Archive

Monthly Archives: November 2013

acum 20 de ani, a fost ucis ioan luchian mihalea, cunoscut fondator al grupurilor song si minisong, cel mai carismatic prezentator de emisiuni de copii. imi amintesc cum zaceam in fatza televizorului cate 2-3 ore in fiecare duminica dimineata, impreuna cu frate-miu, rapusi de candoarea si umorul cu care mihalea manipula o sala plina cu sute de oameni, majoritatea copii de pina in 6 ani, jucandu-i pe degetele lungi ale mainii lui de pianist, ajuns dirijor. mihalea-acest uri geller, omul care indoaie lingurita de inox al celui mai incapatant spirit, nu a reusit sa indoaie boxul si ciocanul cu care a fost batut de cei doi asasini, inchisi pe viata la penitenciarul de la giurgiu.

in locul gol lasat de mihalea nu a mai crescut nimic. s-au mai facut emisiuni de copii, insa din baltoaca de magicieni, abramburici si jojouri, nu au iesit decat perechi de tzatze expuse in filmele de batranete ale lui sergiu nicolaescu. cablul telefonului invartit in jurul grumazului lui mihalea, a sugrumat singura sansa a televiziunii sa ofere modele de inteligenta, sarm si umor. dupa ioan luchian, ecranele au fost umplute de tociu si palade, zane cu gropite si zambete false, dudui in chiloti si hiphoperi homofobi.

pe youtube nu am gasit mare lucru, un singur video de la o emisiune live a lui mihalea. chiar si asa, nu ai cum sa nu vezi ce-am avut si ce-am pierdut: http://www.youtube.com/watch?v=WK-WxN4L_R8

am auzit de kumar de la personalul ambasadei indiei, “la kumar agra palace se mananca cea mai buna mancare indiana din bucuresti, karishma si haveli mai dau chix, dar kumar nu dezamageste”. gps-ul zice ca alde kumar e infipt in miezul tarlalei miliardarilor ilfoveni, pipera, soseaua aceea pe care curg bmwuri si mertzuri si suvuri, pe care van damme nu ar avea cum sa faca spagatul intre doua camioane, caci drumul e mai stramt ca anusul lui dragnea inaintea audierii dosarului referendumului. si la fel de murdar ca intestinele lui. coloana de supermasini nu se misca, ne taram cu 5 la ora printre cioburi de beton, vile strambe, desenate de arhitecti cu diploma cumparata la talcioc. si uite-l pe kumar, firma mare peste un casoc alb-murdar cu geamuri mici, poarta de parnaie, inchisa cu lanturi.

pe poarta atarna un semn care zice “for rent”, pe usa cu zabrele de langa iese tiptil un indian, negru taciune la fatza, buze roz despicate de dinti albi-albi-albi, oare ce pasta de dinti foloseste, sa fie colgate de dat pe oua sau blendamed in trei culori? indianul turuie in engleza: “we’re closed, ne-am mutat la unirii”. doua romancute cara niste cutii imense, pline cu ustensile si le aseaza in portbagajul masinii. pai si inchideti aici? “da. nu se mai poate. plateam 5000 de euro pe luna chirie. si afacerea incepea sa scartaie si am rugat si eu proprietarul sa dea mai jos un pic chiria si ce credeti ca a facut? ce credeti? a pus lant la poarta si semn cu “de inchiriat” in timp ce eu am toate echipamentele inauntru. tot. crede ca sunt nebun sa plec si sa-l las cu restaurantul utilat de mine, sa-l inchirieze maine la altul?”

cui sa il dea fratelo? cine e cretinu care sa dea pe praful asta 5000 de euro pe o vila stramba, o barja naufragiata pe malul garlei numita soseaua pipera? 5000 de euro pe luna? asta inseamna ca doar pentru acoperirea chiriei, fara curent, apa, gaz, taxe, benzina, plata personalului, aprovizionare, mobilier, hartie igienica si sapun, el ar fi trebuit sa aiba zilnic, 20 de clienti carora sa le vanda lucruri de 40 de lei de caciula. care, de unde, cum? cand toate restaurantele sunt goale in timpul saptamanii si doar vinerea, prin centru vechi, gasesti in gaurile de bere, 50 de oameni care nu-si rup, pe consumatie, mai mult de 20 de lei de la gura?

