Archive

Monthly Archives: June 2016

Vineri, după Brexit, taică-miu și maică-mea s-au certat cumplit pentru că taică-meu vorbea cu mine la telefon și maică-mea îl bâzâia la cap, în ailaltă ureche, îl amețise de tot și el nu înțelegea nimic, costa și telefonul și nu ajungea la niciun rezultat, nu putea să descâlcească defel misterul biletelor de bus către aeroport, cine a greșit, de ce are biletele de dus și nu de întors?
Ai printat greșit, îmi tot repeta, și maică-mea îi bolborosea ceva în cealaltă ureche, niște indicații prețioase probabil. Așa că, la 43 de secunde după începutul conversației, taică-miu i-a tăiat maioneza vorbelor cu un: dar taci odată futu-i paștele mamii ei de treabă că nu aud nimic iar maică-mea, jignită, și-a luat tălpășița undeva spre Hyde Park Corner și acum ce te faci, du-te după ea, că pleacă de nebună și nu mai știe să ajungă acasă.
Cum să vă certați dintr-un căcat?, l-am întrebat și apoi l-am lăsat să se ducă să panseze orgoliul maică-mii. Dar nu am mai putut să îmi scot din cap mărunțenia asta a vieții. În Siria mor oamenii, cu miile mor, pe Mediterana plutesc bărci pline cu mii de refugiați care riscă tot ca să ajungă pe un continent unde xenofobia sufocă vegetația emoțională tradițională. Acum avem Brexit, cu niște milioane de oameni cărora le era bine dar care au hotărât că vor, în numele democrației, să le fie rău și lira s-a dus în cap și bursele sunt praf. Mă gândesc că trăim într-un mecanism Rube Goldberg, primim un șut în fund, apoi un ciocan în tâmplă, iar după curge peste noi un butoi de smoală, imediat urmat de golirea unui sac plin de puf de gâscă. Apleacă-te, îngenuchează, aruncă-te pe burtă, târăște-te pe coate. Testele nu se mai termină dar unii oameni, ca părinții mei, nu simt nimic, trăind autist în lumea tragediilor mediocre: vecinul care își sparge peretele de la debara, vecina care scutură fața de masă plină de firmituri la mine pe balcon și-mi murdărește rufele și acum asta, biletul de autobus care a fost printat greșit.
Mă gândesc cu invidie la generația lor, născută după război, cu cincinale desenate clar, cu structuri precise, partid, mare adunare, CAER, terțe piețe, trei schimburi la serviciu și două programe la TV. Cu venit acasă la 3, cu serviciu pentru toată lumea, grădiniță, școală și nicio presiune să keep up with the Joneses. Uniformitate și conformitate. Fără unguri, homosexuali și criminali. O societate cu relieful unui fund de acvariu.
Fără stres.
Crizele au apărut târziu, în ultimii 7-8 ani de comunism, și i-au transformat din urși de circ, bine hrăniți și cu program de voie, în urși de circ fomiști, care făceau coada la Micșunica sau la Complexul Mare, la Ardealu sau la Universal ca să cumpere mâncare, să ne hrănească pe noi, loazele care acum le scot pe ochi că nu se implică în nimic, că se uită la universul care se svârcolește cu pântecăraie și nu se opresc să-i dea un triferment sau un pahar cu apă.
-Acum e rândul vostru să schimbați ceva, noi suntem bătrâni, așa spune generația lor.
-Dar totuși, când spuneți acum e rândul nostru se presupune că a fost și rândul vostru cândva. Voi ce ați făcut?
-Am avut grijă de voi, am suferit ca voi să nu suferiți, am îndurat regimul, căci ne era frică să nu pățim ceva și voi să creșteți fără părinți.
Dublă impunere, așa se cheamă în contabilitate. Plătim pentru trecut și pentru prezent, pentru o copilărie lângă părinți lași, pentru un prezent al propriei lașități.
Plătim. Când nu mai avem din ce, spargem pușculița lu ăla micu și după începem să vindem din casă. Apoi ne punem la colțul străzii și dăm în cap primului venit.

