Ce sunt 30 de ani?
O viață de om.
Drumul de la oreion la osteoporoză.
Distanța care separă dezarmarea nucleară de reînarmarea nucleară.
Anii furtunilor, tornadelor, urgiilor și fierbințelii.
În magazinul Star, fost Universal, din Brașov, ăștia 30 de ani sunt lungul somn al lui Macondo. În spatele tejghelelor, nesărutate prințese dorm visându-și cavalerii salvatori.
Pe scaune, în coaforul deschis la parter, moțăie coafezele. Una își ține capul în palmă ca pe o vrabie care ar trebui să ciugule firmituri dar capul nu ciugule nimic, stă acolo înghețat, ca o pasăre împăiată.
La etajul 3, în spatele unei tejghele, sunt doi domni care vorbesc mărunt politică. Pe tejghea scrie că repară ceasuri. Cine mai vine cu ceasul la reparat în vremurile ăstea când timpul merge înapoi?
Printre rochiile și bluzele de pe umerașe, o vânzătoare blondă se strecoară somnambulă, călcând ca pe apă, ascultând doar foșnetul stofelor care vorbesc chinezește, uo bu șî laoșî. Chinezește vorbeau și înainte hainele dar uneori, încălțările, schimbau câteva vorbe în ardelenește și mai aveai și sectorul geci care o rupea pe germană.
Alte vremuri.
În 1988, Universalul avea forfota Sulinei la sfârșitul secolului XIX. Era locul unde se primeau cămăși, pijamale și pantofi din vinilin, pentru export dar orișicât, pantofi. Uneori chiar și mobuți și geci de puf de pinguin, lână, dantelă și ștrampi. Stăteam la cozi în fața unor raioane goale, pariind pe ce va fi să fie să bage.
Ce se bagă?
Se bagă șosete și chiloți tetra. Mănuși de ski și fâșuri.
Se bagă.
Vânzătoarele erau curtate, periate, adorate. Vă rog puneți-mi și mie de-o parte un M și dacă vin cizme, un 37. Eu am piciorul mic dar dacă nu mi-s bune, le las fiică-mii că e în creștere.
Vânzătoarea primea săpunul, lichiorul, pachetul de țigări. Uneori vânzătoarea zâmbea, de cele mai multe ori își păstra severitatea profesionistului care intră acum în operație. Da, a primit ploconul, ca orice zeu rugat de muritori să aducă ploaie, să tripleze recolta, să ucidă lăcustele. Dar asta nu înseamnă că, dacă ți-am păstrat un M și o pereche de ghete 37, suntem prieteni. Nu.
Vânzătoarea trebuia îmbunată de fiecare dată. Cu ouă, cu bomboane, cu o sticlă de vin. Zâmbetul vânzătoarei era ca u program de 8 ore de apă caldă pe zi. Ca o seară fără să fie luat curentul.
Zâmbetul vânzătoarei era o capră neagră, cu puțin noroc o zăreai în poze, țeapănă, vânată de tovarășul Nicolae Ceaușescu.

30 de ani sunt o viață de om dar pot să fie și 3 ore de somn.
Am văzut eu într-o poveste cu o fetiță care cădea într-o vizuină de iepure și ajungea în magazinul Universal.
-Ce se dă aici? a întrebat ea Ceasornicarul Nebun care servea din spatele tejghelei.
-Două ordonanțe și trei proiecte de lege.
-Aaaaa, bun, atunci dă-mi perechea de ordonanțe că mi s-au rupt ghetele. Sper că au puțin toc și sunt îmblănite.

