Ieri am fost în piață. O ață de jandarmi în tricouri bleu tăiau mămăliga demonstranților. La marginea dinspre Antipa, un nene cu barbă a fost luat pe sus și băgat la dubă. Pentru că nu a trecut pe la zebră. Kisseleful blocat de țestoase. Cu scuturi și echipament de luptă. În piață sunt bătrâni, copii, bișoni albi, bișoni negri, multe femei, bicicliști, uite și un beagle, băieți din publicitate, băieți din IT. Cei de la USR care strâng semnături în campania Fără penali taie poteci prin mulțime. Țin o mână ridicată în care strâng o mapă, formulare și câteva flyere cu informații despre inițiativă. Unul din ei spune că nu au cum să strângă 250.000 de semnături în cele 2 luni care au mai rămas pentru asta. Suntem 8 oameni care stau la coadă să semneze.
E greu să găsești 250.000 de români care nu vor să fie conduși de penali. Mai bine să fii condus de unul care a furat decât de un prost, nu așa a zis și marele nostru erou național Ion Țiriac?
Jandarmeria apără hoția. Normal. Că Hoția e numele României. Hoțiastan. Pe cine dracu să apere jandarmeria dacă nu statul român, a cărui piatră de temelie e furtul revoluției de către Securitate și Iliescu?

Citesc azi tot soiul de comentarii de tipul: jandarmii trebuie să asigure liniștea publică, nu vă mai dați cu fundul de pământ, nu au făcut nimic aiurea, nu au fost agresivi. Am citit și eu legea 550/2004.
Articolul 29 zice așa:

În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române folosește armamentul din dotare cu muniția aferentă, veste antiglonț, scuturi de protecție, căști cu vizor, bastoane de cauciuc sau tompfe, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanțe iritant lacrimogene, arme albe, jeturi de apă sau coloranți, arme cu glonț de cauciuc sau coloranți, cătușe, cai și câini de serviciu, dispozitive sonore și luminoase, mijloace blindate, lucrări și mijloace genistice, precum și orice mijloace de protecție și de imobilizare aflate în dotare, în următoarele situații:

a) pentru împiedicarea și neutralizarea acțiunilor agresive ale persoanelor care tulbură grav ordinea publică, acțiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace legale;

b) împotriva celor care pătrund fără drept în sediile autorităților publice sau ale altor instituții de interes public ori privat și care, avertizați și somați, au refuzat să părăsească de îndată aceste sedii, precum și împotriva grupurilor organizate care împiedică desfășurarea normală a activității pe căile de comunicații, în locurile publice și în alte obiective importante;

c) pentru imobilizarea persoanelor sau a grupurilor de persoane care provoacă dezordine și întreprind acțiuni ce pun în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea persoanelor, proprietatea publică sau privată, ultragiază forțele de ordine sau alte persoane învestite cu funcții ce implică exercițiul autorității publice ori tulbură grav ordinea publică, prin acte de violență.

Avem deci ce? Folosirea unui spray cu piper, adică dispozitive cu substanțe iritant lacrimogene. Avem cătușe. Și avem orice mijloace de protecție și de imobilizare aflate în dotare. Dar la ce literă se încadrează nevoia de intervenție a jandarmeriei?
Singurul motiv invocat poate fi b), partea a doua,  împotriva grupurilor organizate care împiedică desfășurarea normală a activității pe căile de comunicații, în locurile publice și în alte obiective importante.
Dar deja Kisseleful era blocat chiar de către barajul de țestoase. Să presupunem totuși că au dreptate. Avem articolul 31.

Art. 31. –

(1) Folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 se face numai după avertizarea și somarea participanților de a se dispersa, de către șeful dispozitivului de ordine sau de către șefii săi ierarhici.

(2) Pentru executarea dispersării se lasă la dispoziție participanților timpul corespunzător, determinat în raport cu numărul acestora, cu căile și cu posibilitățile de defluire.

(3) Avertizarea și somarea nu sunt necesare în cazul în care asupra personalului de ordine se exercită acte de violență care pun în pericol iminent viața, integritatea corporală sau sănătatea acestuia.

