Archive

Monthly Archives: May 2013

cel mai simpatic popor din lume

May 30, 2013
dutevino
Leave a comment

sienna e oala de pe peretii careia se scurg in piata del campo, grei ca boabele de miere, turisti obositi, gravitatia ii culca la pamant, ii intinde pe piatra cubica in grupuri compacte, cu caini, cu chitari, cu inghetate, cu sugari care au facut caca pe ei si plang si trebuie schimbati subito, terasele duduie, un grup de biciclisti descalecati isi rotesc capetele-girofar, gaturile se-nalta spiralate deasupra multimii, inregistreaza ragetele si chemarile si oftaturile si scartzaitul limbilor ceasului din turn, e aproape 3, ora fatala la care linguritele si furculitele sunt smulse din maini, creioanele jos, teza s-a incheiat, nu mai ai voie sa maninci, n-ai bagat la matz-ghinion, ne revedem la ora 8.

tai grupul turistic 1, sar peste grupul turistic 2, ocolesc bomba turistica x si fentez bomba turistica y, frana in panta de 70 de grade, in cuibul de vulturi care servesc “vini si merende”, paine cu ulei de masline si crostinii, salamuri, carnuri, carnati si branze stropite cu chianti la carafa, un porumbel imi livreaza pe umarul stang o incarcatura masiva de caca, cald si vegetal. da fratioare, multumesc de noroc, am deja o roaba, nu era nevoie sa subliniezi.

coada la catedrala, mai mica decat la biblioteca central universitara in noaptea muzeelor, biletul iti deschide portile criptei, batisteriului, muzeului religios, catedralei, cu ce incepem? cu dulapioare pline de cutiute cu cranii, degete si oscioare de sfinti, ghiulu unui papa, mare cat o ceasca de espresso, toiagele cu capete de fildes ale cardinalilor, copacul de aur cu flori de aur si pistil de smarald-ce i-ar mai place lu saracu gigi sa aiba si el unu sau macar o coroana de aur d-asta 2d, pe care si-o prinde, ca pe-o centura in jurul capului cind sta demn pe tron dupa cafeaua de dimineata.

catedrala din sienna te transforma intr-un cretin oftator care repeta neobosit: doamne ce frumos e, doamne ce frumos e, fiecare in limba lui, spanioli si nemti, rusi, polonezi, japonezi, toti in cor: doamne ce frumos e, benzi desenate cu vietile sfintilor umplu podeaua, biblioteca piccolomini aduna carti uriase de imnuri religioase, partituri si picturi pe piele de vitel in culori care par sa se fi nascut ieri nu acum 800 de ani, micul hans e pe tehno asa ca urla si plange si comenteaza in linistea sanctuarului sub privirile ude ale lui otto si anghela, shhhhht, se stropsesc la plodul teuton un card de babe pioase, silenziooooo adauga un domn cu mustata, ochiul lui dumnezeu priveste albastru din ceruri, doamne ce frumos e, doamne ce frumos e.

in cripta, tavalit pe un scaun, e cel mai sexi paznic de muzeu din lume, nas drept, ochi negru, privire darza, nu stii la cine sa te uiti mai repede, la el, la frescele cu tradarea lui iuda si crucificarea lui isus, poate la ioan botezatorul lui caravaggio care strange un berbecut la piept, cum ar urla oastea domnului sa vada rusinea asta de tablou, ioan botezatoru-n cucu gol, intr-o imbratisare dubioasa cu o cornuta, blestemat sa fii tu caravaggio, sa arzi in focul iadului impreuna cu alea doua lezbiene de au jucat in filmu “the kids are all right” la muzeul taranului, perversilor si pederastilor, pun pariu ca alde caravaggio asta era si evreu.

scutere taie multimea, multimea tace si indura, plescaind din inghetatele gigant, doi mosi se activeaza la auzul apelativului “signori”, e-he, unde sunt vremurile in care palaria si batista la buzunarul de la piept al hainei era semn de domnie?, luati-o pe aici, mergeti incolo, sfaturile curg, mainile alearga prin aer, descriu cercuri, fractioneaza si parceleaza orasul. eu cred ca cel mai iubit popor din lume sunt italienii. pe locul doi as zice brazilienii sau poate spaniolii, ar mai fi si argentinienii, dar sigur italienii sunt pe primul loc, cu coronita. poate cineva sa ma contrazica?

geniile si degustarile de vin

May 29, 2013
dutevino
Leave a comment

cu 50 de euro iti cumperi un card de plastic, il introduci in fanta din panoul la care sunt legate 4 sticle de vin, apesi pe butonul din dreptul sticlei alese si in pahar iti curg asa, pe la vreo 3 gurite de beuturica, duci cupa la nas, adulmeci continutul, bei, bei dar nu inghiti, il plimbi prin gura, o data, de doua ori, daca esti calic ca mine il dai pe gat, daca esti boier ca domnu gras din minnesota, il scuipi grabit, 5 euro flegmati in vaza de alama si treci la alti 5 euro si alta degustare, brunello di montalcino si rosso di montalcino, sticle peste sticle, etichete cochete, doamna carnosului de minnesota ii face poza in timp ce el galgaie, horcaie, face bulbuci intr-o epileptica criza de degustare, alti doi americani: colonelu zinger si sotia sa cu ochi de melc, gandesc cu voce tare: “i might as well try this one”, pai asa sa faci batrane. colonelul isi face curaj si cumpara chiar si o sticla pe care se gandeste sa o trimita acasa la el, in kentucky, sa-l astepte cind se intoarce din cruciada europeana.

