Archive

Monthly Archives: February 2017

Sorin mi-a zis să plec, măcar o lună să plec din țară că nemernicii ăștia îmi dau în cap, sunt în stare. Tu crezi că se vor opri aici? Nu cred. Oana mi-a povestit că au început controalele la multinaționale. ANAF, poliție economică,  Sanepid, ISU, vin în stoluri. Și pe televiziunea națională, a zis Cristina, Raiffeisen a fost legat pe veci de scandalul caselor lui Iohannis, președintele neamț, trădătorul perfid, plătit de occident să distrugă țara noastră superbă, grădina Maicii Domnului plină de panseluțe plantate de mineri într-un iunie din anul zero al democrației. Raiffeisen a stat cu chirie în una din casele lui Iohannis, deci asta explică de ce CEO-ul băncii a fost în stradă, huo!!! Noroc că s-au sesizat austriecii și l-au chemat la ordine la Viena, să-i bage mințile în cap.
Dorian zice să stau liniștită, vorbește el cu BGS-ul și o să am mereu cu mine un domn gonflat, cu pumnul lat, care să mă păzească de dușman. Care dușman fetițo?, se întreabă Eugen. Păi ăștia care spun că să fiu călcată de Mossad, să fiu alungată de SRI din țară, să mi se dea sutien să nu mai umblu vraiște, cu pieptul dezgolit, să fac țara de rușine în străinătățuri, să creadă oamenii prin Singapore că la noi, taman în Grădina Maicii Domnului, nu există sutiene. Dușmanii ăștia de pe facebook care îmi trimit amenințări și scriu măscări după ce citesc ce scrie flașnetarul ăla de Ciuvică.
Fugi măi de aici, zice oximoronic Eugen, invitându-mă să stau calmă. Unde să pleci? Stai și întreabă-l pe Mugurel în ce relații era cu nea Patriciu, pe vremea aia când Patriciu dădea țâță și lui Adrian și lui Traian, și ce relații avea cu Dorin Marian și…
Dau peste asta http://www.presadeinvestigatii.ro/tag/dorin-marian/.
Și apoi asta http://www1.gandul.info/stiri/quot-grupurile-de-interese-quot-se-napustesc-unele-impotriva-altora-254262

Cu cât te duci înapoi în timp, înainte de DNA-uri și DIICOT-uri, te-mpiedici de noduri și ațe care se ițesc din țesătură și dacă apuci să tragi de una, se deșiră tot plovărașul. Un singur plovăraș, cel pe care îl îmbracă întreaga clasă politică. Toată lumea e prinsă în ochiurile tricotate unul pe față, altul pe dos. Toți sunt aici ca-ntr-un tablou de Bruegel ăl Bătrân.
Și niciunul din ei nu pleacă, de ce ar pleca? Totul e o cumetrie, râdem, glumim și când să plătim, ducem mâna la buzunar, auci, am uitat portofelul acasă. Dă tu și îți dau eu cândva banii înapoi. Întotdeauna găsim un prost să plătească pentru noi.

Am primit un nou trol pe facebook. O cheamă Zait Bolboceanu Georgeta. Mă întreabă pentru cine muncesc și ce valori morale am. Ieri a fost John Macintosh, m-a sfătuit să am grijă pe unde merg că cine știe ce mi se poate întâmpla.
Nu, PSD nu se poate opri, are de dat papa primarilor și prefecților, monstruosului aparat de partid din țară. Nu există opoziție, nu există alternativă, nu există salvare pe o altă planetă. Suntem pe cea a maimuțelor, ocupată atunci când noi mergeam în Grecia, atunci când noi luam credite, atunci când noi băgam forjă la multinaționale.
Există un singur script, băieții răi și niște băieți care par mai buni dar sunt tot băieții răi cu un costum mai arătos. Cum genialul Vonnegut intuise acum 60 de ani, ca poporul să scape din realitatea mizeră, trebuie să îi furnizezi un conflict religios, unde religia poate să fie centrată în jurul unui program politic, al unui lider de opinie sau a, desigur, Grădinii Maicii Domnului pe care Soroș a luat-o la ochi.
Nu există scăpare, Bokonon are dreptate.
“Beware of the man who works hard to learn something, learns it, and finds himself no wiser than before. He is full of murderous resentment of people who are ignorant without having come by their ignorance the hard way.”