Art. 32. –

(1) Avertizarea și somarea constau în folosirea de semnale sonore sau luminoase și în atenționarea persoanelor aflate în situațiile prevăzute la art. 29, prin mijloace de amplificare sonoră, asupra obligației de a se dispersa și de a respecta prevederile legale.

(2) Dacă, după avertizare, participanții nu s-au dispersat, aceștia sunt atenționați prin mijloacele de amplificare sonoră, astfel: prima somație: “Atenție, vă rugăm să părăsiți …, vom folosi forța!”, urmată de semnale sonore și luminoase.

(3) În cazul în care, după trecerea perioadei necesare pentru dispersare, se constată că prima somație a rămas fără rezultat, se trece la folosirea ultimei somații, astfel: ultima somație: “Părăsiți …, se va folosi forța!”, urmată de semnale sonore și luminoase.

(4) Pentru perceperea somațiilor de către toți participanții, înainte de folosirea mijloacelor de imobilizare sau de constrângere se emite un semnal luminos prin cartușe de semnalizare de culoare roșie, trase vertical.

Art. 33.

Folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 se face în mod gradual și nu trebuie să depășească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea acțiunilor ilegale și va înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat.

Nimeni nu a fost avertizat de nimic. Nu au fost folosite nici semnale luminoase și nici sonore, nimeni nu a fost somat să facă nimic.
Jandarmii nu au acționat legal.
Jandarmii au fost bucuroși să succească mâinile la spate unor jurnaliști cu legitimația de presă atârnată de gât, jandarmii au fost veseli să salte oameni de pe trotuar, să pună cătușe unor tineri care strângeau semnături pentru schimbarea legislației care ar împiedica penalii să dețină funcții publice.
În tot acest timp, sunt voci, pe facebook, că nah, acolo e agora isteților-experți, care spun că jandarmii au acționat legal și că numai proștii nu înțeleg acest lucru.
Proștii.
Au dreptate.
Proștii care încă mai cred că oamenii ăștia se vor opri.
Nu o vor face.
Pentru că trebuie să apere Hoția. Adevăratul nume al României.

9 oameni stau pe un covor, nezburător, pe holul parlamentului. Țin pancarte în dreptul pieptului.
Cuib de hoți și de mafioți. Scrie.
Codul Penal sau Codul Penalilor. Scrie.
Vrem Europa, nu dictatură. Strigă.
Haideți în stradă. Strigă.
Hoții. Strigă.
Nebuni.
Soroșiști.
Plătiți.
Statul Paralel.
Gândim.
Și ne vedem de treabă.
Treaba noastră.
Căci noi avem treabă nu ca oamenii ăștia care stau pe covorul nezburător. Aveam treabă și case și familii și credite și mai avem ceva. Răbdare. Și instituții.
Să se ocupe instituțiile că d-aia suntem un stat funcțional.
Stat funcțional? Suntem un stat funcțional? Suntem? Cine suntem un stat funcțional?
Pluralul ne omoară. Pe noi. Ne.
Nu mai cred în plural. Nu cred decât în mine, pe persoană fizică. Și numai de la mine mai aștept ceva. Sunt un popor de o persoană și în poporul meu de o persoană Dragnea nu are loc. Dragnea e la granița statului meu, paralel cu el.
De azi încetez să mai fac ceva pentru statul român care nu mă reprezintă. Nu mai plătesc taxe pentru ei, pentru noi, pentru plural. Pluralul e o minciună. Pluralul maschează un singur om. El. Dragnea. Totul este pentru el.
Voi așa vreți să faceți presă? Întreabă Dragnea. Și apoi, trist, intră într-un birou.
Dintr-o instituție. Din instituția făcută să ne apere pe noi, democrația noastră.
Kapuscinski a fost un mare jurnalist polonez. Din cartea Împăratul am rupt acest pasaj:
His August Majesty chided the bureaucrats for failing to understand a simple principle: the principle of second bag. Because the people never revolt just because they have to carry a heavy load, or because of exploitation. They don`t know life without exploitation, they don`t even know that such a life exists. The people will revolt only when, in a single movement, someone tries to throw a second burden, a second heavy bag, onto their backs. The peasant will fall face down into the mud and then spring up and grab an ax.  He`ll grab an ax not because he simply can`t sustain this new burden-he could carry it-he will rise because he feels that, in throwing the second burden onto his back you have tried to cheat him, you have treated him like an unthinking animal, you have trampled what remains of his already strangled dignity, taken him for an idiot who doesn`t see, feel, or understand. A man doesn`t size an ax in defense of his wallet, but in defense of his dignity.