in fata barului de degustari este un jack russell terrier batran, 13 ani in care a vazut la americani d-astia care se coiesc 3 ani sa cumpere o sticla de vin de 6 euro, ma hotarasc sa le dau o lectie si cumpar un brunello de 29 de euro, din 2008, cind marea criza era aia din ’29 si nu auzise nimeni inca de derivative.

montalcino este si el blocat in 2008, simti banii alergandu-se pe strazi si inghesuindu-se-n gradinite, magazine de design aici, anticariate colea, mobila si arta la tot pasu, biserici si wine baruri din doi in doi metri, case cu 75.000 de euro si rusi veniti cu plasa de parale din cipru la cumparaturi de imobiliare. in parcuri se-mpletesc babe localnice cu pelerinii polonezi, fiaturi 500 asteapta cuminti, in turme compacte in parcari, motoristi se alearga frenetic pe curbe, iaca si montepulciano, orasul care te intampina cu wifi gratuit si trafic isteric pe strazile inguste, turistii-s la masa, turistii-s acasa, nu stiu unde sunt turistii da’ sigur nu-s p-afara, piata mare e pustie, ruinele etrusce sunt pustii, degeaba ai wifi daca nu poti sa-l imparti cu nimeni.

dan si leticia si bob impart netul, vinul si-o salata gigant, dan ii explica lui bob ca obama este la fel ca toti ceilalti, doar putin mai inchis la culoare, bob zambeste trist dar nu reactioneaza, dupa 80 de kilometri pe bicicleta facuti intr-o zi, i se rupe de politica, dan face spagatu si ajunge la osama, irak si terorismul alimentat de americani care inainte, cind se batea capitalismul cu comunismul, trebuiau sa se chinuie sa dea bine, sa convinga estul ca e mistoc sa stai in capitalism, “dar dupa caderea comunismului?, dupa ce rost aveau sa se mai prefaca, unde ai putea sa pleci?”,  presimt ca iar ajungem sa vorbim despre depardieu si geniul lui putin.

dar nu, stimati cititori, de data asta depardieu pica examenul insa cuvantul “geniu” se califica in finala, dan il preia cu stop pe piept si apoi il proiecteaza in centrul conversatiei: madam x-ulescu, domnita care a scris eat pray love, a povestit la ted talks despre genii si o istorie fascinanta cu o poetesa africana care i-a spus cum, atunci cind o vizita geniul, scotea o pagina de hartie si se apuca sa noteze frenetic ce chestiuni ii soptea respectivul la ureche. insa, intr-o zi, se afla la camp, a vazut geniul apropiindu-se, s-a cautat de hartie si creion, erau in casa, ce sa faca, ce sa faca? a alergat catre casa, geniul sprintar cit pe ce sa-i scape printre oale in bucatarie dar poetesa noastra a intins o mana, l-a prins de coada si l-a tras inapoi: vino-ncoa nemernicule, unde fugi, si cum tragea cu stanga geniul de coada, aducindu-l catre ea, cu dreapta scria furibund ceea ce auzea. cind a terminat si-a citit, si-a dat seama ca, fiind bagat in marsarier, poemul ei era scris d-andoaselea, lebedele zboara-n zare, eu ma uit, ele dispare.

leticia aproba. si ea a auzit ca geniul vine doar in vizita, ca uite tom waits spunea ca odata s-a certat cu geniul care a venit sa-i spuna un cantec cind era la volan, pe autostrada, ce situatie de rahat: nu pot fratioare acum sa notez, asteapta si tu sa scap de pe interstate si discutam. ma uit la sticla de montalcino din 2008, e goala, am baut-o singura, 29 de euro imi bulbucesc in stomac, cainele luis ma linge pe picior, n-a venit stapanul sa-l ia. nici geniul sa ma viziteze pe mine. lasa luis, ca si maine e o zi.

125 de ani de istorie cu fustele-n cap

May 28, 2013
cartea de marti
4 Comments

in liceu profesor de istorie era un anume bogdan, mustata, aer de partizan francez, daca intarziai la orele lui de vineri, care incepeau la 7 dimineata, si intarziai mai cu seama cand ningea si trolebuzul 6 cu incarcatura lui de 468 de oameni, atarnand de bari, pe scari, tinuti de bretele de cei dinauntru, sufocati-presati-calcati, se tara prin troiene cu 4 km/h si te depunea in livada postei pe la 7 si 7, fugeai pe dupa ziduri, slalomand intre cetateni cu cucu-n mana, “psss-psss fetita, uita-te ce-am aici”, cucu era vanat de frig, secunde pretioase pierdute ocolind labagii, uite ca ai ajuns in curtea liceului, e si 20, cati suntem care am intarziat?, 5, haide sa intram: “buna dimineata tovarasul profesor, va rog sa ne scuzati ca am..”, “iesiti afara ca va scuip”. asa a zis tovarasul de istorie bogdan, era in ziua tezei, ne-a dat afara si a trebuit sa dam teza in alta zi, din ce?, sa mor daca-mi amintesc, de fapt nu-mi amintesc nici macar cine a fost profesor inaintea lui bogdan, ca asta a venit doar intr-a XII a, si nu-mi amintesc nici cine preda istorie in generala, niste costume care te apasau pe pedala, capul se deschidea ca un cos de gunoi si inauntru aruncau date peste date, schelete uscate de pe care orice urma de carne s-a topit acum 700 de ani si ultimul strop de maduva a fost supt acum 500.

