Vineri, după Brexit, taică-miu și maică-mea s-au certat cumplit pentru că taică-meu vorbea cu mine la telefon și maică-mea îl bâzâia la cap, în ailaltă ureche, îl amețise de tot și el nu înțelegea nimic, costa și telefonul și nu ajungea la niciun rezultat, nu putea să descâlcească defel misterul biletelor de bus către aeroport, cine a greșit, de ce are biletele de dus și nu de întors?
Ai printat greșit, îmi tot repeta, și maică-mea îi bolborosea ceva în cealaltă ureche, niște indicații prețioase probabil. Așa că, la 43 de secunde după începutul conversației, taică-miu i-a tăiat maioneza vorbelor cu un: dar taci odată futu-i paștele mamii ei de treabă că nu aud nimic iar maică-mea, jignită, și-a luat tălpășița undeva spre Hyde Park Corner și acum ce te faci, du-te după ea, că pleacă de nebună și nu mai știe să ajungă acasă.
Cum să vă certați dintr-un căcat?, l-am întrebat și apoi l-am lăsat să se ducă să panseze orgoliul maică-mii. Dar nu am mai putut să îmi scot din cap mărunțenia asta a vieții. În Siria mor oamenii, cu miile mor, pe Mediterana plutesc bărci pline cu mii de refugiați care riscă tot ca să ajungă pe un continent unde xenofobia sufocă vegetația emoțională tradițională. Acum avem Brexit, cu niște milioane de oameni cărora le era bine dar care au hotărât că vor, în numele democrației, să le fie rău și lira s-a dus în cap și bursele sunt praf. Mă gândesc că trăim într-un mecanism Rube Goldberg, primim un șut în fund, apoi un ciocan în tâmplă, iar după curge peste noi un butoi de smoală, imediat urmat de golirea unui sac plin de puf de gâscă. Apleacă-te, îngenuchează, aruncă-te pe burtă, târăște-te pe coate. Testele nu se mai termină dar unii oameni, ca părinții mei, nu simt nimic, trăind autist în lumea tragediilor mediocre: vecinul care își sparge peretele de la debara, vecina care scutură fața de masă plină de firmituri la mine pe balcon și-mi murdărește rufele și acum asta, biletul de autobus care a fost printat greșit.
Mă gândesc cu invidie la generația lor, născută după război, cu cincinale desenate clar, cu structuri precise, partid, mare adunare, CAER, terțe piețe, trei schimburi la serviciu și două programe la TV. Cu venit acasă la 3, cu serviciu pentru toată lumea, grădiniță, școală și nicio presiune să keep up with the Joneses. Uniformitate și conformitate. Fără unguri, homosexuali și criminali. O societate cu relieful unui fund de acvariu.
Fără stres.
Crizele au apărut târziu, în ultimii 7-8 ani de comunism, și i-au transformat din urși de circ, bine hrăniți și cu program de voie, în urși de circ fomiști, care făceau coada la Micșunica sau la Complexul Mare, la Ardealu sau la Universal ca să cumpere mâncare, să ne hrănească pe noi, loazele care acum le scot pe ochi că nu se implică în nimic, că se uită la universul care se svârcolește cu pântecăraie și nu se opresc să-i dea un triferment sau un pahar cu apă.
-Acum e rândul vostru să schimbați ceva, noi suntem bătrâni, așa spune generația lor.
-Dar totuși, când spuneți acum e rândul nostru se presupune că a fost și rândul vostru cândva. Voi ce ați făcut?
-Am avut grijă de voi, am suferit ca voi să nu suferiți, am îndurat regimul, căci ne era frică să nu pățim ceva și voi să creșteți fără părinți.
Dublă impunere, așa se cheamă în contabilitate. Plătim pentru trecut și pentru prezent, pentru o copilărie lângă părinți lași, pentru un prezent al propriei lașități.
Plătim. Când nu mai avem din ce, spargem pușculița lu ăla micu și după începem să vindem din casă. Apoi ne punem la colțul străzii și dăm în cap primului venit.