Demnitate.
Știți ce e aia?
Un supliment alimentar.
Dacă nu-l iei, nu mori. Dacă-l iei, în 7 ani poate te simți mai bine.
Eu am luat demnitate de la farmacia de la colț.
Mă duc să întreb dacă au și topoare.

Nothing changes instantaneously: in a gradually heating bathtub you`d be boiled to death before you knew it.
Focul a fost făcut demult sub cada în care am intrat cu picioarele înghețate, mai aruncați un lemn pe foc, a intrat frigul în noi. Fierbem în cada de fontă, vâlvătaie dedesubt, dar noi nu știm, murim încet, mai bine să mori încet decât să mori repede, mai bine să mori fără să știi că mori, să mori ignorând moartea.
Nu este asta definiția eroismului?
Au început cu ce-i ardea mai tare, cu legile justiției și atunci când lumea nu intrase încă în cadă, când oamenii nu aveau încă picioarele reci de atâta stat în piață, când abia începuse să coboare frigul, atunci și-au dat seama că nu poți să prinzi o pasăre sărind cu tot corpul pe ea. O să zboare și nu o să se mai întoarcă niciodată. Mai bine îi pui păsării un castronel cu semințe și peste așezi, sprijinită de un băț, o cutie și de băț legi o ață și tu te pitești după un colț și când pasărea coboară la castron, când capul încetează să mai tresară spasmodic, căutând pericolul în smucituri milimetrice, atunci tragi de ață și bățul cade și închide pasărea sub cutie.
Așa se face, așteptând, calculând, respirând-expirând.
În castron au așezat bani. Foarte mulți bani.
Creșteri de salarii pentru bugetari, pentru primari și consilieri locali, pentru parlamentari, măriri de pensii speciale, bugete mai mari la Servicii, bugete pentru achiziționarea de Iron Dome-uri și alte Domn, Domn să-nălțămuri, bugete pentru 100 de ani de ce-ți doresc eu ție, recitată-n ie, bugete pentru festivaluri cu mici și muștar, la ceas aniversar, zeci de mii și milioane de euro pentru concerte, scene și catedrale, pentru adus iarna în plină vară, zăpadă în Piața Victoriei, omăt în iunie în București.
Știți bancul cu omătul? Omăt pe futa!
Ce ne-am mai bulgărit în piața Victoriei, ce ne-am mai dat pe derdelușul cuvintelor, ce îngerași frumoși am făcut în neaua lui Dragnea, plătită din banii partidului, ce tare ne-au înghețat sufletele, atât de tare încât de bunăvoie ne-am suit în cada pregătită de PSD și i-am rugat să mai arunce un lemn pe foc, tare frig ne e de la iarna asta sosită în iunie.
Când apa e caldă, lași capul pe spate și nu te mai gândești la nimic.
Nu te mai gândești că banii ăștia pe care i-au dat cu șapte mâini în stânga și dreapta, lu domnu academician și lu domnu medic, lu domnu ziarist și lu domnu avocat al poporului, lu domnu judecător și lu domnu polițist, banii ăștia trebuie să vină de undeva și atunci când nu mai sunt bani în Undeva de unde luai de obicei ori bagi tiparnița în funcțiune ori…
Stai așa, că nu se poate să bagi tiparnița în funcțiune fără acordul lui Mugur și Mugur știe mai bine, puterea vine și pleacă, doar el e etern, ca împărăția cerului. Și Mugur nu riscă, Mugur a dat mai încet economia, a turnat apă pe focul lor și poporul care lâncezea în apa fierbinte dă semne că se trezește în zeama călâie.
Nu-l văd bine pe Mugur. Sunt sigură că o să apară un dosar ceva, un raport ceva, cine se crede el să ne spună că s-a zis cu creditele luate țac-pac, că ROBOR-ul și EUROBOR-ul și dracu să-l pieptene. Ce vorbă o fi asta? Dracu să te pieptene! Mugur nu are nevoie, are părul scurt, își trece doar o mână prin el și gata.
Deci tiparnița o lăsăm pe mai târziu, când Mugur va fi prins cu ceva, doar nu o fi sfânt căci dacă ar fi fost unul ar fi umblat cu un cerculeț auriu în jurul capului, cum fac toți sfinții adevărați, cam ca un lanț de aur ca a lui Dan Bursuc, doar că unul care levitează la  2 centimetri deasupra creștetului.
Atunci nu ne rămânem decât să ieșim la drumul mare. La drumul mare sunt mereu bani mulți.
Aveam un coleg cameraman, Victor Lungu. Era din Moldova, republica Moldova. Povestea că avea în satul lui niște milițieni cărora le plăcea să joace poker. Când unul dintre ei pierdea toți banii, ieșea la șosea, întindea mâna și oprea câteva mașini, amenda în stânga și-n dreapta pentru fiteșce, întotdeauna poți să găsești un fiteșce, doar nu există șoferi sfinți cum nu există guvernatori de bancă sfinți.
Și după ce îi amenda, haț, se întorcea cu banii în joc.
Nu că sunt eu mare cititoare în stele deși acum 23 de ani făceam horoscopul la ziar, dar pot să spun că, indiferent de zodie, la drum de seară pe noi toți ne paște o amendă, pentru condus drept, pentru mâncat cu gura închisă, pentru mers pe trotuar, pentru dat bună ziua, pentru tăcut superior și pentru murit fără să întrebi.
Taxa pe sughiț, pentru scărpinat între buci, pentru uitat pe geamul trenului și pentru dormit noaptea, toate astea vor apărea căci oamenii ăștia care ne conduc au jucat poker și au pierdut tot și mai vor să joace poker, căci le place emoția pe care ți-o dă câștigul dar și mâncărimea în cur a revanșei.
Și noi zacem în apa care mai are puțin și dă în clocot și nu ne dăm seama că murim.  Nothing changes instantaneously.
Mai este încă timp.

