Monthly Archives: February 2013

de ce sunt hong-konghezii mai mici decat, sa spunem, beijingnezii sau shanghaiezii, tony a rezolvat acest mister si, in soapta, grabit, il imprastie bogat, ca parmezanul peste bolognese, nu intamplator v-am inmuiat in sosul unei metafore despre mancare pentru ca statura chinezului sudist si cea a japonezului are de-a face cu potolul, cum ar zice ionica: conteaza din ce faci matzul parizer iar tony spune ca dihotomia orez-noodle e la baza discrepantei, piticii sunt pe orez iar gigantii de pe coasta sunt pe lu-daaa, adica noodle cu accent chinezesc, dar nu orice fel de luda ci ala din cartof sau din grau, nu luda din orez, caci asta te arunca in nanism de nu te mai scoate nici dracu.

infierbantat tony dezvolta: in timpul, celui de-al doilea razboi mondial, japonezii cei mici si degraba varsatori de sange au constatat, dupa ce au ocupat juma de asie, ca trebuiau sa se suie pe scaunel ca sa le taie jugulara plavanilor cuceriti, s-au foit si s-au gandit si ho-paaa, le-a tunat ca de la mancare trebuie sa fie si ca ar trebui sa bage-n ei mai multi luda din grau si cartofi, sa creasca vajnici, expertii nutritionisti au anuntat populatia ca e timpul sa-si ia la revedere de la orez, nuuuuuu, nuuuuuu, rezistenta s-a inarmat cu sushiuri si s-a ascuns in munti, deci nu merge cu frumosu a zis hirohito care hap, a scumpit orezu’ si uite asa, pe chitroseala, au trecut japonezii la paste si au crescut mari, mari, atat de mari incat nu vad de ei nimic din parada care sta sa inceapa.

sar, mai sar o data, gravitatia ma trage de poale, ce n-as da sa fiu puricele potcovit cu 99 de ocale de fier, sa ma-nalt si sa cad cu botinele mele otelite pe tamplele bivolilor vestici de 2 metri 30 care au ocupat randurile din fatza, alerg isterizata incercand sa gasesc o fisura in zidul uman, la iesirea de metrou de pe nathan road meterezele au 6 randuri de oameni, se mai subtieaza un pic inspre kowloon park, tu-ti luda-ul ma’tii, ma-nfig linga cea mai urata femeie din lume, o indianca-vrajitoare cu nas cocarjat care, doamne dumnezeule, a facut si un copil, sute de politisti mana elegant omenirea pe partea asta, ba nu, p-astalalta, pe unde o sa treaca parada? pe aici, ba nu, pe acolo, mai sus, mai jos, un soi de tara-tara vrem ostasi, pe cine? pe aia 75 de oameni de peste drum, trimiteti-i incoa, se aude muzica din vale, incepe.

pitici parada

primul car alegoric e al lui cathay, branding jalnic, fetele dau din mana, spectatorii chiraie, vin cimpoierii chinezi-scotieni, niste caltabosi imbracati in fuste ecosez, cu berete cu ciucure, apoi echipa de patinatoare pe role din estonia, iu-huu, niste scoli de dans cu copilasi costumati insotiti de un cortegiu de parinti incapabili sa-si paraseasca odraslele, inca un car alegoric ne invita la shopping, butaforie de magazinul cooperativei din bragadiru de teleorman, scoala de salsa, niste dudui dezbracate conduse de un efeb cu camasa crapata pe pieptutul epilat fac pasi strambi in tzipetele extatice ale multimii, rusoaicele-u-aaaaa, barbatii de linga mine scapa un geamat, blonde si americancele si la fel de bune, urmeaza bolivience in mini si cizme inalte, carul lui disney cu mickey salutand dictatorial multimea, chinezii de linga mine ma imbratiseaza, in fatza am vreo 4 camere instabil sustinute de manutele subrede ale celor care au consumat “decat” orez, piticilor, ma desprind din inclestare si in fatza mea se strecoara vioaie o musca, pe la 60 de ani.

bazaie agitata, capul ii apare in stanga, apoi in dreapta, stanga iar, dreapta, sotul picoteste, trece scoala de kung-fu, in sfarsit dragoni si baieti imbracati in matase care agita un sarpe mare de carpa, bat tobele, sotul doamnei a adormit de-a binelea, e trezit de “aaaaaaaaaiiii”-ul de incantare smuls de dansatoarele semigoale irlandeze, politia se apropie vigilenta, o cunoscuta terorista hong-kongheza a fost prinsa impingand gardul si incercand sa se strecoare in parada, colonelul personal o cearta veninos, asa ceva nu se face, baba trage gardul si-si ia locul in budinca umana din jurul ei, copiii ridicati pe umeri distrug poze dupa poze, gemetele fotografilor se indesesc, insectele englezesti nu trebuie scapate, clac si clic, am 5 chinezi la subtiori, 3 pe umeri si 2 in cap, clic-clac.

poate ca nu-s chinezi, mi-a zis mie tony cum sa recunosc un coreean, dupa capul tip tigaie? m-am precipitat incercand sa anticipez raspunsu, nici vorba, dupa utilizarea coatelor, au fost inraiti in timpul razboiului din coreea si, de atunci, comportamentul de cazarma s-a transmis din tata-n fiu si din mama-n fiica si din tata-n fiica si pe ailalta diagonala.

dupa 2 ore de parada poporul s-a subtiat, englezoii au parasit gardurile si s-au aruncat la spritz in carciumile din tsim sha tsui, chinezii cimpoieri si-au strans fustele si asteapta autobuzul linga, e frig si au picioarele albastre, ca cerul primei nopti a anului sarpelui, hai la multi ani.

cum sa faci fatza tsunamiului de marlanie ruseasca.

