Archive

Monthly Archives: October 2018

Acum o săptămână am avut la Frontline Club dezbaterea dedicată proiectului Oameni Noi în politică. Partidele și organizațiile civice și-au trimis reprezentanți. Bărbați.
Numai bărbați.
În sală erau multe femei implicate în politică dar și în organizații civice.
-Băi frate, ce facem aici? au zis ele. De ce nu sunt și femei între Oamenii Noi?
Pentru că există oameni și femei.
Roaba lui Dumnezeu trebuie să îl asculte, servească și respecte pe robul lui Dumnezeu, o zice biserica ortodoxă, aia în care 98% dintre români crede.
Pentru că femeia de succes este jumate bărbat. Zic bărbații.
Sau curvă. Zic femeile.
Pentru că primul ministru Vyo este coasta lui Dragnea. Și încă una fisurată de la o partidă de pescuit.
Pentru că Gaby este coasta lui Voiculescu.
Pentru că Leny e coasta lui Băsescu.
Femeia nu poate să existe de sine stătător, este un organ reproducător-ascultător, o proptea pentru un bărbat lipsit de ambiție. Sau un făraș cu jar pentru unul cu.
Acum 20 de ani, o prietenă mi-a spus ușor invidioasă: te-ai scos.
De ce mă scosesem? Primisem o bursă? Câștigasem la Loto? Înhățasem o moștenire suculentă?
Nu. Ci pentru că prietenul meu avea o prăvălie, deci puteam să mă las de meserie, să fiu întreținută.
Te-ai scos.
Visul femeii românce nu este să fie Halep sau Herta Muller (chiar, cine e Herta Muller?) ci să fie Gina, nevasta lui Dragnea Jr.
Să se scoată.
Puținele femei care ies la bătaie, sunt grabed by the pussy de clovnii triști ai televiziunilor mincinoase. Mătușile și verișoarele lor aprobă: bine le-a făcut, în loc să-și vadă de treaba lor, de crescut copii, de îngrijit soțul, ca orice femeie normală, umblă brambura și se iau aiurea de oamenii politici, de domnul Tăriceanu și de domnul Dragnea.
Ce știu ele, femeile ăstea cu hormonii răvășiți, cât de greu se face politică?
Chiar așa, ce mai știți de Mona Muscă?
Singurul om care a demisionat vreodată în urma unei acuzații că a colaborat cu Securitatea.
O femeie.
O proastă.
Cine a mai demisionat vreodată în România pentru un asemenea nimic?
Nimeni, normal.
O proastă.
În proiectul Oameni Noi în politică sunt o grămadă de femei. Dar nu ies la înaintare, din sfială, din lipsă de încredere în ele sau modestie, din frică de ridicol. Din educația de acasă.
Până nu vom da jos costumul de ocnaș închis în celula anacronicelor credințe ale bunicilor noastre, până nu vom ieși goale dar curajoase din beciul catehismului ortodox, femeile vor fi doar un corset pentru oamenii politici noi, care să le țină drept toracele din care le lipsește-o coastă.

feher

Acum 25 de ani, la ziarul la care lucram la Brașov, un coleg a scris următorul titlu: de 8 martie, Elena a primit un buchețel de pumni în cap.
Am râs mult, în cretinismul nostru post-puber-revoluționar. Autorul a fost chiar lăudat de Horia Tabacu, venit de la Ziua din București să ne învețe să facem presă. Da, știu, de morți numai de bine, dar nu am cum să uit cum defunctul Tabacu m-a tras deoparte și mi-a explicat ca un codoș slinos că trebuie să fac o tură pe la toți gușterii din Brașov, securiști, săgeți, ce-or fi fost ei, care și-au tras biznisuri în cei 3 ani de capitalism, să fac portrete cu dânșii pentru ziar.
-O să vezi că nu ai cum să nu prinzi ceva, e important să ai pe cineva să aibă grijă de tine.
Nu mi-a făcut cu ochiul, dar era clar că-mi spune că meseria asta de…