nu-i de mirare ca nimanui nu-i placea istoria, ca o uram, cea mai arida materie din programa, batalia si anul, domnia si anul, legea funciara si anul, marea si mica si asa si asa unire si anul si luna si ziua. si atunci cum sa nu dai cu basca-n aer incantat cind descoperi “istoria loviturilor de stat din romania” a lui alex mihai stonenescu. ok, astept scuipatii profesorilor: omul e securist, omul e tovaras cu gigi, omul e spion, omul nu-i istoric, e un proxenet al istoriei. asa o fi, dar cartile lui sunt doldora de povesti interesante, nu cronologii aride ci talmaciri istete ale evenimentelor de care manualele n-au suflat o vorba pe vremea lui ceasca si nu zic nici pis acum.

cititi deci “istoria loviturilor de stat ..” a lui alex mihai stoenescu, vine in 3 volume, acopera 125 de ani, de la 1821 pina la instalarea comunismului, e plina de intrigi, asasinate, aliante secrete, tradari mai ceva ca game of thrones, marile puteri si micile puteri, ideologii si amantlacuri la nivel inalt, proxenetul stie.

e cadoul perfect pentru tati satui de revizionism dacic, care vor sa stie de ce suntem asa cum suntem si nu mai mult decat atat, care au avut un profesor de istorie care nu i-a invatat nimic si acum au copii cu profesori de istorie care nu ii invata nimic. si daca sunt cuminti, o sa le cumparati si “istoria loviturilor de stat din romania” volumul IV, care de fapt sunt 2 caramizi mari, groase, in care puteti sa va tineti panselutele stranse din gradina, la presat. si in astea doua cartzoace este prinsa povestea revolutiei romane, a lui iliescu, stanculescu, barladeanu si patriciu, si este criptata explicatia celor 23 de ani de tranzitie care au urmat in romania si a celor 23 de ani de tranzitie care vor urma in romania. pentru cine vrea sa o dezlege.

unde-ati vrea sa muriti? sau mai bine sa traiti?

May 25, 2013
dutevino
Leave a comment

vale d’orcia e patrimoniu unesco, mai multe castele ca farmacii pe stefan cel mare, mai multe livezi de maslini decat casele de schimb valutar pe mosilor, mai multe vii decat piztipoance in dorobanti, la tratoria din cel mai amarat sat pe care-l intalnesti, maninci cu 10 euro mai bine decat la orice restaurant de basinosi de bucuresti, rosia are gust de rosie, vinul n-are piramidoane-n el, uleiul de masline curge greu si aromat pe focaccia groasa ca salteaua, chelnerii stiu sa zica buna ziua, multumesc, ba chiar se avanta in recomandari, considerente despre vreme si comentarii politice. in buza cetatii din sarteano iti poti lua un palatoi cu 75000 de euro, gasesti si cu 60.000, dar cu gradina mai modesta; avem de toate in micul sarteano: gelaterie, spalatorie, 4 carciumi, statuia partizanilor cazuti in al doilea razboi, avem si-o moldoveanca molcoma care invarte mamaliga cuvintelor in gura, inshiet-inshiet, cind vorbeste cu rubedeniile la telefon, avem si piscina si club de calarie, chelner tip benini care stie tot si prezice viitorul. si cu toate astea nu ma opresc.

ma avant spre radicofani al carui castel este singurul care ofera 360 de grade vizibilitate a vaii,  “nu-i cel mai inalt, dar e cel mai bun punct de observatie din toscana” zice un domn imbracat intre-o vesta rebu care taie bilete la intrarea in..carnaval? petrecere de firma? cateva sute de cetateni imbracati in armuri, insotiti de domnitele lor diafane, cu rochii de matase, se trosnesc la poalele turnului, 5 zile de lupte in cel mai mare joc cu roluri adevarate din italia, jucatorii vin din sicilia si din venetia, din bari si roma, au sigilii si reprezinta case ca-n games of thrones, fabio a lasat milanoul special pentru asta si de inca 3 ori anul acesta, isi va lua fiatul 500 si va merge acolo unde este chemat la arme. toitoiurile sunt acoperite cu panza desenata ca un zid de cetate, sub pinii uriasi zeci de corturi isi sloboada locatarii-n coifuri si pinteni la restaurant, e pranz, e ora de pizza si bere si trancanit la mobil, si nu conteaza de esti halebardier, vrajitor sau printesa, e timpul sa faci matzul parizer.

paznicul-portar in vesta rebu povesteste ca aici s-a refugiat guido, cavalerul care l-a infruntat pe papa icsulescu al nspelea, si mult-mult-mult-mult mai tarziu, aici au salasuit guerillele comuniste care l-au rapit pe aldo moro.

