gyeongju e cimitirul dinastiei silla, intre blocuri si cabluri si sarme, rasar enormi tumuli sub care sunt pititi generali si regi si nobili cu podoabe de aur turtite de secole si gravitatie si oase sparte si aruncate intr-un joc de barbut al mortii.
gyeongju a fost capitala regatului silla, 1000 de ani de istorie neintrerupta-”doar imperiul roman a fost mai longeviv” zice ghidul din muzeul de istorie, engleza ii iese din gura invelita-ntr-un lintoliu de miros de stomac razvratit. nu e ghid, e doar un pensionar cu dragoste de istorie care nu iubeste televizorul si doreste sa-si exerseze engleza ruginita: where are you from? stie de romania, stie de dracula, dracula in sus, dracula in jos, dinti, muscaturi de gat, confuzii cu trilogia twilight: nu domnule, noi suntem cu ala adevaratu, al lui bram stocker, s-au facut si filme, s-au scris si carti, “ieessss, ieeeesss, dlacula, baitz, baitz da nec, hehehehe. al iu dlacula dotal?”, nu sunt domle fii’sa si nu te musc de gat, poate ti-l rup doar daca nu treci la explicatii. batranelul se executa: dupa prabusirea dinastiei, aurul a fost ciordit mai ceva ca tezaurul romanesc, siruri de carute intinse pana hat, in zare, au carat tot ce se putea cara si chiar si asa, dupa 1000 de ani de hotie-talharie-delapidare, din tumulii din gyeongju si de pe fundul iazurilor de langa oras, se mai scot inca ligheane de artefacte din aur si argint. “atat de bogata era silla, cultura pe care a crescut civilizatia coreana” spune mandru ghidul. doar de pe fundul lacului anapji au fost scoase 33.000 de vechituri, o barca perfect conservata in mil, tigle de pe case si palate si pagode, statui si bijuterii buddiste, sticle si piaptane si chiar si zarurile de la jurengu, jocul cel mai popular in primul mileniu, un soi de popa prostu pe alcool (asa stramosi, asa nepoti) care te impingea sa canti, sa dansezi, sa te lasi pocnit in falca sau..bineinteles, sa bei un sprit. “ol, if iu al dlacula, iu hev tu bait da nec, hehehe”. ghidul prinde in mreje niste malaezieni interesati de regulile jurengu. hai liberare.
in cladirea cea mai mare a complexului muzeal este colectia de lucrari de arta influentata de religia buddista. dinastia silla a mers 1000 de ani la brat cu buddistii, influentele regionale ale religiei fiind usor de sesizat in linia statuilor: in cele din india din secolul VIII, budda are pieptul plat, cand intra china in joc, budda primeste sani si burta, avem budda sobru si budda zambaret, avem gardieni pereche: unul cu gura deschisa intr-un “aaa” nerostit, celalalt cu gura inchisa intr-un “hum” suierat. de ce? pentru ca “a” si “hum” sunt prima, respectiv ultima litera din sanskrita, cei doi gardieni reprezinta alfa si omega, inceputul si sfarsitul vremurilor. avem bodhisattva picior peste picior, asteptand sute de milioane de ani, sa-i vina randul sa devina budda si avem un budda plictisit, cu al treilea ochi decupat in parul cret, privind detasat ca dr. manhattan, omenirea nemernica, bolnava de ignoranta.
afara se aude un bubuit de clopot. este un clopot din secolul IX, imens, de bronz, sculptat si ornat, intepenit in monumentul de beton ridicat in jurul lui. nu stiu daca are limba, dar sigur nu a fost miscat-clatinat-lovit, vocea lui se varsa din difuzoare, la intervale de 10 minute, jucata din butoane de undeva, dintr-un calculator. istoria e pisata si bagata la plic, mancare pentru cosmonauti.
in parcarea muzeului, un vizitiu hirsut pentru un coreean, isi biciuieste calul si face ture in timp ce din boxe urla “i got the power” a lui snap. cantecul e intrerupt de nechezaturile calului, saracul animal, imi spun, dar observ imediat ca n-are nici pe dracu, nechezaturile sunt tot un claxon, preinregistrat, in loc de “tut-tuuuuuuut”. buddistii au roata vietii, reprezentarea samsarei-existenta ciclica. in miezul rotii sunt cele 3 otravuri care ne impiedica iluminarea: ignoranta, atasamentul si ura. contaminati cu cele trei sentimente, fiecare din noi isi croseteaza karma. vietile urmatoare sunt croite dupa calapodul vietii de acum.