Archive

dutevino

Are parul alb, as zice ca are 75 de ani. E imbracat in costum, foarte beat dar gentil. Imi ofera de baut. La inceput nu inteleg ca imi ofera ceva de baut, imi traduce patronul barului Bricks, galeria de 3 pe 4 metri patrati ingropata sub pamant, beton si tevi unde jazzul cinta neintrerupt de 32 de ani. Pe usa izbucnesc Lewis si iubita lui, Saki, care s-au mutat in Japonia din Leeds acum 10 zile. Lewis e cherchelit si iubitor de oameni si whisky. Saki traduce. Aflu ca barbatul cu par alb care mi-a oferit o bautura are 62 de ani si munceste la bursa. Get a life, ii spune Lewis si Saki traduce. Nu mai munci, de ce nu te bucuri de viata acum, cit mai esti tanar?
Barbatul care arata mai batran cu 13 ani decat este asculta ce spune Saki si se frange din mijloc intr-un salut.
Da-ti demisia, traieste.
Lewis se intoarce catre mine.
Ce parere ai, intreaba, daca toti am lua ciuperci sau cocaina nu ar mai fi nevoie de arme pe lume, stii de ce? Pentru ca ciupercile sau cocaina iti ofera sentimentul puterii, nu mai ai nevoie sa-ti demonstrezi valoarea, sa cuceresti, sa infrangi, sa domini, cu ciuperci la toata lumea nu am avea un Trump. Ar fi un vaccin antitotalitarism.
Dar partea proasta este ca drogurile te baga la puscarie. Spune-mi tu mie ce a rezolvat vreodata puscaria? Nimic. Pedeapsa este ingrasamint pentru ura, este bezina aruncata peste focul resentimentelor, le inteteste intr-un cerc vicios.
Saki are o intrebare: de ce cineva ar vrea sa incalce legea?
Lewis e uimit. Pentru ca esti frustrat, pentru ca legea e facuta de cei puternici ca sa ii tina in lanturi pe cei sarmani. Nina Simone cinta To be young, gifted and black. Saki nu stie ce e aia sa fii negru, nici talentat.
Poate doar tanara.
A facut o post-universitara la Leeds unde l-a intalnit pe Lewis cu care a venit in casa mamei ei din Osaka unde prosoapele, cearceafurile si pijamalele au imprimeuri cu pisici si buretele de spalat vase are forma de pisica.
Poporul asta a fost atat de incercat de dezastre incat a fost silit sa se solidifice intr-un monolit social, a dezvoltat un sistem care promoveaza binele colectiv, sacrificiul individului pentru binele societatii, care nu e intalnit in doctrinele vestice. Aici, gunoierul este respectat pentru munca lui, face cursuri de salubritate, este o rotita importanta, nu ca in Anglia unde romanul sau polonezul sau filipinezul e cel care primeste jobul asta si este scuipat in cap de englezi, esti ne-educat, esti ultima scursura, nu conteaza ca fara tine, scursura, pe mine m-ar manca sobolanii.
Limba lui Lewis este un burete umflat de whisky, se misca greoi ca un urs pe tocuri in gura ramasa prea mica.
Saki vorbeste cu patronul barului care spune ca e fericit ca sunt atat de multi straini aici, acum doua saptamani a avut chiar si o pereche din Tahiti. Japonia se schimba.
Slujbasul cu par alb de la bursa e cazut cu fruntea pe bar. Viseaza incolor la pensia care e atat de departe.
Lewis se intoarce la ciuperci si Nina Simone canta acum Go Limp.
Cu totii ne clatinam, calcand nesigur prin universul acoperit de polei.
Colectivul, grupul, societatea, toate sunt iluzii pe care ti le vinde Puterea atunci cind ciupercile sau cocaina sunt mult prea scumpe. Va spun asta ca o supravietuitoare a norului radioactiv numit comunism. Asta spun eu, docta si beata.
Comunizm, hohoho, se activeaza patronul barului, Ceaucesc.
Da.
El.
E doar o fatza a unei povesti care a inceput cu toti suntem egali si s-a sfarsit cu robineti de aur in Primaverii.
E 1 dimineata si nu ai unde sa fugi de lipsa de optiuni.
Afara, o fata cu fusta ridicata peste pulpele albe zambeste beata-moarta lunii.
Unde e ea e bine. Azi.
Mai vorbim maine dimineata.

