Archive

Monthly Archives: February 2018

Șoferul de taxi e tânăr, nu are 30 de ani. Nu știe nimic despre comunism, dar zice că a strigat Jos comunismul! la toate mitingurile la care a fost, pentru că asta e boala noastră, suntem comuniști, trăim într-o prelungire a comunismului, trebuie să terminăm odată cu acest comunism despre care nu știm nimic dar ce, trebuie să știi despre aer ceva ca să îl poți respira?
Cum scăpăm de comunism doamnă?
Eu cred că nu de comunism trebuie să scăpăm, că ăla nu l-am avut niciodată, l-am mimat ce-i drept o vreme. Noi trebuie să scăpăm de feudalism, să ieșim din bordeiele spirituale în care ne înghesuim 8 suflete pe un prici, să înșfăcăm toporul din curte și să tăiem capul boierului fălos care…
Da doamnă, asta zic și eu, să îi omorâm pe comuniștii ăștia de ne conduc, ca Vlad Țepeș să îi ucidem. Măcar vreo 20-30 dintre ei să îi omorâm și să vezi că niciunul nu o să mai fure după. Niciunul.
?????????
Mă uit la el din spatele unui gărduleț de 9 semne de întrebare.
Nu credeți că e bine să meargă unul cu o bombă, cum e în Palestina, așa, să se ducă acum la congresu ăsta al lui Dragnea și să îi arunce pe toți în aer?
Păi și cine îți garantează că ăia care vin după seria pulverizată nu o să fie la fel de răi sau poate chiar mai răi decât decedații?
Cum doamnă, păi omul cu bomba o să spună clar înainte de explozie că face asta pentru că sunt niște comuniști care fură de la gura poporului și că poporul i-a condamnat la moarte.
Deci cetățeanul-terorist ține un spi..
De ce terorist? Este un vindecător. Vindecă România de comunism. Nu vedeți ce fac ăștia cu justiția, nu vedeți că nimic nu le mai stă în cale? 20-30 dintre ei dacă omorîm o să îi speriem și să vedeți că nu mai fură niciunu.
Scormonește cu ochii în oglinda retrovizoare, disperat să-mi găsească acordul, ca și când dacă eu m-aș învoi să ucidem 20-30 de comuniști, el ar merge acum acasă, ar intra pe pagini aurii sau pe bestjobs și sigur ar face rost de un terorist, de un asasin plătit ceva pe care îl va plăti în curse gratuite cu mașina când va vrea el, îl duce și până la Baia Mare, dacă e nevoie, deși nu prea ar înțelege ce caută un asasin plătit la Baia Mare.
Sprâncenele îi sunt strânse între ochi ca un covor luat în picioare de un portar grăbit.
Auziți, ați fost la vot?, îl întreb.
Nu. Că toți sunt la fel, sunt comuniști chiar dacă sunt tineri, că au învățat acasă să fie așa, de la părinții lor și de la bunicii lor. Toți sunt comuniști și fură și vă spun eu, dacă ar gândi mai multă lume ca mine, dacă am pune o bombă la plenară, să moară așa, vreo 20-30 dintre ei, numai așa i-am dezvăța să fure. Numai așa. Ori noi, ori ei. Dacă mai vrem să stăm în țara asta, trebuie să facem curățenie.
Murdărie mai întâi, că sângele și mațele și părul, dinții și intestinele sărite pe pereți să știți că nu înseamnă curățenie.
Da, da. Văruim după, am eu un prieten zugrav, dar e plecat în Spania. Ca și dumneavoastră, nu a vrut să se bage să omorîm 20-30, a zis că el pleacă. E și asta o soluție, dar nu e pentru mine. De ce să câștige doamnă ei tot timpul? De ce să nu rămîn eu acasă, să mă duc ca zugravul în Spania și să îmi fie dor de sarmale și de roșiile de la noi? Eu zic să vă mai gândiți. Dacă ar fi mai multă lume ca mine aici, nu ar fi atât de mulți ca dumneavoastră afară.
Afară e frig.
Plătesc și cobor.
Un popor care se gândește să își asasineze liderii politici dar nu îi trece prin cap să meargă la vot este ca un cuplu fără copii care trage cu pușca în berze, în loc să facă dragoste.
Mă uit la clientul următor al taximetristului, un tinerel cu fundul dezvelit în fața crivățului, geaca scurtă și subțire, albastru de frig. Ar face orice să se încălzească, ar omorî-o și pe mă-sa, d-apăi 20-30 de parlamentari hoți.
Mașina pleacă și eu mă gândesc într-una la cuvintele spuse alaltăieri de Oliver Jens Schmitt, biograful lui Codreanu: chiar și cel mai tăcut om din lume are nevoie de ecou. Chiar și cel mai tăcut om din lume are nevoie de ecou.
Chiar și cel mai tăcut om din lume are nevoie de ecou.
Deși nu pot să explic ce vrea să spună, simt adevărul țâșnind prin fiecare por al cuvintelor. Exact cum șoferul de taxi simte că hoția de acum a fost adusă de comuniști și că 20-30 de comuniști morți, ne-ar aduce libertatea.
Chiar și cel mai tăcut om…

