Acum 3 zile, un ziar israelian, Jerusalim Post, publica opinia unui cetățean care susținea că președintele României, Klaus Iohannis, se împotrivește mutării ambasadei la Ierusalim pentru că este nazist sau are simpatii naziste. De unde a dedus asta? E simplu. Timp de 23 de ani, Klaus Werner a fost președintele Forumului Democrat German care este organizație de sorginte nazistă. Dovezi? Nu e nevoie. Forumul Democrat German este o organizație etnică populată de nemți, se știe că nemții au fost toți naziști, Klaus e neamț deci e nazist.
Să mai citim o dată această frază: un ziar israelian publică (ce-i drept la capitolul opinii, smart move), părerea unui cetățean care spune încă din primele rânduri ale articolului că președintele României este nazist.
Nu are simpatii politice de dreapta, nici de extremă dreaptă.
Nu este alternative right.
Nu.
Președintele țării este nazist.
Mă scuzați că nu-mi revin din acest șoc.
Administrația prezidențială, președintele și, nu în ultimul rând, Forumul Democrat German tocmai au primit un cadou uriaș din partea cotidianului israelian.
Sper că, măcar de data asta, se vor găsi bănuți pentru niște avocați mai puțin mingicari, mi-aș lua chiar niște avocați evrei, cum am văzut eu în filme.
Iohannis are oportunitatea să transforme acest circ declanșat de frizerul din Teleorman într-o ocazie prin care noi, ăștia mereu fără bască, ăștia cu care nimeni nu vrea să împartă un taxi până la Bruxelles, să ne recăpătăm măcar un picuț din demnitate.
Nu mi-am dorit niciodată să fiu Klaus Werner Iohannis, mereu absent din propria viață, pierdut între truisme rostite apăsat. Dar ce nu aș da să fiu acum Klaus Werner Iohannis, preeșdintele unei țări europene calomniat violent într-un ziar prieten al Likud, partid al cărui lider, premierul israelian Bibi, este implicat în scandaluri de corupție fără număr, fără număr, fără număr. Bașca este legat prin prieteniile dumisale de grupul de mafioți de Dâmbovița, Tăriceni și Liviuți, toți cu halenă de lichior de ciordeală.

Avocați sprinteni și despăgubiri grase aș cere dacă aș fi Klaus Werner și Federația Germană și cu banii ăia, de la israelieni, aș construi o pușcărie care să corespundă normelor internaționale unde l-aș închide pe Dragnea și pe toți tâlharii din parlamentul României.
Și acolo l-aș învăța pe Dragnea proprietatea termenilor. L-aș învăța ce înseamnă îngăduință-până acum l-am tratat pe președintele României cu îngăduință, așa a zis Dragnea vineri.
Nea Liviu, pe bune?
Cine ești dumneata nea Liviu să-l tratezi cu îngăduință pe președintele ales al României? Și ce oare vrei să spui cu asta, acum că îți pui problema că îngăduința prea multă nu este o soluție? Vrei să spui că tu, cu susținerea lu unchiu Bibi, o să-l suspenzi pe președintele nazist al României?
Probabil că asta vrei să spui. Și în luna acea cât Tăriceanu o să fie președinte interimar o să decidă, fără să încalce Constituția, fără să aibă nevoie de memorandumuri și de Viorici din Videle, să mute ambasada la Ierusalim. De parcă ambasada este o solniță, dă-o-ncoa, nu are sare ciorba asta.
Eu cred că noi toți am fost prea îngăduitori cu ei.
I-am îngăduit să își facă salarii imense, pensii colosale, i-am îngăduit să ne asculte telefoanele, să căpușeze primăriile, să fure banii de spitale, medicamente, șosele, școli, am fost prea îngăduitori cu ei când au decis să se protejeze unii pe alții de pușcărie, când au ignorat procurori și hotărâri judecătorești, când ne amenință cu pușcăria pentru că nu ne plătim taxele pe care ei le măresc după cum îi taie capul.