 

81486946_10157943529704168_4263962305047298048_nShinkansenul izbucnește din tunel într-o pădure de bambus care dansează verde în zîpadă. Am urcat probabil câteva sute de metri fără să-mi dau seama, la dreapta e o vale și după ea un lanț de munți creți, acoperiți cu trunchiuri de copaci scurți și negri ca firele de păr crescute grăbit pe un subraț ras vara.
Ninge.
Fulgii se aleargă în vânt. Totul e mișcare deși totul stă.
Casele sunt din lemn, lemnul e ud, înegrit. Țurțuri sunt agățați de acoperișurile peticite cu bucăți de tablă pe care scrie Sharp sau Panasonic sau Asahi cu logouri din 80.
Nu sunt care cu boi și nici copii jucându-se în zăpadă.
Sunt doar bătrâni rătăciți într-o imagine a Japoniei pe care nimeni nu o vrea. O înapoiere  melancolică, în definitiv sunt și ei oameni, în definitiv au și ei ciorapii rupți în vârf, prin care iese cartoful.
Dar nu sunt. Nu sunt oameni. Sunt roboți creați special să te păcălească, să te atragă în mirajul bunicesc al bicicletelor și oamenilor de zăpadă.

Șoseaua are pe mijloc și pe margini un sistem de stropit și topit zăpada care folosește chiar apa din zăpadă. Pe spinarea drumului, ușor mai înălțată, din 40 în 40 de centimetri, pompe trimit la suprafață, ca niște balene miniaturale, jeturi de apă care aleargă pe coasta șoselei și se întâlnesc cu jeturile balenelor îngropate la marginea drumului care luptă cu crearea sloiurilor aici. Zăpada se neagă pe ea însăși și roțile autobuzului șuieră călcând asfaltul negru.
Nu am văzut o singură mașină murdară  în Japonia.
Una.
Poate aici, în satul ăsta cu ghivece cu ghimbir la ușă în care cineva a găsit papucelul Cenușăresei la 9 luni și l-a așezat pe un transformator, să dau de una.
Cârciuma e pustie.
Patronul are 179 de ani. E ultimul gardian al tochiturii din genunchi de porc.
Pungile de sub ochi împing tăietura căutăturii în sus. Pare că râde.
Izakaya unde e el stăpân e străveche. Pe pereți se lăfăie postere din anii 60, un ventilator are brațele îngroșate de praf, frigiderul Suntory Beer adăpostește o șampanie uitată de MacArthur în `51 aici și bicicleta a supraviețuit războiului. Doar pernele sunt pătate recent cu suc de soia și cu sake.
Miroase a gaură de vierme, a loc unde timpul e dat de rotația planetei în jurul a doi sori, Si și Bemol. Desigur, camera e plină de bosanova japonez și chiar și un cover al lui Bee Gees. Staying Alive, a-ha, a-haaaa, staying aaaaaaliveeeee.

Dar sashimiul e suculent, e atât de proaspăt încât e sigur pește din viitor, îmi spun în timp ce mă bucur că nu mai există decât un ieri atât de îndepărtat încât pare mâine.
Zăpada înmoaie hârtia roșie a felinarelor și îmblânzește colțurile caselor.
Fac un bulgăre și-l trimit pe harta pictată pe un perete al unui bloc.
Niciun câine nu latră.
Nicio pisică nu miaună.
Niciun cal nu nechează.
Nicio oaie nu behăie.
Nicio vacă nu mugește,.
Animalele sunt antropomorfizate și pictate pe cutii de suc, pliante de tren și ambalaje de haine.
Animalele sunt în baruri speciale unde poți să stai cu bufnița în poală și ariciul pe genunchi. Pisici, câini și cai, pești, șopârle și vulpi au ajuns să populeze sufragerii și prăvălii, natura nu mai există, totul este butaforie.

Arigato gozaimas, izakaya e deschisă până la 1. Poate atunci, chelnerul bătrân se dă de 6 ori peste cap și se transformă în lup și urlă la lună.
Și luna îi răspunde cu un hit al lui ABBA. Desigur, Dancing Queen.