Elena din Krasnoiarsk, Siberia, a făcut facultatea la Sankt Petersburg, pe vremea aia Leningrad, URSS. Acum 30 de ani, Leningradul, aidoma cu ex-Stalingradul de la poalele Tâmpei, se măsura în oameni care stăteau la cozi la …
Ce se dă?
Nu știm. Dar dacă se dă ceva, luăm.
Elena din Krasnoiarsk mi-a povestit cum traversa un magazin când câteva sute de oameni care au stat până atunci pe ciuci, pe plase, pe jos, pe vârfuri, pe gânduri, au țâșnit în direcția tejghelei unde apariția unui grup de vânzătoare a semnalizat că s-a băgat ceva.
Valul celor câteva sute de oameni a luat-o pe sus pe Elena ca pe-un colac lăsat prea aproape de mare și a lipit-o de tejghea. Prima. Era prima și vânzătoarea aștepta, morocănoasă, să spună câte.
Câte ce? a întrebat Elena și vânzătoarea a vrut să o plesnească. Nu poți să irosești timpul unui profesionist.
Haideți tovarășa mai repede, au strigat ceilalți clienți. Nu avem toată ziua să stăm la cozi.
Așa că Elena a zis Unul și a primit un serviciu de cești de ceai. Noroc că avea bani la ea să plătească. Ceai nu avea acasă. Nici ceai nu se găsea. Poate se bagă mâine.
30 de ani mai târziu, piața de la Star fost Universal e moartă. O singură tarabă a fost ocupată. Un domn înfofolit vinde ceaiuri și niscaiva borcănașe cu decocturi.
Citește domnul cu ceaiurile.
E prea frig ca să doarmă deși, se știe, frigul dă somn. Dar și căldura dă somn.
În general oboseala dă somn și ăștia 30 de ani au fost obositori cu tăcerile și absențele lor. La ce visează vânzătoarele și coafezele din magazinul Universal?
Ce vise au băgat la tejgheaua unde stau ele la coadă?

 

4 luni de la 10 august.
Șefii Jandarmeriei sunt bine mersi, prefectul Bucureștiului și ministrul de Interne tot așa. Dăncilă și Dragnea zburdă veseli.
Între timp, Carmen Dan îl amenință pe președintele Iohannis.
Seby Ghiță, la 2 ani de la magistrala dumisale evaporare din oala pusă pe focul DNA, îi face plângere penală lui Kovesi.
Fratili dumisale, Ponta, este mai nou eroul opoziției parlamentare, uneltind detronarea lui Dragnea.
Nea Emil cel Înfrânt de Securitate a cerut o mărire de buget la institutul Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului. Spune G4media: Considerat o sinecură pentru fostul șef de stat, institutul înființat la inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu primește bani pentru funcționare de la Senat, însă nu se exercită niciun fel de control din partea Legislativului în legătură cu activitatea acestui organism. De altfel, Emil Constantinescu vrea ca pentru anul 2019 institutului să-i fie alocat un buget de aproape 4 ori mai mare decât în acest an, ajungând la peste 5 milioane de lei.
Tăriceanu, adică omul cu Protocoalele care a denunțat protocoalele, cine să-l mai înțeleagă și pe el.
Cam asta ar fi.
Am găsit articolul ăsta de acum 3 ani. Dacă schimbi numele lui Ponta cu cel al lui Dăncilă, Tudose sau Grindeanu, constați că trăim ziua Cârtiței.

feher

Au trecut 3 luni de când Iohannis a fost uns președinte.
Partidul domniei sale, apelând la o agenție de evenimente speciale, a organizat o parțială eclipsă de soare. În penumbracelor 43 de procente acoperite din soare, congresul PSD încearcă să se curețe de penali. Amendamentul îi aparține lui Ponta. Probabil a fost și ăsta plagiat de undeva. Ce contează, PSD scapă de infractori, nu de mincinoși.
PSD nu moare, PSD se transformă.
Dacă e adoptat amendamentul Ponta, își vor pierde funcțiile în partid Ecaterina Andronescu, Marian Oprișan, Hrebenciuc și Dragnea. Mazăre deja a demisionat. Curat și uscat ca niște buci de bebeluș păstrate în superscutece cu absorbant, PSD se va prezenta ca un partener de guvernare credibil, modern, ortodox dar totuși european.
Iliescu apare soarele răsare.
Eclipsa parțială se încheie în jurul orei 13.
Totul revine la normal.

Au trecut 3 luni de la investirea președintelui Iohannis. În stradă am…

View original post 274 more words

Revolutiile sunt acvarii pline de frustrare. În acvarii trãiesc rechini. Rechinii nu halesc angajatii acvariilor, mâna care îi hrãneste. Rechinii halesc plevuscã.

Plevusca

suntem

Noi.