Iohannis e departe de a fi perfect. Dar atât am putut noi să facem ca să-i oprim atunci pe Ei.
Și în acest moment e singurul nostru aliat în lupta cu niște bișnițari disperați care și-au vândut deja mămicuțele, morții din morminte și, faustian, au pus gaj viețile copiilor noștri.
Iohannis nu e președintele de care avem nevoie în vremurile ăstea, dar gândiți-vă la Tăriceanu și vă dați seama de ce trebuie să ne opunem referendumului de demitere pe care pesedeul îl clocește chiar acum.

În părculețul de lângă prefectură sunt îngropați morții revoluției din 1989. Au gărdulețe din fier forjat ridicate în jurul mormintelor, nu sunt făcute să țină afară pe nimeni, au 30 de centimetri înălțime, un copil de 2 ani poate să le sară. Gărdulețele sunt puse ca să delimiteze suprafața alocată fiecărui mort și astfel vezi cât de mici sunt morții revoluției. Pe vremea aia se mânca prost, oamenii nu ajungeau vreodată mari. Sau poate erau doar niște puști de 12 ani. La capul unui mormânt, sprijinindu-se de cruce, un cetățean face pipi. E duminică, soare, a băut o bere și acum s-a tupilat după mormintele ăstea ascunse sub ogrăzi în care nu crește nimic, amenajate riguros de asociația de luptă cu uitarea, și face pipi. Oftează din rărunchi când termină, se uită precaut în jur, mortul 1 tace, mortul 2 tace, mortul 3 mormăie ceva, îl știe pe ăsta, mereu a avut ceva de comentat. Dar mai lasă-ne domnule în pace, d-aia am murit noi la revoluție ca să vii matale acum să comentezi că fac pipi în parc? Și, în definitiv, cine e boul cu ideea să pui cimitiru în parc, adică mâine, poimâine, puneți morți în sensurile giratorii, unde e pământul scump și panseluța de 3000 firul!
Mortul 2 îi dă dreptate domnului cu vezica slabă și se întoarce pe-o parte.
Mașina intră ca o ampicilină pe gâtlejul Făgărașului, două benzi pe sens decupate în defileul urban, blocuri în stânga, blocuri în dreapta. Ce este în spatele blocurilor?, mă întreb gândindu-mă la domnul din cimitirul-parc din Brașov și cotesc la stânga. Blocurile aleargă pe lângă roata mașinii, ca un câine nervos, încercând să o prindă. Și brusc, se sfârșesc, se opresc, țărani cu fruntea plecată și cușma în mână în fața curții boierului.
Făgărașul e un kinder cu surprize, un ou de beton în care, atunci când îl spargi, găsești un orășel  cu grădini cu viță de vie și case săsești acoperite cu țiglă, cu geamuri cu cearcăne gri, obosite de înfigerea unui termopan în găvanul ferestrei vechi, întotdeauna mai mare, pe care gospodarul l-a umplut grabnic cu ciment. Câinii latră, manelele urlă, Leo de la Londra, Jean de la Roma, făgărășenii s-au risipit în lume și au trimis acasă bani de inoxuri și porți de tablă, de termopane și acoperișuri de fier, și-au făcut cazemate în spatele blocurilor, au închis grădinile în spatele unor garduri de beton armat, să nu fugă grădinile cu primul venit, se știe că sunt rele de muscă grădinile.
Garduri și ziduri. În spatele lor sunt alte garduri și alte ziduri.
După ele sunt oameni care beau bere și fac pipi pentru că le-a venit să facă pipi și de ce să se abțină sau să caute o toaletă? Nu au murit tinerii ăia la revoluție ca ei să se abțină.
Dar de ce au murit tinerii la revoluție?
Ca să aveți voi de toate, că noi ne-am spetit să vă creștem bine și uite, nimic nu aveți în cap, sunteți puturoși și risipitori, un ban nu ați pune deoparte.
Orășelul cel vechi se izbește-n peretele de blocuri. La dreapta sunt niște ruine noi. O vilă neterminată, două blocuri neterminate, betoane neisprăvite invadate de iarbă.
