Ovidiu are în jur de 25 de ani, o dubă mai peticită ca CV-ul premierului, pe care a luat-o la mâna a doua. Face  transport de marfă, ia curbele larg, nu se sperie de trafic și votează cu Vadim. Și înainte a votat tot cu Vadim, ar fi votat cu Gigi acum dar ăsta e la pârnaie. Mă asigură că o să iasă din pușcărie până în decembrie: ”scrie o carte și îi reduc ăștia pedeapsa”. Râde hâtru. Mă uit la el, profil de copil, în ochi nu-i sclipește inteligența, nici șiretenia, nici viclenia. Are ochiul ăla ud, de domnișoară de onoare din Buhuși pe care o strâng pantofii. Cu toate asta, sub stratul de inocență provincială tresare placa tectonică a înțelepciunii venită din experiență. O țară întreagă ajunsă la 21-22 hai 23 de ani să halească găletușe de iaurt pentru că s-a ars cu ciorba servită fierbinte de la popota statului.

Săndel, nea Săndel, are câtva între 48 și 62 de ani. Nu știi. E uscat, știrb, consumat de alcool ieftin pe care-umblă vorba-îl bagă-n el în turniruri care țin și o săptămână. Pleacă-ntr-un cantonament etilic și mai vine, gol și supt, ca un om-vârcolac după o noapte cu lună plină petrecută în pădure. Maică-mea zice: ”să nu te sperii de el. Nu are dinți săracul.”

Cu toate astea mă sperii. Nu pentru că nu are dinți. Nu pentru că are mâinile sfârtecate-e om bun la toate, dă la rindea, construiește, zidește, leagă becuri, instalează instalații, tapițează, rindeluiește. Dacă cineva încearcă să îi ia amprentele, o să obțină pe hârtie o hartă pixelată de puncte, un traseu întrerupt de așchii, tăieturi și zgârieturi. Nu mai există linii, desene, ekg-ul vieții lui e frânt. Și nici măcar asta nu mă sperie.

Mă uimește că vorbește-fără să bată câmpii-despre abuzurile grecilor care își luau al 14 lea salariu și nu plăteau taxele, despre Harvardul domniței ministru al finanțelor și paradoxul puțintimii cunoștințelor ei, despre regionalizare și conflictul dintre Iohannis și Scripcaru, primaru Brașovului care uite, acuși pozează cu neamțu, despre DNA și Macovei și despre Penalti și Udrea. Nea Săndel, un muncitor mărunt de la Uzina 2 din Brașov, unde se fac aruncătoare de grenade, nea Săndel din căminul de nefamiliști care vine și îți pune gresie cu 3 milioane, știe de 7 ori mai mult decât tineretu cu amprenta unsă cu cremuță Nivea.

De la România TV? ”Cine se uită la nemernicii ăia”-zice fără obidă Sandu, fără ”nea”, fără ”del”. Am aruncat ”nea-ul” care îi trivializează condiția, și ”del-ul” care îi diminutivează cunoștințele. Sandu nu se uită nici la Antena 3. Nici la B1, la nebunu ăla de Banciu care ”urăște pe toată lumea”. Cu cine votați? ”Cu oricine numai cu Ponta nu. Mă gândesc încă, dar nu Ponta.”

Ovidiu și Sandu sunt targetul ăla de troli care se vând pe o Unirea, pentru care a fost inventată berea la pet și strigătura ”mândri că suntem români”. Mi-i imaginam ducându-și mâna dreaptă la fund, după defecare, ștergându-se cu arătătorul și apoi aducându-l la nas, să adulmece meniul consumat mai devreme. Mi-i imaginam făcând dragoste cu ovine.

Dar nu. Ovidiu și Sandu îmi spun că talpa țării nu-i atât de cretinizată pe cât am ajuns să credem după ce am văzut IRSOP-urile și sondajele care zic că Ceaușescu ar câștiga detașat votul de pe 3 noiembrie.

Poate că totuși există speranță. Sau poate sunt eu la a treia țuică. ”Să-i amintiți vă rog frumos adresa mea, când vă-ntâlniți, cu fericireaaaa, casa cu plopi, strada Speranței la parter, o mai aștept șiiii mai sper”

În autobus dimineața e plin de bătrâni. Stau sfătoși pe scaune, înfipți ca o lumânare în tortul sedimentelor propriei vieți. Sunt certăreți și au halenă. Au băut. La prima oră a dimineții, s-au dus la cămară, au scobit undeva în dosul borcanelor de zacuscă și a plaselor pline cu pungi și cu pungulițe, au scos sticla de țuică pitită acum o lună și au ras o dușcă. Nu poți să te plimbi cu autobusu sau troleibusu fără să bei o țuică. Așa, pe stomacu gol, că de unde bani să îți iei mâncare.