Nicolicea e revolutionar cu merite deosebite în succesul loviturii de stat din decembrie 1989. Eu, tu si verisorul Lucian îl plãtim câte 500 de euro pe lunã, cã, fãrã lupta lui Nicolicea de la Turnu Severin, nu ar fi fugit tiranul si sinistra lui sotie. Nicolicea e parlamentar, mai primeste niste mii de euro ca sã piloteze expert bolidul democratiei la al cãrui volan s-a suit imberb, putind a trãscãu, în decembrie 1989, când si-a riscat viata, libertatea si viitorul ca sã lupte cu numerosii teroristi baricadati in CJ al PCR din Turnu Severin. A fost modest Nicolicea, nu s-a bãgat în fatzã, de fapt nu a fost vãzut de nimeni în miezul luptelor. Cât spirit de sacrificiu, cum i-a lãsat el pe turnu severineni sã ia crema mediaticã, el multumindu-se doar cu cei 500 de euro pe lunã, o nimica toatã fatzã de gestul sãu brav, de a îl înfrunta pe Ceausescu în vizuina lui cea mai bine pãzitã, faimosul Turnu Severin, unde pãrea sã nu se întâmple nimic dar, de fapt, chiar nu se întâmpla nimic. Da.

Nicolicea, Maior, valutistii care au sucit mâini de primari, au asediat institutii, au amenintat ministrii, au bãut si au borât pe Constitutie, acum îsi continuã activitatea revolutionarã terfelind codul penal si legile justitiei.

Avem si noi Opricina noastrã inventatã sub acest Ivan cel Groaznic care ne conduce. Nea Ivan nefiind Dragnea si nici Nãstase si nici mãcar Iliescu, ci PSD în totalitatea lui, leviatanul care ne sufocã. Si o sã crape numai si numai odatã cu noi.

Acum 25 de ani făceam bradul. De fapt nu îl făceam încă, ne-am apucat de el, eu și maică-mea, pe la 6 seara. Televizorul Sirius urla, deschis pe Televiziunea Liberă și Independentă. Era un filmuleț despre casa Ceaușeștilor. Maică-mea a scos capul pe ușa apartamentului și a trimis un ”Veniți” ascuțit pe tunelul scării. Tropăituri și gâfâituri și, în sufrageria noastră unde făceam bradul, s-au vărsat 30 de oameni. Brigada de vecini care păzea blocul de teroriști. Taică-miu cu toporul de șnițele, Hitler, cel de la 7, cu o rangă, Păcală și Năstase cu cuțite. ”Lăsați, nu vă mai descălțați” a spus maică-mea, făcând astfel singurul compromis în privința curățeniei din istorie. Dacă nici de Revoluție, atunci când?

La televizor, banda care ocupase casa lui Ceaușescu arăta spre camera video diferite obiecte: iote ai dracului, aveau robinete de aur la baie.

Huoooo!!! au strigat în sufrageria sufocată de șube și arme albe, apărătorii blocului.

La televizor, banda care ocupase casa lui Ceaușescu a găsit strachina din care beau apă Corbu și Șarona, câinii dictatorului. E din aur și asta, au stabilit revoluționarii cântărind vasul din ochi. Nenorociții, netrebnicii dădeau de mâncare și apă la câini din strachini de aur și poporul moare de foame.

Huooooo!!!! Moarte criminalilor!! Ea e de vină, o curvă nenorocită!! Ceaușescu anul nou, îl va face în cavou!!

Micul grup de vecini și-a suflecat vocile și a purces la intonat, greoi, ritmat, poezeta cu anul nou și cavou, punând-o de-un miting ad-hoc la noi în sufragerie. Încălțați, înșubați, încăciulați.

Maică-mea i-a servit la finalul scandării cu prăjituri.

S-a terminat filmul, au plecat la post, să păzească blocul. Peste oraș zburau trasoare roșii, ca o invazie de extratereștrii minioni, pitiți în capsulele încinse la contactul cu atmosfera. Extratereștrii fideli lui Ceaușescu, desigur, care veneau să-l apere pe nemernic și pe sinistra lui soție.

A fost ultima oară când am făcut bradul. Acum 25 de ani. Și nici atunci nu l-am făcut bine. Mereu cu ochii în televizor, să văd și eu ce nu avea Ceaușescu de aur în casa lui cea mare, atentă la horcăiala agonică a epocii de aur, nu am reușit să potrivesc globurile cum trebuie și nici să înfășor elegant beteala moștenită de taică-miu de la maică-sa, dintr-o altă viață în care, de Crăciun, se făcea gâscă umplută cu portocale.