Scriam asta în noiembrie 2014, în pragul turului 2 al alegerilor prezidențiale sau președențiale, cum ar zice divizia Videle a guvernului României. Eram disperată privind zâmbetul lui Victor Viorel lățindu-se igrasios pe față, disperată că nu am 5 ani de zile să îi las pe ăștia să ne fure bașcheții din picioare în timp ce dormim. Și am încercat, împotriva unei repulsii anatomice, să pup broscoiul, sperând că acesta se va transforma în prinț. Neamțul gângav ne-a dezamăgit, a plecat în Tenerife cu tot cu speranțele noastre, a tăcut asurzitor și a vorbit pe muțește.
Dar e tot ce avem în acest moment și cu cât mă gândesc mai mult la miraculosul noiembrie 2014, îmi dau seama că în matrioșca-șifonier care este președintele nostru există, printre geci de ski, clăpari, cărți de fizică, șosete de lână și halate flaușate, o cutie pe care scrie Surprize în care nu sunt numai surprize de la gumele Turbo primite din Germa ci și niște curaj și un levier de oțel cu care va rupe falca Drăgnist-Pesedistă atunci când va veni timpul.
Adică acum.
Între timp, atacurile la Iohannis și Kovesi au ajuns aici. Dumnezeu cu mila.

ziare2

“Macoviștii nu vor să iasă pentru Iohannis. Vor să fie rugați, momiți, cuceriți, să li se spună: ”îmi pare rău că am spus că nu negociez cu Monica Macovei”, să li se zică: ”sunt Omul de Tinichea, dar undeva, sub coastele mele Made in Deutchland bate o inimă de lăutar beat. Dăcât că nu arăt.”

Nu e ușor să găsești motive să-l placi pe neamțul împiedicat. Nătărău-zic unii, nătâng-zic alții. De unde l-au mirosit românașii că nu-l ajută capul? Simplu. Nu poate să vorbească, e gângav, e bâlbâit, e .. Greu să explici poporului că un defect de retorică nu înseamnă vid intelectual. Greu să-l faci să îl placă pe Schweinsteiger și traiectoria lui geometrică, în fața driblingurilor lui Messi.

Greu. Dar nu imposibil.

Regele George al VI-lea al Angliei a moștenit regatul de la fratele său Eduard al VIII-lea care, pe românește, și-a pus palma-n fund și a abdicat ca să se poată liniștit căsători cu Wallis Simpson, o bagaboandă americancă. Eduard, un nenic relaxat, cam ca nea Traian al nostru, l-a lăsat pe micul George în curul gol, taman în fața unui război mondial. Ca și neamțul nostru gângav, George al VI-lea avea bube la pronunție. Mai precis, era cumplit de bâlbâit.

Dar el era vocea națiunii. Ce te faci când cel mai mare imperiu din lume are o voce care e incapabilă să spună ”șase sași în șase saci”?

Faci ce a făcut familia regală, mai precis doamna Iohannis a momentului. S-a dus la Lionel Logue, un terapist care l-a învățat pe tânărul rege cum să își conducă națiunea în război. Și, după ce a călcat capra piatra, George VI a zis discursul de mai jos care, desigur, redus la scară, mă face să observ o paralelă dintre pericolul de atunci, al unui Hitler carismatic și amoral și cel de acum, al lui VVP, acest copil al diavolului, crescut în bătătura celei mai mari organizații mafiote din România.