Teju Cole scria acum niște ani despre violența rece a statului Israel împotriva palestinienilor. Descria sistemul legislativ născocit de Israel care crează un aer legitim pentru asuprirea populației arăbești. Palestinienilor li se încalcă drepturile la adăpostul unui set de legi, geaba mergi la tribunal, nu ai cum să ai câștig de cauză, niciodată. Zarul arăbesc pică mereu pe 1 și cel israelian mereu pe 6.
Violența rece a statului împotriva propriilor cetățeni nu este o caracteristică a Israelului. Noi avem parte de ea de 72 de ani.
Căderea comunismului nu a adus libertate, ci doar noi metode prin care ei să ne poată rupe spinările nouă. La rece.
Vidul legislativ al anilor `90 a fost umplut rapid cu zeci și sute de legi, ordonanțe, modificări, hotărâri care se suprapun, se contrazic, oferă excepții, fiecare complet de judecată face ce îl taie capul, se ghidează după cum simte vântul pe degetul umezit cu limba și ridicat în aer, conform articolului 7 aliniatul 3 litera b modificat prin hotărârea 53 din 9 aprilie și adăugat prin ordonanța…
Pălărierul nebun și Iepurele de martie își freacă mâinile. Haos cu miros de Kafka. Nu contează ce ai făcut, știi tu ce ai făcut păcătosule, sigur ai încălcat o lege, toată lumea face asta. Ne sufocăm sub grămezi de legi inutile, injuste, imbecile, incerte. Unii din noi, cei mai buni, reușesc să taie câte un culoar, să urce la suprafață și să vadă cerul albastru.
Câțiva se întorc să ne spună că undeva deasupra noastră, la 10 metri, se poate respira. Că de sus, se vede cum, prinși în mlaștina asta legislativă, ne mișcăm greu, mereu înfricoșați, oare e bine să ridicăm piciorul și să-l mutăm înainte? Ce e dedesubt, dacă pășim aici nu ne înghite tribunalul?
Cum am ajuns aici și ce se poate face?
Am ajuns aici pentru că parlamentarii noștri sunt niște iepuri iresponsabili care puiesc grabnic tone de acte normative, fără să țină cont de sfaturile Consiliului Legislativ. Nu-și bat capul dacă o lege este sau nu constituțională, care sunt efectele ei și care sunt costurile pe care le produce în societate. Habar nu au cum e să cazi în purgatoriul rânjit între două legi, una declarată neconstituțională, care însă a produs efecte și una nouă, care o anulează pe prima, fără să șteargă efectele produse atunci când prima a fost adoptată.
De ce le-ar păsa senatorilor și deputaților, nu există niciun băț care să îi atingă peste cocoașă, nicio mână care să îi urecheze și să îi scoată de perciuni afară din parlament.
Nu există responsabilitate.
Și de aceea trebuie introdusă, dragă opoziție, dragi USR-iști, dragi PNL-iști, cât mai repede posibil această răspundere parlamentară pentru legile care ies de la colegii voștri cu cefe groase și freze ciocan. Amenzi groase pentru oricare dintre parlamentarii care votează în favoarea unei legi care nu are aviz favorabil de la Consiliul Legislativ.
Amenzi mari, de 10.000 de euro, să simtă și alde Olguța, Șerban Nicolae, Nicolicea, Tăriceanu și Ghișe, să îi doară atunci când Curtea Constituțională zice că o lege a fost dată ca și cum ai arunca o oală cu ciorbă clocotită pe geam, dă-i în pizda mă-sii pe ăia cărora le cade în cap. Să îi ardă valul fierbinte al cataclismului pe care l-au declanșat apăsând pe butonul “votat”.
Haideți opoziție, începeți să faceți curat că nu mai putem să respirăm aici jos, striviți de violența rece a statului român. Ne uităm cu milă la palestinieni? Mai bine am învăța să ne organizăm așa cum o fac ei.