În autobuz pute a alcool prost, ieftin. Și a sfințenie și înțelepciune. Dalai Lama e la geam, Maica Teresa stă lângă. Niciunul nu are niciun păcat. ”Măi, voi ați băut.”

”Nooi? Cum îți permiți obraznico? Noi suntem oameni bătrâni, nu ne ținem de prostii.”

”Păi și atunci de ce trăzniți a borhot?”

”O fi de la ce-am mâncat dimineață, am luat niște zacuscă pe un colț de pâine, d-aia mirosim a alcool. Nu am pus băutură în gură de nu mai țin minte, sfințească bunul Dumnezeu și trăzni-l-ar pe ăla de crede că eu beau.”

Crucile se aleargă în horă peste piept, ochii sunt plini de ură, și se jură că nu fură dar l-am prins cu halena la gură.

Negare. Evlavie. Minciună tupilată sub sutana vârstei. De ce mint oamenii bătrâni că nu beau? De ce? Când popa bea, când primarul bea, când CTP bea, când fotbaliștii beau și chiar și medicii, mulți, trag la măsea înainte să intre în operație. De ce își dau ochii peste cap și urlă că Macovei e bețivă, că Băsescu e bețiv, că ne fac de rușine țara, că uite, beau și au și fețe de bețivi?

În Spania, la ora 11, babele stau cu aperolul în față. La 12, în Franța, după vinul de petit dejeuner, treci la cel de masa de prânz. În Germania razi un radler înainte să pleci, pe bicicletă, la serviciu. În Chile deschizi ziua cu o puntita, cafea amestecată cu aguardiente. Se bea peste tot dar se recunoaște. Doar la noi e un păcat pe care trebuie să-l dosești undeva între șosetele murdare. ”Eu să beau? Drept cine mă iei?”

Adevăr amputat. Minciuni mici care ne pregătesc pentru minciuni mari. Și ce dacă a plagiat și a mințit, toți mințim, toți plagiem.

În țara care bea pe șustache, toți suntem sfinți. Și toți infractori.

PS. Zoli e om bătrân, 70 de ani. Nu se mai înțelege cu nevasta. Spune: A înebunit de tot. Și știi ce e mai rău? Cred că bea pe ascuns. Că am observat că dispare din vin, câte un pic, câte un pic.

Cât poate să bea măi Zoli? Un pahar? Ăsta e băut?

Ce contează? De ce se ascunde?

De ăl de sus.

Iuliana s-a căsătorit la 32 de ani. A așteptat virgină bărbatul care să merite să îi rupă himenul. Iuliana știa ce este himen pentru că era cadru medical. A făcut școala de asistente, a încercat de patru ori la facultate dar nu a intrat. Las că e bine și asistentă. Toți medicii vroiau să îi intre în chiloți – așa povestește acum Iuliana. Voiau, dar ea nu îi lăsa pentru că mama ei îi spusese clar: ”Ai grijă Iuliano, că după ce te au, bărbații te dau la cur.”

Iuliana este vulgară.

Acea vulgaritate de cadru medical care e obișnuit să se miște lejer în morga trupurilor vii. Corpuri calde încă dar, altfel, la fel de moarte ca cele de la frigider. Goale, nătânge, ghemuri de funcții legate în serie, ajunse la spital când unul dintre becuri s-a ars, ca la o instalație de brad. Cum stați cu funcția respiratorie? Dar cu cea locomotorie? Dar cu cea reproducătoare?

Iuliana stătea prost la funcția reproducătoare. Dacă până la 32 de ani nu lăsase niciun medic să îi intre în chiloți, ovulele fuseseră expulzate nefecundate. Ovul după ovul, ovul după ovul, niciunuia nu apucase să-i crească mânuțe care, peste 30 de ani, să prindă de toartă cănuța cu apă pe care să o aducă la patul mamei.

Funcția reproducătoare – a constatat Iuliana după un raționament solid – este strâns legată de funcția iubitoare. Adică de fițele și hachițele inimii care, în cazul ei, era de piatră.