da stiu, da tovarasa, eu stiu, in 78 primul ministru italian a fost rapit, ce vremuri, ce tara, violenta din rusia lui putin e firava ca o frunzulita de morcov ofilit fatza de ficusul carnos al taraboiului mafioto-ideologic din italia anilor ’70, bombe, carlos, rapiri, revolutii, razbunari, sechestrari, sap pe net ca nebuna sa dau de urma lui aldo moro la radicofani, nu gasesc nimic, o fi fost cucu omu-n vesta rebu sau poate eu ar trebui sa iau lectii de sapat de la golden corporation.

las turnul, dealul, turnirul si istoria pacloasa in spate si trec prin oraselul unde mosi, morti de mult, s-au mumificat pe scaunele, in gradinile cu petunii, la soare, pe scarile bisericii sau pe bancute, linga tunurile care ochesc spre sant quirico d’orcia, doamne dumnezeule ce frumusete, alta: biserici medievale tinute de dupa umeri de magazine de vinuri si pravalii cu cirnati si branze si ulei de masline si biscuiti cu migdale.

babe darze te mulineaza-n bacanii, ia si tartufo, ia si branzica asta de capra, hai ca-ti dau si-un vin, un chianti e 5 euro, un montalcino e 8, 9, pisici grase se cracaneaza pe pervaz, carabinierii motzaie in caldura dupa-amiezei, tupilati sub un pod ca imparatul rosu in asteptarea fiilor sai.

si iata sus, pe deal, montalcinoul rasarind ca o floare de piatra, imi strecor in orbite ochii iesiti la plimbare, uite aici as vrea sa mor. ca aldo moro. ce vorba imbecila, sa vrei sa mori intr-un loc frumos. mai degraba as vrea sa traiesc aici, in pace si degustari, ca americanii astia grasi sau ca englezoii astia roz sau ca nemtii astia blonzi. amin.

festivalul doua lumi: spoleto vs pascani

May 23, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
Leave a comment

din 3 in 4 kilometri pe cate-un delusor, motz, sta posaca o catedrala, o campanila sau un turn cocosat, inconjurat de case, ca un tataie iesit cu sleahta de copii la cules de plante medicinale, in deal sunt oraselele medievale, in vale, la sosea avem fabrici de ciment, de sucuri, depozite de mobila.

imi amintesc de povestea lui vasile despre basistul din iris, basistul sau chitaristul, nu mai stiu exact, care, dupa ce s-a lasat cuprins de admiratie in fatza arhitecturii robuste a castelului huniazilor, s-a frecat in cap si-a intrebat ganditor: “totusi, cat de prost sa fii, sa ai atat de mult pamant si tu sa-ti ridici castelul vis-a vis de combinatul siderurgic?”, mu-ha-ha-ha, chiar asa, cum sa fii tu madafaca de secolu’ XIII si sa nu vezi in viitor ca baietii de la fiat o sa-si faca un showroom peste drum de palatul tau si ca atunci cind o sa deschizi geamul, o sa-ti vajaie pe pervaz, 17 tiruri cu borcane de marmelada?

iaca si spoleto, margaritarul ascuns al umbriei, tavalite la soare ca vacile domnului, babutze isi paseaza stirile zilei, nu le-au tinut picioarele sa mearga la catedrala in care se buluceste 80% din populatia orasului, copiii urla, popa ii zice mai departe cu slujba, mamele hatzana pe genunchi sugarii, castelul se tuguie pe un delusor, poti sa urci la el cu lifturile de la capatul culoarului intesat de fotografii ale festivalului dei due mondi: opera si teatru si dans si ce-o mai fi, isabella rossellini a fost aici, nureev, fellini, intr-un orasel cat pascaniul, in iunie, de aproape 60 de ani, lumea buna isi rupe tocurile pe piatra cubica sa vaza si sa fie vazuta.

castelul e acum pustiu. din cetate se vede doar podul de 80 de metri peste o vaioaga adanca, curat game of thrones, strategica pozitie, turistii se pozeaza grabiti intre creneluri, trec mai departe, spre turnul din capatul podului unde, probabil usurati ca au ajuns in ailalta parte, ii cam taie treaba mare, e plin de rahati infloriti in luna mai, la 50 de metri o echipa de temerari face escalada, hai sa ne intoarcem, ma lupt cu mareea umana iesita la promenada, strampi si tocuri si rochite de matase, camasi infipte pina-n gat in blugii stramti.

viori si chitari si trompete rabufnesc de pe-o straduta laturalnica, doua madame isi scutura sanii, nu cad, sunt lipiti bine cu poxipol desigur, sunt desculte si calca marunt pe piatra cubica imperfecta, aschieeeeeee, ar trebui sa fie dansatoare din buric dar audienta e cu ochii pe piepturile generoase, nimeni nu baga-n seama buricu.

un copil rage in timp ce tatutzul e hipnotizat de unduirile erotice ale falselor araboaice, omu cu trompeta coboara in strada de pe terasa unde-si lasa restul orchestrei sa combine jazz, un grup de tedeschi asteapta atacul cerebral-sa moara acum, acolo, fericiti.

la 10 metri e carciuma apollinaire, o chelnerita cu fatza de bacauanca aduce chis de zucchini cu menta si un cornulet cu branza si tartufo, paste cu fistic si creveti, ardei iute si busuioc, rondele de iepure cu iarba fiarelor, patroana verifica temperatura multumirii clientelei, fierbinteee-fierbinteee, sa mai punem un amaro din partea casei, sa mai adaugam un limoncello de la mine pentru tine. explodez.

spoleto-o alunita pe cotul italiei, un pascani fara fabrica de perdele. intre cele doua orase, festivalul doua lumi se tine in fiecare an, timp de 12 luni, fara ca nimeni sa-l stie.

ps. intrand pe wiki sa compar populatia celor doua orase de mai sus, am dat peste urmatoarea fraza “Five villages are administered by the city: Blăgeşti, Boşteni, Gâsteşti, Lunca and Sodomeni.” credeti ca mai avem vreo sansa?

cum a incaput o carte atat de mare intre coperti atat de mici?

