A3-zice indicatorul și mașina se repede înainte cu veselia drumețului rătăcit care a zărit pâlpâirea lumânărilor din casa pădurarului. Camioane horcăie în dreapta eliberate și ele din șoșonul greoi al DNului, parcă sunt mai sprintene în fuga lor cu spatele chiar și câmpuri înghețate din drea…
S-a terminat A3. La 18 kilometri de unde a început, A3 s-a terminat într-un nod plin de betoniere, munți de pietriș și oameni în veste verde fluorescent, toți fumează și fumul cald e înghițit de aburul răsuflărilor, deasupra muncitorilor e un nor dar oare de ce le-am spus muncitori, ei nu sunt decât niște oameni îmbrăcați la fel care trag din țigară și crează cumulonimbuși din condens.
Și în acest condens se terminăm autostrada ca într-un semn de întrebare, dacă am fi avut nevoie de autostrăzi Dumnezeu le-ar fi creat în a șaptea zi și în a opta s-ar fi odihnit la o țigară. Dacă am fi avut nevoie de spitale și poduri și căi ferate, pe toate le-ar fi făcut Dumnezeu cum se cade, cu studii de fezabilitate comandate încă din ziua a 5 a la Sfântul Duh, că se știe că îi place să facă treaba pe îndelete.
Și le-am fi avut pe toate și nu ne-ar mai fi rămas nimic altceva de făcut decât să înălțăm mulțumiri Domnului și, din când în când, să mai sacrificăm câte o fecioară obraznică în cinstea lui.
Dar noi nu și nu, cu Nietzsche și restul trupei care au declarat că Dumnezeu e mort și au purces la făcut spitale și canalizări, vaccine și autostrăzi. Nu la noi, că noi suntem oameni credincioși. Noi știm că doar lenea ne va mântui.
Atunci când intru într-un tunel în Austria, unul de jde kilometri, luminat ca ochii unui copil care a primit de la Moș skiuri, mă gândesc că e o gaură de vierme și atunci când mașina va ieși, în sfârșit, de sub pământ, o poartă telară mă va arunca în 1987 în Steagu, în februarie 1987, în frig și frică și gri, în România lui Nicolae Ceaușescu.

Asta e frica mea.
Nu mai bine nu avem niciun tunel și nicio autostradă?
Oile sunt viermi pe coasta dealului. Ciobanii au și ei veste de fumători la autostradă. Poduri ridicate peste șosea leagă nimic cu nimic, ca viața mea căreia vreau să-i dau un sens legând în cronologii incongruente evenimente desperecheate.
Suntem în țara lui unde dai și unde crapă.
Nimic nu e consecutiv, suntem ca niște electroni demenți lovindu-ne cap în cap în capsule de sticlă.
Îl arestează pe Dragnea deci o să se poarte ciocatele.
A murit Mihai Constantinescu, se ieftinește gazul.
Pe câmpurile degerate e plin de căprioare. Nu am văzut niciodată atât de multe căprioare. Pasc liniștite, cu zecile, în pământurile șifonate de trecerea tractoarelor. Biserici noi cresc pe marginea șoselelor, printre pungi și munticei de cărămizi, Domnu a investit mult pe piața imobiliară.
Poate știe el că o să fie cerere, cum e la Londra biserica asta dezafectată și transformată în târg de Crăciun. A dat-o Domnul unor investitori arabi care acum fac bani de rup că vând săpunuri, cocktailuri de gin și sandvișuri cu curcan în Mayfair.
La noi, în Grădina Maicii Domnului, nu o să vină investitorii arabi că nouă nu ne plac necredincioșii.
La noi nu vin decât oameni cu frica lui Dumnezeu și fără frică de moarte, cei care depășesc nebunește în curbe ac de păr, cei care fumează 3 pachete pe zi fără frică de cancer, cei care beau 2 litri de vodcă fără frică de ciroză.
Indicatorul arată din nou A3. Autostrada a fost mereu cu noi, alergând pe sub pământ și acum a găsit un loc prin care să iasă la suprafață.
Mașina se repede pe asfalt și eu trag aer în piept, cine știe când și unde o să intrăm din nou dedesubt și cât de mult o să stăm îngropați sub turme de oi, căprioare și șantiere de biserici înghețate?

