În Piața Sfatului se construiește scena Cerbului de Aur. Coloane de turiști umplu ca o spumă poliuretanică crăpăturile orașului. Cozi uriașe la clătite, înghețată, Biserica Neagră și iaca, trei oameni intră în muzeul de istorie.
De 4 ani, Cetățuia e încă închisă.
Restaurantul Panoramic este și el închis.
Într-un articol digi24 din 2016, președintele SIF Transilvania zicea:
„Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa este nerentabil pentru că nu se poate ajunge acolo. Transportul pe cablu ţine de o altă societate – Telefericul S.A. Şi noi nu am reuşit cu ei de-a lungul anilor, în cei 20 de ani să găsim o modalitate ca să se asigure accesul clienţilor. Deci, dacă nu ai clienţi trebuie să închizi restaurantul pentru că nu avem ce face”
Turnul Alb e închis.
Turnul Negru e închis.
Sala de sport renovată acum 4 ani de sub Tâmpa e închisă.
Bastioanele sunt închise.
Junii însă au primit o pleașcă de la primărie, au casa lor, ditamai vilocul fix peste drum de liceul Șaguna. Băieți descurcăreți junii ăștia, simbol al Brașovului, nu ca fraierii ăia de la Asociația 15 noiembrie 1987, niște penibili torturați de Securitate după revolta muncitorilor de la Steagu, care au o debara undeva pe Mureșenilor.
Duamne cum se fură, cum se fură, cum se prăpădește totul și cum nu ne pasă că ce mama dracului, s-a schimbat mult orașul, avem acum cartofi prăjiți la cornet și fotografii pe magneți de frigider și băieți de la poliția locală cu tatuaje de yakuza. Bașca, Dragnea e la bulău și dacă sun la 112 sunt sigură că pot să depun o comandă fermă pentru 123 de buchete de trandafiri de plastic pe care să le depun la mormintele așteptărilor noastre.

feher

Hotel Aro Palace. Peste 80% deținut de SIF Transilvania unde tartore este de 20 de ani Mihai Fercală declarat în octombrie 2016 de către Autoritatea de Supraveghere Fiscală incapabil să asigure„un management corect prudent și eficient al societăților de investiții financiare”.
1 decembrie 2016, holul Aro Palace. Doi bărbați așezațipe fotolii sunt ridicați de către bodyguarzii trimiși de către un pițigoicu plovăr roșu. Li se cere să părăsească clădirea hotelului. De ce? Pentru că nu au voie să staționeze aici. De ce?
-Nu trebuie să vă dăm nicio explicație, e instituție privată Aro și își rezervă dreptul să își aleagă clienții. Pițigoiul în plovăr roșu e iritat.
Unul din bărbați începe să explice: există o lege anti-discriminare. Ea spune că nu poți să dai afară pe cineva dintr-o instituție privată sau publică, dintr-un hol de hotel sau dintr-un restaurant, din Primărie sau din biserică fără să îi spui de ce…

View original post 595 more words

Am citit asta acum.
Pustiu.
Roxana Grosu
14 hrs
Inainte cu 3-4 secunde de poza asta, individul care urca in masina tragea o fata de par si o impingea in masina, fara voia ei, in spate la Intercontinental. Lume pe strada, nimeni nici macar nu a strigat la el sa o lase, daramite sa intervina. Am reusit sa fac poza asta. M-a injurat, a incercat sa vina dupa mine, dar a renuntat. Am sunat imediat la 112. Am povestit intamplarea operatoarei. Apoi politistului. Le-am zis ca am si poza. La un sfert de ora, cand mergeam spre casa, m-au sunat sa revin la “locul faptei”. Era deja 10.20 seara. Ma intorc. Astept 20 de minute. Politistul din centrala daduse numarul meu gresit, iar echipele de pe teren treceau pe langa mine, dar nu opreau, desi eram pozitionata fix unde stabilisem cu ei. Intr-un final, ajung 3-4 jandarmi si vreo 4 politisti. Reiau povestea. Imi iau datele de pe buletin. Incep sa discute prin statie de ce sectie tine zona respectiva. Imi zic sa astept alt coleg. Vine. Ii povestesc si lui. Se uita nedumeriti la ce camera putea prinde scena – in centrul Bucurestiului, la Universitate!!! Imi zic sa astept sa vina si “grupul operativ”. Vine un pustan de maximum 23 de ani. Ii povestesc si lui. Imi spune sa tin telefonul aproape ca maine s-ar putea sa ma sune sa vin sa dau o declaratie. La sectia 1. Sau la 6. Nu se stie inca sigur. Intre timp s-a facut ora 23.20. Chem pe cineva sa ma duca acasa cu masina pentru ca era foarte putin probabil sa mai prind transportul public. O ora si 20 de minute. In Bucuresti, capitala Romaniei.