View original post 327 more words

Acum 5 ani pe vremea asta scriam postul de mai jos.
Între timp Raed, eroul lui ianuarie 2012, a trecut prin Colectiv fără ca un fir de păr să i se clintească pe cap-norocul posesorului de calviție- și acum câteva zile a dirijat un exercițiu de simulare a unui cutremur de 7,5 pe Richter, cu 1000 de victime, 400 de morți și mii de clădiri avariate.
Asta după ce poporul nu s-a dus la referendum stârnind, desigur, mânia lui Dumnezeu. Cutremurul e pe vine, trebuie să fim pregătiți.
Costurile operațiunii Seism 2018 nu au fost calculate. Ar fi câteva sute de mii de lei, așa a zis Raed, ce mai contează niște sute de mii, 3-4-5, câte or fi fost pe lângă milioanele pulverizate între referendumuri, Catedrale și petreceri cu mici, ițari și călușari?
Centenarul lăcomiei și hoției continuă. Și te cutremuri. Să vină Raed să ne scoată de sub dărâmăturile țărișoarei ăsteia șubrezi care ni s-a prăbușit în cap.

Vocile crainicilor ies din aparatul de radio cu prrr și mrrrr, vestind apropierea unor cutremure catastrofale pentru care noi, românii, nu suntem pregătiți. L-au scos iar pe Hâncu din coteț, ca pe moaștele sfintei Parascheva?-încerc timid o conversație cu taximetristul demn.
“Ce cutremure, domnișoară? Astea sunt praf în ochi, să nu ne mai gândim că măresc TVA-ul și să uităm de gazele de șist și de Roșia Montană”.
Mă uit mai bine la el, tricou transpirat, păr refugiat  sub o bentiță de tenismen strânsă în jurul capului, m-aș fi grăbit să-l pun în grămăjoara prostimii care ascultă cu gura căscată predicile exaltate ieșite dintre buzele unsuroase ale lui Gâdea.
Cum se face că atât de multă lume înțelege că ăștia de la putere sunt niște nemernici și atât de puțini ies în stradă?
“Pentru că sunt mulți cretini pe care nu-i vedeți, domnișoară, mulți”. Stau în ilice și șosete de lână groasă pe gresia cavernoasă din apartamentele făcute pe credite, cu cistita ascuțită și prostata mărită, c-un pahar de țuică aruncat pe gât, ca să se-ncălzească, “și când ne-o fi mai rău așa să ne fie”-ciocnesc paharele fără să realizeze că mai rău nu se poate, că sunt capătul lanțului trofic, plancton pentru balenele cu eșarfe Vuitton din fruntea țării.
“ Ne trebuie o dictatură”, concluzionează adânc taximetristul. Dar trăim deja una-dictatura obrazului gros, a mârlăniei și prostiei fără de margini, a ortodoxismului găunos, a servilismului, pupincurismului și imposturii.

“Iliescu e de vină pentru tot”-șoferul mârâie în timp ce așteptăm încolonați să ne vină mintea la cap și să se facă odată verde. 24 de ani de așteptat încolonat să ne vină mintea la cap și să se facă verde. 24 de ani de când l-am împușcat pe Ceaușescu. Cel despre care elevii de 18 ani au scris la bacalaureat ”Nicolae Ceaușescu a construit cu doar câțiva oameni statul român modern în sec. 19. A făcut fabrici, moluri, ștranduri. Aveam cele mai frumoase mine din Europa, unde minerii săpau frumos în pământ. Și a mai rămas mii de tone de aur”

Mă văd cu Massur. E iranian, are 25 de ani, muncește în Istanbul la o cafenea și știe mai multe despre Ceaușescu decât 78% din tinerii români absolvenți de liceu. Știe să facă deosebirea dintre comunism și dictatura, știe ce este o ideologie și ce este un regim politic, știe că noul președinte iranian este aceeași Mărie cu altă pălărie, cã ayatollahul conduce cu adevărat prăvălia și că extremismul islamic este doar o creație a americanilor, știe ce e aia manipulare, oricare ar fi blatul pe care e așezată: naționalistă, religioasă sau ideologică, știe că Ceaușescu era rău și că rușii nu sunt buni, că războiul din Siria este o oportunitate și că resursele sunt limitate.