February 26, 2013

dutevino

1 Comment

vecinul lu tony baga un karaoke pe my way la 1 dimineata, re-velioooon-re-ve-li-oooon, ce-mi mai placea ora asta, atunci soseau celebrele saluturi ale televiziunilor, ala pugaciova care se schimonosea pe cantecul cu saltimbancul si jeni-faras, cum ii ziceau baietii de la bloc, care-si scuipa plamanii pe melodia copiata fara rusine de eva kiss-e scrissss in steleee, ta-dam, taram-tam, tam-tadam, chiar, ce-o face eva kiss azi, 10 februarie 2013, prima zi a anului sarpelui de apa, oare s-o gandi eva kiss ca undeva in north point, la etajul 4, in dormitorul de 9 mp, cineva se gandeste la ea, la planturoasa eva chish, de pe rafturi ma priveste uriasa colectie a lui tony de canuri de cola, de 20 de ani strange la ele, le goleste ca altfel dupa 2 ani fac poc si, la cate sunt, arunca neibarhudu-n aer, are din franta si din australia, editii limitate din barcelona si de la campionatul mondial din africa de sud, are slapi cu coca-cola si ceasuri de plastic: unul in dus, dupa perdea, sa te uiti cu ochiu plin de sapun la el si sa-ti alerge mainile mai repede ca intarzii la serviciu, si unul deasupra chiuvetei si mai are unul in camera, alb-simplu, si altul in bucatarie, a completat 2 puzzle-uri gigantice, fiecare insirand postere vintage coca-cola, are chiar si trei skateboarduri brandate coca-cola, sunt puse pe dulapul plin cu sute de canuri in care rusul evghenie, sa-i spunem, nu a putut sa-si puna cele 769 de tricouri aduse pentru vizita de 7 zile la hong kong.

s-a enervat atat de tare incat a scris un review oribil in care s-a plans ca la tony e murdar si ..tony se balbaie de furie, inspira-expira, inspira, calmeaza-te, fii calm ca bruce lee, tatal stapanirii interioare: casa lui tony este pe lista de dreamhouse in asia, toate review-urile sunt foarte bune pentru ca tony e painea, dar ce spun eu, e dim-sumul lui dumnezeu, apartamentul e glantz, in 3 ani de zile doar rusu-avocat de 28 de ani si iubita-doctorita tot p-acolo ca varsta, au strambat din nasucurile lor cirne la vederea lui, de fapt cand si-au dat seama ca tony o sa stea cu ei in casa, “pai asta e airbnb, locuiesti cu gazda” s-a aparat tony, o-chei, fie, dar am vrea totusi sa ne schimbi cearsafurile si prosoapele in fiecare zi, si vrem in fiecare seara o lumanare si sa ascultam blana pe kylie minogue la 2 dimineata, “prieteni, dar nu se poate, voi ati luat o camera cu 60 de euro pe noapte. asta puteti sa faceti la hotel de 5 stele. acusi va duc la four seasons, ia sa vedem cit costa?’”, tony a dat telefoane, 500 de euro pe zi si toarshu avocat si lady macbeth pot sa bage harlem shake in crucea noptii, catarati pe receptie, cu orasul la picioare, nu ne convine au zis oaspetii si au continuat sa traga cu prastia cu rahatel in micul hongkonghez: elibereaza dulapurile, da, da, ce tot atatea cutii de cola, d-ale dreacu, si la baie vrem sa ne punem noi lucrurile si mai vrem sa fumam in casa si sa te batjocorim pe cinste, du-ne la metrou, cara-ne bagajele, “si-si-si” tony se balbaie de indignare, “si-si cind au venit mi-au zis sa-i astept la ora x la metrou si ei au intarziat o ora, au aparut si nu si-au cerut scuze, n-au zis multumesc ca ii ajut, am intrebat ce s-a intamplat si serghei-evgheni-ivan mi-a spus ca ii era foame si s-a oprit sa manince ceva. la aeroport”, pai futu-ti pashtili si dumniezai, pai sa vezi ce ii faceam si ii dregeam.

povestea devine din ce in ce mai stanjenitoare si insultatoare, ca un episod din the office, dupa ce face overdose de marlanie, tony se trezeste cu reviewul care zice ca sta-ntr-o cocina si ca-i pute gura, ua-ua-ua, tony zambeste inveselit “si eu care nu credeam ca trebuia sa ne pupam”, e 2 dimineata si, la etaj, vecinul a trecut la madonna “time goes by, so slowly”.

ogarul pitic whiskey incearca sa mai obtina un masaj la shalele batrane, prietene mi-e somn, se impleticeste spre culcusul lui sub privirea materna a lui tony, hi olueis slip, maine dimineata il duce la maica’sa sa nu se plictiseasca singur in casa si sa se apuce de karaoke: doamna Li are 70 de ani dar si acum se dichiseste ca sa nu-i dea ocazia sotului sa-i fuga ochii la altele, celui de-al doilea sot, primul a picat testul ochiadelor si dupa 20 de ani impreuna si 4 copii a intrat pe mainile unei chinezoaice tinere, pentru ca nimeni nu vrea femei din hong kong, sunt autoritare, stanca, multe-s manageri darzi care te-nfig pin la tzatzisoare-n dosare si revizii, “iar aici nu-i ca-n japonia unde chiar daca esti sefica, egala cu seficu, tot ii torni barbatului ceai sau sake sau berica in pahar, ca esti femeie”, femeile din hong kong sunt niste amazoane si barbatul prefera o tarancuta din guangzhou care toarce-n poala si-ti taie unghiile de la picioare si..

e 3 dimineata in prima noapte a noului an chinezesc, eva kiss doarme dusa numai tony n-are somn, maine va spun de teoria orezului si de ce coreeni folosesc la deplasare coatele mai dihai ca pterodactilii. noapte buna

ajun de an nou chinezesc cu rata peking si superstitii la gratar

February 25, 2013

dutevino

Leave a comment

sunt 19 grade, temperatura la care hongkonghezu sensibil isi acopera plamanasii cu pufoaica dar isi lasa degetelele de la picioare sa respire, sa zica si ele bogdaproste, cum zicea maica-mea in perioada excesiv evlavioasa a vietii ei, in suba si slapi da navala la piata enorma de flori de la victoria park, sa nu care-cumva sa-l prinda anul nou fara orhidee-mugurasi-copacel de tartacute-gladiole-garoafe-trandafiri in culori turbate-nu stiu ce sunt astea-piramide de bambusi, haaaai-pof-tiiiiiiiiiti-peee-laaaa-noiiii, mieunaturile vanzatoarelor sunt sfartecate de rap-ul bagat in microfoane de profesionistii teleshopingului de strada, in jurul unei doamne care stoarce nemiloasa fructe s-a adunat o ceata de fanatici ai electrocasnicelor care rezista presingului mareei umane, linga sucareasa niste tineri vand pernute cu iconuri de iphone, altii te ademenesc cu papusi din carpa, magneti de frigider, lego, pantofi, betisoare parfumate, artificii, curentul te duce pe strazile cu sens unic dintre tarabe, incerc sa ma prind de-o craca, sa ma sustrag, sunt scuipata taman la cortul cu capsuni tavalite-n zahar si torturate pe batz, mamase prajesc profesionist orice: porcul sfaraie, puiul se perpeleste, carnatul se rumeneste, talpa de tenis se moleseste, grasimea curge pe barba si proteina iti face vand inapoi in vartejul cumparaturilor, o data e anul nou, ia sa iau niste suc de trestie de zahar, itz veli helti, ma asigura o maimuta cu sort, intremata imi despic drum ca moise, ca moise si rusii la stalingrad prin frontul romanesc, am reusit sa ies, iu-huuuu.