feher

E o carte nescrisă pe care nu știu cum să o scriu. Neîmplinirea părinților noștri. Fricile lor că au adus niște scelerați pe lume. Scelerați. Monștri. Organisme în care te cauți, doar au ieșit din pântecele tale, și nu te regăsești nicio centimă. Ce e asta?
Cu ce ai greșit?
Ce voiau de la copiii lor părinții părinților noștri? Ce voiau de la părinți copiii care sunt părinții noștri? Cine sunt părinții noștri și de ce nu ar trebui să ne pese despre ce cred ei despre copiii noștri?

Am citit acum 2 săptămâni un articol al unei faimoase psihoterapeute. Esther Perel. Vorbește despre căsătorie, sex, relații. Mie mi se pare că vorbește despre țări și civilizații.
Spune Esther: “Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.”
Fraza asta spune totul despre ei și noi.
Unde Noi suntem trecutul, clandestinitatea dragostei, datoria, fiica de țăran…

View original post 708 more words

Povestea cu șeriful de la Oracle care a luat șpagă aproape 900.000 de euro și acum este sub control judiciar, da, eroul de la Râșnov, domnul Mîndruțescu cu î din i și nu cu â din a cum greșit am scris eu în materialul de acum 2 ani, mă face să cred că nea Ghiță, cel fără de dosare și întristare a început, cu ajutorul tovarășilor lui din servicii, să reteze capetele băieților cocoțați de alte servicii în turnulețele multinaționalelor care îl concurează.
Offf, mai că ți se rupe inima pentru domnu Sorin. Avid pasionat de cinematografie, Mecena, filantrop, și ce dacă a băgat 900.000 de euro în buzunar, uite cât bine a făcut societății, festivaluri și sponsorizări de evenimente culturale și acum DNA îi ia 500.000 de euro, ce crezi că o să facă DNA cu banii, sunt sigur că mai puțin decât face domnu Mîndruțescu pentru țara noastră.
Aloooo, dacă nu i-ați luat bani lu securistu de Voiculescu și nici lu Mazăre, dacă nu i-ați luat banii lu Copos și nici p-ai lui Gigi, pe-ai lui Cocoș sau Popoviciu, de ce vreți să îi luați pe ai omului ăsta a cărui singură vine este că l-a supărat pe Ghiță?
Așa se gândește intelectualul rafinat care a fost plătit niște mii de euro ca să vorbescă la vreun festival finanțat de domnu Sorin. Dar eu care sunt un om mic și degrabă înveselit de răul altuia, mi-am luat popcorn și m-am instalat confortabil în fotoliu.
Narcos cu IT-iști. Ce poate să fie mai spectaculos?

feher

Prietenul meu V mă întreabă dacă nu aș vrea să mă bag în campania electorală a lui ALDE. Mă uit la el stupefiată și apoi mă gândesc la prietenul meu T care mi-a spus: dar tu de când ai devenit așa activistă?
Amicii mei Ș și S au mers la un potențial client, o stație TV care mă înjură pe mine și care spune despre ei că au primit bani de la Soroș ca să-și aducă borcanul cu peștișorul de aur la proteste. Peștișorul de aur a primit și el bani pentru că a venit cu furca și toporul din oțel inoxidabil. Ar vrea să lucreze cu acest client? S are dubii, Ș nu prea.
Îi înțeleg. Și pe V și pe Ș și pe S.
Sunt bani și ai vrea să faci și tu niscaiva marțafoi mai ales pe praful ăsta din publicitate, când bugetele sunt scoase ca urșii…