Dar Massur nu știe nimic despre cutremurele anunțate de Hâncu în România. Habar nu are despre cataclismele pe care le așteptăm de 20 de ani, cu tablourile date jos de pe perete, să nu ne strivească în timp ce dormim.
Cutremur? Suntem pregătiți, nicio grijă.
Pregătiți pe dracu.
Mă uit în oglindă. Întreaga țară ne-a căzut de mult în cap dar fiind prea tari de el, nu ni l-a crăpat.

E miercuri, sute de oameni stau la cozi la casele de bilete CFR. Pentru vineri. Vineri, orice om cu minte știe, nu se mai găsesc bilete. Cum e vorba aia? Vara îți faci sanie și iarna căruță. Miercuri e vară, vineri e iarnă. Ai două zile să-ți faci sanie căci nici vremea nu mai e ce-a fost și toamna durează doar 48 de ore.
Sunt 3 case deschise din vreo 8. Sunt lejer peste 150 de oameni la cele 3 cozi. ADN-ul frustrării spiralează cu sacoșe și bocceluțe prin sala înaltă.
Ce bine că e înaltă. Se ridică murmurele și blestemele fierbinți spre tavan, aerul cald e mai ușor, am învățat asta la termodinamică în a X-a.
Înainte cu 4-5 ani învățasem cum e cu un corp scufundat într-un lichid. Se chema legea lui Arhimede. Arhimede s-a băgat în baie și corpul lui a fost împins de jos în sus de apă cu o forță egală cu greutatea volumului de apă dislocat de corp.
Națiunea e lichidul. În cada plină cu popor a intrat acum 29 de ani PSD-ul. Se chema altfel în 1990 PSD-ul dar legile fizicii nu s-au schimbat odată cu prăbușirea comunismului care, dacă mă întrebați pe mine, nu s-a prăbușit sau, altfel spus, fiind antimaterie, a căzut în sus. Dar asta este o lecție de fizică pentru avansați, să rămânem deci la hidrostatică.
Primari cefoși, miniștri burtoși, consilieri zeloși au intrat în cada umplută cu vârf de 23 de milioane de români liberi. Unii dintre politicienii de rit nou au intrat încălțați în apă, unii înfofoliți în  cojoace de oaie și blănuri de vulpe, unii și-au băgat BMW-ul la spălat sau chiar au ascuns o insulă întreagă în costumul de baie.
Scufundarea corpului PSD-ului în lichidul națiunii a dus la dislocarea unui volum de români peste granițele căzii.
Milioane și milioane de români au ajuns în băltoace mici, în Germania și Spania, Italia și Anglia, în Canada și Australia și pe unde au mai ajuns ei, sufocându-se în ecosistemele aglomerate, visând la cada-mamă în timp ce și mai mulți bugetari, președinți și vicepreședinți, directori și adjuncți, secretare și consultanți, experți și membri supleanți, academicieni și doctoranzi, cu toții au intrat în cada cu apă fierbinte și astfel au mai dislocat niște milioane de românași.
Și uite așa, cum stăteau ei, oamenii statului, în cada din ce în ce mai plină și, în același timp, din ce în ce mai goală, li s-a făcut frig. Și când s-au ridicat să își ia un prosop de pe cuier, au văzut că apa le venea pân la genunchi.
Ce-i de făcut? Poți să aduci apă din Vietnam sau din Filipine, din China sau din Kazahstan. Sau poți să mai aduci, să facă zid în jurul tău, să-ți țină cald când ți-o fi greu, un milion de bugetari.
Ce e de preferat? Apa fierbinte care, însă, nu-i statornică și dă p-afară sau murdăria loială, care stăruie pe lângă omul ce-o hrănește, ca un câine credincios?
Statul crește.
Strat după strat după strat de coajă se depune pe pielea statului într-o crustă groasă, un palton al nesimțirii, în timp ce apa din cadă scade, pic, pic, pic, e din ce în ce mai neagră și mai puțină.
Și atunci, mă-ntreb privind la cele 3 ghișee CFR deschise, de ce sunt atât de puțini funcționari la stat?
Întrebarea mea se lovește de ușița de termopan a ghișeului 4 care tocmai se închide. Mârâind și foșnind, cei 50 de oameni de la coada asta îngroașă grăbiți celelalte 2 cozi.
Corpurile lor dislocă ură.
Ura urcă în tavan. Evrikaaaa!Evrikaaa!