La 32 de ani, după ce își văzu surorile – chiar și pe cea mai mică decât ea – cu copii, după ce își văzu mama întristată de sărăcia pântecului ei, Iuliana decise că e cazul să se mărite.

Soțul, un domn cu 20 de ani mai mare, bețiv, curvar, barbugiu, a luat-o de lângă medicii care vroiau să îi intre în chiloți, i-a rupt himenul și i-a făcut repede un copil.

Tot articolul aici: http://www.catchy.ro/dupa-ce-te-au-barbatii-te-dau-la-cur/63292

Ebola- scăpată din mână ca o sticlă de ulei- se sparge de pardoseala bătrânei Europe. ISIS-scăpată ca o fătucă de 16 ani de sub supravegherea părinților-bagă scor de baschet la tăiat de capete de venetici. Bursa-scăpată ca Little Boy, prin trapa deschisă în burta Americii-aruncă în aer economiile firave europene.

Octombrie 2014, ziarele arată ca în scenariul lui ”Armata celor 12 maimuțe”: epidemie, crah, război.

Dar uite că Moaștele Sfintei Parascheva au trântit poarta în nasul nenorocirilor. Ebola nu ajunge la noi, că doar nu ne pune dracu-Doamne iartă-mă, să umblăm aiurea în curul lumii. Stăm la noi acasă, că d-aia ne-am luat casă, televizor cu diagonala de 104, canapea și o damigeană de vin de țară, ca să stăm acasă și să ne uităm la televizor cum moare negrii și pe ăia care i-a mâncat în cur să meargă în Africa să salveze negrii.

ISIS nu are treabă cu România. De ce să aibă? Avem noi contractori sau oameni d-ăștia care lucrează în ONG-uri care să meargă în Siria sau Irak? Nu avem. De ce am avea? Să stea acasă aici, că avem și noi săracii noștri, oameni cu 9 copii care n-are ce pune pe masă, avem țigani, avem câini vagabonzi, avem vulpi turbate și ”Românii au talent”. De ce să meargă în Siria când sunt atâtea lucruri de rezolvat aici înainte. Aici, în Grădina Maicii Domnului, România.

Nici cu bursa nu avem probleme. Bursa noastră nu cade. E atât de mică încât nu poate să cadă, e deja în genunchi. Și, chiar dacă ar cădea, ce treabă avem noi cu ea? Avem noi bani la bursă? Nu. Că am băgat banii, ca oamenii normal,i în case, televizoare, mașini de spălat și frigider cu congelator unde să punem legumele pentru la iarnă. Și carnea.

În restaurantul Pilvax din Brașov doi ieșeni beau pălincă și se aruncă asupra unui tartar piperat. E al treilea an consecutiv când fug de acasă, se refugiază în Brașov, căutând să scape de hoardele venite la Sfânta Parascheva. Zic așa: ”Nu se poate trăi. Serios. Iașiul se populează cu tot soiul de babe, bolnavi și credincioși dubioși. Nu se poate respira.”

Niște păcătoși. Caut să mă dumiresc în privința puterilor Sfintei Parascheva, Sfânta Vineri, cea care are grijă de bietul nostru popor, dumneaei și domnul Ponta. Și ce găsesc? Găsesc pe wikipedia lista de minuni pe care le face.

”Conform minunilor descrise aici, Sfânta Parascheva a ajutat oamenii cu:

—ajutor in căsătorie

—rezolvarea problemelor de sănătate.

—găsirea obiectelor pierdute

—scăparea din puterea îngerilor căzuți

—obținerea notelor bune si obținerea diplomelor dorite

—obținerea locurilor de muncă

—obținerea unei locuinte

—obținerea posibilității financiare de a veni in pelerinaj la sfintele sale moaște la Iași

—apărararea orasului Iași in razboi

—oprirea furturilor si găsirea celor furate

—construirea unei Biserici

—găsirea de bani pentru finalizarea unei Biserici

—împodobirea unei Biserici cu daruri

—apărarea bisericii

—apărarea vieții chiar si a copiilor nenăscuti

—apărararea mâncării de dăunători

—aducerea ploii pentru recolte bune

—reducerea pedepsei de închisoare

Miracolele descrise în acest articol au avut loc pentru că oamenii au făcut una sau mai multe din următoarele:

—s-au rugat cum au știut in fata moaștelor pentru rezolvarea problemei pe care au avut-o

—au citit Acatistul Sfintei Parascheva in fata moaștelor sale

—au citit Acatistul si Paraclisul Sfintei Parascheva in fata moaștelor cerând ajutor

—au lăsat un pomelnic pentru Sfânta Liturghie

—au dat un pomelnic la Biserica cu Sfintele Moaște prin intermediul unui om care a vizitat Biserica

—s-au rugat sfintei acasă

—au atins o batistă curată de racla cu Sfintele Moaște si apoi cu batista au atins părțile suferinde ale corpului pentru câteva zile. În loc de batistă se pot folosi și haine sau alte lucruri precum ochelarii.”

