Acum niste luni de zile am fost invitatā sā scriu un text pentru o carte care se cheamā “Cum e sā fii fatā”. Cum sunt grafomanā si complexatā, deci usor de flatat, m-am simtit magulitā de cererea Dianei asa cā am zis îndatā da. Am predat textul si mi-am vāzut de ale mele pânā când am fost chematã la lansare. Am întârziat, am ajuns transpirată, cu părul vraiște, vă rog să mă scuzați. Diana mi-a prezentat fetele, ea e Miruna, ea e Adriana, ea Ioana. Ea e Dana. O femeie în roz, zi de unde te știu, de unde îi știu domle figura? Păi e Dana Săvuică. S-a așezat la masă lângă mine, avea niște pungi în față cu bijuterii de la Meli Melo, am crezut că e sponsor.
Și apoi, cum bineînțeles că eu trebuia să plec în altă parte, am vorbit eu prima și am zis că e nasol să fii fată într-o țară machistă, unde femeile sunt plătite prost, unde există oameni și femei, unde femeile e curve și nebune dacă umblă cu bărbați mai tineri, unde femeile sunt cumințite cu bătaia pentru vina de a deschide gura în fața bărbatului și Dana Săvuică nu prea era de acord cu mine, se foia pe scaun și țâțâia așa, cum s-ar spune, exagerezi dragă. Și apoi am fost întrebată dacă eu cred că o să avem vreodată președinte femeie și, ca proasta, în prima fază am zis că nu, că nu suntem pregătiți dar apoi mi-am adus aminte de sondajele care o dau pe madam Firea câștigătoare a prezidențialelor din 2019. Și am zis trist și s-a râs. Și Dana Săvuica a spus atunci: dar să ne bucurăm că avem în fruntea orașului o primăriță, e o victorie a femeilor. Și nimeni nu a mai râs, de fapt am cam înghețat așa cu toții și eu m-am simțit stânjenită că am adus, ca o pisică, un șobolan mort și l-am așezat pe covor atunci când Dana Săvuică a spus: văd că nimeni nu aplaudă, hai să lăsăm politica.
Și apoi s-a ridicat în picioarele ei lungi de sub rochia roz, a băgat o voinicească până în mijlocul terasei și a povestit cum e cu  …dar cine o asculta căci eu mă uitam numai la mâinile mele cu care aș fi vrut să sap o groapă și să mă bag în ea, să stau acolo până termină Dana Săvuică live-ul, să reapar cândva când o să ieșim din negarea asta în care trăim: mie nu mi se întâmplă nimic, eu sunt bine mersi, o femeie de succes pentru că sunt blondă și am sucit capul lu dom primar care numai din șpăgi face 87.000 de euro pe lună. Am o viață mișto, scriu în cartea Cum e să fii fată că e mișto să fii fată, că beau șampanie toată ziua și îmi operez gușa și îmi pun țâțe când vreau eu, din banii lui iubi care îmi ia și mașină și mă duce la Milano. Dar uit să spun că îmi mai întoarce un dos de labă când se îmbată, că mă amenință că îmi ia mașina și casa atunci când mi-o da un șut în fund pentru o blondă cu țâțe mai noi, care au leduri în sfârcuri.
Și m-am gândit la ce se întâmplă în India și la povestea asta pe care am scris-o în februarie 2014 pentru că mi-am dat seama acolo că la noi e mai bine dar mâine, poimâine, dacă domnii din coaliții se încoardă, nu o să mai fie atât de bine, mâine, poimâine, o să mă caute în chiloți un domn de la serviciul de sănătate ortodox și o să spună: măi, tu de ce nu faci copii? ai făcut vreun avort? 70 de bice pe spinare.
Și după interzicerea avortului ce-o să mai vină? Poate interzicerea educației, ia stați voi acasă și creșteți copii, nu mai umblați brambura la corporație.
Dar Dana Săvuică nu o să aibă probleme, că o să aibă 67 de ani și na, nimeni nu pune o femeie de 67 de ani să facă vreun copil. Dar gardian ar putea să fie la un centru de re-educare. Se știe doar că răspopiții sunt cei mai răi.
Oricum, eu asta am vrut să spun.
Acum vă las cu povestea din 2014, de când coaliția era mică și încrederea în noi era mare.

