Archive

Monthly Archives: December 2013

qutub minar este cel mai frumos si mai inalt minaret din lume inconjurat de cel mai urat si mai murdar maidan din univers. la casa de bilete, indianul scoate din buzunar 25 de rupee, strainul 250. caci indiferent daca vine din bhutan, congo sau kirghistan, turistul strain trebuie sa plateasca de 10, 20 sau 45 de ori mai mult, ca sa vada fix acelasi lucru ca ochiul localnicului. “s.k. sinha-conferentiar universitar” se prezinta un cetatean pirpiriu, in vesta de lana cacanie care-i incaleca gulerul camasii cadrilate, un tataita fugit de la azilu de batrani care produce o legitimatie mare, tiplata, cu clama metalica, pe care scrie ca este ghid acreditat de ministerul culturii. “in general numai pentru ministrii si oameni de stat am facut tururi” anunta decis s.k. sinha. daca ar vedea un primar sau un membru de consiliu de administratie ar cam stramba din nas. simte maretia din mine, asa ca imi face si o reducere de tarif, cu numai 500 de rupee-jumate din pretul oficial pe care il ia de la ministrii si oamenii de stat, domnul sinha imi va dezvalui tainele qutub minarului iar daca sunt multumita, ii voi da 1000 de rupee, adica atat cat face. si voi fi multumita-imi promite conferentiarul fugit de acasa.

alergam pe langa coada de indieni care trebuie sa-si scaneze papornitele, securitate intarita de atentatele din anul asta, care aici e si mai strasnica pentru ca monumentul qutub este marul discordiei, un teritoriu spiritual intens disputat, de 900 de ani, intre hindusi si musulmani.

qutub minarpe foarte scurt, minaretul si prima moschee din india au fost ridicate aici de invadatorii afgani, pe locul celui mai mare templu hindu din south delhi, la inceputul secolului XII, acesta fiind capitala indiei de nord care era ditamai paleasca, cuprinzand jumatate din subcontinent, pakistanul, bangladeshul, nepalul si parti din china. pai si cum i-au batut atunci afganii pe indieni?

redescoperim tehnica vicleniei folosita de conquistadori in mexic si peru: dupa ce au incercat inutil sa ii invinga barbateste, intr-o ciomageala cinstita, afganii au realizat ca e imposibil si ca trebuie sa recurga la alte metode. india de nord era condusa de casta de razboinici rasput, cruzi si darzi dar, in acelasi timp, suflete de vioara, tare sensibili la prietenie. conducatorul misel al armatei afganilor, qutub, le-a trimis o solie de pace si un add friend la care indienii au raspuns cu “desigur frendo”, afganii au trimis o delegatie care l-a luat pe regele hindu captiv, l-au mierlit hotarat si qutub a ajuns serifu peste ditamai imparatia.

moscheeaasa a intrat india sub plapumioara islamului timp de 700 de ani. domnu qutub a primit postul de vicerege, apoi la moartea tatucului de la kabul, a ajuns rege, a despartit india de afganistan, si-a suflecat manecile si a purces la treaba. in primul rand a distrus toate cele 27 de temple hindu dedicate lui vishnu, despre care s.k. sinha le spune ministrilor si, deci si mie, ca erau acoperite cu diamante si statuile zeilor erau din marmura verde. bucati de coloane si piatra au fost aduse si, din acest lego urias, zidarii islamului au ridicat cea mai mare moschee care ar fi trebuit sa inghita 5000 de credinciosi si un minaret de 75 de metri inaltime de pe care, sute de ani mai tarziu, 25 de oameni s-au aruncat (pe rand, nu va ganditi la un btl de succes), sinucigandu-se din dragoste, saracie, disperare, pentru ca au picat examenele sau, curva dracului, am vazut-o pupandu-se cu altul.

minaretul e inchis din ’91. pe deasupra trece airfrance-ul, chiar acum. s.k. sinha arata catre mormanul de pietre, un soi de fort, care ar fi trebuit sa fie un alt minaret, dublu la baza, dublu in inaltime, gandit de urmasul lui qutub care, neputand sa isi cumpere pe vremea aia un mercedes ca sa arate ca o are mai mare, a decis sa isi depaseasca predecesorul in constructii. a crapat inainte de vreme, urmasii nu au mai avut bani pentru planurile megalomane de constructie. au fost adusi totusi meseriasi din turcia care sa redecoreze arcele hinduse cu textele quoranului.

coloane hinduse in fatza arcului central, cel care e indreptat spre mecca, unde se presupune ca exista inainte o statuie gigant al lui vishnu, infipta in pamant si inconjurata cu gardulet, e o andrea de 7 metri. cel mai dur fier din lume-declara decis s.k. sinha. pe cuvantul lui de conferentiar universitar ca acest stalp de fier are puteri divine pe care, de altfel, toate religiile din lume le-au acceptat, numai guvernul indian e orb si nu vrea sa le vada. si islamul si mughalii, toti au ascultat cu teama profetia care spune ca, in 24 de ore de la smulgerea stalpului si indepartarea lui din pamant, dinastia care conduce tara pierde puterea. dar ce puteri magice detine?