Ce simplu este totul. La anul o să-mi ating o batistă de raclă și o să mă rog pentru regăsirea rațiunii națiunii. Aia pe care am pierdut-o, ca pe-o telecomandă, în pernele canapelei pe care ne-am așezat acum 25 de ani, cu ochii în televizor. 

Acum o săptămână, Ruxandra mi-a trimis invitație la Dynamo, magicianul care aleargă pe apă, pe lângă autobuz, trece prin sticlă, intră pe sub ușă, iese prin găurelele aparatului de tocat, se reunește într-o chiftea și zice ta-naaaaaa! Evenimentul cu Dynamo, organizat de Discovery, a fost cu circuit închis, pretenii lu Discovery, nu orișicine are voie să pună ochiul pe cei 152 de centimetrii de magie vie. Întreb: pe Macovei ați chemat-o? Că știi că Dynamo are un număr în care schimbă bănuții jamaicani în dolari australieni sau americani și are și ea nevoie pentru bugetu de campanie. Nu, nu au chemat-o pe Macovei, că nu o dăm noi aici în politică.

Dynamo apare, între două tăvițe cu nasturi cu icre și nano-corăbioare cu pateu, între pahare de coniac și rom îndoit cu bătrâna cola, între discuții despre Iohannis, ANI, DNA, apare Dynamo. Se suie pe scenă, nu ajută prea mult, e foarte mic și mâinile românilor se ridică lungi-lungi, giboni românii ăștia, toți cu telefoane care filmează, gata să prindă duma, să vază trucu, să-nregistreze cioaca. Dynamo face 3 scheme pe bază de cărți de joc: îi rupe uneia colțul, o bagă-ntre dinți apoi o scoate întreagă din gură, ia o altă carte de joc în gură, îi dă altă carte doamnei roz de la Discovery (doamna directoare de la Discovery ține cartea între dinți, nu puteam să spun că-i dă-n gură o carte de joc doamnei de la Discovery, deși..practic asta a făcut). Fără să se atingă, doar apropiindu-se la 7 centimetri, cei doi fac schimb de cărți, frate, ce tare! Vine și al treilea număr. Dynamo anunță că, în plicul pe care îl are în mână e o carte de joc, ne spune tuturor să ne gândim la o carte și apoi aruncă plicul (cu spatele, fără să se uite) și cere ca plicul să fie aruncat de încă 2 ori. Cea de-a treia persoană care intră în posesia plicului este rugată să vină pe scenă. ”La ce carte te-ai gândit?”, ”10 de caro”. Dynamo rupe plicul și ce să vezi, stupoare, 10 de caro.

Dynamo coboară de pe scenă, în jurul lui se strânge pumnul unui grup de bodyguarzi cu cefe rase, costume negre și indiferență nemascată pentru jumbușlucăriile măscăriciului ăstuia cu cărțile. Au mai văzut ei d-ăștia: Iliescu a făcut să dispară morții de la mineriade, contu Libertatea, conturile lui Ceaușescu. Rahaturi cu valetu de treflă, hahaha, orice pesedist învață în clasa pregătitoare să facă.

Publicul e dezamăgit. Ionuț zice: păi nu a trecut prin sticlă. Petrișor zice: păi nu a levitat. Dynamo, însoțit ca un văcar mirosind a balegă, de roiul de muște bodyguard, se mai oprește de trei ori și face niște mermeleli cu pachetul de cărți de joc. Pam-pam.

O altă viață joia trecută, o altă viață. Dynamo pleacă și în scenă intră adevăratele numere de magie. Dosare roșii, ofițeri acoperiți, numere de decapitare a PSD-ului, călcat pe dosare fierbinți, hipnoză.

La final, pe 17 noiembrie, după numărul cu numărătoarea voturilor și învierea morților teleormăneni, doljeni și gorjeni, Hrebenciucii, Mitrii, Sărbii, Năstasii, Fenechii și Dragnii vor rupe lanțurile și vor ieși uscați din acvariul securizat în care i-a închis, cu capu-n jos, justiția. Sunt dați dracului-așa o să zică spectatorii posturilor TV și vor aplauda, vor aplauda de li se vor înroși mâinile.