Șoferul e iranian, tânăr, zice ce faci? pentru că a cules niște limbă română în cei doi ani pe care i-a petrecut cu tatăl lui în București la începutul anilor 2000. Știe mulți români și polonezi și bulgari și pakistanezi, oamenii mici ai imperiului britanic care își ține fiii născuți în Albion din părinți caucazieni departe de pubele și catran, departe de rahat de câine și scutece pătate de urină de om bătrân.
O să fie alegeri pe 12 și o să iasă conservatorii pentru că oamenii vor afară din Europa care le-a trimis polonezi și bulgari și le-a umplut străzile de taxiurile conduse de români. Străzile sunt pline de gropi, mici gropile, gropițe ca cea a lui Gabriel Dorobanțu din barbă. Lumea ignoră gropițele dar dacă le iei cu viteză, haț, ți-ai distrus direcția.
Nu Brexitul e problema ci rasismul.
Brexitul e doar o gropiță în bărbia unui bărbat care urăște negrii și indienii și românii. Zice șoferul iranian că l-a oprit poliția pentru că a ocolit o gropiță și l-au întrebat dacă este beat și el a spus: nu domnule ofițer, am ocolit o groapă în caldarâm. Și ei au zis: de ce? Ce mare lucru se putea întâmpla? Și atunci le-a explicat că ei, polițiștii, conduc mașini date de stat, dacă se întâmplă ceva, dacă se rupe o roată, dacă se strică direcția, plătește statul, li se dă o altă mașină. Dacă lui însă i se întâmplă ceva pentru că a luat o groapă, cine plătește? Îi dă statul ceva?
Brexit este gropița în care statul își permite să intre pentru că statul, cel mai mare proprietar, are pielea groasă, nu simte pierderile pentru că nu el plătește pentru ele.
O piramidă tremurândă de birocrați înlănțuiți de interese comune este o structură atât de elastică încât absoarbe cutremurele, oricât de mari ar fi ele.
În librării, omul care a declanșat Brexitul, Cameron David, fost prim ministru, zâmbește de pe coperta volumului de memorii For the Record. A vândut 20.000 de exemplare în prima săptămână.
Gropițele lor sunt hăurile care se cască sub viețile noastre. Iar ei sunt condamnați să facă bani în timp ce noi suntem condamnați să plătim amenzi pentru că ne-am permis să încercăm să ocolim gropile.

Am scris textul de mai jos în februarie, transmisiune din Majorca, Spania.