View original post 981 more words

Acum un an am scris asta.
De 10 august.
De ziua mea.
Zi frumoasă ca noi.
-Acum niște luni eram la masă cu niște prietene și una o aduce pe tipa aia de la România Tv, blondă, față de porțelan, prezentatoare, a umblat cu chelul ăla sinistru.
-?????
-Din PSD. Codrin …
-Codrin Ștefănescu. Deci o prezentatoare România Tv care a umblat cu ăla?
-Da. Stai să caut, uite, Cristina Herea. Și femeia ne spune că s-a apucat de design de poșete și, ce să vezi, a și ajuns să expună la Londra, trimisă de statul român, de la care a câștigat o bursă. Sau așa ceva.

O caut pe net, primul lucru este interviul din 2012 luat de Libertatea. Titlul este: Nu mi-am găsit niciodată fericirea într-o pereche de pantofi de 1000 de euro.
Asta pentru că ai găsit-o într-o pereche de pantofi de 3000 de euro, îmi spun plină de invidie continuînd lectura interviului hagiografic luat de către jurnalistul Claudiu Petrișor:
Cristina, esti proprietara unei casa de peste jumatate de million de euro, conduci trei firme şi deţii mai multe proprietati. De ce nu ai făcut publice aceste lucruri?

Pentru că mi-am dorit să fiu judecata pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce am. Nu mi-am contorizat niciodata averea in bani sau lucruri materiale si ma consider un om bogat doar atunci cand ma uit in suflet, nu in portofel. Din păcate, lucrurile care contează cu adevărat în viaţa nu se pot cumpăra, oricât de multi bani ai avea in cont.

Cine este Cristina Herea, posesoarea unei case de jumate de milion, care conduce trei firme și atunci când se apucă să deseneze poșete ajunge instantaneu pe banii mei la Londra, să le prezinte la un salon de design?
Viata ta pare lipsita de griji, de ce ai ales sa te implici în presa tabloidă?

Pentru că am fost întotdeauna fascinată de puterea informatiei. Spectacolul psihologic oferit de lumea mondenă nu a facut altceva decat sa ma trezeasca la realitate si sa ma maturizeze. La 18 ani am ales Facultatea de Jurnalism, renuntand la bursa din Franta, de la Facultatea de Stiinte Policite. Tatăl meu nu a mai vorbit cu mine trei luni. Din dorinta de a nu-l dezamagi la 21 de ani mi-am infiintat propria firma de consultanta media, iar cand mi-am luat licenta am renuntat la presa scrisa si mi-am continuat studiile la Strasbourg, in Consiliul Europei. În urma experientei de la Scoala Europeana de Stiinte Politice am scris cea de-a doua carte, România de Culise’.

Crezi că oamenii te-au judecat gresit de-a lungul timpului?

Multi m-au judecat dupa aparente. Nimeni nu a fost interesat de faptul ca am copilarit mai mult in Academa Romana sau că aveam doua locuri de munca la 18 ani pentru ca îmi doream să îmi câştig independeta financiară, faţă de părintii meu. Nici campaniile umanitare organizate alaturi de Leslie Hawke nu fost demne de luat in seama. Imi amintesc ca in urma cu 9 ani  plimbam casete si foi printr-o televiziune, iar când m-am angajat la un cotidian scriam cu laptopul în brate, pe un scaun. Nu aveam birou nici măcar un birou. Toate aceste lucruri nu m-au descurajat, din contra, m-au determinat să îmi depăşesc condiţia. (tot interviul aici)

Îmi crapă capul.