Cui nu-i place să fie condus de un învingător, de un șmecher, de un prestidigitator, de un spion? Tati, ce păcat că nu ești spion-a zis micul Andrei Ponta. Da tati, ce păcat că nu ești spion ci doar un fripturist magician. Pun pariu că și tu, ca Dynamo, poți băga în gură cartea terfelită și ruptă a constituției și o vei scoate nouă și pură. Printr-o ordonanță de urgență magică.

Trăiască Victor Viorel Dynamo Ponta

Până acum 3 zile nu cunoșteam personal pe nimeni care să voteze cu Victor Viorel Ponta. Ca-ntr-o scenă din filmul lui Ujică, Videograme dintr-o Revoluție, căutam teroriștii, ăia de trăgeau, de omorau poporu, de amenințau victoria tinerei noastre democrații. Unde-s domne pontiștii? Vreau și eu să văd unul, viu, în mărime naturală. Nu mort. D-ăia am văzut. Toți morții din Teleorman votează cu Ponta. Se știe. Ce nu se știe este că și viii fac același lucru. Iar prima pereche de pontaci am întâlnit-o în casa bunicii mele. Din Teleorman, desigur.

”Cu Ponta votez, normal. Cu cine vrei să votez?”-mătușa Maria întreabă intrigată de întrebarea oarecum prostească. ”Cu Macovei, Iohannis, Vadim, Funar, poate chiar și cu William Brânză.” înșir grăbită. Nu. Votează cu Ponta. De ce? Argumentele sunt solide. Pentru că Băsescu este un nemernic. Și uite-l pe Băsescu cât de nemernic este. Și peste toate astea, Băsescu este un ticălos și un mincinos, nemernicia fiindu-i fără seamăn și… ”Dar de ce votezi cu Ponta?”, ”Păi cu cine să votez?”, ”Cu Macovei, Iohannis, Vadim, Funar, poate chiar și cu William Brânză.”, ”Cum să votez cu ei când Băsescu a mințit și a furat, nemernicul a nenorocit țara și ..”, ”Dar de ce votezi cu Ponta?”, ”Băsescu a mințit ca un ticălos, a zis să votăm la referendum și apoi să nu mai mergem. Un mincinos..”, ”Dar de ce votezi cu Ponta?”

Șarpele Uroborus. Da de ce? Pentru că Băsescu.

”Dar totuși, Dragnea, Niculae, baroni, închid sate, barează poduri, pun stăpânire pe orașe, Zimnicea e îngenuncheată, oamenii mănâncă de la ei, beau de la ei, visează cu voie de la ei..”, ”Dar Băsescu e mincinos și Dragnea nu mi-a dat mie niciodată ulei și făină. Eu sunt de stânga, nu m-am schimbat.”, ”Dar ei nu sunt de stânga. Ei nu sunt proletari construind societatea socialistă egalitariană. Ei sunt capitaliștii veroși, ăia pe care îi urau cu năduf papa Marx și chiar și tataia Iliescu.”

Dragnea nu-i important pentru mătușa mea. Nici Niculae. Nu și nu. De ce? Pentru că Băsescu.

Revelație. Teleormănenii sunt un soi de unguri de Covasna. Indiferent cât de groaznic sunt împilați, cât de tare sunt călcați în picioare, vor vota mereu cu ai lor. De frică să nu vină ai noștri. Sindromul Stockholm? Poate și ăsta. Dar mai cu seamă sentimentul că, atâta timp cât sunt bătuți de cineva familiar, pumnul care îi lovește este cumva o prelungire a propriei persoane, deci îl pot controla și opri atunci când vor. Doar că nu vor. Uroborus cu mănuși de box.
Update: Basescu spune ca Ponta a fost ofiter SIE. Teleormanu are noi motive sa-l voteze. Traiasca agentul 000.

Anul este 1994, ziarul este Observatorul, locul este Brașov. La redacția din piața Sfatului apare Horia Tabacu. Vine de la Ziua, București, omu de la capitală care știe cu presa nu ca noi, provincialii cu nasu băgat în cur. E degajat, voce gâjâită, e tovarăș cu Sorin Roșca Stănescu, Nistorescu, Cristoiu, tăticii puiului născut viu dintr-o găină cu facultatea terminată la Harvard. Ne uităm la el cu gurile căscate. Nu la pui, la domnul Horia. El ne explică-degajat-că habar nu avem să scriem și preia frâiele ziarului pe care se hotărăște să-l transforme într-o poveste de succes. Dar în România, povestea de succes, ca să ajungă pe trotuarul ei mai înalt cu 12 centimetri decât cel pe care stă povestea ordinară, trebuie să treacă prin zoaiele din șanț.