A fost în piață taximetristul. A protestat, futu-i în gură de mafioți, “dar doamnă, nu e cum vrem noi, e cum vrea ăia puternici, occidentu, rușii, mă-nțelegeți?”
Nu-l înțeleg.
“Păi doamnă, la revoluție au ieșit mai puțini oameni decât acum, mult mai puțini și tot a căzut regimu și l-au împușcat pe Ceaușescu, deci a fost interes să pice comuniștii, mă-nțelegeți? Acum nu e interes, că dacă ar fi, s-ar duce de-a dura toți ăștia cu Dragnea în frunte, mă-nțelegeți?”
Înțeleg.
“Nu noi hotărâm ce și cum, degeaba ieșim în stradă, adică dacă Occidentu ăsta avea pregătit un înlocuitor pentru ăștia de la guvern, vă dați seama că profita, mă-nțelegeți, și îi băga la înaintare și schimba cum vroia el treaba, mă-nțelegeți?”
Boală grea neputința. La fel de grea ca optimismul. Prima te trimite la culcare, împăcat cu gândul că ești pucul de pe patinoarul unde Rusia a încins un hockey cu Vestul democrat, că nu ai nimic de zis tu, pucul. Intri în poartă, aluneci pe gheață oriunde te trimit crosele jucătorilor. A doua, te scoate în stradă, te ține în ger în fața unui Guvern mai surd ca maică-mea, care ascultă cu volumul dat la 55, inepțiile celor de la RomâniaTV sau Antena 3.
Primii, neputincioșii, sunt odihniți. Ai doilea, optimiștii, sunt răciți și cu cearcăne, certați de doamnele farmaciste: revoluție v-a trebuit? Uite acum vă crapă plămânii de pneumonie.
Și ce-ați făcut? Un căcat, nimeni nu și-a dat demisia, mă rog, valetul ăla trist de Iordache, care…
Chiar, Iordache s-a retras la Olt. A ținut chiar și o conferință de presă la Slatina. Nu am citit să fi fost primit cu huiduieli. Ce rost are, Iordache e un pion, pionii nu contează, nu poți să îi huidui. Grindeanu a plecat la Bruxelles și le-a cerut, în bătaie de joc, jurnaliștilor români să confirme în 3 ore dacă pot să vină. De parcă fiecare redacție are avion particular tras la scară. Desigur, în afară de România TV care are de la Ghiță un covor persan care poate să zboare, face două ore până la Dubai.
Poliția îi rupe cu dosarele penale pe cei care au filmat mitingurile din drone, Olguța cea cercetată penal amenință cu amenzile manifestanții care vin cu copiii la protest, poliția intervine și le cere protestatarilor să plece din Piața Victoriei, la spitalul Colentina directorul pus de noua putere treieră printre angajații care au vorbit despre starea deplorabilă a spitalului, Șerban Nicolae dă afară din comisia juridică reprezentanta Parchetului, Nicolicea dă presa afară de la ședința aceleiași comisii juridice.
Ce nu te omoară, te întărește.
PSD e mai puternic acum, mai unit. A strâns rândurile, are urechea ciulită, a lăsat dobermanii liberi în curte și nu mai așteaptă să îi vină rândul, ci mută primul. Dragnea anunță că OUG 13 va fi respinsă de Parlament ca să nu mai fie discuții, ne face un hatâr. În același timp, la Slatina, un pesedist provincial asigură electoratul că prevederile OUG 13 vor intra în proiectul de lege.
Vorba uriașului din Twin Peaks, it is happening again. Da, acum, se întâmplă sub ochii noștri. Dar, ca într-un blockbuster cu jafuri, PSD a băgat pe CCTV un film pre-înregistrat, cu o normalitate falsă, iar pe dedesubt ei sparg seiful cu valori.
Văru-miu mă sună și-mi zice: băi, ai fost plecată și ai pierdut revoluția.
Ca pe-o telecomandă, am rătăcit revoluția și nu pot să schimb canalul ăsta al deznădejdii și neputinței pe care am intrat.
Ce-mi rămâne de făcut?
Să cumpăr una noua. O nouă telecomandă-revoluție. E de vânzare la orice magazin al optimismului protestatar. Ce nu te omoară, te întărește, e o vorbă valabilă și pentru noi.
Ne vedem duminică în piața Victoriei.
Jos PSD.