iu-huuu pe dracu, imediat ma-nghite un afluent al fluviului din piata de flori, suvoiul-spala trotuarele dar in mod curios ritmul de mers este linistit, nimeni nu impinge, nimeni nu-ti infige un cot intre coaste, m-agat de clanta unei carciumi cu gaste spanzurate-n geam, par cioplite din lemn lacuit, o osanza grea picura-n tavi si-un mosulan le-nvarte elegant, ca-ntr-un numar de gimnastica artistica, de pe faianta peretelui din fatza un afis albastru ne-instiinteaza ca nea caisa si gastele lui au ajuns in ghidul michelin in 2011 si au ramas acolo si-n 2012, in rame afumate sunt taieturi de ziare care spun povestea batranelului: de 60 de ani dinsu face soyed goose, a devenit un expert in gasca tavalita-n soia mai ceva ca voiculescu in turnatorie, e ora pranzului si fiecare scaunel e ocupat de un pion, la mese se-nghesuie cate 3 familii, tata-mama-buni-unchiul-nepotica-toti au scos mobilul si-o ard pe facebook-sms-prajit nestemate-sudoku-discutii lungi cu casca-n ureche ca sa poti sa-ti folosesti ambele maini cind bagi in tine gasca neagra si supa de pui de stridie presarata cu carne tocata de porc, mi-aaaaaam, nimeni nu vorbeste cu vecinul de masa, toata lumea e scufundata-n virtualul simplificat, cind o sa invete astia cu netu sa trimita la culcare, direct prin ochi, centrul foamei din hipotalamus, s-a terminat, o sa halesc energie si o sa fac economie, ce tot atatea prajiturele de crab si creveti in sos de prune si meduze, costa bani si moare oceanul, nota va rog.

la ora 20, seara de seara, hong kongul insular vorbeste cu cel peninsular, cladirile din victoria bay isi arunca pe muzica fliiiiiirt, 15 fascicule de lumina, celalalt mal raspunde cu alte 20, da mama cu laseru-n mine, ca n-am ascultat de tinee, 20 de minute de batalie a neoanelor si a proiectiilor, voltaj-amperaj-retinomasaj, uuuuuuuuaaaaaaaaaa ofteaza spectatorii si clic-clac pozeaza-filmeaza cu ipaduri si ipoduri si telefoane si camere, padure de ecrane sub tunete si urlete de incantare, “cind e revelionul?” incearca sa smulga informatia un australian, “acum” -zice o demoazela care-si construieste pe mobil un colaj din pozele facute in hong kong, “adica voi nu stati pina la 12 noaptea si cind limba mare si cu limba mica se unesc in fruntea ceasului, dati o sticla de tzuica peste cap, sa va prinda fericito-amortiti noul an?”, nu, la noi nu-i neaparat distractie de ajun ci mai mult in primele 2 zile din an, prima e cu parada, a doua cu artificii, in ajun nu ai voie sa duci gunoiul, nici sa te speli, nici macar dus, nici macar sa-ti stergi subsuorile cu servetele parfumate, urmeaza 7 minute de insirat superstitii, pe baza de apa, sapun, haine curate si fengshuiul casei, asaaaa, da, si-n ajun mancam cu familia. ce idee, la tzanc ca-mi crapa stomacelul de foame.

carciumile duduie, mall-urile se-ndoaie sub omenirea venita la cina, la peking garden sunt pe putin 200 de mese, nici la cantina la mediapro nu-i harababura de aici, un kiwi cu iubita asiatica imi propune sa-mpartim o ratza, ba bine ca nu, chelnerii o ard ca dansatorii madonnei: casca-n ureche, statie, gps locator, se misca brici intre mesele gigantice cu roti de sticla groasa in mijloc de crapa puradeii invartind la ele, un stol imens de ratze dispare in gurile familiilor hraparete, udate cu tsing tao, ingropate in deserturi de icre de fructe stranii imbaiate-n lapte de cocos, festin.

chelnerul de la masa noastra e un gentleman excentric care si-a pierdut la casino averea. oare de ce la noi nu sunt chelneri batrani, oare de ce la noi e rusine sa lucrezi in servicii dupa ce faci 50 de ani, oare de ce la noi bodiguarzii de farmacii sunt niste tataiti famelici iar ospatarii niste cefosi impertinenti? oare de ce la noi este rusine sa fii cuvincios, oare de ce.., tztztztz, trebuie sa ma opresc, ce dracu fac eu in fatza ghenei cind mi s-a spus clar ca nu-i bine in ajun de an nou sa duci gunoiul?

sanctificarea lui ion iliescu prezisa de un ghicitor hong konghez

February 22, 2013

dutevino

Leave a comment

lonely planet zice ca in hong kong trebuie sa vezi neaparat victoria peak, alfabetizarea are si partile ei proaste, 7 milioane de oameni au citit lp-ul si iata-i impletiti intr-o coada pe 6 randuri, un ochi pe fatza, unul pe dos, multimea umple trotuarele si urca, urca, pina-n victoria peak, in 7 ore o sa apuce sa se catzere in trenuletul care gafaie-n panta si-i scuipa in locul in care sunt deja, niste paki si-au adus scaunele de pe care isi privesc incantati odraslele crescand, lu ala mic i-au dat tuleiele de cind maicuta sa s-a asezat la rand, daca mi-as fi facut stagiul la sfanta paraschiva as fi gasit putere-n mine sa izbandesc; nu-i nimic zice nea gary-arhitectu, de zece ori mai cashtoace sunt toaletele din pacific place, pardon? serios fetito, palate din cel mai fin portelan si lemn de artar, nu stiu terminatii aia cu ghidurile care-s adevaratele atractii ale hong kongului, niste neispraviti.