daca matematica simpla a crizei nu l-a trezit pe micul kumar, l-a salvat spinarea care a facut poc. dupa 5 ani, indianul n-a mai fost capabil sa duca povara celor 5000 de euro. cu 300.000 de euro mai bogat, proprietarul-zice kumar-nu a stat nicio clipa pe ganduri si i-a trantit un bocanc in cur. halal loialitate.

cu 5000 de euro kumar putea sa-si cumpere carciuma in spania, da p-afara netul de oferte: http://www.spanishbars.com/location/gentlemans-clubs. cu 300.000 isi lua pravalie la londra. dar nu, indianul meu a hotarat sa-l imbogateasca pe becali.

“nu chiar pe el, pe nu stiu ce ruda de a lui”. care erau sansele sa nu fie un becali in spatele unei mantzocarii imobiliare in pipera natala, locul in care fiecare peticel de pamant a fost hranit de cacarezele oitelor lu tataia-descalecatoru becali.

statisticile spun ca in 2012, piata imobiliara s-a prabusit cu 70% si ca declinul a continuat si in 2013, ca o vila a ajuns la 60.000 de euro, adica exact cat a costat chiria lui kumar pe un an de zile.

dar cum sa-i spui unui becali ca este criza? cum cand tocmai a inhatat de la statul roman 65 de milioane de euro, bani dati de autoritatea nationala pentru restituirea proprietatilor pentru un teren de 21 de hectare din voluntari. cum sa-i spui ca nu ai sa-i dai 5000 de euro chirie pe luna, cind acusi se judeca si e pe cale sa mai ia 46 de milioane de euro, pe un alt teren din voluntari? care criza kumare, cand baietii astia de mananca la tine miel vindaloo, o sa-mi plateasca mie, din taxele lor, milioanele de euro, profit din activitatea prodigioasa de samsarit terenuri la marginea bucurestilor?

kumar s-a mutat de 18 ani in romania si desi are nevasta romanca, doi copii cu dumneai si pune mancare in fafuria poporului roman de atata amar de vreme, nu-ntelege nimic. si-n new delhi e mizerie, cum sa nu. dar nimic n-o taie pe cea din pipera. namaste.

“cea mai mare greseala a lui ceausescu a fost sa se inconjoare cu lingai” declara hotarat omul cu tamplele stranse in imbratisarea iepurelui mort. e cald in tren dar caciula nu pleaca de pe frunte, iepurele e pesemne sursa de intelepciune, cel care nu-i lasa mintile sa rataceasca aiurea. pensionara de la dreapta lui aproba: ‘da, asa e. el era om bun saracu. si patriot. dar lingaii astia nu i-au spus cat de prost o duce tara, ca el ar fi facut ceva pentru tara si popor”.

lingaii. dupa disparitia nebunului de la curte, tumbele au fost preluate de lingai. dresati sa spuna numai dragalasenii, sa laude, sa ridice osanale, sa gaseasca firul de iarba sanatos in caruta plina cu fan putrezit, lingaul domina viata politica romaneasca a ultimilor 70 de ani. si nu numai. il gasesti la ziar, la televiziune, in companie, la lansari de carte, la lansari de vinuri, la lansari de discuri, plasat undeva in spate, e omul mereu pregatit sa-ti scape un sarut intre buci, stiind ca va fi rasplatit pentru el cu un post caldut in care poate continua sa prinda muste cu limba pana la pensie.

e epidemie de pupincurism. creste ca igrasia pe peretele civilizatiei romanesti. cum esti mai sefic, cum ai o trena de lingai cu buze umede, batandu-se pe fesele tale.

deunazi, imi povesteste un prieten o istorie: casa de productie la care lucreaza are o filmare cu o agentie de publicitate. unul din angajati, bolnav de linguseala, anunta ca musai in videoclipul respectiv trebuie sa apara copiii patronului.