Aproape toate poveștile despre măritiș pe care le-am auzit din gurile fericiților însurăței indieni merg pe paternul acesta: cei doi se iubesc, nici nu le trece prin cap să le spună părinților ceva căci s-ar opune din principiu, ea fuge de acasă cu el, se căsătoresc în taină în timp ce o armată cu pușcoace și cuțite îl urmărește pe ginerică, la comanda socrului mic. Fata încearcă să-i demonstreze lu tac’su că e prea târziu, răul s-a întamplat, tatîl o amenință că o ucide și pe ea, aici intervine mama fetei care se pune pavăză și-și apară progenitura fugară. tăticu cedează și, într-o juma de piruetă sare cu o zestre spectaculoasă. Happy end.
Seep l-a cunoscut pe Prateek la facultate, a lăsat baltă cursurile, nu și-a dat examenele și când taică-su a chemat-o acasă, că doar era timpul să prezinte diploma, fata și-a pus degrabă pirostriile și s-a făcut nevăzută. Iar tatăl, ca orice părinte care nu crede în diplomație, a trimis cuțitarii să-i facă buzunare neisprăvitului care i-a luat fecioara neprihănită din ogradă.
Până la urmă farmecul personal al lui ginerică și amenințările cu sinuciderea ale lui Seep l-au făcut pe tati să se liniștească și chiar să dea drumu la o ploaie de bani-tipic indiană-asupra familiei cuscrilor. Le-a cumpărat mașină, haine, bijuterii și mobilă.
-Așa, că a vrut el?, întreb uimită de generozitatea domnului Seep Senior.
-Nu dragă, pentru că așa se cade. Părinții fetei trebuie să aibă grijă de nevoile familiei soțului. Oricare ar fi ele. Chiar și mâncare.
Înțeleg acum de ce nu-i o veste prea bună că ai născut o fată în India.
-Nu înțelegi nimic, îmi spune Nandan.
Prietenul lui s-a dus de la maternitate direct la asigurări în momentul în care a văzut că nevastă-sa a adus pe lume o chifteluță de sex feminin.
De ce? Să o trimită la studii când crește mare?
Nici vorbă.
Asigurarea a fost încheiată pentru tăicuțu care trebuie să se aranjeze pe viitor, în cazul în care nu e în stare să îi facă fiică’si o zestre cum se cade.
De ce?
Păi dacă nu primește destul, soțul poate să îi rupă gâtul miresicii. Crac. La propriu. Deci e bine să ai o asigurare pe capul fetei, să te scoată la bătrânețe când, în mod evident, nu mai ai pe nimeni să-ți aducă o ulcică de apă.
-Asta se întâmplă numai la țară, sunt sigură, mă arunc disperată, sperînd, într-o încuvințare din bărbie.
-Noo, de curând a fost la televizor cazul unei doctorițe căsătorită cu un funcționar din armată ai cărui părinți erau profesori universitari, adică oameni educați. Doctorița a născut 2 gemene, fiind torturată luni de zile de către socrii, atât ea cât și bebelușele, până când a decis să plece. A chemat taxiul dar, având bagaje și copiii care îi umpleau brațele, a cerut ajutor de la soacră și i-a dat sugarii pentru câteva secunde. Soacra a luat fetițele și a dat cu ele de pământ, în țărâna de lângă taxi. Doctorița plângea și povestea la televizor coșmarul.