pacific place e tata mall-urilor, in matzele lui, ai mai smecheri designeri au cite-un petecut de magazin sa-si prezinte tzoalele, unde-s toaletele?, acolosa, navalesc intr-o bula scaldata intr-o lumina aurie, cabana scandinava meets drawing room-ul unui lord englez, sa fie bach cel ce te-ndeamna spre usurare? sa fie sora lui bach cea care strange cu un clestisor argintiu hartia igienica si-o-ndeasa in fantele iscusit disimulate’n peretele de lemn de cires? usa e deschisa spre capsula spatiala unde mamica si bebelusul sau sunt invitati sa asasipedincolo, paradis-ssssss, as muri impacata dac-as stii ca as ajunge intr-o buda a lui pacific place, eu si bach. si sora lui daca e neaparat nevoie.

tupilata dupa un designer nordic e cascarabeta unei babe cu fatza de mops care vinde miniaturi, legiuni romane, ieslea si pruncu, magaru si vaca privind gales nasterea domnului, razboiul de 100 de ani, napoleon, primul razboi mondial, avioane, benzinarii, tancuri, britzi in bocanci si echipament de desert, piloti americani, uite-i si pe nemti, in frunte cu hitler, un carton spune ca magazinul nu promoveaza si nici nu simpatizeaza cu nazismul, hm, nu stiu ce sa zic: figurinele fritzilor sunt mai ieftine cu 10 euro decat ale aliatilor, deci ma scot mai bine daca mi-as face o armata germana. paradoxala decizie de pricing.

die germans, cu lonely planetul in mana, privesc indecisi multimea bolborosind in gura templului Man Mo, autocare parcate peste drum varsa-n strada armate chinezesti agitand ofrande: caserole cu orez si piept de pui, pungi cu portocale si brate de rachete, ba nu, faclii cu tulpini mari, galbene si fitil gros, negru, betze parfumate iei la liber, cate 20-30, le aprinzi la un capat, le scuturi in aer si le-nfigi in cazanele de bronz enorme, pline de cenusa, trag in piept scrum, din ghirlandele din tavan nori gri mi se aseaza pe umeri, krakatoa, bajbai prin fum pina la cele doua figurine cu mustati negre invartite-n jurul gatului, zeul razboiului si cel al literaturii, umar linga umar, la fel de fiorosi, palma stanga a zeului literaturii e lustruita de atatea atingeri, cu mana dreapta repede catre tine un condei ascutit, nu domle, nu-s de la lonely planet, lasa-ma sa traiesc.

master Ng, fortune teller asteapta ca un paianjen plictisit dupa tejghelele unde se vand la kil amulete cu dragon, caine, porc sau ce semn zodiacal ai tu chef sa-ti iei, nu-i pe chef dragutza, e pe necesitate, a6-uri te anunta in cantoneza si engleza la ce sa te astepti in anul sarpelui de apa si cum te poti scoate, eu am pus-o, zice “hurting year” si ca daca nu-mi iau amuleta cu caine sau cal sunt mancata de balena, refuz misticismul dar ma-mpleticesc de piciorul scos de domnul Ng de sub masuta plianta.

3 oferte are pentru mine:

la 70 de parai hong konghezi, sa le spunem simplu DHK, tragi un bat dintr-un borcan, bat de inghetata polar, pe care sunt zgariate niste simboluri umplute cu vopsea roz, lemnu ala ii spune lu domnul ng raspunsul la intrebarea pe care i-o adresezi;
150 de DHK pui o intrebare si domnu ng face calcule pe un caietel de matematica, cu patratele, si-ti da negresit raspunsul
la 350 de DHK deja intram in profunzimi, domnul ng scoate artileria grea, ca stallone arunca-n aer valul care acopera viitorul, infige-o mana-n faldul timpului si-l aduce de urechi pe masuta plianta.

deci fetito, ce alegi? merg pe 150, domnu ng imparte, aduna, mazgaleste, dar mai cu seama raspune la iphoneul 3-hehehe, domnul ng o cunoaste tainele viitorului dar traieste clar in trecut-care-i suna din 30 in 30 de secunde, haide domnu ng ca fac pipi pe mine, spune-mi ce-ai vazut si ce-i de facut, ghicitorul se incoarda, habala-habala-habala-hap, raspunsul vine: da duduie, pleaca din tara cit vezi cu ochii, sunt sigura ca domnul ng a vazut circul pitecantropilor de la muzeul taranului roman si eliberarea sfantului adrian cel degraba scriitoriu de carte si santificarea lui ion iliescu dupa moartea sa mult prea tarzie si plasarea romaniei pe locul 28 in competitia de la eurovision.

si intrarea in lonely planet hong kong a toaletelor din pacific place. dar asta nu face subiectul intrebarii mele.

despre criza laptelui praf din hong kong si detectorul de chinezi

February 21, 2013

dutevino

Leave a comment

in ’97, sub amenintarea toporasului de snitele chinezesc, familia lu tony l-a pus in prastie si zbang, l-a trimis in vancouver, raiul hongkonghezilor cu somn agitat de teama retrocedarii, a stat tony al nostru 2 ani “ai dont laic, veli cold, faif minits ueit evelidai for da car to stalt, veli cold, ai stei hom end uaci tivi”, razbunindu-se pe parcimonia de acasa, si-a cumparat o casa uriasa+maica’sa masina+taica’su masina+cele doua surori masini+cei doi frati masini+el masina=7 masini alearga la familia li, “pipal envi us”, pai si normal ca va invidiau, nu te mai atingi de un apartament in vancouver fara sa scoti din portofel milionu de para si sa completezi cu un rinichi, veneticii au distrus piata si acum se intorc toti acasa, unde-i cald si jackie chan si-a facut lant de restaurante cu shushi, distractia n-o sa mai dureze mult, chinezii ii mai lasa vreo 34 de ani de capul lor dupa care cine nu-i gata il iau cu lopata.

tony zice ca zilnic orasul lui unge cetateni 150 de chinezi continentali, asta in-seam-naaa, stai sa calculez, gata, e cam pe la 1 milion de chinezi fara maniere care-au sapat o carie in societatea cosmopolita hong kongheza, “sunt spalati pe creier in ciaila”, unde? “ciaila”, cu greu ma prind, china frate, da, am inteles, partidul le-a smuls cu o penseta mare demnitatea, ratiunea, nu stiu sa se revolte, nu stiu ce e revolta, “stii ca in ciaila facebook nu-i la liber?”, tony e oripilat, in 50 de ani ciaila o sa inghita hong kong si cu asta basta.