s.k. sinha trage aer in piept: germania si japonia, tarile cele mai avansate tehnologic produc in acest moment fier a carui duritate nu trece de 44 (??? nu stiu cine e indicele acesta, dar conferentiarul nu ar minti un om de stat). pe cand bara de fier de la qutub are o duritate de 188. oooooooooohhhhhhhhhh.

dupa ce uimirea se risipeste si aerul e clar, s.k. sinha adauga alte cateva informatii zguduitoare: stalpul de fier nu contine carbon, deci nu rugineste, vedeti ce culoare are, si are magneziu: o noua protectie impotriva oxidarii, poti sa tragi cu tunul in ea si tot nu poti sa o distrugi. pai si garduletul, la ce e bun? credinciosii incercau sa o cuprinda cu mainile, nu prin fatza, ci pe la spate, ca si cum ar fi carat stalpul in carca. daca reuseai sa iti atingi degetele, ti s-ar fi implinit toate dorintele. dar acusi nu mai poti sa faci nici asta, ca de la atata frecare, s-a tocit si s-a luat culoarea barii metalice.

qutubul nu mai are niciun haz, nu tu sinucideri din minaret, nu tu imbratisari metalice si, din 1949, nici vorba de rugaciuni sau ofrande, fie ca esti hindu sau musulman. “daca te prind rugandu-te aici, te baga la inchisoare. pe viata”. s.k. sinha isi primeste cele 500 de rupee si multumiri care sunt interpretate ca semn ca ar putea cere 1000. mai ca i-as da pentru aceasta informatie. cine-l convinge pe iliescu sa vina in delhi si sa depuna un bol cu orez pentru sufletele mortilor din ’89? poate asa il baga astia la parnaie si scapam o data pentru totdeauna de el. amin

 

 

claxoanele iti intra pe gat, iti raman intre dinti, ti se lupta cu tikka masala in stomac, ai claxoane in ochi si intre degetele de la picioare, ploua cu claxoane ca intr-un potop biblic si totusi, in mijlocul drumului, intre sute de ricse, biciclete, tuc-tucuri, calareti, masini, cetateni care-si mana elefantul pe autostrada, toti urland, toti claxonand, cainii dorm, tremura in somn, vitele ciupesc agale o papadie crescuta dintr-un stalp uitat in mijlocul soselei iar pe camioane scrie mare “please horn”. adica va rog claxonati. pentru ca pe noi o sa ne doara-n fund de claxon, o sa oprim oricum masina in mijlocul strazii ca sa vorbim cu un prieten pe care nu l-am vazut de doua zile. sau poate ne vine sa facem pipi, tare, tare, asa ca nu ne mai obosim sa tragem stanga ci oprim acolo unde suntem acum, sarim elastic de pe treapta de sus a camionului, de la 2 metri jumate, evitand la timp sa aterizam pe un tuc-tuc care desigur claxoneaza  isteric si facem pipi acum, acolo, pe roata camionului. sa ne relaxam, sa ne namastizam, sa ne unim mainile si sa ne spunem ca sufletul meu si al tau sunt unul, desi eu sunt indian si tu esti coreean si vii din tara aia unde se spala pe jos cu periuta de dinti. nu merg semafoarele, de ce sa mearga cand circulatia curge fluida?

circulatie1nalin imi explica: la voi in vest totul este la fel, functioneaza dar este monoton. toti oamenii sunt la fel, imbracati la fel, urmeaza regulile, plictisitor. in india este culoare, stridenta, sclipind de sub praful gros, de sub jegul manos, albastrul lui krishna si rosul lui hanuman.

“ear cleaning sir, ear cleaning!!”. pardon, nu am auzit bine. poate pentru ca nu am urechile curate si d-aia domnul asta se grabeste sa mi le curete. imi arata o sarma lunga si un capatzel de vata pe care doreste sa mi-l indese in cap, sa scoata ceara-care zic expertii-este creata de organism atunci cand esti stresat si infricosat. las-o domle acolo, ca poate asa aud mai putine claxoane. “de unde sunteti?”, romania, “aaaaa, australia”, nu draguta, europa de est. “aaaa”.

sub coloanele de la connaught place, se-nmulteste tagma jumulitorilor de turisti. sunt tinerei care se agata ca remorele de rechini. vin cu tine zeci de metri, purtati de-abusilea, indiferenti la refuzuri, reluand atacul, atinandu-ti calea ca lupu’ scufitei, impingandu-te catre biroul de turism de unde isi iau ei comision daca vei cumpara un tur de delhi. nu multumesc-nu sunt interesat-e vreme frumoasa dar nu ma intereseaza ce spui-vreau sa ma plimb-n-am nevoie de harta si sigur nu vreau sa merg la biroul de turism. indiferent ce spui, nimic nu-l face pe hartuitor sa cedeze. se opreste numai in momentul in care intra pe teritoriul altui jumulitor care reia seria intrebarilor: de unde sunteti, cat stati, va place india, nu vreti un tur, nu o luati pe strada aia ca sunt oameni care se poarta urat cu turistii, mai bine mergeti la biroul de turism de aici si primiti o harta gratis. nu, nu, nu multumesc, nu.