IMG_6263

Camera se mișcă.
Nu tare.
Poate e de la vânt. Nu e de la vânt. E cutremur. Unul blând ca schimbările din PSD, nu cade nimeni, doar se clatină văcăroian pe culoarele puterii. 5,2 pe richter zice netul. Orașul se ține de cer.
Clădirile cresc pe zeci de coloane de 3 metri în diametru. Să vină și 9 pe richter și nu le va da jos. Mii de oameni se unesc în torenți de lavă cu pufoaică, urcă pe scările rulante îndrumați de mâinile deschise în îmbrățișări vide ale unor soldați ai mercantilismului. Au uniforme albastre, sunt majoritatea persoane cu handicap. Salută într-o bâzâială continuă peste blatul căreia vin urletele vânzătoarelor, toate fete cochete, cu pancarte în brațe. Nu protestează împotriva schimbărilor climatice, nu vor creșterea pensiilor, te invită în magazin să te înfigi în reducerile uriașe, 70% mai ieftin, 90% mai ieftin, țipetele se unesc în coruri, se izbesc de tavan și apoi cioburile îți intră pe sub bluză, fă-le să se oprească, strigă clienții cu spatele însângerat de anunțurile uriașelor discounturi dar tăcerea a dispărut de pe pământ.
Ca doctor Manhattan a plecat pe Lună.
Omorâți-vă.
Pe stradă, câte 4 pensionari în uniforme cu mantii și fireturi opresc pietonii pe trotuar și fac semn cu batoane de plastic mașinilor să iasă din parcările subterane.
Te simți ca la Nenea Nae face baie, fiecare om completează absurd gesturile celuilalt, de ce ai avea nevoie de patru oameni să strângă un bec, parcă așa era bancul? Cum de ce? Unul se ține de el și trei învârt masa.
Și totuși, au fireturi și postavuri pe ei și un rol în societate și fără ei civilizația s-ar prăbuși pentru că ei sunt singurii care știu să dreagă cu lămâia politeții reci a regulilor haosul.
Am doi moși pe care i-am văzut prima oară în 2017. Au o cârciumă unde se bea și se mănâncă în picioare. Se bea mai mult. E singurul loc din Tokio unde nimeni nu se uită în telefonul mobil. Unde oamenii interacționează. Își spun glume, se gâdilă, râd. Baba și moșul nu râd. Ei doar servesc sereni, ușor îngrijorați, mulțimea setoasă care vine în locul ăsta unde poți să te simți din nou om. Prin fumul țigărilor, văd la televizor un concurs, unul dintre concurenți, probabil un star japonez, are o pungă de hârtie în cap. Mă prind că e menit să-l protejeze de extratereștrii care se împiedică de hârtie când e vorba să-ți citească mintea. Bețivii râd și mănâncă yakitorii din ouă mici, de prepeliță, și beau whisky cu apă și gheață căci afară sut 10 grade nu -6 cât ar trebui să fie.
Ce poți să faci? Lumea se duce dracului, măcar să fii răngi când vine sfârșitul.
Sau, acum îmi dau seama privindu-i pe singurii oameni nehipnotizați de ochiul tehnologiei, poate că alcoolul este adevărata noastră salvare în fața atacului consumerist.
Nu coiful de hârtie.
Cerșetorul doarme în cot, are întinsă pe prelată o sobiță, un ceainic și două ceasuri. Niciunul din ele nu arată ora. Ci un timp care nu are niciun înțeles.
Cine dintre noi e mai liber, mă întreb inutil, căci știu răspunsul. El nu vrea rochițe, cremuțe, șosete și pantofi, el nu vrea minute în rețea și nici aparate foto. El nu e parte dintr-o armată copleșitoare asediind clădiri făcute să reziste la 9 pe scara richter.
Cea mai mare libertate este să nu vrei.
Nici dacă ți se dă.