deja a inceput, mall-urile sunt pline de balauri chinezesti, dragoni cu 6 capete si 12 picioare tropaie inauntru la gucci, si la joyce si la club monaco si la dolce si gabbana, in maini infloresc sute de pungi cu trentze scumpe, tony imi inmaneaza detectoru de chinezi, face biiiiiip cind dibuieste urmatoarele semne: galagie, chinezii urla unul la altul si par sa se certe continuu, o femeie latra la un barbat si-i repede o karata dupa ceafa, tony e multumit: ciainiz, vezi astia sunt ciainiz, trec anapoda strada si nu-s atenti la semafoare, femeile sunt machiate ca niste paparude si barbatii sunt toti tunsi la fel, cu tamplele rase, ca-n armata.

tarasc dupa ei pe strada geamantane de metal luate cu 5 euro de la targul de chilipiruri fabricate-ntr-un sopron la ei acasa-in ciaila, te calca-n picioare la trecerea de pietoni, card de vite speriate, “nu-s educati, de unde sa fie saracii, strang toti banii sa vina la cumparaturi in hong kong. nu-i intereseaza ce maninca, unde dorm, doar sa consume” zice tony, asteptand calm sa treaca un sarpe chinezesc, pe rosu, intersectia.

cunosc foamea asta care nu trece cu nimic, arunci inauntru hainite si masini, pantofi si plajmi, sucurile gastrice topesc tot, rozi rafturile de la ikea, dai iama in frigiderele de la cora, v-r-e-a-u, mi-e foaAAAAMMMMEEE, comunismu-ti face asta, te razbuni pe vremurile cind baleai cu ochiu-n neckerman si-o puneai pe mamaia sa-ti tricoteze caciula cu swooshu lu nike, au trecut 23 de ani si romanu lesina pe la coltu strazi in milano, nu sub greutatea pungilor de cumparaturi ci de foame.

bietu chinez abia acum s-a pornit, zbang, ma spulbera o legiune pretoriana de shopperite in drumul spre mall-ul numarul 568, de pe partea stanga, paraiul a scazut intr-o zi cu 3%, dolarii curg in tara, la apple-ul pe doua etaje e batalie, ia tableta, da un pahar cu apa, jdemiidedolari schimba mainile, intr-un parculet 5 panda de carpa se dau pe-un tobogan, clic-clac, chinezii se pozeaza cu zambete radioase intre urechi, pungi pline-n maini si ursii cu cearcane in carca.

ai auzit de criza laptelui praf hong-konghez? “nu tony”, mamele din hong kong au depus o petitie la guvern, asa nu se mai poate au spus ele, trebuie sa impuneti o limita la cumpararea de cutii cu lapte praf, “de ce?”, pentru ca lacusta chinezeasca fuge zilnic cu mii de pachete de cate 20 de cutii, “dar de ce cumpara atat de mult?”, pentru ca mamele din ciaila maninca numai tampenii si sugarii sunt otraviti de tzatza, si-otrava asta trece doar cu lapte hong-konghez, q.e.d.

hong kongul nu mai are lapte. in schimb e plin de miere.

trai pe vatrai in 32 de metri patrati

February 20, 2013

dutevino

Leave a comment

portar in costum in vestibulul blocului care sfarteca burta norului si-i iese prin spate, pe linga vertebra L4, continuind sa creasca pina-n plexul boeingului care se lasa scarpinat, sub coaste, “unde mergeti?”, la the edge, “etajul 24”, zuuuuuuuuuuuuuuuum, imi indes cu aratatorul stomacul catarat in gat, pe tulpina culoarului sunt aranjate hala-n stanga, hala-n dreapta, un los angeles vertical unde depozitele urca pe vrejul de fasole pin la stele, sonerie, sun, suna, usa bazaie si se repede cu click in spate, un ochi de proiector varsa pe mine fotografia unei dudui incovoiate intr-un cavou de beton, facindu-si un ceai la un fierbator de camin, “scuze, scuze”, ma retrag orbita, “don’t worry” zice mistery man, pleoapa proiectorului se inchide si vad o masa cu 2 simpatice domnite luind notite, un argat cu cosuri umbland fastacit cu o telecomanda si pe gary, c-un suras larg pe fatza, “tocmai retusam o prezentare pe care o voi face in martie in coreea de sud. e despre arhitectura in era suprapopularii. ia loc”.

gary chang arata de 38 dar are 50 de ani, par negru si o plasa de dumitze pe care le presara peste conversatie, parmezan umoristic, e mai mult un origami artist decat un arhitect, da-i un buzunar si-ti va construi in el dormitor, bucatarie si dus din care sa poti sa vezi televizorul, “dati inapoi sa vada si fata care-i treaba”, argatul se executa si luam prezentarea de la capat, tema: asia e suprapopulata si oamenii au ajuns sa traiasca in 19 square feets, casa melcului cum ii zic ei, foarte populara in seul unde o treime din populatie este singura cuc, fara mami-tati-iubita-caine-porc de guineea, cei aproape 4 metri sunt chiar spatiosi, uauuu, cine ar fi crezut ca se poate? stai ca n-ai vazut tot, uite in hong kong 12,9 square feets, asa zisa camera sicriu, fara geamuri, 1,8 metri lungime, 85 de centimetri latime, toaleta pe hol, linga resou, poti sa o inchiriezi la 10 euro pe noapte, 300 pe luna, si eu care ma plangeam ca stau scump in obor, tztztztztz, nu te grabi.

pe ecran apare o colivie cu un mos murdar in ea, vestitii cagemen, in cartierele foarte sarace se pare ca mai dai peste custile cu sarmani, trentze si conserve, nu-s gratis, le poti inchiria pe 100 de euro pe luna, si daca n-ai si n-ai bani poti sa ajungi ca familia xu care a ocupat o crapatura dintre doua blocuri, veverite urbane, ii poti chema afara lovind doua nuci si strigand “mariana-mariana”.