balerin in intersectietoate ghidurile te avertizeaza in privinta touts-ilor, indivizilor care traiesc ca mustele pe corpul vitei turistice, sugandu-i sangele. stiu toate trucurile: ca o sa spuna ca sunt studenti la engleza si vor doar sa converseze, ca sunt tineri bisericosi si te vad neajutorat si vor sa te ajute, namaste, namaste la patrat si la tona. lor nu le pasa ca tu stii ca ei sunt ceea ce sunt. ei stiu ca tu vii dintr-o tara in care spui zambind “nu multumesc”, nu o sa-i arzi un pumn in gura, nu o sa-i dai o flegma in ochi, nu o sa scoti un plici mare, din fonta, sa-l lipesti acum si acolo de asfalt. cu totii trebuie sa traim, 1,2 miliarde de oameni, 17 milioane doar in delhi. deci inchide ochii, zambeste, fereste-te de tuctuc, fereste-te de remora, munceste, esti in vacanta, doar nu credeai ca o sa fie atat de simplu, te-n gura de crestin ortodox inmuiat de consumism.

meeta isi aranjeaza ulcelele cu creme si potiuni pe etajera, ma intinde pe spate, imi spune sa-mi deschei un pic mai tare halatu si apoi imi aseaza pe piept toata greutatea vietii ei de indianca de 30 de ani, cu copil de 14, vanduta de parinti sotului intr-o casatorie categoria “calvar”. straniu masaj ayurvedic mi-am mai luat.

femei la muncameeta e din calcutta, grasuta pentru ca “ai it tu maci vegetabals” si nu maseaza niciodata barbati. nu vrea sa ii atinga pentru ca toti sunt rai, ea stie cel mai bine, sotul ei o lega de maini cu cureaua, ii umplea gura cu calus si o batea cu pumnii, picioarele si bata, dupa care-fragezita bine-o viola zdravan atunci cand nu era multumit, si nu a fost prea des multumit in cei 15 ani de casatorie. meeta nu intelege care era problema lui, parintii ei ii dadusera zestre cum se cuvine, 10 vase suflate cu aur si 10 vase de argint si matase si bani, dar el nu era niciodata fericit si cerea mai mult si mai mult si parintii meetei bagau mana in cuibarul cu comori, scotoceau sub closca si mai produceau un ou de aur, numai sa nu le faca rusinea si sa le trimita fata acasa. “stiau ca te bate si te abuzeaza?” da. umerii meetei se grabesc in sus, intreband muteste: ce puteau sa faca? ma gandesc ca, probabil, si tati o bumbacea pe mami si doar nuielusele au fost schimbate pe curele si pumnul a fost impletit cu violul, intru dublarea placerii. “mai ai frati si surori?” un frate, in dubai, l-am sunat si i-am cerut sa ma ajute si a zis: “meetaaa, semnalul e slab, nu te aud” si a inchis dar eu stiu ca el nu a vrut sa auda si sa faca nimic.

norocul meetei a aparut acum 3 ani, cand barbatelu si-a luat talpasita cu o alta dama si casatoria lor a fost desfacuta de parinti. care s-au grabit sa ii propuna un al doilea aranjament matrimonial.

ca sa scape de maritis, meeta a plecat din calcutta si a venit la agra. pentru ca parintii au vandut-o la 15 ani, nu si-a terminat scoala, nu avea vreo meserie in afara de cea de bila de destresare pentru barbatul manios. a facut un curs de masaj si si-a dat fata la scoala. are 14 ani, se tunde scurt si face box. “imi spune ca nu este fiica mea ci fiul meu si toti baietii de la scoala se tem de ea” zambeste multumita fatza mare, de tigaie de teflon veche, a meetei. e mandra de fica’sa care acum vreo luna, fluierata de unul din baietii mai mari, a intors scuterul, l-a prins din urma si i-a rupt capul cu doua crosee de dreapta obraznicului.

bazar khajurahohahahaha-las sa scape un hohot exasperat-incantat, as aplauda daca nu as fi lipita ca un chapati de masuta de masaj, in sfarsit razbunare, in sfarsit van damme se ridica de la pamant cand credeai ca s-a dus dracului totul. dar binele invinge si karma se schimba. “razi, ce bine ca razi. generatia asta noua nu mai rade, sunt atat de seriosi, dar rasul face bine la suflet. il destinde”. mainile meetei imi alearga pe fatza. miros a nuci si coriandru cu miere. tacerea e rupta dupa 10 secunde: “imi pare rau ca te incarc, dar daca tac imi trec tot felul de lucruri rele prin cap. ganduri negre. imi zic ca sigur am fost un om rau inainte si de aceea am karma asta”. meeta lucreaza intens la schimbarea karmei: in fiecare dimineata isi face pachetel cu medicamente si mancare si merge pe campuri si panseaza vaci ranite si caini raiosi, le imparte un biscuit si face puncte cu care isi cumpara detergent care sa o curete de karma zemos puturoasa in care s-a balacit pana acum. poate in viata ailalta va primi trupul unui barbat, poate se va naste intr-o tara in care parintii nu te scot la vanzare si te dau, la un garage sale, primului venit.