Băiatul omului ăsta muncește la ministerul afacerilor externe. E diplomat, a făcut școală pe bune, nu a avut pile. Omul are o cârciumioară, a câștigat mai bine înainte. Acum nu o duce strălucit. Clienții vechi s-au împuținat. Mulți dintre ei au plecat din țară.
Oameni cu bani, cu afaceri, oameni care au case de milioane de euro, care își permiteau să plece în vacanțe oriunde. Nu au mai vrut să stea. Au zis că nu mai vor să le plătească ăstora taxe și au plecat. Pentru copiii lor dar și pentru ei. Nu vor să îmbătrânească în ura asta.
Pentru prima oară în 29 de ani omul al cărui băiat lucrează la ministerul de externe își pune problema să închidă și să plece din țară. Poate Portugalia, așa își spune și răsfoiește actele contabile.
I-oaaa-naaa!, izbucnește scurt și din spatele barului țâșnește o fată în cămașă albă. Scaun de birou? Ce scaun de birou am cumpărat noi?
Păi șefu, e pentru Răzvan.
Cum adică?
E pentru Răzvan, la minister.
Omul se uită la mine peste rama ochelarilor. Ochii nu mă văd, pipăie cuvintele spuse de contabilă, orbecăie în bezna absurdului. Apoi se luminează, înțelesul a intrat în cameră și a apăsat întrerupătorul.
Îmi spune: acum 2 luni i-am luat tomuri de A4, pentru minister. Acum 4 luni și ceva a fost trimis într-o delegație în Polonia. Au primit 27 de euro diurnă pe zi. Cum poți să mănânci de 27 de euro? A venit la maică-sa și maică-sa i-a dat bani. Norocul lui, io nu i-aș fi dat bani. Norocul lui pentru că a ajuns acolo și la check-out la hotel le-au cerut 25 de euro pe noapte în plus pentru că ministerul nu plătise toată suma. Camera costa 75 de euro și ministerul plătise 50.

Tace. Se uită în actele contabile. Ioana s-a întors la bar.
Mai tace un pic și apoi șuieră cu ură:
Păi futu-vă muma-n cur de nesimțiți cu statul vostru. Acum îi iau scaun lu fiu-miu pentru că ministerul afacerilor externe nu are bani să îi ia scaun, îl pune să stea pe ce știu eu ce șubrezeală unde au transpirat alte funduri de funcționari, îi iau eu scaun lui fiu-meu dar, de fapt, iau scaun ministerului, nu? Ca la spital, o să ne spună, în curând, să ne aducem și patul la spital. Să venim cu saltea și pături, să venim cu medicul nostru, cu zugravul care să văruiască, instalatorul care să pună toaleta și să repare dușurile.
Păi futu-vă muma-n cur cu statul vostru.
Unde sunt taxele pe care le plătesc la stat? Nu avem șosele, spitale, școli, poduri, conducte de gaz, nu avem căi ferate și nici vagoane, manuale și bănci nu avem, nu sunt coli A4 și scaune în ministere, cumpăr eu copilului care lucrează la stat scaun?
Păi futu-vă muma-n cur cu statul vostru și biserica voastră și tot neamul vostru.
Al nostru.
Da, al nostru.