Nandan are un singur copil, un băiat, venit pe lume cu greutatea unui salam de vară de la Cristim, la 2,2 kile, născut prematur din cauza drumului plin de gropi care i-a dus, pe el și soțioara fugară, de la Varanasi la Mumbai. Părinții ei nu-l vroiau pe el, că nu-i aceiași castă, că e sărac, dar ce să te faci că Nandan, pișicherul, s-a strecurat pe gaura cheii și a lăsat-o gravidă. Acum belea, chiar dacă iubițica a reușit să ascundă sarcina de mami și tati, sub haine largi, un plod nu mai poți să-l tupilezi sub cârpe.
Așa că, borțoasă cum ești, în 7 luni, sari pârleazu și pleci în lume cu iubitu și, invariabil, prietenul cel mai bun al acestuia, care-din cauza politicii de ucidere a pruncilor de sex feminin-la maturitate nu-și mai găsește nevastă.
Prietenu e bun la condus mașina, dat bani și, în cazul lui Nandan, donat sânge pentru băiețelul născut cu o infecție păcătoasă.
În cazul lui Banaj, prietenul lui cel mai bun a fost cel care a avut grijă de soția lăuză, părăsită de Banaj în maternitate atunci când a văzut că a născut o fata. Mama soacră, statuie, nu a clintit un mușchi când proaspăta mamă a cerut o pilulă, să-și calmeze îngrozitoarele dureri și numai prietenul soțului a dat fuga până la farmacie, să-i aducă.
-Dar medicii, asistentele?
-Nimeni. În Rajastan uciderea bebelușilor fete încă e la ordinea zilei.
-Măi, nu înțeleg, nu e mai simplu cu avort? Se duc la ecograf, văd sexul copilului, e fetiță, la revedere.
Seep spune că aflarea sexului copilului este interzisă prin lege.
Incredibil.

La fel de incredibil ca cei 40.000 de dolari pe care tatăl lui Seep i-a dat pentru fiecare nuntă a fiicelor lui, 2 naturale și 2 adoptate de la un frate care a mierlit-o la timp, înainte să rămână sărac lipit pământului.
Indienii, cine să-i mai înțeleagă?

Dar pe noi? O ținem înainte dar cumva mergem înapoi, spre întunericul de la 3 dimineața, când noaptea e neagră și fricile flămânde.
Doar Dana e fericită. Oricum la ora aia nu dormea, își proba noua pereche de sâni cu led-uri.

Naționaliștii au câștigat 13% din voturi în Germania ceea ce pentru doamna Lili de la coafor nu înseamnă nimic dar pentru domnul Gelu care merge la muncă în Dortmund e semn că lucrurile deja o iau la vale, se mai țin într-un țichi gata să pocnească. Banii rușilor au izbucnit sub haștaguri-le AfD-ului, și ce ne pasă nouă, întreabă doamna Lili, ei se bat, ei se împacă.
Acum 2 zile umbla știrea despre monumentul închinat lui Kalashnikov care a trebuit să fie decupat pentru că sculptorul a tăiat în piatră o mitralieră de asalt germană, Sturmgewehr 44, pe care nemți o foloseau deja în 44, înainte ca sergentul Kalashnikov să se scarpine după ureche și să găsească acolo inspirație pentru arma care i-a făcut numele faimos.