paradoxal, india a avut o indira ghandi, acum congresul e in mainile unei alte femei: sonia ghandi. eeeee-dar ele erau si sunt membre ale castei smecherilor care conduc india. sunt printese, regine, imparatese. va dati seama cati pufuleti au dat la veverite  in alta viata, ca sa aiba o karma atat de generoasa?

un baiat supravietuieste 226 de zile pe o barca in pacific impreuna cu un tigru bengalez.

daca tot sunt in india, nimic mai potrivit de craciun decat “life of pi”, povestea lui piscine molitor patel, tanarul care creste cu hinduismul, imbratiseaza crestinismul, gusta islamul si apoi ajunge sa-si raspunda la intrebarea “daca exista un dumnezeu, de ce imi face asta?”, trecand printr-un naufragiu care ii ucide intreaga familie si il lasa sa pluteasca in soarele necrutator sau in furtunile neinduplecate ale pacificului, timp de 7 luni, impartind puntea cu un tigru gigantic.

daca povestea fecioarei nascatoare, a celor 3 magi, a prigoanei si a uciderii pruncilor, va miros a scenariu de x-men de la inceputul mileniului 1, ganditi-va ce preferati:

1. sa stiti ca nu exista nimic dincolo, ca viata este o nesfarsita insiruire de bobite de rahat pe o funie pe care doar curajosii o dau cu sapun si si-o leaga, cu nod, de gat.

2. sa stiti ca faptele bune din viata asta, puse una peste asta in ziduletul asta de 30 de centimetri, dar totusi, un gardut in toata regula, te pot proteja de raul din viata de dincolo. sau poate sunt energie pozitiva care incarca motorasul din viata ailalta, care dum-dum-dum, te va purta duduind mai departe, acumuland noi si noi puncte, urcand la nivelul superior.

eu merg pe 2. si “life of pi” exact despre puterea de vindecare a povestilor vorbeste. sultanii moghuli purtau camasi magice care te aparau de sageata, sulita sau sabie prin simpla imprimare pe materialul textil, a cuvintelor coranului. eu ma acopar cu carti. caci nimic nu te apara mai bine de saracia-natanga a vietii, decat paginile frumos aliniate cu spirit si lumina, prinse in cuvinte si legate in propozitii. craciun fericit.

tarshaindu-si slapii, baiatul subtirel se aseaza pe vine si ma priveste fix. in jurul meu, pe peronul garii din agra sunt 20-30 de barbati care se uita fix, cu priviri semiretardate, nu curioase, nu intrebatoare. simti cum ochii aduna informatia si o trantesc in haul din spatele retinei, intr-un maldar de gunoi cu care creierul nu stie ce sa faca. toti barbatii au fularele legate peste urechi, ca fundele care prind un ou de pasti, aratand de parca ii dor maselele. unul din ei, o mustata tinerica, ma priveste fix, clipeste, ii simti neuronul aruncand un navod catre alt neuron, incercand timid sa stabileasca o sinapsa, dar dand gres, ca aprinzatorul stricat al unui aragaz electric.

oameni in gara new delhidoi barbati se tin de mana si ma privesc, alte doua mustati, elegant inlantuite de brat, s-au oprit la 4 metri si ma cerceteaza atent. femeile au asternut paturi pe platforma, pe care dorm gramada 3 generatii de familii triste, imbracate vesel. un grup de maimute coboara pe un stalp si ciordesc resturi din cosul de gunoi, oracaind, tipand, amenintandu-se  si balacarindu-se. printre liniile de cale ferata trec sobolani mari cat brandu lu smarandescu. nu le e frica de cainii care, langa ei, amusina firmituri. cainii sunt gri cu pete incerte, daca ai vrea, ai putea sa scrii pe ei “spala-ma”, puricii ii sug salbatic asa ca se arunca in atacuri disperate, rontaindu-si pielea de pe shale.

carutzu si telegutzutrenul nu vine. e ceata si cand e ceata trenul intarzie. cel de varanasi are intarziere de 4 ore. un ziar de circulatie nationala pronunta sfarsitul lumii. zice asa: “temperaturile ating un nou record minim, delhi ingheata”. mai jos scrie ca au fost 15,3 grade celsius. infofoliti in sube, indienii se-ncalzesc cu paturica de vorbe pe care o turuie fara oprire domnita recitatoare. unul din ei are o vesta cu virgulita lui nike infipta-n piept. calca tzantzos, in timp ce butoneaza mobilul.

la linia 1, stupoare, trage un alt tren, vagoane de vite si miros de pisat. la ferestre sunt bari de metal, arata ca o colectie de celule suprapopulate prin care vezi maini descarnate si picioare negre, cuiburi de carpe si aceleasi fetze posomorate, cu falcile legate cu fularul.

cfr-ul pare brusc o lumina, romania este elvetia+australia+suedia+singapore. tiganii nostri sunt niste genii refugiate, din plictiseala, in haiducie. in afara de mancarea fantastica si de cativa oameni cu frica de kharma, india nu reuseste sa ma miste. dar sunt abia 4 zile si uite ca vine trenul.