May 21, 2013
cartea de marti
1 Comment

un cuplu grabit forjeaza in libraria de limba engleza anthony frost, ea in tricou stramt care imbraca 3 randuri de cute de carne flasca: una deasupra sutienului sugrumator, a doua sub sutien, a treia deasupra curelei care spanzura pantalonii pastelati. el-chelie, trasaturi incerte, ochii grabiti alunecand peste rafturi, sunt pe fuga, nu-i timp, moartea e la colt, cu ochii pe ceas, ii mai lasa sa traiasca pe amandoi 2 luni daca isi cumpara acum “marele gatsby”, da sa fie in engleza-zice moartea, sa va duceti pe lumea cealalta c-un bagaj pe care scrie poliglot, nu ca toti sarmanii care se chinuie si cu romana.

ea-si face curaj si-ntreaba barbosul candid de la casa daca are “marele gatsby”, sigur ca da, uite aici, la clasici, barbosul cotrobaie pe raft, unde sa fie?, unde sa fie?, n-o dibuieste, se intoarce la computer sa verifice daca mai e in stoc, doamna cu cute de omulet michelin gineste volumul pe raft, o insfaca, se uita uimita la ea si ii comunica soptit sotului: “ce mica e, credeam ca e mai mare”.

pentru o carte care se cheama “marele..”, dimensiunea e ironica, unde a incaput domnu gatsby si tot fastul curtii lui, masinile si muntii de pahare de sampanie, unde e leonardo di caprio si mansionu gigant si armata de servitori si delusorul de crostini cu icre negre si ..

in ciuda numarului de pagini, “marele gatsby” e o carte gigantica, mai mare ca ghita muresan, ca gogea mitul, ca turcul sultan, o capodopera in care poti sa intri cu 3 boeinguri si nu crapa, nu se indoaie. straturi peste straturi de ironie, superficialitate, decadere, frustrare, sarcasm, mila, sclipici, egoism, parsivenie, depresie acopera povestea de dragoste, dragoste ingropata la 3 metri in jegul uman, in gunoiul modern.

15 lei, atat costa sa o citesti in original, daca asteptati sa vina bookfestu poate o scoateti la 10. daca vi se pare prea mica, asteptati s-o-nghititi apoi cantariti-va. cate kile are sufletul dupa?

 

francisc de assisi si voiculescu

May 20, 2013
dutevino
1 Comment

“tati, tatiii” urla baietelul, fugind cu mana tatalui, bratul se intinde-intinde-intinde, ca un furtun chinezesc de dush, taticu incearca sa-si stranga membrul desirat in strada, “da puiule, stai cu tata, ce e?”, “tati de ce fac oamenii astia poze la magazine?”, “pentru ca tati, cu fotografiile astea in mana, diseara sau poate maine, vin si sparg magazinele, ca stiu ce si de unde sa fure” ii explica sfatos latz lungila fiului sau marienus, imi fac cruce, sunt in assisi, oraselul sfantuletului francisc care intelegea graiul animalelor, eu il inteleg pe cel al conationalilor mei loviti de dambla si parca-parca, le-as arunca in trocuta un haloperidol sa le rezolve paranoia sau o pastila care sa le dea “darul” muteniei, sa nu mai intinda straturi groase de prostie inmuiata in mania persecutiei si peste generatiile urmatoare.

pina sa ma caut de pastile, romanii dispar in coada groasa de nemti de la intrarea in basilica, nemtii coboara greu, luati laolalta cred ca au 1400 de ani, isi tarshaie mileniile cu frica pe scarile care coboara in cripta unde doarme sfantul francisc somnul de veci, aoleu, achtung la treapta, achtung la balustrada, achtung la camera foto ca o dai de pereti.

cripta e pazita, in mijlocul ei e o piatra mare, inconjurata de un gardulet de fier, pelerinii polonezi se odihnesc pe bancute de lemn, restul, ne invartim in jurul cataroiului, maini dibace au strecurat in spatele gardului de fier, linga francisc, pozele unor rubedenii, vii sau moarte, nu putem sti. ne invartim in sens opus acelor de ceasornic, ocnasi in lanturi, mainile mangaie inelele metalice, ating piatra, cauta norocul trecut din adeneul sfantului in bolovanul care-i sta pe piept, copiii urla, poporul freamata, din chioscul de la intrare, cerberul latra “silencio”, “silencio”, “sailans”, “no foto”, “no video’, “no foto”, telefoanele fac clic-clic, tehnologia bate biserica si regulile ei inguste.

e cald si cei care vor sa aprinda lumanari trebuie sa-si puie pofta-n cui, nu cred c-ar scapara brichetele ca oxigenul e tot in plamanasul pelerinului care se invarte si uite ca ne-am intors de unde am plecat si, in lipsa unui loc liber, ca polonezii sunt tare obositi, suim golgota din nou, spre parter, ufffff, hai c-am facut-o si p-asta.