Țțțțțțțțțțțțrrrrrrrrrrrrrrrr.
-Alo! Hai că am liniștit-o! Cum e vremea? Ai udat florile?
Eternal sunshine of a spotless mind.
Sute de mii de oameni mor în conflicte armate, lira se prăbușește, Soros prevestește sfârșitul Europei, scoțienii vor înăuntru, englezii vor afară, rușii vor peste. Atâta timp cât am unt, pâine și salam de Sibiu, nici în cur nu mă doare.

Vântul fierbinte pocnește cu pumni transpirați în ferestre.
-Uite cheia, vino poimâine și udă florile, jumătate de cană la mușcate, colțunașii înghit o cană întreagă, la cactuși pui doar câteva picături.
Ai mei pleacă la Londra, sunt stresați. Dacă nu au în cameră televizor? Cum e cu micul dejun? Și-au luat câteva conserve de pate, o rudă de salam de Sibiu și o caserolă cu brânză cu mucegai. Taică-miu e mai calm. Are 150 de minute gratuit pe care le poate vorbi în Uniunea Europeană.
-Ai două zile să le consumi. Ăștia ies pe 23 din Uniunea Europeană. Spune-le așa: pliz, don`t leave EU yet. Wait till I spend my 150 minutes. I can talk about football. Or, better, I can talk about another referendum, the Romanian referendum.

Chiar așa. Referendumul ăsta de la englezoi e tot unul consultativ?
Probabil. Asta înseamnă că, dacă poporul s-a săturat de mirosul de usturoi, cârnați și bere venit de pe continent și vrea să ia o gură de aer, de fapt nu se întâmplă absolut nimic?
Cam ca la noi?
Să ne amintim. 22 noiembrie 2009. 77,78% din cei care au votat la referendum au cerut reducerea numărului parlamentarilor la 300.

Zice wiki: “Întrucât conform Constituției României, poporul își exercită suveranitatea atât prin reprezentanții aleși în Parlament, cât și direct, prin referendum, Parlamentul este obligat să acționeze în sensul dat de rezultatul înregistrat. Pentru trecerea la Parlament unicameral este necesară modificarea Constituției, procedură care se validează printr-un alt referendum. Reducerea numărului de parlamentari se face prin lege organică, inițiată și adoptată în Parlament și promulgată de șeful statului. Ca răspuns la apelul la referendum făcut de președintele Traian Băsescu, Partidul Național Liberal a introdus în 2009 un proiect de lege care ar fi redus numărul de parlamentari la un total de 316 de reprezentanți – 99 de senatori și 217 de deputați. Proiectul a rămas fără efect. După referendum, de la 471, numărul de parlamentari români, nelimitat prin vreo lege, a continuat să crească prin efectele redistribuirii de scaune parlamentare de la alegeri.
Singurul referendum național ținut de atunci în România a fost referendumul din 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, dar acel referendum a fost invalidat juridic pentru lipsă de cvorum. Nici un alt referendum pentru optimizarea legislației nu s-a mai ținut sau propus în România de la acesta din 2009. În noiembrie 2015, numărul de parlamentari ajunsese la 588.”

Care va să zică, referendumul e o caterincă. Poporul este o domniță înghesuită într-o debara umedă de către politicianul șofer de tir, poporul zice “nu” dar șoferul știe că “nu” e “da”. Așa că, în loc să-i scoată mâna din chiloți,  politicianul mai îndeasă înăuntru un parizer și trei cârnăciori de bere.

Parlamentul trebuie să modifice Constituția, apoi să mai organizeze un referendum. Au trecut deja 7 ani, poate peste alți 10, când Băsescu o să vină iar la putere, o să avem o Constituție modificată și parlament unicameral.
La fel trebuie că e și în Anglia.
Taică-miu poate să stea liniștit.
Are 150 de minute gratis în Uniunea Europeană pe care le poate consuma în călătoria din Londra. Sau le poate păstra pentru următoarea excursie în Anglia din 2023.
Marea Britanie nu pleacă nicăieri căci Brexit nu există.
E țiganu cu sacul căruia părinții te speriau că te dau când nu le făceai pe plac.
E Keyser Soze.
“The greatest trick the Devil ever pulled was convincing the world he didn’t exist.”
Pace.