Mormintele unor vise avortate la 6 luni, în spatele cărora un bărbat care a băut bere face pipi și fredonează De unde vii la ora asta și unde ai umblaaaaat!!!

1. Timea are 27 de ani, e terapeut, învață suedeză ca să lucreze la un call-center la Microsoft și oricum vrea să emigreze în Suedia unde oamenii au rezolvat problema gunoiului, îl transformă în energie, acum s-au apucat să preia gunoiul altor popoare pentru că ei, suedezii, nu mai au gunoi. Vrea să învețe în Suedia tehnici de protejare a naturii, să le importe aici, în Covasna, unde șoseaua e halită de flămânda molie de beton, urcă dealul găurită, spartă, năruită, printre copaci golași înfipți ca totemurile secuiești în capul tumulilor de peturi, pungi și conserve, moarte dar nepieritoare. Nimeni nu repară șoseaua pentru că o bucată din ea e în Covasna și o bucată e în Harghita, cine dă banul, cine fură banul, uite așa nu se hotărăsc de ani de zile să facă nimic dar mai e un drum, prin Târgu Secuiesc, ăla e mai bun. Timea zice că politicienii sunt toți așa, nu a mers la vot și nici nu va merge până nu știe că s-a schimbat generația asta, a bătrânilor cu comportamentele modelate de comunism. Și vor muri ăștia, vor dispărea nicăieri, nu are nicio îndoială Timea pentru că ea a citit Harry Potter și acolo, în carte, scrie foarte clar răspunsul la toate problemele noastre: de fiecare dată când răul apare pe pământ, binele se naște odată cu el. Răul și binele nu pot trăi unul fără altul, sunt concomitenți și de sens opus dar au aceeași forță. Când a fost Hitler, a fost și Churchill, când a fost Stalin, au fost americanii.
   Iar acum suntem înghesuiți într-un colț, politicienii ne bagă într-un colț și când se întâmplă asta, când nu mai ai spațiu și ești îngrămădit, strivit, când cei de-afară sar cu fundul pe geamantanul în care au vârât 2 dulapuri, aragazul, cușca lui Lupu și patul pliant, atunci …boooooom!!!!
   Big Bang.
   Universul nu poate să fie ținut în pumn. Și nici mânia.
   O să vedeți, zice Timea și apoi îmi spune că în Statele Unite atunci când mori poți să alegi să fii copac. Cum adică Timea?
   Adică cenușa ta să fie plantată la baza unui lăstar de copac. Să alergi în cercurile din trunchi, să te ridici în vârful unui mugure, pe vârfuri, să vezi valea.
   Aș vrea să renasc copac, îmi zic și mă uit la Timea care pregătește o cremă hidratantă care să-mi alunge oboseala. Poate ar trebui totuși să citesc Harry Potter.
2. Nici nu știu cum izbucnește discuția. Doamna Escu are 63 de ani și vrea să meargă la mitingul PSD ca să-și arate atașamentul față de ideea de familie. E familistă, spune și domnul Tinu zice că poate să fie familistă la ea acasă, dar de ce să meargă în stradă să fie instrumentul unor ticăloși care uite, îi doare-n cur de familie, unul e la a nșpea nevastă, ălălalt e divorțat și umblă cu una mai tânără cu 30 de ani decât el? Fiica doamnei Escu îmi dă un cot și îmi spune că vrea să plece din țară. Doamna Escu interceptează fraza și se repede asupra noastră acuzându-ne că dăm bir cu fugiții, că ar trebui să rămânem aici să schimbăm ceva. Intervine nepotul domnului Tinu care sesizează persoana a doua plural din sfatul doamnei Escu: ar trebui să schimbați ceva.
   Dar dumneavoastră sunteți spectator? Pe dumneavoastră nu vă afectează inflația, ticăloșenia, minciunile, hoția, corupția? De ce nu faceți nimic?
   Doamna Escu se uită la noi trăznită și spune: noi suntem bătrâni, e timpul să faceți voi ceva. Noi ne-am făcut treaba.