frustrati de interdictia fotografierii la mormantul sfantului, poporenii se reped la etajul 1, in curtea interioara, si dau drumu la haita de clicuri: “stai asa”, “sprijine-te de coloana”, “hai inca una”, “va rog frumos imi faceti si mie”, nu mai prididesc sa prinda momentul, sa imortalizeze clipa cind ei, crestinii, au zambit crestineste, cu picioarele la 5 metri peste mormantul sfantului asta de treaba care vorbea cu pasarelele si a reusit chiar sa semneze un pact cu un lup sa nu mai atace gospodariile satenilor, daca acestia ii dau regulat de mancare.

un sfant francisc mi-ar trebui si mie, sa-mi spuna ce zic animalele astea de la antene si chiar sa-l convinga pe voiculescu sa nu ne mai atace gospodariile, ca doar il hranim si-i umplem gusa de peste 25 de ani.

in pelerinaj la assisi-partea I

May 17, 2013
dutevino
Leave a comment

in iarba inalta, cocosat, se strecoara un porc spinos, se aude o buha si laika latra scoasa din minti, e noapte insa petrecerea nu s-a terminat, ce se sarbatoreste? doi englezoi veniti sa-l ajuta pe  david sa termine casa inceputa acum 12 ani, pleaca acasa, nu pentru ca si-ar fi terminat treaba ci pentru ca s-au plictisit de piticul perfectionist care sta la o pardoseala 6 ani, baga caramizile, le potriveste, pixel cu pixel, masoara, ho-paaa, una din ele a fugit 2 mm la stanga, nu, nu e bine, scoateti-le pe toate afara si o luam de la capat, cenusareasa curat, nu-i de mirare ca traieste in santier de pe vremea cind planeta nu auzise de osama si fetitele lui au crescut fara dus, calindu-se medieval in palatul de piatra, combinatie de mogli si lucretia borgia in mizerie.

“oribil la arezzo” zice david, poftim?, cum poti sa spui asa ceva?, “nu ma intelege gresit, vorbesc de blocurile de la periferie, cele muncitoresti”, hahahahaha, n-a vazut pipera bloculete cochet-mediteraneene ca cele din arezzo, daca vrei arhitectura hardcore vino fratelo la fetesti, incearca un ferentari, poate chiar blocurile de nefamilisti de peste drum de mall vitan, comunismul nu-i vreo frumusete vazut de aproape. dar nici capitalismul-se arunca in lupta leticia, nepoata lu marx crescuta in maroc si paris, discutia carmeste spre filme si dezintoxicare, “asculta-ti corpul!” dicteaza dan, al lui ii cere niste vin, letitia arunca in joc informatia conform careia anumiti cunoscuti ai ei din paris nu consuma nimic de mancare, priviri mirate, haide frate, cred ca exagerezi, “non, non, serios, se hranesc cu prana”, eeeee.

pana aici a fost, in furtuna creata aflu ca odraslele veganilor au mari probleme de sanatate pentru ca parintii lor n-au sa le dea proteine si dieta e saraca-n vitamine vitale, ca si dan a fost vegetarian in tinerete dar a trecut pe carne cind s-au nascut copiii ca sa le dea botezul salamului, vinul curge, discutia se-ncinge,  carnatul meu de mistret piere pe limba ascutita a mesenilor care au uitat ca au aruncat anatema pe carnivori 4 minute mai devreme, rita se matzaie pe linga masa, david o jumuleste decis si blana se ridica si se depune pe bolul de salata din mijlocul mesei, contaminare cu produse de origine animala!!!, veganii sa treaca la culcare!!!

dimineata-n camera imi intra ariile scartzaite de gerard la vioara, gerard are 23 de ani, e australian si a venit din sidney in chiusi, italia, ca sa invete sa picteze si sa cante la vioara,  la ce aud cred ca mai trebuie sa stea vreo 4 luni, poate 5. nu-i timp de breakfast, azi e zi de assisi, gresesc drumul si ajungem pe-o sosea ca o soseta halita de molii si carpita neindemanatic, un dihor terfelit de masini la stanga, o caprioara vie la dreapta, verde crud peste tot, livezi de maslini, miroase a gratare si-n fatza creste enorma manastirea sfantu francisc, incepe cursa pentru parcare, na c-am gasit iute, undeva in burta de piatra a dealului, o parcare ca o ocna de sare, adanca, 4 etaje, urcam la lumina pe scari rulante in timp ce muzica duduie din boxele de pe stalpi o melodie a lui rod stewart, binecuvantare.

in piatza din fatza bisericii sfanta chiara avem ringishpir, avem vata de zahar, avem calugarite filipineze zambind oblic in poze facute de calugarite negre. un grup de tobosari imbracati in costume medievale repeta un mars in fata unui templu roman transformat in biserica, in fata la sfantu rufino se ridica un rug si se rostogolesc niste cazane imense, vine rammstein?