Ca să fie mai clar ce vreau să insinuez: creatorul lui Sturmgewehr 44, neamțul Hugo Schmeisser, a fost luat prizonier de sovietici și, împreună cu un grup de ingineri a muncit în URSS după al doilea război mondial, taman când sergetul Kalashnikov a decis că e cazul să inventeze o mitralieră care să arate atât de tare ca Sturmgewehr 44 încât 70 de ani mai târziu un artist a sculptat-o pe ea în locul Kalashnikovului pe soclul statuii dedicate eroului rus Mikhail Kalashnikov.
Ei se ceartă, ei se împacă.
Totul e propagandă.
Olga ne-a spus că ei, în Ekaterinburg, habar nu aveau de frații Montgolfier sau Wright și că manualul fiică-sii te învață acum, în secolul XXI, anno domini 2017, că primul zbor a fost efectuat de un rus, Alexandr Mojaiski, în 1884.
Ce Vuia, Vlaicu, Santos-Dumont, avem Mojaiski, primul om pasăre.
Lumi paralele.
În universul locuit de președintele Turciei, marinarii arabi au descoperit America cu 314 ani înaintea lui Columb. Erdogan susținea că, în memoriile lui, Columb a scris că a văzut o moschee ridicată în vârful unui deal în Cuba.
Ajunsă aici, doamna Lili este probabil confuză.
Și dacii, ce fac dacii? De ce nu spune nimeni nimic despre ei?
Ei au inventat tancul, fisiunea nucleară și răzătoarea Werner. Ei i-au spus Fecioarei că home schoolingul e mai bun decât educația de la Templu, ei sunt cei care i-au pus pixul în mână Rovenei și au învățat-o, ca pe Moise, cum să despice apele și să altereze geografia.
Ce fac dacii acum când Germania iese șubrezită din alegeri, când Rusia face exerciții militare vânjoase peste gard, când Marea Britanie trage păturica de pe Uniunea Europeană și o lasă să îi înghețe picioarele, când fostul premier italian declară hotărât că există deja și funcționează o uniune cu 2 viteze, când turcii sunt pe cale să intre în Irak, când Japonia rămâne fără parlament și face anticipate, când Coreea de Nord se joacă de-a cutremurul și Rusia trăiește în fiecare computer, telefon și releu, gata să ne blocheze infrastructura și să ne stingă lumina?
Dacii pun gogonele, fac zacuscă și se pregătesc de iarnă.
Ce lumina să ne stingă rușii, am stins-o noi de mult.
Doamna Lili surâde și-mi spune: ei se ceartă, ei se împacă.

Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,

Cine ţine toate minte

Şi ar sta să le asculte?…

Tu aşează-te deoparte,

Regăsindu-te pe tine,

Când cu zgomote deşarte

Vreme trece, vreme vine.

Nu spera când vezi mişeii

La izbândă făcând punte,

Te-or întrece nătărăii,

De ai fi cu stea în frunte;

Teamă n-ai, căta-vor iarăşi

Între dânşii să se plece,

Nu te prinde lor tovarăş:

Ce e val, ca valul trece.

De la București Nord la Ploiești Vest trenul face 35 de minute. Cu 5 minute mai puțin decât timpul în care un prieten s-a deplasat între Universitate și Piața Victoriei ieri în jurul orei 18. Astăzi taximetristul e îngropat în emisiunea lui Guran de la EuropaFM. Se vorbește de standardizarea limbajului avertizărilor în cazul situațiilor de urgență. Unii spun că Firea a făcut bine, alții zic că Firea a făcut rău.
La un moment dat se face un salt într-un trecut nu foarte îndepărtat, hai să zicem acum 10 ani, și jurnalistul își amintește de un cod roșu care a fost dat atunci doar ca să facă niște băieți niște bani groși. Înțeleg din ce spune domnul Guran că aceste coduri sunt pretexte pentru suspendarea normalității în zona contractelor dintre stat și diverși furnizori. Mai pe șleau, se trece la încredințare directă, dispar licitațiile, băieții își pasează palmat, pe sub furtunile imaginare, ninsori inexistente și tornade de panică absurdă, bani de care DNA, fiscul, Curtea de Conturi, DIICOT, dracu să-i ia, nu pot să se atingă pentru că sunt contracte făcute într-o situația excepțională.
Muaica mia, muaica mia.

Păi nu-i zi de la Mniezău să nu fie un cod galben de inundații, un cod portocaliu de caniculă, taman la țanc să faci contract direct cu vericu pentru motorină, cu nașu mare pentru ambulanțe, cu băiatu lu vecinu pentru materiale de construcții.
CU-ME-TRI-E.