   E rândul fiicei doamnei Escu să-și întrebe mama ce a făcut exact ea.
   Desigur, a crescut-o. Fără mama ei, fiica doamnei Escu nu ar fi ajuns medic. A stat de capul ei să învețe, să termine o facultate. S-a chinuit, a stat la cozi să facă rost de mâncare, au îndurat…
   -De ce nu v-ați revoltat împotriva sistemului? De ce nu ați schimbat ceva?
   -Pe vremea aia nu puteai să te revolți împotriva sistemului, era dictatură, securitatea…
   -Tocmai atunci când e dictatură te revolți, căci atunci când e libertate, alegi, căci ai de unde.
   -Lasă, faci pe deșteptul cu mine, îi spune doamna Escu fiului domnului Tinu, dar voi sunteți puturoși, nu munciți cum am muncit noi pe vremea lui Ceaușescu, nu vreți să învățați, vreți să vă ținem noi în spate toată viața, nu vă comparați cu noi, noi am făcut…
   -Ce ați făcut?
   -Trăiți de pe urma realizărilor noastre. Noi am făcut metroul, voi ce ați făcut în ultimii 29 de ani?
   -Cine l-a votat pe Iliescu acum 28 de ani? Cine l-a votat pe Iliescu acum 26 de ani? Cine l-a votat pe Iliescu acum 18 ani? Cine a stat cu mâinile în sân când ăștia furau țara?
   Domnul Dan intervine și spune așa: deși nu-mi place să vorbesc politică trebuie să recunoaștem că Ceaușescu a făcut și lucruri bune. O grămadă de lucruri bune.
   Adunarea aprobă, plimbând capul pe axa OY.
   Și ce dacă nu aveam libertate de călătorie sau libertatea de vorbire, aveam industrie, aveam agricultură, aveam de toate și ne-am plătit datoriile externe. Aveam mândria noastră.
   Fiica doamnei Escu intervine și îi amintește că nu exista mâncare, curent, apă, căldură. Că parcă eram în război.
   Domnul Dan îi răspunde decis: eram. Cu rușii eram în război.
   Și acum suntem în război cu multinaționalele care ne-au cumpărat. Și noi ne-am vândut pe 3 lei.
3. Taximetristul îl regretă pe Ceaușescu. Orașul e praf, se conduce anapoda, pensionarii fac taximetrie și nu-i lasă pe ei, oamenii ăștia în putere, să muncească. Uite, el știe unul, un căpitan care a fost la Târgoviște în completul de judecată al lui Ceaușescu, e șofer de 20 de ani la Cobălcescu. Are spre 70 de ani și nu iese la pensie. El și nemernicii ăștia din politică, l-au ucis pe Ceaușescu de frică să nu-i dea în gât, să spună lumii întregi că sunt spioni ruși. D-aia l-au omorât pe săracul Ceaușescu. El i-ar alinia pe toți, în Piața Victoriei, și i-ar executa pe toți. Tot parlamentul ăla de hoți și loaze. Asta ar face și am lua-o de la zero.
4. Copacul din poarta cimitirului crește strâmb. De el e rezemat un țigănuș mic cu un iphone mare. E bătut cu pietre nestemate. Telefonul, nu țigănușul. Mă gândesc la morți, cum stau într-o coadă imensă la rădăcina copacului-periscop pentru șansa unică de a urca pe trunchi până în vârful celei mai înalte rămurici să privească peste gardul cimitirului la tramvai și la parcare și la institutul de construcții.
   Tot mai bine era pe vremea lui Ceaușescu, o să spună ei. Și apoi se vor gândi dacă Ceaușescu era un om  rău, cine era omul bun născut ca-n Harry Potter, ca o reacție la rău? Sau dacă era un om bun, cine era omul rău?

Azi am primit de la colegul Codin, un hâtru, următorul banc despre Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă urcă scările:
-Acesta este etajul trei?
-Nu. Patru!
-Și unde este etajul trei?

