in unul din docurile caramizii din hafen city, urc scarile cot la cot cu o ceata de nemti hiperventilati si ne varsam, zgomotos, cascada de slapi lipaind pe ciment, in receptia racoroasa a lui miniatur wunderland, cea mai mare cale ferata miniaturala din lume. aschia nu sare departe de macaz, la tata ceferist, fiica sefa de gara. deci..

..o doamna cu ochelari si gesturi de profesoara de balet imi face vant in sala de asteptare, 45 de minute de odihna cu fundul pe bancutele de compartiment de tren din 86, vinilin lipicios. automatele de suc scuipa gratis pahar dupa pahar de cola si alte zemuri cu gust ciorapos, coada ca la moastele sfintei paraschiva, doamne iarta-ne. copii paroxistici se dau cu capul de pereti, frenezia vizitei e atzatzata cu videouri care arata cum a fost construit aeroportul miniatural inspirat de hamburg international, pe care aterizeaza concorduri si jumbouri. cut. trecem la ecluzele clampanitoare prin care se strecoara uriase vase incarcate cu containere. falcile se aduna din poala, cite minute mai sunt pina intram? pai uita-te si tu la ce numar ai pe bilet si vezi care e cel afisat pe ecran. a-ha, mai am de stat macar un sfert de ora, sa-mi mai iau o cola.

in filmuletele proiectate pe plazmele din sala de asteptare, gemenii braun, constructorii wunderlandului, se tarasc pe genunchi printre trenulete, casca ochii excitati la camera si o momesc sa intre sub o falie de austria. in cartea de pe masa mea un neamt a facut ce stia el mai bine, adica o lista cu inventarul. 12.000 de metri de cale ferata, 890 de trenuri formate din 11.000 de vagoane, 300.000 de lumini, 215.000 de copaci, 200.000 de figurine umane, 700 kilograme de iarba falsa si 4000 de kilograme de otel, 500.000 de ore de munca, 8,7 milioane de euro cheltuite. pliantul te imbie ca, odata ajuns in inima wunderlandului, sa cauti urmatoarele scene: mos craciun cascand usa unei latrine de tzara si surprinzand pe tron omul de zapada, politia stransa in jurul unui paraias unde zace trupul gol al unui individ asasinat nemilos, indragostitii-ma rog, un numar de sex oral, in mijlocul unui lan de floarea soarelui, un laborator in care un grup de cetateni in halate albe produc hotarati droguri.

gata, s-a sunat, trecem de doamna balerina, traversam grabiti magazinul unde copii sunt catarati fara coarda pe munti de masinute, aeromodele si trenuri de plastic, made in china, hap-am ajuns. o tabla electronica informeaza vizitatorii cum stau la scorul pe tari, romania a trimis peste 3000 de indivizi sa gaseasca omul de zapada pe buda, sunt mandra. in spatele meu chiar acum sunt 5 romani, tatal se apleaca cunoscator asupra dioramelor care arata istoria unui oras tipic german, de cind saxoni si-o dadeau parte-n parte cu ursu si bursucu si pina-n timpul celui de-al doilea razboi mondial. fratii braun au presarat in toate etapele betivi naruiti, violuri, cafturi in fatza carciumii, tatal roman trage aer in piept si ii spune sfatos blondei care-i atarna, ca o punga de drena, din buzunarul gecii: “uite draga, aveau cai” sau, privind melancolic la fabrica inegrita de bombardamente: “industria lor era foarte dezvoltata”.

avem berlinul si transformarea lui din ’44 pina in ’89, avem soldati rusi de straja intr-un cimitir acolo unde se termina sectorul american, avem dezertorul redegist sarind parleazul, avem proteste in fata barierei care se transforma in gard de sarma ghimpata care se transforma in zid, care cade sub ciocanelele tomnatice si lasa sa treaca un puhoi de cetateni in trabant, desigur fratii braun introducind intre revolutionarii est germani si o domnita in pasarea goala.

mareea umana se buluceste intr-o camera intunecoasa plina de zgomotele trenurilor electrice, e noapte, la fiecare 15 minute se face pret de 2-3 minute intuneric, se aprind lumini in case, pe strazi. daca nu ar fi domnul acesta imens in fatza mea, as putea sa vad si eu altceva decat varful muntilor din harz, inima germaniei, imi fac loc si ajung la fabrica de ciocolata, apesi pe butonul de pe stalp si linia de ambalare iti trimite in palma o piesa de lindt, traiasca. avem concerte imense-dj bobo, nemti, ce mama dreacu-avem tuneluri si gari si 890 de trenuri pufaind, urcand, coborand, intrand, iesind, smulgand oftaturi de la copiii catarati pe gardul care inconjoara miniatura, avem elicoptere survoland staul de pe autostrada si masini de pompieri care alearga grabite la incendiul de la palat-dar asta este deja austria. avem alpi si scandinavia si elvetia, hamburg si america. daaa, avem america si extraterestrii care trebaluiesc in desert si, ho-paaaa, am gasit laboratorul de droguri, fix linga extraterestrii, or vrea sa dea vina pe ei. daca apas pe butonul asta ce se intampla? un omulet face bunjee din varful unei macarale, la un alt concert, butonul astalalt imi invarte moara de vant. copiii urla si aplauda aterizarea unui airfrance, doua americance xxxxxxxxl zac naruite linga vegasul iubit, un mucos isi vara piciorul in fata mea taman cind faceam o poza atlantidei ingropata sub o mare nordica, populata de vaci care fac scuba diving.

o bucata de scandinavia tasneste in sus, pe sub tablie isi fac loc si trec in culise un sir de 6 norocosi. o sa vada din backstage cum se manevreaza macazurile si toata instalatia asta electrica, se aud urlete din zona “hamburg”, sant pauli a dat gol, stadionul e in delir, vizitatorii racnesc incantati. realitatea miniaturala e mai frumoasa decat aia 1 la 1. 3 ore juma in wunderland, zi gulliver, mai vrei acasa?