E rotofei, clar est-european după asortarea culorii hainei cu cea a pantofilor.
Dar nu, I`m British, zice și trage din trabucul cu aromă de miere.
Deci, ce părere ai despre May și despre balamuc, deal-nodeal-referendum? Și el spune că nu e nimic grav, că vor ieși pe 29 cu sau fără acord dar totul va fi bine, poporul a vorbit. Dacă poporul a vorbit la fel de prost engleză ca omul meu, nu e prea excelent, poate nici nu a înțeles întrebarea.
Și totuși, ești cetățean britanic de naționalitate…, insist.
Bărbatul scoate, ușor stânjenit, naționalitatea pe care o ascunsese în pantof, călcase pe ea ca pe-o pietricică, îl deranja la mers, dar măcar lumea credea că este șchiop nu că este bulgar. Căci da, a fost într-o altă viață bulgar dar acum este britanic și a votat, alături de toți prietenii lui, pentru Brexit pentru că nu se poate să plătești miliarde la birocrații de la Bruxelles, banii lui și ai mei să nu se ducă în autostrăzi și nici în NHS, știu eu oare că el făcea acum 20 de ani cu mașina pe M-25 40 de minute până la muncă și acum face 1 oră și 20? Știu eu că nu e personal în spitale și aștepți cu lunile ca să fii tratat pentru că banii se duc la Bruxelles? Știu eu că e plin de polonezi și români și ucrainieni care nu au nicio șansă la ei în țară, nu au nicio calificare și vin și se angajează pe juma de preț?
Dacă ar fi existat un Brexit acum 20 de ani când a ajuns el în Londra, nu am fi avut conversația asta, îi spun și el ripostează că el era medic, el era cel mai bun în domeniul lui, era calificat și oricum nici nu vroia să rămână în Londra, vroia în Canada și avea chiar și 88 de puncte dar a trebuit să renunțe pentru că s-a schimbat legea și el, ca european, trebuia să meargă cu actele la biroul din București, că acolo se mutase locul de depunere al actelor pentru europeni. .
I did not want to go in to the desert. Sorry about that.
Așa zice, trage din trabuc și apoi se simte prost că mi-a jignit capitala și mă asigură că va urma un Roexit și un Frexit și un Germaxit și se va duce dracului turnul lui Sauron-birocratul și țările își vor recăpăta independența și voia bună și Corbyn va arde, alături de Jivkov și Ceaușescu în iadul comuniștilor și noi ne vom încălzi mânuțele la foc.
Și eu îl întreb ce se mai întâmplă în Bulgaria și el spune că habar nu are, când a tras ușa după el, a aruncat și o grenadă prin horn, trecutul lui nu e nici măcar o umbră lipită de radiații pe treptele unei biblioteci. Nu vrea să știe nimic pentru că trecutul și Bulgaria l-ar trage înapoi, nici copiii lui nu vor să știe nimic despre țara în care s-au născut, nu știu nici măcar limba. Spune asta ca un Edmont Dantes care a săpat 7 ani cu lingurița peretele lingvistic care îl ținea captiv. Îl ține captiv în consoane moi, în î-uri leneșe, e și puțin abțiguit acum și îmi spune că nu mai este medic, nu făcea bani ca medic că NHS nu plătea bine și atunci, așa cum a renunțat la limbă și țară a renunțat și la meserie și a devenit restaurator. Și îmi arată o casă pe care a făcut-o singur, un ditamai conacul cu grinzile lustruite, cu feronerie, uși și tocuri de geamuri vopsite, medicul transformat în zugrav și tâmplar, fierar, lăcătuș și zidar care acum face bani frumoși-îmi zice, din restaurat case și lucrează singur, nu a avut decât 2 asistenți români când a avut o clădire de birouri undeva lângă Cockfosters. Băieți buni, spune și trage din trabuc și împrăștie un fum al păcii, băieți buni dar să se ducă în țara lor căci uite, voi nu aveți forță de muncă, noi avem prea mulți d-ăștia de nu ai încredere în ei să bată un cui.
Dar las că vine Brexitul și se termină tot și o luăm de la capăt în această grădină a paradisului unde bufnițele nu sunt ceea ce par și bulgarii emigranți luptă să oprească sosirea altor bulgari emigranți care să le lungească orice călătorie pe autostrada M-25 cu 2 minute. Și apoi, mulțumit, înainte să-mi spună că-l cheamă Victor Petrov, îmi zice că este foarte fericit că m-a întâlnit pentru că 2 săptămâni a venit seară de seară aici, la Casona din Soller, și a stat singur, o vorbă nu a scos cu nimeni două săptămâni pentru că nimeni nu vorbește engleză.
Nimeni nu vorbește engleză.
Nici bulgărește.
Oamenii intră cu zecile în biserică, tot orășelul s-a strâns la slujba de înmormântare a patroanei barului Nadal, a făcut infarct vineri, 56 de ani, îmi șoptește chelnerița, a supraviețuit la 2 cancere și apoi a căzut pur și simplu. Nah, asta e viața, concluzioneză și mă bate milos pe umăr.
1000 de oameni își fac cruce când popa spune: el senior, al mieu păstor, exact așa zice preotul și eu mă gândesc că ce bine că dacii nu au făcut un Dacexit din imperiul roman și uite cum înțeleg maiorcheză și stau acolo în biserica imensă, înghițită de sentimentul că lui Victor i s-au închis atâtea uși în nas încât a hotărât să le vopsească.
Le face albastre, ca pe niște ferestre, pe care ar putea să le spargă cu karata dacă ar vrea. Dar nu vrea, pentru că e britanic și britanicii sunt niște domni calmi care carry on.
Nu ca bulgarii.