In this grave hour, perhaps the most fateful in our history, I send to every household of my peoples, both at home and overseas, this message, spoken with the same depth of feeling for each one of you, as if I were able to cross your threshold and speak to you myself. For the second time in the lives of most of us, we are at war. Over and over again we have tried to find a peaceful way out of the differences between ourselves and those who are now our enemies. But it has been in vain. We have been forced into a conflict, for we are called to meet the challenge of a principle, which, if it were to prevail, would be fatal to any civilized order in the world. Such a principle, stripped of all disguise, is surely the mere primitive doctrine that might is right. For the sake of all that we ourselves hold dear, it is unthinkable that we should refuse to meet the challenge. It is to this high purpose that I now call my people at home, and my peoples across the seas, who will make our cause their own. I ask them to stand calm and firm and united in this time of trial. (…) If one and all we keep resolutely faithful to it, then, with God’s help, we shall prevail.

Poate de asta avem nevoie, de un Smiley sau de o Loredana, de un Bănică sau de Stela și Arșinel, de un Florin Piersic, să-l apuce pe Iohannis de limba aia țeapănă, de clopot lutheran, și să-l facă să răsune în inimle macoviștilor, absenteiștilor, udriștilor, băsiștilor și tăricenilor, să îi cheme la urne împotriva răului suprem.”