Prietena mea l-a votat în silă pe Nicușor. Știe că e un găinar, știe că cere șpagă de la dezvoltatori imobiliari, “dacă nu vrei să mă leg cu lanțuri de casă și să fac circ, mai bine marcă banul”, a auzit de la niște voluntari care au lucrat pentru campania lui în 2012 că sediul era jegos, cum să vrei să fii ales edil și să fii împuțit?
Eu am fost la toaletă la Salvați Bucureștiul, era curat, îi spun.
Poate și-a luat femeie de serviciu dar acum 4 ani era mizerabil, insistă ea.
O întreb de oamenii de afaceri care au fost șantajați, întreb de ce nu i-au făcut plângere penală lui Nicușor, îmi exprim părerea că poate și aceste iluzorii victime ale ticăloșiei candidatului cu sediul murdărel nu învârt biznisuri curate și d-aia nu au mers la mama DNA să ceară să îi apere.
Prietena mea nu crede, spune că prima impresie contează, că totuși l-a votat chiar dacă e un pitic puchinos. Eu ridic tonul, mă enervez, îmi joacă venele pe gât.
Ca de fiecare dată, ajungem să ne ciomăgim pentru Rațiu sau Regele Mihai, pentru Constantinescu sau Băsescu, pentru Nicușor sau Iohannis. Oamenii ăștia cu zâmbetele lor pătrate și mâinile umede, cu părul lor rar sau des, cu amantlâcurile lor oxigenate și mariajele cu genunchii pe afară, cu gesturi smucite și ticuri verbale obosite, oamenii ăștia imperfecți intră în viața noastră, se pun la noi la masă, își bagă mâinile în castronul cu salată de castraveți, lasă păr pe săpun.
Feher, tu ai lăsat robinetul deschis?
Nu dragă, Nicușor Dan, el a fost ultimul la baie.
Un împuțit, uite nu a șters toaleta, are perie de budă și nu a curățat. Ți-am zis că e un împuțit.
Raționamentul e simplu: Politica e curvă. Toți politicienii sunt ticăloși.
Doar naivii mai cred că vreunul din ei e curat. Doar pentru naivi există speranță. Cei care nu au speranțe, nu suferă. Iar prietenii nu vor să suferi chiar dacă ești naiv, ca să nu zic prost de naiv. Ești prietenul lor.
În câțiva ani, stickerul “ți-am zis eu” îți va fi lipit pe frunte, pe frigider, pe oglinda din baie, pe periuța de dinți.
Ți-am zis eu că este un jegos? Ți-am zis eu că e șpăgar? Ți-am zis eu că e găinar? Ți-am zis eu că te va dezamăgi?
Data viitoare să nu te mai îndrăgostești de oameni. Data viitoare ascultă-mă pe mine.
Toți sunt la fel. Și dacă stai să te gândești, Ion Iliescu e un bătrânel simpatic. Uite azi, se fac 26 de ani de când a plantat panseluțe la Universitate.
Nicușor Dan nu a pus o floare.

