lunar în buzunar peste 10.000 de euro. Dan Voiculescu trebuie să returneze statului un prejudiciu de 60 de milioane de euro. Prejudiciu în dosarul TelDrum este de 27 de milioane de euro.
O mamă îi cumpără copilului, funcționar la ministerul afacerilor externe, scaun pe banii soțului.
Nu se găsește măi între noi, un român adevărat, să-i ia capul lu porcu ãsta de ne conduce?
Este al treilea om într-o săptămână care pune această întrebare în prezența mea.
Ce trebuie să se întâmple ca ăștia să se oprească din furat?
Tac.
Tace și el.
Stomacul se foiește nervos.
Armata ce face? De ce nu face nimic armata?
Nu știu. Mă gândesc să îi spun că poate și ăstora de la ministerul apărării o să le zică șefii într-o zi că trebuie să vină cu rachetele Patriot de acasă. Că nu o să mai fie bani de gloanțe, că trebuie să meargă ăștia din ministerul apărării acasă, la mamele lor, să le ceară bani ca să-și ia uniforme și drone și rachete balistice.
Și mamele ce-o să facă? O să le dea bani funcționarilor de la ministerul apărării, că nu or fi niște mame mai puțin iubitoare ca mamele celor de la ministerul de externe.
Și mamele jandarmilor o să fie rugate să le dea bani copiilor să își ia grenade cu gaz și echipament de luptă, și jandarmii o să ne bată cu bastoane cumpărate de mamele lor, de la magazinul de bastoane, căci PSD-ul nu o să le mai dea bani de bastoane, nu vezi că se descurcă și fără, așa cum s-au descurcat și ăia de la ministerul de externe fără hârtie, fără scaune, fără hotel și diurnă în delegații.
Futu-vă muma-n cur cu statul vostru.
PSD fură volanul mașinii pe care o conduce și noi ne scobim repede de un volan nou și apoi PSD fură și volanul ăsta, si noi mai producem din traistă un volan.
Suntem atât de proști încât nu ne punem problema să ne dăm jos din mașină și să o lăsăm să intre într-o râpă. Cu tot cu PSD.
Suntem atât de proști încât atunci când PSD o să fure tot, motor, portiere, bujii, plăcuțe de frână, și o să se arunce din scheleticul vehicul al statului în timp ce acesta o să se prăbușească într-o râpă cu noi înãuntru, noi o să ne uităm unul la altul și o să ne gândim de unde să cumpărăm un șofer bun, la fel ca PSD-ul care a reușit să conducă hârbul ăsta de mașină în ciuda faptului că nu are volan, bujii, motor și portiere.
Și o să murim proști dar împăcați că am avut conducători buni și descurcăreți.

E o carte nescrisă pe care nu știu cum să o scriu. Neîmplinirea părinților noștri. Fricile lor că au adus niște scelerați pe lume. Scelerați. Monștri. Organisme în care te cauți, doar au ieșit din pântecele tale, și nu te regăsești nicio centimă. Ce e asta?
Cu ce ai greșit?
Ce voiau de la copiii lor părinții părinților noștri? Ce voiau de la părinți copiii care sunt părinții noștri? Cine sunt părinții noștri și de ce nu ar trebui să ne pese despre ce cred ei despre copiii noștri?