Țțțțțțțțțțțțrrrrrrrrrrrrrrrr.
-Alo! Hai că am liniștit-o! Cum e vremea? Ai udat florile?
Eternal sunshine of a spotless mind.
Sute de mii de oameni mor în conflicte armate, lira se prăbușește, Soros prevestește sfârșitul Europei, scoțienii vor înăuntru, englezii vor afară, rușii vor peste. Atâta timp cât am unt, pâine și salam de Sibiu, nici în cur nu mă doare.

Am locuit în 1999 o lună jumate la Bruxelles. Eram corespondentul ziarului X pe lângă NATO și UE, serveam sub un moș libidinos care mi-a explicat că meseria de jurnalist vine la pachet cu o generoasă oferire a decolteului spre pipăire unui număr de funcționari europeni. Cu țâța-n mână, mi-a povestit mentorul meu care și acum scrie la un ziar de circulație națională, altfel dă drumul la informații consilierul de la Bruxelles.
E singur în capitala Europei funcționarul, se jertfește pentru Uniune, pe jde mii de franci belgieni pe lună. Îndură vremea asta odioasă sărmanu funcționar european, mâncând la cantină file de somon cu sos de muștar și pătrunjel.
Aveam 25 de ani, fumam 3 pachete de țigări pe zi și beam o lădița de Chimay pe seară. În Grande Place, la ora 4 după-masă, pe lumină care va să zică, magrebieni îți lansau invitații să le-o sugi. Se simțeau și ei singuri, în această capitală a Europei unde dragostea nu există.
După Delhi, Bruxelles mi s-a părut cel mai sinistru loc de pe planetă.
Mai rău decât Stone Town, mai rău decât Jakarta, mai rău decât Cartagena sau Bogota. Capitala Europei, birocrați cu serviete și ficatu umflat, singuri în apartamentele lor cu chirie, neiubiți, mâncând cartofi prăjiți și bând bere de 12 grade.
Am rezistat o lună jumate. Mi-am ținut decolteul închis și țapul bătrân m-a trimis, dezamăgit, acasă. Am răsuflat ușurată și m-am grăbit spre România mea, țară nemembră EU, cu un președinte cu mâini moi și transpirate și un premier cu mustață de kurd și puține idei.
Nu m-am mai întors la Bruxelles decât 7 ani mai târziu, am stat 3 ore, în drum spre un festival rock. Nu m-aș mai întoarce pentru nimic în lume.
Spiritul european proiectat dinspre Bruxelles are miros de prăjeală, kebab și pișat de bețiv care a stropit temeinic un colț de bloc. Și nu am cum să nu mă gândesc că, dacă ar fi pus capitala Europei la Hamburg sau la Milano, la Sevilla, Roma sau chiar la Atena, englezii nu ar fi zis că vor afară din UE.

Vântul fierbinte pocnește cu pumni transpirați în ferestre.
-Uite cheia, vino poimâine și udă florile, jumătate de cană la mușcate, colțunașii înghit o cană întreagă, la cactuși pui doar câteva picături.
Ai mei pleacă la Londra, sunt stresați. Dacă nu au în cameră televizor? Cum e cu micul dejun? Și-au luat câteva conserve de pate, o rudă de salam de Sibiu și o caserolă cu brânză cu mucegai. Taică-miu e mai calm. Are 150 de minute gratuit pe care le poate vorbi în Uniunea Europeană.
-Ai două zile să le consumi. Ăștia ies pe 23 din Uniunea Europeană. Spune-le așa: pliz, don`t leave EU yet. Wait till I spend my 150 minutes. I can talk about football. Or, better, I can talk about another referendum, the Romanian referendum.

Chiar așa. Referendumul ăsta de la englezoi e tot unul consultativ?
Probabil. Asta înseamnă că, dacă poporul s-a săturat de mirosul de usturoi, cârnați și bere venit de pe continent și vrea să ia o gură de aer, de fapt nu se întâmplă absolut nimic?
Cam ca la noi?
Să ne amintim. 22 noiembrie 2009. 77,78% din cei care au votat la referendum au cerut reducerea numărului parlamentarilor la 300.