-Deci la 21 de ani face o firmă de consultanță media și clienții se bulucesc, normal, pentru că…?
-Nu știi cine e taică-su? Taică-su a trimis-o la Strasbourg. E ceva general secu. Ba nu, e procuror. Sau judecător. Oricum, un monstru sacru.
Cristina Herea și-a depășit condiția de a fi fiica lui tati. Nu-i ușor.
A scris și o carte.
Este copia la indigo a unei alte fete a lui tata care a făcut SNSPA și apoi a scris, la numai 22 de ani, o carte nici mai mult nici mai puțin decât despre brandingul de țară, apoi a ajuns la ministerul de externe care a trimis-o 3 luni în Coreea de Sud, la specializare, pe banii mei și ai tăi, apoi a pierdut cursa pentru postul din Coreea de Sud în fața unui alt elefant securistic mai bine înfipt, și s-a căsătorit cu un băiat care lucrează la A3 și s-a mutat în casa luată de tata care este un mare om de afaceri pe o piață complicată, cea de medicamente.

Mă gândesc la toți copilașii ăștia de ciocoi noi, cum trebuie ei să lupte să-și depășească în fiecare zi condiția.
Și mă mai gândesc la copiii care nu pupă o bursă, indiferent cât de geniali sunt, pentru că nu au părinții bine înfipți. Mă gândesc la toate Adrianele și Marilenele, Cristinele și Sebastienii care au luat fața unor elevi și studenți talentați dar cu părinți ceferiști, contabili și femei de serviciu.
Și mă gândesc la milioanele de români care au plecat tocmai pentru că în țara asta unde Cristina Herea ia burse și își face firmă de consultanță media după 3 ani de studii, copiii lor nu au nicio șansă.
D-aia pleacă, șterg bătrâni italieni la cur, spală pe jos în case de nemți și sunt barmani în Spania: ca să aibă o șansă ăla micu.
Și d-aia piața Victoriei ar trebui să fie neîncăpătoare azi.
Pentru că ieșim nu numai pentru frustrările noastre, pentru copilăria noastră călcată în picioare de cumetriile de partid și de ierarhia peceristă. Ci pentru că genetica puterii înseamnă că nici copiii și nici nepoții noștri nu au nicio șansă într-o astfel de țară care prețuiește și premiază poșetele Cristinei Herea.

De nimic nu îmi e mai scârbă decât de armata în negru a Teoctistului și armata în alb a doamnei Pintea.
Călare pe salarii imense și unii și alții ne-nghesuie în colțuri, unii cu bisturiu la gât, alții cu crucea înfiptă-ntre omoplați, toți cu ochiul pe portofelul nostru, cu bărbi banditești trase peste față sau cu măști chirurgicale, oare de ce nu au atacat niciodată bănci până acum îmbrăcați în medici sau popi?
Ce rost are să atace bănci când ne pot ataca pe noi, fiecare în parte, ne pot dezmembra în liniște, nimeni nu o să se bage.
Am scris asta anul trecut după o conversație cu doamnele de la Crucea Roșie București.
Vomit și acum citind.
Nu, domnule Barna, dacă erați președinte nu ați fi putut schimba nimic. Încetați să mai vindeți teoria asta a Mesianicului conducător, electoratul dumneavoastră se prăpădește în spitalele și pe drumurile pe care nu puteți să le reparați în 100 de zile, chiar dacă o aveți pe regina albinelor lângă dumneavoastră.
Și nu o aveți.
Pentru că albinele mor de la schimbările climatice.
S-a zis și cu magia.

feher

Femeia de serviciu are bunăvoința unui administrator de bloc întrerupt în plin proces de deturnare de fonduri. Îmi face vânt pe scări, camera 6- spune, holul e întunecos și ușile sunt înalte, făcute pentru oameni care aveau mereu în buzunar o prăjiturică din care atunci când gustau creșteau de 4 metri. Camera 6 este probabil la fel de urâtă ca numărul 5, tavanul e traversat de o bârnă de beton mușcată de un animal nervos, de dedesubt ies vinișoare metalice ruginite, mă gândesc cum o să mă strivească bârna asta de beton umplută cu oscioare de oțel atunci când o să vină cutremurul. Ar trebui să ies repede din clădire dar nu au venit doamnele cu care trebuie să mă întâlnesc așa că mă uit printre broșurile prăfuite de pe rafturile metalice, sunt detașamente de câte 20-30 de broșuri de același fel, despre Asia și despre crize umanitare din Africa…