Așa trebuie să te simți când ai trecut de paznici, ai intrat în camera unde e Monalisa, cobori pe nas ochelarii cu infraroșii și vezi fantastica țesătură de lasere care te desparte de tablou. Toți sunt conectați cu toți, o mână spală pe alta, banii pentru partid trecuți printr-un contract cu un furnizor plătiți din banii statului, adică ai mei și ai tăi. Ai lui Fenechiu, Voiculescu, Ridzi nu. Că lor ANAF-ul nu le ia banii, că nu are de unde, că e săraci sau au uitat unde i-au pus.
Râdem ca boii bucurându-ne că edilul blond cu taioraș mov a dat-o-n bară, a isterizat aiurea poporul, ce proastă, pentru o ploicică și niște fulgere, s-a speriat de Timișoara, a vrut să o ardă profesionistă, vigilentă, ce proastă, dracu o mai ascultă p-asta când o mai veni cu un cod portocaliu de ninsori sau cu unul roșu de bombardamente cu neutrino.
Dar noi suntem ăia proști băieți și fete.
Căci dacă domnul Guran are dreptate, uraganul invocat printr-un cod galben chiar dacă nu smulge acoperișuri și nu trântește copaci peste liniile de înaltă tensiune, smulge niște jde mii de euro din conturile primăriilor și le trântește în conturile firmelor cumetrilor lor.
Perfect legal și natural.
Noaptea ca hoții este atât de depășit.
Pe furtună ca hoții. Pe inundații ca hoții. Pe caniculă ca hoții. Pe incendiu ca hoții.
Pe cod galben ca hoții.
Scufundați în nămolul cumetriilor românești, nici nu știm că am murit înecați de mult, într-o cataclismică alunecare de teren care ne-a îngropat viitorul.

E cod negru la ciordeală.

Luminile se înșiră cuminți, unele în spatele altora, ochi privind fix, tâmp, dosul mașinii din față, un convoi încremenit în fuga asta peste munți care nu se grăbește nicăieri. De mai bine de 10 ani, de dinainte de criză, Predeal-Sinaia-Comarnic sunt capcane cleioase în care șoferii se lipesc și rămân prinși cu orele. 50 de kilometri care îți halesc viața, 50 de kilometri din care atunci când reușești să te desprinzi, nervos, isteric, blestemându-ți țara și idioțenia de a te fi suit în mașină, bagi piciorul în accelerație, îl treci prin tablă, tragi de volan sperând ca mașina să zboare, să recupereze orele pierdute pentru că …Iliescu, pentru că Hrebenciuc și Năstase, Cocoș, Ghiță și Ponta, Ridzi, Fenechiu și Dragnea, pentru că Tăriceanu și Patriciu, pentru că Băsescu și Mitrea și toți baronii, conții, principii și voievozii care ți-au înghițit tinerețea, au înfipt 2 scobitori în ea, au tăvălit-o prin muștar și au mușcat cu poftă din tinerețea ta zemoasă, le-a curs zeama tinereții tale pe bărbie.
Acum ești bătrân, cu ficatu mărit, ai draci pe tine, urli la nevastă, urli la copilul care urlă că s-a plictisit în cele 4 ore de când sunteți în mașină. Și bagi mare, calci accelerația, ai vreun 130, nicio șansă să recuperezi cei 27 de ani de nemișcare.
Pe lângă tine trec trenurile goale. Murdare și goale, dar măcar nu sunt blocate în ocluziile ăstea rutiere, așa îți zici și te uiți cu groază cum peste munți trăznește și bubuie furtuna și ți-e frică de panourile care tremură la marginea drumului. În ce țară din lume locuitorilor le este frică de panouri?
În ce țară din lume un panou a cărui recondiționare a costat 56.000 de euro cade și te strivește, ca un plici uriaș care să ne reamintească tuturor ăstora care ne spunem că în România e ok, nu vin Isis să pună bombe, nu intră mujahedinul cu van-ul în tine urlând Allahu akbar!!, că trăim într-o țară cu terorism de stat care ne ucide cu birocrație, incompetemță și corupție. Ne ucide prin ridicări de umeri și șpăgi pitite în buzunarele halatelor albe, ne ucide prin sărăcie, analfabetism și mai cu seamă prin sufocantele cumetrii care usucă orice urmă de eficiență, inteligență, diligență a societății.
Țara lui genunche și a lui apud, condusă de șprițari aroganți însoțiți de hoți în sutane care ne promit cu elan medieval că ne va fi mai bine pe lumea cealaltă, spre care ne trimit cu ajutorul unui panou recondiționat cu 56.000 de euro de către o firmă care a primit contractul prin încredințare directă.