Anul trecut a murit ultimul șef al Securității, generalul Iulian Vlad.
Bătrânii spun: era un patriot, un luptător, dacă nu era el, eram și acum sub cizmar. Bătrânii zic: dacă nu era el, ne ocupau rușii.
Bătrânii subliniază: dacă nu era el, ne luau ungurii Transilvania și bulgarii ne furau castraveții, ca Iugoslavia ajungeam de nu era el.
Bătrânii ne reamintesc triumfal: dar a fost el.
El, generalul, patriotul dar, totuși, securistul avea un fiu. Fiul lui trăiește și muncește, ca și tatăl său, pentru țară. De 15 ani neîntrerupți, indiferent de guvernare, fiul fostului șef al Securității muncește la Corpul de Control al Guvernului.
A fost acolo începând cu Năstase, a trecut prin Tăriceanu, Boc, Ungureanu, Ponta, Cioloș și cei trei trandafiri care i-au urmat acestuia după alegerile din decembrie 2016.
Dacă e ceva cu care sunt de acord cu Dragnea Liviu Nicolae este afirmația că Securitatea conduce țara. Da, telefoanele sunt ascultate, da, există protocoale de colaborare între SRI și parchete (încă de pe vremea colegului împușcat în eșarfă), da, avem tone de mandate, mult mai multe decât media europeană.
Securitatea trăiește în fiecare partid politic din România, Securitatea a infiltrat partidele noi, Securitatea mărșăluiește la Pride dar duce crucea și alături de Noua Dreaptă, Securitatea ia bani de la Soroș și organizează festivaluri de artă și design dar și mănâncă mici și râgâie la serbări populare, Securitatea are firme de publicitate dar și de salubritate, are televiziuni mereu aproape și linie directă cu Dumnezeu prin intermediul preasfinților, Securitatea e în consiliile locale și în cele de administrație, în Academie și în asociațiile de locatari, în coaforuri și mânăstiri.
Securitatea scrie discursurile lui Dragnea dar și pe ale lui Orban, Securitatea alege iile Olguței, Găbiței și Vioricăi, e în succesul analfabeților și în victoriile precupeților, scrie listele de doctoranzi și numește directori de muzee.
Securitatea nu mai este de mult timp o instituție în România.
Este fundația pe care a fost construită societatea noastră post-comunistă.
Fără fundație, se dărâmă întreaga Românie.
Nu ai cum să zici toți acoperiții să iasă la lumină, bre Căline.
Nu e destul soare pe cer ca să arate marea de descoperiți. Nu ar mai rămâne îndeajuns de mulți oameni pe lângă care să întemeieze măcar un comitet de numărat descoperiții.
Securitatea e indestructibilă pentru că Securitatea suntem noi.
Și cum te poți apăra de tine însuți?

