pe platforma statiei de metropolitano i-un melc imbarligat de 189 de persoane, n-a mai trecut nicio masina de 28 de minute, poporul continua sa faca biiip cu biletul si sa intre-n tarc, uite-l, uite-l, vine autobuzul, buluceala organizata, ajung cu gura-n cotul unui intreprinzator elegant costumat, cred c-o punem de-un record de participare, haideti ca se poate, sa intre si carmen si miguel, hai si tu alejandro, scrasnete si scancete, brandmanagerite se-nfasoara pe bara, usile nu se inchid, soferul ne cearta prin microfon, nu plecam alte 5 minute in care gramada se rearanjeaza, o ard calcan lipita de geam cu ochii pe aceeasi parte a capului, cineva cu-o racleta rade surplusul de omenire si o intindem, in 25 de minute cobor 2D in fata terminalului de autobuze Cruz del sur, occident.

2 pitici insfaca bagajele si le duc la cala, poftiti la sala VIP, telefon, net si ness, hu-aaaaaa, un costum baga-un ochi sauronic la pasapoarte si-o uniforma cerceteaza posetica, doamne fereste sa introduc pe cursa bombite portabile sau poate alcool, ce-i cu voi frate, sunteti muslim brotherhood? zambitoare o blonda planturoasa imi face vant in autocar, pe scaun atarna paturica si perna si de pe ecran o alta duduie ma ameninta ca ma executa prin gadilat cu pana de gasca daca indraznesc sa-mi desfac centura de siguranta pe tot parcursul calatoriei, costumarul ne baga becu rosu-n ochi, rec, gata, suntem pe caseta, daca facem ceva gresit au ac de cojocul nostru siiii….e 5.30 dimineata iar familia de popandai din spate da buna dimineata soarelui cu statia de amplificare legata la gurita, maaaaa-miiiii mi-e foame, maaaaaa-miiii vreau pipi, dau sa ma ridic sa-i execut da’ nu pot din cauza centurii de siguranta, arunc priviri ucigase care topesc rama de plastic a usii de la buda, tzintesc mai hotarat da’ tocmai atunci busul franeaza, stoooop, am ajuns in trujillo cu doar 15 minute intarziere, peru stie cu turismu’, occident iar.

la hostel munaywasi nu-i nimeni acasa, diring-dorong, soneria urla de nebuna-n casoiul gol, ba nu, stai asa ca-n curte isi tarshaie pantofii o madama-n pijama cu catelusi, alesiaaaaaaa, unde-o fi fata asta, nu ma ajuta deloc, bodogane si mermeleste cheile de la intrare, alesiaaaaaa, un latrat ascutit zgarie timpanul o data, de doua ori, de trei ori, hai inauntru, aveti rezervare? nu, am venit la pleasna, a-ha, baboiul isi pune ochelarii, scoate chitantierul, romania? am fost la budapesta si in yugoslavia, de mult, in 70, ding-dong, 2 oaspeti atarna stingheri la poarta, alesiaaaaaaa, cainele scartaie din nou si tzasneste afara din dormitor insotind o fata cu parul ravasit, deasemenea in pijama-portul popular trujillez, “da mama”, fa-le domnilor factura, adica noua, de cei doi turisti canadieni se ocupa mami: au rezervare, trebuie sa plateasca diferenta, doamna avocat ii cocleste ca bancnota de 20 de soles e de colectie, alesia scarbita intervine “minti, ii colectionezi tu”, ma-sa bodogane din nou si pleaca sa-si schimbe pijamaua in timp ce fiica-sa ne cadoriseste cu 2 facturi, mami cu demnitatea restabilita de costum anuleaza una, “alesia stie ca o platesc pentru fiecare chitanta scrisa asa ca v-a facut doua”, cainele-mi roade posetutza, avocata ne-ndeasa intr-un dorm de 4 paturi, camera dubla declara si trage usa dupa ea, inghit un ness oferit de servitoarea aflata-n prima zi de munca la munaywasi, e pusa in dificultate de orice intrebare simpla: puteti sa-mi dati un pahar cu apa? s-o intreb pe doamna doctor, aveti paine? tot doamna doctor, picioarele dumneavoastra sunt infipte-n fund? doar doamna doctor stie, tut-tuuuut, la 10.30 fix apare microbuzul si-ncepe turul templelor, alesiaaaaaaa, am plecat.