constance-secretara acra de 50 de ani apare cu o cafea si-mi cere carte de vizita, “pof-tim?”, carte de vizita, “electronica dacat” ii zic, dezamagita pleaca si gary trece la partea a doua a prezentarii, proiectele lui: amenajari de barje, casa valiza cu trape care se deschid si hap, dai peste nenea nae care desigur face baie, casc gura cu bala si ma gandesc la mandretele de cavouri de otel si sticla pe care le construiesc arhitectii romani ingropati de eruptia de prost-gust din ’80, trecem prin casele din guangzhou si gifu, hotelurile din beijing si yokohama, nimic fastuos, incredibil de ingenios, se iau 10 metri patrati, se aseaza patul peste cada si cada peste biblioteca si biblioteca peste aragaz si televizorul in cutia cu zahar pe care o ascunzi intre rufe si doar pe asta am gasit-o rapid pe net sa v-o arata:

http://www.interactivearchitecture.org/gary-chang-reconfigurable-living-spaces-suitcase-house-hotel.html

cum ai ajuns sa faci chestia asta? simplu, casa parinteasca a lui gary, 32 de metri patrati strangea in ea: parintii, cele 3 surori+gary si chiriasul, ca la cat de mari erau chiriile trebuia sa mai iei un suflet in apartament, sa-ti rotunjesti veniturile, ghetou, din ’76 micul apartament a devenit laborator de experiment arhitectural, a trecut prin perioada draperii si neoane, acum e la pereti mobili, spatiul-indiferent cit de modest este trebuie sa ofere cit mai multe functii.

vad ca ai multi clienti chinezi, gary isi trage umerii spre piept, brrrrrr, e frig brusc in camera, nu-i plac chinezii, fucking clients, toti sunt din armata galbena, “partid vrei sa zici”, partidul e armata si armata e partid, doar astia au bani, contruiesc in draci, isi fac hoteluri si case de vacanta si ..din nou ma gandesc ca suntem mancati de balena, apevistii chinezi isi iau arhitect smecher, premiat, din hong kong, noi ardem o rastignire-n curte si poleim cu aur monumente istorice, impodobim orasul cu orori, tu-ti pipera ma-tii de tara.

veli lice ghid de econimisire in hong kong

February 19, 2013

dutevino

2 Comments

tony are un bmw sport dotat c-un covoras alb de baie pe bancheta din spate pe care pot sa ma incolacesc, nu-i pentru mine ci pentru cainele whiskey, un ogar pitic cu ochi langurosi pe care, de frica turistului alergic, l-a tarat acasa la maica’sa.

o sa-l aduca maine inapoi.

blocul e vechi, doar 5 etaje, din anii 50 nu s-a construit nimic in hong kong care sa fie sub 15 etaje, vecinii au la usa betisoare fumegand parfumat-inecacios sub privirea ghidusa a mos craciunului chinezesc: un grascior rumen, cu zambet pervers neascuns de mustata care-i creste absurd din mijlocul obrajilor, hrrrram-crrrrraaaam, tuseste asmatic un mops la etaj, “descaltarea” comanda tony si ma execut in fata altarului de dvd-uri si cd-uri care acopera un perete intreg, reflectat in plasma enorma de pe celalalt: 200 de canale pot sa vad, 6 hbo-uri, gura lui tony se casca pe fatza ntr-un zambet patriotic: international siti hong kong, veli lice, uanderful, ieees.

si ce motiv mai bun sa traiesti aici decat micile preturi, mai mici decat cele de la kaufland, decat cele din obor, decat bosonul lui higgs, nanopreturi, atat de mici incat numai un ochi profesionist le cunoaste, ca al lui tony, dar el e generos si imi imprumuta ochiul lui oblic care poate sa focalizeze micronic, astfel ma voi bucura si eu de prosperitate, totul e sa bag la cap urmatoarele:

-daca fac shopping de performanta, asa cum face orice est european respectabil, si nu pot sa urc strada-n panta pin’ la blocul lui nea tony, iau un taxi, ma costa doar 20 de dolari hongkonghezi, “jast tuenti, tu euros, itz sooo ciiip, ciiip” tipa excitat ca o vrabie cu calvitie pentru ca da, draga mama, in ciuda faptului ca maninca orez, lui tony si majoritatii asiaticilor in varsta intalniti aici, femei si barbati deopotriva, le cade parul, au un luminis de iezuiti in crestetul capului, deci pilaful nu ajuta, bleah.

-sa maninc veli ciiip de la hambalgal ching, cine? balgal ching, uooo-paaal, numar pina la 50 si creierul reuseste sa descifreze, burger king, whopper, cum sa vin in hong kong si sa maninc de la burger king? itz vellli ciiip, si mec donald e veli ciip, 2 euro un pec-mec, itz uandelful cit de ieftin e totul in hong kong, orasul cu jde mii de restaurante chinezesti, cantoneze, shangaieze, pekineze, szichuaneze, peste 2800 de carciumi japoneze, alte mii de thailandeze, coreene, malaeziene, indoneziene, frantuzesti, italienesti, spaniole, zice netu ca este metropola cu cel mai mare numar de localuri pe cap de individ si eu aleg sa maninc uooo-paaal? iesss, zice tony, caci asta inseamna sa fii cu adevarat excentric.

-sa-mi iau cartela de mobil, ca sa putem sa ne dam sms-uri si astfel sa fac economii, seiv manii, itz uanderfuuul tu seiv manii, trebuie sa-l propun spoke person lu ing, nu am vazut in viata mea pe cineva atat de incantat sa bage banu la ciorap, stai ca l-am pierdut pentru o clipa si a tasnit 3 casute in fatza pina la razboiul samsung versus iphone, desi are un iphone 4 alb zice ca samsung are ecranul mai mare si aplicatii gratuite si d-aia acum juma din piata are samsung si ar trebui sa-mi iau si eu unul ca seiv manii si e mai bun, o sa-si ia si el un samsung, poate la anul, daca luam doua poate primim reducere, astia de la samsung dau discounturi ca nu-s chitre ca apple care controleaza preturile la nivel mondial, poate ma intorc la anul si luam un telefon si pe alalalt il primim gratuit, asta deal.

gherutele mopsului tropaie pe tavan, imi cad ochii-n gura, tony ma duce-n bucatarie si ma-mproasca intru trezire cu noi si noi informatii: aici ai cafea din africa de sud, veli ciiip, 5 euro borcanul, iti vine sa crezi?, nu, si vin din africa de sud la fel de ieftin si bun, in fiecare an isi ia 2 vacante, una mare de o luna cind incearca sa acopere patru tari si una de o saptamina cind merge in japonia, la shopping?

nuuu, la concept storuri, pentru ca japonia e cu 6 luni inaintea restului lumii, la ei e din iunie trecut 2013, isi ia gadgeturi, adulmeca trendurile, baga un onsen si vine acasa, cind vor s-o arda vintage japonezii vin in hong kong, itz veli ciip hiar, fac shopping pina-i doboara oboseala si d-aia sunt cabinete de masaj in mall-uri, intra la masaj, se revigoreaza si apoi repornesc cursa, apoi maninca, tot in mall, velii guuud, velii ciiip, apoi shopping iar.

vrei ciocolata? fracturez discutia si-i intind rittersportu, “cit ai dat pe ea?”, nu stiu, “aici e 1 euro pachetul, velii ciip, nu platim taxe pentru ca e costal siti”, tony se opreste plesnit de-un gand in tampla: totusi ceva e foarte scump.

casele.