  1. A făcut al doilea atac cerebral în 2 săptămâni, ăștia cu salvarea vin greu și nu au unde să îl ducă, nu sunt paturi, haideți la Colentina, că am relații acolo, zice soția și șoferul de pe mașina salvării se învoiește și-l descarcă la Colentina unde pilele soției nu par să funcționeze, dar nu-i nimic, ea insistă, se roagă, scoate plicu, umple plicul, plasează plicul, tu nu înțelegi că nu sunt paturi?, se răstește doamna doctor după ce plicul îi intră în buzunar, uite ce mă pui să fac, trebuie să dau vreun bolnav acasă ca să-ți bag bărbatu. Noroc că fiul omului cu fața înghețată în pareză scoate telefonul și începe să filmeze și atunci doamna doctor se dă peste cap de 7 ori și apare în dinți cu un salon de 8 paturi, doar 4 ocupate, o fi dat afară 4 bolnavi ca să fie sigură că ăștia de vin cu pareze și soții cu plicuri au unde să intre.
  2. Este consultant IT, câștigă bani frumoși dar vrea să facă ce îi place. Adică un bistro cu mâncare vegetariană. A închiriat un spațiu undeva la Timpuri Noi și a mers să bată la ușă pe la vecini: bună ziua, o să fac un bistro aici, o să fie cu…
    NICIODATĂĂĂĂĂ NU O SĂ FACI UN BISTRO ACI!!!!! a urlat șeful asociației de locatari și i-a trântit ușa în nas. Ea și-a dat seama că în sectorul 3 nu este nevoie de consimțământul asociației de locatari și a continuat amenajarea. A trebuit să schimbe instalațiile de apă și pe cea electrică, a pus prize, a zugrăvit, văruit, a dărâmat și construit. Totul cu pile. Îmi spune: în țara asta nu se poate rezolva nimic doar cu bani, trebuie să cunoști pe cineva. 
    Îi e frică de vecini, dacă o să arunce ciorbe pe geam sau o să scuture în capul clienților găleți de gunoi. Se gândește să îi cheme înainte de inaugurare, să le dea o masă, să îi mituiască întru bună purtare.
  3. Este milionar în euro, ortodox, antisemit, antihomosexuali, tată, soț, patron, proprietar, român. Mândru că e român. Nu se amestecă în scandaluri politice, toți sunt la fel, Dumnezeu e sus și vede. Și Dumnezeu, de acolo de unde e, a văzut că toți sunt la fel și că mai bine stai deoparte. Tu de ce nu stai deoparte? Te mănâncă în fund? Oi fi homosexual dacă te mănâncă în fund.
    Tot ce e rău, vine din Occidentul decadent care și-a pierdut valorile. Tot ce e bun vine de la biserică. Nu orice biserică, nu protestanți sau papistași, nu catolici sau pocăiți. Ortodocși.
    Și Teodosie al Tomisului? Ete na, așa ești tu, cauți nod în papură. Dar taxa asta nouă, dacă vrei să filmezi și să pozezi în biserică?
    Foarte bună, e casa Domnului nu domeniu public. 
    Casa Domnului nu plătește impozite, casa Domnului e făcută din bani netaxați, de multe ori banii mei, casa Domnului e construită, uneori, în mijlocul parcului național…
    Exagerezi. Și tu, și Mungiu. O fi el un regizor bun, dar uite, aduce mizerii d-ăstea de filme cu homosexuali. Cui fac bine filmele ăstea care arată doar urâțenie și murdăresc sufletele tinere? 
  4. În căruciorul de cumpărături am îngropat 568 de lei în hârtie igienică, apă minerală, lapte, pâine, ceaiuri, 2 pachete de cafea, o bucată de slăninuță, una de lebăr, un pachet de unt, 300 de grame de telemea, 2 iaurturi, 3 avocado, mere, coriandru, busuioc, o sticlă de malbec și 3 pungi cu fistic și caju. Clipesc privind bonul pe care produsele se înșiră ca un batalion ocupând pozițiile pe o hartă militară. Când s-au scumpit toate? Cum reușesc ai mei să trăiască dintr-o pensie de 1780 de lei? Trăiesc sau supraviețuiesc? Unde e linia care separă cele două concepte?
  5. Copilul are 3 ani și e bolnav. Ea e medic, el e economist, nu s-au căsătorit deși amândoi sunt credincioși. Copilul însă e bolnav, trebuie dus la Viena, ea e medic și știe că nu-i chip să-l bagi în spitalele românești. Mătușa, tot medic, îi spune așa: copilul e bolnav pentru că voi nu sunteți căsătoriți, trăiți în păcat. Copilul e bolnav din cauza voastră. Dârdâie în rochie de mireasă în biserica pustie, cu 8 rude rebegite strânse sub fresce cu Lazăr privind încruntat lumea la care a fost readus fără să o ceară. Dormeam în pizda mă-sii și voi m-ați trezit, asta spune fața lui Lazăr și eu râd în barbă în timp ce popa strânge coronița, e prea largă și îi cădea mirelui peste ochi. Acum că păcatul s-a dus, drumul până la Viena o să fie doar de plăcere, boala va dispărea ca prin minune.
  6. ROBOR-ul a crescut, importurile au crescut, nu sunt bani, leul e slab, inflația gigant, clasa de mijloc nu există, pensionarii sunt mai mulți decât ăia de muncesc, cei mai mari investitori în economie sunt românii plecați la muncă afară care trimit lunar bani familiei. Weimarul a produs pe acest fond nazismul. Regatul român a dat legionarismul. Băieți în bundițe apără țara de homosexualii lui Soroș. În sala de cinema, femei cu icoane cântă imnuri religioase. Poliția nu intervine. Prietenii mei își fac bagajele și se mută în Germania și Suedia. Ducă-se, niște homosexuali soroșiști mai puțini.
  7. Ministrul citește litania. 2 ore. Spune: ieste. Spune: iecsplicații. Spune: Kiovieși. Nu este sfârșitul lumii, știu. Este însă sfârșitul răbdării. Ei oare nu știu că au martirizat-o pe Kiovieși? Ei oare nu știu că zeci de mii de oameni vor ieși în stradă? Ei oare nu știu că astfel i-au băgat lui Iohannis bartai ghiuleaua pe țeavă? Mișcarea lui Tudorel  îmi amintește de povestea unui cetățean argentinian care și-a ucis familia și a înscenat un atac asupra fermei, împușcându-se în cizmă ca să demonstreze că și el s-a aflat între victime. Împușcându-se în cizmă, nu în picior, doar în cizmă.
    De ce sunt atât de proști?
    De ce sunt atât de răi?
    De ce sunt atât de orbi?
    Undeva, într-o vilă în Pipera, un cuib își unge căpitanul. Anul este 1927. Să facem o țară ca soarele sfânt de pe cer. Chemați electricienii. Și țineți cont că dacă vrei să pui o priză nouă te costă cam 1000 de euro.

    Sărăcie, bigotism, prostie, impostură, naționalism, adunate toate dau fanatism și eroi-erori care ne trimit 170 de ani înapoi. Problema este că suntem deja 100 de ani în urmă. Nu-i de mirare deci că avem boieri, argați, iobagi și domnitori. Trăim într-un nesfârșit secol XVIII, incapabili să spargem blestemul istoric.

