Brașovul s-a golit ca o cadă căreia i-ai tras dopul. Apa turiștilor s-a scurs, lăsând o dungă neagră, de jeg, pe emailul orașului. Căluții ringișpirului au fost închiși sub o prelată roșie, evreii bătrâni au plecat în Israel lăsând centrul pradă moldovenilor răsturnați din autocarele cu numere de Spania pe care scrie ”Chișinău-Sankt Petersburg”, parcate în cearcănul Tâmpei.
Ninge.
Popa a bătut acum două zile la ușă. Am deschis, cu aspiratorul vuind în mână.
”Primiți cu botezul?”
Nu, mulțumesc.
De ce nu l-am primit? Pentru că nu vreau să dau bani la popă. Nu vreau să dau bani cuiva care a primit deja, din taxele mele, câteva zeci de milioane de euro de la Ponta. Apropo, ce face Ponta? Și-a anulat prin ordonanță titlul de doctor și acum, preacurat, s-a întors la serviciu. ”Back to work” a scris pe contul său de Twitter.
”La voi cine e președinte?” m-a întrebat Luca, 6 ani, domiciliat în cartierul Tei din București.
”Klaus Iohannis.”
”Cum, și la voi?”
Pentru Luca e evident că Țara Bârsei este o altă țară.
”Și la noi. Tot Iohannis e președinte, acest Cuza care a unit întreg neamul românesc sub tăcerea lui înțeleaptă.”
”Klaus Werner Iohannis. Așa îl cheamă.” mă informează Luca de 6 ani din București. Tatăl lui Luca a votat, doar în turul doi și acum este fanul numărul 1 al lui KWI pe care-l laudă pentru eficiența întâlnirilor, cu prim ministru, cu armata, cu biserica.
De Dan Mihalache ce zici?-îl întreb eu.
Hm-ridică tata lui Luca din umeri.
Insist. ”Uite ce scria presa în 30 noiembrie că a declarat KWI:
Mulțumesc Revistei 22 pentru scrisoarea deschisă pe care mi-a adresat-o în numele unui grup de intelectuali. Îi asigur pe semnatarii ei că rămân credincios promisiunilor și angajamentelor pe care mi le-am luat față de românii din țară și din străinătate. Acest lucru se va reflecta în toate deciziile mele, inclusiv în privința echipei de consilieri.”

Și uite ce s-a întâmplat pe 22 decembrie:
”Comunicatul Administrației Prezidențiale anunță că Iohannis i-a numit consilieri prezidențiali pe: Sorin-Dan Mihalache, Dan-Andrei Muraru, Cosmin-Ștefănescu Marinescu, Tatiana Niculescu Bran și George Scutaru.”

Eeeeeh, lasă-l domle să intre în pâine-zice tatăl lui Luca.
Eu nu-l las? Abia aștept.
Uite că a și făcut-o.
A îmbrățișat deja o mai veche jucărie a lui Ponta, cea a scurgerilor de informații de la procurori în presă. Zice KWI că acestea sunt nepermise.
Un articol bun despre asta a scris Tolontan aici http://www.tolo.ro/2014/10/29/in-apararea-surselor-si-in-atentia-lui-victor-ponta/. În luna octombrie a scris asta Tolo. Când la Brașov nu ningea ca acum, când eram siguri că Twitterul lui Ponta urma să spună în ianuarie ”Back to work” și ar fi făcut-o la Cotroceni, încă doctor.
Dar am avut noroc.
A ieșit neamțul care acum lucrează în tăcere. Se mai aude câte un pic-pic-pic supărător. Sunt scurgerile nepermise în presă.
Chemați instalatorul.
Sau măcar popa cu botezul, că sigur și-a băgat dracul coada la Cotroceni.

Niciodată, dar absolut niciodată, nu m-am putut ține de hotărârile luate de revelion. Să nu mai beau, să nu mai mănânc sărat, să nu mă mai înfurii pe taximetriștii care nu spun mulțumesc și nu salută, să nu mai mi se pună pata pe oameni, să nu mai fiu invidioasă pe ăsta și pe ălălalt, că probabil că nici lor nu le miroase dimineața gura a micșunele. De fiecare dată m-a prins 1 ianuarie cu aceleași metehne, aruncând priviri rele către doamnele al căror dos se semețea mai acătări de sub fustiță, mușcându-mi mâinile de nervi când chelnerul era mârlan și prea familiar sau când vecinul dădea o gaură cu bormașina în primele ore ale anului.

Hotarul dintre ani a fost trecut cu cizmele lustruite dar cu aceeași bucată de hârtie igienică lipită de talpă, târâtă în viitor din anul care a trecut. Cum să scapi de pe o zi pe alta de ceea ce nu ai putut să scapi de 365 de zile x 40 de ani? Prin ce miracol să te debarasezi de furia aia crescută în tine de palmele peste ceafă trase de mâna lată a vieții?
1 ianuarie. Ora 00.01, pufoaice și artificii, îmbrățișări și chiote și hotărâri: gata, nu mai zic nimic, mă bucur că e cu mine, că sunt cu el, că a venit chiar dacă e răcit. Ora 00.27. Vorbește de prea mult timp cu blonda, ce are de vorbit cu blonda și nu poate să-mi spună și mie? E prima oară când reușesc să-l am pentru mine dar, de fapt, nu e al meu. O soarbe din ochi pe blondă. Îi face ochi dulci blondei. Mă duc să îmi mai iau un rom. Ora 2.03. Este îngrozitor, e o greșeală, mi-e rău și nu cred că este de la al 7-lea cuba libre pe care îl beau. Am zis că nu mai sunt geloasă dar nu am cum, cine nu ar fi dacă iubitul este călare pe altă femeie. Chiar, e alta. Blonda a dispărut, acum îi bagă limba în ureche creței. Ora 3.24. Îmi iau un taxi și plec acasă. Nu îmi iau un taxi, pentru că nu am de unde dracului să îmi iau un taxi, toți taximetriștii au luat hotărârea de anul nou să nu mai fie taximetriști ci să facă bijuterii artizanale tricotate și cercei din căști de iphone. Iar eu îngheț pe drumul către casă. Bătrână, beată, singură, înșelată. Toate hotărârile de la 12 noaptea au fost încălcate: nu m-am lăsat de băut, nu am tăcut și i-am zis să se ducă dracului cu tot cu nevastă-sa și vita aia mică de fiică-sa, cu tot cu blonda și cu creața. Nu m-am bucurat de el. Nu m-am bucurat de mine.
4 ore și 4 încălcări flagrante care, dacă ar fi existat poliția care să supravegheze punerea în practică a hotărârilor de revelion, m-ar fi băgat direct în arest, 24 de ore, până nu încep să încalc și rezoluțiile altora.
2 ianuarie. Sunt beată, grasă, singură. Și mai bătrână cu un an. Hotărăsc să îmi pun la anul, de revelion, dorința să nu mai iau nicio rezoluție. Poate doar să o cunosc pe Maria Grapini. Această femeie are o voie bună și o putere de a supraviețui propriei prostii care merită studiată. Uite asta chiar mi se pare o idee bună de hotărâre. Nu ziceți?