1000 de euro picioru patrat, casuta lu toni bate milionul, palazzo, daca ar sta cu chirie ar scoate cam 3000 de euro pe luna din buzunar, auci, sa tot maninci de la balgal ching.

maine ma vad cu domnu gary chang, arhitectu care a facut asta: http://www.youtube.com/watch?v=L4yJGTPUR_0

noapte buna

la drum cu allahu akbar spre jackie chan

February 17, 2013

dutevino

Leave a comment

qatar airways, visul umed al oricarei zburatoare, de doua ori campioana mondiala la strans like-uri cu poala din partea clientilor, compania condusa de un nene cu prosop in cap are si cele mai mici preturi catre hong kong, dar ce spun eu mai mici, nu fratiorilor, mult mai mici, de fapt cu 200 de euro mai putin decat samsarii de la klm, coada groasa ca la picioare de porc in ’88 la poarta 6, zambete largi, urari de bine, cei 7 romani politicosi au fost cu toti angajati aici, d-aia au ramas doar nesimtiti in tara, linga mine o madama cu fatza de farmacista acra trage vanturi feroce toate cele 4 ore pina la doha.

zefir.

arabii se joaca de-a pantonele, albastru intra in emirat, galben e la transfer si violet e pentru smecherii de la biznis class, 7 ore de ars in lumina cruda a neoanelor pe bancuta tare in ragetele copiilor chinezi, aeroportul e un cos pe fundul desertului, mic si purulent, nu-i urma de alcool dar compenseaza cu un numar extraordinar cu mujahedini in slapi care manipuleaza cu dreapta ceasca de cafea in timp ce pe stanga-si tin soimii cu coifuri de piele trase pe ochi.

o plantatie de calugarite cu batice roz se unduie in bataia aerului conditionat, pe linga trece un grup de borgi-malaezieni, multi-compacti-tacuti, care vorbeste primul duce gunoiul, ce se da aici? tichete de masa, cine si-a prins labutza-n doha mai mult de 5 ore e furajat gratuit de qatar airways, un nene cu tampla stransa-n turban toarna o fasolica indiana intr-o farfurie de plastic, samosa? da, cate?, doua, mancare ca la mama patel acasa.

delicios.

35 de chinezoaice s-au insirat intr-o coada feliata de usa toaletei, doua din ele nu mai rezista si incearca sa se usureze-n moscheea pavata cu gresie, e drept ca arata a buda, o femeie de servici apara cu t-ul numele lui alah, bre, aici nu se pipi, aici te rogi sa se miste colegele mai iute, hai ca-i deja 6, la singura cafenea deschisa coada a strans in buchetel 40 de toporasi ofiliti dupa o noapte sub neoane, un nepalez cu cap de urs isi vara copilul de 13 luni si 13 kile-n fatza, micul hulk deja trage cu ochii la tzatzele enorme ale unei sudamericance, imbarcareaaaa!!!!!!

avionu e 60% gol, piparus petru al nepalezului mai pune 3 kile pe el in timpul calatoriei, in spate sunt 4 romani puhavi imbracati in trening, parizerele se pozeaza la inceputul calatoriei, stand, in picioare, tavaliti pe 4 scaune, somnu trezeste din nou vantoasele, avionul trosneste de gaze, nu-i nimic, la toaleta e o sticluta cu parfum si-o vaza subtirica in care odihneste un trandafir, hai si-am ajuns.

pic-pac-poc, toata lumea in metrou tasteaza frenetic, sms, facebook, joculetu cu nestemate curentate, hong konghezul anormal e ala fara telefon care se uita pe unde merge, vad vreo doi, stanjeniti de handicapul lor, se tarasc grabiti pe scarile rulante, una, doua, trei, patru, cinci, si acum la stanga si o ultima scara, hai c-am iesit la suprafata, trag hotarata aer in piept, miroase a iute si a soia si a aftershave, e tony: uelcam tu hongkong, internatianal siti.

bine te-am gasit tony li, jackie chan e acasa?

tragica disparitie a surdo-mutului de tren si efectele sale dezastruoase

February 7, 2013

tara lui ba pe-a ma-tii

Leave a comment

ir vine de la inter-regio, fostu accelerat al lui toparceanu, imputinat si feliat: cate sa fie? pai asa la vreo 3 vagoane ajung, fiecare loc din compartiment e ocupat de cate-o studenta cu 6984 de minute gratuite in retea, reteaua fetelor care dau mereu din gura fara sa spuna nimic, aerul intra, gadila corzile vocale, cuvintele se rostogolesc pe buze, goale, ovule nefecundate, domnitelor v-a venit ciclu pe gura, eu zic sa incercati cu un tampon.

hemoragia nu se opreste, pe hol bazaie domnul care vinde caa-feaaaa, ciocolataaa, bereee aveeem, sunt doar 3 vagoane asa ca pac-pac-pac-pac, vajaie pe la usa ca dintr-o taiata data de un jucator de tenis de masa sud coreean intoarsa cu-o bubuitura de campionul national al chinei.

intre turele lui usa de plexi zboara din nou de perete: “ajutor umanitar domnii? pentru copii” latra scurt un domn cu sapca de vasile roaita, n-apuci sa raspunzi, sapca e spulberata de “cafeaaaa, ciocolataaaaa, bere aveeeem”, o tiganca se incumeta sa umple pauza: “un atlas ceva? de dragoste”, blonda din fatza si-a consumat lista de urechi si acum baga pe telefon sarpele, ciuperca, viezurele cu sarpele si ciuperca, un joc vesel care face tziuuu si iar tzzziiiiuuuu, “cafeaaa, ciocolataaa, bere aveem”, daca esti atent prinzi ritmul.

jazz.