Ezoterism, stranii coincidențe, accidente bizare care, totuși, se înșiră pe un fir explicabil dacă descifrezi pasajul x din Cabala. Moartea lui Culianu este înfășurată într-un covor gros de povești cu trimiteri la Gelu Voican, legionari adevărați, legionari contrafăcuți, Securitate, vrăjitorie. Trece aproape o oră din dezbaterea despre asasinatele politice și ne târâm printr-o mlaștină de supoziții, istorii, păreri, nu înaintăm, până și cei doi băieți de la servicii, d-ăia pe care îi strânge costumul și mustața le-a intrat la apă, se ridică și pleacă. Părem o adunătură de șahiști de parc, loviți de amnezie cu mâna în aer, unde mama dracului am vrut să pun tura asta? Când mi-a dispărut regina?
Și atunci, când căscatul umfla piepturile, de pe scaunul din dreapta deschide gura istoricul Mihai Burcea. Tânăr, dinți mari, alură de Freddie Mercury, ochi negri vii, precipitarea omului care are în gât o divizie de tancuri cu motoarele pornite și 4 regimente de fapte care bat pasul pe loc, ordonate dar nerăbdătoare să pornească.
Știe tot, știe și ce nu știe. Vorbește grăbit despre legionari, despre Carol, despre asasinate, ciomăgeli, comuniști. Despre cazul elevului botoșănean care a scris pe pereți lozinci antipartid, care a fost săltat de Securitate și pus să stea nemișcat pe un scaun și să bea cafea o dată, de trei ori, de șase ori, până a făcut o leucemie galopantă și a murit. Despre dizidenta care a murit, căzând convenabil de la balcon în timpul unei percheziții a Miliției.
O fată începe să râdă cu sughițuri, veselia ei absurdă e contagioasă. Se chicotește dar Mihai continuă să povestească despre accidente de vânătoare, de mașină, despre comoții cerebrale bizare care au îndepărtat salvator personaje stânjenitoare pentru puterea vremii.
Ceilalți invitați sunt potopiți de informația care izbucnește în erupții groase din Mihai Burcea.
Cine e băiatul ăsta? întreabă Roxana. E genial.
Da. Este.
S-a oprit în ușă, legând șapte țigări, într-o foame de nicotină iscată de timiditate. Vorbește despre cruzimea lui Antonescu, despre abuzurile lui Carol al II lea, despre inutilitatea superbei Constituții de la `23 băgată la sertar de către putere care a condus dictatorial, instituind o semi-permanentă stare de urgență, despre revolta tipografilor și bătăliile de la Universitate între vânzătorii de ziare și poliție.
În jurul lui stăm cu gura căscată 7 oameni.
De unde a apărut băiatul ăsta?
E cercetător. Trăiește prin biblioteci, bani pe proiecte, azi sunt, mâine nu.
Aș vrea să fac ceva pentru el. Simt bucuria pe care o avea un petrolist la 1870 când pălea cu târnăcopul o vână de negru.
Mă gândesc la Adrian Năstase plimbându-și goliciunea falnică la Bookfest. La Iohannis și pașii lui rânduiți în două volume, la edituri prestigioase care diluează mai strașnic decât Hexi materialele primite de la un celebru istoric, storcând vlaga din el și părăsindu-l la marginea drumului, epuizat și violat.
Iar Mihai Burcea, cu tot creierul lui mare cât o garsonieră dublă, este lăsat în fundul curții, corcoduș cocoșat de fructe, să rodească inutil.
Iar eu zic, haideți să-l culegem. Să strângem fructele de pe jos, măcar să facem o țuică.
Aici aveți înregistrarea dezbaterii. Mihai vorbește după o oră. https://www.privesc.eu/Arhiva/67554/Dezbatere-despre-asasinatele-politice-din-istoria-Romaniei-moderne

Aici aveți câteva din materialele pe care Mihai le-a cățărat pe pagina evenimentului Frontline. https://www.facebook.com/events/1716149188623255/?active_tab=posts

La călduț, fierbinte fuse aseară.
Suntem un popor fricos suferind de sindromul Stockholm.
Preferăm torționarul cunoscut, posibilului salvator necunoscut. Suntem Reek din Game of Thrones, atât de imbecilizați de putoarea cotețului în care am fost închiși încât refuzăm să evadăm când ni se întinde o mână. Miroase a usturoi mâna asta întinsă, are unghiile negre sau prea boante sau, mai rău, arată a mână de matematician, d-aia moale, care nu are bătături de la sapă.
Cretinizați de frică, bătăi, abuzuri, minciuni, ne căutăm salvarea în decolteul păros lăsat la vedere de maieul de bătăuș al torționarului.
Nu ne lăsa pe mâna ăstuia nou, cine știe ce o să ne facă, cine știe la ce perversiuni o să ne supună, bată-ne, omoară-ne, dar nu ne părăsi! hohotim în genunchi strângând gleznele călăului.
În Brașov, în Craiova, în Baia-Mare, în sectorul 3 al Capitalei au câștigat candidați cu grave probleme penale. Dacă ar fi candidat la Constanța, Măzărică ar fi rupt. Nu știu ce l-a oprit.
Codruța Kovesi va primi Legiunea de Onoare din partea ambasadorului francez.
Ei o apreciază, noi aruncăm găleți de urină pe munculița ei și a DNA-ului.
Noi vrem să fim conduși de penali, și ce dacă dragă a luat mită, și-a băgat neamurile în administrație, ce contează că sunt tâlhari, că sunt mafioți, că nu există nicio urmă de moralitate?
Uite, au făcut și lucruri bune, panseluțe, ronduri, nu au furat chiar tot. Puteau să ne omoare, puteau. Dar ei ne țin în viață, ne aruncă plini de generozitate și niște mâzgâț în trocuță.
Țară paralizată de panică și paranoia, cu fracturi în 6 locuri la coloana vertebrală și nasu-n colb. Pe grumaz ne apasă bocancul noii nomenclaturi de penali și noi gemem mulțumiți.
Credem că este masaj.
Uitându-mă la milionul de oameni ieșiți în 92 la venirea Regelui Mihai, în 96 pentru Constantinescu, constat că suntem din ce în ce mai proști, mai nesimțiți, mai orbi. Ion Iliescu a câștigat.
Noi am fost învinși.
La revedere România.
PS. Nicușor a vorbit azi de atacarea alegerilor în două tururi. Când Liviu Avram a făcut asta, niciunul din candidați nu a mișcat un deget.
PS1. http://penali.ro