nu domnita, e sarbatoarea primaverii-zice carabinieru cu mustata transpirata, o procesiune de zane-n rochii cu trena, aluneca in piata basilicii sfantu francisc, aruncand petale de flori, tobosarii bubuie, alaiul e inchis de 4 mosi in iegari, unul cu harbaleta si o hernie inghinala pin la genunchi. sau poate i-au cazut strampii-n vine, un neamt isi pune copilul pe balustrada, cu picioarele atarnand la 5 metri deasupra capului batranului halebardier, copilului ii e frica si rage aprig, acoperind huruitul tobelor, dururum-huaaaaaaaaaahh-durum-haaaaaaauuuuu, tatal tedeschi e de neclintit, scoate vertijul din el acusi, la 4 ani, cind va fi mare sa poata sa sara din spatiu, ca domnul ala austriac care a facut miliarde de vizualizari pentru red bull.

gata. pe maine cu partea a doua. uichend fain va doresc.

criza lor e mai naspa ca a noastra

May 16, 2013
dutevino
Leave a comment

la arezzo ploua peste nuntasii care chiraie in piata mare, semn de fertilitate?, eu zic semn de pneumonie, unde te poti ascunde mai bine de buba plamanului decat la sanul unei grappe, dar unde ca totul e inchis, o luam pe stradute cu ochii dupa carciumi si anunturi imobiliare, bat clopotele, turistii cu talanga de gat se indreapta tristi spre autocare, uite “miseria e nobilita”, ce frumos, restaurant cu sticker de tripadvisor atarnat pe usa, meniu cu mistret si tartufo, n-are ce sa fie gresit, aloooooo, buona seraaaaaa, nimic, un baiat in blugi da sa faca infarct cind iese din bucatarie, se uita uimit la ceas, e 6.54? de pe ce planeta venim si cine suntem daca vrem sa mancam la 18.54, nici macar 19 carevasazica?

sau poate am venit sa-i ciordim un rinichi? nu prietene, dacat sa bem ceva, pentru inceput,  “pai sa stiti ca bucatarul vine abia la 7 juma si mancarea mai vedem noi. dar luati un loc”, ne asezam cuminti, servet in poala, la o masa sub luminatorul pe care ploaia intinde apa. peisaj lacustru, suntem intr-o cisterna, fosta cisterna de apa a orasului, intr-un restaurant la al doilea stapin, cam departe de miezul de uraniu al orasului vechi deci greu de gasit de sonarul turistului neamtz plecat sa-si cumpere magneti de frigider si vin la 4 euro de la enoteca din colt, in 3 ore cat stam inauntru au mai intrat o pereche de corporatisti care se uitau dupa spatii de organizat un btl si o pereche de gugustiuci, tovarasi cu bucatarul. cu 7 kile de vopsea pe ea, situatia nu se prezinta prea roz.

chelnerul deschide seara cu un rom parfumat descoperit de un fotograf din arezzo intr-o calatorie in trinidad, “ce aveti voi aici baieti?”, un depozit de butoaie cu un rom tare, colorat, ultimul caci fabrica s-a inchis, “pai si ce faceti cu el?”, il bem, desigur, ce intrebare, fotograful s-a scarpinat pe tampla, pe ceafa, pe piept si a zis, “pai il cumpar io, pe tot”, a tras niste poze pitoresti cu localnici sud americani, le-a facut niste cutii bengoase si uite asa, spre deosebire de mine care bat degeaba lumulitza asta, macaroana fotografa s-a imbogatit de pe urma descoperirii tobagheze. bun romu, sa moara ce-am pe casa, de multe ori m-am intrebat ce vrea sa zica vorba asta “sa moara ce-am pe casa”, sa moara pisica, sa moara semnalul tv sau poate vorbim de casele tip bordei in care traiau stramosii nostri, ceea ce ne conduce la concluzia ca pe casa era restul lumii, ca pe umerii lui atlas, deci “sa moara ce-am pe casa” este exprimarea unei dorinte genocidale.

bun romul dar as ramine cu grappa, chelnerul aseaza in fatza o farfurie cu inimioare de ciocolata, facute in casa, si-a pus sortz si are un aer solemn. incearca o conversatie in franceza pentru ca, in lipsa cefei care sa-i dea de gol, ce ar putea fi niste vorbitori de limba romanica decat francezi? nu amore, suntem romanachis, stiu, nu va place de noi, poate chiar ne veti otravi nutretul acum ca stiti de unde venim.

nooooooo, nici vorba, bietul om e painea lui dumnezeu: e adevarat ca are doua servicii si abia reuseste sa treaca parleazul intre zile,hop, am mai bifat una, sa vedem cum o rezolvam pe urmatoarea, pentru ca, uitati-va-n jur, e criza in italia.

e adevarat ca nu suporta ideea ca el trage ca un animal si vine un strain care merge atza la stat cu sapca-n mana si traieste din ajutoare, “sunt multi, foarte multi care stau pe banii nostri, pe ciuci toata ziua, cersind, facind copii”, tigani?, “tigani, albanezi. dar acum parca s-au mai imputinat, acum 10 ani era plini de ei aici, acum au plecat”, a venit apa si i-a luat, “dar asta nu inseamna ca-i uram pe tigani si pe albanezi. noooo, nu-i uram. dar nu ne place sa fim luati de prosti”.

bucatarul a inviat, pe masa ajunge terina cu pecorino si branza-n prosciutto, peste tavalit in miere si alune si porc cu fructe de padure si kiwi. si vin. vin. ploaia s-a oprit, dam 50 de euro pe o cina care-ti injumatatea salariu in orice carciuma mai cu staif din bucuresti, multumit de bacsis, chelnerul ne indica biserica ortodoxa: acilisa, la colt. poate vrem sa ne rugam pentru norocul nostru de a avea un guvern atat de competent care ne-a ferit agil de criza, poate vrem sa ne rugam sa ca tiganii disparuti din arezzo sa nu apara in bucuresti, poate vrem sa ne rugam sa nu reusim niciodata sa cladim o civilizatie pe care sa se catere si sa o suga altii. poate vrem sa ne rugam pur si simplu sa ne moara ce avem pe casa. poate.

adaptarea la mediu a cersetorilor din toscana.