“for the shake of love” zice reclama de pe vitrina prafoasa a pravaliei unde se vand, ce altceva decat shakeuri. langa, pe un carton scrie “he said she said take a shot before you leave”, asta e o carciuma unde se baga shoturi de techila, de vodcuta, de uischean. se bea pe mic pentru ca ficatu indian e fin. de un copac atarna o tabla care te anunta ca acote este ditamai institutul de stiinte ale ficatului si bilei. exact langa tablita institutului, un domn pe ciuci, gateste o rozatoare decedata, la un foc mic, facut in causul unui cauciuc folosit  pe post de vatra. desi te astepti sa puta, ceata din delhi inghite mirosurile. miile de tevi de esapament iti prind nasul intr-un clestitor, nimic nu mai intra pe nara-n amonte. amin.

pe trotuare sunt stalpi, 20 de centimetri distanta intre ei. scutul antimotociclisti care incaleca alte trotuare mai putin securizate. se circula cu ricsa, cu bicicleta, cu motocicleta, camionul, autobuzul, autobuzul ecologic care arata ca mamaie’mea, caruta, caruciorul de butelie, pe jos, descult, in slapi, in adidasi torsion. claxoanele se-mpletesc, paturica peste oras, daca ar descinde la 4 metri intreaga flota martiana, nu ai auzi nimic decat atunci cand te-ar prinde un extraterestru de cot si te-ar intreba unde e institutul pentru stiintele ficatului si bilei.

trotuarul dispare intr-o groapa plina de moloz, nisip si caramizi sparte langa care niste taximetristi desculti, cu talpici murdare, ard un macao pe dezbracate.

Crowd_Delhi_Metro_600uite metroul. in vagon e o voma albicioasa, intinsa in dreptul unei usi. la 40 de centimetri, stand in cerc, in dispozitiv de aparare, 54 de oameni se tin de bara din mijloc. de-a dreapta si de-a stanga vomei, e gol. deasupra locurilor pentru handicapati sunt prize, si cetateni cu turbane si-au infipt samsungurile si citesc sau joaca pacanele. vine o statie de legatura, prin usa, peste voma, trece un parameci urias, cu perisori sugatori incaltati in slapi si 69 de capete, cu ochi privind disperati in jur, trop-trop-trop-trop, nu se mai termina, animalul continua sa intre, sa-si bage noi si noi si noi ochi beliti, in imbratisarea anaeroba a metroului. usile il taie in doua, plecam cu juma de parameci, ma retrag cat sa-mi fac vant pentru ca la prima o sa cobor.

pogo, slayer 2010, monsters of rock, shalul ajunge intr-o gurita de indian, mainile imi sunt intre sanii unei doamne, picioarele mi le reteaza o mustata. nu am cum sa cad. suntem atat de bine legati in snopul uman ca nu avem cum sa ne prabusim. inclestarea se sparge dupa 4 metri, pe peron. o oloaga in carje se uita uimita in jur: miracol, a alergat purtata de multime, din copilarie nu a mai simtit asa ceva.

ptiu doamne, sa nu-ti fie de deochi, dau sa scuip in san dar, pe toti stalpii scrie mare: “spitting prohibited” si o banda neagra taie liniutele care ies, scurte si decise, tip jet de dus, din gura unui cetatean. vomatul totusi este posibil. dar numai inauntrul vagoanelor. nu va fie scarba, nu miroase. si chiar daca simtiti o greata minora, o tratam degraba, ca doar avem ditamai institutul stiintelor ficatului si bilei.

aeroportul gandhi din delhi este intesat de politie, trupe inarmate, unitati militare de-a dreapta si de-a stanga, bariere aici, ziduri de beton colea, garduri electrificate, sarme ghimpate. la metrou, o uniforma imi spune ceva intr-o engleza sasaita, de om care si-a lipit limba de un maner inghetat si si-a luat-o inapoi cojita si amortita. nu inteleg. omul imi face semn din barbie, are arma si un detector de metale pe care-l flutura peste calatorii care se inghesuie sa intre pe peron, nu trec pana nu-si pun la scanat bagajul si nu-si arata continutul buzunarelor. paranoia de aeroport. urmez directia indicata de gaura din barbie si descopar, dupa un paravan, ascunsa, o duduie in uniforma, cu un detector de metale, asteptand ca un paianjen in umbra, sa prinsa vreo musca terorista, doamne fereste.

garzi la hoteluri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

la radisson avem portar cu turban albastru cu ornamente aurii, pantaloni bombati care-i inghit piciorul pana sub genunchi si zambet alb care se deschide pe fata maronie, culoarea mobilei chippendale a lu nasa’mea. langa, 4 uniforme, zambitoare dar darze: puneti bagajul pe banda, poftiti prin poarta-detector, nu tziuie, la revedere. povestea se repeta la hotel lalit si la hotel janpath. militarii nu te lasa sa te apropi de india gate-memorialul martirilor indieni care au dat ortu popii in serviciul imperiului britanic, in timpul primului razboi mondial: stop, nu aveti voie sa va apropiati, go, go, goo.

garzi la india gate

 

 

 

 

 