La cald:
-ce a însemnat anul 2000 pentru PNȚCD este 2016 pentru PNL. Adică anul decesului. După mine partidul se va sparge între ALDE, PSD, PMP și USB.
-este o imbecilitate să spui că dreapta a pierdut Capitala. Oprescu a fost dreapta? Lis, Halaicu, Băsescu au fost dreapta?
-franțuzoaica lui Nicușor a câștigat sectoru. Semn că suntem un popor care, ca în 1866, are nevoie de importuri, pentru că, în ciuda pumnilor loviți în pieptul de aramă, noi știm că ai noștri nu sunt de încredere, sunt palavragii și neisprăviți.
-principalii vinovați pentru dezastrul de la Kosice din PNL sunt parlamentul care a modificat legea alegerilor locale (fixand un singur tur) în mai 2015 și tataia Iohannis care a promulgat-o într-o pauză de shopping pe axa Obor-Miami-Milano.
-ideologia, așa cum spunea doamna Pippidi acum o lună juma la o dezbatere Frontline, nu mai are nici cea mai mică importanță. E un aparat VCR lăsat să strângă praf într-un colț.
-PSD va lua aproape toată țara și asta înseamnă că parlamentarele vor fi controlate de PSD, de gașca monumentală de penali pe care a crescut-o la sân.
-atenție mare mâine la încercarea de răsturnare a guvernului Cioloș. Cu ochii după strassurile lu Firea, pierdem una din puținele instituții care, după dezastrul guvernării Ponta și grozăvia Colectiv, a reușit să cârpească sacoul sfâșiat al țărișoarei.
-atenție Nicușor! Cu Firea noi ne-am luat-o-n barbă, tu trebuie să ai grijă să nu ți-o iei în cap.

PS. Ieri, la Brașov, am luat parte la cel mai mic protest din lume, vorba lui frate-miu. Ar trebui să îl înregistrăm în Guiness Book. Am fost așa: 2 organizatori, 2 bucureșteni, 2 candidați la primărie, unul la cea a Codlei, unul pentru Brașov. 4 fotografi, 2 jandarmi și 2 polițiști în civil care ne-au filmat. Deși am protestat împotriva tupeului candidaților arestați, închiși, condamnați, cu dosare penale definitive sau găsiți vinovați în primă instanță, din tsunamiul de 8000 de oameni care defilau pe Republicii nu s-au oprit decât 3 să vadă care e treaba: 2 abțiguiți și o doamnă elegantă care ne-a aplaudat.
Durerea lor în cur m-a durut pe mine. Poate sunt empatică. Sau proastă. Nu am înțeles că dacă vreau o țară ca afară, ar trebui să mă duc afară să o fac.

George e jumate grec, jumate catalan și pe de-antregul muzician. Face naveta Barcelona-Atena, între apartamente închiriate și vieți trăite pe colțuri de masă și scene de lemn, cu scaune întoarse și puse pe tăblii atunci când se sparge noaptea și cântă cocoșii.
-Ce preferi? Atena sau Barcelona?
Răspunsul izbucnește din George ca un sughiț: Barcelona.
-De ce?
Sunt surprinsă pentru că Exarchia este un cartier mai viu decât o cultură de bacterii privită sub lupă, cu vegetație crescând peste ruine acoperite de graffiti și cârciumi trântite peste vegetație, într-un whopper zemos. De ce alegi fără să clipești Barcelona?
-Pentru Ada Colau.