După 25 de ani, mă bătea gândul să fac acum bradul. Dar mi-a trimis frate-miu articolul ăsta și îmi vine să iau un topor de șnițele în mână și să intru încălțată în sufrageria lui Iliescu, să văd dacă are și el robinete de aur la care se spală pe mâini doamna Nina.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/scenariul-fuga-lui-ceausescu-e-fals-z

Zicea azi Ovidiu Vanghele:
Gratierea va sterge toate pedepsele de pana la zece ani (ca sa scape si Voiculescu, nu doar Vâlcov).
Amnistia va sterge toate faptele in anchetarea carora procurorii s-au folosit de serviciile secrete. (Nu imi e clar la virgula cum.)
Prejudiciile nu apar in niciun fel in discutie.
Asta e OUG-ul astazi, in forma in care e scris.

Mă uit la televizor. Privirea lui Dragnea spune tot. Nu îi e frică măi băieți, ne-au fiert ca pe broaște, au încălzit apa cu noi în băiță, nici nu am simțit când a ajuns la 100 de grade.
Au trecut patru luni de la 10 august. Niciunul din responsabilii reprimării violente nu are probleme cu somnul. Singurul care stă treaz pân la 4 e Lazăr Augustin, omul care a spus infractori de rang înalt.
Justiția e blocată, procesele băeților amânate, Mugur Isărescu pleacă la anul de la BNR, cursul e praf, porcii bolnavi, nu avem șef la DNA și nicio șansă la Schengen.
19 decembrie se apropie și cât să mai reziste doamna cu burete în coc?
Asta am scris acum un an.
Nu mi-am dat seama câtă dreptate aveam.

feher

Trenul regal se zgâlțâie pe șine. Camerele de filmare se uită pe geam la mulțimea strânsă pe lângă liniile ferate, cu telefoanele aprinse și lumânări în mâini. Luminile sunt mici, ascunse în palme. Trenul trece printr-o pădure de mâini luminate, restul e beznă. Din beznă, se mai desprinde câte o gară prăbușită, câte un canton dărăpănat. Țara e mai moartă decât regele ei mort.
Mă gândesc la tot ce nu știu despre regele Mihai, la toate filmulețele care au apărut despre vizita din 1990, de ce au stat ele închise până acum, de ce Pleșu nu a zis până acum că Roman e ăla care s-a opus, de ce regele Mihai nu a reușit să ne spună nouă, milionului ăla care am mers să îl vedem atunci, în 1992, că regimul de la București l-a împiedicat să intre în țară, ce s-a întâmplat la abdicare, povestea celor 1000 de studenți?

View original post 593 more words

Inadecvare.
Alienare.
Ultimii doi ani ne-au rupt de noi înșine. Ne-au amputat spiritul, suntem împuținați, încrâncenat-concentrați pe subiecte monoteiste, incapabili să ne mai umplem corpurile rămase prea mari.
Simțim lipsa lucrurilor de Dinainte, uneori ni se pare că putem să trecem mâna prin păr dar mâna nu e acolo, a fost tăiată de un satrap de la Putere pentru că ai avut curajul să o ridici strânsă în pumn, împotriva lui.
Noi de acum nu mai suntem egali cu noi de dinainte.
Nu mai suntem cetățenii acestei țări. Nu mai suntem cetățenii orașului pe care îl locuim. Nu mai suntem nici cetățenii ocupanți ai propriilor trupuri.
Am fost evacuați de noile cerințe: veghe permanentă, luptă eficientă.
Se așteaptă de la noi soluții, implicare, participare.
Muncim în trei schimburi să ținem oțelăria în funcțiune dar toate grinzile și bușoanele, răngile și buloanele pe care le producem rămân cu noi, nu avem o piață de desfacere pentru revoluție. Depozitele și cămările, beciurile, podurile, dulapurile și valizele sunt pline de fierătanii pe care nimeni nu le vrea.
Oamenii vor sărbători fericite, un pahar de țuică și poate un masaj la șale după o zi de muncă.
Oamenilor vor sfârșituri frumoase, și au trăit fericiți pân la adânci bătrâneți, de ce nu se poate să trăim fericiți pân la adânci bătrâneți, lasă-mă domle în pace cu grațierea și amnistia dumitale!
Doar nu oi muri din asta. Și nici dumneata nu oi muri, poate decât dacă îți dă un recidivist o rangă în dinți. Dar recidivistul ăla nu o să fie Dragnea, să știi. Nici Vâlcov sau Cozma, Șova sau Năstase nu o să fie recidiviștii care îți vor ciordi telefonul și portofelul în timp ce tu zaci lățit în fața liftului.
Așa că de ce să mă încrâncenez eu împotriva ăstora dacă nu ei o să-mi dea în cap? Am alte treburi de făcut.
Și eu plec, lăsând un picior în ușă, nu mai am picioare, pe toate le-am lăsat într-o ușă deschisă cu greu de un om care are alte treburi decât să protesteze împotriva grațierii și amnistiei. Și când nu am mai avut picioare, am lăsat mâini, urechi, torsouri și clavicule, am lăsat coate și ochi în uși.
Și acum nu mai am ce să las.
Așa că mă las bătută.
Și mă întorc la cărțile mele.