nu ai patronului firmei careia i se face reclama. nu, in spot trebuiau sa intre musai copiii patronului agentiei, tatuca lu angajatu proactiv. de ce copiii patronului? erau ei mai frumosi? aveau experienta? aveau nevoie de bani? stiau sa faca ceva imposibil de reprodus de catre ceilalti copii de la casting? luasera ore de actorie?

nu, nu, nu si nu si nu. dar patronului i-ar placea sa isi vada copiii la televizor, pe banii clientului, ca doar sunt lumina ochilor lui, manca-i-ar tata pe ei de borcanase genetice care ii duc samanta in viitor, facandu-l nemuritor. si cine altcineva cunoaste mai bine calitatea extraordinara a spermei patronului decat angajatul care o gusta adeseori in sedintele finalizate cu felatie, multumesc sefu, e o lectie buna, multumesc.

intrebarea pe care mi-o pun mereu este urmatoarea: oare excesele de linguseala sunt datorate admiratiei sincere pe care angajatu o are fatza de patron? sau constiintei slabiciunii si imposturii-sunt doar un bec de 40, ma schimba maine pe unul de 60, as face bine sa ma aprind atunci cind bate seful din palme? e pupincuristu manat de virtutile sefului sau de lipsa proprie de virtuti? sau amandoua?

iar pe patron, ce dracu il face sa vrea sa-si puna odraslele intr-un videoclip de 30 de secunde care vinde sampoane? ok, inteleg: nu exista om care sa nu aiba un pic de vanitate, sa nu se-ncante la o leaca de miere turnata in ureche: vai dar ce copii frumosi, de la betheleem nu am mai vazut asemenea aliniere de stele pe cer… dar pentru a creste o camarila de lingusitori, tu, patronul, sefu de partid, bossu de intreprindere trebuie sa ai o mancarime precis plasata intre buci, pe care nu ti-o stinge nimic decat ropotul de aplauze de buze, al lingusitorilor. sau poate glontu, cel de la targoviste.

“saracu ceausescu, avea un suflet bun” geme batrana de langa inteleptul cu iepurele pe tample. ca si astialalti patroni cu suflet bun, pacat ca a gandit cu curul.

am 1,65 metri si ghinionul ca, la toate concertele la care am fost vreodata, in fatza mea sa creasca falnic un cetatean de pe putin 1,8 metri. disperata sa nu ma-nfig intre omoplatii unui dac hiperborean, acum 4 ani, la concertul madonnei din parcul izvor, am incercat sa gasesc un delusor, o pietricica, un munticel de gunoi sau un tumul de senator pe care sa ma catar si sa am vedere la scena. cu ochii-n pamant, dau de o movilita de plastic care acoperea cablurile groase ale reflectoarelor gigantice amplasate pe margine. primesc astfel 6 centrimetri in plus in inaltime fatza de poiana din jur. imi iau locul pe protuberanta si astept sa se dea drumu la treaba. langa mine un cuplu de proletari, ea fatza de taxatoare, el figura de vatman, mici de inaltime de la dieta cu mamaliga, ea catarata ca si mine pe protectia cablurilor, el un pic in fatza ei.

zbang, busculada in spatele nostru, o tigancusa hohotind isteric e impinsa de o alta tigancusa pusa pe ghidusii, taxatoarea mea isi ia un cot in spate de la tigancusa numarul 1 si e spulberata 1 metru mai incolo. femeia se uita nervoasa in spate, tigancusele s-au intors la cirdul lor de hiphoperi, injurandu-se vesele. taxatoarea revine la locul ei si asteapta scuze, o vorba ceva, vreo 3-4 secunde. nu se intampla nimic asa ca femeia decide sa isi faca dreptate. ii da un branci la fel de viguros, ca si cel primit de ea, tiganucusei numarul 1 care tipa ca din gura de sarpeee: aaaaaaaaaaaaaauuuuuuu.