Zice wiki: “Întrucât conform Constituției României, poporul își exercită suveranitatea atât prin reprezentanții aleși în Parlament, cât și direct, prin referendum, Parlamentul este obligat să acționeze în sensul dat de rezultatul înregistrat. Pentru trecerea la Parlament unicameral este necesară modificarea Constituției, procedură care se validează printr-un alt referendum. Reducerea numărului de parlamentari se face prin lege organică, inițiată și adoptată în Parlament și promulgată de șeful statului. Ca răspuns la apelul la referendum făcut de președintele Traian Băsescu, Partidul Național Liberal a introdus în 2009 un proiect de lege care ar fi redus numărul de parlamentari la un total de 316 de reprezentanți – 99 de senatori și 217 de deputați. Proiectul a rămas fără efect. După referendum, de la 471, numărul de parlamentari români, nelimitat prin vreo lege, a continuat să crească prin efectele redistribuirii de scaune parlamentare de la alegeri.
Singurul referendum național ținut de atunci în România a fost referendumul din 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, dar acel referendum a fost invalidat juridic pentru lipsă de cvorum. Nici un alt referendum pentru optimizarea legislației nu s-a mai ținut sau propus în România de la acesta din 2009. În noiembrie 2015, numărul de parlamentari ajunsese la 588.”

Care va să zică, referendumul e o caterincă. Poporul este o domniță înghesuită într-o debara umedă de către politicianul șofer de tir, poporul zice “nu” dar șoferul știe că “nu” e “da”. Așa că, în loc să-i scoată mâna din chiloți,  politicianul mai îndeasă înăuntru un parizer și trei cârnăciori de bere.

 

Parlamentul trebuie să modifice Constituția, apoi să mai organizeze un referendum. Au trecut deja 7 ani, poate peste alți 10, când Băsescu o să vină iar la putere, o să avem o Constituție modificată și parlament unicameral.
La fel trebuie că e și în Anglia.
Taică-miu poate să stea liniștit.
Are 150 de minute gratis în Uniunea Europeană pe care le poate consuma în călătoria din Londra. Sau le poate păstra pentru următoarea excursie în Anglia din 2023.
Marea Britanie nu pleacă nicăieri căci Brexit nu există.
E țiganu cu sacul căruia părinții te speriau că te dau când nu le făceai pe plac.
E Keyser Soze.
“The greatest trick the Devil ever pulled was convincing the world he didn’t exist.”
Pace.