 

Un bărbat cu un corn de narval în mâna dreaptă se luptă cu un alt bărbat înarmat cu un cuțit, pe un pod în Londra. Major terror incident on London Bridge-mă anunță telefonul, circulația e închisă, evitați zona.
Mă gândesc cât de convenabil e totul pentru toată lumea. E soare, niciun terorist nu ar purcede să înjunghie cetățeni pe ploaie căci teroristul vrea să semene teroare și nu să-ți scurteze agonia târâtului prin umezeala rece a Londrei. În plus, când toarnă cu găleata, cum a fost joi, nu scoți un câine din casă d-apăi un terorist care trebuie să și moară eroic, în flashurile telefoanelor, nu pitit după pânza umbrelelor.
Teroristul e mort. A ucis 5 oameni. Avea un dispozitiv explozibil pe el. Ba nu, era un fals dispozitiv și nu a omorât 5 ci 4 oameni, ba nu, sunt 2 morți și 3 răniți.
Nu e o încăierare oarecare, este un eveniment terorist, chiar dacă doar cu 2 morți si un singur atacator cu un cuțit, nu e un simplu atacator cu un cuțit și barbă islamică este chiar un fost pușcăriaș închis în 2012 pentru terorism-zice poliția.
Dar ce e aia să fii închis pentru terorism?
Nu știm și nici nu discutăm. Poate își teroriza vecinii cu muzica dată prea tare, poate era răsfățat și nu păpa tot, terorizându-și mama cu reproșurile.
Cine poate ști cum ajungi pe o listă de potențiali teroriști altfel decât fiind arab și etalând o barbă neagră?
Greșeala e a noastră, a prea bunului popor britanic că l-am eliberat din închisoare că așa suntem noi generoși și nu ținem teroriștii în închisoare că de acolo nu ne sunt de folos.
Cui folosește atacul de ei?
Păi cui? Lui Boris, desigur, care a și apărut la tv și a zis că e greșit ca teroriștii să fie eliberați din pârnăi, uite Israel ce face, de ce nu învățăm de la cei mai buni? Asta nu a zis-o, a gândit-o.
Și a mai zis Boris că poporul a manifestat faimosul spirit eroic britanic, omul cu cornul de narval este un demn urmaș al lui Richard Inimă de Leu, nu vrem ă fie diluat acest spirit britanic de sosirea instalatorului polonez și a zidarului român și a chelnerului albanez, Brexitul l-ar ține pe Ali în Calais. Votați Tories.

Pe 12 decembrie sunt alegeri și Boris conduce cu 12 puncte.
Zice Independent că:
UK has more cameras per person than any country in the world aside from China. With facial recognition technology making its rounds up and down the country, the cementing of the British police state is becoming harder to ignore. Unlike DNA and fingerprints, there aren’t any specific laws that facial recognition breaches or that regulate how the police use the data gathered. In 2018, for example, facial recognition was used in Wales to surveil peaceful protesters at an anti-arms rally, prompting a huge backlash around intrusive surveillance.
CCTV has also been drastically escalated throughout the years. In the borough of Hackney, a historically working-class area with a demographic that is predominantly black, Turkish and Kurdish, has been said to have anywhere between 2,182 and 2,900 CCTV cameras for a population of 273,500 (in recent years, Hackney Council has only provided figures for the number of highway and housing estate camera numbers in the borough). When you consider this statistic within a wider scope of CCTV in England, you’ll find that this one borough in London has more CCTV than Bristol, Birmingham, Stoke-on-Trent, Chelmsford and Liverpool collectively. Data collected by these cameras is not always owned by the government, meaning that in addition to being watched constantly, private companies can use and have access to your personal data.

(https://www.independent.co.uk/voices/theresa-may-surveillance-uk-prevent-islamophobia-snoopers-charter-a8950826.html)

Khan, teroristul mort, avea brățară de urmărire.
Participase la o întrunire despre integrarea foștilor pușcăriași unde era plin de alți pușcăriași. Și studenți. Și, probabil, poliție.
A fost imobilizat de omul cu narvalul și un alt cetățean cu un instinctor. Spiritul britanic a triumfat. E soare și s-a făcut dreptate.
La terase, mâinile se încălzesc pe căni cu vin fiert.
E blackfriday și Big Brother îți dă atenție cu reducere.