ceata de hiphoperi se rupe si cu pasi mari se apropie de femeie chiar cheloo. “ce faci fa futu-ti gatul ma-tii, dai in nevasta-mea faaaaa?”. cheloo prinde fatza taxatoarei si strange, nasul femeii e acum la barbie si ochii sunt impinsi spre tample, vatmanul e impietrit, se dezmeticeste si sare sa-si scape soata: “las-o-n pace” urla, “ia mana de pe ea vagabondule”. vatmanul nu asculta parazitii, deci nu stie cine e starul care-i bate nevasta. cheloo continua sa-i stalceasca fatza muierii, aia tipa, tigancusa 1, tigancusa 2 si restul de hiphoperi rad veseli nevoie mare, vatmanul ii trage una lu cheloo, pe el sare ombladon si alti fartati, “da-te-n pula mea de sarac, pleaca-n pula mea de rupt de aici”. toti au pupilele mici-mici-mici, pierdute in ochi rosii si aposi. spectatorii sar sa ii desparta, unul cu pletute isi fura un pumn in fatza, cheloo e dezlantuit, taxatoarea scapa din stramtoare, ia vatmanul si fug undeva departe. halal distractie la-probabil-primul concert din viata lor.

cei doi paraziti se intorc victoriosi-nervosi la ceata de pitigoi care ii insotesc. s-a facut gol in jurul lor, de frica, de scarba. ei si ce? turma parazitilor are coaie indeajuns de mari cat sa umple un stadion, chiuie, se-njura, dau drumu la un joint, la inca unul. tigancusa 1-sotia lu cheloo-danseaza lasciv lipita de ceafa mea.

madonna ajunge la numarul cu tiganii si intreg grupul infractional incepe sa raga. extatic as fi zis eu, fata lu cheloo e tuciurie, e tiganca soto. pretena ei-asijderea. restul de baeti, bronzati. dar nu, cheloo&co sunt isterizati ca madonna vorbeste frumos de tigani. si ei urasc tiganii. “muuuuuuieeeeeee faaaaaaaa”, “panaramooooooo, treci la cacaaaaat” striga dezlantuiti.

spectatorii tac speriati de criza identitara. caci cea mai mare tiganie e chiar negarea tiganiei.

“Predictably Irrational” este bestsellerul scris de dan ariely in care faimosul profesor de economie comportamentala ne arata ca ratiunea doarme beata, cu capul pe masa, taman atunci cand noi credem ca ea vegheaza, demna si sobra ca ivan lendl inainte de serva.

cartea zornaie de exemple care arata ca mareata noastra logica e mai plina de vicii ca un marinar de boli cu transmitere sexuala. suntem influentati de asteptari, realitatea e distorsionata de simtul proprietatii, suntem lenesi si ne este greu sa ne concentram la obiective prea indepartate, furia, sexul sau foamea ne fac sa luam decizii pe care nu le-am fi luat daca eram cu prohabul inchis, burta plina si mintile linistite, imbracam aleator lucrurile cu o anumita camasuta a valorii-fara sa avem vreun motiv rational sa facem asta si suntem incapabili sa refuzam gratuitatea. vezi black fridayul si isteria de a sta la coada, fara sa te gandesti ca reducerile sau lucrusoarele primite moca ti-au mancat timpul tau, deci a existat un cost ascuns platit pentru un obiect pe care nici macar nu ti-l doreai, dar l-ai luat totusi pentru ca, nu-i asa, era gratis mamica.

dar cel mai strasnic capitol este-iaca ce noroc-chiar primul: “the truth about relativity”, in care ariely te ia pe genunchi si te invata sa citesti trucurile salii oglilnzilor si sa nu te mai lasi pacalit pe viitor. traind in turme-carduri-cete, indivizii sunt facuti sa mapeze realitatea doar in corelatie cu ceilalti. creierul nostru compara mereu lucruri dar ii este mai usor sa compare mere cu mere decat mere cu rulmenti. de multe ori insa trebuie sa alegem intre lucruri care nu sunt comparabile si, atunci, viclenia stramoseasca introduce o momeala (efectul de dominare asimetrica -asa se cheama in terminologia stiintifica) care ne face pe noi, bancul de crapi, sa muscam o anumita optiune, in defavoarea alteia. in carte, ariely da exemplul urmator: daca ai de ales intre un weekend la paris, hotel cu breakfast inclus si weekend la roma, hotel fara breakfast si roma, hotel cu breakfast, vei alege roma-hotel cu breakfast pentru ca iti va fi usor sa compari cele doua optiuni: roma cu si roma fara, astfel inclinand balanta in favoarea romei si uitand de paris. ariely-cetatean israelian versat in tehnicile mossadului, glumesc desigur-spune ca aceasta asimetrie dominanta e agentul secret din spatele unui purcoi de decizii pe care le luam, convinsi fiind ca suntem extrem de rationali.

