Archive

protest

vanzatorul de la toneta de inghetata numara din barbie, unul-doi, mai scoate un biscuit, si-l infige linga celalalt in muntele de inghetata impietrit demn in cupa de plastic. biscuitele e cadou din partea casei, sa aiba si gura mea ce manca. multumesc domnu.

la barul inghesuit in subsuoara portului, un pahar de vin si o cola, ajung pe masa cu o trena de farfurioare si boluri, chipsuri si masline, alune si grisine, dar nu am cerut nimic din toate astea!! normal, sunt din partea casei.

la l’erbolario imi balangan indecisa teasta, ca magarul lui buridan: ce sa aleg dintre samponul cu copitute de calut de mare si deodorantul din solz de sirena si crema de corp cu talpa de meduza, vanzatorul imi inghesuie in punga de hartie mostre de cremite, parfumuri si samponase. dar vai de mine, nu trebuie. stai draga linistita, e cadou din partea casei.

ne adunam fustele, sarim din sardinia, peste corsica, peste dolomiti, peste banat si dobrogea si ne-nfigem in nisipul alb de la thracian cliffs, bulgaria, balcani.

andras are capul rosu ca un nas de betiv batran si maraie la vicepresedinta plajei, o domnita insolenta cu tzatzele bagate in fatza si creierul tupilat dupa un mare “NU” pe care-l tine cu strasnicie in brate. andras a facut rezervare pentru saltele si umbrela pe plaja privata a lui thracian cliffs, rezervarea nu exista ii spune domnita insolenta, lasandu-si jucaus capul pe umarul drept. dar aceasta nu este problema mea, ii explica gura alba de pe fatza vanata a lui andras, aceasta este problema voastra. nu este problema noastra, rezervarea nu exista, trebuie sa stati aici. andras zice ca nu se muta, fata cheama presedintele plajei, un nenic in pantaloni scurti care explica agitand un biceps mare cat un parizer taranesc, ca andras si jeanet trebuie sa se mute acote, ca nu exista rezervare si ca ii pare rau. va pare rau pe banii mei, pentru asta in toate tarile civilizate se ofera compensatie-incearca andras un crash course de alfabetizare in servicii. adica imi dati o cafea, o reducere, o ora gratuita cu catamaranul, o maslina, o..

bulgarul nu clinteste. cuvintele se lovesc, cornete de hartie, de obrazul gros, ars de soare si de nesimtirea balcanica.

in partea de lume unde vanzatoarea de alimentara a fost curtata timp de 50 de ani cu daruri, ca o contesa, pentru un picior de porc sau o bucata de slanina oparita, gravitatia compensatiilor si cadourilor functioneaza in sens invers restului planetei. zambeste-i vanzatoarei ca sa te serveasca, fa-i daruri cameristei ca sa curete camera, da-i spaga chelnerului ca sa nu-ti scuipe in mancare.

razboiul rece nu s-a incheiat. s-a mutat doar in magazine, bucatarii si pe terase.

 

 

trasul de par, urecherea, palma, cureaua, papucul, facaletul, in cazuri mai sofisticate ca cel de la mine din bloc, legatul de calorifer si aplicarea de lovituri cu lantul-sau cel putin asta era referinta la care se raporta maica-mea atunci cind vroia sa-si demonstreze umanitatea, chiar daca strangea in palma un somoiog de par lung saten, proaspat recoltat de pe scalpul meu, dupa un 8 incasat la matematica.

bataia e rupta din rai. eu te-am facut, eu te omor. bate fierul cu copilul. cati dintre noi, astia de 40 de ani, nu ne-am plans inimile afara, nu am implorat iertare, in numele fundului framantat cu cureaua, in numele obrazului inrosit de palme grele, in numele urechilor intinse si arzande. “mai faci ma? ma mai faci de rusine?”, asta ne intrebau si noi invatam cu pumni, palme si ghionturi sa ne stim locul, sa ne cunoastem masura.

si sa mintim: da mama, am facut, da taticutule, am dres, da tovarasa invatatoare am citit.

o generatie de ursi dresati sa mearga pe bicicleta intru incantarea procreatorilor care si-au jertfit tineretea ca sa ii aduca pe lume. hotarati sa-i puna la locul lor.

muine este sandvisul cu unt si miere al lui dumnezeu, femeie de 70 de ani adorata de fiica ei pe care a crescut-o frumos cu o singura palma, data cind aia mica avea 3-4 ani si s-a oprit urland in fatza vitrinei de jucarii ca vrea papusa. “nu luasem salariul si ea zbiera ca vrea papusa desi ii spuneam ca nu am bani acum. eeeee, pai nu-mi faci tu mie asta, in mijlocul strazii”, jaaap, muine a tras-o-ntr-un gang, i-a bagat copilei mintile-n cap si acolo, bine infipte, au ramas pina la 35 de ani. amin. lui muine nu-i place cum sunt crescuti copiii din ziua de azi, retetele de internet sunt mai rele decat aditivii alimentari, copiii trebuie atinsi, trebuie invatati cine-i sefu si care e rostul lor.

nimic mai departe de parerea lui nea ion, temutul parinte care-si lega baietii de calorifer si ii batea cu lantul de la bicicleta. nea nelu e acum carpa pe care nepotii o tarasc prin noroaiele din spatele blocului, e budinca pe care o imprastie pe gresia bucatarie. si-a pierdut ferocitatea cu care isi “punea la locul lor” baietii si acum e tot un zambet crestinesc si-o invitatie la maternitate pentru ca “sunt inebunit dupa nepoteii mei”. atat de tare incat sa trasezi cu palma si cureaua niste borne prin care ei sa se strecoare in viata?

“nuuu, nu m-as atinge de ei, sunt lumina ochilor mei”.

din oamenii care ne-au fragezit ca pe vrabioare a pierit dorinta manuirii parului. daca-i intrebi pe ei, nici nu a existat vreodata. pai si atunci de ce ma bateai mama? de ce ma pocneai tata?  “noi? fugi draga de aici, delirezi.” minciuna si negarea se-ntind igrasioase peste generatiile crescute-n frica. familiile mimeaza dragostea, tinerii mimeaza obedienta, societatea mimeaza cinstea.

doar muine-cea cu-o singura palma data acum 32 de ani, recunoaste “crimele” trecutului. scleroza este o alegere. noi o traim la nivel national.