45 de milioane de euro a costat referendumul. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, bagă lunar în buzunar peste 10.000 de euro. Dan Voiculescu trebuie să returneze statului un prejudiciu de 60 de milioane de euro. Prejudiciu în dosarul TelDrum este de 27 de milioane de euro.
O mamă îi cumpără copilului, funcționar la ministerul afacerilor externe, scaun pe banii soțului.
Nu se găsește măi între noi, un român adevărat, să-i ia capul lu porcu ãsta de ne conduce?
Este al treilea om într-o săptămână care pune această întrebare în prezența mea.
Ce trebuie să se întâmple ca ăștia să se oprească din furat?
Tac.
Tace și el.
Stomacul se foiește nervos.
Armata ce face? De ce nu face nimic armata?
Nu știu. Mă gândesc să îi spun că poate și ăstora de la ministerul apărării o să le zică șefii într-o zi că trebuie să vină cu rachetele Patriot de acasă. Că nu o să mai fie bani de gloanțe, că trebuie să meargă ăștia din ministerul apărării acasă, la mamele lor, să le ceară bani ca să-și ia uniforme și drone și rachete balistice.
Și mamele ce-o să facă? O să le dea bani funcționarilor de la ministerul apărării, că nu or fi niște mame mai puțin iubitoare ca mamele celor de la ministerul de externe.
Și mamele jandarmilor o să fie rugate să le dea bani copiilor să își ia grenade cu gaz și echipament de luptă, și jandarmii o să ne bată cu bastoane cumpărate de mamele lor, de la magazinul de bastoane, căci PSD-ul nu o să le mai dea bani de bastoane, nu vezi că se descurcă și fără, așa cum s-au descurcat și ăia de la ministerul de externe fără hârtie, fără scaune, fără hotel și diurnă în delegații.
Futu-vă muma-n cur cu statul vostru.
PSD fură volanul mașinii pe care o conduce și noi ne scobim repede de un volan nou și apoi PSD fură și volanul ăsta, si noi mai producem din traistă un volan.
Suntem atât de proști încât nu ne punem problema să ne dăm jos din mașină și să o lăsăm să intre într-o râpă. Cu tot cu PSD.
Suntem atât de proști încât atunci când PSD o să fure tot, motor, portiere, bujii, plăcuțe de frână, și o să se arunce din scheleticul vehicul al statului în timp ce acesta o să se prăbușească într-o râpă cu noi înãuntru, noi o să ne uităm unul la altul și o să ne gândim de unde să cumpărăm un șofer bun, la fel ca PSD-ul care a reușit să conducă hârbul ăsta de mașină în ciuda faptului că nu are volan, bujii, motor și portiere.
Și o să murim proști dar împăcați că am avut conducători buni și descurcăreți.

Am citit articolul lui Ovidiu Eftimie despre derapajul cotidianului Libertatea în cazul Emmei Zeicescu. E aici: https://www.libertatea.ro/ultima-ora/ovidiu-eftimie-de-la-times-new-roman-critica-libertatea-in-cazul-celor-doua-tigari-de-marijuana-ale-lui-claudiu-popa-si-emmei-zeicescu-2422176.
E despre oameni care se trezesc cu un ciocan în mână și văd în jurul lor numai cuie.
E despre prostie, lipsă de educație, despre lipsă de empatie și isterie.
Despre gălăgia plină de ură în care trăim, despre bârna din ochii altora și oglinzile strâmbe în care admirăm realitatea diformă.
Sunt întru totul de acord cu Ovidiu Eftimie când spune că la cât de praf e societatea românească este un miracol că nu suntem toți cu o seringă-n venă. Poate pentru că suntem o societate tradițională care are alcoolul d-a dreapta tatălui.
Acum un an scriam postul de mai jos.
Când trăiești zilnic un război, tinzi să tragi în orice mișcă.

feher

Șoferul din spate și-a înfipt mâna-n claxon ca într-o gură de pitbul, nu poate să-i mai dea drumu, e clar că nu am unde să mă duc dar el mă-njură pe mine, futu-ți gura mă-tii de proastă, îi citesc pe buzele vinete. Coboară nervos din mașină și se trântește în portieră, saliva stropind geamul. E scos din minți, ochii îi joacă în cap, urmărind o minge bătută de o mână invizibilă. Coada e enormă, e cald, stăm de 17 minute aici, în acest loc. Mă uit la bărbatul care urlă: Toate pizdele din țara asta trebuie să aibă mașină, câtă pulă ai supt ca să…
Post-Traumatic Stress Disorder.
Toți jurnaliștii de război intervievați în documentarul Under Fire au povestit același lucru: la întoarcerea din conflict la normalitatea vieții într-o țară care nu e bântuită de război nu se puteau integra, având cumplite accese de mânie, fiind mâncați de frică, întreaga…