View original post 946 more words

Fetița polițistului care anchetează cazul se joacă la biroul de lângă cel al tăticului care îmi spune scriți, SCRIȚI-exact ca profesoara de fizică din generală-și apoi dictează formula chimică a depoziției.
Au trecut 3 luni de la plângerea penală împotriva unui cetățean care și-a vârât un picior, prin portiera întredeschisă, în stomacul prietenului meu care avea mașina parcată în fața casei cetățeanului degrabă împărțitor de picioare. Și flegme ne-a oferit cetățeanul și înjurături, asta în timp ce își ținea copilul de 10 luni în brațe, bebelușul trăgând grăbit din suzetă, privind înviorat acțiunea tăticului său.
Polițistul mă întreabă dacă e adevărat că am pozat mașina agresorului, sigur, am dat numărul atunci, în martie. Da, dar el nu a găsit mașina în baza de date, spune și colegul, care tocmai s-a eliberat, până acum a întrebat un cetățean cărunt și umil, care ar fi putut să îi fie tată: și tu unde erai? și tu ce ai văzut? și tu ai vorbit cu cineva? și omul îi răspundea respectuos, nu avea o căciulă să o frământe în mâini ca un iobag în pridvorul boierului, dar își frângea degetele încurcat. Deci polițistul liber zice: dați-mi mie numele și cât eu am scris declarația: prin prezenta, subsemnata, declar pe proprie ..
Ăsta e?, rotește ecranul computerului către noi și chiar și fetița polițistului se oprește din maltratat păpușa și ia aminte la fața unui bărbat care este exact ăla cu piciorul și flegmele și morții mamilor voastre de mai parcați aici vă omor.
Da, ăsta e. Vedeți că dacă vreți se poate, îi spun polițistului 1 care sare că nu așa e procedura, că baza de date nu a funcționat, că nu are voie să îmi arate poza ăluia și că polițistul coleg nu a făcut bine că mi-a arătat poza.
3 luni în care nu a găsit o mașină, având numărul de înmatriculare și adresa. Oare cât câștigă, mă gândesc acum, când știu că șeful poliției de la Caracal s-a retras cu o pensie de 12000 de lei, pensie specială pentru un om special care a adus servicii speciale țării de pe scaunul lui special.
Oare nu își permite un afterschool pentru fetița lui de 7 ani care acum se învârte plictisită cu scaunul? Oare are voie să folosească secția de poliție pe post de afterschool, asta e regulamentar?
Dar știți ce?
Nu întreb nimic, plec fericită că nu a durat mult la poliție, căci eu știu că totul e inutil, că povestea va fi îngropată, că vor vorbi cu omul cu bebelușul și piciorul nărăvaș și eventual îl vor mustra și ăla mă va prinde pe stradă și îmi va da un pumn în ceafă, sucker punch, voi lovi cu tâmpla bordura și voi crăpa aiurea pentru că m-am încrezut în poliția română.
Așa că nu comentez nimic. Din lașitate. Din comoditate.
Din resemnare.
Mai bine mă duc la jiujitsu brazilian, îmi zic.
Așa am o șansă să-mi fac dreptate.
Căci dreptatea nu mai e una mare, o vitrină de care ne lipim nasurile cu toții privind la luminile calde de dinăuntru ca acum 30 de ani.
Dreptatea e formată din milioanele noastre de cioburi și fiecare ne oglindim în colțul nostru de sticlă, înguști, tăiați, reduși la o fracțiune din noi.