 

Aseară am ajuns acasă după 2 luni și 1 săptămână de absență. Am mers la ai mei. Sunt surzi și vorbesc tare, maică-mea zapează într-una între canalele de știri, se oprește să înjure hotărât româniatv și apoi dă mai departe, pe realitatea, sare la fashiontv, trece prin protv și digi ca apoi să fie împinsă de o curiozitate masochistă la “nemernicii” de la antena3 unde tocmai are o luare de cuvânt un celebru regizor român care spune că ființele din piața Victoriei sunt masă amorfă, manipulați, suboameni. Celebrul regizor român nu are nume. Pe burtieră scrie că e celebru, că e regizor și că e român dar nu și numele. Apare la un moment dat. Îl cheamă Constantin Vaeni. E cărunt, supărat, fonfăne cuvintele, le umple de salivă înainte să le trântească în tubul catodic. Piața Victoriei l-a scârbit, s-a târât cu greu, murdărindu-se pe haine, prin mlaștina umană duhnind a degradare, prostie și trădare. Probabil când a ajuns acasă, faimosul regizor a făcut un duș lung, să scape de miasme și să detensioneze muscultura și acolo, sub apa fierbinte, a decis că trebuie să povestească telespectatorilor  antenei 3 oroarea din piața Victoriei.
Dar cine e ăsta dragă, întreabă maică-mea știind că, în aroganța mea, pretind că îi cunosc pe toți regizorii celebri ai României.
Habar n-am mamă, răspund umilă, poate a făcut un film extraordinar în ăstea 2 luni cât am lipsit, poate tocmai s-a întors acum de la Bafta cu un premiu sau poate Berlin sau..
Constantin Vaeni a făcut 5 filme, toate până în 1989. Pe wikipedia găsesc despre el:

“Prima sa legătură cu filmul a avut loc în Dincolo de brazi (1958), regizat de Mircea Drăgan și Mihai Iacob, despre un grup de ostași români ce au împiedicat în toamna anului 1944, împreună cu locuitorii unui sat de munte, retragerea unei unități germane. Adolescentul Constantin Vaeni a apărut ca actor în acel film.[1]:p. 186 Ulterior, el a absolvit în anul 1969 cursurile de regie de film de la IATC.

Constantin Vaeni a debutat ca regizor secund al filmului Printre colinele verzi (aprilie 1971), regizat de prozatorul Nicolae Breban.[1]:p. 234 A lucrat apoi câțiva ani ca regizor de filme documentare, realizând scurtmetrajele Apoi s-a născut orașul (1972), ce prezenta ultimele clipe ale vechii Orșove, ce a fost mutată din calea apelor Dunării,[1]:p. 272 Suflet din sufletul neamului său (despre personalitatea lui Nicolae Bălcescu), Play-Cupa Davis (despre finala de Cupă Davis în care au jucat Ilie Năstase și Ion Țiriac), Începuturi (despre repartizarea unor proaspăt absolvenți de facultate pe plaiuri tulcene, bihorene, brăilene și vrâncene, pe fundalul muzical al unei balade cântate de Tudor Gheorghe) și Lungul drum al pâinii către casă, un film de montaj despre asanarea Insulei Mari a Brăilei și transformarea bălții în teren arabil).[1]:p. 273

El a trecut apoi în februarie 1975 la lungmetrajul de ficțiune, realizând filmul Zidul, ce prezenta „un adevărat ritual al claustrării, cu consecințe – psihice, moral-volitive, fizice” al unui tânăr (Gabriel Oseciuc) care a tipărit singur, izolat timp de câteva luni într-o încăpere zidită, ziarul clandestin România liberă.[1]:p. 257 Au urmat filmele Buzduganul cu trei peceți (1977), o versiune politizată a evenimentelor ce au condus în 1600 la unirea celor trei țări române, cu Victor Rebengiuc în rolul lui Mihai Viteazul,[1]:p. 257 Vacanța tragică (1979), inspirat din romanul Nada Florilor de Mihail Sadoveanu, despre un conflict cu final tragic între luptătorii socialiști și forțele de poliție în timpul revoltei țărănești din 1888,[1]:p. 257 și Ancheta (1980), un film de actualitate.[1]:p. 258

Filmul Imposibila iubire (1984) a adaptat romanul Intrusul al lui Marin Preda, păstrând spiritul operei literare.[1]:p. 319 În filmografia regizorului au urmat Acasă (1985),[1]:p. 309 despre un tânăr muncitor constructor (Șerban Ionescu) care este frământat de dorința întoarcerii în satul natal,[1]:p. 363 și Drumeț în calea lupilor (1988),[1]:p. 310 ce prezintă ultimele ore din viața istoricului patriot Nicolae Iorga (interpretat de Valentin Teodosiu).[1]:p. 396