“Isuse Hristoase, vorbim politică Isuse Hristoase cel făcător de dreptate. De ce nu vorbesc asta cu un mezcal în față în superbul hotel în care locuiesc? Pentru că sunt atât de idioată încât să mă iau după cetățeanul Iulian și după cetățeanul Hector Christian care acum spune că este complet nemulțumit că are două nume mici pentru că e foarte complicat la completat formulare. Ei, în Mexic, au multe formulare de completat căci e mucho birocrația. Un singur nume ar fi fost mai bine.
Bono.
Isus.
Beatles.
Madonna.
Oricum aici folosești doar un nume. Sau porecla.
Chapo.
Jeffe.
Iar mă uit către pista posibililor narcoși, parcă au mai stins din luminițe.
Christian are multe nemulțumiri. Multe nume și multe nemulțumiri.
Uite, de pildă, spiritul revoluționar mexican nu mai e ce-a fost. Acum se protestează pe facebook. Numai pe facebook. Poporul dă click, dă like, pune attend, pune fețe mânioase, sharuiește articole.
Revoluția e complet virtuală.
Ne spune că a fost acum o lună o știre despre o instituție publică din San Luis Potosi  luată cu asalt de poporul nemulțumit de incompetența și corupția conducerii. Mii de likeuri, muchachos, Zapata vive, la lucha sigue!!! Christian s-a urcat în mașină, a trecut prin fața Bastiliei la 20 de minute după anunțul revoluției.
Nimeni.
Ți-pe-ni-e.

Focul din fața noastră e la fel de virtual ca revolta din San Luis Potosi.
Îmi clănțăne dinții în gură și încă nu e 12 noaptea.
Mai avem de așteptat 2 ore.
Din ce trăiesc oamenii ăștia în deșert?
Din banii trimiși de rudele din State în casă. Dacă nu ar fi peyote, narcoși, mariachi, mezcal și ieșire la două oceane, Mexicul ar fi un soi de Românie. O țară ca un măgăruș blând încălecat de un căpcăun gras și rău, care îi dă călcâie în burtă și pumni în ceafă.

Clasa politică.
Se pleacă în State la muncă, singura șansă să te chivernisești dacă nu ai cumetrii printre guvernatori și nici nu ești încuscrit cu vreun narcos. Muncești în California, ești șofer sau femeie de serviciu, faci bani, trimiți acasă, unde la fel ca în Maramureș, neamul construiește o vilă mare, colorată, terasă cu baluștri, spoturi, inox, termopane. Și mai trimiți niște bani și îți cumperi un truck, și rudele pun lift în casă și iau un LCD cu diagonala de 2 metri, să poți să vezi din patio telenovela.
Dar acum nu mai fac asta, spune Christian împingând o crenguță în foc.
Sunt atât de înghețată încât cuvintele îmi ies ca niște cuburi de gheață din gură.
-De ce?
-Pentru că cei care au ars-o pe opulență au fost răpiți.
-Pardon?
M-am înmuiat.
Narcoșii, e clar că…
-Narcoșii, îmi confirmă Christian. De fapt nu ei, dar zona de criminalitate care crește în umbra lor. Au armate enorme pe care trebuie să le întrețină și teritorii pe care trebuie să le apere. Uneori, de plictiseală, mai fac niște razii pe la casele ăstea chivernisite. Îi saltă pe proprietari sau pe rudele lor cât proprietarii sunt la muncă în State și apoi cer răscumpărare.
Adevărul că țin cu narcoșii. Viloaiele sunt oribile. Proprietarii trebuie pedepsiți pentru urâțenie pe care au moșit-o. Prostul gust țipător este o forță mai strașnică decât gravitația sau iubirea, conectând cocălărimea harnică din întreg Universul.
Pun pariu că pe Trafalmadorele lui Vonnegut, extratereștrii care nu au luat bacul se uită la telenovele și au spoturi în casele vopsite roz-turbat. (Scurtă enciclopedie a fricilor omenești, o călătorie prin Mexic-Africa de Sud-Rusia.)