Acum 3 ani, la Frontline, am organizat o dezbatere despre primele mineriade, ălea din ianurie și februarie 1990 care l-au măturat pe Mazilu din calea binomului Iliescu-Roman. În costum, cu pletele în vânt, a apărut Miron Cozma care mi-a sărutat galant mâna, apoi mi-a dat o carte de vizită. Citind despre pogoul de azi de la curtea militară de apel unde se judecă dosarul Mineriada, am zis să vă desfăt cu articolul scris atunci, imediat după o seară dramatică petrecută alături de faimosul lider sindical, un Cozma care nu a reușit să fugă în Costa Rica sau măcar Serbia, căci pe vremea lui nu se purtau șiretlicuri d-ăstea rușinoase.
Reprivind cartea de vizită a lui Miron, realizez că băieții ăștia testează de o grămadă de timp conceptul de stat paralel, dăcât că n-am fost noi atenți 🙂

 

 

IMG_1561 IMG_1562

Pe cartea de vizită a lui Miron Cozma scrie cu roșu pe fond galben: Partidul Social Democrat al Muncitorilor. La mijloc: Miron Cozma președinte. Mai jos, pe o bandă roșie, zice, de data asta cu galben, ”pe-al nostru steag e scris unire”. UNIRE e scris mai mare, ca un pumn care se repede în masă și întrerupe pălăvrăgeala din jurul ei. Pe versoul cărții de vizită, tot cu roșu pe galben avem așa: Viața noastră nu depinde de bogăție sau sărăcie, de influențe externe, forțe politice sau alte împrejurări ci de scopul nostru în viață. CREDINȚĂ, MUNCĂ ȘI DREPTATE. Dedesubt lupul dacic și o nouă rostire: Noi nu suntem urmași ai Romei! Reapare banda roșie pe care suntem invitați cu majuscule: VENIȚI CU NOI SĂ NE LUĂM ȚARA ÎNAPOI!

Social-democrat dar naționalist tulburat, de rit celt și clar bisericos-ortodox, care vrea să se unească cu cineva dar să-și ia și țara înapoi de la altcineva. De la cine? De la discarii ăștia care au pus mâna pe ea. Discari sau electrolovări sau poate chiar rapperi sau jazzmeni.
Miron Cozma anunță că el este rocăr și, se știe, rocării nu au fost niciodată comuniști. Dimpotrivă. Are plete, chica aceea cunoscută, pe care a ascuns-o sub cască ani de zile, prinsă într-un coc și ținută cu-o șurubelniță.
Ștefan îmi șoptește amuzat: Raluco, domnul e mai bine vopsit decât tine.
Are dreptate. Cozma umblă cu cioara vopsită pe cap.
Se declară dușmanul numărul 1 al tovarășului Iliescu pe care el l-a arestat, cu alte cuvinte l-a reținut în timpul mineriadei din 1991 când doar Rațiu-fraieru de Rațiu și cu democrația lui de 3 lulele, l-a scăpat pe Iliescu căci altfel rocărul din Valea Jiului îl dădea cu capul de masă cântându-i în răstimp ”this is the painkiller”.
Miron Cozma se dă nebun.
Dar nu e.
Miron Cozma se dă surd.
Dar nu e.
Miron Cozma țipă, vorbește peste ceilalți, presară informații și îi cere procurorului Voinea să îi confirme spusele. Acesta o face. De multe ori o face. Iar Miron Cozma, agitând un dosar arată publicului tăieturi din ziare, dovezi că este liderul sindical numărul 1 în lume, rocărul numărul 2, DJ-ul numărul 3. A fost DJ la 303, pe vremea lui Ceaușescu. Știe cu muzica. Asemeni lui Pied Piper, Cozma a dus șobolanii afară din oraș, cântând la fluieraș. Apoi a fost băgat la zdup. Mult mai apoi. A stat 10 ani și acum e victimă.
Proștilor, ne spune, proștilor, l-ați crezut pe Iliescu atunci când a spus că sunt minerii cei care v-au bătut în 1990. Nu eram noi, era armata. Colonelul Cuchi Borislavschi a bătut studenți, colonelul Ion Nicolae a spart casa lui Rațiu.
Miron Cozma se dă nevinovat.
Dar nu este.
Se ridică în picioare și îl înfruntă pe Vișan, un domn în vârstă care îl întreabă naiv, dacă are remușcări. Niciuna. Așa zice Miron, cu ochi sclipitori și chică înfoiată. Are 61 de ani, niciun rid și nici oameni pe conștiință. Căci nu are una.
Miron Cozma se dă social democrat, dac liber, credincios, unionist, rocăr, luptător pentru dreptate, luceafăr al huilei, subinginer, Frodo Baggins of the Shire, Batman și seara, după orele 23, Robin.
Și este. Din fiecare câte puțin.
Dar în primul rând este un coșmar care îl bântuie pe domnul Vișan care, atunci când primește în obraz flegma lipsită de remușcări trimisă de fostul lider al minerilor, e luat pe sus de un val de emoție și începe să plângă.
Veniți cu noi să ne luăm țara înapoi, scrie pe cartea de vizită a lui Cozma. Dar țara a fost mereu a lui și niciodată a noastră.

