razboiul din coreea a fost: a) castigat de americani, b) castigat de rusi, c) castigat de chinezi, d) pierdut de toata lumea, e) toate de mai sus, f) ce razboi domle in coreea, ala a fost in vietnam, habar n-aveti.

cind s-a impartit norocul, coreea a fost uundeva in spate, pe randul t iar colegii foiau punga de la sandvis si nu s-a auzit strigata. totul suna bine in ’43, la Cairo, cind aliatii s-au intalnit sa decida soarta lumii post razboi, iar coreea s-a trezit in cosuletul cu foste colonii ale japoniei care urmau sa fie impartite intre americani, englezi si chinezi. hahaha, amuzant rationament postfactum, cint te gandesti ca nimeni nu a tinut cont de stalin. dupa bombardarea hiroshimei in august ’45, rusii au declarat imediat razboi japoniei si au inaintat hotarat spre sud, inghesuind sub mantaua rosie, ceea ce se cheama azi coreea de nord. la revedere al doilea razboi mondial, bine ai venit razboi rece.

tarash-grapish, cu arsuri de gradul IV in japonia  si junghiuri in china, americanii au ajuns si ei, cu greu, pana la paralela 38. Aceasta a devenit granita de facto dintre cele doua tari, nordul comunist-militarist si sudul capitalist-pacifist, separarea urmand sa fie o chestiune temporara. in ‘47, natiunile unite ar fi trebuit sa supravegheze alegerile din ambele tari, scrutin care ar fi trebuit sa nasca un cuza, nordul si sudul urmand sa fie reunificate. insa stalin si kim il sung aveau alte idei si uite asa, coreea de nord nu a vazut alegeri si onu nu a fost lasat sa intre in tara. in ’49 americanii si rusii s-au retras, hehe, mult spus, sovieticii au lasat in spate o armata de consultanti si sfatuitori si in ’50, kim il sung-cu sprijinul lui stalin si al lui mao-a purces la reunificarea coreei.

cu armament superior, o turma de t-34, pregatire militara superioara si infruntand un inamic praf pe training si psihic, nordul a ajuns, in numai 3 zile, la seul. sudul nu avea niciun tanc, poseda doar cateva avioane din care arunca bombe cu mana- pe bune, nu-i gluma, le aruncau ca pe capatanile de varza- frontul cade mai fulgerator decat actiunile gabriel corporation, debandada si retragere si, in 3 luni de zile, coreea de sud se contracta ca putza la apa de 4 grade si ajunge sa fie o bucatica mica in jurul portului busan, undeva in sud-est.

muzeul razboiului e imens, armate de chinezi marsaluind dupa un nene cu umbrela sau o tanti cu un indicator cu manuta de mickey mouse in varf, te lipesc de pereti. se mira tare-ooooooooooo, aaaaaaaaaaa, fac poze la orice, se incanta la holograme cu veterani care povestesc batallia de la … si de la …., zambesc veseli la desene animate si la instalatii cu butoane si ecrane. muzeul este tata hi-tech-ului. treci prin batalia de pe raul han, soldati de-a dreapta si stanga trag cu trasoare pe deasupra capului, se zguduie podeaua sub senilele tancurilor. intri in camera 4d, te asezi langa un mos pe o bancuta si treci de la 34 la 7 grade caci acum nu mai e septembrie 2013 ci chiar ianuarie 51, cand seulul a fost din nou evacuat, de data asta de frica chinezilor.

dupa interventia lui macarthur, recucerirea seulului in 15 septembrie 1950 si 3 luni de succese militare, chinezii nu mai pot sa stea pe bara si intra in coreea din manciuria, folosind tehnica “valului uman”, sunt de 500 de ori mai multi decat trupele natiunilor unite, ataca noaptea si vin-maree nesfarsita-batand in tobe si cantand la fluiere, lovindu-te la ciocanel-nicovala si scarita, facandu-ti nervii praf. in dioramele muzeului te crucesti la vederea uniformei purtate de soldatul chinez la -30 grade, in iarna lui ’50/’51: haine de in, tenisi de panza, poseta de plaja, de vama veche. americanii se retrag, isi iau talpasita lasand pe ponton la hungnam sute de mii de oameni care nu au cum sa incapa pe navele de razboi, se fac promisiuni: o sa ne intoarcem acusi dupa voi, stati linistiti ca nu o sa dureze o vesnicie. 60 de ani mai tarziu, hungnamul e tot in coreea de nord, in camera 4d unde ruleaza filmul evacuarii, incepe sa ninga, e frig al dracu in nordul comunist si ma trage la sale.

timp de 3 ani se danseaza la bara latitudinii 38, ba o sar trupele onu, ba chinezii in tenisi, din nord e o hemoragie de anticomunisti care se predau sudului,  natiunile unite zic ca trebuie intorsi pyongyangului dar presedintele sudului, syngman rhee refuza si aranjeaza o evadare uriasa, facand scapati din schimbul de prizonieri cateva zeci de mii de oameni.

pe pereti atarna poze cu cadavre imbracate in haine albe, de mireasa sau de chelner, la groapa comuna au mers cateva mii de oameni dupa fiecare din cele doua cuceriri ale seulului, unii impuscati, altii morti de foame pentru ca mancarea nu mergea decat la membrii de partid si la armata eliberatoare. barbarie si cruzime si rapire de persoane-zice sudul aratand cu degetul spre nord-100.000 de artisti, intelectuali, au fost inhatati de armata pyongyangului, rapiti pentru propaganda. cum? da domle, i-au luat, le-au dat o uniforma frumoasa si i-au pus sa slaveasca realizarile lui kim il sung, stafiditul pretin al lui ceausescu, cel de la care a invatat nea nicu sa construiasca victoria socialismului si sa faca btl-uri de 23 august.

100.000 de artisti pe care cizmarul nu-i mai avea, ca ii tocisera alde visinescu pe la targu ocna sau pitesti. cine sa mai scrie carti de istorie, cine sa mai stea sa-nvete liceenii despre razboiul din coreea sau despre macarthur sau despre batalia pentru sfere de influenta? ce ar fi fost paler si paunescu si vadim, victor eftimiu si zaharia stancu daca nu veneau rusii peste noi? cine poate sa-mi raspunda la intrebarile: cine a castigat razboiul din coreea si de ce ne-ar pasa noua? si cum se face ca geografia a fost pacalita si avem si noi o paralela 38 care trece prin mijlocul tarii?