Și așa ei înving.
Înving la prezentul continuu. Înving mereu.
Înving nesfârșit, ca rotirea scaunului pe care stă fetița polițistului care se va face mare și va lucra la o instituție de stat unde își va aduce copilul pe care nu va avea cu cine să îl lase și va vorbi la persoana a doua, singular, cu oameni în vârstă și le va spune SCRIȚI și baza de date nu va merge și nu va exista responsabilitate și nici remușcare ci doar resemnare.
Și pensii speciale.

feher

The Guardian a scris acum câteva zile despre valul de scriitori copți în cuptorașul pușcăriilor românești. Imediat, mass-media românească a pornit la pitrocit subiectul repetând, mai mult sau mai puțin, exact ceea ce spunea articolul din The Guardian. Nimeni nu s-a dus mai departe, să vadă cine scoate aceste cărți, care edituri adicătelea și ce alte volume au mai pus ele pe rafturile librăriilor. Căci povestea Editurii pentru Hoți nu este cu happy și precoce end doar pentru belferii din pârnăi ci și pentru editurile care îi susțin. O mână spală pe alta în micul nostru sătuc de troglodiți, deci nu-i de mirare că editurile care îl scarpină pe cutare politician între urechi, o să puște și contractul pentru manuale școlare. Mai jos articolul de pe blog de acum 3 luni. Nu a făcut mare vâlvă, că doar nu scrisese The Guardian înainte nimic. Nu o să facă nici acum, că…

View original post 781 more words

Raed Arafat a spus că 70% din apelurile la 112 sunt alarme false. Apoi STS a zis că doar 47% sunt non-urgențe sau apeluri false. Și ce contează că sunt 47 și nu 70%? a întrebat Raed, a omorât pe cineva o diferență de 23%? Ziceți mă?
Și nu spuneți da, că nu diferența de 23% a omorât pe cineva ci prostia voastră care mă ascultați pe mine în loc să fugiți dracului din țara asta unde o fată violată, cu sânge curgându-i pe picioare, e privită din mașină de un echipaj de poliție, o femeie și colegul ei în cămășuțe bleu care se gândesc că sângele ăla trebuie să fie niște bulion care i-a curs fetei pe picior atunci când a făcut chifteluțe, cum să se deranjeze să îi dea niște șervețele umede fetei să își șteargă bulionul de pe picior, nu vede ea, fata, că ei au treabă, sunt în drum spre un caz important din Galați, trebuie să sară un gard la 2 metri de o ușă deschisă?
Ce mi-e 70% și ce mi-e 47%? Ce mi-e că Voiculescu a ieșit după 3 ani din pârnaie și ce îmi e că Iliescu nu a fost judecat, ce îmi e că l-au băgat pe Dragnea la bulău dacă nu au fost recuperați banii furați și ce îmi e că o fată a murit violată sau 563 au fost doar violate și nu au fost omorâte decât puțin, ce îmi e că Arafat ne-a arătat că nu toți băiețeii ciopliți în lemn merită să primească un suflet, ce îmi e că poliția amendează femei care le strigă: să vă fie rușine!!!?
Ce îmi e?
Nu îmi e.
Mi-e doar frică.
Din ce în ce mai frică.

feher

Mi-e frică.
Dacă ăștia l-au lăsat pe Gyuri să moară, ce șanse am eu să supraviețuiesc unui atac de panică?
Se moare în România de atâta panică, se dă ortu popii de la frică.
Tolontan a spus ieri că, în ultimii 2 ani de zile, speranța de viață a românilor nu a mai crescut așa cum s-a întâmplat an de an după 1989. Murim cu 10 ani mai repede decât mor ceilalți europeni. Murim de groază, captivi într-un horror cu birocrați în taioare, cu medici cu buzunare largi la halate murdare, cu politicieni hoți.
Doar n-o să mori dacă îți cer 3000 de euro să te operez, doar nu crăpi dacă te chem de 8 ori la administrație să îți cer 187 de hârtii de care nu ai nevoie, doar nu se termină viața dacă rămâi fără serviciu.
Mi-e frică.
La un an după Colectiv, nimic nu s-a schimbat. Au căzut niște…

View original post 151 more words