A mai realizat periodic și alte filme documentare: Teatrul cel Mare (1979), ce i-a omagiat pe marii actori ai teatrului românesc,[1]:p. 296 Campionii (1981), un film de montaj despre marii sportivi români din ultimele trei decenii,[1]:p. 342 și După 20 de ani, Orșova (1989).[1]:p. 372 A apărut, de asemenea, ca actor în filmul Ultimele zile ale verii (1976) al lui Savel Stiopul.[1]:p. 286

După Revoluția din decembrie 1989, Constantin Vaeni a fost director al Studioului de Creație „Gamma” (1990-1993) și membru al Consiliului Național al Audiovizualului (1993).”

Constantin Vaeni are dinți. Mascată de mustață simt o viplă, probabil că poate să mănânce fripturică, nu ca amărâții ăia care urlă la Cotroceni “ieși afară javră ordinară”, care trebuie să întindă pâinea în iahnie, că nu mai au cum să mestece nimic tare. Constantin Vaeni e genul de bătrânel care atârnă prin studiouri cu Puric și alți crocodili, are o pensie de 3000 de lei ca popa și sigur s-a lipit în faimoasa lui carieră cinematografică de un apartament de unde nimeni nu l-a scos, că e artist, nu pecerist, uite, a fost și la revoluție la televiziune, îmbrăcat într-o jachetă militară.
http://milisoft.ro/MainPage.php?iditem=d7c7311b3fed0e7e506966e23b681e014a62dda8

Constantin Vaeni este oportunistul care nu dispare, o tumoare care spune că poporul ăsta a fost atât de tare radiat de cumetrie, vicleșug, hoție și necinste încât cancerele vor continua să apară zeci și zeci de ani după ce, în teorie, nu-i așa, sistemul a pierit. Alături de învinsul președinte Constantinescu sau de Arșinel și Stela, oamenii ăștia sunt simbolul putrefacției țesutului osos al coloanei acestei țări.
Geaba cerem schimbarea guvernului, a Parlamentului, a constituției, a CNA-ului. Suntem ca în Allien, extraterestrul a invadat gazda, e prea târziu să speri că dacă mor ăi bătrâni, o să scăpăm. Tinerii poartă germenii bolii părinților lor.
Și atunci, ce dracu facem?

Carantină.
Noi versus ei. Noi cu obiceiurile, prietenii, brandurile, multinaționalele, filmele, cărțile, restaurantele, excursiile noastre.
Ei de partea ailaltă. Și când prindem unul infiltrat la noi, nu avem milă. Trimis înapoi, la nava mamă, să se usuce în deșertul moral pe care l-au creat.

 

În toamna lui 1936, Ejov a primit mână liberă la identificat și eliminat dușmanii partidului din interior sau exterior. Până în august 1938, a ras jumate din foștii lui tovarăși din conducerea PCUS. Câine de pază al lui Stalin, Ejov credea că opoziția politică duce invariabil la violență și, deci, trebuie stârpită.
A fost transformat în țapul ispășitor al NKVD-ului, brutalitatea epurării fiind criticată de Stalin personal. A fost demis, arestat și judecat pentru spionaj și trădare și executat iute.
80 de ani mai târziu, canalele de știri arată imagini cu premierul ieșind de la crâșmă însoțit de un baronet penal de Brașov, un deputat cu cv dubios și un cor de sirene în blănuri. Înainte cu câteva ore, pe aceleași posturi de televiziune, trandafirul de la Moldova Chirică bagă fumigene care ne fac să vedem în roz viitorul.
Deci, în ce film suntem?