un batalion de austrieci si 2 americani stingheri se-nghesuie in masina prafoasa, soferul ne vara pe-o scurtatura printre ziduri de chirpici, pe margine sunt copii cu mucu mare si munti de gunoi, haaaap, in fatza se deschide un platou, iaca la stanga huaca del sol si la dreapta huaca de la luna, situri arheologice moche la care au inceput sapaturile oficiale in 91 ca pina atunci nimeni din peru n-avea timp si bani sa se joace-n tarana, pai se stia de ruinele de aici? ioni-my name is ioni, ghida cu aspect de mic prajit prea tare zice ca o-hoooo, din secolul XIX se stie de orasul moche, comorile au disparut de mult, sunt topite sau pe la colectionarii privati, noapte de noapte pina tarziu prin ‘80 veneau profanatorii de morminte cu felinarul si tarnacopul, huaca del sol era zona administrativa, acum e-nchisa pentru sapaturi, huaca de la luna era cea religioasa, acolo puteti sa mergeti da’ numa’ dupa ce dati un bot la muzeu, aveti 25 de minute, pe locuri, fiti gata, start, alergam printre exponate, n-ai timp sa citesti explicatii, faci poza cu mobilul si-ai trecut mai departe, iote c-am prins un fir de informatie si-apuc sa desir ceva: desi e desert, orasul moche era inconjurat de ape, oceanul pacific e la o aruncatura de pepenoaica iar raul moche e colosa, cu toate astea era nasol de tot din cauza lui el nino care le terfelea recoltele si imputina pestele de unde si caftul cu leii de mare cu care indienii concurau pe potol, ca sa imblanzeasca zeii, moche o dadeau pe sacrificii, dupa razboaie rituale invinsii erau pregatiti de preoti pentru moarte, le faceau clisme spirituale cu san pedro si hatz, o preoteasa le lua gatul cu cutitasul, sangele era pus intr-o cupa si oferit regelui care il a) bea, b) imprastia pe jos, pentru zei, c) ambele, d) nu stiu, nu ma intereseaza, ioni nu stie, nici arheologii nu stiu, pe austrieci nu-i interseaza prea tare si nici nu stiu de ce dracului au ajuns aici in loc sa dea pe gat o beroasa in oras.

lucrarile arheologice sunt sponsorizate de bacchus, compania care face berea cusquena, a mai smechera cerveza din peru, acusi cumparata de chilieni, bacchus astia se bat cu pumnisorii lor mici in piept ca uite ce de treaba suntem si avem grija de valorile nationale dar de fapt au scos huaca din uitare pentru ca statul ii scuteste astfel de la plata taxelor, da’ ce-i aia huaca? cei doi americani s-au chitrosit la bani s-au luat turul de spaniola ca-i cu 10 soles mai ieftin decat ala de engleza, chilipir, huaca inseamna templu, sunt 5 infasurate unul peste altul, un soi de matrioska pe care o construiau mai mare si mai mare de fiecare data cind se schimba conducerea, toata cosmelia are vreo 2000 de ani vechime ca a fost inceputa undeva pe la anul 100, nu prea se stie ce e dedesubt ca daca dau un perete jos gata, l-au pierdut, ioni turuie in timp ce doua babe plictisite fashaie plasele gigantice de colo-colo, vlaguite de soare si prea multa informatie, shfuiiiiiittt, doi indieni golasi le fluiera si flutura niste trambite din ceramica, babele isi culeg din tarana entuziasmul, infasoara cu brat tremurand torsurile falsilor moche si ard o poza nemuritoare, e timpul pentru almuerzo.

welcome to jurassic park, doua austriece cersesc o reducere la restaurantul turistic sombrero, insista, insista, insista, ghidul rezista, rezista, rezista, maine va zic partea a doua ca acusi ma-nfig la el colonial, al mai epocal restaurant familial.