 

Stă în kioșc ca un centaur cu picioare de scaun ergonomic Langfjall de la IKEA, lucrând simultan pe două laturi, dreapta și față. E tatuată, rasă pe la tâmple, un 48-52 de ani, cine poate ști, clar lezbiană, nu pentru că mi-ar face mie avansuri deși dacă stau să mă gândesc mi-a dat berea, vinul și apa la numai 6 euro, preț special, dar pentru că e genul ăla de femeie care nu halește bărbații deși se uită la fotbal, nu și azi când joacă cine?
Tottenham cu…nici nu contează, nimeni în șanț. Se va uita sigur mâine când e Liverpool, e mare fan campionatul englez, la italieni și la spanioli nu se mai joacă nimic, așa că televizorul mic din dreapta, de care stă rezemată o pisică cirotică, burta de Minculescu atârnând de pe tejghea ca un val de lavă de carne, acum este stins, televizorul e stins, Tottenham nu merită să consume 2 kilowați.
Pe la kioșc se perindă Adoniși și Hristoși și Nikiși, se schimbă saluturi, mici amabllități, azi a fost grevă în Grecia și insula a fost ruptă de țara mumă, doar taxiurile pe apă au circulat, 300 de euro 30 de kilometri, doar milionarii s-au mișcat, argintul viu, nu bronzul mort al băbuțelor suedeze și al unchieșilor irlandezi. Ei au rămas pe insula Bubulinei, prima femeie amiral din armata Rusiei, ucisă casnic, la ea în balcon, de un glonte tras într-o vendetă ridicolă, un tată care nu voia să-și căsătorească fiica iubită cu fiul Bubulinei, așa că unul din oamenii din ceata care a venit la casa amiralului-femeie să-i ceară să-și țină băiatul acasă a scos pistolul și a țintit direct fruntea eroinei, ne-a salvat de turci, dar asta nu îi dă dreptul lu fi-su să o aibă pe Aspasia, miracolul vieții noastre, promisă deja lui Spiridon a lui Athanasiols cel cu pescăria.
Bubulina străjuiește portul în fontă neagră, cu năframă, în fața hotelului Poseidonion care e copiat după Negresco din Nisa sau Carlton din Monaco. E un hotel mare din care ies oameni mici și albi, niciun om negru ca fonta din care e făcută Bubulina nu iese din Poseidonion. Trăsuri și taxiuri sunt trase aproape, sunt multe taxiuri și multe trăsuri, Stelios e unul dintre șoferii de taxi care spune că acum, în octombrie, mai prinde maxim 2 curse pe zi dar în sezon muncește 19 ore pe zi, nu mai prididește să ducă, să aducă, să zâmbească, engleză să vorbească, kalispera, kalimera, hai, hou are iu, uat a uanderful dei, criza a trecut, Grecia e încă în UE, Syriza s-a dus dracului, a fost înlocuită de New Democracy care nu este deloc nouă, aș zice chiar că este veche, a împlinit chiar ieri, 4 octombrie, 45 de ani.
Stelios nu e trist că nu mai face bani, la 8 dimineața se trezește, se suie în Mercedes și merge în port, bea cafea cu băieții, probabil au discount, 1,50 euro o cafea față de 3,20 cât plătesc eu, sunt obosiți și nostalgici șoferii, fumează țigara de după orgasmul miilor de euro făcute vara, când hei,hei, verde e iarba, soarele sus pe cer.

Taxe? Oare Stelios plătește taxe?
Nu cred. Peste 60% dintre greci sunt scutiți de la plata impozitelor pe venit.
Syriza a dat jde amnistii, șomajul e 17%, statul cheltuiește enorm pe salariile bugetarilor și pensii, nimic pe Adoniși, Hristoși, Nikiși și Steliani. 6% dintre tinerii până în 34 de ani au plecat în ultimii ani din țară.
Economia crește încet, ca o tumoare pe un trup bătrân.
Greva? Ce au vrut ăștia cu greva?
Totul e politică. Lezbiana ridică palma și apoi o lasă să cadă din încheietură cu scârba cu care te-ai despărți de atingerea unui lepros. Politica e pentru retarzi, mafioți și naivi. Naivii fac parte din prima categorie dar ea crede că sunt mai periculoși decât retarzii pentru că aceștia nu au cum să aleagă pe când naivii nu sunt constrânși de bariere fizice sau psihice și totuși sunt cretini.
Avem deci doar retarzi și mafioți.
China are criză, America are criză. Totul este un joc al politicienilor care sting lumina și ne pun răzătoare pe pereți. Știi bancul ăla cu ce zice orbul care pipăie o răzătoare?
Nu știu.
Zice: cine pizda mă-sii a scris prostiile ăstea?!!!?