Încerc de trei zile să ajung să scriu pe blog dar nu reușesc. Vreau să vă spun niște chestioare haioase despre Roșia Montană, dar mai bine o las pe mâine. Îmi zic să scriu despre întâlnirea cu fanele Americii dezgolite care vor să ia ayahuasca și și-au aranjat ședințe cu un șaman importat. La Breaza. Ayahuasca la Breaza. Mă hotărăsc în ultimul moment să scriu despre asta săptămâna viitoare.
Voi scrie despre Iohannis, bulgarii și flota de la Marea Neagră. Asta voi scrie. Dar povestea va fi servită cu mantinela.
Căci ea începe în Balgarevo, un sat puchinos de lângă Kavarna. Acasă la Krasimir. Tricou cu Iron Maiden, 40 de ani, blugi cu talie înaltă, Krasimir e starul local după ce a apărut la toate televiziunile bulgărești din zonă ca lider al rezistenței balgarevene.
Satul e de găgăuzi. Adică un neam turcic. Înțeleg turcă, dar vorbesc o limbă arhaică pe care ar fi înțeles-o perfect emirii de la curtea lui Mahmud al II-lea.
Sunt 1375 de oameni în sat și cu toții au ieșit în stradă să lupte împotriva mafiei din Kavarna.
-Fugi domle de aici, a ieșit tot satul în stradă?
Krasimir clipește uimit de uimirea mea.
Normal. Găgăuzii sunt uniți. În 1878 au ridicat o baricadă mare și au tras în turci dar și în rușii veniți să îi elibereze. R-ați ai dracului cu toții!
Povestea asta o știe tot satul dar nu o înveți la școală.
Acum, găgăuzii s-au trezit cu drumurile către cele două plaje ale satului blocate cu cataroaie aduse de câteva camioane de la Kavarna. Cel mai mare mafiot din oraș, unul de a făcut trafic de mașini furate și apoi a ciordit aur, a intrat în politică și o finanțează pe primărița hrăpăreață. Ea i-a concesionat plajele orașului, el a strâns șlapii, peturile, sârmele și hoiturile de pisici, a trântit iute un bar și un restaurant și a așteptat să vină turiștii. Dar turiștii mergeau la plajele din Balgarevo.
Ce ne facem fetelor?
Închidem plajele găgăuzilor.
Dar găgăuzii sunt dați dracu, v-am spus doar că au tras în 1878 și în turci și în ruși. Au mutat cataroaiele, au ieșit în stradă puși pe bătaie și primărița a băgat rapid în marșarier.
Acum ați mai trage în ruși?
Nu. Rușii sunt șmecheri. Putin e singurul care poate să facă față Statelor Unite care sunt sursa răului. ISIS, Irak, Siria, al-Qaeda, Afganistan, Pakistan, Boko Haram, toate sunt bube scărpinate de degetele murdare ale americanilor, bube care au copt și ne-au dat septicemie globală. Să vină Putin să taie piciorul, să-l zvârle pe foc, să oprească infecția.
Rușii sunt singurii chirurgi care știu să amputeze curat.
Iohannis își plimbă solemn vocabularul lățit pe ecranul televizorului. Vorbește despre studiul limbii române ca limbă maternă. Apoi spune ceva despre flota NATO în Marea Neagră. Premierul Borisov zice că bulgarii sunt pașnici și refuză.
Nu vrea probleme cu Putin.
Cine ar vrea probleme cu Putin?
Iohannis nu a mers la deschiderea oficială de la Deveselu. Măi Borisov, crezi că eu vreau probleme cu Putin?
Din radioul de pe etajeră curge Smoooooke on the waaaater, fire in the sky.
Krasimir ține ritmul cu piciorul. Americanii au dat nas mafiei, UE a distrus economia, noroc cu turiștii ruși care vin la el, la Balgarevo și stau câte o lună. Ele, cu copiii. Ei vin câteva zile, beau o leacă, mâncă un mișmaș și pleacă acasă după ce se bat cu ucrainienii care vin la Balgarevo, beau o răchie, mâncă un cevapcic și apoi sunt puși pe harță.
Nu o să fie nicio flotă NATO în Marea Neagră. Bulgarii sunt pașnici iar Iohannis are șiretenia unei oi țurcane. Pleacă domle la tine acasă și lasă-ne-n pace cu limba română și propunerile tale otrăvite.
-Străbunicu a fost omorât de români, când ați avut voi cadrilateru. Și ați umplut și Kaliakra cu foci, le-a primit cadou regina voastră de la cineva. Animale mari, masive, pescarii se băteau cu ele pe pește. Noroc că au dispărut prin anii `70, atunci când se pescuia cu dinamită. Atunci cred că am văzut ultima focă.
Apropo, știai că Smoke on the Water a fost compus la festivalul de jazz de la Montreux, când la concertul lui Zappa a luat foc casinoul în care cântau și fumul s-a întins peste lacul Geneva?
Da. Dar asta este o altă povestire.