View original post 668 more words

E o carte nescrisă pe care nu știu cum să o scriu. Neîmplinirea părinților noștri. Fricile lor că au adus niște scelerați pe lume. Scelerați. Monștri. Organisme în care te cauți, doar au ieșit din pântecele tale, și nu te regăsești nicio centimă. Ce e asta?
Cu ce ai greșit?
Ce voiau de la copiii lor părinții părinților noștri? Ce voiau de la părinți copiii care sunt părinții noștri? Cine sunt părinții noștri și de ce nu ar trebui să ne pese despre ce cred ei despre copiii noștri?

Am citit acum 2 săptămâni un articol al unei faimoase psihoterapeute. Esther Perel. Vorbește despre căsătorie, sex, relații. Mie mi se pare că vorbește despre țări și civilizații.
Spune Esther: “Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.”
Fraza asta spune totul despre ei și noi.
Unde Noi suntem trecutul, clandestinitatea dragostei, datoria, fiica de țăran și fiul de muncitor împlinindu-și destinul istoric dar mai întâi datoria față de țară.
Iar Ei sunt oamenii care au alergat goi în parc, au luat LSD, au cântat despre depresie, s-au răzgândit în privința democrației, au zburat pe Lună.
Comunism. Tras cu ochiul. Pâră. Supraviețuire prin preacurvie. Popa te afurisește că nu i te dai și te înghesuie în șură. Bărbatul plecat la câmp la 4 dimineața e înșelat cu șeful de post la 9 dimineața. Și la 12. Și la 4. Nu din dragoste ci pentru că așa e lumea și pământul.
Femeile sunt curve. Bărbatul e prost. Sau deștept, iar ăla deștept e bărbatul care conduce comunitatea.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi de el pentru că știi că te înșală cu tot satul.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că te bate, bea și te înșală cu tot satul.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că fură, lovește pisici în burtă cu bocancul, te bate, bea și te înșală cu tot satul.
NU.
Rămâi femeia lui pentru că ăla e bărbat adevărat, set complet, 12 furculițe, cuțite, linguri și lingurițe de desert. Bărbatul care se poartă așa cum ar trebui să o facă un bărbat adevărat. Ți-e rău cu el. Perfect. Așa și trebuie să fie.
Fericirea e o noțiune mai abstractă ca fisiunea nucleară.
Obișnuința rezolvă marea parte a problemelor.
Lipsa de imaginație este bucățica de vată pe care o pui în vârful pantofilor prea mari ai existenței.
În ciuda faptului că știi că viața e numai una, zilele trec în ură, dezgust, nefericire.
Dar cel mai important, restul zilelor trec în lașitate.
Inerția socială e funia care ne leagă ca pe vite de picioare, mergem șontâc, șontâc, pe pajiște, liberi în teorie, priponiți de traumele părinților noștri, hăituiți de demonii lor: mândrie, casă, succes, valori formulate diferit acum 50 de ani, îmbălsămate și prăfuite, continuînd să ne fie băgate pe gât.
-Servește niște tiutiun, face bine la plămâni tiutiunul.
Ce avem noi aici?
O țară întreagă moartă 50 de ani de foame.
O țară întreagă șușotind pe întuneric, așteptând americanii.
O țară întreagă cu ochii-n pământ, uitând să spere.
O țară la 389 de ani lumină de adevărul acestei afirmații: Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.
Fericirea e mai abstractă ca fisiunea nucleară.
Acum câteva luni am cunoscut o doamnă din Danemarca. Ne explica doctă și amplă în mișcări nouă, idioților din Europa de Est, ce înseamnă ideea de democrație și cum trebuie ea păstrată prin Democracy Fitness. Așa se chema programul ei.
Noi, ăștia din Europa de Est, eram circumspecți, chestia asta cu democrația și bubele ei nu trec după ce bagi o maricica în Christiania.
Stăteam cocoșați, strânși împreună într-un banc de nefericire și hormoni respingători care ne schimbau mirosul bluzelor de nylon cu care eram îmbrăcați.
Doamna din Danemarca nu s-a lăsat. A zis așa: există în anumite țări din Africa programe de psihoterapie națională, pentru că țările au fost violate, bătute, agresate și țările se comportă ca niște ființe. Când vii dintr-o țară violată, când ești crescut într-o țară captivă 50 de ani într-o pivniță umedă, când mama ta și tatăl tău au ieșit prima oară din beci la 50 de ani și cred că cele mai importante lucruri sunt să ai o casă pe pământ, să-ți stea bine părul și să nu ai datorii la telefon și furnizorul de cablu tv, lucru ăsta se simte nu numai în tine ci în mișcările copilului tău de 7 ani.
Pentru că, odată pârnăiaș, uitatul peste umăr când intri în apă-chiar dacă nu e la duș ci în marele ocean care se deschide imens în față-nu trece niciodată.
Libertatea este la fel de sigură în mâna ta ca o bucată de săpun ud atunci când te-ai născut din părinți pârnăiași care au trăit în captivitate și s-au spălat doar cu apă, de frică să nu trebuiască să se aplece și să piardă și singurul lucru pe care îl mai aveau pe lume: mândria.
Aș vrea să scriu o carte despre libertate dar sunt prea închisă în celulă împreună cu părinții mei, așteptând americanii să mă elibereze.