Am ajuns în Costa Rica în decembrie 2010, în plin sezon ploios și criză economică, cu o zi întârziere, bagaje rătăcite și o noapte pierdută în Panama.

Taximetriștii de la aeroportul din San Jose aveau uniforme imitând ordinea marțială, aeroportul era și el o cazemată greu de penetrat, altfel spus, odată ieșit, trebuia să treci prin catralioane de filtre ca să te întorci să cumperi o cartelă de mobil sau să îți scoți bani de la un ATM.

Ciudată dragoste pentru militărie la o țară care a renunțat din 1948 la armată.

Da. Costa Rica este țara central americană care, înspăimântată de epidemia de junte și generali dictatori din regiune, a abolit armata. Președintele Figueres, considerat cea mai importantă personalitate istorică a statului, a luat această decizie impresionat de cartea scriitorului SF H.G. Wells, “Outline of History”.

“The future of mankind cannot include armed forces. Police, yes, because people are imperfect.”, a spus Figueres. De atunci, Costa Rica nu are soldați și menține liniștea publică prin 7.500 de polițiști la o populație de peste 4 milioane de cetățeni.

Ceea ce nu înseamnă că e o țară blândă și lipsită de criminalitate. Sunt arme în Costa Rica. Sunt scoase din sertare în preajma Crăciunului când tâlharii pornesc la prădat, știind că e sezonul când muncitorul costarican primește al 13 lea salariu.

Obligatoriu.

Dacă nu ofereau al 13 lea salariu, companiile își pierdeau licența de funcționare pe teritoriul republicii. Așa mi-a spus un nene care stătea în fața mea la coadă la bancomat. Peste tot erau afișe și abțibilde care îți cereau să fii vigilent că sunt hoți, să protejezi pinul, viața și mustața.

Restul materialului despre ieslea unde va naste Leni Udrea îl gãsiti pe https://www.vice.com/ro/article/ywqnwj/costa-rica-raiul-romanilor-care-si-asteapta-condamnarea-la-inchisoare?utm_source=vicefbrom

În fata la Cotroceni, oamenii lui Plesoianu si Dragomir s-au strâns sã îl huiduie pe Iohannis. De ce nu apãrã poporul? întreabã iritatã o blondã, norã de securist. De ce o preferã pe Kovesi? Sãracul dulap, abia s-a întors cu halenã de Tenerife, i-a dat douã în falcã Sorineta, nu si-a revenit. Si acum are revolutie sub balcon. A trecut anul, suntem doar mai bãtrâni si mai sãraci.

Asta scriam acum un an.