În ianuarie și februarie le-a fost un picuț fricuță, au dat înapoi, au părut că ascultă de noi.
De atunci au trecut 7 luni în care, încet dar sigur, restaurația s-a petrecut. Dacă i-am fi dat jos atunci, poate că băiatul strivit de panou în Timișoara ar mai fi trăit azi. Dacă nu am fi plecat mulțumiți acasă, copleșiți de mândria de a fi apărut în presa internațională- uite băi românii cum aprind ei beculețe la telefon și fac tricolor din cartoane, dacă am fi scobit cancerul ăsta al pesedeului, nu am fi fost vinovați de moartea băiatului ucis de un panou la Timișoara.
Dar noi am lăsat instituțiile să-și facă treaba că așa ne-au spus înțelepții și liderii de opinie și oamenii d-ăștia așezați, care știu cum e cu politica. Am cumpărat platouașul servit de puterea sfătuită de consultanții israelieni și uită-ne unde am ajuns.
Ne vor ucide pe rând, prin nepăsare, prostie și hoție.
Deja suntem cu fiecare zi ce trece mai morți. Mai apatici. Mai întorși către noi înșine.
Eu sper ca băiatul ăla omorât de un panou greu cât nepăsarea noastră în fața terorismului de stat, să ne aducă la viață.
Și să ne scoată în stradă.
Să le arătăm că ce ne omoară, ne întărește.