May 15, 2013
dutevino
2 Comments

inainte de englezi cu piscina si veleitati artistice, in castiglione del lago stapanea familia chiusi care si-a tras un castelas colea, la lac, unul mai acote, pe un deal, ce s-a intamplat cu ei? vremea s-a intamplat, prima carmire spre cald a naturii facuta acum cateva sute de ani, care a adus ploi torentiale, inundatii, alunecari de teren, pamantu isi punea poalele-n cap si se ducea-n lac sau la vale, peste alte case, carevasazica nu mai aveai pamant, deci nu aveai valoare, s-a zis cu familia chiusi care a fost inlocuita de papa cu alte macaroane ambitioase.

gramezi de italieni se subtiaza in sir indian, picura unul cite unul pe cararuia stramta de pe meterezele castelului, se opresc si scruteaza orizontul, degeaba, fereastra angelei merkel nu se vede de aici, in curte, la picioarele lor e un amfiteatru, un chiosc de bilete care vinde inghetata si cafea, in mansionu familiei chiusi e expozitie de zmee poprite sub bolti pictate bogat cu nuduri de zeitati cu capul mic si fundul mare. de la dieta, desigur, in magazinele presarate in orasel, se lafaie mistretul tras in matz, carnati si prosciutto, paste pastelate, borcane cu tartufo, sticle de vin, multe sticle de vin, butoaie de vin, un baiat de pravalie ma fugareste cu un cartonas verde pe care scrie 6%, hap?, da ce-am facut domnu?, inca nu am facut nimic, insa daca o sa cumpar de la el ulei de masline sau pulpa de mistret, primesc reducere, in ciuda harababurii turistice si a puhoiului de lume, umbria nu se simte bine. sau ma grabesc?

cortona, cocotata si ea pe-un varf de deal, a fost facuta celebra de un siropos film numit “under the tuscan sun” scos de hollywood acum 10 ani, diane lane vine din america, inselata de sotzu, cumpara o casa, pentru ca pe vremea aia probabil chiar puteai sa te atingi de preturi si da drumul la furtuna imobiliara a zilelor noastre, soseaua gafaie la deal printre biserici de la 1300, hai 1400, o poala de castele si de turnuri, hai spre parcare, canci, un atlasib a fatat in mijlocul drumului 50 de romani cu nevoi urinare, pe aici nu se trece.

gafai pe sub portile de piatra etrusce, pe panta etrusca, peste piatra cubica etrusca sau poate bucuresteana, cine poate sti unde a vandut videanu mostenirea rutiera a capitalei, hap, falca se loveste de genunchi cind dai de prima piata, steme heraldice sapate in piatra, fresce la vedere, un teatru, catedrale si carabinieri geana pe parcagii, gata sa-ti bage mana-n buzunar daca ai intarziat 2 minute si ai terfelit peisagiul, purcoiul de nemti veniti cu motoare isi tarasc cu greu cizmele de bikeri, luptand cu gravitatia magazinelor de ceramica sau cosmetice, uite ulei de masline, sapunuri, paste, reapare mistretul, de unde au frate astia atatia mistreti? or avea mai multi ca nea tiriac la balc? si daca da, de ce nu-si ia tenismenu un teren de vanatoare pe aci, ca-i mai buna si infrastructura, si industria alimentara si coruptia e ca la noi, doar suntem cu toti urmasii dacilor: etrusci, italieni, romanasi, deci nimeni nu o sa se uite in pravalia lui, cum ‘pusca mistretul legat de gard ca o zeita artemis cu mustata-ghidon.

o batranica mitraliaza rapid niste vorbe, zice ca o sa ploua iar, ma avant printre bisericute de piatra si gradini de carciumarese si muscate, trandafiri si alte clopotnite si narcise, incepe sa ploua. o tiganca a descoperit un nou sistem de cersit: vopsita pe fatza cu alb, sa nu-i citesti tenul, imbracata in haine albe de calugarita, ai crede ca este una din statuile vii impietrite in strada, care pentru 3 firfirei isi schimba pozitia, si-ti sperie copilasu. nu, aici avem de-a face cu o inovatie, tiganca noastra, un soi de camerista grasa, umbla cu o tigaitza in mana, o agita frenetic in fatza turistilor si cere bani pentru ca este gravida. nu incearca sa vrajeasca pe nimeni prin arta “nemiscarii”, nu canta, nu are un costum demn, nu produce nimic care ar merita bani. fecundarea sa este un miracol in sine pentru care noi, crestinii si chiar si chinezii astia taoisti, ar trebui sa platim. cine a mai vazut tigan gravid, vopsit cu var pe fatza? minune, minune, domnului sa ne rugam, daca as avea loc, as inalta aici si acum, in mijlocul pietei din cortona, o troita.