Prima zi a noului regim. Nu mai știu cine, cred că Sorin, vine de pe teren, de la OPC, cu o pradă subțire. Ce-ai găsit mă? Nu mare lucru, un fir de păr într-un pateu. Tu Simona, ce ai? Criză de vată în farmacii. Pe biroul redactorului-șef-consultant-consilier-extraterestru care a venit să ne conducă în viitorul presei-patriarh luminat-scânteie jurnalistică, pe bucata aia de mobilier trist, cu vopseaua sărită, se stivuiesc hârtiile culese de Gabi cu știrile mici care compun mărunta viață de provincie. Nu e chiar bine. Horia ne învață cum să facem investigație. Ca la București. Se duce, descoperă, scrie.

Ziarul Observatorul a doua zi. Prima pagină, avem un mercurial al perversiunilor sexuale, aflăm cât costă oralul, analul, pe drumul de Poiană. Scrie cu tuș negru: muia costă…500 de lei (nu rețin prețul, era acum 20 de ani). Din unghere se aud oftaturi. Sunt colegii mei, provincialii, uimiți de curajul consilierului. Mai departe, tot prima pagină, firul de păr în pateu a devenit titlul ”Răvașe cu floci”, povestea penuriei de vată este tradusă pentru mirean în: ”Din cauza crizei de vată, femeile își pun cârpe la coțăitoare”.

Coț-că-i..cum? Coțcăitoare. Coțcăitoare făă, ești tută? Da. Sunt tută. Râd ca proasta repetând coțcăitoare, coțcăitoare. Am o scuză, am 20 de ani, cum dracu să nu râzi la 20 de ani. Râzi și nu te gândești că vei face riduri de râs și o să-ți taie coțcăitoarea în obraji două șanțuri, pornind de la nas și alergând înspre gură, prin care curg lacrimile de râs sau plâns, acum, la 40 de ani.

Zilele trec, știrile sună altfel: avem tentativa de viol care se transformă în ”După ce i-a dat cracul jos de la pantalon, jetul acrișor i-a izbit cerul gurii”. Poezie. Avem un așa-zis bordel pe drumul de Poiană, avem găina în care a intrat spiritul soțului decedat și care doarme acum pe perna defunctului, privind cu ochi drăgăstoși văduva care doarme pe perna de lângă. Și avem știrea despre micuța încăierare conjugală care poartă titlul inspirat: ”De 1 martie, Elena a primit de la soțul ei un buchețel de pumni în cap”.

20 de ani mai târziu. Echipa de Mengele care au desfășurat experimente pe fragila presă liberă românească și-a pierdut un membru. Sorin Roșca Stănescu e la închisoare, condamnat în dosarul Rompetrol. 2 ani și 4 luni. Hm. Nimeni nu l-a judecat, nici pe el, nici pe tovarășii lui din presa experimentală de tip hazna a anilor `90, pentru distrugerea conceptului de jurnalism. Nimeni nu le-a pus în cârcă acestor cetățeni, lor și Cristoilor și Nistoreștilor, păcatul violării presei, a paternității roabelor de rahat turnate pe tubul catodic de OTV, Antena 3, emisiunilor lui Banciu, România TV și Realitatea, Cancan și Libertatea.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Trăim în lumina faptelor de acum 20 de ani. Jetul acrișor, deși a țâșnit acum 20 de ani, încă ne mai zguduie cerul gurii.

M-am uitat acum două seri la dezbaterea electorală dintre Monica Macovei și Călin Popescu Tăriceanu de la TVR. Tăriceanu, bărbat aspectuos, arăta de data asta bizar. Nu știu ce mâncase dar în locul figurii distinse a dumnealui, apăruse un cap blond, de vrabie clevetitoare. Tăriceanu avea și sâni și era rujat și insista că îl cheamă Grațiela Gavrilescu.