Acum 2 ani am scris asta. Se leagă bine de victoria Simonei Halep și de caftul care s-a dat pe cupă între PSD, Iohannis, A3, PGB și alte instituții ale statului român.

Cu mâinile pe podea, capul în jos, un vârf de picior ridicat în aer și celălalt picior fixat temeinic în covor, așteptam aplauzele și notele de 9,78 sau măcar 9,56 care să mă trimită pe podium după evoluția la sol. Eram sedusă de Emilia Eberle levitând în șpagat pe “Sanie cu zurgălăi”, suspendată ca un mic Harrier, cu motoarele turate la maxim, decolând și aterizând precis și grațios. Peste 3-4 ani, mutată la bloc, în mușuroiul de copii de muncitori lăsați cu cheia de gât, ne-nvârteam amețitor pe bătătoarele de covoare și nădușeam încercând salturi mici pe bârna de pe pista de PTAP. Nu cred să știu vreo fetiță care să nu fi vrut să fie Nadia sau Ecaterina Szabo sau Teodora Ungureanu.
Sătui de Ștefan, Mihai și Eminescu, am căutat să-mbogățim trista noastră dietă de figuri inspiraționale cu sportivi. În sport e mai puțin loc de politică, ne spuneam. În sport încape mai puțin subiectivism. Sportul șterge originile nesănătoase, îmbracă în pantaloni scurți și sărmanu și chivernisitul, și hoțul și vardistul.
Gimnastică, fotbal și tenis, box și haltere și atletism, handbal și înot. Copiii și părinții lor, strânși într-un vis comun ca un meniu cu un singur fel, fugeau din frigul umed al apartamentului spre olimpiade și campionate, spre bani și glorie, podium și imnuri cântate pe marile stadioane ale lumii.
Bani și glorie. Și recunoaștere.
O nevoie permanentă să subliniem că totuși, în ciuda comunismului și a Canalului, în ciuda lașității și a sărăciei, nu suntem ultimii oameni. Dacă am fi fost ultimii oameni, nu am fi putut să dăm un tenismen ca Ilie sau să inventăm nota 10 în gimnastică sau să fim puternici ca Nicu Vlad și vicleni ca Dobrin. Nu suntem clar ultimii oameni, că îl avem pe Gațiu și pe Maricel și pe Virginia.
Odată cu apariția noii galerii de modele, Gigi și Nuțu, Mutu și Mazăre, Bianca, Zăvoranca și Bahmuțeanca, sportul s-a mutat în cafenele, șaormării, televiziuni de apartament și bordeluri.
Sportivii români și performanțele sau eșecurile lor reușesc cu greu să își facă loc în headlineuri, trecând prin liniile de front minate cu maneliști, starlete tv, curviștine și copilași de securiști.
În ultimii 20 de ani, mândria națională nu s-a mai sprijinit pe performanțele sportivilor ci a fost luată pe genunchi și crescută cu pufuleți și pâine cu cartofi de Vadim, Funar, Păunescu și Dan Puric, iar acum, când e mare și i-au dat țâțele, a fost preluată de Ponta și PSD.
Ignorat, uitat sau folosit doar în campanii electorale, sportul românesc malnutrit și subdezvoltat putrezește într-o debara, ca o maimuță cu talgere cu blana mâncată de molii.
Și dacă până acum, când cotrobăiam după o damigeană sau o pereche de pantofi, dădeam peste maimuța cu talgere și ne minunam că încă mai merge, acum am descoperit că s-a stricat. Pentru prima dată în ultimii 50 de ani, echipa de gimnastică feminină a României nu s-a calificat la olimpiadă. Antrenorul Bellu spune că, dacă se caută un țap ispășitor, el se oferă.
Într-o țară de oi, porci, vaci și câini, cine are nevoie de un țap ispășitor?
PS. Iată și o explicație mai puțin sociologico-metaforică dată de jurnalista Emilia Șercan:

Faptul ca echipa feminina de gimnastica a Romaniei nu participa la Jocurile Olimpice este rezultatul jocurilor politice teribile facute in sport de catre Gabriel Oprea si acapararea Comitetului Olimpic Sportiv Roman (COSR) de gasca si acolitii lui. Acum doi ani, Alin Petrache devenea presedintele COSR in urma presiunilor si jocurilor facute direct si pe fata de Gabriel Oprea, pe atunci pe cai mari, vicepremier si ministru de Interne. Contracandidatul lui Petrache a fost atunci Octavian Bellu, cel mai titrat antrenor DIN LUME. Cu toate astea, Bellu nu a avut nicio sansa in fata manevrelor lui Oprea si Petrache. 

Haideți vă rog să le luăm pe rând.
Au fost cheltuite jde milioane de euro pentru ca oamenii aceia să fie aduși la București. Nu a fost un miting ci Cântarea României.
Întregul aparat de partid, al celui mai mare partid al țării, a fost pus la treabă: liste, autocare, apă, toalete publice, scenă, difuzoare, stegulețe, pancarte.
Nu avem de-a face cu o victorie a PSD-ului și o înfrângere a ineptei opoziții, incapabile să ajungă la sufletul oamenilor simpli prezenți în piață.
La sufletul oamenilor simpli care au fost ieri în piață nu ajunge decât popa, rachiul ieftin și Simona Halep. Și cum popa face politica PSD-ului, rachiul ieftin îl dă PSD-ul și Simona Halep nu zice: domnule Dragnea, aș dori să nu mă mai folosiți pe post de butaforie la circul dumneavoastră electoral, sufletul oamenilor din piață este cu PSD-ul.
Opoziția știe acest lucru. Opoziția nu poate să-și risipească resursele puține, infim mai puține decât ale PSD-ului, încercând să câștige bătălia cu Biserica sau generozitatea aducătoare de ciroză a partidului lui Ion Iliescu.
Și prin opoziție nu spun nicio clipă PNL care, poate unii dintre voi au uitat, este formațiunea care a creat oximoronica mutație numită USL. PNL nu este opoziție, PNL este partidul care ni l-a dat pe domnul Tăriceanu, cel care, împreună cu Dinu Patriciu, a tras covorul de sub picioarele PNL-ului lui Câmpeanu. Tot PNL (cu tot cu nea Călin, întors la sânul mamei) a spart Convenția Democrată în 2000, aruncându-ne în brațele domnului Iiescu pentru a treia oară.
Opoziția adevărată, USR, Cioloș și cine Dumnezeu o mai fi pe aici, dacă au niște strategi buni, poate au norocul să fie sfătuiți că nu are rost să-și tragă cizmele de cauciuc și să meargă la cârciuma din Dăbulenii din Deal să afle care-i necazul lui nea Dorel, ci mai degrabă la Glastonbury, la festival. Căci acolo sunt băieții ăia care au zis: mă piș pe el de vot, acolo sunt procentele celor care au pus egal între ananași și porci spinoși spunînd că ambii sunt fructele dragostei.
Opoziția adevărată trebuie să se gândească numai și numai la oamenii ăștia, care au stat acasă cu mâna pe ouă, să-i facă să și-o mute pe ștampilă căci altfel, după cum a zis Dragnea aseară: vom veni mai mulți și nu vom mai pleca.
Ăsta e singurul lucru pe care trebuie să-l facă opoziția.
Să continue să joace șah, chiar dacă moașele de net spun că trebuie s-o dea pe table. Să continue să se spele pe dinți, nu să ia o gură de țuică anti-tartru. Să înceteze cu ipocritele autocritici: vaaaaai, suntem prea elitiști, ne-am îndepărtat de popor și d-aia au ajuns ăștia în poala PSD-ului.
Zice un domn al cărui articol l-am citit azi pe facebook:  Omul vrea să simtă că are putere și alternative, chiar dacă în realitate nu are. Poate că ar vrea să fie ajutat și poate că de aceea se aruncă la brațul întins al primului baron local dispus să nu-l ignore cinci minute. Nu știu, zic și eu. Este intoleranță, este dispreț… omul de rând simte chestiile asta.