Haț. Cine e Ada Colau?
Primăreasa Barcelonei. George o adoră pentru că e în stradă, se bate cu poliția care vine să scoată datornicul la bănci din casă, ca terrierii vulpile din vizuină. Ada Colau, o femeie cu zâmbet deschis ca o ușă de cofetărie, cu ochi vii și sprâncene azvârlite spre frunte, în acolade svelte, se bate cu poliția pentru cetățean. Pichetează, protestează, se duce în instanță. “Noi nu avem aici, în Atena, pe cineva ca ea.” zice jumătatea grecească a lui George.

Noi am avea. Un matematician tânăr, autist, incapabil să păstreze relațiile, cu un simț desculț al umorului. Un om pentru care am încercat să lucrez la începutul campaniei sale electorale până să fie definită echipa lui finală de campanie care avea un alt program pentru el.
Am scris atunci niște materiale pentru Nicușor. Ce nume, săracul, un diminutiv care te poate îngropa atunci când vrei să devii liderul unui popor care apreciază ceafa de porc și obrazul gros. Le-am recitit acum și mi-am spus că poate Nicușor ar putea candida cu succes în Atena sau Barcelona, în locuri unde oamenii pun mai mult preț pe fapte, nu bârfe sordide și măsurători de mădulare. Uite ce am scris atunci:

Sunt Nicușor Dan și sunt matematician.

Am fost educat să cred în logică, rațiune și că 2+2 fac 4.
Acum 10 ani am înființat Salvați Bucureștiul. În lupta mea de a salva moștenirea arhitectonică a orașului am constatat că matematica este o materie umanistă. Că 2 case salvate aici plus alte două colea nu sunt doar 4 clădiri ci sute de suflete, istorii, destine.
Sună patetic ca și ideea că “Bucureștiul poate să renască”.
Patetic, ca mine, de unul singur pornit să schimb lumea.
Ce șanse am, eu singur împotriva lor? vă veți întreba dar întrebarea este greșită din punct de vedere matematic. Întrebarea este:
Ce șanse au ei împotriva voastră?
Căci ei nu se luptă cu mine, un nimeni, un matematician autist și nepricopsit.
Ei se luptă cu voi.
Voi cei care stați o oră în trafic, care vă bateți pe locuri de parcare și dârdâiți iernile în case. Voi cei peste care, la primul cutremur vor cădea blocuri, umiliți la ghișeuri și furați. Voi cei care nu mai aveți unde să vă scoateți copiii în parc și nu aveți loc de mașini pe trotuare.
Voi ăștia care până acum ați înghițit toate astea.
Deșteptarea.
E timpul să vă indignați.
Eu nu sunt singur împotriva lor. Vă am pe voi toți cu mine. E timpul să le luăm puterea.

Bucureștiul este un oraș cu un destin nefericit, trecut prin demența demolatoare a lui Ceaușescu, rupt de indiferența criminală a administrațiilor ticăloase care au urmat.
Mă uit la el ca la victima unei torturi îndelungi, de 70 de ani, cu coastele rupte, cu capul spart, cu genunchii sfărâmați, cu pielea mâncată. Un oraș mai mult mort decât viu.
Cand ai de-a face cu un astfel de caz, nu mai e loc de jumătăți de măsură.
Nu ajunge să coși bube, să pui prișnițe, să dai cu spirt și cu fard pe deasupra, să nu se vadă.
Bucureștiul are organele vitale nefuncționale, sistemul circulator blocat.
Ai zice că orașul are nevoie de un medic. Dar a avut unul și uite unde am ajuns.
Bucureștiul are nevoie de o nouă inimă, de un nou ficat, de noi rinichi și plămâni și de noi artere și sânge. Suntem pregătiți, eu și colegii mei de la Uniunea Salvați Bucureștiul, să le donăm.
Dar pentru asta, trebuie ca vechile organe să fie înlocuite.
Integral.
Până la capăt.
Nicușor Dan
Fără jumătăți de măsură.