Prietena mea l-a votat în silă pe Nicușor. Știe că e un găinar, știe că cere șpagă de la dezvoltatori imobiliari, “dacă nu vrei să mă leg cu lanțuri de casă și să fac circ, mai bine marcă banul”, a auzit de la niște voluntari care au lucrat pentru campania lui în 2012 că sediul era jegos, cum să vrei să fii ales edil și să fii împuțit?
Eu am fost la toaletă la Salvați Bucureștiul, era curat, îi spun.
Poate și-a luat femeie de serviciu dar acum 4 ani era mizerabil, insistă ea.
O întreb de oamenii de afaceri care au fost șantajați, întreb de ce nu i-au făcut plângere penală lui Nicușor, îmi exprim părerea că poate și aceste iluzorii victime ale ticăloșiei candidatului cu sediul murdărel nu învârt biznisuri curate și d-aia nu au mers la mama DNA să ceară să îi apere.
Prietena mea nu crede, spune că prima impresie contează, că totuși l-a votat chiar dacă e un pitic puchinos. Eu ridic tonul, mă enervez, îmi joacă venele pe gât.
Ca de fiecare dată, ajungem să ne ciomăgim pentru Rațiu sau Regele Mihai, pentru Constantinescu sau Băsescu, pentru Nicușor sau Iohannis. Oamenii ăștia cu zâmbetele lor pătrate și mâinile umede, cu părul lor rar sau des, cu amantlâcurile lor oxigenate și mariajele cu genunchii pe afară, cu gesturi smucite și ticuri verbale obosite, oamenii ăștia imperfecți intră în viața noastră, se pun la noi la masă, își bagă mâinile în castronul cu salată de castraveți, lasă păr pe săpun.
Feher, tu ai lăsat robinetul deschis?
Nu dragă, Nicușor Dan, el a fost ultimul la baie.
Un împuțit, uite nu a șters toaleta, are perie de budă și nu a curățat. Ți-am zis că e un împuțit.
Raționamentul e simplu: Politica e curvă. Toți politicienii sunt ticăloși.
Doar naivii mai cred că vreunul din ei e curat. Doar pentru naivi există speranță. Cei care nu au speranțe, nu suferă. Iar prietenii nu vor să suferi chiar dacă ești naiv, ca să nu zic prost de naiv. Ești prietenul lor.
În câțiva ani, stickerul “ți-am zis eu” îți va fi lipit pe frunte, pe frigider, pe oglinda din baie, pe periuța de dinți.
Ți-am zis eu că este un jegos? Ți-am zis eu că e șpăgar? Ți-am zis eu că e găinar? Ți-am zis eu că te va dezamăgi?
Data viitoare să nu te mai îndrăgostești de oameni. Data viitoare ascultă-mă pe mine.
Toți sunt la fel. Și dacă stai să te gândești, Ion Iliescu e un bătrânel simpatic. Uite azi, se fac 26 de ani de când a plantat panseluțe la Universitate.
Nicușor Dan nu a pus o floare.

 

Ezoterism, stranii coincidențe, accidente bizare care, totuși, se înșiră pe un fir explicabil dacă descifrezi pasajul x din Cabala. Moartea lui Culianu este înfășurată într-un covor gros de povești cu trimiteri la Gelu Voican, legionari adevărați, legionari contrafăcuți, Securitate, vrăjitorie. Trece aproape o oră din dezbaterea despre asasinatele politice și ne târâm printr-o mlaștină de supoziții, istorii, păreri, nu înaintăm, până și cei doi băieți de la servicii, d-ăia pe care îi strânge costumul și mustața le-a intrat la apă, se ridică și pleacă. Părem o adunătură de șahiști de parc, loviți de amnezie cu mâna în aer, unde mama dracului am vrut să pun tura asta? Când mi-a dispărut regina?
Și atunci, când căscatul umfla piepturile, de pe scaunul din dreapta deschide gura istoricul Mihai Burcea. Tânăr, dinți mari, alură de Freddie Mercury, ochi negri vii, precipitarea omului care are în gât o divizie de tancuri cu motoarele pornite și 4 regimente de fapte care bat pasul pe loc, ordonate dar nerăbdătoare să pornească.
Știe tot, știe și ce nu știe. Vorbește grăbit despre legionari, despre Carol, despre asasinate, ciomăgeli, comuniști. Despre cazul elevului botoșănean care a scris pe pereți lozinci antipartid, care a fost săltat de Securitate și pus să stea nemișcat pe un scaun și să bea cafea o dată, de trei ori, de șase ori, până a făcut o leucemie galopantă și a murit. Despre dizidenta care a murit, căzând convenabil de la balcon în timpul unei percheziții a Miliției.
O fată începe să râdă cu sughițuri, veselia ei absurdă e contagioasă. Se chicotește dar Mihai continuă să povestească despre accidente de vânătoare, de mașină, despre comoții cerebrale bizare care au îndepărtat salvator personaje stânjenitoare pentru puterea vremii.
Ceilalți invitați sunt potopiți de informația care izbucnește în erupții groase din Mihai Burcea.
Cine e băiatul ăsta? întreabă Roxana. E genial.
Da. Este.
S-a oprit în ușă, legând șapte țigări, într-o foame de nicotină iscată de timiditate. Vorbește despre cruzimea lui Antonescu, despre abuzurile lui Carol al II lea, despre inutilitatea superbei Constituții de la `23 băgată la sertar de către putere care a condus dictatorial, instituind o semi-permanentă stare de urgență, despre revolta tipografilor și bătăliile de la Universitate între vânzătorii de ziare și poliție.
În jurul lui stăm cu gura căscată 7 oameni.
De unde a apărut băiatul ăsta?
E cercetător. Trăiește prin biblioteci, bani pe proiecte, azi sunt, mâine nu.
Aș vrea să fac ceva pentru el. Simt bucuria pe care o avea un petrolist la 1870 când pălea cu târnăcopul o vână de negru.
Mă gândesc la Adrian Năstase plimbându-și goliciunea falnică la Bookfest. La Iohannis și pașii lui rânduiți în două volume, la edituri prestigioase care diluează mai strașnic decât Hexi materialele primite de la un celebru istoric, storcând vlaga din el și părăsindu-l la marginea drumului, epuizat și violat.
Iar Mihai Burcea, cu tot creierul lui mare cât o garsonieră dublă, este lăsat în fundul curții, corcoduș cocoșat de fructe, să rodească inutil.
Iar eu zic, haideți să-l culegem. Să strângem fructele de pe jos, măcar să facem o țuică.
Aici aveți înregistrarea dezbaterii. Mihai vorbește după o oră. https://www.privesc.eu/Arhiva/67554/Dezbatere-despre-asasinatele-politice-din-istoria-Romaniei-moderne