Șobolanul calcă sprinten pe aleiuță și intră în rondul de flori. Dragoș spune să nu zic nimic că dacă aude nevastă-sa, o ia la fugă.
Când șobolanul se întoarce către casă, traversând din nou aleiuța, încerc să îl arăt băieților. Nevasta lui Dragoș se sesizează, întoarce capul și eu strig repede-ascuțit: e o veveriță!
Veverița năpârlită dispare după gard.
Seara e caldă, berea e nefiltrată. Bucureștiul e mai prosper decât acum 15 ani. Chiar și șobolanul ar putea să-ți spună asta. A venit din Germania unde familia lui plecase în 90 la furat, dar șobolanii teutoni erau reci, riguroși, eficienți, nu ca șobolanii de acasă, bon viveuri, mereu gata să încingă un grătărel, să deguste un tulburel. Au avut și ghinion cu ecologia și cu reciclarea, apoi cu criza și trecerea la cumpătare.
Așa că s-a întors, doar el, nevastă-sa a zis că e nebun, că o să-l rupă șobolanii români, spirite balcanice, o să-l taie și o să-i mănânce ficații, ea nu vrea să aibă de-a face cu sălbaticii ăia și a rămas la Freiburg cu copiii și bătrânii.
Șobolanul a căutat merțul ăla parcat din 78 undeva pe strada Stockholm, merț de dictator african, s-a vârât în culcușul stră-stră-străbunicului lui de sub capotă și s-a gândit ce frumoasă e țara asta.
Mike îmi dă un ghiont și mă scoate din reverie.
Zice: degeaba spui, în România lucrurile s-au schimbat galopant în bine. Mai ales când o compari cu Uzbekistan sau cu Ucraina unde există doar o pojghiță de civilitate sub care se mișcă uriașii crapi chinezești ai mafiei, d-aia care taie capete, d-aia care scoate pistolul și-ți spulberă țeasta, d-aia care îți taie copiii în bucăți și-ți aruncă hoitul în căzi umplute cu acid sulfuric. Asta e o oază.
România e o oază la care cehi și polonezi însetați de dreptate se uită cu ochi umezi. Ar vrea și ei DNA și justi…
Am ieșit amândoi, și eu și Mike, de la o dezbatere Frontline unde trei jurnaliști, un oengist și omul de la ANAF au recunoscut că sistemul judiciar e butaforie, că procurori, judecători, agenți ai fiscului, polițiști își pun piedică unul altuia, prăbușindu-se unul peste altul într-o grămadă a neputinței sub care strivesc orice posibilitate de a mai vedea înapoi vreodată banii ciordiți de marii corupți. Judecători care uită deciziile în sertare, procurori care fac treaba de mântuială, polițiști incapabili, cu toții animați de un amestec de ticăloșie și prostie.
Mike e neclintit. Salturi uriașe s-au făcut în 5 ani. Nu e ca în Rusia unde răul e organizat și impenetrabil.
Dezorganizarea este salvarea noastră.
La noi este haos. Structurile nu sunt stabile. Trăim de pe azi pe mâine pe schele de lemn care se zguduie la orice pală de vânt. Statul nostru e o mână de pasarele și pasaje strâmbe, cârpite cu liță și ceva sfoară. E atât de simplu să îl dai jos pe cât este de simplu să îl ții pe picioare.
Când apare un șef nou, iei o sârmă de la schela pe care stă șeful vechi, ăla de a pierdut puterea și mai iei o prelată de la adjunctul lui și niște sfoară de la oamenii lui și faci un alt culcuș, mai la dreapta.
Tu nu folosești puterea câștigată ca să termini dracului renovarea, să dărâmi schelele și să bagi în casă oamenii care te-au ajutat să câștigi puterea. Tu câștigi puterea ca să poți să îi iei sârma și sfoara și prelata fostului șef.
Tu nu servești poporul, tu te servești pe tine. Te comporți exact ca o căpetenie medievală care a cucerit un târg, violezi fata negustorului, iei feciorul la oaste, înșfaci porcul și butoiul de vin.
După tine potopul.
Asta ne salvează.
Că în debandada sfârșitului de regim, când șobolanii fug, prin găurile imense în sistemul de securitate, se poate strecura și-o veveriță.
Ca asta de a trecut acum prin spatele nevestei lui Dragoș. E drept că nu are coadă stufoasă, dar nici leul din Tsavo nu are coamă ceea ce nu-l face mai puțin leu.
România e o oază în care veverițele trăiesc printre gunoaie, nu vin la tine când bați din nuci și strigi Mariana, Mariana!!! dar tot e mai bine decât să avem șobolani.
Suntem pe drumul cel bun. Și drumul, știm bine, e mai important decât destinația.

Nu știu cine este Andonie Bogdan. De la el am primit acest mesaj:

Am auzit de 893 de ori povestea cu românul care cere pâine în ungurime și i se răspunde cu “Nem tudok romanul” și apoi este trimis la plimbare.
Nu mi s-a întâmplat niciodată să dau peste acei unguri care nu vor să dea pâine românilor. Dar asta pentru că ungurii sunt niște dragoni care simt că Jon Snow e Targarian și deci, chiar dacă nu înțelegeau ce vorbesc, știau telepatic că vreau pâine.
Mama tatălui meu era slovacă. Tatăl tatălui meu era ungur după nume. Feher înseamnă alb în maghiară. Fratele meu spune că familia bunicului a fost maghiarizată forțat, că ei sunt români din Dumbrăveni, Sibiu.
Eu știu doar că taică-miu a fost crescut cu maghiară. Că bunica și tot neamul ei de 9 frați și surori vorbeau cu soții, soațele, copiii și verișorii în maghiară și că noi, maică-mea, eu și fratele meu, adept al teoriei maghiarizării familiei Albu din Dumbrăveni, eram singurii care nu vorbeam boabă de ungurește în enormele reuniuni de familie care aveau loc de 1 noiembrie, ziua morților, la mătușa lui taică-miu, Lidia.
Dar ei toți vorbeau românește pentru că munceau la CIBO sau Rulmentul, la Metrom sau la Steagu Roșu, făcuseră școala în română, ascultau Angela Similea și țineau cu echipa de fotbal a României și, după 90, unchiu Zoli și mătușa Rojica citeau și crăpau de râs la descrierile lui Alcibiade care spunea despre Domokos Geza că i-a căzut părul de pe cap direct pe piept și că prinde muște cu limba.
Nu au vrut niciodată să fure Transilvania. 
Ce să facem cu ea? Noi, nu vezi, suntem la 9 seara în pat.