Omul de rând nu simte nimic. Altfel și-ar da seama că PSD este partidul care-l disprețuiește cel mai tare. Partidul care îl tratează ca pe-o vită, care îl umilește când îi aruncă 7 lei în trocuță, care îl înghesuie ca pe o oaie în TIR-uri și îl aduce la București, care îl desparte de copiii lui, siliți să plece la muncă în străinătate.
Dar omul de rând nu înțelege nimic.
Și, de aceea, opoziția nu trebuie să-și bată capul cu omul de rând, nu trebuie să replice, ipocrit, atenția pe care i-o acordă PSD-ul omului de rând. Nu trebuie să își smulgă părul din cap urlând: vaaaaai nouă, sunt două Românii!!!
Și știți de ce?
Pentru că sunt nu două ci nouă Românii. Și șapte dintre ele nu au ieșit la vot. Ignorând aceste șapte nepăsătoare Românii, aruncându-ne să cucerim mulțimea văzută ieri în piață, nu facem decât să ne încăpățânăm să mâncăm supă cu bețișoare.
Abia acesta-i elitism.

P.S. Am adăugat aici răspunsul dat unei prietene bune care spune că nicio șansă să aduci tinerii la vot cu un discurs anticorupție.
Aseară în piață nu au fost doar bătrâni ci și tineri, ambele categorii de vârstă fiind descrise de același cuvânt: needucați. Sub cuvântul ăsta intră și sărăcia, și nesimțirea, și cocălăreala, și marginalizarea, și credulitatea, și prostia, și dorința de a arde etape, și tupeul.
Eu nu aș împărți electoratul deci pe criterii de vârstă sau pe venituri, pe urban sau rural. În cartea lui Oliver Jens Schmitt despre Corneliu Zelea Codreanu, este descrisă tracțiunea populară generală pe care o avea acesta. De la machidoni, la ardeleni, de la muncitori, la popi, țărani, politicieni cu ștaif și elite culturale, toți au fost aduși împreună de gravitația Căpitanului. Același lucru este valabil pentru Opoziția pe care sper să o avem. Să reușească să găsească un om, așa cum este Vlad Voiculescu , care să fie capabil să vorbească pentru toate urechile, nu numai pentru cele ale hipsterilor cu 2 facultăți, 3 masterate, vegetarieni. Nu că asta ar face acum.
Ce m-a deranjat la textul scris de colegul blogăr citat mai sus erau acuzele aduse opoziției, oricare ar fi ea, că nu merge la sat să îi spună țăranului ce e cu UE și CCR și alte concepte care îi sunt necunoscute omului simplu.
Asta mi se pare o tâmpenie. Țăranul știe ce e aia HOȚIE și cu toate astea votează un hoț, că vorba aia, și el, țăranul, a furat și nu e nimic rău să furi.
Aici e blocajul. Că avem țăranul ăsta căruia nu îi pasă de mesajul anticorupție, de ce i-ar păsa, este complet amoral. Cum îl câștigi pe țăranul amoral? Fiind mai hoț decât el.
Vrei să intri într-o competiție de ciordeală cu PSD? Și să zicem că vrei, tot nu ai nicio șansă. O să pierzi. 
Deci mai bine încerci să-ți trezești sictiriții din sictireală, să-i pui să se caute prin buzunare să vadă dacă nu cumva le-a furat PSD-ul niște bani ca să plătească un miting la București și să speri că, odată câștigată puterea, nu ești la fel de inept și neajutorat ca CDR-ul lui Constantinescu.