Duminică, 5 iunie, avem șansa să alegem o Ada Colau. Un om imperfect, lipsit de carismă, a cărui echipă de campanie a făcut un cântec infect de care râde tot feisbucul. Dă-l dracu de cântec. Nicușor Dan, cu numele lui mărunt, cu pălăriile lui ridicole, cu finanțatorii lui cu conturi în Panama și vorbe stâlcite în gură, este singurul candidat viabil pentru că este singurul candidat curat. Încă. Da, încă.
Hai să învățăm să ne lăsăm la ușa presupunerile, prorocirile, o să vezi și tu că ăsta o să fure de-o să rupă, că toți sunt la fel. Hai să îi acordăm prezumția de nevinovăție și să facem acest experiment inedit de a renunța la tutela unei găști de hoți, pe care o votăm pe principiu că ăștia nu o să mai fure pentru că și-au făcut plinul.
PSD, PNL sunt infinite în lăcomia lor și ciordeala lipsită de discreție e în ADN-ul lor.
Bucureștiul are în Nicușor o șansă epocală de a da un gol de la 11 metri în plasa vechilor partide politice. Niciun alt mare oraș din țară nu are acest noroc.
Ada Colau e Messiul politicii barceloneze. Nicușor e Hagi. Bag-o-n ațe Nicușor.

“Angajaţii din sistemul sanitar sunt acuzaţi că falsificau semnăturile pacienţilor şi, în unele situaţii, chiar şi rezultatele analizelor acestora. În cele mai grave dintre cazurile anchetate de procurori, pacienţii primeau medicamente pentru afecţiuni de care nu sufereau, iar starea lor de sănătate s-a agravat. Pentru un astfel de studiu, medicii primeau chiar şi 120.000 de euro. Testele ar fi fost făcute pe aproximativ 250 de pacienți internați la psihiatrie, unii dintre ei fără discernământ.”

Arhipelagul Gulag.
Merg cu taxiul și șoferul spune că o să ne ia dracul, suntem niște cretini pe care trebuie să îi ia dracul pentru că merităm.
De proști ce suntem, bodogăne în timp ce înfige mâna în claxon, enervat de lentoarea unei șoferițe care a luat curba prea încet.
-Mișcă-te dracului mai repede, dacă tot te-ai băgat. Vaco! strigă.
Apoi cere generozitate și comunitate, se plânge că nu există una. Uite, în Pipera și în Ghencea sunt străzi atât de înguste încât ar trebui să dai cu spatele dacă vine unul din față. Nicio șansă să intre pompierii. Dacă parchează unul, ești mâncat.
-Cretinii, trebuiau să cedeze câte o juma de metru din curte, dar niciunul nu a vrut și d-aia acum nu se poate circula.

Pitit sub colbul gros al turbării iraționale declanșate de trafic, căldură, SUV-uri conduse de golani și claxoane, taximetristul ascunde o sete de dreptate, o nevoie de urbanism normal, de comunitate firească.
Cine să îi dea o cănuță de apă?
Cine să ne dea două palme, să ne revenim, să nu mai gândim în termeni meschini de trib, clan, familion care acumulează juma de metru de grădină aici, 3000 de euro de colo hrănind bolnavi mental cu pastile care le fac rău, mâncând din turta civilizației noastre?

Dana stă în Canada, de vreo 10 ani. Poate 15. Mi-a promis că ne vedem dar mi-a scris că nu a rezistat 1 lună în România așa cum și-a propus, și a fugit după 2 săptămâni. De ce?
-Nu-mi place cine sunt în România.

Nici taximetristului nu îi place cine e aici. Nici mie nu îmi place de mine pe bancheta din spate a mașinii lui. Nici vacii care nu s-a mișcat mai repede nu îi place de ea, așa vacă, nătângă, înjurată de un șofer nervos.
Striviți de foamea de bani a clanurilor, suntem secătuiți de umanitate, ca o salată turtită și înegrită în strânsoare.

Arhipelagul Gulag. Suntem cu toții victimele marelui experiment în care Ei au luat bani și noi ne-am pierdut mințile.