Care dintre ei e Ejovul pesedist?
Să fie Dragnea?
Să fie Chirică?
Să fie Grindeanu?
Eu spun că al doilea. Că Dragnea, sfătuit de echipa de regizori din Israel, a găsit pe cineva care să creeze iluzia unei reforme în PSD, să lase partidul gravid cu progres. Unul mic, de  3 kile 200 de grame care o să trăiască cât să plece poporul acasă, să doarmă după 1 lună-2 de veghe. Și Ejov-Chirică o să-i dea un brânci lui Grindeanu, o să aducă un Cazanciuc la justiție, care, să nu uităm, este căsătorit cu verișoara lui Ponta. Dar nu are a face, suntem cu toții o mare familie, comparându-l cu Iordache, și peștele Aurică din acvariu este o alegere mai bună.
Asta va face Ejov.
Va aduce liniștea, aia pe care ne-a dat-o Iliescu atâția ani și pe care netoții care i-au urmat nu au știut să o gestioneze.
Iar Dragnea, sub păturica de pace socială, va găsi soluții să își scape iubitul dos. Dar mai întâi, va trebui să se retragă tiptil, în timp ce în prim-plan Chirică îi va arde baroase-n cap lui Grindeanu.
Apoi, așa, la vreo 8 luni după decesul guvernului Grindeanu, Dragnea va critica metodele brutale ejoviste și îl va decapita degrabă pe imberbul Chirică.
Pam-pam.
Eu asta l-aș sfătui pe Dragnea să facă dacă aș fi celebrul cuplu de strategi israelieni. Dar sunt o biată soroșistă căreia

îi place să scrie scenarii pentru reclame la răcoritoare.
Vorbim în decembrie.

M-am uitat aseară la RomâniaTv preț de 6 minute: au avut de două ori reclama concertelor Loredanei, apoi un clip sărman la o firmă de taxiuri, apoi Sensiblu cu niște pastile anti-răceală, alte medicamente, cred că Biofarm. M-am mutat pe Realitatea unde se păruiau Ioniță cu un domn care aducea cu Gică Petrescu pe când avea 52 de ani, mai tras la față și mai puțin viu decât la 80. Așa că m-am întors la RomâniaTV să mă mai bucur de sărăcia nouăzecistă de spoturi publicitare și, ce să vezi, în dreapta ecranului, e poza cu Sebi Ghiță, dedesubt scrie prin telefon și în stânga e un glob pământesc care se învârte, Sebi poate fi oriunde pe el, un punct mic dar puternic, anti-materie cu greutatea unei planete concentrate într-o singură voce care face dezvăluiri. Cum mă uit hipnotizată la globul pământesc, mă gândesc că Pablo Escobar a fost prins după ce a dat un telefon, dar ce-i drept, pe el vroiau să-l prindă, nu ca pe Sebi. De ce ai vrea să îl prinzi pe Ghiță când uite ce audiență bună face cu fiecare dezvăluire, mai vând ăia de la Biofarm niște unsoare anti-artritică și se mai fac 3 comenzi la taxi Speed: către Palatul Cotroceni băiete, că vreau să îi spun neamțului să își ia cucuveaua și să plece.
Nu e rost de împăcare. Nu-i de văzut vreun liman în zare.
Decât prin epuizare.
Poporul nu o să mai iasă în stradă dacă pesedeii se fac că lucrează. Mai așteptați un pic, le șoptesc politicienilor consultanții israelieni cu nume de trupă electro din anii `80. Klughaft și Shaked sunt iar pe Kisseleff, trec și ei seara pe la Victoriei, ca Iordache, cu fes și fular, camuflați în protestatari.
Băgați Ordonanța 14 repede, treceți-o prin parlament și hai să ne întoarcem la căsuța 0. Dar Dragnea nu și-a făcut degeaba dinții și poze în America, zâmbind către masa la care scriau autografe cele mai mici dar puternice mâini din lume. El vrea sânge, d-aia îi făcu plângere penală ziaristului care i-a dat pe facebook adresa și d-aia, dacă a calculat bine Liviu Avram, o să dea cu Ordonanța 14 de pământ în parlament.
Țăndări o să o facă, nici nu e greu. E atât de proastă că 872.931 de juriști au spus deja asta. Și Dorneanu s-a spălat pe mâini și a zis că OUG 13 nu trebuie discutat pe fond și declarată neconstituțională, că doar a fost abrogată. Așa că, dacă crapă OUG14, să vezi tu pocinog, că …Dar nu mai zic.
Poate totuși nu pică.
Poate Dragnea chiar nu e atât de câine, poate vrea să facă pace, să trimită înapoi oamenii la multinaționale, să facă bugete de marketing și să lanseze carduri de credit cu 12 rate. Dar ce te faci când poporul, ăla de dormea în bulă, și-a dat seama că nu avea coșmaruri cu mustața pesedistă violându-l sălbatic ci că era pe bune și că nu mai poate să stea pe budă de durere? Ce te faci dacă ăștia o pun de o grevă cetățenească, nu mai plătesc taxe, nu mai dau dări, se duc toți și se tratează la Viena, că doar au bani de la multinaționale, își iau avocați și au grijă ca fiecărui abuz al poliției să îi răspundă cu o plângere penală?
Ce te faci Dragnea dacă #rezist, nisip așa cum este el acum, se mărește și se transformă în piatră și-ți zgârie uretra de-ți vine să urli de câte ori vrei să faci un pipilică?
Zici: bine băeți, ați câștigat și te retragi din politică să bei ceai de mustăcioara șarpelui și să cultivi lalele la haciendă?
Sau cu ochii în lacrimi, cu ultimele puteri, scrii cu urină pe zăpadă: “Olguța, ai avut dreptate, dă drumu dulăilor pesede”?
Klughaft și Garfungel ce zice?
Diseară ne vedem în piață. Mi-am luat fustă din lame, sunt tiptop, nu aveți cum să nu mă remarcați. Mă voi îmbrăca superb pentru că sper să mă dea la televizor. Când un politician reușește să îngroape un partid, merită sărbătorit.
Felicitări Coliviu Dragnea.