Sunt iar la Cluj. Domnu cu Uberu zice că e bine, copilul unui amic câștigă 4000 de euro pe lună, cât o luat tac-su daru de nuntă, lucrează cu internetu, face o grămadă de bani, normal că poate să meargă la bancă și să ia credit și să dea pe un apartament cu 2 camere mai mult decât face unul cu 3 în buricul Bucureștiului, sunt bani la Cluj mai ceva ca pesediști confuzi după 24 noiembrie, mută-te, o fi scump dar ai luminițe, castane coapte, apă caldă, căldură și studenți francezi cu care șoferul de Uber își testează cunoștințele-les souris son sous la table, ma poule dans ta cour-înainte să meargă seara la soție undeva în Florești.
Torenții credinței au târât în mijlocul orașului carcasa enormă a unei catedrale. Zace-ntr-o rână, vânătă, cu coastele rupte, clujenii s-au rugat să vină banii, au venit, acum clujenii nu se mai roagă să vină banii ci să fie sănătoși și au schimbat altarul, la biserica asta pornită pe vremea lui Funar te rugai să moară ungurii și să iei banii de la Caritas. Ungurii nu au murit și banii de la Caritas s-au isprăvit și catedrala nu își mai are niciun rost, mai bine ar transforma-o în spălătorie auto sau depozit de lemne.
Stoica, patronul Caritas, a fost dat afară din garsoniera lui din Brașov cu datorii de 30.000 de lei la întreținere. A rulat 4 miliarde de dolari prin Caritas între 92 și 94 și pentru fraudă a făcut un an jumate de pușcărie. Unde au plecat banii circulați de el? Cine sunt politicienii, milițienii și securiștii care au umflat mațul cu milioane de dolari atunci? S-a făcut oare o investigație zdravănă despre destinația banilor de la Caritas, unde s-au dus, pe cine au uns, pe cine au umflat de opt ori și pe cine de optsuteoptzecișiopt?
Poporul care și-a pierdut banii a crăpat sau a emigrat sau îi recuperează acum prin copiii care lucrează în ai-ti pe patru mii. Și totul e minunat și neîntâmplat, ne uităm cu toții în pixul celor doi agenți din Men in Black și uităm totul căci vindecarea vine doar prin uitare.
Amin.
Asta am scris în martie 1, anul acesta.

Fifti-fifti o fost înaintea lui Boc, o fost și la pușcărie dar o ieșit. Îi ziceau fifti-fifti că cierea juma din profitu oricărui investitor sau cie Mniezău era ăla de voia să facă la Cluj vreo afaciere. Ăla o fost rău, nu mai rău ca Funar care ne-a dat 15-20 de ani înapoi, Fifti-Fifti nu o fost așea rău că a stat puțin. Și mai sunt nebuni d-ăștia prin Florești, unde stau eu, coloșea e unu penelist. Nu știe decât să fure și să mintă dar lumea îl votează și nu pare să vadă cât de rău am ajuns.
Taximetristul tace o leacă, pierdut în gânduri, apoi spune: nu știu cum, cu cât sunt mai proști și mai răi, cu atât ajung mai sus.
Îi spun că sunt ca mătasea broaștei, ăștia plutesc deasupra, îți iau ochii, dedesubt sunt știucile ălea adevărate, stăpânii bălții.
Aprobă.
Apăi normal că pe ăștia îi scot în față, că sunt manipulabili. Că noi avem aici și oameni capabili, uite cum îi Rus de la PSD sau Dâncu, adică sunt de la pesedeu dar sunt oameni în putere, dăștepți. Dar Boc e cel mai bun, că el o făcut Cluju ăsta să fie fruncie.