 

bariera exista si la intrarea hauz khas village, buricul partiului delhian, o barna metalica de care trage un domn cu talpici negre si uscate, stranse sub fundul ofilit.

pe stalpi sunt tablite care te anunta ca esti observat de cctv si ca asta nu trebuie sa te  lasi pe tanjala ci trebuie sa te faca si pe tine vigilent. in definitiv sunt copiii tai care ar putea sa inhate valijoara cu bombita pusa de un pakistanez manios taman aici, in buza bazarului. si cu totii sa fim trimisi sa cantam cu dan spataru atunci cand se va intampla asta.

de unde vine mirosul asta de cacutza in pantaloni, de frica terorismului? pai sa vedem:

in 22 februarie, in hyderabad, estul indiei, doua bombe pe biciclete au ucis 17 oameni si au ranit 119. cine sunt atentatorii: mujahedinii indieni. se presupune, ca domnii mujahedini nu sau batut defel cu pumnul in piept pentru acest btl de exceptie.

in 13 martie a fost atacat un post al central reserve police force din srinagar, ai mai smecheri, mari si duri politisti din india. nu in delhu ci undeva in nord-vest. 2 baieti cu akm-uri si grenade, imbracati in jucatori de cricket, au ras 5 politisti si au mai ranit inca 10 persoane.

in 17 aprilie, in bangalore, alta bomba, de data asta pe motocicleta, 16 raniti, niciunul serios. adica toti radeau ca prostii ca au scapat cu viata.

in 25 mai, in valea darbha, haiducii maoisti-naxalisti au atacat un convoi de politicieni. folosind mine si mitraliere, maoistii au pus-o de o ambuscada din care au iesit cu viata   mai putin 28 de cetateni si alti 32 au fost raniti. printre morti, politicieni si un fost ministru.

24 iunie, srinagar, acelasi loc ca in martie, de data asta insurgentii atacand un convoi al armatei si lasand lati 8 soldati.

7 iulie, maoistii lovesc din nou undeva in estul indiei. 5 politisti mor, naxalitii se tin bine.

7 iulie-10 bombe artizanale fac poc la mahabodhi temple, un site unesco din bihar, in estul indiei, ranind 5 persoane. dalai lama si alte suflete luminate, au condamnat ceea ce parea o miscare a mujahedinilor indieni. acestia au recunoscut cu 4 luni intarziere ca a fost mana lor.

27 octombrie, dupa 3 luni de stat pe bara, aceiasi mujahedini cu precare cunostinte de pirotehnie, pun alte 8 bombe la un miting electoral in patna, tot in estul indiei. rezulta 6 morti si 85 de raniti.

oricum, daca nu crapi de la bomba, o poti mierli oricand de la jeg, poluare sau o ricsa condusa de un fittipaldi in papuci care se arunca, brav ca un dac, claxonand frenetic in vartejul traficului. nu-i nimic, poate data viitoare te incarnezi in maimuta aia de pe geam, mananci banane si te doare la basca de maoisti, trotkisti, hitleristi sau basisti.

ps. daca nu v-ati prins cine e cel mai mare angajator, raspunsul e simplu: firmele de securitate, paza si protectie, gardieni. ei sunt umeri pe care creste india.

acum aproape 7 ani, pe 2 ianuarie 2007, stand pe ciuci langa toyota land cruiserul scufundat pina la osie in pamantul moale al serengetiului, mi-am jurat ca nu o sa ajung niciodata in india. in noaptea de revelion, 5 jeepuri cu turisti ramasesera prinse in noroiul gigantului parc national, mare cat olanda, pentru care oficialii si agentiile de turism alocasera nu mai mult de 2 tractoare care sa actioneze in caz de inundatii. dupa 3 ore si ceva, unul din tractoare a trecut fix pe unde ramasesem noi inamoliti. doamne ajuta, mi-am mai consumat 56% din norocul dat de al de sus. cei care au ramas blocati din 31, au asteptat ajutor pana pe 2 sau 3 sau chiar 4 ianuarie. fara mancare, cu hiena la portiera si leul pe acoperis.

si nu, nu exagerez. desi un safari in tanzania, d-ala cu tabere de corturi in savana, ajunge lejer la 10.000 de para-fara spagi pe care esti sfatuit inca din brosurile turistice sa le dai bucatarului, soferului, celor care pun corturile si oamenilor care sapa gropile unde vor fi toaletele, de parca nu managerii ci mata, turistul, esti obligat sa le platesti amaratilor salariile, revenind cu inceputul frazei arborescente: desi platesti 10.000 de para, agentiilor de turism li se rupe de tine mai strasnic ca lui hrebenciuc de constitutia romaniei. si totusi, ce legatura are asta cu india?

are: negrii sunt magarusii calariti de rasa superioara, nu albi, ca aia nu vin ca se tem de malarie, viermele mancator de nerv optic si sida care se ia prin tras cu ochiul la bucile frizeritei. in locul albilor, colonistii superiori, care lasa negrisorii in campul muncii inamoliti, sunt in tanzania si cam in toata africa de est, indienii. ei iau banu, stau in arusha, la poalele lui kilimanjaro, si-o ard in ciunga in timp ce turistii si personalul agentiilor urineaza in masina si isi mananca 3 zile unghiile, ca nu pot sa paraseasca vehicolul intepenit in namol.