Când singurii care ar putea să o facă, ar fi niște psihoterapeuți.

100.000 de euro a dat Primăria București prin Administrația Monumentelor către o chermeză IAA, a industriei de publicitate, unde vorbitorul stelar era Aleksei Sorokin, trâmbița anti-gay a lui Putin. Suta de mii de euro a fost ruptă de Oana Zaharia, șefa Administrației Monumentelor București, de la gura reabilitării clădirilor de pe Calea Moșilor. Sau poate de la gura teatrului de vară. Sau a cazinoului Victoria.
Oana Zaharia are 155 de milioane de lei pe mânuță să-și ia ceva frumu de Centenar. Administrația e parteneră într-o altă paranghelie ce va să vie în noiembrie. Nu știu câți bani se duc acolo.  Pe site nu prea scrie mare lucru, e și bietul site un monument istoric lăsat în paragină. Câteva liste, niște noutăți din 2017 de când Carmen Dan era doar o secretară blândă iar Viorica Dăncilă își purta buretele din coc în anonimatul burghez al parlamentului european.

Acum aproape o săptămână am văzut un reportaj despre Sulina, câini nevoiași și clădiri cocoșate, îngenuncheate artritic între schele de lemn pe care nu lucrează nimeni.  Pentru că s-a schimbat legea, biserica sfântu Nicolae, monument istoric, a fost pasată de câțiva ani de la Patrimoniu la arhiepiscopia Tomisului, intrând astfel pe mâna faimosului tâlhar cu potcap Teodosie, ocazie cu care s-a terminat abrupt și definitiv și restaurarea. Cimitir și far, sediul comisiei europene a Dunării, totul se năruie în mici fuioare de praf și miros de porumb fiert, mațe fripte și răbdări prăjite.
Pungi saltă în vânt, măcar de era vreme frumoasă să te plimbi pe faleza de la capătul lumii, să te uiți la hăul care se cască sub tine. La Sulina vezi cel mai bine că pământul este plat. Aici se termină aerul și lumina dar niciodată nu se termină băutura. Bei până orbești apoi ridici piciorul drept și calci în gol, te duci pe partea ailaltă a lumii unde te așteaptă prințesa Moruzi și Jean Bart.