Taximetristul de noapte crede că Boc fură.
De fapt, e sigur că Boc fură.
A văzut că intră foarte mulți bani în Cluj. Sunt sute de companii de IT și hotelurile sunt mereu pline de chinezi și de arabi și indieni, nu mai vorbim de italieni și francezi și ruși. E un oraș internațional unde umblă banii. Știi cât costă o casă?
Nu.
Păi un văr d-al meu și-o luat, nici măcar în centru, un apartament de 70 de metri pătrați, îi adevărat că-ntr-un bloc vechi, cu grădină și acces la pod. A dat 143.000 de ieuro. Sunt bani duamnă în Cluj și uite cum sunt drumurile, uite ce aglomerație îi, uite cât s-au căznit să gate un pod. E clar că Boc fură, că la toți banii ăștia mulți ar trebui să avem șosele mai acătări, să avem metrou, să avem di tăte.

Taximetristul de București a făcut armata la unitate de miliție la Timișoara. Îi place Ardealul. Crede că Ardealul e superior Munteniei deși el e get-beget bucureștean. A fost ultima oară în 2008 în Cluj. Spune că trebuia să ia un troleibus de undeva și toată lumea stătea la coadă, ordonată, exact în dreptul indicatorului care arăta locul unde urma să oprească mașina și el când vedea cozi își aducea aminte de cele la carne de pe vremea lui Nătărău-vă spun dacă avem timp de ce îi spuneam Nătărău lui Ceaușescu-așa că atunci când a venit troleibusu s-a fofilat și a urcat pe una dintre ușile unde nu era nici dracu, i-a lăsat pe clujeni să respecte rândul și apoi, vă spun doamnă, tare rușine mi-a fost, o bătrânică a venit la mine și mi-a zis: se vede treaba că sunteți bucureștean.
Descurcăreții.
Taie curba.
Ia-i fața.
Fă-l la lanț.
Dar uite că ei au parcări și nu au șomaj, merge bine orașu, sunt firme grămadă și salarii mari, spune plin de admirație taximetristul-milițian.
E abătut.
Crede că noi ăștia, descurcăreții, suntem loviți de ghinion.
Îi spun că nici vorbă.
Noi suntem individualiști.  Nouă nu ne pasă decât de fundul nostru. Și d-aia noi alegem prost, pentru că nu suntem obișnuiți să ne gândim la ăla de lângă noi. Nu înțelegem proiecte, concepte, suntem victimele propriei noastre superficialități.
Ne descurcăm din încurcătura în care ne băgăm singuri atunci când votăm oameni care par la fel de descurcăreți ca noi. Uite Oprescu. Uite Băsescu. Uite Firea.
Niște șmecheri.
Cum s-au învârtit ei.
Unul nu ar fi stat la rând la troleibus dacă puteau să urce pe ușa la care nu aștepta nimeni.
Haos.

Și acum, cu cine să votăm doamnă?, întreabă taximetristul din București care nu apucă să îmi mai spună povestea Nătărăului. Eu zic cu Tăriceanu că-i baiat arătos, nu ne face de rușine în Europa, adaugă și privește iute în retrovizoare.
Tăriceanu a fentat sute de oameni ca să-și ia carnetu de șofer, vă amintiți?
Da, își amintește. Îmi dă restul și întreabă: dumneavoastră în locul lui, la funcția lui, nu făceați la fel?
Nu.
Nu mă crede.
Dar nah, se știe că brașovenii sunt mincinoși. L-au vândut pe Vlad Țepeș turcilor. Și bietul Țepeș, ce rușine, nu a fost capabil să se descurce și să iasă cu viață din această poveste.
The end.