acum 5-6 ani am fost cu kiki la suceava, 4 ore la clasa intai, prize, internet, intimitate-haha, asa am crezut noi, zbang usa de perete: un nene cu picioarele amputate, tarandu-se in niste receptoare de lemn, cum s-a urcat in tren? prefer sa cred ca pe picioarele lui, intregi, pe care si le-a legat elegant, cu funda la spate si acum le tine frumos sub fund la pastrare, sa nu le toceasca.

inca 3 minute si zbang, surdo-mutul de tren, cel care-ti lasa-n poala pixuri, meduze fosforescente de cauciuc cu ciucuri de cauciuc, ochi si buze, carnetele si mein kampf, editia de buzunar, pe care o poti citi lejer pin la pascani, nu multumim, nu aude ca e surd, semne cu degetul, nu-nu zboara intr-o parte si-n ailalta, ca un stergator de parbriz, surdo-mutul meu e si orb, pleaca demn, stie ce vrea targetul, ce fel de om esti sa nu-ti doresti o meduza de cauciuc cu buze si ochi?, poate omul care-si doreste o revista, zbang, usa de perete, e domnul cu revistele expirate, descopera, infractoarea mov, express magazin, iote draga irinel e iar la moda si umbla din nou cu anna lesko, zbang, usa, tiganca gheboasa care-ti vara un ciot purulent sub nas, da si mie manca-ti-as ceva, zbang, calugarul care pute-a branza, angoasat si apasat de lucrarea domnului.

numai nasul nu vine. sau era vreunul dintre ei si-o ardea mystery shopper.

ma simt harap alb, cu astia cinci impreuna il fac pe cerb de salate si pe felix la dosare.

Asta acu 5 ani. Pe cind acceleratul se-ncalta cu doispe vagoane, de-l ciocaneau cate 20 de minute la frane ceferistii-n predeal.

Alte vremuri acum. In ir-ul de seara nu vine nici macar “cafeleee, ciocolataaa, beree aveem”. in ir-ul de seara hrana calatorului este cultura.

pe fiecare masuta, prinsa cu lanturi, e cate o carte sau revista, lanturile sunt groase, de iubire, delirant: cine dracu sa-ti fure cartea in tara unde se cumpara 5 pe an? doamna in alb din stanga nici nu se uita la titlu, scoate mobilul alb si da drumul la o ploaie mocaneasca, pic-poc-pic-poc-poc, baietasii din spate, cu lant la nadrag ca ala de-ncatuseaza cartea sunt scufundati intr-o discutie despre londra, nu au fost dar ambii sunt ingrijorati dupa atentatul de pe vremea cind mergeam eu ca harap alb la suceava, “puteti vorbi mai incet?” latra la ei un tinerel care nu a servit doza de haloperidol in aceasta seara, cei doi coboara vocea: “stiai ca tesla e roman?”, istericul izbucneste: protocronism, patriotism, cretinism.

sper ca la ploiesti sa urce surdo-mutul de tren. daca as fi el as vinde tesla de cauciuc, imbracat in port banatean si ascutitori cu daci in nave spatiale. pariu c-as rupe?

gura, acest sfincter al romanului

February 6, 2013

tara lui ba pe-a ma-tii

2 Comments

un caine mic scheauna, un caine mare horcaie, un barbat urla “nuuuuu”, “nuuuuuuuuuuuu”, “nuuuuu”, mai ceva ca luke cind a aflat ca tac’su era iliescu, pardon vader, “nuuuuuuuu” se sparge de sutele de ferestre, se scurge pe burlane, “nuuuuuu” nu reuseste sa-l opreasca pe dulau sa infulece pechinezu ca pe-o sarma primita de la usl de 1 decembrie, stapina sarmalei tipa, “tine-l nenorocitule, tine-l in pizda ma-tii, in pizda ma-tii de ce nu ii pui botnita”, doamna musca din tiganul bubos care a prins in sfarsit pitbulu de zgarda, jbang ii prinde o injuratura in falca stanga, tiganul se dezechilibreaza, vecinii sunt la geamuri, cu mainile afara si degetele mari indreptate-n jos, gladiatorul cu pechinez a infrant, sa moara asta cu pitbului, barbatul se zbate sub gheata mamasei, injuraturile curg, tiganu scapa si-ncepe sa-si ocarasca animalul “fututi gura ma-tii, de ce fugi ma, de ce fugi ma”, ii cara picioare-n coaste, o baba de la 5 urla “termina nenorocitule, nu-l mai bate, termina ca el e singurul care te iubeste, cainele tau e singurul, nu-l mai bate”, trosc-brosc, pitbulu scheauna, ocarile curg, “termina nenorocitule, nu vezi ca te iubeste”, “taceti in pula mea, nu ma invatati pe mine cum sa-mi cresc animalul, taceti in pula mea ca va omor pe toti”.

bucurestiul e poluat cu rautate, tzafna, draci, pula-ma’ta-mortii-sa moara-suge ar trebui sa fie incluse intr-un ghid de conversatii franco-roman, englezo-roman, chinezo-roman, ce tot atata multumesc sau cu placere, taximetristul nu raspunde la salut, chelnerul nu stie sa zica mersi la bacsis, cuvintele sunt strambe, cocosate, schioape, uite-te-n gatul ma-tii pe unde mergi, sa moara mama daca te mint, limba romana e vanata, umflata si putrefacta ca un les pescuit din lacul morii.

citesc portretul lui dorian gray, lumina. poftiti va rog, e o dupa-amiaza minunata, nu credeti doamna berciu? ba da domnule parcalabu, la fel de minunata ca zambetul dumneavoastra. limbajul construieste realitatea imediata, limbajul defineste relatiile dintre noi, e dioptria prin care vezi clar textura unei civilizatii.

a noastra: o carpa murdara cu care ne stergem la cur si apoi la gura. ca-i totuna.

—feher

Archive

Monthly Archives: February 2013

consumul excesiv de orez dauneaza grav inaltimii

cum sa faci fatza tsunamiului de marlanie ruseasca.

ajun de an nou chinezesc cu rata peking si superstitii la gratar

sanctificarea lui ion iliescu prezisa de un ghicitor hong konghez

despre criza laptelui praf din hong kong si detectorul de chinezi

trai pe vatrai in 32 de metri patrati

veli lice ghid de econimisire in hong kong

la drum cu allahu akbar spre jackie chan

tragica disparitie a surdo-mutului de tren si efectele sale dezastruoase

gura, acest sfincter al romanului