Parastasul e vesel. Pe masă e salată de vinete și sunt icre, în pahare face mărgeluțe pălinca. În jurul mesei sunt 4 bătrâni și 2 tineri. Doi dintre bătrâni sunt fani ai lui Tăriceanu, el are 84 de ani, ea 79. Sportivi, umblați pe afară, apreciază postura liderului ALDE. Îl cunosc din tinerețe pe Tăriceanu, umblă vorba, moaștele amintirii prieteniei cu șeful Senatului sunt purtate într-o raclă mică, bătută cu pietre prețioase.
Ceilalți doi bătrâni sunt femei, foste fane Băsescu, acum adoratoare ale lui Iohannis. Când președintele apare pe ecran, la parada de la Alba Iulia, una din ele spune: se vede că este un om de calitate. Cealaltă aprobă înghițind o măslină. Tăricenii fac o grimasă, ea zice: ete scârț.
Văduva continuă fără să o audă: Băsescu era deștept, dar e mârlan. Aia e când ești înconjurat de oameni fără căpătâi, te molipsești de la ei.
Da.
Cu asta sunt toți de acord. Nu mai sunt oameni de calitate. Toți vorbesc anapoda: fuck, cul, gud mornig, ochei, dracu să îi ia, că nu mai știe unul să grăiască românește.
Și ungurii? Ăia sunt cei mai răi. Trei din cei patru bătrâni de la masă au fost refuzați în Covasna (sau era Harghita, paștele mă-sii, cine mai știe?) de vânzătoarea unguroaică de la magazinul de pâine.
Nu a vrut să mă servească, să-mi sară ochii de te mint.
Dadadada, așa e. Sunt scârboși rău.
Tăricenii sunt siguri că se pune la cale preluarea Transilvaniei de către Orban și aici numai noi suntem de vină, noi, ăștia tineri, care vorbim cu gud mornig, cul, fuck și ochei și care nu înțelegem că dacă noi urlăm ca niște apucați împotriva guvernului, asta înseamnă că trădăm țara, o slăbim și Orban vine și o culege ca pe-o scamă de pe plovăr.
Văduva mai toarnă o pălincă și mai aruncă o ocheadă aprobatoare spre Iohannis.
Măcar ăsta arată a președinte.
Dar e neamț.
E și nazist. E antisemit. E hitlerist.
Bașca are 8 case.
Și e pe mână cu Cioloș, să distrugă țărișoara. Să o vândă lui Soroș.
Parastasul continuă vesel.
Pălinca numărul 5. Sau poate 6. Bătrânii spun privind parada de la Alba-Iulia: ce frumos e monumentul, patru cruci, est-vest-nord-sud. Ce frumoasă e fata de pe tanc, ce sprâncene frumos pensate are.
Singurul păcat e că sărbătoarea asta mare nu e vara. Ca la 23 august, când erau ei tineri. Cum se îmbrăcau ei în costume populare sau în uniforme de oameni ai muncii, cum fluturau steaguri și cântau imnuri, scriau PCR, Victorie, Trăiască și Pace din corpurile lor care acum nu mai scriu nimic, sunt doar puncte pe scaunele tapițate albastru.
Cum mergeau pe câmp la sfeclă și făceau armata și nu se mai dădeau atâta cu curul de pământ cum o facem noi, ăștia tineri, nu știm nimic, nu muncim nimic, doar cerem, ce am făcut noi ca să merităm ceva?
Pălinca numărul 9.
Ceaușescu nu era ticălos ca ăștia. Tăricenii și sora văduvei au vizitat casa lui Ceaușescu. Avea doar o bucătăreasă și o femeie care îi ajuta la curățenie. Nu erau risipitori și nici nu epatau Ceaușeștii că nemernicii ăștia de acum. Și Zoe era deșteaptă și a avut numai note bune, fără pile. Și Valentin era inteligent și cu bun simț și Nicu își iubea părinții.
Nu ca voi, voi ați trădat și țara și părinții.