Nu am putut să mă uit mai mult de 15 minute. M-am enervat cumplit, m-a durut stomacul de stânjeneală, exact cum mi se întâmpla când vedeam Officeul lui Ricky Gervais. În mod evident, Monica Macovei se pierde cu firea. În mod evident, de draci, își pierde șirul cuvintelor și repetă aceeși chestie, devenind obositoare. În mod evident, nu poate să nu explodeze în fața insolenței, obrăzniciilor lui Tăriceanu cu țâțe, pe nume lui de fată Grațiela, care pretinde că respectă justiția. În mod evident, nu este obișnuită să vorbească în zgomotul de furculițe lovind străchinile pe care îl face moderatorul Sorin Avram.

În mod evident, Monica Macovei este slabă. E doar o muiere. Care nu poate să se uite în stânga, înspre Tăriceanu vopsit blond, că îi vine să vomite. În mod evident, Monica Macovei este doar un om. Nu un orc din familia de orci pe care i-a creat PSD în grădina USL, sub oblăduirea lui Ion Sauron Iliescu.

”Pe asta s-o votez eu? Nu vezi că este isterică?”-m-a întrebat cineva, nu spui cine, colecționar al greșelilor Monicăi din care ”sunt un soi de Mandela” este diamantul coroanei. E drept că nu mi-a plăcut întâlnirea, că nu mi-a plăcut cum s-a mișcat Monica, m-a supărat repetiția, tonul țipat, de motan căruia i-ai pus scaunul pe lăbuță. Dar mi-am adus aminte cum reacționez eu când mă întâlnesc cu clienți neverosimil de inepți, cum îmi mor în gât vorbele, mă bâlbâi și ridic tonul și nu mai găsesc argumente în norul de praf ridicat de tornada de prostie.

Dar ăsta nu e un argument. Monica seamănă cu mine și reacționează la prostie cum reacționez eu-nu poți să folosești raționamentul ăsta. Și atunci, singurul lucru pe care îl pot spune colecționarului de poticniri ale doamnei Macovei este:

Votează Macovei pentru că, datorită ei, Voiculescu este la pârnaie. El și Năstase, Fenechiu și Copos. Și ăia care or veni.

Nu înțeleg mare lucru din programul de țară, din vorbele sforăitoare de tip ”eu o să fiu președintele românilor nu al partidelor”. Dar înțeleg că fără femeia asta terfelită pe posturile de televiziune și în presă de, imediat, 10 ani, niciunul dintre monștrii care au otrăvit societatea românească nu ar fi ajuns la pușcărie. Ar fi avut grijă Tăriceanu, în varianta blond cu sâni sau cea cu cravată și cărare-ntr-o parte, să nu se întâmple. Și d-aia, pentru că a curățat magazinul de șobolani, aș face-o gestionară. Măcar pe 5 ani.

Panoul din fața Megaimage zice ceva de genul ăsta: ”lasă-ți fantezia să zboare”. Sub acest îndemn avem o rudă de șuncă transpirată și o întrebare: ”pe tine ce te mai inspiră?”

Pe mine mă inspiră o carte, mă inspiră muzica, poate florăreasa grasă din colț. Mă inspiră cerul, pisica de pe pervazul babei de la parter, bețivii de la Seventeen cafe. Șunca de la Megaimage nu mă inspiră, cel mult mi-ar putea face poftă.

Lucrez în publicitate de 14 ani. Sub ochii mei, limba română e sterilizată, amputată, aruncată  în beci și bătută cu extinctorul peste gură. Sub ochii mei, brand manageri și directori de marketing, persoane cu greutate decizională și sărăcie intelectuală zic așa: elimină ”bașca” și ”Pipăruș Petru”, primul nu ne place nouă cum sună și al doilea nu știm cine e. Iar dacă nu știm noi, cine dracu să știe cine e Pipăruș Petru? Cuvinte extincte, basme trimise la casat. Pune și ”păstârnac” la coșul de gunoi. Și ”precursor”, ”cursă”, ”docuri” și, în general toate cuvintele care conțin ”cur”. Că sunt vulgare.

În fiecare zi limba română sărăcește, se-mpuținează ca o băbuță cu alzheimer care-și uită portofelul la alimentară și adresa casei unde locuiește. În fiecare zi din calota de gheață a limbii române mai dispare o bucată. Sloiurile se rup în tăcere și plutesc în oceanul negru al vorbelor care nu reușesc să se facă iubite de brand managerii și de directorii de marketing din România.

Pe tine ce te mai inspiră? Lasă fantezia să-ți zboare. Îmi amintesc de unul din bancurile mele favorite pe vremea când aveam bancuri favorite: sufragerie, Dina și Cornel.