Am citit acum 2 săptămâni un articol al unei faimoase psihoterapeute. Esther Perel. Vorbește despre căsătorie, sex, relații. Mie mi se pare că vorbește despre țări și civilizații.
Spune Esther: “Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.”
Fraza asta spune totul despre ei și noi.
Unde Noi suntem trecutul, clandestinitatea dragostei, datoria, fiica de țăran și fiul de muncitor împlinindu-și destinul istoric dar mai întâi datoria față de țară.
Iar Ei sunt oamenii care au alergat goi în parc, au luat LSD, au cântat despre depresie, s-au răzgândit în privința democrației, au zburat pe Lună.
Comunism. Tras cu ochiul. Pâră. Supraviețuire prin preacurvie. Popa te afurisește că nu i te dai și te înghesuie în șură. Bărbatul plecat la câmp la 4 dimineața e înșelat cu șeful de post la 9 dimineața. Și la 12. Și la 4. Nu din dragoste ci pentru că așa e lumea și pământul.
Femeile sunt curve. Bărbatul e prost. Sau deștept, iar ăla deștept e bărbatul care conduce comunitatea.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi de el pentru că știi că te înșală cu tot satul.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că te bate, bea și te înșală cu tot satul.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că fură, lovește pisici în burtă cu bocancul, te bate, bea și te înșală cu tot satul.
NU.
Rămâi femeia lui pentru că ăla e bărbat adevărat, set complet, 12 furculițe, cuțite, linguri și lingurițe de desert. Bărbatul care se poartă așa cum ar trebui să o facă un bărbat adevărat. Ți-e rău cu el. Perfect. Așa și trebuie să fie.
Fericirea e o noțiune mai abstractă ca fisiunea nucleară.
Obișnuința rezolvă marea parte a problemelor.
Lipsa de imaginație este bucățica de vată pe care o pui în vârful pantofilor prea mari ai existenței.
În ciuda faptului că știi că viața e numai una, zilele trec în ură, dezgust, nefericire.
Dar cel mai important, restul zilelor trec în lașitate.
Inerția socială e funia care ne leagă ca pe vite de picioare, mergem șontâc, șontâc, pe pajiște, liberi în teorie, priponiți de traumele părinților noștri, hăituiți de demonii lor: mândrie, casă, succes, valori formulate diferit acum 50 de ani, îmbălsămate și prăfuite, continuînd să ne fie băgate pe gât.
-Servește niște tiutiun, face bine la plămâni tiutiunul.
Ce avem noi aici?
O țară întreagă moartă 50 de ani de foame.
O țară întreagă șușotind pe întuneric, așteptând americanii.
O țară întreagă cu ochii-n pământ, uitând să spere.
O țară la 389 de ani lumină de adevărul acestei afirmații: Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.
Fericirea e mai abstractă ca fisiunea nucleară.
Acum câteva luni am cunoscut o doamnă din Danemarca. Ne explica doctă și amplă în mișcări nouă, idioților din Europa de Est, ce înseamnă ideea de democrație și cum trebuie ea păstrată prin Democracy Fitness. Așa se chema programul ei.
Noi, ăștia din Europa de Est, eram circumspecți, chestia asta cu democrația și bubele ei nu trec după ce bagi o maricica în Christiania.
Stăteam cocoșați, strânși împreună într-un banc de nefericire și hormoni respingători care ne schimbau mirosul bluzelor de nylon cu care eram îmbrăcați.
Doamna din Danemarca nu s-a lăsat. A zis așa: există în anumite țări din Africa programe de psihoterapie națională, pentru că țările au fost violate, bătute, agresate și țările se comportă ca niște ființe. Când vii dintr-o țară violată, când ești crescut într-o țară captivă 50 de ani într-o pivniță umedă, când mama ta și tatăl tău au ieșit prima oară din beci la 50 de ani și cred că cele mai importante lucruri sunt să ai o casă pe pământ, să-ți stea bine părul și să nu ai datorii la telefon și furnizorul de cablu tv, lucru ăsta se simte nu numai în tine ci în mișcările copilului tău de 7 ani.
Pentru că, odată pârnăiaș, uitatul peste umăr când intri în apă-chiar dacă nu e la duș ci în marele ocean care se deschide imens în față-nu trece niciodată.
Libertatea este la fel de sigură în mâna ta ca o bucată de săpun ud atunci când te-ai născut din părinți pârnăiași care au trăit în captivitate și s-au spălat doar cu apă, de frică să nu trebuiască să se aplece și să piardă și singurul lucru pe care îl mai aveau pe lume: mândria.
Aș vrea să scriu o carte despre libertate dar sunt prea închisă în celulă împreună cu părinții mei, așteptând americanii să mă elibereze.

Când singurii care ar putea să o facă, ar fi niște psihoterapeuți.