Am râs cât de stupidă e Viorica Dăncilă, femeia incapabilă să nască o propoziție care să nu sufere de hidrocefalie și apoi am pășit încrezătoare pe peron, să iau trenul de Viena. Pe ultimul vagon scria cu cretă Vag. 1.
În locul unde ar fi trebuit să fie agățate plăcuțele indicatoare cu numerele vagonului și trenului, originea și destinația, două piroane așteptau inutile să treacă timpul, ca doi bețivi care nu știu că a murit Ceaușescu și s-a închis combinatul la care ei oricum nu au mai ajuns de 18 ani.
Apoi, după vag. 1 venea abrupt vagonul 413. De data asta scria pe o plăcuță jegoasă, cu un roșu acoperit de noroi, că ăsta e trenu de Viena care pleacă din București.
Urma vișiniu, vagonul bar-bistro. Fără număr. Scria doar mare pe el Bar-Bistro, cu literele ușor înclinate, ca și când se încordau, cu fruntea împinsă în față, să nu le zboare viteza nebunească de 100 de kilometri pe oră pe care o prinde garnitura pe tronsonul București-Ploiești
Apoi erau două vagoane de dormit sau cușetă, nu știu sigur, aveau o bandă fostă galbenă trasă pe frunte ca Ilie Năstase pe vremea când avea haz și nu juca la PSD.
Ăstea erau 412 și 411. În fața lor așteptau mușterii însoțitorii de vagon, el absolut neremarcabil, ea însă curat Alina Bică, ai fi jurat că totul e o țeapă, fata e aici, în Berceni, nu în San Jose, la cocktailuri cu Leni.
Și după 411, desigur, ce ar putea veni altceva decât chiar vagonul 431, care încheie apoteotic suita absurdă de numere.

Mă simt exact ca Viorica Dăncilă. Cum aș putea ști unde vine etajul 3 când am trecut prin etajul 7, etajul 524 și etajul mezanin care oricum nu are număr că nu băgăm cu zecimale?
În tren, un tânăr informat al zilelor noastre explică doct unui domn în vârstă cum olandejii e răi și nu ne lasă pe noi să facem din Constanța un mare port și astfel să luăm caimacul traficului portuar din Europa detronând Rotterdamul. Apoi explică de ce am face bine să nu mai așteptăm nimic de la Iohannis, e clar că a fost pus de nemți să vândă pe bucăți România. Apoi spune că Putin e patriot, că noi nu avem un patriot ca el sau ca Orban, poate doar Dan Diaconescu dar și lui i-au închis gura, l-au amenințat că îi omoară familia și nah, omul ce să facă, trebuia să tacă. Dar știți de ce s-a întâmplat asta? Pentru că știa că ticăloșii ăștia, toți, au pus mâna pe conturile lui Ceaușescu, nu ălea din Elveția, ălea erau rahat, conturile lui Ceaușescu din Israel, că știi că Ceaușescu a vândut evrei lui Israel și avea un cont enorm, cumpărase câmpuri petrolifere în Arabia Saudită și Iran care acum sunt moștenite de știți cine?
Nu.
Soroș care era combinat cu Ceaușescu în afacerea asta. Vă spun.
-Nu vă supărați, aș vrea să vă pun și eu o întrebare, că vă văd informat.
-Spuneți vă rog, nu știu dacă vă pot răspunde dar o să…
-Acesta este vagonul 431?
-Da.
-Aveți idee unde este vagonul 430 și vagonul 429?
-Nu doamnă, întrebați conductorul.
Sau poate pe Viorica Dăncilă. Poate le-a găsit din greșeală când a ieșit de la bar-bistro.

Marin a intrat în casa vecinului Mihai prin spate, i-a luat telefonul de pe noptieră, a ieșit pe geam, s-a tupilat pe după tufe, a ajuns la ușa din față, a ciocănit, a răspuns Mirela care nu a înțeles ce spune Marin, că Marin era mut de beat și nu spunea nimic, gemea mărunt și trimitea telepatic acest text: am găsit telefonul lui Mihai în iarbă și vreau și eu să-mi dați niște bani, recompensă, să-mi iau o țuiculiță.