ghidului meu-negru-ii era frica sa sune managerul indian, temandu-se de represalii. care nu au intarziat sa apara: cum iti permiti sa ma cauti pe 2 ianuarie cind sarbatoresc anul nou, cu familia, ce-mi pasa mie ca ati ramas intepeniti in serengeti, mi se freaspana cum iesiti, mi se rupe ca turistii nu mai vor sa stea in tabara de frica inundatiilor, de fapt nici nu stiu daca s-a deschis pista de avioane ca si aia a fost inecata in namol de la ploi si, deci, zborurile nu sunt confirmate. cine sa le confirme ca sunt in vacanta cu familia si mai dai si pe turistii astia in gatul mamilor lor.

au trecut 7 ani, destul cat sa scoti si mortu de la groapa. si eu sunt in delhi, in camera unde a dormit basistul de la sonic youth. am frigider plin cu apa imbuteliata, pe masa un telefon cu cartela de india, o lista cu restaurante unde se mananca la fel de scump ca in europa-adica 20 de euro pentru doua persoane (aici intervine rasul homeric-hahahahahahahhahahaaaaaaa) si am primit cadou de la nalin-gazda, cursa cu un volkswagen puchinos de la aeroport pana in buricul hipsterimii delhieze. as zice namaste-dar asta e brandu lu sega si nu ma bag sa sug la tzatza succesului lui. asa ca scot o mai veche strigare de-a lui maica-mea: bogdaproste. sa dea dumnezeu sa supravietuiesc nesimtirii nesatioase din subcontinent.

in spatele blocului, 4 ursi incaltati in adidasi negrii cu dungi albe, danseaza pe ritmul brazilian al unor tobe la care bat frenetic 5 flacaiasi. in jurul ursilor care se tin cu mainile de falci, sa nu le vina peste ochi, cateva fete in cizme negre si camesoaie cusute cu motive populare, se invart ruseste, cantandu-si in cap lacul lebedelor. convoiul se opreste si cata cu privirea crestinul care sa ..sa ce? sa le arunce bani de la etaju 6? sa le trimeata, pe spatele unui porumbel, o felie de cozonac, sa armeze prastia cu sarmale? cum au gandit recuperarea foloaselor cuvenite, numai dumnezeu stie.

alerg la fabuloasa carte “credinte si superstitii romanesti”, editie de irina nicolau si carmen mihalache. ce zice poporul despre “urs”? printre altele ca ar fi fost fecior de popa si, pentru ca a speriat-o, citez, “oracaind” pe maica precista, aceasta, nemiloasa, l-a transformat in urs. apoi, te sfatuiesc stramosii nostri, sa lasi ursul sa te calce pe shele, ca vei fi scutit de boale si ca atunci cand visezi urs, inseamna noroc iar atunci cand vei auzi pentru prima oara urs in anul nou, sa te dai de trei ori peste cap, sa nu te transformi intr-unul.

cartea abunda in povete despre orice, de la ceapa la pupaza, chiar si pricoliciul are un capitol, alaturi de purice, ureche si codobatura. si cum inca sunt marcata de martea neagra, iata ce credea bunicu lu mihai sturdzu de la pds/usl/hiq

-“martea este zi de ajun, adica la cine se fura o oaie ori i se face alt rau, pagubasul tine zile asupra celui ce i-a facut rau. (…)se crede ca-n a treia marti se prapadeste ori se bolnaveste cel vinovat daca nu merge la pagubas sa se roage de iertare.” i-haaaaa, se prapadesc doua sute de ciorditori, daca nu ne cer iertare, asa sa ne ajute dumnezeu.

-“cand lucri marti seara, nu-i bine de oi”. corect, oile sufera dar ele nu stiu ca sufera mai mult decat sufereau inainte pentru ca, nu-i asa, sunt oi. ele stau in casa pentru ca nu le pasa.

-“marti sa nu speli, sa nu croiesti, sa nu piepteni, sa nu urzesti. De te-mbolnavesti marti, nu te mai scoli.” deci nu urziti, ca o sa putreziti.

cartea costa vreo 20 de lei, ca deh, nu prea se bat pe ea cititorii ca pe operele maestrului nastase. despre care, ca bonus, iata ce spun credintele si superstitiile romanesti:

“sa nu te juri ca ai sa te spanzuri ori ca ai sa te impusti, ca dracu te-a scris la condica, si de acolo nu mai scapi”. pam-pam. sau poc-poc.