Trădăm și parastasul.
Plecăm la mitingul din piața Victoriei.
Sunt cam 800 de oameni. Hai 1000. Se strigă România cere fără grațiere! și Demisia! și PSD, ciuma roșie!
O oră mai târziu, la Casa Poporului sunt 10.000 de oameni.
Se strigă: Boss, dă-te-n căcat, unde ai parcat?
și
Fă, futuți gurița mă-tii, nu ți-am zis să iei 6 cârnați?
și
Dacă mai plângi, îți trăznesc una între ochi ca să ai motiv!
Mă simt exact ca fetița aia de 5 ani, plângând cu un motiv nedetectat de părinți. Doar am de toate acum, la 100 de ani de România. Am un serviciu bun, am bani, sunt sănătoasă, ai mei sunt sănătoși, mă înțeleg perfect cu partenerul meu.
De ce dracului mă plâng?
PSD, ca un părinte exasperat, îmi dă o smetie peste ochi, ca să am motiv să plâng.

Parastasul s-a terminat cu reproșuri, odată cu sticla de pălincă.
Ne-ar trebuiiiiii o mie de ani să regăsim ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastrăăăăă!!!!

În biblioteca națională se îngheață.
Ei și ce, baba suferă la frumusețe.
În viață nu e totul simplu și ușor. Credeți că lui Liviu îi e simplu să nu comande jandarmeriei să ne rupă picioarele tuturor ăstora de zicem de el, fiu-său, Irinuca și Carmen Dan că sunt o gașcă de ticăloși?
Credeți că jandarmeriei îi e ușor să bată așa oameni, credeți că nu face febră musculară dând cu pulanele în noi?
Credeți că politicienilor le-a fost simplu să fure zeci de milioane de euro? Le-a fost ușor să îngroape tablouri în cimitire?
În biblioteca națională se tremură dar uite că și domnul Dragnea tremură la paradă unde a venit deși medicul l-a sfătuit să se ferească de frig.
Dar el, al treilea om din stat, s-a riscat. De ger nu i-a păsat.
Pentru că știe că doar cei curajoși ajung în tribuna oficială.
A mai venit o zi națională.
O să mai treacă o zi națională.
Se spune La mulți ani, România! dar urarea are culoarea ipocrită a celei pe care i-o adresezi lui Mihai Șora. Știi bine că nu e viitor. D-aia și trăim din trecut, pozându-ne lângă raclele morților cu gurile pline de vată.
Unde ne ținem trecutul și cine are grijă să-l șteargă de praf spune multe despre noi și viitorul nostru.
La mulți ani, România nu este deci o urare ci o condamnare.

feher

În Ungaria, Marea Britanie, Franța, Spania sau Italia, Arhiva Națională este plasată sub Ministerul Culturii. Doar la voi, în România, Arhiva Națională este sub Ministerul de Interne.
Ce spune asta despre România?
Ce spune asta despre voi?
Eu sunt mic, nu știu nimic, tata în pod belește oaia. Asta era ultima frază a unui banc spus de taică-miu la petreceri care umplea camera de cumulonimbuși de râs vârtos.
Eu nu știu nimic dar de fapt știu dar nu înțeleg ce știu.
Analfabetism filozofico-funcțional.
Noi știm cu toții că Arhivele Naționale sunt plasate în subordinea Ministerului de Interne. Dar genul ăsta de informație nu reușește să creeze niciun fel de semn de întrebare pentru că, deși știm că Internele sunt cu milițieni, nu prea înțelegem ce este Arhiva Națională și de ce ne-ar păsa de ea.
Arhiva Națională este istoria neamului, colecția de semne desenate cu creionul pe canatul ușii, arătând câți…

View original post 513 more words