Restul îl găsiți aici:
https://www.vice.com/ro/article/zmmpw5/am-crescut-cu-maghiari-din-romania

Azi e ziua maică-mii. De fiecare dată când mă întorc acasă de pe unde umblu, sun de lângă banda de bagaje de la Otopeni și ea îmi spune: bine ai revenit în cea mai frumoasă țară din lume.
Nu o zice la mișto deși de fiecare dată, după “…din lume” bagă un râs drăcesc, știind că ceea ce a spus mă enervează.
Sunt lângă banda de bagaje ceea ce înseamnă că am parcurs deja câteva sute de metri în România, am intrat prin uși absurd ascunse la subțioara vreunei scări rulante pe care se îmbulzesc 300 de români nervoși, care și-au lăsat zâmbetele și decența în avion, printre șervețele și pahare de plastic goale. Am trecut de toaletele murdare și aglomerate vegheate de femei în alb care sprijină acre un teu, epuizate indiferent de ora la care le găsești. Am trecut de poliția de frontieră care niciodată, dar absolut niciodată, nu spune bună ziua, mulțumesc, la revedere. Și am ajuns la banda de bagaje împresurată ca Jon Snow de trupele lui Ramsay Bolton, câțiva bărbați veghiind ieșirea geamantanelor și împingându-le ca să nu cadă de pe bandă în timp ce personalul aeroportului, cel plătit să facă asta, stă pe scaune și-și suge măselele. Ia mai dă-i dreacu, să se descurce, ce-s prost să muncesc?
Cea mai frumoasă țară din lume mă face să vomit.
Taximetriști gherțoi transpirând puturos și claxonând vârtos, vânzătoare iritate, chelneri obraznici cu fețe de pârnăiași. Și apoi știrile: tudorei și tudosei și burnei cu ciocane, flexuri și sule distrug tot ce s-a făcut bun până acum și mai cu seamă distrug speranța că se mai poate face bun de acum încolo.
Oamenii se închid în ei, ca în casele lor cu termopane și gresie, răcesc în casele ăstea friguroase pe care le-au construit cu gândul la o vară eternă dar uite că a venit toamna și vine iarna și agentul termic s-a scumpit. Nu veți fi afectați, spune primăreasa și poporul sărac, cu mucii pe bărbie, o crede. 46% din populație-zice sondajul, ar vota cu PSD dacă mâine ar fi alegeri.
Cea mai frumoasă țară din lume e locuită de cel mai prost popor din lume.
Care nu vrea să fie operat pe creier, pentru că nu are unul.
Așa că scapă de puținii români care gândesc.
La ce v-a folosit băi că gândiți? Păi nu sunteți voi proști să veniți în România să faceți secție de neurochirurgie?
De asta avem noi nevoie?
Nu. Noi avem nevoie de catedrale și familii tradiționale, de referendumuri care costă milioane și milioane, de unde să avem 15 lei să vă luăm vouă ața de sutură pentru operații?
Azi e ziua maică-mii care trăiește în cea mai frumoasă țară din lume. Ce cadou mai frumos decât plecarea unor neurochirurgi ar putea să primească?
Poate plecarea mea. Că tot îmi pute totul și stric cu vorbele mele fengshuiul național.
http://recorder.ro/video-neurochirurgii-de-la-colentina-vorbesc-despre-motivele-demisiei-meseria-asta-e-despre-creier-si-coloana-vertebrala-noi-vrem-sa-ni-le-pastram/