Am fost cu soțul la spital și să știi că toată lumea îl regretă pe Ceaușescu, îmi spune mama Mihaelei. Întreținerea a venit 500 de lei, ninge și ea a căzut iar, a treia oară iarna asta. Medicamentele sunt scumpe și oamenii îi trag glugile pe cap, să se ferească de fulgii ăștia grei care cad, nu se mai termină iarna asta nenorocită, și oamenii ăștia cu glugi și siluete de urși intră-n tine pe stradă, te trântesc de pereți sau de pământ, nu le pasă.
Și mama lui Sebi, deși Sebi e plecat de 2 ani din țară, îi păzește cu străjnicie locul de parcare din spatele blocului, să fie gol, că poate vin în vizită nepoatele, că poate vine Sebi, mâine, poimâine, peste 8 luni, și nu are loc de parcare. Lăsați-i pe vecini să își pună mașinile, cum să țineți parcarea goală?
Păi tu știi cât de greu am obținut-o? Cu certificatul de handicap. Căci mama lui Sebi are și certificat de handicap, handicapul de a nu empatiza cu oamenii. Mai dă-i în pizda mamilor lor, fiecare e pentru el.
Cum am ajuns aici? Cum am ajuns să ne urâm aproapele dar să batem grăbit cruci când trecem prin dreptul bisericii?
Țara cu cea mai mare populație rurală din Uniunea Europeană, grânarul Europei, și-a pus țăranii la lucru și a cultivat intens, pe ogoare și câmpii, în săli de ședințe, școli și fabrici, în parcuri, teatre, restaurante și chiar și în ghivece, să poți să crești acasă, la tine în bucătărie, buruiana ipocriziei.
Este peste tot. În dublul discurs al politicienilor, în fățărnicia intelectualilor, în amoralitatea avocaților, în minciunile jurnaliștilor. Nu e loc de comunitate, de mai bine împreună, responsabilitate, asumare, riscuri.
Rătăcim într-o mlaștină puturoasă, de mize mici.
Iar rechinul ipocriziei are mereu cu el remora imposturii.
Impostorul-ipocrit, acest pește-lună, trage aer în piept și se umflă în oglindă, preț de un selfie, apoi dispare în micimea anatomiei lui meschine.
250.000 de oameni într-o piață, anonimi strânși în buchetulul splendid al sentimentului lui Împreună. Acum sunt culeși, aleși, lăudați, premiați, invocați de către impostorii-ipocriți gata să spargă totul în cioburi mici, pe care pot să le rearanjeze așa cum vor ei. Rupând imensul Noi în indivizi, ne reduc la umori personale și mize miniaturale, ne transformă în broaște, pe noi, niște prinți.
Trufia lor ne va pierde pe noi.
Saint Exupery a zis asta: A rock pile ceases to be a rock pile the moment a single man contemplates it, bearing within him the image of a cathedral.
Nouă ni se întâmplă exact opusul. Suntem prezentați nu ca o catedrală ci ca o grămadă de pietre. E simplu să faci pipi pe grămada de pietre, Dumnezeu nu te bate decât dacă ai urina în catedrală.