Dina: Cornele, pe peretele din spatele tău e un păianjen!

Cornel: …….

Dina: Cornele, pe peretele din spatele tău e un păianjen!

Cornel:…

Dina: Cornele, pe peretele din spatele tău e un păianjeeen!

Cornel: și ce vrei fă să fie, un Riembrandt

Pe tine ce te inspiră?

La sfârșitul lunii august, când plănuiam programul Frontline Club Bucharest, mi-am zis că e cazul să facem o dezbatere despre starea mass mediei acuși, înainte de alegeri. O să reziste căsuța de paie a purcelușului TVR-ist la vântoasa care șuieră din bojocii pesediști? O să rămână în picioare coliba de lemn a godacului de la Intact sub vifornița cotrocenistă? O să reușească să treacă furtuna purcelușul de la B1? Dar cei de la Realitatea, România Tv? Ce face la CNA, cine ne apără de gălețile de rahat care au lovit ventilatorul?

Așa că ne-am apucat să invităm oameni: de la TVR, de la CNA, de la Active Watch, ziariști, ongiști. Nu-i ușor să găsești indivizi care să vrea să vorbească despre asta. Și e și mai puțin ușor, atunci când îi găsești, să îi aduci împreună.

”Nu vrem să venim, povestea cu mass media e mâloasă”-ți se spune.

Laura Georgescu patinează între CNA și DNA, cine să urecheze Gâzii și Bazii pentru lăturile de pe post? Între timp, TVR e sub asediu. Președintele instituției, Stelian Tănase, declară mai mult sau mai puțin picior peste picior, mai mult sau mai puțin într-o postură relaxată, de Hemingway ieșit la un martini cu Faulkner, că PSD-ul e peste el, că trei emisiuni sunt cu un picior în groapă pentru că …. trageți și dumneavoastră singuri concluziile de ce.

Să-l invităm pe Moise Guran. Nu poate să participe-zice pe mail. Nu-i nimic, vine Petrișor Obae de la paginademedia.ro, el știe, a luat interviuri, e documentat, cunoaște fiecare șurubel care leagă membrele roboțelului strâmb numit presa română. Cine mai vine? De la CNA, Valentin Jucan. Să-l chemăm și pe Vlad Petreanu, că a scris despre subiect. Nu-i de găsit. Poate Cristian Andrei de la Gândul, că și el a scris fix despre asta. Dispare și dumnealui în hățișul redacției. Renunțăm.  Hai că mai avem pe cineva de la Active Watch. Nu chiar. Nu vor să vorbească, prea murdar subiectu și oricum au zis tot ce s..

…zdrang, Turcescu își deschide parpalacu la ore de maximă audiență și rămâne în livretul gol. Doamne Dumnezeule, să vină Clubul Român de Presă, să vină CTP-ul, Mafalda, Alfa și Omega deontologiei profesionale. Să ne spună, să ne explice, să ne lumineze. Trimitem mail, așteptăm răspuns. Nimic.

Tolontan scrie despre ofițerii acoperiți din presă, zice că cel mai bine știe Liviu Mihaiu, să vină deci Liviu Mihaiu. Nu răspunde la telefon. Marți, 25 de ceasuri rele. Dar uite că se face miercuri și Liviu zice ”da”. I now pronounce you host and speaker. Îl îmbrățișez virtual.

3 oameni vor să vină să vorbească despre un subiect fantastic de important. 3 cetățeni își găsesc timp să ne lămurească asupra unuia dintre cele mai dure jocuri din acest moment din România: călcatul presei pe cap. În orice fel, prin orice metodă.

Recunoscute dar neamendate, cordelile din spatele ecranelor, pumnii în stomac, șuturile în carieră, continuă nestingherite. Apucăm să întrezărim ceva din ele: criza lui Turcescu, bocetul lui Tănase, tăcerea Georgeascăi, hămăielile lui Badea. Și doar 3 oameni, 3 oameni dispuși să discute pe față despre asta. Tocmai de aceea vă aștept pe 30 septembrie, la Frontline Club Bucharest. Pentru că într-o țară în care instituțiile nu-și fac treaba și ne strecoară realitatea prin geamurile murdare ale televizoarelor, avem 3 oameni care vor să spună adevărul. Să le mulțumim lui Petrișor Obae, Liviu Mihaiu și Valentin Jucan.

PS. Clubul Român de Presă dă comunicate dar nu are o adresă de contact. Or fi și dumnealor sub acoperire.