Hahahahaha.
Cum o fi râsul scris pe răzătoare?

Vasili are 72 de ani și nevasta ucrainiancă. Fața e întinsă, fără riduri, de la trai bun sau de la gena sănătoasă. Singura problemă a lui Vasili sunt refugiații. Țipenie de sirian sau african pe insulă. Dar frica a debarcat îm port, a venit cu Flyingcat6, 40 de euro din PIreu.
Refugiații o să distrugă Grecia.
Ei sunt vinovați pentru tot.
Nemți bătrâni și englezi bătrâni și suedezi bătrâni cumpără case pe insulă, refugiindu-se de vremea rea și sperând să scape de corectitudinea politică și de regulile care nu te lasă să fumezi în cârciumă sau să cânți la 3 dimineața pe terasă.
Povestea prostiei omenești.
Drobu de sare ar putea să cadă să ucidă copilul care nici măcar nu s-a născut.

Malaka, zice lezbiana și pisica gigantică se trezește, se întinde și face ce ar trebui să facem noi cu toții: se culcă liniștită la loc.

Șeful conservatorului din Bethlehem spune că italienii trimit viori și francezii trimit bani și suedezii, lituanienii și spaniolii și austriecii trimit profesori. Dar nu iau un șfanț de la USAID, nu de la americani, americanii sunt al doilea Israel, ce rost are să ne prefacem că vă dăm cu o mână dacă vă luăm cu 894?
Și mai spune că la conservator învață să cânte 2000 de copii, lumea întreagă vede că palestinienii ăștia mici care înfundă de la 11 ani închisorile nu sunt toți niște cremenali care dau cu piatra-n dinții supraviețuitorilor holocaustului ci pot să bată darabana pe timpan cu sol și fa și do re mi.
Conservatorul are sucursale și în Ramallah și în Ierusalim dar acolo nu se cheamă Edward Said ci Școala de Muzică, compromis ca să nu-i închidă. Mă rog, nu l-ar închide oricum pentru că Edward Said Conservatory plătește 250.000 de șecheli pe an statului Israel. Taxe.
Nu e de bani, spune Yuval. Israel vrea să arate lumii că e generos.
Cam cum a fost cu mama lui Yuval, văduvă de război.
Tatăl lui Yuval a murit în timpul războiului din `73, era pilot dar a fost doborât de somn și garnizoana lovită de o rachetă egipteană. A murit dormind și mama a primit pensie enormă și apoi și-a luat un ibovnic arab-israelian.
Hipioată mama.
În `80 l-a adus pe Yuval și pe soră-sa în România, își amintește și acum gustul de carton al mâncării. Post traumatic stress disorder.
Chiar, suferi?
Da. El mai puțin decât un coleg lunetist care a ucis din greșeală o fetiță de 14 ani în sudul Libanului. 14 ani. Armata s-a spălat pe mâini, omul a făcut și pușcărie, nu poate să doarmă de 19 ani dar totuși o comisie l-a examinat și a hotărât că trebuie să primească tratament pentru PTSD. Dar Yuval nu a reușit încă să ajungă la comisie. Așa că fumează iarbă. 4-5-6 jointuri pe zi. Toată lumea asta face. Și uită.
Și nu-i mai pasă.
Doar de fotbal, dacă joacă Barcelona și Real Madrid, doar de aia le pasă, arabi și evrei la grămadă. La asta se va ajunge, la o uriașă bătălie dar doar în ziua meciului, lăsați-i să se măcelărească în tribune într-un compot lipsit de ideologie.
Singura religie e fotbalul și singurul lucru pentru care merită să lupți este tricoul lui Lionel.
Știai că în 2003, când au intrat americanii în Irak și se spunea că o să fim atacați cu rachete se făceau seară de seară giga petreceri pe blocuri? Missle party se chemau. Sute de oameni dansau fericiți, așteptând proiectilele, LSD și cocaină, hașiș și cannabis și MDMA, Tel Aviv e capitala drogurilor din partea asta de lume și saudiții știu asta și irakienii știu asta și iranienii știu asta.
Cine e prost să bombardeze capitala drogurilor unde vin ei săptămânal să se distreze, unde ei sunt proprietarii a juma din cazinouri și a două treimi din hotelurile noi?
Când Israel are atâția bani din taxele pe investițiile pe care le face aici toată lumea arabă, tu crezi că banii nu sunt motivul pentru care nu închid conservatorul copiilor palestinieni din Ierusalim?
Mă gândesc la ziarista care, după 6 zile de Palestina și câteva ore de Israel, a găsit explicația pentru neputința palestiniană de a-și obține statul și pacea în marxismul arab de sorginte sovietică pe care îl practică, normal că atunci când trăiești în acest Jurassic Park ideologic primești un zid în jurul tău și când încerci să sari zidul, primești niște rachete în ochi.
Missle party.
Yuval mă întreabă trăgând din joint: bănuiesc că știi de la ce a pornit războiul din `73?
Nu.
Dimona, egiptenii se apropiau de bombele noastre nucleare, cele 200 de bombe nucleare.  D-aia s-au isterizat că erau prea aproape de reactor. Nu te joci cu asta. Uite ce a pățit Mordechai Vanunu.