Dar Mirela auzea doar icnetele lui Marin, nu era atât de evoluată ca acesta, nu avea deschis bluethootul telepatiei. Nu a înțeles că Marin a găsit telefonul lui Mihai în iarbă și vrea recompensă că l-a adus stăpânului său de drept, ci a crezut că Marin a furat telefonul lui Mihai așa că a chemat polițistul satului care a venit iute și i-a spus lui Marin: păi ce făcuși frățioare, e a treia infracțiune, te duci la pușcărie!
Și Marin a ajuns la arest înainte să se trezească din beție, fără recompensă, fără telefon, fără o țuiculiță care să-i facă viața asta suportabilă. A fost condamnat la 3 ani și nevasta, Rodica, și-a zis că ăsta e momentul cel mai bun să se despartă de Marin care o bătea cu dosul palmei peste gură, cu pumnul în nas, cu ciomagu pe spinare, o dată a ars-o cu țigara pe mână. L-a lăsat pe Marin și l-a luat pe Aurel, un bărbat mic de stat și speriat ca un șoricel. Aurel s-a mutat în casa lui Marin și ăsta a aflat și a zis așa: Rodico, eu vin acasă și te omor și pe tine și pe nimericul ăla.
De data asta nu a zis telepatic ci i-a transmis nevestei mesaju prin șefu de post, om cu experiență care a sfătuit-o pe Rodica să ia tot ce poate din casă, să-l ia pe Aurel și să fugă pentru că nebunu o să o omoare și nimeni nu poate să o apere. Nu mai are mult timp, câteva luni.
Unde să plece?
În Spania. Sau poate să rămână aici dar să își facă operație estetică, să nu o recunoască Marin. Sau să angajeze un bodiguard, să aibă grijă de ea și de Aurel.
Rodica s-a gândit la toate.
Și i-a spus lui Mihai la ce s-a gândit. Mihai era oricum necăjit că totul a plecat de la telefonul lui care l-a ispitit pe Marin. Acum însă simțea că viitoarea dublă crimă e întru totul vina lui. Cine l-a pus să cheme poliția? Nu putea să o rezolve mai simplu, fără plângere, să-i dea omului o țuică, poate două și să termine cu circul? Nu era mai bine pentru Rodica să rămână bătută și uneori arsă cu țigara dar nu cu viața în pericol așa cum este acum?
Mirela i-a servit cu cornulețe cu rahat și cei doi au mâncat și au tăcut și Mirela a spus ca să rupă tăcerea asta plină de dinți care sparg coca tare:
Ați văzut că Dragnea face miting de 1 milion de oameni la București ca să susțină familia tradițională?
Rodica a răspuns că nu a văzut și apoi s-a gândit la Marin care mai are 9 luni de stat în pușcărie și nu poate să participe la minunăția asta de adunare, cu oameni frumoși, cu frica lui Dumnezeu, să o vadă pe domnișoara Irina, tânără și superbă, și alte fete tinere, superbe care au avut noroc să își găsească niște bărbați maturi, realizați, cu bani, care nu trebuie să fure telefoane și să spună că le-au găsit în iarbă ca să primească o recompensă pentru că ei au furat termocentrale și mine, uzine și zăcăminte de petrol și bănci.
Dar nimeni nu a chemat poliția să anuțe furturile și uite așa bărbații ăia nu au făcut pușcărie și soțiile lor nu și-au găsit țiitori cât ei au fost închiși și nimeni nu a fost amenințat cu moartea și nimeni nu a murit ci chiar au trăit până la adânci bătrânețe, fericiți.
Și tradițional.
Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa dar e una adevărată, dintr-un sat de lângă Brașov unde prințul Charles vine să se relaxeze tradițional, cu oameni tradiționali și iubiri tradiționale.
Și nimeni nu a murit încă din cauza lui. Doar Mihai și telefonul lui au pe conștiință o familie tradițională. Pariu că Mihai ăsta votează și cu Cioloș.