A fost în piață taximetristul. A protestat, futu-i în gură de mafioți, “dar doamnă, nu e cum vrem noi, e cum vrea ăia puternici, occidentu, rușii, mă-nțelegeți?”
Nu-l înțeleg.
“Păi doamnă, la revoluție au ieșit mai puțini oameni decât acum, mult mai puțini și tot a căzut regimu și l-au împușcat pe Ceaușescu, deci a fost interes să pice comuniștii, mă-nțelegeți? Acum nu e interes, că dacă ar fi, s-ar duce de-a dura toți ăștia cu Dragnea în frunte, mă-nțelegeți?”
Înțeleg.
“Nu noi hotărâm ce și cum, degeaba ieșim în stradă, adică dacă Occidentu ăsta avea pregătit un înlocuitor pentru ăștia de la guvern, vă dați seama că profita, mă-nțelegeți, și îi băga la înaintare și schimba cum vroia el treaba, mă-nțelegeți?”
Boală grea neputința. La fel de grea ca optimismul. Prima te trimite la culcare, împăcat cu gândul că ești pucul de pe patinoarul unde Rusia a încins un hockey cu Vestul democrat, că nu ai nimic de zis tu, pucul. Intri în poartă, aluneci pe gheață oriunde te trimit crosele jucătorilor. A doua, te scoate în stradă, te ține în ger în fața unui Guvern mai surd ca maică-mea, care ascultă cu volumul dat la 55, inepțiile celor de la RomâniaTV sau Antena 3.
Primii, neputincioșii, sunt odihniți. Ai doilea, optimiștii, sunt răciți și cu cearcăne, certați de doamnele farmaciste: revoluție v-a trebuit? Uite acum vă crapă plămânii de pneumonie.
Și ce-ați făcut? Un căcat, nimeni nu și-a dat demisia, mă rog, valetul ăla trist de Iordache, care…
Chiar, Iordache s-a retras la Olt. A ținut chiar și o conferință de presă la Slatina. Nu am citit să fi fost primit cu huiduieli. Ce rost are, Iordache e un pion, pionii nu contează, nu poți să îi huidui. Grindeanu a plecat la Bruxelles și le-a cerut, în bătaie de joc, jurnaliștilor români să confirme în 3 ore dacă pot să vină. De parcă fiecare redacție are avion particular tras la scară. Desigur, în afară de România TV care are de la Ghiță un covor persan care poate să zboare, face două ore până la Dubai.
Poliția îi rupe cu dosarele penale pe cei care au filmat mitingurile din drone, Olguța cea cercetată penal amenință cu amenzile manifestanții care vin cu copiii la protest, poliția intervine și le cere protestatarilor să plece din Piața Victoriei, la spitalul Colentina directorul pus de noua putere treieră printre angajații care au vorbit despre starea deplorabilă a spitalului, Șerban Nicolae dă afară din comisia juridică reprezentanta Parchetului, Nicolicea dă presa afară de la ședința aceleiași comisii juridice.
Ce nu te omoară, te întărește.
PSD e mai puternic acum, mai unit. A strâns rândurile, are urechea ciulită, a lăsat dobermanii liberi în curte și nu mai așteaptă să îi vină rândul, ci mută primul. Dragnea anunță că OUG 13 va fi respinsă de Parlament ca să nu mai fie discuții, ne face un hatâr. În același timp, la Slatina, un pesedist provincial asigură electoratul că prevederile OUG 13 vor intra în proiectul de lege.
Vorba uriașului din Twin Peaks, it is happening again. Da, acum, se întâmplă sub ochii noștri. Dar, ca într-un blockbuster cu jafuri, PSD a băgat pe CCTV un film pre-înregistrat, cu o normalitate falsă, iar pe dedesubt ei sparg seiful cu valori.
Văru-miu mă sună și-mi zice: băi, ai fost plecată și ai pierdut revoluția.
Ca pe-o telecomandă, am rătăcit revoluția și nu pot să schimb canalul ăsta al deznădejdii și neputinței pe care am intrat.
Ce-mi rămâne de făcut?
Să cumpăr una noua. O nouă telecomandă-revoluție. E de vânzare la orice magazin al optimismului protestatar. Ce nu te omoară, te întărește, e o vorbă valabilă și pentru noi.
Ne vedem duminică în piața Victoriei.
Jos PSD.