Nu știu ce a pățit Mordechai Vanunu și mi-e lene să caut pe google. Mă uit la mare, marea nu se uită la mine. Undeva mai jos, la 71 de kilometri, se moare mai încet sau mai repede, cu hașiș sau cu zile, fără Eurovision, capitalism și bombe nucleare, se moare cu fața sau cu spatele la mare.
Am plecat bou în Israel și Palestina și m-am întors vacă.
Știi ce e esențial? Vorba asta a noastră: e ok să faci pipi în piscină, dar nu de pe margine.
Asta trebuie să ții minte despre noi, mai spune Yuval și apoi încalecă pe o șa căci ne-a spus povestea sa.

E atât de fierbinte afară încât atunci când trag din țigară simt că mă răcoresc. Între casele construite din cauciucuri peste care s-a dat o mână de paiantă este întins un gazon de plastic, murdar. Soarele răstoarnă o basculantă de lumină peste vorbele bărbatului, se topesc și găuresc covorul de iarbă falsă. Israel dărâmă școala din când în când pentru că e ridicată pe teritoriul israelian și nu se respectă una și alta și chiar și atunci când se respectă una și alta, nu se respectă astălaltă. Școala e acoperită cu palmele vârâte în vopsea neagră sau verde, albă sau roșie ale copiilor din satul ăsta care arată a cuib de berze încropit din pungi și crengi și cârpe, nesigur în vârful unui stâlp.
În decembrie o să intre peste ei. Israel o să-i radă. Vor să mute beduinii aici ca să ia terenul pentru colonii.
Așa fac mereu, vin și pun un panou cu Security Zone și 2-3 ani pare să fie ceva de interes militar. După care vin settlerși. Uite cum e colonia de acolo unde stau 4 membri ai Knesset, o judecătoare de la Curtea Supremă, fostul ministru de finanțe, generali de armată și poliție, patroni de companii din domeniul armamentului.
Beduinul enumeră, oarecum satisfăcut, vip-urile din colonia alăturată. Le-au luat apa beduinilor și acum vor să îi mute la groapa de gunoi, acolo sau afară din țară. Ca să nu crape de sete, satul sparge conducta care leagă Ierusalimul de colonia coloneilor, în mii de părți e spartă conducta, ce-o să ne facă? Eu nu plec decât mort de aici.
Un copil trece cu un termos cu cafea și o coloană de păhărele de carton.
Ce face statul palestinian pentru beduini?
Ce poate să facă, ei sunt aici, pe teritoriu israelian, trebuie permise de la statul israelian dacă vor să locuiască aici, statul palestinian nu are ce să facă. Doar ong-urile îi pot ajuta, că ong-urile le dau materiale de construcții și bani și le fac publicitate, aduc presa și astfel lumea întreagă află cum Israel distruge un sat de beduini pentru că Israel are prea mulți parlamentari și generali, judecători și producători de armament pe care nu are unde să-i mai țină. Dar chiar și așa, Israel face razii și ia materialele de construcții și utilajele și banii pe care ong-urile le trimit beduinilor și le dau coloniștilor.
Votați?
Pardon?
Ce să voteze?, întreabă ghidul. Suntem în Israel și statul palestini…
Votați parlamentari palestinieni? Sunteți apatrid?
Nu. Sunt cetățean.
Ok. Votați?
Nu. Statul palestinian nu are jurisdicție aici, nu are cum să mă protej…
Palestinienii sunt exact ca noi.
Au nevoie de un Israel mare și rău ca astfel să poată să arunce întreaga responsabilitate a propriului lor eșec administrativ pe umerii altora. Cere și ți se va da.
Eu sunt mic, nu știu nimic, tata-n pod belește oaia.
Beduinul se luptă cu ditamai Knessetul. Desigur, pierde. Desigur, el știe de la bun început că e o misiune suicidală. Desigur, intriga nu există pentru că încleștarea asta e pleonastică. Desigur, Israel învinge pentru că Israel e mare și rău și în bezna umbrei lui nu se vede mărunțenia statului palestinian.