eu ma reintorc la anul 2000 si la ziua nefasta in care l-am stampilat pe ion iliescu pe buletinul de vot. momeala in acel an a fost nebunul cu ochelari de lady gaga, cetateanul vadim, plantat de tataia iliescu sa-l faca pe el sa para mai putin criminal. cum vadim era un iliescu fara breakfast inclus iar mugur isarescu era incomparabil cu cei doi, iliescu a primit o doza noua de alegatori, care au alergat orbiti de “asimetria dominanta” prm-ista in bratele tatucului.

cititi deci cartea lui dan ariely. si cascati ochii la anul, sa nu calcam in capcana de urs pe care ne-o intind baietii astia.

 

pe vremea lu’ piticu, la un paharel de vermut servit cu oaspetii, taica-miu adauga negresit maslina unui banc: cica ion si gheorghe se-ntalnesc la alimentara, in fata raftului cu conserve de sardine, unul din ei isi umple cosul, alalalt nu se atinge de conserve. ce faci ma, esti prost, de ce nu iei peste? intreaba ion. mai ioane, apai cand deschid televizoru e ceausescu, cind deschid radioul e ceausescu, deschid ziarul: tot el. mi-e teama ca atunci cind oi deschide o conserva, il gasesc din nou pe ceausescu. hohohohihihi. nimic de ras. locul lui ceasca a fost luat de gigi si, dupa arestarea ciobanului, eroul mediei este adrian nastase.

deschizi ziarul, televizorul, radioul, vocea gajait-superioara iti vorbeste despre politica externa, decenta, buget, coruptie, democratie, geostrategie si, de ce nu, despre pictura.

la cea de-a doua editie a evenimentului “top 100 cei mai valorosi pictori romani” organizat de capital, in jurul lui adrian nastase zumzaie albinute cu ochii mari, reporterii de televiziune. oracolul vorbeste demn despre arta universala, despre risipa de artisti romani, ziarista care tine microfonul da din cap ca un magar deranjat de muste, fostul premier scoate din gusa intacta perlute de clichee pe care i le asterne la picioare. pe site-ul tvr, adrian nastase e descris ca “un avizat colecţionar şi un creator de instituţii muzeale.” care institutii muzeale dragalasilor? din ce stiu eu nastase e “decat” ctitorul muzeului national al hartilor si cartii vechi. e adevarat ca numele fostului premier mai era legat, acum vreo 6-7 ani, de dosarul muzeul de arta contemporana, fiind acuzat ca a mermelit licitatia pentru constructia si amenajarea muzeului, pe care i le-a oferit fraudulos lui nea badea de la aedifica carpati. si ca a mai fost si dosarul zambaccian, de pe strada muzeul zambaccian, iaca deja 3 muzee, ce conteaza ca unul e un dosar penal si altul e o strada pe care e hogeacul nastase, omul e cunoscut si avid colectionar si trebuie sa il ascultam pentru ca e o minte luminata, o victima inocenta a regimului basist.