Aici aveți câteva din materialele pe care Mihai le-a cățărat pe pagina evenimentului Frontline. https://www.facebook.com/events/1716149188623255/?active_tab=posts

 

La călduț, fierbinte fuse aseară.
Suntem un popor fricos suferind de sindromul Stockholm.
Preferăm torționarul cunoscut, posibilului salvator necunoscut. Suntem Reek din Game of Thrones, atât de imbecilizați de putoarea cotețului în care am fost închiși încât refuzăm să evadăm când ni se întinde o mână. Miroase a usturoi mâna asta întinsă, are unghiile negre sau prea boante sau, mai rău, arată a mână de matematician, d-aia moale, care nu are bătături de la sapă.
Cretinizați de frică, bătăi, abuzuri, minciuni, ne căutăm salvarea în decolteul păros lăsat la vedere de maieul de bătăuș al torționarului.
Nu ne lăsa pe mâna ăstuia nou, cine știe ce o să ne facă, cine știe la ce perversiuni o să ne supună, bată-ne, omoară-ne, dar nu ne părăsi! hohotim în genunchi strângând gleznele călăului.
În Brașov, în Craiova, în Baia-Mare, în sectorul 3 al Capitalei au câștigat candidați cu grave probleme penale. Dacă ar fi candidat la Constanța, Măzărică ar fi rupt. Nu știu ce l-a oprit.
Codruța Kovesi va primi Legiunea de Onoare din partea ambasadorului francez.
Ei o apreciază, noi aruncăm găleți de urină pe munculița ei și a DNA-ului.
Noi vrem să fim conduși de penali, și ce dacă dragă a luat mită, și-a băgat neamurile în administrație, ce contează că sunt tâlhari, că sunt mafioți, că nu există nicio urmă de moralitate?
Uite, au făcut și lucruri bune, panseluțe, ronduri, nu au furat chiar tot. Puteau să ne omoare, puteau. Dar ei ne țin în viață, ne aruncă plini de generozitate și niște mâzgâț în trocuță.
Țară paralizată de panică și paranoia, cu fracturi în 6 locuri la coloana vertebrală și nasu-n colb. Pe grumaz ne apasă bocancul noii nomenclaturi de penali și noi gemem mulțumiți.
Credem că este masaj.
Uitându-mă la milionul de oameni ieșiți în 92 la venirea Regelui Mihai, în 96 pentru Constantinescu, constat că suntem din ce în ce mai proști, mai nesimțiți, mai orbi. Ion Iliescu a câștigat.
Noi am fost învinși.
La revedere România.
PS. Nicușor a vorbit azi de atacarea alegerilor în două tururi. Când Liviu Avram a făcut asta, niciunul din candidați nu a mișcat un deget.
PS1. http://penali.ro