Casa poetului Alecsandri stă să cadă. Ne doare în cur, spun băcăuanii care sunt pe cale să o pățească iar cu apa. Vasile Alecsandri e mort de 128 de ani. Eu poate mai am 2-3 de trăit dar mă ucid ăștia cu zile. Las să dea banii să repare apa și după, de le-o mai rămâne, să facă și casa lu Alecsandri, că el nu se grăbește nicăieri.
Casa lui Alecsandri a fost cumpărată de un italian care vroia să o demoleze, stătea bine poetul, fix în mijlocul orașului. Când s-a prins că e clădire de patrimoniu, a lăsat-o să se prăbușească. Nu, greșesc, mai întâi a cerut pe ea, în 2007, 1 milion de euro, autoritățile din Bacău i-au zis să fugă cu cercul și acum italianul și autoritățile așteaptă să se năruie conacul, să se ducă dracului și acoloșa să înalțe poate o benzinărie, poate un mall, poate poate chiar o mândră biserică, așa cum se poartă în an Centenar.
Din când în când, pe sfoară în fața ruinei, flutură colorat hăinuțele unei familii tradiționale românești.
https://adevarul.ro/locale/bacau/foto-video-casa-vasile-alecsandri-bacau-vanzareproprietarul-demersuri-scoaterea-lista-monumentelor-istorice-1_53578ef50d133766a8054118/index.html

Azi am citit că se duse și casa în care s-a născut Brâncuși. S-a năruit un perete, nimeni nu poate să facă nimic pentru că e proprietate privată deși e construcție de patrimoniu.
Scrie Adevărul: În urmă cu mai mulţi ani, moştenitorii au vândut casa pe un cal şi suma de 500 de lei sculptorului Florin Codre din Bucureşti. Acesta a venit cu mai multe maşini pentru a o demonta şi duce la Bucureşti. A reuşit să dea jos acoperişul, moment în care autorităţile au intervenit şi au oprit totul pentru că nu exista autorizaţie de demolare. Sculptorul a fost amendat, iar materialul lemnos rezultat a fost confiscat, fiind şi acum într-un depozit al Primăriei Peştişani.

Cine e Florin Codre? Oooo, un băiat a cărui casă memorială va fi cumpărată peste suta de ani cu bani grei de un prinț saudit iubitor de infinit.
Căci Codre este sculptor, cascador, regizor și crescător de cai de rasă.
El este omul care a înhățat 2,2 milioane de euro pe o statuie care îi zace în curte. E clar că nu are o curte mică ținând cont că este vorba de, citez, “o coloană a infinitului din marmură înaltă de 36 de metri, stilizată sub forma unui stâlp ramificat, simbolizând o convergență a celor trei provincii românești.”
Tot el va primi de la Gaby Firea, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, circa 2,2 milioane de lei pentru realizarea si montarea unei statui a lui Vlad Țepeș. Florin Codre a realizat și statuia regelui Carol I, din Piața Palatului Regal. Atunci a fost organizat un concurs la care a participat doar Florin Codre, care, ce să vezi a și câștigat și primit peste 10 milioane lei. Codre a sculptat și statuia lui Carol I din Călărași. Pentru aceasta s-au plătit 3,6 milioane lei. Tot el va face și statuia regelui Ferdinand, lucrare platită de Primăria Capitalei pentru care există deja un contract din 2010 de circa 1,9 milioane lei pentru realizarea unei machete.

Faci o socoteală, domnul Codre și-a permis să plătească din cele 5 milioane de euro strânse din lucrările plătite de mine și voi, amenda dată de primariul Peștișaniului că a plecat cu acoperișul casei în care s-a născut Brâncuși.

Se vede treaba că acolo unde este talent-viu se găsesc și bani. Totul este să fie viu posesorul lu talentul. Oricare ar fi el. Talentul.
Viu și cu două mâini care pot să dea parandărături băeților de la administrația monumentelor istorice.
Amin.

https://adevarul.ro/locale/targu-jiu/casa-s-a-nascut-brancusi-s-a-prabusit-stateam-uitam-cade-nu-mai-facem-1_5bbde0a9df52022f755ea0a4/index.html