pupincurismul romanesc nu moare. nu se ia cu dero pentru ca nu face parte din cele 99 de pete pe care detergentul le indeparteaza. tovarasa invatatoare pretuieste mai mult copilasul a carui mama ii trimite lantic de argint de ziua femeii, nu garoafe ca amarata asta de muncitoare la tricotex, elevul care baga meditatii cu diriginta, va fi mai protejat decat fata din banca intai cu parinti someri. adrian nastase va fi mereu o “somnitate” -cum zice un coleg de serviciu al lui taica-miu-in ciuda demonstratiei de semn contrar doar pentru ca a donat harti, dupa estimarea proprie, in valoare de 4600 de dolari (dupa ce-a a pietei 200.000 de dolari in 2006-sustineau ziaristii de la 9AM). un om fin care, desi a fost acuzat si a facut parnaie pentru “folosirea influentei sau autoritatii functiei de presedinte al unui partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, in forma continuata” si are inca pe rol dosarul zambaccian, zambeste condescendent si, in loc sa se spele in scuipat, este clatit cu limbuta de reporteri mesmerizati de cultura, forta si inteligenta unuia dintre cei mai influenti oameni politici din romania.

fiind tratati atata vreme cu curul, nu-i de mirare ca ne-am obisnuit sa credem ca dosul este fatza lucrurilor si ne-am deprins sa-l acoperim cu sarutari. iar atunci cind cineva intreaba: da’ de ce pute a caca? grabiti raspundem in cor: nu-i draga caca, e fasolica. domnu nastase a mancat o iahnie si acum ii vine putin inapoi. stii doar ce sensibil e.

adrian nastase si-a lansat la gaudeamus cartea asteptata cu sufletul la gura de-o natiune intreaga: cum am supravietuit infectiei cu lanica din esarfa burberry si am scapat ca prin minune si de cicatrice. nu? nu asta e cartea? m-am inselat, scuze. adrian nastase a lansat a doua editie a volumului “romanian american partnership. my contribution”, 29,9 lei, scrisa in engleza, publicata de editura Regia Autonoma Monitorul Oficial. ho-paaaa.

adica pe banii dumneavoastra si ai mei. nu? pentru ca monitorul oficial e pravalia statului, scoasa anul trecut de dupa fustele camerei deputatilor si trecuta la subtioara guvernului romaniei. editura monitorului oficial publica-zice siteul-trimestrial legislatia tarii, lunar hotarari ale guvernului si alte acte normative si o serie de colectii:

-legislatie pentru toti

-ghiduri legislative

-codex

-uniunea europeana

-legislatie comentata

-universitaria

-albume de arta

-dictionare de arta

-ro-trotter (albume de fotografie)

-inedit

-in afara colectiilor

cartea lui nastase ar putea deci sa intre undeva sub ultimele doua categorii. la inedit siteul monitorului zice ca se califica lucrari originale in stransa legatura cu lumea juridica. deci nu. iar la in afara colectiilor avem asa ceva: http://www.monitoruloficial.ro/magazin/category–În_afara_colecţiilor–301.html. adica tot niste trebsoare care au legatura cu justitia, constitutia si, in nici un caz, nu sunt mostre de flexibilitate prin care autorul isi vara singurel limbuta in fund, scotand-o pe gura, taman la timp sa ne spuna ce contributii remarcabile a avut domnia sa la relatiile romano-americane in cele doua decenii petrecute de tarisoara pe genunchii lui ion iliescu.

pe pagina editurii nu se spune care sunt criteriile de selectie a cartilor care sunt publicate. si cum se face ca o editura a statului roman, finantata de la buget, poate decide sa ii publice cartea mentorului actualului prim-ministru, acelasi personaj care a trecut regia sub guvern.

ps. bagati un ochi pe http://www.librariaonline.ro/edituri/monitorul_oficial/pag,4/#produse. o sa vedeti ca maneaua geostrategica a lu nea adi, ministrul minune, nu are ce sa caute intre cartile publicate de monitorul oficial. cel putin ca tematica. pentru ca sunt sigura ca, directorul editurii, o sa gaseasca cumva o explicatie pentru alegerea publicarii volumului pe care colegii autorului de la jurnalul national il descriu “Cartea este o istorie sinceră, fără menajamente sau părtinire, a relaţiilor româno-americane cu accent pe perioada posdecembristă, scrisă într-un stil plăcut şi rafinat de un fin observator şi un diplomat cu experienţă remarcabilă în viaţa politică.” atat din tara cat si de peste hotare. hahaha.