Vecinii de la parter sunt intelectuali. Ei sunt și șefii informali ai asociației de locatari. E un bloc mic, cu 8 apartamente, 2 neocupate de 3 ani de când m-am mutat aici. Nu este deci o asociație de locatari, ci un mic trib de dothraki pensionari, rătăcit la marginea deșertului. Familia de la parter, intelectualii, a luat pe numele ei factura de apă. O împart apoi pe apartamente după un algoritm interesant. Deși ei își spală mașina și udă grădina, plătesc la fel cu tine, care nu speli mașina și nici nu uzi grădina pentru simplul motiv că tu ești chiriaș, ești un picuț mai tânăr și vin oameni la tine în vizită.
Chiriașul e subom.
Asta crede familia de intelectuali de la parter și părerea e împărtășită de văduva de la etajul 1 care, deși stă vis-a-vis de nebuna blocului care urlă, bleastemă, rage și trântește ușile la 2 dimineața înjurând securitatea, nu este deranjată de crizele acesteia. Nebuna este proprietară, poate să facă ce vrea la ea în casă, are drepturi.
Intelectuala de la parter-fostă profesoară, este acră și plină de reproșuri. Soțul, inginer pensionar, coboară în gânduri ca într-un beci după gogonele, e atât de prins cu borcanu de 5 kile de gânduri încât niciodată, dar niciodată, nu a fost în stare să spună Bună ziua.
De ce ar face-o? Sunt doar o chiriașă. Și încă una căreia îi intră o grămadă de oameni în casă tocind scările, respirând aerul blocului, consumând lumina de pe hol.
Dar stai, că instalația electrică s-a stricat. Pipăi cu vârful cizmei treptele ca să urci până la doi, bâjbâi cu mâinile împrăștiate, căutând pereții minei Moria. Intelectualii de la parter, șefii blocului, nu au problema asta, deschid poarta și țuști la ei în casă, la lumină.
Plătesc eu reparația, îi spun văduvei de la etajul 1. Doar faceți ceva, că uite, o prietenă a căzut în fund, și-a fisurat noada pe scări din cauza întunericului.
Văduva dă din cap înțelegător și spune că va lua măsuri, va vorbi cu pensionarii-intelectuali și va rezolva problema. Plec două luni din țară și mă întorc la o realitate inedită. RENEL a constatat că are contract de furnizare a curentului pe spațiile comune ale blocului încheiat cu o persoană decedată, anulează deci contractul și cere unuia dintre proprietari să preia contractul pe apartamentul său. Proprietarii se codesc, nu ar prea vrea o asemenea responsabilitate, așa că RENEL taie complet curentul pe scară, adio interfon. Intelectualul-inginer nu se pierde cu firea, pune o yală nouă, face chei, cere bani locatarilor pe chei și bâjbâiala continuă pe scara blocului, în tăcere, căci nimeni nu suflă o vorbă despre asta, nu în public. Bezna e o normalitate la care cu toții am achiesat-ah cât îmi place cuvântul ăsta, noi, chiriașii, că suntem suboameni și oricum părerea noastră nu contează, ei, proprietarii că nu pot fi obligați să își asume un astfel de contract. În definitiv cine știe de ce a murit mortul cu contractu RENEL? Poate de la atât de multă responsabilitate care a apăsat pe pereții inimii, i-a rupt ventriculul drept și dus a fost. E mortal un contract d-ăsta, mai bine bezna de pe hol decât cea eternă.
Blocul meu e țara mea.
Proprietarii sunt niște idioți inepți, incapabili să administreze prăvălia. Desigur, prostia e umezeala care atrage igrasia răutății. Proprietarii sunt românii care nu vor să vină chiriașii, străinii, să le spună lor cum să facă treaba. Proprietarii nu vor banii chiriașilor să repare ce e stricat, preferă să strice de tot, după principiul otrăvirii puțurilor și incendierii ogoarelor. Decât să fie bine pentru toată lumea, mai bine să ne fie rău tuturor. Și ce dacă văduva își poate rupe și ea capul pe scări, faptul că știe că eu am un etaj în plus de străbătut, deci șanse duble să îmi rup capul, o face fericită. Așa, nu o să mai vină atâția oameni străini la noi în bloc și ei, proprietarii, vor trăi fără frica invaziei, în urletele dementei care înjură securitatea.
Nu ne vindem țara. Nu vrem străini în bloc. Eventual, să se intre cu buletinu. Cei cu soț în zilele pare, cei fără soț în cele impare.
Suntem pierduți.
România stă pe o cracă pe care o taie veselă de sub ea, sperând că în cădere va stâlci străinul oprit să facă pipi la rădăcina stejarului.
Intelectualul român ceaușist, cel care citea America ogarului cenușiu și spunea bancuri cu Lenuța la poarta raiului, înrăit de pensia mică, de Becali, Udrea și Ponta, de Nețoiu și Gâdea, de Soroș și Badea și Ghiță, nu vrea decât să producă durere. Și dacă în timpul acțiunii, un șrapnel se înfige și în el, îl primește fericit, căci asta înseamnă să fii erou.