Arhiepiscopul palestinian al bisericii greco-ortodoxe a Ierusalimului, Atallah Hanna, se luptă și el tot cu Israelul. Spune că biserica și credincioșii sunt în pericol pentru că Israel vrea acum să așeze coloniști în Ierusalim, la poarta Jaffa, în plin sector palestinian al orașului. Dar cum au ajuns israelienii să pună mâna pe respectivele clădiri? V-au expulzat? Nu. Le-au cumpărat de la Biserica Ortodoxă Greacă.
In 2004, dummy Caribbean entities affiliated with Ateret Cohanim (o organizație de coloniști israelieni) bribed high-ranking employees of the Orthodox Patriarchate to lease four strategically located church-owned properties near Jaffa Gate, the entry into the Old City’s Christian and Armenian Quarters. The Holy Synod, effectively the patriarchate’s board of directors, discovered the fraud in 2005 and took Ateret Cohanim to court.

Don’t Blame the Orthodox Church for Nasty Political Games in the Holy Land

În Times of Israel scrie:

The Greek Orthodox church is one of the largest real estate owners in the Holy Land. It is dominated by Greek clergy while the flock is overwhelmingly Palestinian.
Grappling with tens of millions of dollars of debt, the Greek Orthodox Patriarchate in Jerusalem has managed to balance its books by selling and leasing plots to a number of overseas companies, all headed by Jewish investors.

Palestinienii îi strigă patriarhului Teophilos III că e trădător. Atallah Hana spune că s-a făcut curățenie în biserică dar că nu asta e important ci să înțelegem pericolul pe care îl reprezintă Israel pentru creștinătate. Israel vrea să dea afară creștinii din Ierusalim și pentru asta Israel a penetrat biserica, Israel a corupt biserica. Israel e mare și rău și biserica e mică și bună. Atât de bună încât nu știe să se apere și uite boacănă, în ea s-au infiltrat necredincioșii și au făcut lucrarea Satanei.
Nu biserica a greșit ci câțiva oameni din ea care s-au lăsat ispitiți.
Omul cât trăiește greșește.
Eu cred cu tărie că Israel ucide, expulzează, abuzează, gazează, terorizează, închide, batjocorește, umilește, înfometează, bombardează, demolează sute de mii de oameni și proprietăți.
Dar, nu de puține ori, aceste lucruri sunt rezultatul corupției, lașității, lăcomiei, slăbiciunii exact instituțiilor care au fost create să REPREZINTE cetățeanul sau credinciosul.
Și atunci ce ne facem?

Cine e vinovat că suntem idioți și o avem pe Viorica la 30 de ani de la Revoluție?
Comunismul. Acest Israel al estului Europei.
Comunismul mă face să mint, să dorm la ore, să mă bag în față la cozi și să bat cruci grăbite după ce am drăcuit 56 de șoferi și 972 de vânzătoare, funcționare și coafeze.
Responsabilitatea dispare când inamicul este mare.
Așa că ne căutăm dușmani vânjoși și dacă nu sunt îndeajuns de înalți, îi cățărăm pe un scăunel. Și de acolo de jos, de la umbra neputinței noastre, spunem așa: csf, ncsf?
Je suis filistin.