 

linga globul de cristal, care e de fapt de plastic, pus de orange in pasajul de la universitate, familiile s-au incolonat, asteapta sa intre in globul de cristal, care e de fapt de plastic, sa emigreze in feerica lume cu braduti din polimerii tovarasei elena ceausescu si cu zapada tip scartz, d-aia in care-ti vine impachetat televizorul, si sa uite de tot si de toate. e cald si bine in pasajul de la universitate, cuvintele nu ies aburite, nu stii ce-i sopteste vecinul-vecinei. peste zecile de oameni se-ntinde egala pelteaua colindelor. multumim oprescu, multumim orange, multumim bucuresti.

in buza scarilor pasajului, exact cum iesi cu fruntea in cladirea universitatii, sunt jandarmi. multi, multi, multi, mai multi decat protestatarii, imbracati bine, cu bocanci vigurosi, nu au venit teleleu in piata sa caste ochii, incaltati in conversi ca mandrele astea doua de langa mine. protestul zangane de geamurile  arhitecturii, steagurile flutura, cainii si carucioarele sunt supte de titanicul manifestantilor care se scufunda pe edgar quinet catre victoriei. trei baieti discuta in spate: “pai daca intram aici, ne-o furam urat de la jandarmi, ca pun dop strazii si la magheru si jos la victoriei.” de unde atata frica de jandarmi? stau ca ursuletii in pufoaicele lor calduroase, tacuti, calmi, somnolenti. o tai la stanga si ies in regina elisabeta, vis a vis de targsorul pe care scrie cu leduri “craciun”, de unde se aude un ceteras tipand un “uiu-iuiu-iuiu-iuuuu”. suntem maxim 200.

steaguri si pancarde care zic ca ponta e hot si ca parlamentul e penal. din targsor curg la vale romanii nederanjati de acest aspect. “eu sunt mic, nu stiu nimic, tata-n pod beleste oaia”-era un banc pe care-l zicea taica-miu musafirilor, la un pahar de vermuth. romanii stau veseli urmarind blocarea bulevardului ca pe o operatiune pusa la cale de oprescu, sa le dea si niste action care sa topeasca sarmaua aia, ca era grea si le-a cazut ca un bolovan in stomac. “veniti cu noi, veniti cu noi” striga manifestantii. “daca va pasa, iesiti din casa” adauga ei. ramanem tot 200. de pe marginea targsorului de craciun al lui oprescu, spectatorii privesc fermecati jandarmii care inchid bulevardul elisabeta. in ceainarii, parintii mananca biscuitei si petrec clipe calde, cu spatele intors la halimaiul din strada. din doua troleibuze, trase linga pizza hut, 4 calatori privesc cu ochi rai demonstrantii. au intarziat acasa, e frig, ce gatu mamilor lor mai vor si astia, macar de sarbatori sa ma lase dracu cu rosia montana.

tirlidirlitirlidaaa, se aude muzica populara taman pana la bariera de jandarmi de la calea victoriei, colt cu elisabeta. peste ea, peste muzica, urca ragusita vocea unei femei care vrea sa treaca spre cismigiu. pe trotuar. trei jandarmi cracanati reteaza drumul. nu se poate trece, este cale de acces inchisa, astea sunt ordinele. femeia ii acuza ca incalca legea, barbac’su o sustine, “pentru 2000 de lei v-ati tradat tara”, jandarmii nu se misca, “e dreptul meu la libera circulatie si asta e trotuar, nu sunt pe strada, nu e cale de acces” insista femeia. incearca sa afle numele jandarmilor, nimeni nu raspunde, incearca sa forteze trecerea, jandarmii sunt de neclintit, o indruma catre carosabil “adica ma incitati sa ma duc acolo, la protest, ca sa aveti voi ce bate? asta vreti, sa ma duc acolo, sa ma bateti ca pe ceilalti protestatari?” raguseala femeii creste ca un huruit de cutremur. “huoooooooo, rusine, rusine, jandarmeria apara hotia”, striga vreo 20 de oameni. aparati pe cine nu trebuie-le comunica un tanar in palton.

de la 6 metri distanta izbucnesc alte huiduieli. de data asta reporterita de la realitatea a dat cu mucii-n fasole. “demonstrantii scandeaza impotriva presedintelui”, comunica ea audientei din ceainarii, aia de sta cu spatele la geam si nu se clinteste cand e chemata afara. “nu-i adevarat” sare o ochelarista ascutita, “strigam in primul rand impotriva parlamentului”. n-are a face, reporterita insista ca sigur trebuie sa fie si presedintele bagat in supica asta, ca altfel bulversam audienta. nimeni nu o sa mai inteleaga unde a disparut principalul rau al romaniei, nimeni nu o sa mai aiba pe cine sa dea vina pentru laturile din parlament, pentru sexul prost cu soata si pentru vecinul cu bormasina de la doi care, desigur, taie caloriferul duminica la 10 seara, din cauza lui basescu.

ragusita renunta la penetrarea lantului de jandarmi, se intoarce catre popor si anunta ca a facut o petitie online pentru ca jandarmii sa poarte numele in piept, “pentru ca nu stii cu cine vorbesti. niste nenorociti. cautati-o si semnati, pina acum abia am strans vreo suta de semnaturi ca nu stiu unde sa fac reclama la petitie”. multimea alearga spre universitate, din nou, lasand ursuletii jandarmeriei, sa vina agale in spate. la targ s-a trecut la tzambal. in pasaj, coada la poza cu globul de cristal, care de fapt e din plastic, s-a dublat. n-o sa le strici romanilor sarbatorile cu un rahat de scandal politic. ei vor liniste, ca de 24 de ani nu au parte de linistea asta, bubui-v-ar timpanele sa va bubuie de nevolnici.